ZBORNIC, zbornice, s. n. (Inv.) 1. Culegere care cuprinde legende hagiografice, scrieri religioase, talcuri ale scripturii, lucrari literare diverse etc. 2. Codice manuscris alcatuit din texte variate copiate laolalta. – Din bg. sbornik.

EPILOG, epiloguri, s. n. Partea finala a unor lucrari literare in care autorul rezuma concluziile, subliniaza anumite idei din opera si face cunoscuta pe scurt evolutia viitoare a personajelor sale; incheiere. ♦ Fig. Sfarsit al unei situatii, al unei actiuni, al unei intamplari etc. – Din fr. epilogue, lat. epilogus.

TEMATICA, tematici, s. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Fr. thematique. (< gr.).

TEMATIC, -A, tematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de o tema, privitor la o tema, facut pe anumite teme. 2. Adj. (In sintagma) Vocala tematica = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta, si care, adaugata la radacina unui cuvant, formeaza impreuna cu aceasta o tema. 3. S. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Din (1, 2) fr. thematique, (3) germ. Thematik.

RECENZAT¹, -A, recenzati, -te, adj. (Despre lucrari literare, stiintifice etc.) Care a fost prezentat intr-o recenzie. – V. recenza¹.

CANAVA ~le f. 1) Tesatura de bumbac rara si tare, cu patratele regulate, pe care se brodeaza. 2) fig. Planul schitat al unei lucrari literare. [Art. canavaua; G.-D. canavalei] /<bulg. kanava, fr. canevas

EPILOG ~uri n. 1) Rezumat al unei lucrari literare, plasat la sfarsitul acesteia. 2) fig. Deznodamant al unei actiuni, al unei situatii. /<fr. epilogue, lat. epilogus

MATERIAL² ~e n. 1) Totalitate de materii prime sau de semifabricate din care se produc diverse obiecte. 2) Produs textil; tesatura; materie. 3) Ansamblu de date (informatii, documente etc.) necesare pentru realizarea unei lucrari literare sau stiintifice. 4) Totalitate de fapte, date sau informatii (referitoare la o anumita problema sau domeniu de activitate). [Sil. -ri-al] /<fr. materiel, lat. materialis

A RECENZA¹ ~ez tranz. (lucrari literare, stiintifice, cinematografice etc.) A aprecia printr-o recenzie; a prezenta critic. /Din recenzie

SCURT² ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu lung) 1) (despre obiecte, distante, parti ale corpului etc.) Care are o lungime mica sau mai mica decat cea obisnuita. Rochie ~ta. Picior ~. ◊ A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (fata de cineva). A tine (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mana ~ta a fi zgarcit. A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi necomunicativ. In ~ta vreme (sau in ~ timp) peste putin timp; in curand. 2) (despre lucrari literare, muzicale etc.) Care este de proportii reduse. /<lat. excurtus

EPILOG s. n. 1. (ant.) alocutiune in versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului. ◊ parte finala a unui discurs in care oratorul rezuma argumentele, incercand sa castige bunavointa publicului. 2. parte finala a unei lucrari literare care cuprinde concluziile autorului, subliniaza anumite idei sau face cunoscuta evolutia viitoare a personajelor; incheiere. ◊ (fig.) sfarsit, incheiere a unei actiuni, intamplari etc. (< fr. epilogue, lat. epilogus, gr. epilogos)

RECENZIE s. f. scurta prezentare cu caracter critic apreciativ a unei lucrari literare sau stiintifice, a unui spectacol, a unui concert, a unor opere de arta plastica etc. (< germ. Rezension, it. recensione)

STIHOMETRIE s. f. diviziune a unei lucrari literare in versuri. (< fr. stichometrie)

SANSCRIT, -A (‹ fr. {i}; cf. sanscr. samskrta „cultivat”, „rafinat”) adj. 1. Limba sanscrita (si subst., f.) = limba veche indo-europeana, din India; limba sacra a brahmanilor, vorbita intre 1500 si 200 i. Hr. (Subst.) Sanscrita clasica = limba operelor literare de diferite genuri, scrise incepand din sec. 5 i. Hr., ramasa pana in perioada moderna limba savanta a intregii Indii. Standardizata conform gramaticii lui Pãnini. In s. au fost scrise lucrari literare, religioase, filozofice, juridice si stiintifice, care au influentat asupra dezvoltarii culturii Asiei de SE si Asiei Centrale, precum si a celei europene. Are diferite grafii derivate din scrierea brahmi. 2. Care apartine limbii sanscrite, privitor la limba sanscrita; care este scris in aceasta limba.

BEST-SELLER subst. 1. lucrare (literara) care detine recordul la vanzare. 2. Autor popular al unei lucrari (beletristice) de mare succes. 3. Articol sau produs foarte cautat la un moment dat. [Pr.: bestselar] – Cuv. engl.

INCERCARE, incercari, s. f. 1. Actiunea de a incerca si rezultatul ei; verificare, proba. 2. Tentativa; straduinta, silinta. 3. (La jocul de rugbi) Asezare a mingii cu mana in terenul de tinta al echipei adverse; punctele obtinute in urma acestei actiuni; eseu. 4. lucrare (literara) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau stiintific). 5. Necaz, suferinta. primejdie; dificultate pe care o indura cineva. 6. (Inv.) Experienta practica; cunoastere. – V. incerca.

PASTISA, pastise, s. f. lucrare literara, muzicala sau plastica, de obicei lipsita de originalitate si de valoare, in care autorul preia servil temele sau mijloacele de expresie ale unui mare creator; imitatie, copie. – Din fr. pastiche.

ANTIMEMORII s. f. pl. lucrare literara cu caracter evocator care nu respecta procedeele consacrate ale genului memorialistic. – Din fr. antimemoires.

PERIA, perii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) curata de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A (-si) netezi parul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de canepa iesit din raghila pentru a-l curata de calti, de impuritati; a scarmana, a pieptana. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a indrepta, a imbunatati o lucrare literara, stiintifica etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A lingusi pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

CIOPLI, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascutit, aschii dintr-o bucata de lemn, de piatra etc., pentru a da materialului o forma oarecare; a ciocarti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrari (literare, stiintifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A capata deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. coplja, scr. copljiti.

CIZELA, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra. a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (de stil, de exprimare) unei lucrari (literare, stiintifice); a ciopli. 3. Tranz. si refl. Fig. A face sa capete sau a capata deprinderi civilizate, cultura etc. – Din fr. ciseler.

RECENZA¹, recenzez, vb. I. Tranz. A face o scurta dare de seama, a analiza sau a prezenta critic o lucrare literara, stiintifica, un spectacol etc. – Din recenzie (derivat regresiv). Cf. germ. rezensieren.

AUTOBIOGRAFIE ~i f. 1) Biografie a unei persoane scrisa de ea insasi. 2) lucrare literara in care autorul isi descrie viata. [G.-D. autobiografiei; Sil. a-u-to-bi-o-gra-] /<it. autobiografia, fr. autobiographie

BEST-SELLER [pr.: bestselar] n. 1) lucrare (literara) care detine recordul la vanzare. 2) Autor popular al unei lucrari (beletristice) de mare succes. 3) Articol sau produs foarte cautat la un moment. /Cuv. engl.

CANTARE ~ari f. 1) v. A CANTA. 2) v. CANTEC. 3) lucrare literara in care se aduce lauda cuiva sau se glorifica ceva. /v. a canta

ESEU ~ri n. lucrare literara, filozofica sau stiintifica in proza, care trateaza un subiect fara a-l epuiza. /<fr. essai

INCERCARE ~ari f. 1) v. A INCERCA. ◊ A pune la ~ a verifica starea fizica si/sau morala a cuiva. 2) Actiune intreprinsa pentru realizarea unui lucru (fara a avea garantia reusitei). A trecut cu bine ~area. 3) lucrare (literara sau stiintifica) de debut. 4) Necaz suportat de cineva. La grea ~ s-a aflat. [G.-D. incercarii] /v. a incerca

REDACTIE ~i f. 1) Institutie care ela-boreaza publicatii (ziare, reviste, carti etc.). 2) Cladire unde se afla aceasta institutie. 3) Colectiv de redactori care ingrijesc o publi-catie (sau mai multe). 4) Varianta a unei lucrari (literare, muzicale etc.). 5) Modul in care este redactata o lucrare. [G.-D. redactiei] /<fr. redaction, germ. Redaktion

A SCENARIZA ~ez tranz. (o lucrare literara) A transpune in scenariu de teatru sau de film. /< engl. scenarize

RECENZA vb. I. tr. 1. A analiza critic (o lucrare literara, un spectacol etc.); a comenta. 2. A face un recensamant. [P.i. -zez. / < fr. recenser, cf. germ. rezensieren].

RECENZIE s.f. Scurta dare de seama sau prezentare cu caracter critic apreciativ, privitor la o lucrare literara, stiintifica, la un spectacol etc. [Gen. -iei. / cf. fr. recension, it. recensione, germ. Rezension, lat. recensio – recensamant].

DRAMATIZA vb. I. tr. 1. A adapta o lucrare literara conditiilor reprezentarii scenice; (fig.) a face ceva dramatic. 2. (Ironic) A da prea multa importanta unui eveniment, unui fapt de mica importanta. [< fr. dramatiser, cf. it. drammatizzare, gr. dramatizein].

ECRANIZA vb. I. tr. A transpune o lucrare literara sau muzicala intr-o opera cinematografica. [< ecran + -iza, dupa rus. ekranizirovati].

IDEE s.f. 1. Forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. 2. Gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. Conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc.; conceptie fundamentala. ♦ Gand, opinie, parere, convingere, judecata. ◊ Idee fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea unei persoane. ♦ Intentie, plan. [Pron. -de-e. / cf. fr. idee, it. idea, gr., lat. idea < idein – a vedea].

DRAMATIZA vb. tr. 1. a adapta o lucrare literara epica conditiilor reprezentarii scenice. 2. a face ca ceva sa devina impresionant. ◊ (ir.) a lua in tragic, a da prea multa importanta unui eveniment. (< fr. dramatiser)

ECRANIZA vb. tr. a transpune o lucrare literara sau muzicala intr-o opera cinematografica, a adapta pentru ecran. (< ecran + -iza)

IDEE s. f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunostinte (sumare), a fi informat despre... 2. gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc. ♦ gand, opinie, parere, convingere, judecata. ♦ ~ fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea cuiva. 4. intentie, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mica, putin. (< fr. idee, lat., gr. idea)

PASTISA s. f. lucrare literara sau artistica lipsita de originalitate, in care se imita stilul, maniera de lucru a unui scriitor sau artist ilustru; imitatie fara valoare. ◊ (p. ext.) parodie. (< fr. pastiche)

BEST-SELLER s. n. 1. lucrare (literara) care detine recordul la vanzare. 2. Autor popular al unei lucrari (beletristice) de mare succes. 3. Articol sau produs foarte cautat la un moment dat. [Pr.: bestselar] – Cuv. engl.

CAPITOL, capitole, s. n. Fiecare dintre diviziunile mai mari ale unei lucrari stiintifice, literare, ale unei legi etc. [Var.: (inv.) capitul s. n.] – Din it. capitolo, lat. capitulum.

LAITMOTIV, laitmotive, s. n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compozitie muzicala, care caracterizeaza un personaj, o situatie etc. si care revine ori de cate ori apare in scena personajul sau situatia data; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc., repetata si subliniata in mai multe randuri. [Scris si: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.

CAPITOL ~e n. 1) Fiecare dintre compartimentele in care este impartita o lucrare (stiintifica, literara etc.). 2) fig. Parte dintr-o actiune, dintr-o desfasurare. ~ din viata. /<it. capitolo, lat. capitulum

PLAN³ ~uri n. 1) Proiect de actiuni ce urmeaza a fi realizate in viitor (in vederea atingerii unui anumit scop). ~ anual. 2) Ordinea si distributia metodica a diferitelor parti dupa care urmeaza a fi alcatuita o lucrare (stiintifica, literara etc.). ~ul disertatiei. ~ul lectiei. /<fr. plan, lat. planus

ISTORIOGRAFIE s.f. Disciplina care studiaza scrierile istoriografice; stiinta istoriei (2) [in DN]; (p. ext.) totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumita tara sau dintr-o anumita epoca. ◊ Istoriografie literara = totalitatea lucrarilor stiintifice avand ca obiect studiul istoriei unei literaturi. [Pron. -ri-o-. / < fr. historiographie].

MATERIAL s.n. 1. Materie prima sau semifabricata din care se fac diverse bunuri. 2. Totalitatea lucrarilor, a informatiilor si a datelor folositoare pentru intocmirea unei lucrari stiintifice, literare etc. [Pron. -ri-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. materiel].

MATERIAL, -A I. adj. 1. alcatuit din materie; (fil.) care apartine realitatii obiective, existand independent de constiinta si in afara ei. ◊ palpabil, concret, real. 2. care consta in bunuri (economice). II. s. n. 1. materie prima sau semifabricata din care se fac diverse bunuri. 2. totalitatea informatiilor, a datelor necesare pentru intocmirea unei lucrari stiintifice, literare etc. (< fr. materiel, lat. materialis, germ. materiel)

ROMAN¹ s. n. lucrare, opera literara epica in proza, de mari proportii, care oglindeste evenimente, episoade ale vietii unei societati etc. ◊ (fig.) impletire de intamplari cu multe episoade care par neverosimile; serie de aventuri extraordinare. (< fr. roman)

UVRAJ, uvraje, s. n. (Inv.) Opera (literara sau stiintifica), lucrare, scriere. 2. (lucrare de) constructie. [Var.: uvragiu s. n.] – Din fr. ouvrage.

DEBUT, debuturi, s. n. Inceputul (primele manifestari, primii pasi ai) cuiva intr-o profesiune, intr-o activitate (artistica, literara etc.); opera, lucrare ce constituie acest inceput. – Din fr. debut.

CROCHIU s.n. Schita sumara a unui plan, a unui desen etc. ♦ (P. ext.; rar) Schitarea unei lucrari artistice sau literare. [Pron. -chiu. / < fr. croquis].

OP s.n. (Liv.) Opera (literara sau stiintifica), lucrare, scriere. [< lat. opus].

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

SCHITA s.f. 1. Desen sumar, reprezentand aproximativ conturul si trasaturile specifice ale unui obiectiv. ♦ Desen executat repede, dupa o harta sau dupa natura, in scopul redarii detaliilor topografice ale unei portiuni de teren. ♦ Prima conceptie, inca nefinisata, a unei lucrari; schema. 2. Specie literara in proza in care se povesteste o intamplare scurta si simpla. [< it. schizzo].

TEXTURA s. f. 1. aspectul unei tesaturi, determinat de finetea si legatura firelor. 2. structura unei roci, a unui aliaj, a unui material solid. 3. felul cum sunt dispuse fibrele unei parti a corpului. 4. mod de dispunere a componentelor unei lucrari muzicale sau literare. 5. imprimat de dimensiuni mici, sub forma de fasie, care se lipeste intr-o lucrare tiparita peste pasajele care trebuie rectificate. (< fr. texture, lat. textura)

CORBU, Haralambie (n. 1930, Dubasarii Vechi), critic si istoric literar roman. Acad. (1986). lucrari de valorificare a literaturii clasice („Dramaturgia lui Alecsandri”), cercetari si studii privind inceputurile literaturii moderne si aspecte ale limbii literare, in sincronie cu fenomenul cultural european („Interpretari”, „Creionari”).

LAMB [læm], Charles (1775-1834), critic literar si eseist englez. A publicat, impreuna cu sora sa, Mary (Ann) L. (1764-1847), „Povestiri dupa Shakespeare”; a avut un rol important in popularizarea operei marelui dramaturg. lucrari de critica literara („Tragediile lui Shakespeare”, „Asupra geniului si personalitatii lui Hogarth”) si eseuri („Eseurile lui Elia”).

O'FAOLAIN [oufælən], Sean (1900-1991), scriitor si critic literar irlandez. Importanta contributie la modernizarea literaturii irlandeze; a publicat, ca director al revistei „The Bell”, scriitori tineri, precum si opere ale celor mai renumiti scriitori autohtoni din perioada postbelica. lucrari de critica literara („Disparitia eroului. Studiu asupra romancierilor din anii '20”, „Nuvela”). Romane („O vara in Italia”, „Pasarea Singuratica”). Biografii ale unor compatrioti ilustri.

OP, opuri, s. n. (Livr.) Opera (literara sau stiintifica); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.

COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune

UVRAJ ~e n. inv. 1) Creatie literara sau stiintifica; scriere; lucrare. 2) lucrare de constructie. /<fr. ouvrage

SECTIE s. f. 1. subunitate organizatorica pe ramuri de activitate in intreprinderi, institutii etc.; (p. ext.) locul acesteia. ◊ compartiment cu destinatie speciala intr-un magazin, muzeu, spital etc.; raion. 2. diviziune admi-nistrativa in cadrul unui oras. 3. fiecare dintre diviziunile in care se imparte o circumscriptie electorala; localul unde se voteaza. 4. diviziune a unei lucrari, a unei opere literare, stiintifice, muzicale; (p. ext.) capitol. (< rus. sektiia, fr. section, lat. sectio)

COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.

MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.

CROCHIU ~ri n. 1) Schita initiala (a unui desen, plan etc.); carton; ebosa. 2) reg. Conceptie sumara a unei lucrari stiintifice sau a unei opere literare. [Sil. cro-chiu] /<fr. croquis

DEBUT ~uri n. 1) Prima incercare, pe care o face cineva intr-un anumit domeniu de activitate (in special, literara si artistica); inceput de cariera. 2) lucrare care marcheaza intrarea cuiva intr-o profesiune. /<fr. debut

MEMORIALISTICA f. 1) Gen de scriere literara care contine memorii. 2) Totalitate a lucrarilor cu caracter de memorii. [Sil. -ri-a-] /memorial + suf. ~istica

PLAGIA vb. I. tr. A lua, a fura ideile, expresiile, inventiile cuiva si a le prezenta drept creatii proprii; a publica pe numele sau fragmente din lucrarea altuia; a comite un furt literar. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. plagier].

SCHITA ~e f. 1) Plan redus, care contine o viziune de ansamblu asupra unei lucrari; schema. 2) Varianta initiala a unei lucrari artistice sau stiintifice; ciorna; concept. 3) Creatie literara epica in proza, care reda o intamplare scurta. /<fr. esquisse

PREFATA, prefete, s. f. Text cu caracter explicativ, uneori analitic, precedand o opera literara sau stiintifica, in care este expus planul lucrarii, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvantare; predoslovie. – Din fr. preface, lat. praefatio.

MEMORIALISTIC, -A, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literara care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrarilor care contin memorii. 2. Adj. Care apartine memorialisticii (1) sau care se refera la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic.

TRAGISM n. 1) Caracter tragic. 2) Situatie tragica. 3) Element tragic intr-o lucrare dramatica sau muzicala. ~ul subiectului. ~ul eroului literar. /trag[ic] + suf. ~ism

ERMETISM s.n. 1. Caracterul de neinteles al unei opere, lucrari teoretice, caracterul secret al unei doctrine. 2. Curent literar, manifestat cu precadere dupa primul razboi mondial, care a cultivat deliberat (in poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, incifrat, adesea ininteligibil. [Var. hermetism s.n. / < fr. hermetisme, it. ermetismo, cf. Hermes (Trismegistul) – zeu grec, considerat de alchimisti ca patron al stiintelor oculte si al magiei].

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

MEMORIU s.n. 1. Expunere, dare de seama ampla privitoare la o chestiune, la un fapt, la o situatie. ♦ (La pl.) Culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 2. Cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. [Pron. -riu. / < memoire, dupa memorie].

POEM s.n. 1. Creatie epica in versuri de proportii mari, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. 2. Opera literara in proza, care are ritm de poezie. 3. lucrare instrumentala de constructie libera, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesa simfonica pentru orchestra, avand la baza un text literar. [Pron. po-em, var. poema s.f. / cf. fr. poeme, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

MEMORIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. memoire)

SCHITA s. f. 1. desen sumar reprezentand aproximativ conturul si trasaturile specifice ale unui obiect. *desen executat repede, dupa o harta sau dupa natura in scopul redarii detaliilor topografice ale unei portiuni de teren. 2. reprezentare sumara, in linii generale, a (conceptiei) unei lucrari scrise, a unui plan de actiune etc. 3. specie literara epica in proza in care se povesteste o intamplare scurta si simpla. 4. gest, atitudine, miscare abia sugerata. (< it. schizzo)

CALIMAH (CALLIMACHOS) (c. 310 -c. 240 i. Hr.), poet si invatat din Alexandria. A scris lucrari de eruditie si a cultivat aproape toate genurile literare. Adept al poeziei lirice de forma concisa. S-au pastrat epigrame si imnuri.

LACAN [lakā], Jacques (1901-1981), psihanalist si psihiatru francez. A propus o hermeneutica psihanalitica, intemeiata pe analiza structurilor lingvistice si a structurii subiectului, cu aplicatie asupra unor texte literare din Edgar Allan Poe si Marguerite Duras („Patru concepte fundamentale ale psihanalizei”). lucrari de psihiatrie („Psihoza paranoica in raporturile sale cu personalitatea”). Ideile sale au influentat structuralismul francez si curentul postmodernist.

SCHITA, schite, s. f. 1. Desen, sculptura, plan arhitectural in care autorul contureaza in linii mari si caracteristice un subiect care il preocupa (si care serveste la realizarea formei definitive). ♦ Plan initial si sumar al unei lucrari; schema. ♦ lucrare, opera care cuprinde o privire generala si sumara asupra unui anumit subiect. 2. Specie literara a genului epic, de dimensiuni reduse, care infatiseaza un (singur) episod caracteristic din viata unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura

MONOLOG, monoloage, s. n. 1. Scena dintr-o lucrare dramatica in care un personaj, fiind singur pe scena, isi exprima cu glas tare gandurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiza psihologica, prin care personajul supune introspectiei propriile sentimente. ♦ lucrare dramatica de proportii reduse, destinata sa fie interpretata de catre un singur actor. 2. Vorbire neintrerupta a cuiva, fara a da altuia timp pentru replica; vorbire cu sine insusi. [Pl. si: monologuri] – Din fr. monologue.

BARBU, Ion (pseud. literar al lui Dan Barbilian) (1895-1964, n. Cimpulung), poet si matematician roman. Prof. univ. la Bucuresti. lucrari in domeniul geometriei, algebrei si teoriei numerelor („Teoria aritmetica a idealelor”, „Grupuri cu operatori”). Ca poet, a debutat la „Sburatorul”. Versurile de inceput, parnasiene prin expresia solemna, sententioasa, dezvaluie un spirit dionisiac, o energie telurica. Baladele „Dupa melci”, „Riga Crypto si lapona Enigel” trasfigureaza un univers naturist, dind valoare mitica anecdotei lirice. Evocator pitoresc si nostalgic al lumii balcanice („Isarlik”). In ultima perioada a creatiei, se orienteaza spre o lirica ermetica si initiatica, tintind puritatea esentelor („Joc secund”, „Uvedenrode”). Sustinator al unei arte poetice intelectualiste, al unui lirism sublimat prin cerebralizare. Eseuri polemice, remarcabile prin dialectica paradoxala a ideatiei, prin rafinamentul expresiei. Traduceri din Shakespeare („Richard al III-lea”). M. post-mortem al Acad. (1990).

POPP, Vasile (1789-1842, n. sat Chintelnic, jud. Bistrita-Nasaud), medic si literat roman. Primul medic cu studii superioare al romanilor din Brasov; doctor in medicina. Autor al primei lucrari medicale („Despre apele minerale de la Arpatac, Bodoc si Covasna”, 1821). Preocupari etnografice („Dissertatio inauguralis historico-medica de funeribus plebeis Daco-Romanorum sive hodiernum Valachorum”) si culturale („Disertatie despre tipografiile romanesti”).

COMPUNERE s.f. 1. Actiunea de a compune si rezultatul ei; alcatuire. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a doua cuvinte care formeaza un cuvant nou. 4. lucrare scolara asupra unei teme. [< compune].

POEM s. n. 1. poezie epica de proportii ample, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. ♦ ~ in proza = opera literara in proza, care are ritm de poezie. 2. piesa muzicala instrumentala de constructie libera, cu caracter liric sau narativ. ♦ ~ simfonic = lucrare orchestrala ampla in forma libera sau de sonata, rondo etc., cu un continut programatic. (< fr. poeme, lat. poema, gr. poiema)

BORGESE, Giuseppe Antonio (1882-1952), scriitor si critic literar italian. Romane caracterologice („Rube”), nuvele, poezii, eseuri („Sensul literaturii italiene”). Stabilit in S.U.A., a scris in limba engleza lucrari politice antifasciste („Cetatea omului”).

MOZAIC¹ s. n. 1. lucrare ornamentala din bucati mici de marmura, sticla etc. colorate diferit, care formeaza figuri geometrice, flori etc. 2. combinatie de diferite elemente, culori etc. ◊ opera literara care contine multe elemente armonios ordonate. ◊ compozitie de caractere tipografice deosebite. 3. (biol.) organ(ism) care cuprinde doua tipuri de tesuturi diferite genetic. 4. boala a unor plante cauzata de un virus, un amestec de pete galbui pe frunze. 5. (fig.) amestec eterogen. (< fr. mosaique, it. mosaico)

COMPUNERE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)

MOZAIC s.n. 1. lucrare ornamentala, compusa din bucati mici de marmura, de sticla etc. colorate diferit si care alcatuiesc o figura, un tablou etc. 2. Combinatie, amestecatura (frumos imbinata) de diferite elemente, culori etc. ♦ Opera literara care contine multe elemente eterogene, insa armonios ordonate. ♦ Compozitie de caractere tipografice deosebite. 3. Boala a unor plante cauzata de un virus si care se prezinta ca un amestec de pete pe frunze. [Pron. -za-ic. / cf. fr. mosaique, it. mosaico].

TEMA s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem in proza = specie a prozei literare apartinand genului liric, cultivata din a doua jumatate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatica in versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mica piesa muzicala instrumentala, vocala sau vocal-simfonica de constructie libera, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare ampla pentru orchestra, avand de obicei un continut programatic. [Var.: poema s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema.

TABLOU s.n. I. 1. Pictura sau desen executat pe o panza, pe un carton etc. (care se asaza de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A ramane tablou = a ramane surprins, inlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonica alcatuita dintr-o singura parte, avand un program cu continut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. Descriere a unei privelisti, a unui obiect sau a unei persoane etc., facuta oral sau in scris (mai ales intr-o opera literara). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzand mai multe scene, care se desfasoara in acelasi decor. 5. Tabel, schema. 6. Grafic cuprinzand o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate in siruri si coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou in care elementele chimice sunt dispuse in siruri si coloane, dupa greutatea lor atomica. II. (Tehn.) Panou sau placa subtire de metal sau de marmura cuprinzand mai multe instrumente de masura, aparate de control etc., cu care este inzestrat un aparat, o masina etc. [< fr. tableau].

CARACOSTEA 1. Dumitru C. (1879-1964, n. Slatina), critic, istoric literar si folclorist roman. Acad. (1938), prof. univ. la Bucuresti. A utilizat metoda comparativa, formulind teoria expresivitatii limbii si conceptul creativitatii artistice („Creativitatea eminesciana”, „Expresivitatea limbii romane”). Intemeietorul scolii istorico-geografice in folcloristica romaneasca („Poezia traditionala romana”). 2. Andrei C. (n. 1908, Bucuresti), inginer constructor roman. Fiul lui C. (1). Prof. univ. la Bucuresti. Studii si lucrari in domeniul rezistentei materialelor si al calculului constructiilor. A introdus sudura si placile ortotrope la podurile Ciineni (1963) si Giurgeni-Vadul Oii (1970).

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

GALERIE s. f. 1. cavitate subterana, ingusta si alungita, sapata prin eroziune. ◊ canal sapat de animale in sol. ◊ excavatie miniera in forma de tunel, executata pentru a permite accesul la un zacamant. 2. canal de legatura intre doua puncte ale unei lucrari hidrotehnice. ◊ coridor ca element de legatura sau de promenada la o constructie. 3. conducta metalica, montata la motoarele cu ardere interna, care conduce amestecul carburant catre cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului. 4. muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 5. magazin cu obiecte de arta; (p. ext.) magazin universal. 6. ultimul balcon (de sus) al salilor de spectacol. ◊ (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifesta zgomotos la un meci, la un spectacol. 7. platforma mica la prora sau pupa unei nave. 8. bara de lemn sau metalica de care se atarna perdelele. 9. (fig.) sir, serie (de portrete literare). (< fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)