BAIONETA, baionete, s. f. Arma alba in forma de sabie scurta, care se poate fixa la teava pustii militare. ◊ Atac (sau asalt) la baioneta = lupta corp la corp. ♦ Imbinare in baioneta = imbinare demontabila a doua piese care se fixeaza una intr-alta prin impingere si rotire cu un sfert sau cu o jumatate de cerc. [Pr.: ba-io-] – Din fr. baionnette.

VOINICESC, -EASCA, voinicesti, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ◊ Lupta voiniceasca (si substantivat, f.) = lupta corp la corp; tranta. ♦ Viguros, zdravan, puternic. 2. De flacau, de barbat; barbatesc. 3. (Inv.) Ostasesc. II. S. f. art. 1. Fel de a inota, care consta in intinderea alternativa a bratelor in laturi, fara a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu miscare vioaie, insotit de strigaturi la comanda si jucat de patru sau opt flacai; melodie dupa care se executa acest dans. – Voinic + suf. -esc.

TRANTI, trantesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvarli un obiect, o povara etc. ♦ A culca la pamant, a dobori. ♦ (Despre animale de calarie) A arunca pe calaret din sa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face sa cada. ♦ A face sa se izbeasca cu putere o usa, o poarta etc. 2. Refl. A se aseza brusc pe ceva, lasandu-se cu toata greutatea corpului. 3. Tranz. A-si pune la repezeala pe sine un obiect de podoaba sau de imbracaminte; a se imbraca in graba, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la tranta, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, in graba). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tartja.

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus

A SE TRANTI ma ~esc intranz. 1) (despre fiinte) A se lasa cu toata greutatea corpului; a se prabusi. 2) A se lua la tranta (unul cu altul); a se lupta corp la corp (unul cu altul). /<sl. trotiti

BAIONETA s.f. 1. Arma alba cu lama scurta, taioasa, ascutita la varf si prevazuta la maner cu un dispozitiv care o poate fixa la teava pustii, pentru a putea fi folosita in lupta corp la corp. ◊ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baioneta = lupta corp la corp cu baioneta, pusa la pusca. ♦ (Fig.; la pl.) Purtatori ai acestor arme; (p. ext.) armata, trupa, efectiv de soldati. 2. Taietura in segmentii pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oras in Franta, unde s-ar fi fabricat prima data aceasta arma].

BREC interj. Comanda data luptatorilor la box sau la catch sa se desparta, sa inceteze lupta corp la corp. // s.n. 1. Fantezie muzicala sau ritmica in jaz, situata in genere la finele unei faze, cand se intrerupe acompaniamentul ritmic si canta numai solistul; (p. ext.) insasi aceasta intrerupere. 2. (Tenis) Saritura a mingii dupa lovitura de deschidere, punct inscris impotriva serviciului adversarului. ♦ (Box) Desfacere din clinci; despartire a adversarilor dictata de arbitru. [Scris si break. / < engl. break].

BREC² s. n. 1. comanda data luptatorilor la box sau la catch sa se desparta, sa inceteze lupta corp la corp. 2. (tenis) ghem castigat de un jucator pe serviciul adversarului. 3. (jaz) improvizatie melodica sau ritmica la finele unei fraze, cand se intrerupe acompaniamentul ritmic si canta numai solistul. 4. dans acrobatic bazat pe miscari sacadate, avand puncte comune cu gimnastica acrobatica si cu pantomina. (< amer. break)

MELE/MELEU s. n. (sport) lupta corp la corp; (spec.) gramada la rugbi. (< fr. melee)

BAIONETA, baionete, s. f. Lama de otel ascutita la varf, avand un maner care se poate fixa de teava pustii. ◊ Atac (sau asalt) cu baioneta (sau la baioneta) = lupta corp la corp, in care se foloseste pusca cu baioneta pusa. ♦ Imbinare in baioneta = imbinare demontabila intre doua piese cilindrice sau plate, care se realizeaza printr-o miscare relativa de translatie urmata de una de rotatie. – Fr. baionnette.

Eteocles, fiul lui Oedipus si al Iocastei si frate cu Polynices. Dupa descoperirea incestului savirsit de Oedipus si dupa plecarea acestuia din cetatea Thebae, Eteocles si Polynices hotarisera sa domneasca pe rind, fiecare cite un an. La implinirea termenului Eteocles refuza insa sa-i cedeze locul fratelui lui. Atunci Polynices cere ajutor regelui Adrastus (v. si Adrastus) si organizeaza expeditia „celor sapte impotriva Tebei”. In cursul ciocnirii, cei doi frati au pierit intr-o lupta corp la corp, ucigindu-se reciproc. In timp ce tebanii, socotindu-l tradator, au refuzat sa ingroape trupul neinsufletit al lui Polynices (v si Antigone), Eteocles a fost inmormintat cu mare cinste. Unul dintre fiii sai, Laodamas, avea sa domneasca peste cetatea Thebae in timpul expeditiei organizate de epigoni.

MELEU, meleuri, s. n. (Sport) lupta corp la corp. ♦ (Spec.) Gramada la rugbi. – Din fr. melee.

TRANTA, trante, s. f. lupta corp la corp intre doi sau mai multi oameni neinarmati, care cauta sa se doboare unul pe altul (numai cu ajutorul bratelor). – Din tranti (derivat regresiv).

ARMA ~e f. 1) Unealta sau masina care serveste pentru atac, pentru aparare, la vanat sau in unele probe sportive. ~ atomica. ~ chimica. ◊ ~ alba arma destinata luptei corp la corp (de exemplu: baioneta, cutitul, pumnalul, sabia etc.). ~ de foc arma pentru incarcarea careia se foloseste pulbere exploziva (de exemplu: pusca, tunul, revolverul etc.). A fi (sau a se afla) sub ~e a face serviciul militar. A depune ~ele a) a se preda dusmanului; a se declara invins; b) a se lasa batut; a ceda. 2) Unitate de trupe specializate pentru un anumit fel de lupta. 3) fig. Mijloc pus in serviciul unui scop. ◊ A bate pe cineva cu propriile lui ~e a invinge pe cineva cu propriile lui argumente. [G.-D. armei] /<lat. arma, fr. arme

BAIONETA ~e f. Arma alba ascutita, care se fixeaza la teava pustii si este folosita in luptele corp la corp. [Sil. ba-io-] /<fr. baionnette

JIU-JITSU [pr.: jiu-jitu] n. Gen de lupte corp la corp, cu metode brutale de atac si aparare, practicate initial in Japonia. /Cuv. fr.

MELEU ~ri n. sport lupta corp la corp. /<fr. melee

TRANTA ~e f. 1) lupta corp la corp intre doua persoane, care cauta sa se doboare unul pe altul la pamant cu ajutorul bratelor. 2) Cadere violenta cu toata greutatea corpului. /v. a tranti

JIU-JITSU s.n. lupta corp la corp (care se practica in special in Japonia) urmarind a imobiliza pe adversar prin agilitatea deosebita a miscarilor. [Pron. jiu-ji-tu. / < fr. jiu-jitsu, cf. jap. jiu-jitsu – gimnastica supla].

MELEU s.n. (Sport) lupta corp la corp; ingramadire organizata la rugbi. [Pron. -leu. / < fr. melee].

ARMA s. f. 1. unealta, masina care serveste pentru atac sau aparare. ♦ ~ alba = arma destinata luptei corp la corp (baioneta, stilet etc.); a depune ele = a se preda; (fig.) a ceda. ◊ (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stema, de pe un blazon. 2. categorie de trupe din fortele armate corespunzand unei activitati specializate. 3. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii. (< lat. arma)

INCLESTA, inclestez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) strange puternic, ca un cleste; a (se) intepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se inclesta (cuiva) falcile (sau gura) = a i se intepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuti. ♦ Tranz. A prinde strans (ca intr-un cleste) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agata cu desperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mainile, cu bratele) de ceva; a ramane prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu indarjire, corp la corp; a se incaiera. ♦ Refl. Fig. (Despre batalii, razboaie) A deveni crancen, a se inteti. – In + cleste.

A lupta lupt intranz. 1) A fi in lupta. ~ cu dusmanul. ~ corp la corp. 2) A face sa se lupte. /<lat. luctare

PIEPTIS¹ adv. 1) De-a dreptul; fara ocol. 2) Piept la piept; corp la corp. A se lupta ~. 3) fig. In mod direct si deschis; fatis. /piept + suf. ~is

bratis adv. (d. brat). corp la corp: a te lupta bratis cu cineva.

PIEPTIS adv. 1. De-a dreptul (in sus), drept in sus sau inainte; direct. ♦ (Adjectival) Care are panta repede, abrupta, greu de suit. 2. Fata in fata (aproape ciocnindu-se); corp la corp, direct. ♦ (Adjectival; despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin infruntare directa intre combatanti. 3. Fig. Cu curaj, fara teama, pe fata. – Piept + suf. -is.

CUIRASA ~e f. 1) Invelis de otel cu care se blindeaza corpul navelor mari de lupta pentru a rezista proiectilelor. 2) ist. Pieptar din placi de metal, care se imbraca pentru a proteja pieptul si spatele luptatorului; platosa. 3): ~ toracica aparat in forma de pieptar cu ajutorul caruia se face respiratia artificiala. [Sil. cu-i-] /<fr. cuirasse

PIEPTIS² ~a (~i, ~e) 1) (despre dealuri, drumuri etc.) Care este foarte inclinat; cu panta mare; abrupt. 2) (despre lupte) Care se desfasoara corp la corp. /piept + suf. ~is

A SE lupta ma lupt intranz. 1) A se bate corp la corp (unul cu altul). 2) A fi in lupta (unul cu altul); a purta razboi (unul cu altul). 3) fig. (despre persoane) A face incercarea de a invinge o greutate, de a atinge un scop etc. ◊ Se lupta ziua cu noaptea se face ziua; se lumineaza de ziua. /<lat. luctare

lupta, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. si intranz. A se razboi, a purta razboi, a fi in razboi cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se lupta ziua cu noaptea = se face ziua. 3. Refl. si intranz. Fig. A se impotrivi, a se stradui sa invinga o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se stradui sa obtina ceva. – Lat. luctare.

SCUT ~uri n. 1) (in antichitate si in evul mediu) Arma defensiva de lemn, de metal sau de piele, cu care luptatorii isi aparau corpul de lovituri; pavaza. ◊ A se intoarce din lupta cu ~ a iesi din lupta biruitor. 2) Blazon de forma acestei arme. 3) fig. Persoana sau lucru care protejeaza; pavaza. 4) fig. Protectie de care se bucura cineva. Sub ~ul legii. 5) Masca sau paravan folosit de sudori. 6) tehn. Constructie de protectie (in mine, in tunele etc.). 7) geol. Portiune intinsa dintr-o platforma unde ies la suprafata rocile fundamentului cutat. 8) biol. Formatie chitinoasa de protectie (epidermica sau scheletica) a corpului unor vietuitoare. /<lat. scutum

COLIZIUNE s.f. 1. Lovire, ciocnire de tendinte, de forte, de interese contrare; conflict. 2. (Rar) Izbire puternica intre doua corpuri care se misca in sensuri opuse. ♦ Incaierare, lupta violenta. ♦ Abordaj. 3. Coliziune omonimica = fenomen prin care doua sau mai multe cuvinte diferite devin omonime. [Var. colizie s.f. / cf. fr. collision, it. collisione, lat. collisio – izbire].

CATCH [pr.: checi] n. sport Gen de lupte libere in care concurentii pot prinde orice parte a corpului adversarului. /Cuv. engl.

CATCH s.n. 1. lupta sportiva in care concurentii pot prinde orice parte a corpului adversarului. 2. Cantec liric englez pentru doua, trei sau mai multe voci, in stil polifonic, destinat a fi interpretat numai de barbati. [Pron. checi, scris si checi. / < fr. catch, cf. engl. catch as catch can – prinde de unde poti].

CATCH [CHECI] s. n. 1. lupta sportiva in care concurentii pot prinde orice parte a corpului adversarului. 2. cantec liric englez pentru doua, trei sau mai multe voci, in stil polifonic, destinat a fi interpretat numai de barbati. (< fr., engl. catch)

FALANGA² s.f. 1. Formatie de soldati pedestri, spartani sau macedoneni, inarmati cu lanci lungi, care atacau intr-o anumita formatie in randuri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa armata. 2. (Fig.) Grup de oameni strans uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (In doctrina sociala utopica a lui Fourier) Celula de baza a viitoarei oranduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. Grupare politica fascista (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]

FALANGA s. f. I. 1. formatie de soldati spartani sau macedoneni pedestri, cu lanci lungi, care atacau in randuri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa, armata. 2. (fig.) grup de oameni strans uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (in doctrina sociala utopica a lui Fourier) celula de baza a viitoarei oranduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. grupare politica fascista (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formeaza scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)

cenotaf n., pl. e si uri (vgr. kenotaphion, d. kenos, gol, si taphos, mormint). Mormint gol in memoria unui mort al carui corp nu s´a gasit, cum ar fi un soldat cazut in lupta (Romanii obisnuiau sa faca asemenea morminte).

TORPILA, torpile, s. f. 1. Proiectil submarin prevazut cu motor propriu si cu incarcatura exploziva, care se lanseaza impotriva unei nave inamice de pe o nava de lupta, din avion sau de pe coasta. 2. Peste marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal si ventral, capabil sa produca la atingere, descarcari electrice cu care isi ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Iesit din uz; in compusul) Om-torpila = torpila (1) condusa la tinta de unul sau doi oameni, care se indepartau dupa ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.

corp¹ ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ◊ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus

MASCA s.f. 1. Fata falsa de carton, de stofa etc. cu care isi acopera cineva figura (pentru a se deghiza). ♦ Figura de lemn cu care actorii antici de tragedie si de comedie isi acopereau fata. 2. Persoana mascata. 3. (Fig.) Infatisare, figura falsa; imagine conventionala. ♦ Infatisare a fetei cauzata de un sentiment puternic; aspectul fetei in anumite boli. 4. Machiaj. ♦ Preparat cosmetic care se aplica pe fata pentru ingrijirea tenului. 5. Masca mortuara = mulaj in ghips al fetei unui mort. 6. Dispozitiv, aparat care acopera sau protejeaza corpul sau fata unui om, a unui animal etc.; adapost individual pe campul de lupta. ♦ (La baraje) Ecran de etansare. ◊ Masca de gaze = aparat aplicat etans pe fata pentru protectia impotriva gazelor de lupta. [Cf. fr. masque, germ. Maske, rus. maska].

SOC, socuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire brusca si violenta intre doua corpuri. ◊ Loc. adj. De soc = (despre unitati militare) destinat sa indeplineasca o misiune grea in lupta ofensiva. ♦ Soc termic = procedeu tehnologic in procesul de fabricatie a unor vase de laborator, a unor produse etc., care consta in racirea brusca a pieselor. 2. Tulburare generala, brusca si violenta, a functiilor organismului (provocata de o cauza exterioara variata), care se manifesta printr-un dezechilibru fizic si psihic; ictus. ♦ Spec. Forma particulara de dezechilibru acut al unor functii psihice, provocata de o emotie puternica. – Din fr. choc.

ZBATE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre fiinte) A face miscari bruste, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scapa de o stransoare); a se zvarcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca pestele pe uscat (sau ca musca in panza paianjenului), se zice despre cineva care se sileste din toate puterile sa scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zbate foarte tare; a se lupta cu moartea, a fi pe moarte. ♦ A se chinui, a se zbuciuma. ♦ (Despre parti ale corpului) A se misca, a zvacni. ♦ A face tot ce-i sta in putinta, a se stradui din rasputeri pentru a realiza ceva. 2. A se misca cu putere incoace si incolo; a se involbura, a se invarteji. 3. A se targui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Inv.) A reduce, a scadea din pretul unei marfi prin targuiala. – Lat. exbattere (= battuere).

SUBSTANTA s. 1. materie, (inv.) trup. (~ din care este facut un corp; o ~ solida.) 2. (BIOL.) substanta de crestere v. stimulator de crestere. 3. corp. (I-a intrat in ochi o ~ straina.) 4. esenta, natura. (~ unui fenomen.) 5. (LINGV.) semnificant. 6. (MIL.) substante toxice de lupta = gaze de lupta.

CAMP ~uri n. 1) Intindere vasta de pamant cu suprafata uniforma fara accidente insemnate de teren; campie; ses. ◊ A lua (sau a apuca) ~ii a se duce unde-l duc ochii; a pleca orbeste (de disperare, de suparare etc.). A bate ~ii a o lua razna; a spune lucruri neverosimile. 2) Intindere de pamant in afara unei localitati. In plin ~. 3) Teren semanat cu culturi agricole. 4) Loc unde se desfasoara o anumita activitate. ~ de lupta. ~ de observatie. 5) Fondul unui tablou, a unei tesaturi etc. 6) Spatiu in care se exercita actiuni de forta asupra corpurilor. ~ magnetic. ~ electric. [Pl. si campi in expresii] /<lat. campus

PANDUR ~i m. (in sec. XVIII-XIX in Tara Romaneasca) 1) Ostas facand parte dintr-un corp de oaste neregulata. 2) Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. 3) pop. Taran razvratit care se retragea in paduri si lupta impotriva asupritorilor, facand dreptate celor saraci; haiduc. /<sb. pandur, ung. pandur

ZBATE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre fiinte) A face miscari bruste, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scapa de o stransoare); a se zvarcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca pestele pe uscat (sau ca musca in panza paianjenului), se zice despre cineva care se sileste din toate puterile sa scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zvarcoli foarte tare; a se lupta cu moartea, a trage sa moara. ♦ Fig. A se chinui, a se zbuciuma, a suferi cumplit. ♦ (Despre parti ale corpului) A se misca, a zvacni, a palpita. ♦ A face tot ce-i sta in putinta, a se stradui din rasputeri pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop. 2. A se misca cu putere incoace si incolo; a se involbura, a se invarteji. 3. (Reg.) A se targui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Inv.) A reduce, a scadea din pretul unei marfi prin targuiala. – Lat. pop. exbattere (= battuere).

KARATE (‹ fr.; cuv. japonez „arta mainilor goale”) subst. Forma straveche de lupta fara arme, aparuta (c. sec. 4) in China si Japonia (practicata de samurai) si bazata pe stiinta concentrarii si a loviturilor decisive in punctele vitale ale corpului, ea avand o eficacitate rapida in aparare si contraatac. A devenit sport in 1926, fiind transformata intr-un gen de lupta care imbina pregatirea fizica (o mare varietate de procedee care exclud loviturile in punctele vitale) cu cea spirituala. In 1968 a fost fondata Federatia Internationala de K., primele campionate mondiale incepand sa se desfasoare din 1970, iar cele europene din 1971.

CRONICA BUZESTILOR, cronica anonima, in corpul „Letopisetului Cantacuzinesc”, pastrata intr-o compilatie din sec. 17. Scrisa de un autor apropiat familiei boierilor Buzesti, comenteaza de pe pozitiile acestora luptele si victoriile lui Mihai Viteazul.

A SE INCRANCENA ma ~ez intranz. 1) (despre corp si despre parti ale lui) A se contracta in mod involuntar sub actiunea unei tensiuni nervoase; a se increti; a se infiora. 2) (despre lupte) A deveni (mai) crancen; a se desfasura tot mai intens; a se inversuna; a se indarji. [Si incrancen] /in + crancen

COLIZIUNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violenta intre doua corpuri care se misca unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forte, tendinte, interese contrare in domeniul relatiilor omenesti; conflict, cearta, disputa. ♦ (Rar) Incaierare, bataie, lupta. 3. (In sintagma) Coliziune omonimica = fenomen lingvistic prin care doua sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (inv.) colizie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis.

SECURE, securi, s. f. Unealta formata dintr-un corp de otel cu tais si un ochi in care se fixeaza o coada de lemn, folosita pentru doborarea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit si (in trecut) ca arma de lupta. – Lat. securis.

APLICATIE s. f. 1. punere in practica; aplicare. ♦ punct de ~ = punct in care se exercita o forta asupra unui corp; scoala de ~ = institutie scolara atasata pe langa o institutie de pregatire a cadrelor, in care se face practica pedagogica. ♦ (mil.) forma de pregatire a comandamentelor si trupelor prin rezolvarea unor situatii de lupta ipotetice. 2. (fig.) aptitudine, talent. (< fr. application, lat. applicatio)

ARHIMEDE (c. 287-212 i. Hr., n. Siracuza), invatat grec. A descoperit principiul fundamental al hidrostaticii (cunoscut sub denumirea de „Legea lui ”A.„), conform caruia orice corp cufundat intr-un lichid este impins de jos in sus cu o forta egala cu greutatea volulmului de lichid dezlocuit; a formulat legile pirghiilor si a inventat numeroase sisteme de pirghii si scripeti, masini si dispozitive de lupta. In matematica s-a ocupat de calculul lungimii curbelor, al raportului dintre lungimea cercului si diametru (numarul π), de proprietatile spiralelor si pentru ca a facut cuadratura parabolei este considerat precursor al calcului integral.

MASCA s. f. 1. figura de lemn cu care actorii antici isi acopereau fata. ◊ fata falsa de carton, de stofa etc. cu care isi acopera cineva figura. ♦ a-si scoate (sau a-si lepada) a = a se demasca, a aparea in adevarata lumina, a-si arata adevarata fata. 2. persoana mascata. 3. (fig.) infatisare, figura falsa; imagine conventionala. ◊ infatisare a fetei cauzata de un sentiment puternic, de o boala. ◊ (psih.) comportament cu caracter inautentic, fals. 4. machiaj. ◊ preparat cosmetic care se aplica pe fata pentru ingrijirea tenului. 5. ~ mortuara = mulaj in ghips al fetei unui mort. 6. dispozitiv, aparat care acopera sau protejeaza corpul ori fata unui om, animal etc. ◊ dispozitiv sau invelis de protectie a unui element de constructie. ◊ (inform.) vector binar pentru izolarea unor anumite zone ale unei date. ♦ ~ de gaze = aparat aplicat etans pe fata pentru protectia impotriva gazelor de lupta. 7. (la baraje) ecran de etansare. 8. caseu. 9. adapost individual pe campul de lupta. (< fr. masque, germ. Maske, rus. maska)

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

DRAGON¹ s. m. I. 1. animal imaginat cu cap si aripi de vultur, gheare de leu, trup si coada de sarpe. 2. reprezentare heraldica a unui chip omenesc cu barba din serpi incolaciti. 3. soparla tropicala, pe copaci, care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 4. peste marin care, in timpul zilei, sta ingropat in nisip, noaptea fiind foarte activ; d**c-de-mare. 5. ambarcatie cu doua vele de suprafata mare; vela triunghiulara suplimentara. II. cavalerist astfel echipat incat sa poata lupta si pe jos. (< fr. dragon)

DRAGON², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, inchipuit cu gheare de leu, aripi de vultur si coada lunga de sarpe. 2. Specie de soparla care traieste pe copaci in unele regiuni tropicale, avand de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii in forma de aripi (D***o volans). 3. Reprezentare heraldica avand profilul unui chip omenesc cu barba formata din serpi incolaciti. 4. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala, dispusa intr-un sir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atat calare, cat si pedestru. – Din fr. dragon.

A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea in posesie; a inceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ increderea. ◊ ~ cunostinta a cadea in nesimtire; a lesina. ~ firul (gandurilor) a se incurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A inceta de a mai avea (in urma unui accident, a unei operatii etc.). ◊ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, intreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu castiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma in mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere

CENTURA s.f. 1. Curea lata de piele, de panza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ◊ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza in jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa inoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ◊ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mainile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. 4. Fasie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, avand rolul de a le lega intre ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care inconjura Pamantul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.

REZISTENTA s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista fortelor (solicitarilor) exterioare care tind sa-l deformeze sau sa-l rupa. ♦ a materialelor = disciplina care studiaza starile de tensiune si de deformatie ale corpurilor solide sub actiunea fortelor exterioare. ◊ forta care se opune efectului unei alte forte. 2. obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat, datorita abuzului de antibiotice. 3. forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boala, la oboseala etc. II. impotrivire, opozitie; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedica, obstacol, greutate. ◊ miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de dusmani au luptat impotriva cotropitorilor si a politicii de colaborare cu acestia; forma de lupta impotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. resistance)

CONTACT, contacte, s. n. 1. Atingere directa, nemijlocita intre doua corpuri, doua forte, doua energii etc. ◊ Expr. In contact cu... = in nemijlocita apropiere de..., in legatura stransa cu... ♦ (Concr.) Piesa care serveste la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legatura electrica intre doua piese sau elemente conductoare, realizata prin atingere. 2. Apropiere intre oameni; relatie, legatura. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legatura cu (cineva); b) (Mil.) a ajunge in imediata apropiere a inamicului si a incepe primele lupte. – Din fr. contact, lat. contactus.

SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

REZISTENTA s.f. I. 1. Calitatea unui corp de a rezista la actiunea unui alt corp (care tinde sa-l rupa). ♦ Forta de opunere a unui mediu la realizarea unei actiuni. ♦ Obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat pentru combaterea lor, datorita abuzului de antibiotice. 2. Forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. ♦ (Concr.) Rezistor. 3. Putere de a rezista la o boala, la o oboseala etc. II. (Fig.) Impotrivire, opozitie. ♦ Piedica, obstacol, greutate. ♦ Miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de fascisti intre anii 1940 si 1945, au luptat impotriva politicii de colaborare cu acestia. [Cf. fr. resistance, it. resistenza].

BAZA s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fata unui poliedru, situata in pozitia cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esential, a ceva. ♦ Element principal al unei combinatii chimice. 3. Baza economica = totalitatea relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ Baza militara = loc special pe teritoriul unui stat unde stationeaza trupe dotate cu mijloace de lupta necesare actiunilor de razboi. 5. Baza sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanta cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].

FRANGE, frang, vb. III. 1. Tranz. A rupe (in doua) un obiect prin lovire, indoire sau apasare puternica. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-si frange gatul = a) a muri intr-un accident; b) a-si compromite situatia prin intreprinderi riscante. A frange (cuiva) gatul = a omori pe cineva. A-si frange mainile = a-si impreuna mainile si a-si indoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznadejdii, etc.). A frange (sau, refl., a i se frange) cuiva inima = a (se) mahni peste masura; a (se) induiosa pana la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masa de apa, despre valuri) A se lovi (de mal, de stanci, etc.), imprastiindu-se in valuri mici. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) indoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A infrange, a invinge; a birui (in lupta). – Lat. frangere.

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)