luna, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pamantului, care se invarteste in jurul acestuia si pe care il lumineaza in timpul noptii. ◊ luna noua = momentul in care luna este in conjunctie cu Soarele, cand se vede o mica portiune din suprafata sa iluminata de acesta; infatisarea Lunii in acest moment; crai-nou. luna plina = momentul in care luna este in opozitie cu Soarele si i se vede intregul disc iluminat de soare; luna vazuta in intregime. ◊ Expr. A trai in luna sau a fi cazut din luna = a nu sti ce se petrece in jurul lui, a nu fi in tema, a fi rupt de realitate, lipsit de simt practic. A apuca luna cu dintii sau a prinde (sau a atinge) luna cu mana = a obtine un lucru foarte greu de capatat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (si) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (si) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Cate-n luna si-n stele (sau in soare) = tot ce se poate inchipui, de toate. A da cu barda (sau a impusca) in luna sau a fi un impusca-n luna = a fi nesocotit. A-i rasari (cuiva) luna in cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, stralucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit luna. 2. Lumina reflectata de luna (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) luna = la (sau pe) lumina lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioada de timp care corespunde unei revolutii a Lunii (I 1) in jurul Pamantului. ◊ luna calendaristica = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revolutie a lunii (I 1), in care e divizat anul calendaristic. luna siderala = perioada de revenire a lunii in dreptul aceleiasi stele fixe. luna sinodica = lunatie. luna solara = interval de timp egal cu a douasprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durata de 28 pana la 31 de zile. ◊ luna de miere = prima luna dintr-o casatorie. ◊ Loc. adv. Pe luna = lunar (1). Cu luna = (inchiriat sau angajat) cu plata lunara. Cu lunile sau luni de-a randul, luni intregi, luni de zile = timp de mai multe luni (pana intr-un an). – Lat. luna.

CLAR, -A, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslusit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumina) care imprastie o lumina limpede, stralucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de luna = lumina stralucitoare de luna. ♦ Care este lipsit de impuritati. 2. (Despre sunete sau voce) Care rasuna distinct, precis. 3. (Despre ganduri, idei, cuvinte etc.) Usor de inteles; evident, lamurit. ♦ (Despre facultati intelectuale) Care patrunde usor, intelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprima limpede. – Din lat. clarus, fr. clair.

STRALUCI vb. 1. v. lumina. 2. a lumina, (reg.) a raza, a zari. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (luna ~ peste ramuri.) 4. v. sclipi. 5. v. luci. 6. a luci, a scanteia, a sclipi, a sticli, (rar) a stralumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licari, a luci, a scapara, a scanteia, a sclipi, a sticli. (Ochii ii ~.) 8. (livr.) a bria, a eclata. (O persoana care ~ intr-un anumit domeniu.)

RUMENIU, -IE, rumenii, adj. ~ lumina lunii se schimba in polei rumeniu. ◊ (Substantivat) I se paru mai tanara si mai frumoasa in rumeniul zorilor.

scluji, pers. 3. sg. sclujeste, vb. IV (reg.; despre soare, luna, lumina) a se reflecta in geam, in luciul apei.

SELENOTROPISM s. n. tropism provocat de lumina lunii. (< fr. selenotropisme)

PISCAT¹ s. n. (Rar) Faptul de a (se) pisca; piscare. ♦ Mod de executie a unei bucati muzicale la un instrument cu coarde, fara a folosi arcusul, ci numai ciupind coardele. ♦ (Reg.; in expr.) Piscatul lunii (sau piscat de luna, piscatul luminii) = faza a lunii in care aceasta incepe sa descreasca. – V. pisca.

A SE PISCA ma pisc intranz. 1) A face (concomitent) schimb de piscaturi usturatoare (unul cu altul). 2) pop. (despre luna si lumina ei) A incepe sa scada; a se micsora; a descreste. /Orig. nec.

PISCAT n. 1) v. A PISCA si A SE PISCA. ◊ ~ul lunii (sau luminii) faza de descrestere a lunii. 2) muz. Mod de interpretare la instrumentele muzicale cu coarde, producand sunete prin piscarea coardelor cu degetele, fara a folosi arcusul; pizzicato. /v. a (se) pisca

ZARI, zaresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslusit (din cauza departarii sau a intunecimii); a intrezari. ◊ Expr. A zari ca prin sita (sau ca printr-o panza) = a vedea numai conturul obiectelor, fara a distinge bine forma si culoarea, a vedea neclar, confuz. ♦ A vedea (ceva) numai in treacat, in fuga. ♦ Intranz. si refl. impers. (Rar) A vedea. 2. Tranz. A observa, a baga de seama, a descoperi pe cineva sau ceva; a remarca. 3. Refl. A se arata, a se ivi; a aparea, a se vedea. ◊ Expr. A se zari de ziua = a se face ziua, a se revarsa zorile, a se lumina de ziua. (Rar) A se zari de luna = a aparea, a iesi luna. 4. Intranz. (Pop.) A straluci, a lumina. – Din zare.

HALO (‹ fr. {i}; {s} gr., lat.) s. n. 1. Fenomen optic (fotometeor) care consta in aparitia unor inele luminoase in jurul Soarelui sau al lunii, datorita refractiei, reflexiei si dispersie luminii in cristalele de gheata aflate in suspensie in atmosfera inalta. 2. Zona luminoasa care apare pe fotografii in jurul imaginii unui punct stralucitor. 3. Fenomen psihologic normal, frecvent intalnit, constand in contagiunea si influentarea perceptiei si a evaluarii sau a aprecierii unui subiect (poate fi pozitiv sau negativ).

Diana, veche divinitate italica, identificata mai tirziu cu Artemis din mitologia greaca. Era considerata zeita luminii, al carei simbol stralucitor era luna (v. Artemis).

HALO, halouri, s. n. 1. Cerc luminos, colorat, care apare in anumite conditii atmosferice in jurul soarelui sau al lunii si care se datoreste reflexiei si refractiei luminii in cristalele de gheata aflate in atmosfera la mari inaltimi; cearcan (2). 2. Zona luminoasa care incercuieste imaginea fotografica a unui punct stralucitor. – Din fr. halo.

ZARI, zaresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslusit (din cauza departarii sau a intunecimii). ◊ Expr. (Intranz.) A zari ca prin sita = a vedea numai conturul obiectelor, fara a distinge bine forma si culoarea; a vedea neclar, ca prin ceata. ♦ A vedea (ceva) numai in treacat, in fuga. ♦ Intranz. (Rar) A vedea. ◊ Refl. impers. De la maria-ta se zarea la el si de la el la maria-ta (DELAVRANCEA). 2. Tranz. A observa, a baga de seama, a descoperi pe cineva sau ceva. 3. Refl. impers. A se arata, a se ivi; a aparea, a se vedea. ◊ Expr. A se zari de ziua = a se face ziua, a se revarsa zorile, a se lumina de ziua. (Rar) A se zari de luna = a aparea, a iesi luna. Incepe-a se zari de luna Si-i liniste pe drum (COSBUC). 4. Intranz. (Pop.) A straluci. Casele lui Dobriseanu... zaresc ca soarele (TEODORESCU). – Din zare.

HANUCA (ebr. hanukkah „inaugurare”) (REL.) Sarbatoare anuala evreiasca prin care se comemoreaza victoria evreilor, condusi de Iuda Macabeul, asupra sirienilor seleucizi, avandu-l in frunte pe Antioh IV Epifanes (165 i. Hr.) si resfintirea Templului din Ierusalim, profanat de dusmani; dureaza opt zile in luna decembrie. Este cunoscuta si sub denumirea de „Sarbatoarea luminilor”.

luna¹ f. 1) Astru, satelit natural al Pamantului, pe care il lumineaza in timpul noptii, difuzand lumina primita de la Soare. ◊ ~ plina timpul cand se vede intregul disc al acestui astru. 2) Timp cat lumina acestui astru se vede pe cer (noaptea). [G.-D. lunii] /<lat. luna

AN² ~i m. Perioada de timp cuprinzand 12 luni, in care Pamantul face o revolutie in jurul Soarelui. ◊ ~ bisect (sau bisectil) an avand 366 de zile. An-lumina unitate de masura egala cu distanta strabatuta de lumina in vid intr-un an. Pe ~ in cursul unui an. ~ agricol perioada de timp de la o toamna la alta, cat tine ciclul de lucrari agricole. Cu ~ii a) timp indelungat; b) cu trecerea anilor. ~i de zile ani in sir. Din ~ in paste foarte rar. /<lat. annus

FLUX s.n. 1. Crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamantului si a atractiei lunii si a Soarelui. 2. (Fig.) Revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (Fiz.) Curent. ◊ Flux luminos = cantitate de energie luminoasa emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; flux electric = produsul dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; flux magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. Flux tehnologic = circulatie continua a materiei prime, a produselor semifabricate sau fabricate intr-un proces tehnologic. [Cf. fr. flux, lat. fluxus].

FLUX s. n. 1. crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamantului si a atractiei lunii si a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (fiz.) curent, miscare de particule. ♦ ~ luminos = energie radianta emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operatiilor intr-un proces tehnologic. 5. ~ de informatie = ansamblu de date, informatii si decizii necesare desfasurarii unei anumite operatii sau activitati; raportul dintre cantitatea de informatie si timpul in care ea este transmisa. ◊ ~ de capital = transformarea, circulatia unor fonduri banesti dintr-o tara in alta, ca urmare a efectuarii de operatii de decontare, imprumuturi sau transformari de depozite bancare. 6. circulatie continua si uniforma a unui lichid (sange, seva). 7. pulbere folosita in sudura automata. (< fr. flux, lat. fluxus)

SOARE sori m. 1) astr. Astru central, incandescent si luminos, in jurul caruia se roteste Pamantul si celelalte planete ale sistemului nostru planetar. ◊ ~-apune apus; vest; asfintit. ~-rasare rasarit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pamant; pe lume. ~ in cruce amiaza. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admiratie la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trandavi. A i se pune cuiva ~le drept inima a i se face cuiva foame. A fagadui cate in luna si in ~ (sau in stele) a fagadui lucruri irealizabile. A dori cate in luna si in ~ (sau in stele) a dori prea multe. A cauta (sau a gasi) pete-n ~ a cauta neajunsuri oriunde si cu tot dinadinsul. 2) lumina si caldura care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezinta un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is

ALEXANDRESCU, Grigore (1810-1885, n. Tirgoviste), poet roman. Membru al Societatii Filarmonice. Unionist. Sensibil, reflesiv, dar in acelasi timp, lucid si ironic, este influentat in poezia sa de spiritul secolului luminilor si de cel revolutionar pasoptist. Meditatii si elegii romantice si preromantice, animate de elanuri umanitare si patriotice („Anul 1840”, „Umbra lui Mircea. la Cozia”, „Rasaritul lunii. La Tismana”). Lirica e*****a („Eliza”), de interogatie si atmosfera meditativa. A ilustrat decisiv specii literare ca fabule („Toporul si padurea”, „Dreptatea leului”, „Boul si vitelul”) si epistola („Epistola catre Voltaire”, „Satira. Duhul meu”), anticipind satira eminesciana prin gravitate si ironie. Proza („Memorial de calatorie”), culegere de folclor oltenesc, traduceri si imitatii dupa Florian, Tasso, Voltaire.

lumina vb. 1. a arde. (Lampa ~ pana tarziu in camera lui.) 2. a scanteia, a sclipi, a straluci. (Candelabre ~ in salon.) 3. v. straluci. 4. a bate, a luci, a straluci. (luna ~ peste ramuri.) 5. v. insenina. *6. (fig.) a se insenina. (S-a ~ cand m-a vazut.)

AN², ani, s. m. 1. Perioada de timp care corespunde unei revolutii a Pamantului in jurul Soarelui si care cuprinde 12 luni. ◊ Anul nou = ziua de 1 ianuarie (in care se serbeaza inceputul unui an). ◊ Loc. adv. In anul... = in cursul anului... La anul = in cursul anului viitor. Acum un an (sau doi ani etc.) = cu un an (sau cu doi etc.) in urma. De ani si ani = de multi ani, de multa vreme. An de (sau cu) an = in fiecare an, mereu. Cu anii = ani intregi, ani indelungati. La (sau intr-) un an o data = o singura data intr-un an; rar. 2. (Astron.; in sintagma) An-lumina = unitate de lungime pentru masurarea distantelor mari, egala cu distanta strabatuta de lumina intr-un an. 3. Stadiu de studiu in unele forme de invatamant. ◊ (Urmat de determinari) Anii de studentie. Anii de ucenicie. 4. Masura a varstei unei fiinte sau a vechimii unui lucru. Copil de cinci ani. 5. (La pl.) Epoca din viata; vreme. Anii copilariei. – Lat. annus.