TEZA, teze, s. f. 1. Afirmatie expusa si sustinuta intr-o discutie; idee principala dezvoltata si demonstrata intr-o opera, intr-o cuvantare etc. ◊ Loc. adv. (Inv.) In teza generala = in general. ♦ (Fil.) Idee, propozitie care formeaza primul termen al unei antonimii (in filozofiile rationaliste de tip kantian) sau al unei contradictii de tip dialectic (in filozofiile hegeliana si marxista). 2. Lucrare scrisa, facuta de elevi in clasa sub supravegherea profesorului, la sfarsitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teza de licenta (sau doctorat) = lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de licentiat (sau de doctor in stiinte). – Din fr. these, lat. thesis.

TEZA¹ s. f. 1. afirmatie expusa si sustinuta intr-o discutie; idee principala dezvoltata intr-o scriere, intr-o cuvantare. 2. idee, conceptie, teorie prestabilita in care un artist incadreaza fortat elementele realitatii. ◊ (la Hegel) prima etapa a triadei, care este negata de antiteza (2). 3. lucrare scrisa, trimestriala, semestriala etc. facuta de elevi in clasa in fata profesorilor. ◊ lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de doctor sau de licenta. (< fr. these, lat. thesis)

CAPITOL, capitole, s. n. Fiecare dintre diviziunile mai mari ale unei lucrari stiintifice, literare, ale unei legi etc. [Var.: (inv.) capitul s. n.] – Din it. capitolo, lat. capitulum.

INTRODUCERE, introduceri, s. f. Actiunea de a (se) introduce si rezultatul ei. 1. Bagare, varare. ♦ Includere, inserare, inglobare; punere in practica. 2. Capitol al unei lucrari sau parte de la inceputul ei, in care se prezinta, in linii generale, intentiile acesteia, elementele sau notiunile fundamentale necesare intelegerii ei; introductie. ♦ Partea de la inceput a unei compozitii (artistice), a unei scrisori etc. 3. lucrare stiintifica in care se expun notiunile generale, elementare sau pregatitoare ale unui domeniu de cunostinte. – V. introduce.

UVRAJ, uvraje, s. n. (Inv.) Opera (literara sau stiintifica), lucrare, scriere. 2. (lucrare de) constructie. [Var.: uvragiu s. n.] – Din fr. ouvrage.

LAITMOTIV, laitmotive, s. n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compozitie muzicala, care caracterizeaza un personaj, o situatie etc. si care revine ori de cate ori apare in scena personajul sau situatia data; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc., repetata si subliniata in mai multe randuri. [Scris si: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.

EXCERPTA, excerptez, vb. I. Tranz. A extrage un anumit material dintr-un text, dintr-o lucrare etc. in vederea studierii lui, a intocmirii unei lucrari stiintifice etc. – Din excerpte.

FISA, fisez, vb. I. Tranz. A extrage pe fise insemnari dintr-o lucrare (stiintifica) scrisa, in vederea documentarii, a elaborarii unei opere etc. ♦ A extrage pe fise datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la un periodic, pentru a le aseza in catalogul bibliotecii, a intocmi o bibliografie etc. – Din fisa.

DISERTATIE, disertatii, s. f. Expunere in care se trateaza o problema in mod stiintific si amanuntit. ♦ Spec. (Iesit din uz) lucrare stiintifica sustinuta in public de autor, pentru dobandirea unui grad stiintific. [Var.: dizertatie s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertatiia.

CAPITOL ~e n. 1) Fiecare dintre compartimentele in care este impartita o lucrare (stiintifica, literara etc.). 2) fig. Parte dintr-o actiune, dintr-o desfasurare. ~ din viata. /<it. capitolo, lat. capitulum

A CONSULTA consult tranz. 1) (persoane) A intreba pentru a obtine un sfat sau o parere. ~ un expert. ~ un medic. 2) (texte, lucrari stiintifice) A examina pentru a se documenta. /<fr. consulter, lat. consultare

CROCHIU ~ri n. 1) Schita initiala (a unui desen, plan etc.); carton; ebosa. 2) reg. Conceptie sumara a unei lucrari stiintifice sau a unei opere literare. [Sil. cro-chiu] /<fr. croquis

DISERTATIE ~i f. 1) lucrare stiintifica sustinuta public pentru obtinerea unui grad stiintific (de doctor in stiinte); teza. 2) Expunere in care se trateaza o problema in mod stiintific pe baza argumentelor si datelor dobandite prin studiu. [Art. disertatia; G.-D. disertatiei; Sil. -ti-e] /<fr. dissertation, lat. dissertatio

ERUDIT ~ta (~ti, ~te) 1) si substantival (despre persoane) Care poseda eruditie; doct; savant. 2) (despre lucrari stiintifice) Care denota eruditie. /<fr. erudit, lat. eruditus

A EXCERPTA ~ez tranz. (pasaje sau date) A extrage dintr-un text in vederea studierii sau a intocmirii unei lucrari stiintifice [Sil. ex-cerp-ta] /<fr. excepter

PLAN³ ~uri n. 1) Proiect de actiuni ce urmeaza a fi realizate in viitor (in vederea atingerii unui anumit scop). ~ anual. 2) Ordinea si distributia metodica a diferitelor parti dupa care urmeaza a fi alcatuita o lucrare (stiintifica, literara etc.). ~ul disertatiei. ~ul lectiei. /<fr. plan, lat. planus

RECENZIE ~i f. Scurta analiza cu comentarii si cu aprecieri critice a unei lucrari stiintifice sau opere de arta. [G.-D. recenziei; Sil. -zi-e] /<germ. Rezension

SINTEZA ~e f. 1) Metoda de cercetare care consta in recompunerea obiectului din elementele in care a fost descompus acesta cu scopul cunoasterii diferitelor lui aspecte 2) Formare a unui intreg (material) din elemente. 3) lucrare stiintifica care generalizeaza rezultatele esentiale ale unei probleme sau ale unei discipline. 4) chim. Preparare a unui compus din substante simple. [G.-D. sintezei] /<ngr. sinthesis, lat. sinthesis, fr. synthese, germ. Synthese

STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio

TEMA ~e f. 1) Idee fundamentala tratata intr-o lucrare (stiintifica, artistica etc.). ~ actuala. 2) Fraza sau peisaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; motiv. ~ cu variatii. 3) lucrare scrisa data spre executare (acasa) elevilor sau studentilor. 4) lingv. Parte a cuvantului care, pe langa radacina, poate cuprinde sufixe sau prefixe si este comuna formelor flexionare ale cuvantului. ~ nominala. ~ verbala. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. theme, germ. Thema

TEZA ~e f. 1) Afirmatie enuntata intr-o discutie sau intr-o lucrare. 2) mai ales la pl. Idee principala a unei conceptii, formulata concis, urmand a fi dezvoltata si demonstrata. 3) la pl. Culegere care insereaza astfel de idei. 4) log. Enunt care urmeaza sa fie demonstrat. 5) lucrare stiintifica prezentata pentru a fi sustinuta public in vederea obtinerii unui grad stiintific; disertatie. 6) Lucrare scrisa de elevi la sfarsitul unei perioade de studiu. /<fr. these, lat., ngr. thesis

COMUNICARE s.f. 1. Actiunea de a comunica si rezultatul ei. 2. Instiintare, informatie, stire; raport. 3. Contact, relatie, legatura. 4. Prezentare intr-un cerc restrans de specialisti a unei contributii personale intr-o problema stiintifica; lucrare care face obiectul unei comunicari. ◊ Comunicare artistica = transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de arta. [< comunica].

ISTORIOGRAFIE s.f. Disciplina care studiaza scrierile istoriografice; stiinta istoriei (2) [in DN]; (p. ext.) totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumita tara sau dintr-o anumita epoca. ◊ Istoriografie literara = totalitatea lucrarilor stiintifice avand ca obiect studiul istoriei unei literaturi. [Pron. -ri-o-. / < fr. historiographie].

COMUNICARE s. f. 1. actiunea de a comunica. 2. instiintare, veste, stire. 3. contact, relatie, legatura. 4. prezentare intr-un cerc restrans de specialisti a unei contributii personale intr-o problema stiintifica; lucrare care face obiectul unei asemenea prezentari. (<comunica)

ACTA s.n.pl. 1. Colectie de documente, registre etc. privitoare la o anumita institutie, persoana sau problema. 2. Titlu al unor periodice sau colectii de lucrari stiintifice, publicate de o societate sau de o institutie. [< lat. acta].

ICONOGRAFIE s.f. Disciplina care se ocupa cu descrierea si studiul operelor realizate in diverse arte plastice; studiu al operelor de arta plastica cu o anumita tematica. ♦ Colectie de imagini, de reprezentari referitoare la un anumit subiect (o personalitate, o epoca, o tema etc.). ♦ Totalitatea reproducerilor de portrete care ilustreaza o lucrare (stiintifica). [Gen. -iei. / < fr. iconographie, cf. lat. iconographia < gr. eikon – imagine, graphia – scriere].

MATERIAL s.n. 1. Materie prima sau semifabricata din care se fac diverse bunuri. 2. Totalitatea lucrarilor, a informatiilor si a datelor folositoare pentru intocmirea unei lucrari stiintifice, literare etc. [Pron. -ri-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. materiel].

OP s.n. (Liv.) Opera (literara sau stiintifica), lucrare, scriere. [< lat. opus].

PROLEGOMENE s.n.pl. (Liv.) 1. Introducere succinta in problematica unei stiinte. 2. Parte introductiva a unei lucrari stiintifice care preceda expunerea propriu-zisa. [Cf. fr. prolegomenes, gr. prolegomena – lucruri spuse inainte].

ACTA s. n. pl. 1. colectie de documente, registre etc. 2. titlu al unor periodice, colectii de lucrari stiintifice publicate de o societate, de o institutie. (< lat. acta)

DISERTATIE s. f. expunere asupra unei probleme, tratata in mod stiintific. ◊ lucrare prezentata de cineva in vederea obtinerii unui grad stiintific. (< fr. dissertation, lat. dissertatio)

MATERIAL, -A I. adj. 1. alcatuit din materie; (fil.) care apartine realitatii obiective, existand independent de constiinta si in afara ei. ◊ palpabil, concret, real. 2. care consta in bunuri (economice). II. s. n. 1. materie prima sau semifabricata din care se fac diverse bunuri. 2. totalitatea informatiilor, a datelor necesare pentru intocmirea unei lucrari stiintifice, literare etc. (< fr. materiel, lat. materialis, germ. materiel)

PROLEGOMENE s. n. pl. introducere succinta in problematica unei stiinte sau discipline. ◊ parte introductiva a unei lucrari stiintifice, care preceda expunerea propriu-zisa. (< fr. prolegomenes, gr. prolegomena)

ABREVIERE (< abrevia) s. f. Faptul de a abrevia; concr. cuvant, grup de cuvinte etc. care a fost prescurtat; prescurtare. Ex. op. cit. (= opera citata). A. se folosesc, in general, in lucrarile stiintifice; lista acestor abrevieri, impreuna cu explicatiile lor, este publicata, de obicei, la inceputul lucrarii.

OP, opuri, s. n. (Livr.) Opera (literara sau stiintifica); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.

PERIA, perii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) curata de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A (-si) netezi parul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de canepa iesit din raghila pentru a-l curata de calti, de impuritati; a scarmana, a pieptana. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a indrepta, a imbunatati o lucrare literara, stiintifica etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A lingusi pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

LABORATOR, laboratoare, s. n. Local sau incapere prevazuta cu instalatii speciale, aparate si instrumente pentru experiente stiintifice si lucrari practice in domeniul stiintelor experimentale sau aplicate. [Var.: (inv.) laboratoriu s. n.] – Din germ. Laboratorium, fr. laboratoire.

CIOPLI, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascutit, aschii dintr-o bucata de lemn, de piatra etc., pentru a da materialului o forma oarecare; a ciocarti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrari (literare, stiintifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A capata deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. coplja, scr. copljiti.

CIZELA, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra. a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (de stil, de exprimare) unei lucrari (literare, stiintifice); a ciopli. 3. Tranz. si refl. Fig. A face sa capete sau a capata deprinderi civilizate, cultura etc. – Din fr. ciseler.

STUDIU, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.

RECENZA¹, recenzez, vb. I. Tranz. A face o scurta dare de seama, a analiza sau a prezenta critic o lucrare literara, stiintifica, un spectacol etc. – Din recenzie (derivat regresiv). Cf. germ. rezensieren.

RECENZAT¹, -A, recenzati, -te, adj. (Despre lucrari literare, stiintifice etc.) Care a fost prezentat intr-o recenzie. – V. recenza¹.

PLAGIAT ~e n. 1) v. A PLAGIA. 2) lucrare (artistica, stiintifica) straina prezentata drept personala. /<fr. plagiat

A RECENZA¹ ~ez tranz. (lucrari literare, stiintifice, cinematografice etc.) A aprecia printr-o recenzie; a prezenta critic. /Din recenzie

UVRAJ ~e n. inv. 1) Creatie literara sau stiintifica; scriere; lucrare. 2) lucrare de constructie. /<fr. ouvrage

RECENZIE s.f. Scurta dare de seama sau prezentare cu caracter critic apreciativ, privitor la o lucrare literara, stiintifica, la un spectacol etc. [Gen. -iei. / cf. fr. recension, it. recensione, germ. Rezension, lat. recensio – recensamant].

STUDIU s.n. 1. Faptul de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ♦ Cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc. 2. lucrare, opera stiintifica. 3. Schita unui desen, a unei sculpturi proiectate. ♦ Bucata muzicala compusa mai ales pentru exercitii. 4. Materie de invatamant. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. studio, lat. studium, cf. fr. etude].

LABORATOR s. n. 1. local, incapere cu aparatura speciala pentru cercetari stiintifice, experiente, lucrari fotografice etc. 2. (fig.) santier de creatie. (< germ. Laboratorium, fr. laboratoire)

STUDIU s. n. 1. actiunea de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ insusire de cunostinte stiintifice, invatatura. 2. materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. schita a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, scrisa mai ales pentru exercitii. (< lat. studium, it. studio)

MEMORIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisa, amanuntita si documentata, asupra unei probleme, unei situatii etc. ◊ Memoriu de titluri si lucrari = lista in care sunt consemnate titlurile si lucrarile de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisa a activitatii desfasurate de o persoana intr-un anumit domeniu stiintific. 2. (La pl.) Colectie de conferinte, comunicari, discutii etc. ale unei societati stiintifice. 3. (La pl.) lucrare beletristica cu caracter evocator, continand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului (si la care el a luat parte). 4. Petitie, cerere (colectiva) in care motivele sunt expuse pe larg. 5. (In vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofiter sau al unui subofiter. – Din lat. memorium, fr. memoire.

TEMATICA, tematici, s. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Fr. thematique. (< gr.).

TEMATIC, -A, tematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de o tema, privitor la o tema, facut pe anumite teme. 2. Adj. (In sintagma) Vocala tematica = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta, si care, adaugata la radacina unui cuvant, formeaza impreuna cu aceasta o tema. 3. S. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Din (1, 2) fr. thematique, (3) germ. Thematik.

INVENTIE ~i f. 1) Descoperire realizata pentru prima data, constituind un progres intr-un anumit domeniu (stiinta, cultura, economie etc.). 2) Lucru inventat; noutate stiintifica sau tehnica. 3) fig. Afirmare a unor lucruri neadevarate, imaginate. [G.-D. inventiei; Sil. -ti-e] /<fr. invention, lat. inventio, ~onis

INCERCARE ~ari f. 1) v. A INCERCA. ◊ A pune la ~ a verifica starea fizica si/sau morala a cuiva. 2) Actiune intreprinsa pentru realizarea unui lucru (fara a avea garantia reusitei). A trecut cu bine ~area. 3) lucrare (literara sau stiintifica) de debut. 4) Necaz suportat de cineva. La grea ~ s-a aflat. [G.-D. incercarii] /v. a incerca

MATERIAL² ~e n. 1) Totalitate de materii prime sau de semifabricate din care se produc diverse obiecte. 2) Produs textil; tesatura; materie. 3) Ansamblu de date (informatii, documente etc.) necesare pentru realizarea unei lucrari literare sau stiintifice. 4) Totalitate de fapte, date sau informatii (referitoare la o anumita problema sau domeniu de activitate). [Sil. -ri-al] /<fr. materiel, lat. materialis

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

SCHITA ~e f. 1) Plan redus, care contine o viziune de ansamblu asupra unei lucrari; schema. 2) Varianta initiala a unei lucrari artistice sau stiintifice; ciorna; concept. 3) Creatie literara epica in proza, care reda o intamplare scurta. /<fr. esquisse

RECENZIE s. f. scurta prezentare cu caracter critic apreciativ a unei lucrari literare sau stiintifice, a unui spectacol, a unui concert, a unor opere de arta plastica etc. (< germ. Rezension, it. recensione)

COLABORATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care colaboreaza. 2) Persoana care participa in calitate de autor de articole, studii etc. la o publicatie periodica. ~ la un ziar. 3) Persoana care lucreaza intr-o institutie stiintifica sau de cultura. ~ stiintific. /<fr. collaborateur

DEMARCAJ ~e n. 1) v. A DEMARCA. 2) Prezentare a unei lucrari straine (artistice sau stiintifice) drept creatie personala. /<fr. demarquage

ESEU ~ri n. lucrare literara, filozofica sau stiintifica in proza, care trateaza un subiect fara a-l epuiza. /<fr. essai

lucrare ~ari f. 1) v. A LUCRA. 2) Opera artistica sau stiintifica. 3) Efort fizic sau mintal pentru a realiza ceva. ~area pamantului. 4) fig. Traducere in viata; infaptuire; realizare. [Sil. lu-cra-] /v. a lucra

INCOMENSURABILITATE (‹ fr.) s. f. Termen folosit in 1962 de epistemologul Thomas S. Kuhn in lucrarea sa „Structura revolutiilor stiintifice”, unde afirma ca exista teorii ce nu pot fi comparate intre ele, fiind socotite incomensurabile, deoarece, in urma unei revolutii stiintifice, conceptele folosite in noul set de teorii (noua paradigma) sunt intraductibile in termenii conceptelor utilizate in vechiul set de teorii.

COLABORATOR, -OARE s.m. si f. Cel care colaboreaza cu cineva la o lucrare, la elaborarea unei opere stiintifice, artistice etc. ♦ Cel care lucreaza intr-o institutie, fara a fi salariatul ei permanent. [Cf. fr. collaborateur].

SECTIE s. f. 1. subunitate organizatorica pe ramuri de activitate in intreprinderi, institutii etc.; (p. ext.) locul acesteia. ◊ compartiment cu destinatie speciala intr-un magazin, muzeu, spital etc.; raion. 2. diviziune admi-nistrativa in cadrul unui oras. 3. fiecare dintre diviziunile in care se imparte o circumscriptie electorala; localul unde se voteaza. 4. diviziune a unei lucrari, a unei opere literare, stiintifice, muzicale; (p. ext.) capitol. (< rus. sektiia, fr. section, lat. sectio)

SANDU-ALDEA, Constantin (1874-1925, n. Tichilesti, jud. Braila), agronom si scriitor roman. M. coresp. al Acad. (1919). Fondatorul stiintei ameliorarii platelor in Romania („Ameliorarea plantelor agricole”). lucrari de popularizare a cunostintelor stiintifice. Nuvele („In urma plugului”) si romane („Doua neamuri”) samanatoriste cu personaje din lumea Baraganului si a baltilor Dunarii. Traduceri.

IZVOR, izvoare, s. n. 1. Apa subterana care iese sau tasneste la suprafata pamantului; fantana. 2. Loc de unde izvoraste la suprafata pamantului un izvor (1), o apa curgatoare; inceputul unui rau; obarsie. 3. Sursa de lumina sau de caldura. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursa. 5. Document, text original (istoric, stiintific). – Din sl. izvoru.

PREFATA, prefete, s. f. Text cu caracter explicativ, uneori analitic, precedand o opera literara sau stiintifica, in care este expus planul lucrarii, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvantare; predoslovie. – Din fr. preface, lat. praefatio.

SEF, – A, sefi, -e, s. m. si f. 1. Persoana care conduce o organizatie, o institutie etc.; conducator. ♦ Persoana superioara in grad sau in functie altei persoane, considerata in raport cu aceasta; superior. ◊ Sef de orchestra = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adreseaza unei persoane (socotita egala sau inferioara). 2. (In sintagma) Sef de lucrari = grad didactic in invatamantul superior stiintific si tehnic, intermediar intre cel de asistent si cel de conferentiar; lector; persoana care are acest grad. – Din fr. chef.

SESIUNE s.f. Perioada de timp in care membrii unui organ reprezentativ, al unei institutii stiintifice etc. raman impreuna, adunandu-se la sedintele de lucru. ♦ Perioada de timp in care se tin adunari de lucru, de comunicari ale unei institutii stiintifice, didactice etc.; (p. ext.) sedintele tinute in aceasta perioada de timp. ♦ Sesiune de examene = perioada de timp in care au loc examene. [Pron. -si-u-. / cf. fr. session, lat. sessio].

REALIZARE s. f. 1. actiunea de a (se) realiza. 2. lucru realizat. ◊ creatie, opera de arta, stiintifica etc. 3. reusita, succes. (< realiza)

LAAGE [la:ge], Gerhart (n. 1925), arhitect si urbanist german. Prof. univ. la Hanovra. Presedinte al Federatiei Asociatiilor Arhitectilor (1990-1992). lucrari de orientare functionalista (Centru spiritual-stiintific al Univ. din Gottingen, Muzeul de istorie a orasului Koln). Contributii teoretice („Urbanism si coordonare”, „Manualul proiectarii arhitecturale”).

SANSCRIT, -A (‹ fr. {i}; cf. sanscr. samskrta „cultivat”, „rafinat”) adj. 1. Limba sanscrita (si subst., f.) = limba veche indo-europeana, din India; limba sacra a brahmanilor, vorbita intre 1500 si 200 i. Hr. (Subst.) Sanscrita clasica = limba operelor literare de diferite genuri, scrise incepand din sec. 5 i. Hr., ramasa pana in perioada moderna limba savanta a intregii Indii. Standardizata conform gramaticii lui Pãnini. In s. au fost scrise lucrari literare, religioase, filozofice, juridice si stiintifice, care au influentat asupra dezvoltarii culturii Asiei de SE si Asiei Centrale, precum si a celei europene. Are diferite grafii derivate din scrierea brahmi. 2. Care apartine limbii sanscrite, privitor la limba sanscrita; care este scris in aceasta limba.

SECRETAR, -A s.m. si f. 1. Persoana care rezolva lucrarile curente intr-o intreprindere, intr-o institutie administrativa sau stiintifica. ♦ Persoana care redacteaza procesul-verbal asupra lucrarilor si discutiilor desfasurate in cadrul unei sedinte. ◊ Secretar de redactie = colaborator din redactia unei publicatii care centralizeaza si coordoneaza materialul pregatit pentru tipar. ♦ Cel care tine lucrarile cuiva, care scrie (dupa dictare) corespondenta cuiva. 2. Persoana care face parte din conducerea unei organizatii politice sau de masa si care conduce munca operativ, pe baza hotararilor luate de organele colective respective. [< fr. secretaire].

SECRETAR¹, -A I. s. m. f. 1. persoana care rezolva lucrarile curente de birou intr-o intreprindere, intr-o institutie administrativa sau stiintifica. ◊ cel care redacteaza procesul-verbal asupra lucrarilor si discutiilor in cadrul unei sedinte. ♦ ~ de redactie = colaborator din redactia unei publicatii sau edituri care centralizeaza si coordoneaza materialul pregatit pentru tipar. ◊ cel care tine lucrarile cuiva, care scrie (dupa dictare) corespondenta cuiva. 2. persoana care face parte din conducerea unei organizatii politice sau de masa si care conduce munca operativ, pe baza hotararilor luate de organele colective respective. ♦ ~ general = inalt functionar insarcinat cu organizarea si conducerea unor adunari, organisme, societati etc. 3. ~ de stat = inalt functionar care conduce un departament ministerial; (in unele tari) ministru al afacerilor externe; c******l insarcinat cu relatiile externe ale Vaticanului. II. s. n. mobila in care se tin scrisori, hartii etc. (< lat. secretarius, fr. secretaire)

INCERCARE, incercari, s. f. 1. Actiunea de a incerca si rezultatul ei; verificare, proba. 2. Tentativa; straduinta, silinta. 3. (La jocul de rugbi) Asezare a mingii cu mana in terenul de tinta al echipei adverse; punctele obtinute in urma acestei actiuni; eseu. 4. lucrare (literara) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau stiintific). 5. Necaz, suferinta. primejdie; dificultate pe care o indura cineva. 6. (Inv.) Experienta practica; cunoastere. – V. incerca.

INTRODUCERE ~i f. 1) v. A INTRODUCE. 2) lucrare care cuprinde notiunile elementare ale unei discipline stiintifice. ~ in chimia organica. ~ in psihologie. 3) Prefata explicativa; intrare in materie. 4) Partea de la inceput a unei compozitii muzicale. /v. a introduce

TEORIE ~i f. 1) Sistem de principii, de idei, obtinute prin generalizarea experientei umane, care reflecta legitatile naturii, societatii si gandirii. 2) Totalitate a tezelor generalizate dintr-un domeniu al cunoasterii (stiintifice sau artistice). ~ea relativitatii. 3) Conceptie asupra unui lucru, formata la o persoana sau la un grup de persoane. ◊ In ~ in mod abstract, speculativ. [G.-D. teoriei; Sil. te-o-] /<ngr. theoria, lat. theoria, fr. theorie

POSEDA, posed, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva in proprietatea sau in stapanirea sa, a dispune de ceva; a stapani. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stapanit de... 3. A avea anumite insusiri, caracteristici. 4. A cunoaste bine un lucru; spec. a sti bine o limba, o disciplina stiintifica etc. – Din fr. posseder.

STIL s. 1. scris. (Are un ~ nervos, vioi.) 2. exprimare. (Are un ~ plastic.) 3. (rar) rostire, (fig.) condei. (~ poetic.) 4. limbaj. (~ stiintific.) 5. (rar) sistem. (~ pictural.) 6. fel, maniera, metoda, mod. (~ de lucru al cuiva.) 7. fel, gen, maniera, mod, modalitate, regim, sistem. (~ de viata.) 8. (ARHIT.) stil gotic = stil ogival; stil ogival = stil gotic.

DISERTATIE s.f. Expunere stiintifica (scrisa sau orala) care trateaza o anumita problema; expunere asupra unei chestiuni, asupra unei opere etc. in care se dezvolta o idee filozofica sau morala. ♦ lucrare prezentata de cineva in vederea obtinerii unui grad stiintific. ♦ Tema dezvoltata de un elev sau de un student asupra unui subiect dat. [Gen. -iei, var. disertatiune, dizertatie, dizertatiune s.f. / cf. fr. dissertation, lat. dissertatio].

MEMORIU s.n. 1. Expunere, dare de seama ampla privitoare la o chestiune, la un fapt, la o situatie. ♦ (La pl.) Culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 2. Cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. [Pron. -riu. / < memoire, dupa memorie].

MEMORIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. memoire)

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

A DESPUIA despoi tranz. 1) A face sa se despoaie. 2) (persoane) A deposeda de tot ce are, cu forta; a prada; a jefui; a jecmani; a jupui. 3) (animale moarte) A curata de piele; a jumuli; a ecarisa; a jupui. 4) rar (arbori, plante etc.) A curata de coaja; a coji; a jupui. 5) (materiale dintr-un text, dosar sau dintr-o lucrare, publicatie) A extrage in vederea studierii sau intocmirii unui studiu stiintific; a excerpta. ◊ ~ scrutinul a extrage din urna buletinele de vot pentru a stabili rezultatele unei alegeri. [Sil. -pu-ia] /<lat. dispoliare

SESIUNE s. f. perioada de timp in care membrii unui organ reprezentativ, ai unui for stiintific sau a unei organizatii internationale se intrunesc in sedinte de lucru pentru comunicari; (p. ext.) sedintele tinute. ♦ ~ de examene = perioada de timp in care au loc examene. (< fr. session, lat. sessio)

AVRAMESCU, Aurel (1903-1985, n. Radna, jud. Arad), inginer roman. Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. lucrari in domeniul electromagnetismului, constructiei aparatelor electrice, informaticii documentare („Introducere in documentarea stiintifica”, „Efectul pelicular tranzitoriu”). Colectionar de arta.

LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura

FINAL, -A, finali, -e, adj., subst. 1. Adj. Care reprezinta sfarsitul, incheierea, care marcheaza ultima faza (a unei lucrari, a unui proces, a unei actiuni, a unui eveniment etc.); care se afla in urma, la sfarsit. ♦ (Substantivat, f.) Ornament tipografic care se plaseaza la sfarsitul unei carti, al unui capitol etc. ♦ (Substantivat, f.) Sunet de la sfarsitul unui cuvant, al unei propozitii etc. 2. S. n. Incheiere, sfarsit al unei actiuni. al unei intamplari, al unei lucrari etc. 3. S. f. Ultima faza a unei competitii sportive, a unui concurs artistic, stiintific etc. cu caracter eliminatoriu. 4. Adj. (Lingv.; despre propozitii, complemente, conjunctii) Care indica scopul, finalitatea. – Din fr. final, lat. finalis.

POSEDA vb. I. tr. 1. A avea in proprietatea sa, a se bucura de posesiunea unui lucru; a dispune de ceva. 2. A cunoaste, a sti bine o limba, o disciplina stiintifica etc. [P.i. posed, conj. 3 -de. / < fr. posseder, cf. it. possedere < lat. possidere].

BIOSPEOLOGIE (‹ {s} bio + speologie) s. f. Stiinta care studiaza formele de viata din mediul cavernicol. Ia nastere ca disciplina stiintifica din initiativa savantului roman Emil Racovita (1907), care-i traseaza problematica si planul de lucru al cercetarilor viitoare, si se consolideaza ca stiinta de sine statatoare, cu obiect si metodica specifice de lucru.

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

ANALE f. pl. 1) lucrare cu caracter istoric in care evenimentele sunt consemnate an de an; letopiset; cronica. 2) Publicatie stiintifica periodica. /<lat., fr. annales

SUBRED ~da (~zi, ~de) l) (despre fiinte) Care are o constitutie fizica nerezistenta; lipsit de vigoare; firav; plapand. 2) Care are putina rezistenta; lipsit de trainicie; slab. Un lucru ~. 3) fig. (despre teorii, conceptii, argumente etc.) Care poate fi usor combatut; lipsit de fundament stiintific; neintemeiat; neargumentat. /Orig. nec.

MAESTRU s.m. 1. Persoana deosebit de inzestrata, de talentata si de invatata; invatat, savant. ◊ Maestru al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. 2. Creator al unei scoli sau al unui curent literar ori stiintific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (In trecut) Profesor de lucru de mana, de muzica, de desen, de gimnastica; maistru (2) [in DN]. ♦ Titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ◊ Maestru de ceremonii = cel insarcinat sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].

COLOCVIU ~i n. 1) Discutie pe o tema stiintifica. 2) Forma de verificare a cunostintelor acceptata mai ales in institutiile de invatamant superior, constand in discutii, lucrari practice sau lucrari de laborator. [Sil. -viu] /<lat. colloquium

DOCTORAT ~e n. 1) Perioada de calificare stiintifica in vederea obtinerii titlului de doctor; doctorantura. 2) Examen pentru obtinerea titlului de doctor prin sustinerea unei lucrari (teze). 3) Titlu de doctor. /<fr. doctorat, lat. doctoratus

lucrare, lucrari, s. f. 1. Actiunea de a lucra si rezultatul ei; munca, activitate. ◊ Expr. A pune in lucrare = a incepe executarea, a pune in practica. ♦ (Inv.) Munca, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o munca fizica sau intelectuala. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, opera artistica sau stiintifica. ♦ Spec. Operatie sau ansamblu de operatii efectuate cu ajutorul masinilor, utilajelor etc., precum si materialele si manopera respectiva, in vederea realizarii, repararii, transformarii etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operatie. ◊ lucrarea solului = ansamblul lucrarilor de arat, grapat etc. executate in vederea crearii unor conditii optime de incoltire si de crestere a plantelor. lucrarea pamantului = agricultura. 2. Infaptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucratura (2). – V. lucra.

BIROU s. n. 1. masa de scris, cu sertare. 2. incapere in care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective. ◊ serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc. 3. organ executiv si conducator al activitatii curente a unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 4. grup de membri ai unei adunari, insarcinat sa conduca adunarea respectiva. ◊ reunire a presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. (< fr. bureau, /3, 4/ rus. biuro)

ATLAS³, atlasuri, s. n. lucrare care cuprinde colectii de harti geografice, sistematizate dupa anumite criterii. ♦ lucrare care cuprinde o colectie de imagini, harti, grafice etc., folosita ca material documentar ilustrativ intr-un domeniu stiintific. Atlas lingvistic. – Fr. atlas.

DOCTORAT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare stiintifica superioara, efectuat dupa terminarea studiilor universitare, in vederea obtinerii titlului de doctor (2); examen final, de sustinere a unei lucrari, dat pentru obtinerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obtinut in urma acestui examen. – Din fr. doctorat.

MACHETA, machete, s. f. Reproducere, de obicei la scara redusa, a unei lucrari de urbanistica, a unei piese tehnice, a unei opere de arta etc. ♦ Text integral sau fragmentar al unei opere (stiintifice), destinat discutiei inainte de publicare. – Din fr. maquette.

BIROU s.n. I. 1. Masa mare de scris, cu sertare (in care se tin hartii, documente etc.). 2. Camera, sala, incapere in care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective; mobilier pentru o astfel de camera. ♦ Institutie, serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc.; (p. ext.) functionarii unei astfel de institutii. II. 1. Organul executiv si conducator al muncii unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 2. Grup de membri ai unei adunari insarcinat sa conduca adunarea respectiva. ♦ Reunirea presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. [Var. biurou s.n. / < fr. bureau, cf. rus. biuro].

MONUMENT s. n. 1. lucrare de arhitectura, de sculptura ridicata in amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. 2. (fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. ♦ ~ al naturii = planta, animal, obiect, teritoriu etc. care prezinta o importanta stiintifica deosebita. (< fr. monument, lat. monumentum)

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

OBSERVATOR², -OARE I. adj. 1. care observa, scruteaza. ◊ cu spirit de observatie, perspicace, patrunzator. 2. prin care se atrage cuiva atentia asupra unor abuzuri, greseli savarsite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmari, a studia stiintific un fenomen. 2. cel care asista la un eveniment fara a participa. III. s. m.. 1. persoana oficiala desemnata de stat, de o organizatie, pentru a asista la lucrarile unei conferinte, organisme internationale, fara drept de vot si fara calitatea de a-si asuma vreun angajament. 2. militar care executa o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)

cabinet n., pl. e (fr. cabinet, d. it. cabinetto, gabinetto). Camera mica de toaleta. Camera de studiu. Consiliu de ministri, guvern: remanierea cabinetului. Colectiune stiintifica: cabinet de istorie naturala. Euf. Latrina. Cabinet de lectura, sala in care-s ziare si carti de citit. Om de cabinet, acela pe care profesiunea lui il obliga sa lucreze cu condeiu. Ofiter de cabinet, care stie teoria, dar n´are practica.

ROWNTREE, Benjamib Seebohm (1871-1954), reformator si cercetator social englez. Director si presedinte al companiei producatoare de ciocolata „Rowntree” din York. A preconizat un management stiintific in care eficienta industriala se afla in legatura cu nevoile muncitorilor („Nevoile umane ale muncii”) si a introdus o serie de reforme: ziua de munca de opt ore, saptamana de lucru de cinci zile, un proiect al pensiilor. A efectuat cercetari privind saracia orasului York („Saracia. Un studiu al vietii orasului”).

CULTURA ~i f. 1) Totalitate a valorilor materiale si spirituale create de omenire pe parcursul istoriei. 2) fig. Cunostinte vaste in diferite domenii, pe care le poseda cineva. 3) arheol. Totalitate a vestigiilor materiale si spirituale, descoperite in urma sapaturilor arheologice, caracteristice pentru un anumit areal, intr-o anumita epoca. 4) agr. Ansamblu de lucrari agrotehnice necesare plantelor agricole. 5) Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 6) Crestere a unor animale. ~a viermilor de matase. 7): ~ de bacterii crestere in laborator a bacteriilor; colonie de bacterii obtinuta in laborator pentru scopuri stiintifice. 8): ~ fizica ansamblu de metode si sisteme de educatie fizica care contribuie la dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc. [G.-D. culturii] /<fr. culture, lat. cultura

PRElucra, prelucrez, vb. I. Tranz. 1. A modifica forma, dimensiunile, constitutia sau aspectul unui material (pentru a obtine produse finite, materii prime etc.). ♦ A adapta unor scopuri determinate o opera literara, stiintifica etc. 2. A expune, a explica, a analiza in fata unei adunari continutul unor documente, al unei rezolutii, al unui articol din presa etc. ♦ A cauta sa convinga pe cineva sa faca ceva, sa recunoasca ceva etc. – Pre² + lucra.

SINTEZA, sinteze, s. f. 1. Metoda stiintifica de cercetare a fenomenelor, bazata pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; imbinare a doua sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie prin care se obtine formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. – Din fr. synthese.

INSTITUT s.n. 1. Institutie, asezamant (de pe langa o universitate, o academie, o industrie etc.) unde se fac cercetari stiintifice. ♦ Institutie de invatamant superior (cu mai multe facultati). ♦ (In trecut) Liceu particular (cu internat). ♦ Local in care functioneaza asemenea institutii. 2. (La pl.) Opera care cuprinde principiile dreptului roman din epoca imparatului Iustinian. [< fr. institut, cf. lat. institutum – lucru stabilit].

GRAD ~e n. 1) Unitate de masura a mai multor marimi fizice variabile (temperatura, densitate, presiune etc.). ◊ ~ de comparatie categorie gramaticala specifica pentru adjectiv si adverb avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. ◊ ~ de rudenie raport de apropiere intre rude. 2) Unitate de masura a unghiurilor, a longitudinii si a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de masura; gradatie. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponentilor necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuatie de ~ul intai (sau doi) ecuatie a carei necunoscuta este la puterea intai (sau a doua). 5) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru; nivel. ~ de cultura. ◊ In cel mai mare ~ la maximum. In cel mai mic ~ la minimum. 6) Treapta intr-o ierarhie. Diploma de ~ul I. ~ de capitan. 7) Etapa in evolutia unui proces; treapta. 8) Calificare dobandita intr-un domeniu de activitate; titlu. ~ stiintific. /<fr. grade, lat. gradus

CURENT³ ~e n. Ansamblu de teorii, idei, opinii (politice, stiintifice, artistice etc.) care isi gasesc un numar mare de adepti. ◊ A pune (sau a tine pe cineva) la ~ a informa pe cineva asupra unei chestiuni. A fi (sau a se pune sau a se tine) la ~ a se informa despre mersul unui lucru. /<fr. courant

PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

POPPER [popə], Sir Karl Raimund (1902-1994), filozof si ganditor politic britanic de origine austriaca. Prof. univ. la Londra. A propus o epistemologie in jurul ideii de confirmare indirecta a teoriilor stiintifice prin falsitatea sistematica a alternativelor lor de catre experienta („Logica cercetarii”, „Postscriptum la logica descoperirii stiintifice”). Aplicand aceleasi metode in stiintele sociale, a aratat ca dezvoltarea societatii este determinata de deciziile oamenilor, neexistand legi ale dezvoltarii istorice (Platon, Hegel, Marx), si pledeaza pentru libertatea criticii si necesitatea schimbarii neviolente a conducatorilor („Societatea deschisa si dusmanii sai”, „Mizeria istoricismului”). Alte lucrari: „Conjuncturi si respingeri”, „Lumea lui Parmenides”.

OCEANOGRAFIE (‹ fr.; {s} gr. okeanos „ocean” + „graphein” „descriere”) s. f. Ramura a hidrologiei care se ocupa cu studiul si descrierea stiintifica a Oceanului Planetar (configuratia tarmurilor, relieful si structura fundului oceanic si marin, dinamica si caracteristicile fizico-chimice ale apei, organismele vii care traiesc in oceane si in mari, diviziunile oceanului planetar cu resursele minerale si biologice si valorificarea lor, managementul mediului oceanic). UNESCO defineste o. ca stiinta nelimitata la ocean. Unul dintre fondatorii o. este L.F. Marsigli, autorul lucrarii „Istoria fizica a marii” (1725), care a efectuat un studiu complex al G. Lyon.

A COPIA ~ez 1. tranz. 1) (texte scrise) A reproduce in scris cu exactitate; a transcrie. 2) (opere de arta sau stiintifice) A reproduce integral sau partial, prezentand drept creatie proprie; a plagia. 3) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) A lua drept model; a adopta in mod servil in calitate de exemplu; a imita. 4) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta al cuiva) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a imita. 2. intranz. (despre elevi, studenti) A scrie o lucrare, folosind pe furis lucrarea unui coleg sau alte surse (notite, manuale etc.). [Sil. -pi-a] /<fr. copier