A SE bucura ma bucur intranz. 1) A fi cuprins de bucurie; a avea bucurie. 2) A manifesta bucurie; a-si arata bucuria. 3) A dispune tragand foloase, a avea parte; a beneficia. ~ de drepturi. ~ de libertate. /Cuv. autoht.

sic interj. – Bine facut, bine infaptuit, ma bucur. Creatie expresiva. Nu pare sa aiba nimic in comun cu sb., cr. sik, ceh. sik „zgiltiiala” (Cihac, II, 388), slov. sik, ceh., pol. syk „fluierat” (Tiktin), tc. sik „suparator” (Philippide, Principii, 148; Seineanu, II, 320), ci pare sa aminteasca de hic, bic, smic. – Der. sicii, vb. (a scutura, a desela, a deregla; a stinjeni, a m*****a), a carui der. expresiva este evidenta (totusi, Seineanu, II, 320, Lokotsch 1960 si Ronzevalle 113 se refera la tc.); sicala, s. m. (prost, neghiob, pisalog); siciiala, s. f. (suparare, cicaleala).

ca conj. (lat. quŏd, ca [neutru pronumelui qui, care], de unde vine si it. che, pv. fr. cat. sp. pg. que. V. adica). 1) Leaga prop. secundara de cea principala dupa verbele care arata o declaratiune, o simtire sau o stare a sufletului: cred ca este Dumnezeu, vad ca vine, ma bucur ca vine. (La inversiune, se pune virgula: ca e asa, stiu. Se zice si cum ca, ceia ce e greoi). 2) Arata efectu ca si in cit: a plouat asa de mult, ca (mai elegant si mai limpede: in cit) s´a revarsat riu. 3) Arata cauza ca si caci: iarta-ma, ca nu mai fac. (Locutiunea pop. daca dor nu ma tem se exprima mai obisnuit si mai lamurit pin [!] ca dor nu ma tem). – Feriti-va de a zice (dupa fr.) e prima oara ca si acuma ca ild. e prima oara cind si acuma cind.

bucur, a -a v. tr. (alb. bukuroni, a infrumuseta, bukura, frumos). Aduc bucurie: va aduc o veste care va va bucura, va voi bucura pe toti c’o veste buna. V. refl. Simt bucurie: s’a bucurat de vestea buna. Imi arat bucuria: sa bem si sa ne bucuram! Ma folosesc, am, posed (dupa fr. se rejouir): se bucura de o buna sanatate, reputatiune. A te bucura la, a rivni la, a te bucura sa poti ocupa (apuca): nu te bucura la biata lui casuta, ci iarta-i datoria! Fals se bucura de o sanatate zdruncinata ori asta ma bucura (dupa germ. das freut mich). Corect: are o sanatate zdruncinata, o urita reputatiune si ma bucur de asta. – In Trans. si imbucur: pe toti i-a imbucurat, toti s’au imbucurat.

PRIVILEGIU s. 1. v. prerogativa. 2. drept. (S-a folosit de ~ pe care il are.) 3. v. avantaj. 4. avan-taj, favoare. (ma bucur de ~ul de a-l cunoaste.) 5. v. cinste. 6. avantaj, binefacere, dar, folos. (~iile tehnicii moderne.)

GAUDEAMUS s.n. 1. Cantec bisericesc de bucurie. 2. masa vesela. [Pron. gau-de-a-. / < lat. gaudeamus – sa ne bucuram].

GAUDEAMUS GAU-DE-A-/ s. n. 1. cantec bisericesc de bucurie. 2. cantec, imn al elevilor si studentilor absolventi. 3. masa vesela. (< lat. gaudeamus, sa ne bucuram)

GAUDEAMUS (lat.) sa ne bucuram – Inceputul unui vechi cantec al studentilor germani, devenit apoi imnul studentilor de pretutindeni: „Gaudeamus igitur, iuvenes dum sumus!” („Sa ne bucuram, asadar, cat suntem tineri”).

bucurOS, -OASA, bucurosi, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflecta bucuria: p. ext. vesel. ◊ Expr. A fi mai bucuros sa... (sau cand, daca...) = a prefera sa... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu placere, din toata inima. ♦ (Adverbial, reg.; ca termen de politete) Cu placere! ma rog! – bucura + suf. -os.

bucurOS, -OASA, bucurosi, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflecta bucuria; p. ext. vesel. ◊ Expr. (A fi) bucuros de oaspeti = a primi cu placere oaspeti. A fi mai bucuros sa... (sau cand..., daca...) = a prefera sa... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu placere, din toata inima. ♦ (Adverbial, reg.; formula de politete) Pentru putin! cu placere! ma rog! – Din bucura + suf. -os.

DOMINION ~oane n. Fiecare dintre statele care formau Uniunea Britanica, care duceau aceeasi politica ca metropola si se bucurau de o anumita independenta. [Sil. -ni-on] /<fr. dominion

NEPRETUIT ~ta (~ti, ~te) (negativ de la pretuit) 1) Care este foarte pretios; de mare valoare. 3) si substantival (despre persoane) Care se bucura de afectiunea deosebita a cuiva; foarte drag; foarte scump. /ne- + pretuit

CETATEAN, -A, cetateni, -e, s. m. si f. Locuitor al unui stat, care se bucura de drepturi civile si politice. ♦ (La vocativ) Cuvant cu care ne adresam unei persoane al carei nume nu-l cunoastem. – Din cetate + suf. -ean.

AUTONOM, -A adj. Care se bucura de autonomie, este condus, administrat prin autonomie. [Pron. a-u-, pl. -mi, -me. / cf. fr. autonome, it. autonomo].

A ONORA ~ez tranz. 1) (persoane) A inconjura cu onor; a trata cu mult respect si consideratie (pentru anumite merite). ~ un scriitor. 2) (despre persoane suspuse) A trata cu consideratie de pe o pozitie de superioritate (recurgand la un gest sau act care subliniaza atitudinea respectiva fata de inferiori). L-a ~at cu o strangere de mana. Ne ~eaza cu (sau prin) prezenta sa. 3) A umple de onoare; a face sa se bucure de onoare. Aceasta sinceritate va ~eaza. 4) A trata cu multa consideratie; a pretui in mod deosebit. A-si ~ profesia. 5) (datorii banesti) A achita la termen. 6) fig. (obligatii, angajamente etc.) A indeplini cu corectitudine. /<lat. honorare, fr. honorer, it. onorare

SCUT ~uri n. 1) (in antichitate si in evul mediu) Arma defensiva de lemn, de metal sau de piele, cu care luptatorii isi aparau corpul de lovituri; pavaza. ◊ A se intoarce din lupta cu ~ a iesi din lupta biruitor. 2) Blazon de forma acestei arme. 3) fig. Persoana sau lucru care protejeaza; pavaza. 4) fig. Protectie de care se bucura cineva. Sub ~ul legii. 5) masca sau paravan folosit de sudori. 6) tehn. Constructie de protectie (in mine, in tunele etc.). 7) geol. Portiune intinsa dintr-o platforma unde ies la suprafata rocile fundamentului cutat. 8) biol. Formatie chitinoasa de protectie (epidermica sau scheletica) a corpului unor vietuitoare. /<lat. scutum

CETATEAN, -A, cetateni, -e, s. m. si f. Locuitor al unui stat, care se bucura de drepturi civile si politice si care are anumite obligatii fata de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvant cu care ne adresam unei persoane al carei nume nu-l cunoastem. – Cetate + suf. -ean.

cresc, -ut, a creste v. intr. (lat. crescere, it. crescere, pv. creisser, fr. croitre, sp. crecer, pg. crescer). ma maresc, ma dezvolt: iarba, copilu, puterea creste. ma unflu dospind: cozonacii cresc. A creste mare, a te dezvolta, a ajunge adult: sa cresti mare, baiete (formula de urare)! A-ti creste inima de bucurie, a te bucura foarte mult. V. tr. Ingrijesc, educ: a creste un copil. Cultiv: a creste pasari.

AJUTOR s., interj. 1. s. asistenta, ocrotire, protectie, sprijin, (livr.) recurs, (inv. si pop.) ajutorinta, (inv. si reg.) ajutorie, sprijoana, (inv.) sprijineala, (turcism inv.) iamac. (I-a multumit pentru ~ul lui.) 2. s. concurs, oficii (pl.), serviciu, sprijin. (Va ofer ~ul meu.) 3. s. concurs, contributie, sprijin. (~ul lui a fost hotarator.) 4. s. ocrotire, patronaj, protectie, sprijin, tutela, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucura de ~ul unei societati.) 5. s. v. mila. 6. s. reazem, sprijin, sprijinitor, (fig.) toiag. (Ea era ~ul batranetelor lui.) 7. s. v. asistent. 8. s. auxiliar, sprijin. (Documentarea i-a fost un ~ pretios.) 9. interj. sariti! (~!, ma omoara!)

PAREA, par, vb. II. Intranz. si refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparenta de... ◊ Loc. vb. A-i parea (cuiva) bine = a se bucura. A-i parea (cuiva) rau = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare ca = parca¹. ◊ Expr. Pe cat se pare = pe cat se vede, pe cat se intelege. (Rar) (Impers., introduce o propozitie subiectiva) Parea ca ma aflam intr-un mare oras. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atentia, a impune. 2. A avea impresia, a-si inchipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a gasi. 3. A se insela; a i se nazari. [Var.: (rar) pare vb. III] – Lat. parere.

tirtan (-ni), s. m. – 1. Evreu. – 2. Plante (Salsola kali, Crambe tartarica). Germ. Untertan „persoana” (Philippide, Principii, 157; Borcea, 215), unde un a fost tratat ca art. indefinit, cf. omida, strachina. Numele se explica prin faptul ca evreii erau considerati persoane straine pina in 1878, si in aceasta calitate se bucurau de anumite privilegii. Contine o nuanta puternic depreciativa.

capan (-ne), s. n. – magazie, depozit de alimente; in special tirgul oficial de la Constantinopol, sau camara imperiala. – Tc. kapan (Seineanu, II, 87; Lokotsch 1062; Ronzevalle 132); cf. ngr. ϰαπάντζα, bg. kapan. – Der. capanliu, s. m. (inv., negustor turc angrosist, care cumpara marfuri pentru tirgul din Constantinopol, sau pentru intendenta armatei; se bucura de prioritate in cumpararea alimentelor), din tc. kapanli; capange (var. capanga), s. f. (lat, cursa, plasa), din tc. kapanca.

COMUNA s.f. 1. Oras medieval (dezvoltat in apusul europei din vechile cetati situate pe caile de comunicatie comerciala), care se bucura de o anumita autonomie politica. ♦ Diviziune teritoriala, administrata de un primar si de un consiliu municipal. 2. Unitate administrativa compusa din unul sau mai multe sate sau catune si condusa de un consiliu popular comunal. 3. Comuna primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, corespunzand unor forte de productie slab dezvoltate, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pe relatii de colaborare si ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate; Camera Comunelor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].