CITAT, citate, s. n. Fragment dintr-o lucrare scrisa, reprodus intocmai si de obicei cu indicarea exacta a izvorului, in scopul de a intari si a ilustra o idee sau o argumentare; citatie. – Din germ. Zitat (refacut dupa cita).

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

CONTROL ~oale f. 1) Examinare a unei activitati pentru a asigura buna ei desfasurare. A tine sub ~. ◊ Lucrare de ~ lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. 2) Organ care are insarcinarea de a controla. ◊ Punct de ~ loc unde organele autorizate supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale. 3) Verificare a propriilor manifestari; autocontrol. /<fr. controle

CONTROL s. n. 1. verificare a unei activitati pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ♦ cifra de ~ = exponent care indica limitele cantitative ale productiei; lucrare de ~ = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor si studentilor. ◊ urmarire a functionarii unui sistem tehnic, proces tehnologic etc. ◊ supraveghere continua (morala sau materiala). 2. stapanire. ◊ dirijare a propriilor miscari si manifestari. 3. institutie insarcinata cu supravegherea unor activitati. 4. (pl.) registru de evidenta a personalului (si a animalelor) unei unitati militare. (< fr. controle)

DECANAL, -A I. adj. referitor la decanat. II. s. f. lucrare scrisa la facultatile tehnice, echivaland cu un examen partial. (< fr. decanal)

TEMA s. f. 1. subiect, problema principala care se dezvolta intr-o expunere; aspect al vietii care se reflecta intr-o opera artistica. 2. motiv melodic al unei compozitii muzicale pe care se compun variatiunile. 3. lucrare scrisa data elevilor pentru aplicarea cunostintelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvant alcatuit din radacina (impreuna cu prefixele si sufixele), comuna numai unuia si aceluiasi cuvant. 5. (mil.) ~ tactica = plan stabilit pentru a servi ca baza studiului teoretic sau practic, cu sau fara trupe, al unei operatii de razboi. (< fr. theme, lat., gr. thema, it. tema)

TEZA¹ s. f. 1. afirmatie expusa si sustinuta intr-o discutie; idee principala dezvoltata intr-o scriere, intr-o cuvantare. 2. idee, conceptie, teorie prestabilita in care un artist incadreaza fortat elementele realitatii. ◊ (la Hegel) prima etapa a triadei, care este negata de antiteza (2). 3. lucrare scrisa, trimestriala, semestriala etc. facuta de elevi in clasa in fata profesorilor. ◊ lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de doctor sau de licenta. (< fr. these, lat. thesis)

ANTEMASURATOARE, antemasuratori, s. f. Evaluare cantitativa prealabila a unei lucrari; (concr.) lucrare scrisa care contine aceasta evaluare. – Din ante- + masuratoare (dupa fr. avant-metre).

MANUscris, -A, manuscrisi, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mana sau, p. ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. si adv. In manuscris = (inca) netiparit. 2. Adj. (Despre texte, lucrari) scris cu mana sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (inv.) manuscript s. n.] – Din lat. manuscriptus (dupa scris).

ANTUM, -A, antumi, -e, adj. (Despre lucrari scrise) Publicat in timpul vietii autorului. – Cf. lat. ante.

TEZA, teze, s. f. 1. Afirmatie expusa si sustinuta intr-o discutie; idee principala dezvoltata si demonstrata intr-o opera, intr-o cuvantare etc. ◊ Loc. adv. (Inv.) In teza generala = in general. ♦ (Fil.) Idee, propozitie care formeaza primul termen al unei antonimii (in filozofiile rationaliste de tip kantian) sau al unei contradictii de tip dialectic (in filozofiile hegeliana si marxista). 2. lucrare scrisa, facuta de elevi in clasa sub supravegherea profesorului, la sfarsitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teza de licenta (sau doctorat) = lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de licentiat (sau de doctor in stiinte). – Din fr. these, lat. thesis.

CIORNA, ciorne, s. f. lucrare scrisa provizoriu, in prima redactare; concept, bruion. – Din rus. ciornai „negru”.

DECANAL, -A, decanali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S. f. lucrare scrisa la facultatile tehnice, echivaland cu un examen partial. – Din fr. decanal.

A ADNOTA ~ez tranz. 1) (lucrari scrise, texte) A prevedea cu note explicative. 2) (lucrari scrise) A prezenta succint. /<lat. adnotare, annotare, fr. annoter

COMPARTIMENT ~e n. 1) Cabina intr-un vagon de cale ferata avand banchete pentru mai multe persoane; cupeu. 2) Diviziune dintr-o incapere sau dintr-o mobila. 3) Domeniu de activitate; sector. 4) Portiune a unei lucrari scrise; parte. /<fr. compartiment

EXTEMPORAL ~e n. lucrare scrisa neanuntata, data elevilor din lectia zilei, pentru verificarea cunostintelor. /<germ. Extemporale, lat. extemporalis

INDIGEST ~sta (~sti, ~ste) 1) (despre alimente) Care se digera greu. 2) fig. (despre lucrari scrise) Care se asimileaza greu; dificil de inteles. /<fr. indigeste, lat. indigestus

INVESTIGATIE ~i f. 1) Studiu amanuntit efectuat in mod sistematic cu scopul de a cunoaste ceva; cercetare. 2) lucrare scrisa in care este studiat ceva amanuntit. [G.-D. investigatiei; Sil. -ti-e] /<fr. investigation, lat. investigatio, ~onis

LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura

MANUSCRIS² ~e n. lucrare scrisa de mana (sau dactilografiata). /<lat. manuscriptus

SOLILOC ~uri n. livr. lucrare scrisa sub forma de monolog. /<lat. soliloquium, fr. soliloque, it. soliloquio

TEMA ~e f. 1) Idee fundamentala tratata intr-o lucrare (stiintifica, artistica etc.). ~ actuala. 2) Fraza sau peisaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; motiv. ~ cu variatii. 3) lucrare scrisa data spre executare (acasa) elevilor sau studentilor. 4) lingv. Parte a cuvantului care, pe langa radacina, poate cuprinde sufixe sau prefixe si este comuna formelor flexionare ale cuvantului. ~ nominala. ~ verbala. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. theme, germ. Thema

TEZA ~e f. 1) Afirmatie enuntata intr-o discutie sau intr-o lucrare. 2) mai ales la pl. Idee principala a unei conceptii, formulata concis, urmand a fi dezvoltata si demonstrata. 3) la pl. Culegere care insereaza astfel de idei. 4) log. Enunt care urmeaza sa fie demonstrat. 5) Lucrare stiintifica prezentata pentru a fi sustinuta public in vederea obtinerii unui grad stiintific; disertatie. 6) lucrare scrisa de elevi la sfarsitul unei perioade de studiu. /<fr. these, lat., ngr. thesis

ANOPISTOGRAF, -A adj., s.n. (lucrare) scrisa sau tiparita pe o singura fata a foii. [< fr. anopistographe, cf. gr. an – fara, opisthon – in spate, graphe – scriere].

ANTEDEVIZ s.n. lucrare scrisa cuprinzand evaluarea prealabila a costului unei constructii proiectate ; antecalculatie. [< ante- + deviz].

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

TEXT s.n. 1. Ansamblul cuvintelor continute intr-un document, o publicatie, o tiparitura sau alt lucru scris. ♦ Scriere originala autentica, considerata in opozitie cu notele, comentariile etc. ♦ Fragment dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei bucati muzicale. 3. (Poligr.) Corp de litera de 20 de puncte tipografice. [< fr. texte, cf. lat. textus].

TEZA s.f. 1. Afirmatie, propozitie care trebuie demonstrata. ♦ Sustinere; idee principala dezvoltata intr-o scriere oarecare, intr-o cuvantare. 2. (In filozofia lui Hegel) Prima etapa a triadei, care este negata de antiteza (3) [in DN]. 3. lucrare scrisa, trimestriala, semestriala etc. data de elevi in clasa in prezenta profesorilor. ♦ lucrare scrisa, facuta in vederea sustinerii unui examen de licenta, de doctorat etc. [< fr. these, cf. lat., gr. thesis].

EXTEMPORAL s.n. lucrare scrisa neanuntata (data elevilor din lectia zilei) pentru verificarea cunostintelor. [Pl. -le, -luri. / < germ. Extemporale, cf. lat. extemporalis].

ciorna (ciorne), s. f. – lucrare scrisa, provizoriu, concept, bruion. Sl. crunu „negru”, cf. rus. na corno „in forma de ciorna” (Cihac, II, 48). – Der. ciorni, vb. (a scrie ciorna); ciornoia, vb. (a face ceva pentru prima oara); ciornaie, s. f. (vita slaba si costeliva); ciornei, s. m. (om negricios, ars de soare). Toti acesti der. reproduc fonetismul rus. cornyi „negru,” cf. cerni.

TEMA s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

SCHITA s. f. 1. desen sumar reprezentand aproximativ conturul si trasaturile specifice ale unui obiect. *desen executat repede, dupa o harta sau dupa natura in scopul redarii detaliilor topografice ale unei portiuni de teren. 2. reprezentare sumara, in linii generale, a (conceptiei) unei lucrari scrise, a unui plan de actiune etc. 3. specie literara epica in proza in care se povesteste o intamplare scurta si simpla. 4. gest, atitudine, miscare abia sugerata. (< it. schizzo)

TEXT s. n. 1. totalitatea cuvintelor intr-un document, o publicatie, o tiparitura sau alt lucru scris. ◊ scriere originala autentica, in opozitie cu notele, comentariile etc. ◊ fragment dintr-o scriere. 2. cuvintele unei bucati de muzica vocala. 3. corp de litera de 20 de puncte tipografice. (< fr. texte, lat textum)

ANTEDEVIZ, antedevize, s. n. lucrare scrisa care cuprinde evaluarea prealabila a costului unei constructii proiectate. – Din ante- + deviz.

CALIMAH (CALLIMACHOS) (c. 310 -c. 240 i. Hr.), poet si invatat din Alexandria. A scris lucrari de eruditie si a cultivat aproape toate genurile literare. Adept al poeziei lirice de forma concisa. S-au pastrat epigrame si imnuri.

BIBLIOGRAFIE, bibliografii, s. f. 1. Lista a scrierilor referitoare la o problema; insirare a operelor unui autor, cu indicarea diferitelor editii; totalitatea lucrarilor scrise asupra unei anumite probleme. ◊ Bibliografie critica = bibliografie care contine aprecieri critice asupra scrierilor insirate. 2. Carte care cuprinde repertorii bibliografice. ♦ Lista a tipariturilor recent aparute. 3. Stiinta care se ocupa de probleme legate de tiparituri (vechi). 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o] – Fr. bibliographie (<gr.).

SANSCRIT, -A (‹ fr. {i}; cf. sanscr. samskrta „cultivat”, „rafinat”) adj. 1. Limba sanscrita (si subst., f.) = limba veche indo-europeana, din India; limba sacra a brahmanilor, vorbita intre 1500 si 200 i. Hr. (Subst.) Sanscrita clasica = limba operelor literare de diferite genuri, scrise incepand din sec. 5 i. Hr., ramasa pana in perioada moderna limba savanta a intregii Indii. Standardizata conform gramaticii lui Pãnini. In s. au fost scrise lucrari literare, religioase, filozofice, juridice si stiintifice, care au influentat asupra dezvoltarii culturii Asiei de SE si Asiei Centrale, precum si a celei europene. Are diferite grafii derivate din scrierea brahmi. 2. Care apartine limbii sanscrite, privitor la limba sanscrita; care este scris in aceasta limba.

FUGATO s. n. Episod dintr-o lucrare muzicala scris in forma de fuga². – Cuv. it.

OCTET, octete, s. n. octeti, s. m. 1. S. n. Formatie compusa din opt persoane (instrumentisti sau cantareti) care executa impreuna o lucrare muzicala; lucrare muzicala scrisa pentru aceasta formatie. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni in stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Grup de opt biti folosit pentru exprimarea capacitatii de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.

OPUS¹, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denumeste, impreuna cu un numar de clasificare, o opera a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrarilor sale. [scris si (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.

FISA, fisez, vb. I. Tranz. A extrage pe fise insemnari dintr-o lucrare (stiintifica) scrisa, in vederea documentarii, a elaborarii unei opere etc. ♦ A extrage pe fise datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la un periodic, pentru a le aseza in catalogul bibliotecii, a intocmi o bibliografie etc. – Din fisa.

COAUTOR, -OARE, coautori, -oare, s. m. si f. 1. Persoana care a scris o lucrare, a facut o inventie etc. impreuna cu alta sau cu altele, considerata in raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoana care a savarsit o infractiune impreuna cu alta sau cu altele, considerata in raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur.

CONFER Termen prin care se face o referire, o trimitere comparativa de la un text la un izvor sau la o lucrare lamuritoare. [scris si prescurtat: cf.] – Cuv. lat., fr.

DUET ~e n. 1) Ansamblu de doi cantareti care canta impreuna o compozitie muzicala. 2) lucrare muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. [Sil. du-et] /<it. duetto

MASA¹ mese f. 1) Mobila formata dintr-o placa orizontala, pusa pe un suport sau pe picioare, avand diverse intrebuintari (in special pentru a se servi pe ea mancarea). ~ de scris. ~ de lucru. ◊ ~ verde a) masa pentru jocuri de noroc; b) masa la care se duc tratative diplomatice. ~ rotunda dezbatere libera intre specialisti pe o tema data. ~ intinsa masa plina de bucate, pregatita pentru oaspeti. Capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane in semn de stima deosebita. A strange ~a a face curat pe masa dupa mancare. 2) Mancarea servita; bucate. 3) Mancarea de la amiaza (constand, de obicei, din mai multe feluri); pranz. ◊ Inainte de ~ in partea zilei care preceda pranzul. Dupa ~ in partea zilei care urmeaza dupa pranz. 4) Proces de alimentare. ◊ A se aseza la ~ a incepe mancarea. A sta la ~, a lua ~a a manca. 5) Obiecte sau parti de obiecte care seamana cu aceasta mobila, avand diverse intrebuintari. [G.-D. mesei] /<lat. mensa

DEDICATIE s.f. 1. Parte a unei balade in care se face invocatia sau adresarea catre cel caruia i se dedica lucrarea. 2. Text scris ca omagiu pentru cineva pe o carte, pe un album etc. [Gen. -iei, var. dedicatiune s.f. / cf. lat. dedicatio, it. dedicazione, fr. dedication].

OPERA² s.f. 1. lucrare muzicala scrisa pe textul unui libret dramatic si cantata de solisti, de cor si de orchestra. 2. Teatru in care se reprezinta astfel de lucrari. [< it. opera, cf. fr. opera].

COMPUNERE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)

MANUscris, -A adj., s.n. (Opera, lucrare, text) scris de mana (azi si dactilografiat); netiparit. [Var. manuscript s.n. / cf. fr. manuscrit, lat. manuscriptum < lat. manus – mana, scribere – a scrie, dupa scris].

OPERETA s.f. lucrare muzicala scrisa pe textul unui libret dramatic, cantata de solisti, cor si orchestra, in care replicile cantate alterneaza cu dialoguri vorbite. [Cf. germ. Operette, it. operetta, fr. operette].

ADAGIO I. adv. (muz.) lent. II. s. n. 1. parte dintr-o lucrare muzicala scrisa in acest tempo. 2. dans clasic lent pentru doi solisti, intr-un balet. (< it. adagio)

SUBTITLU, subtitluri, s. n. 1. Al doilea titlu al unei lucrari, de obicei scris cu caractere mai mici si pus sub titlul principal, pe care il completeaza. 2. Text imprimat pe o pelicula cinematografica, la baza imaginii, care cuprinde traducerea dialogurilor din filmele sonore. – Sub¹- + titlu (dupa fr. sous-titre).

SCRIITURA s. v. grafie, lucrare, opera, scriere, scris, text.

BIROU s.n. I. 1. Masa mare de scris, cu sertare (in care se tin hartii, documente etc.). 2. Camera, sala, incapere in care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective; mobilier pentru o astfel de camera. ♦ Institutie, serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc.; (p. ext.) functionarii unei astfel de institutii. II. 1. Organul executiv si conducator al muncii unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 2. Grup de membri ai unei adunari insarcinat sa conduca adunarea respectiva. ♦ Reunirea presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. [Var. biurou s.n. / < fr. bureau, cf. rus. biuro].

TITLU s.n. 1. Calitate obtinuta de cineva in urma unor studii speciale sau in urma unei performante sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fala. ♦ (In oranduirea feudala si capitalista) Demnitate, rang. 2. Cuvant sau text situat in fruntea unei carti, a unui capitol etc. indicand rezumativ materia care se trateaza; (p. ext.) orice lucrare editata. ♦ Partea scrisa de la inceputul unui film, care indica numele acestuia, realizatorii si studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimata pe filmele vorbite in limbi straine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol in textele de legi, in regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabileste dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative si reprezentand o obligatie de rambursare la scadenta a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Baza legala, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimata in parti la mie; titru (2). [< lat. titulus].

BIROU s. n. 1. masa de scris, cu sertare. 2. incapere in care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective. ◊ serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc. 3. organ executiv si conducator al activitatii curente a unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 4. grup de membri ai unei adunari, insarcinat sa conduca adunarea respectiva. ◊ reunire a presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. (< fr. bureau, /3, 4/ rus. biuro)

adeverinta f., pl. e (d. adeveresc). Hirtie scrisa sau alt lucru care adevereste ceva (dovada, recepisa [!], chitanta, certificat, atestat).

AUTOBIOGRAFIE ~i f. 1) Biografie a unei persoane scrisa de ea insasi. 2) lucrare literara in care autorul isi descrie viata. [G.-D. autobiografiei; Sil. a-u-to-bi-o-gra-] /<it. autobiografia, fr. autobiographie

EXPUNERE ~i f. 1) v. A EXPUNE. 2) Ceea ce se reda prin cuvinte. 3) lucrare scolara, in special scrisa, care consta in redarea continutului unui text. /v. a expune

POLIGLOT ~ta (~ti, ~te) 1) si substantival (despre persoane) Care cunoaste mai multe limbi. 2) (despre scrieri, opere, lucrari etc.) Care este scris in mai multe limbi sau care cuprinde mai multe limbi. Dictionar ~. /<fr. polyglotte

HIEROGLIFA s.f. 1. Semn al scrierii vechilor egipteni, care reprezenta cu ajutorul unor figuri lucrurile sau fiintele despre care se scria. ◊ Teoria hieroglifelor = teorie agnostica potrivit careia senzatiile si reprezentarile omului nu sunt o copie a obiectelor, ci numai semne conventionale, simboluri, care nu au nimic comun cu obiectele reale si cu insusirile lor. 2. (Fig.; ironic) scris urat, necitet, indescifrabil; lucru greu de descifrat. [Pron. hi-e-, var. ieroglifa s.f. / < fr. hieroglyphe, cf. gr. hieros – sacru, glyphein – a grava].

HIEROGLIFA s. f. 1. semn al scrierii ideografice a vechilor egipteni, stilizare de fiinte sau lucruri. 2. teoria ~elor = conceptie potrivit careia senzatiile, perceptiile si reprezentarile nu sunt imagini obiective, ci numai semne conventionale, simboluri, care nu au nimic comun cu obiectele reale si cu insusirile lor. 3. (fig.; ir.) scris urat, necitet, indescifrabil; lucru greu de descifrat. 4. (pl.) urme proeminente, alungite sau ramificate, intalnite in straturile geologice. (< fr. hieroglyphe)

BORGESE, Giuseppe Antonio (1882-1952), scriitor si critic literar italian. Romane caracterologice („Rube”), nuvele, poezii, eseuri („Sensul literaturii italiene”). Stabilit in S.U.A., a scris in limba engleza lucrari politice antifasciste („Cetatea omului”).

GRAECA SUNT, NON LEGUNTUR (lat.) (aceste cuvinte) sunt scrise pe greceste, nu se citesc – Avertisment asupra unui text ininteligibil, dificil, in Evul Mediu, limba greaca nemaifiind cunoscuta, pasajele scrise in greceste din lucrarile latine se sareau.

biurou n., pl. uri (fr. bureau, masa de scris, dim. d. bure, stofa groasa de linacare se intinde pe biurouri). Masa de scris. Camera in care lucreaza functionarii: biurou unui ministru. Sectiune administrativa a unui minister si functionarii ei. Locu unde se reunesc comisiunile unei adunari. Stabiliment public: biurou de posta. Prezidentu, viceprezidentu si secretarii unei adunari. Cabinet de contabili, de functionari superiori ai unei administratiuni particulare. Biurourile camerei senatului, acelea care studiaza diferite chestiuni la ordinea zilei. Biurou de plasare, biurou care se ocupa de servitori, guvernante s.a. – Si birou (pop.).

BAGATELA ~e f. 1) Compozitie muzical-instrumentala de proportii mici, scrisa pe o tema neinsemnata. 2) Lucru sau fapt lipsit de importanta; fleac. [G.-D. bagatelei] /<it. bagattella, fr. bagatelle

CONCERT ~e n. 1) Interpretare in fata publicului a unor lucrari artistice. 2) Compozitie muzicala ampla, scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice cu acompaniament de orchestra. /<fr. concert, it. concerto

ORIGINAL² ~e n. 1) (in opozitie cu copie) Exemplar initial unic care constituie originea unei opere de arta sau a unui act scris. 2) (in opozitie cu traducere) lucrare in limba de origine (in care a fost scrisa). 3) (in opozitie cu varianta) Manuscris in forma prezentata de autor. /<lat. originalis, fr. original

REZUMAT s.n. Reluare pe scurt, scrisa sau orala, a unei lucrari, a unei expuneri etc.; recapitulare succinta. ♦ In rezumat = pe scurt. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. resume].

DICTARE s. f. actiunea de a dicta (1). ◊ lucrare scolara pentru reproducerea in scris a unui text dictat. (< dicta)

PASTICCIO s. n. (muz.) tip de opera din arii, recitative, coruri extrase din operele altor compozitori. ◊ lucrare ale carei parti sunt scrise de compozitori diferiti. (< it. pasticcio)

COSTIN, familie de boieri din Moldova. Mai importanti: 1. Miron. C (1633-1691), cronicar de orientare umanista, mare logofat al Moldovei, partizan al aliantei cu Polonia, ucis, impreuna cu fratele sau, hatmanul Velicico, din porunca domnitorului Constantin Cantemir. Povestitor si portretist talentat, a continuat, sub titlul „Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron voda incoace”, letopisetul lui Grigore Ureche, relatind evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595-1661. A mai scris poemul filozofic „Viata lumii”, lucrarea „De neamul moldovenilor”, afirmind originea romana a poporului roman, precum si doua cronici in limba polona: „Cronica tarilor Moldovei si Munteniei” si „Istoria in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca”. 2. Nicolae C. (c. 1660-1712), cronicar oficial al lui Nicolae Mavrocordat, compilator de cronici romanesti si straine. Fiul lui C. (1). A prelucrat in romaneste romanul episcopului spaniol Antonio D. Guevara „Ceasornicul domnilor”.

REZUMAT, rezumate, s. n. Redare, prezentare pe scurt, scrisa sau orala, a ideilor unei lucrari, ale unei expuneri etc.; recapitulare succinta. ◊ Loc. adv. In rezumat = pe scurt, cu alte cuvinte, rezumand. – Din fr. resume.

BIROU ~ri n. 1) Masa de scris (cu sertare). 2) Camera intr-o institutie, unde este instalata masa de scris si mobilierul necesar si unde lucreaza functionarul acestei institutii; cabinet. ~l directorului. 3) Sectie administrativ-cancelareasca a unei institutii. 4) Institutie cu caracter gospodaresc si financiar, care presteaza anumite servicii populatiei. 5) Organ electiv de conducere al unor organizatii politice, de masa, obstesti. [Sil. bi-rou] /<fr. bureau, rus. biuro

ORATORIU s.n. 1. Edificiu (capela, paraclis, incapere etc., situate de obicei in manastiri, biserici) rezervat reuniunilor facute pentru rugaciuni. ◊ Ordinul Oratoriului = ordin calugaresc catolic de „buni vorbitori”, intemeiat la Roma in sec. XVI de Philippo de Neri. 2. (Muz.) lucrare vocal-simfonica de mare intindere, scrisa pe o tema dramatica pentru cor, solisti si orchestra; (p. restr.) cantata. 3. (Rel.) Denumire a mai multor ordine si asociatii religioase. [Pron. -riu. / cf. lat. oratorium, it. oratorio, fr. oratoire].

DICTARE s.f. Actiunea de a dicta (1) si rezultatul ei. ♦ lucrare scolara constand in reproducerea in scris a unui text dictat. [< dicta].

REZUMAT s. n. redare pe scurt, in scris sau oral, a continutului unei lucrari, al unei expuneri etc.; recapitulare succinta. ◊ in ~ = pe scurt. (< fr. resume)

ANTEMASURATOARE, antemasuratori, s. f. Evaluare cantitativa referitoare la o lucrare sau la o operatie, facuta (in scris) inaintea executarii ei. – Ante- + masuratoare (dupa fr. avant-metre).

BIOGRAFIE ~i f. 1) Expunere (orala sau scrisa) despre viata si activitatea unei persoane. 2) lucrare care contine istoria unei vieti particulare. [Art. biografia; G.-D. biografiei; Sil. bi-o, -fi-e] /<fr. biographie

COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune

MASINA ~i f. 1) Sistem tehnic constand din piese ce functioneaza coordonat, transformand o forma de energie in alta sau efectuand un lucru mecanic util. ◊ ~-agricola masina folosita in agricultura. ~-unealta masina echipata cu scule pentru aschiere, forfecare, taiere sau pentru deformare plastica. ~ electrica masina care transforma energia electrica in energie mecanica si invers. ~ de calcul (sau de calculat) mijloc tehnic de mecanizare sau de automatizare a operatiilor de calcul si de prelucrare a informatiei, care poate fi actionat manual, electric sau electronic. 2) Orice mecanism (cu motor) sau dispozitiv, instrument (mecanic) ce efectueaza un lucru util. ~ de spalat. ~ de cusut. ~ de scris. ~ de gatit. 3) Autovehicul pentru transportul de persoane si materiale; automobil. 4) Vehicul de cale ferata pentru remorcarea vagoanelor; locomotiva. 5) fig. Ansamblu complex de mijloace folosite intr-un anumit scop (reprobabil). ~ de stat. [G.-D. masinii] /<fr. machine, germ. Maschine

MECANOGRAFIE s.f. Fabricare a masinilor de scris, a multiplicatoarelor. ♦ Folosirea mijloacelor mecanice, pentru lucrari de birou. [Gen. -iei. / < fr. mecanographie, cf. gr. mechane – masina, graphein – a scrie].

MECANOGRAFIE s. f. 1. fabricare a masinilor de scris, a multiplicatoarelor. 2. folosirea mijloacelor mecanice pentru lucrari de birou. (< fr. mecanographie)

SUITA, suite, s. f. 1. Grup de oameni care insoteste un demnitar, un suveran; alai, escorta. 2. lucrare muzicala instrumentala alcatuita din mai multe parti scrise in aceeasi tonalitate, dar contrastante prin caracter si prin miscare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai ampla (opera, balet etc.). 3. Serie, sir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, inlantuire. – Din fr. suite.

SCRIPTURA s. v. consemnare, epistola, epistolie, indicatie, inscriptie, inregistrare, lucrare, mentionare, opera, ortografie, precizare, prescriptie, prevedere, scriere, scris, scrisoare, specificare, text.

NOTA s. f. 1. scurta insemnare scrisa; indicatie, comentariu, remarca (in scris). ◊ articol publicistic de proportii reduse. ◊ adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ♦ a fi in ~ = a se potrivi unei situatii; a forta a = a exagera. 3. element component caracteristic unei notiuni. 4. calificativ (in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, unui student etc. 5. comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc. 6. inscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie sa le achite cineva. 7. semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale; sunetul corespunzator. (< fr. note, it., lat. nota)

OPERA² s. f. lucrare muzical-dramatica pentru solisti, cor si orchestra, scrisa pe baza unui libret. ◊ teatrul in care se reprezinta. (< it. opera, fr. opera)

lucrare, lucrari, s. f. 1. Actiunea de a lucra si rezultatul ei; munca, activitate. ◊ Expr. A pune in lucrare = a incepe executarea, a pune in practica. ♦ (Inv.) Munca, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o munca fizica sau intelectuala. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, opera artistica sau stiintifica. ♦ Spec. Operatie sau ansamblu de operatii efectuate cu ajutorul masinilor, utilajelor etc., precum si materialele si manopera respectiva, in vederea realizarii, repararii, transformarii etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operatie. ◊ lucrarea solului = ansamblul lucrarilor de arat, grapat etc. executate in vederea crearii unor conditii optime de incoltire si de crestere a plantelor. lucrarea pamantului = agricultura. 2. Infaptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucratura (2). – V. lucra.

NOTA s.f. 1. Scurta insemnare scrisa; insemnare, indicatie, comentariu, remarca (in scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ◊ A fi in nota = a se potrivi unei situatii. 3. Element component caracteristic al unei notiuni. 4. Calificativ (exprimat in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Inscris care cuprinde indicarea sumelor (si calculul lor) pe care trebuie sa le achite cineva; socoteala. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indica inaltimea si durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forta nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota].

RAPSODIE s. f. 1. (in Grecia antica) episod din poemele homerice, recitat si cantat in public de rapsozi. 2. scriere lirica in versuri, fantezista si sentimentala, de un colorit pitoresc. ◊ lucrare din fragmente luate din diferite scrieri. 3. piesa instrumentala scrisa pentru pian sau orchestra intr-o forma libera, pe teme folclorice. (< fr. rapsodie)

MEMORIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisa, amanuntita si documentata, asupra unei probleme, unei situatii etc. ◊ Memoriu de titluri si lucrari = lista in care sunt consemnate titlurile si lucrarile de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisa a activitatii desfasurate de o persoana intr-un anumit domeniu stiintific. 2. (La pl.) Colectie de conferinte, comunicari, discutii etc. ale unei societati stiintifice. 3. (La pl.) lucrare beletristica cu caracter evocator, continand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului (si la care el a luat parte). 4. Petitie, cerere (colectiva) in care motivele sunt expuse pe larg. 5. (In vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofiter sau al unui subofiter. – Din lat. memorium, fr. memoire.

scrisOARE s. v. act, carte, cultura, cunos-tinte, descriere, document, dovada, expunere, hartie, indicatie, indiciu, instructie, izvor, infatisare, inscris, invatatura, lucrare, marturie, opera, piesa, pilda, pregatire, prezentare, proba, redare, scriere, scris, semn, studii, text, zugravire.

CONCERT s. n. 1. executare in public a unor lucrari muzicale. 2. compozitie muzicala ampla, de obicei in trei parti, scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestra. 3. (fig.) unanimitate, intelegere (deplina), acord, armonie. (<fr. concert, it. concerto)

RAPSODIE s.f. 1. Episod dintr-o scriere epica, recitata si cantata public de rapsozi. ♦ Scriere lirica in versuri, fantezista si sentimentala, de un colorit pitoresc. ♦ lucrare formata din fragmente luate din diferite scrieri. 2. Piesa instrumentala scrisa pentru pian sau orchestra intr-o forma libera, al carei element de baza il constituie cantecul popular. [Gen. -iei. / cf. fr. rhapsodie, it. rapsodia, lat., gr. rhapsodia].

LAITMOTIV, laitmotive, s. n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compozitie muzicala, care caracterizeaza un personaj, o situatie etc. si care revine ori de cate ori apare in scena personajul sau situatia data; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc., repetata si subliniata in mai multe randuri. [scris si: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.

RAPORTA, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raporta, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport intre doua (sau mai multe) notiuni, a le pune in legatura unele cu altele, a considera ceva in relatie cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A gasi valoarea pe care o are o marime cand a doua marime are o valoare egala cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumita scara, elementele unei ridicari de teren. II. 1. A prezenta (in scris sau oral) un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunostinta cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (in mod indiscret si cu rautate); a pari. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. – Din fr. rapporter.

CAIET s. n. 1. fascicul de foi de hartie, legate sau brosate, pentru scris, desenat etc. ♦ ~ de sarcini = document cuprinzand conditiile pentru executarea unei lucrari; ~-program = program (de spectacol) de forma unui caiet; ~-catalog = catalog de expozitie. 2. publicatie periodica cu diverse studii, note etc. (dupa fr. cahier, pol. kajet)

POLIGRAFIE, poligrafii, s. f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafica si de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramura a tehnicii care se ocupa cu reproducerea grafica si cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnica grafica. 2. Ansamblul intreprinderilor care se ocupa cu imprimarea si cu raspandirea cartilor sau a altor imprimate; industrie poligrafica. 3. (Rar) Totalitatea lucrarilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristica a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie.

DICTARE, dictari, s. f. Actiunea de a dicta (1) si rezultatul ei. ♦ lucrare scolara de control, care consta in reproducerea cat mai corecta in scris a unui text dictat. – V. dicta.

CAIET s.n. 1. Ansamblu de foi de hartie de un anumit format, legate impreuna, servind pentru scris, desenat etc. ◊ Caiet de sarcini = document cuprinzand conditiile pentru executarea unei lucrari. 2. Publicatie periodica cuprinzand diverse studii, note etc. dintr-un anumit domeniu de specialitate. [Pron. ca-iet. / < fr. cahier, cf. pol. kajet].

MEMORIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. memoire)

REVERS s. n. 1. dos al unei medalii, monede, hartii scrise etc. ♦ ul medaliei = partea cealalta, neplacuta a unei situatii, a unui lucru. 2. (fig.) aspect, fata ascunsa si in contrast izbitor cu aspectul cunoscut al unei situatii etc. 3. (mil.) partea dinspre inamic a santului sau a transeelor. 4. (geol.) suprafata structurala slab inclinata. (< fr. revers, lat. reversus, germ. Revers)

LITERATURA, literaturi, s. f. 1. Arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

REVERS, reversuri, s. n. 1. Dosul unei medalii, al unei monede, al unei foi scrise etc. ◊ Expr. Reversul medaliei = partea neplacuta a unei situatii sau a unui lucru. 2. Fig. Partea nevazuta, ascunsa si in contrast izbitor cu aspectul cunoscut al unui lucru, al unei situatii etc. [Pl. si: reverse] – Din fr. revers, lat. reversus, germ. Revers.

FILIGRAN ~e n. 1) Dantela constand dintr-o retea de fire de aur, de argint sau de sticla, care se aplica pe un obiect in calitate de ornament. 2) Obiect lucrat in forma unei astfel de dantele. 3) Marca transparenta, imprimata pe hartia de scris sau pe hartiile de valoare. /<fr. filigrane

REGNAULT [reno], Elias (1801-1868), publicist si istoric francez. Legaturi cu revolutionarii romani pasoptisti exilati in Occident. Pe baza informatiilor extrase din lucrarile lui N. Balcescu, Al. Papiu-Ilarian, I. Ghica si I. Heliade, a scris „Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes”, precum si „Mysteres diplomatiques aux bords du Danube”.

EXTEMPORAL, extemporale, s. n. Proba scrisa, neanuntata, de obicei din lectia curenta, data elevilor pentru verificarea periodica a cunostintelor; lucrare de control. – Din germ. Extemporale, lat. extemporalis.

ORCHESTRATIE ~i f. 1) Prezentare a unei lucrari muzicale sub forma de partitura pentru orchestra. 2) Transpunere pentru orchestra a unei compozitii scrise initial pentru alta componenta de interpreti. 3) Mod de aranjare a diferitelor grupuri de instrumente pentru executarea unei piese muzicale; in-strumentatie. [G.-D. orchestratiei] /<fr. orchestration

REVERS s.n. 1. (op. avers) Dosul unei medalii, al unei hartii scrise, al unei monede. ◊ Reversul medaliei = partea cealalta, neplacuta a unei situatii, a unui lucru. 2. (Fig.) Aspect, fata ascunsa si in contrast izbitor cu aspect cunoscut al unei probleme etc. 3. (Mil.) Partea dinspre inamic a santului sau a transeelor. 4. (Geol.) Suprafata structurala slab inclinata. [Pl. -se, -suri. / cf. fr. revers, lat. reversus, germ. Revers].

SUITA s. f. 1. grup de oameni care insoteste un demnitar; alai, escorta. 2. (muz.) compozitie instrumentala din mai multe parti scrise in aceeasi tonalitate, dar contrastante prin caracter si miscare. ◊ fragmente selective dintr-o lucrare mai ampla (opera, balet etc.). 3. serie, sir de idei, de reprezentari etc. ◊ continuitate, inlantuire. (< fr. suite)

CAIET, caiete, s. n. 1. Teanc de foi de hartie, legate impreuna, folosit la scris, la desenat etc. ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde conditiile pentru executarea unei lucrari. 2. Publicatie periodica cuprinzand diverse studii, note, informatii (dintr-un anumit domeniu de specialitate). Caiete filozofice. – Dupa fr. cahier.

OPERA², opere, s. f. Compozitie muzicala scrisa pentru solisti, cor si orchestra pe textul unui libret dramatic; reprezentare scenica a acestei lucrari. ♦ Cladire destinata reprezentarii unor asemenea compozitii. – Din it. opera, fr. opera.

SCRIERE s. 1. (inv.) scrisoare. (~ literelor alfabetului.) 2. (inv.) scriptura, scrisoare. (Vorbire si ~.) 3. v. caligrafiere. 4. (inv.) scrisoare. (~ au luat-o de la romani.) 5. v. creare. 6. v. lucrare. 7. v. carte. 8. scriere dramatica v. piesa. 9. (inv. si pop.) slova. (Descifra cu greutate ~ chirilica.) 10. scris, (rar) scriitura, (inv. si pop.) scrisoare, slova, (inv.) scriptura. (Avea o ~ frumoasa.) 11. grafie, scris, (rar) scriitura. (I-a recunoscut ~.) 12. ortografie, (inv.) scriptura. (Despre ~ limbii romane.)

REDA, redau, vb. I. Tranz. A da² din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Din re- + da (dupa fr. redonner).

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) taia cu briciul sau cu masina de ras parul, barba sau mustatile de la radacina; a (se) barbieri. ◊ Exp. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fara sapun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Sa-mi razi (sau sa-mi radeti) mustata, se spune pentru a arata ca esti foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curata parul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un peste. 2. Tranz. A razui, a inlatura un strat subtire de deasupra unui lucru. ♦ A sterge, a indeparta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe razatoare pentru a marunti. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a sterge de pe fata pamantului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palma = a da cuiva o palma. [Perf. s. rasei, part. ras] – Lat. radere.

REDA, redau, vb. I. Tranz. 1. A da din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Re¹- + da (dupa fr. redonner).

GREFA¹ s.f. Birou al unei instante judiciare, unde se fac lucrarile de procedura si unde se pastreaza dosarele proceselor. [< fr. greffe, cf. lat. graphium – stilet de scris].

BIELSKI, Marcin (c. 1495-1575), cronicar polon. Primul istoric polon care si-a scris opera in limba materna. A elaborat o istorie universala, care cuprinde stiri si despre romani. lucrarea a fost completata si editata, in 1597, de fiul sau, Joachim (1540-1599).

DOCUMENT s.n. Act, dovada scrisa prin care se atesta un fapt, se confera, se recunoaste un drept, o obligatie etc. ♦ Scrisoare, lucru (text, inscris, inscriptie, fotografie, monument etc.) care poate servi la cunoasterea mai temeinica a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. [< lat. documentum, cf. fr. document, it. documento].

STUDIU s. n. 1. actiunea de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ insusire de cunostinte stiintifice, invatatura. 2. materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. schita a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, scrisa mai ales pentru exercitii. (< lat. studium, it. studio)

BIROU, birouri, s. n. 1. Masa de scris (cu sertare si compartimente pentru hartii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau incapere in care lucreaza o persoana sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fara a cunoaste realitatile, birocratic. 3. Organul executiv si conducatorul activitatii curente a unei organizatii de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizatii de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politica si organizatorica a partidului intre doua adunari plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituita ca sa-i organizeze lucrarile si sa asigure buna lor desfasurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

covor n., pl. oare (rus. kovior [scris kover], rut. koverci, id. V. coverga 1). Tesatura groasa tunsa de asternut pe jos ori de atirnat de parete [!]. Fig. Lucru care acopere [!]: covor de iarba, de zapada. V. tol, carpeta.

EXAMEN ~e n. 1) Mijloc de verificare si de apreciere a cunostintelor cuiva (elevi, studenti etc.) dupa o perioada de studiu sau pentru a-si continua studiile la o treapta superioara de invatamint. ~ oral. ~ scris. ◊ A da ~ a) a se prezenta la examen; b) a reusi la examen. 2) Incercare, proba prin care se verifica trainicia unui lucru, a unei situatii. ◊ ~ medical cercetare a starii sanatatii a unui bolnav pentru a i se stabili diagnosticul si tratamentul. /<fr., lat. examen

ARTA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ Opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

STIL s. 1. scris. (Are un ~ nervos, vioi.) 2. exprimare. (Are un ~ plastic.) 3. (rar) rostire, (fig.) condei. (~ poetic.) 4. limbaj. (~ stiintific.) 5. (rar) sistem. (~ pictural.) 6. fel, maniera, metoda, mod. (~ de lucru al cuiva.) 7. fel, gen, maniera, mod, modalitate, regim, sistem. (~ de viata.) 8. (ARHIT.) stil gotic = stil ogival; stil ogival = stil gotic.

DISERTATIE s.f. Expunere stiintifica (scrisa sau orala) care trateaza o anumita problema; expunere asupra unei chestiuni, asupra unei opere etc. in care se dezvolta o idee filozofica sau morala. ♦ lucrare prezentata de cineva in vederea obtinerii unui grad stiintific. ♦ Tema dezvoltata de un elev sau de un student asupra unui subiect dat. [Gen. -iei, var. disertatiune, dizertatie, dizertatiune s.f. / cf. fr. dissertation, lat. dissertatio].

CONCERT s.n. 1. Compozitie muzicala armonica, de obicei in trei parti, scrisa pentru mai multe instrumente si voci. ♦ Compozitie muzicala pentru unul sau mai multe instrumente, cu acompaniament de orchestra. 2. Executare in fata publicului a unor lucrari muzicale. 3. (Rar) Intelegere, acord, armonie. [Pl. -te. / < fr. concert, it. concerto].

SCHITA, schitez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva in mod schematic, a executa in cateva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva in scris prin cateva trasaturi caracteristice. ♦ Fig. A face in mod vag, incomplet un gest, o miscare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrari, a proiecta in linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schita.

CONCERT, concerte, s. n. 1. Executare in public a unor opere muzicale. ♦ Piesa muzicala ampla scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestra, care se distinge prin complexitatea facturii si prin caracterul ei virtuos-tehnic. ◊ Concert pentru orchestra = lucrare orchestrala de virtuozitate. 2. (Rar) Intelegere, unire, acord intre mai multe state sau persoane in vederea unui scop comun. – Din fr. concert, it. concerto.

cel, cea pron. si art., pl. cei, cele; cela, ceia, pl. ceia, celea (d. acel). Est. Arata persoana sau lucru departat, in opoz. cu acesta: omu cel(cela sau acela) care trece, cel (sau acel) om care trece, omu cela (omu acela e numai in limba scrisa), omu cel bun (sau omu bun), cel intelept (sau inteleptu), Stefan cel Mare (sau Stefan Marele, ca Mihai Viteazu ild. Mihai cel Viteaz). In unire cu ce, se zice ceia ce (fals scris cea ce): porcu aduna coceni, ceia ce arata ca vine iarna. V. al.

CAIET, caiete, s. n. 1. Fascicula de foi de hartie legate sau brosate impreuna, folosita la scris, desenat etc. 2. Publicatie periodica cuprinzand diverse studii, note, informatii (dintr-un anumit domeniu de activitate). ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde conditiile tehnice, de calitate, termenele si programele de lucru etc. privitoare la executarea unei lucrari. Caiet program = program (de spectacol) sub forma de caiet(1). Caiet catalog = catalog de expozitie sub forma de caiet(1). [Pr.: ca-iet] – Dupa fr. cahier. Cf. pol. kajet.

INFORMATIE, informatii, s. f. 1. Comunicare, veste, stire care pune pe cineva la curent cu o situatie. 2. Lamurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate a materialului de informare si de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, in raport cu cunostintele prealabile, cuprinse in semnificatia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument etc.). ◊ Teoria informatiei = teoria matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale canalelor de transmisie si ale instalatiilor de pastrare si de prelucrare a informatiilor. 4. (Biol.; in sintagma) Informatie genetica = totalitate a materialului genetic dintr-o celula capabila sa creeze secvente de aminoacizi care, la randul lor, formeaza proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

RETETA, retete, s. f. 1. Formulare in scris a unei doctorii si a modului de a o prepara; prescriptie a medicamentelor necesare unui bolnav; p. ext. hartia pe care medicul a scris aceasta prescriptie medicala. 2. Ansamblu de indicatii privind materiile prime, proportia, modul de preparare pentru obtinerea unui anumit produs, a unei mancari, a unei bauturi etc. 3. Fig. Solutie practica pentru rezolvarea unui lucru, a unei situatii dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu. 4. Suma de bani realizata din vanzarea unui spectacol. – Din ngr. reseta. Cf. it. ricetta, fr. recette.

TRATAT, tratate, s. n. 1. Intelegere scrisa incheiata intre doua sau mai multe state, in vederea determinarii, intr-un anumit domeniu, a drepturilor si a obligatiilor partilor contractante sau in scopul stabilirii unor norme juridice; acord international, conventie internationala. 2. lucrare cu caracter special, in care sunt expuse, metodic, problemele fundamentale ale unei discipline. [Var.: (inv.) tractat s. n.] – Din it. trattato.

DEZLEGA, dezleg, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfacand legatura cu care este inchis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce il framanta, toate vestile pe care le stie. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face sa nu mai fie innodat, legat. ♦ Tranz. si refl. A (se) desface din legaturi, a (se) elibera din stransoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a incepe singur) sa vorbeasca, sa se destainuiasca. 2. (Mai ales in practicile religioase, in basme) A scuti de obligatiile avute sau asumate, de juraminte etc., a da voie sa nu faca un lucru. ♦ (In religia crestina) A face sa i se ierte cuiva pacatele (prin rugaciuni). 3. A gasi solutia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris necitet). – Lat. disligare.

TABLOU ~ri n. 1) lucrare artistica (pictura, desen, gravura) inramata si atarnata pe perete in scop decorativ. ◊ A ramane ~ a ramane perplex, uluit; a inlemni. 2) fig. Priveliste care impresioneaza prin frumusete si pitoresc. 3) fig. Descriere (orala sau in scris) a unei privelisti. 4) Parte dintr-un act al unei piese de teatru (care se desfasoara intr-un decor propriu). 5) tehn. Panou pe care sunt montate aparatele cu ajutorul carora se pun in functiune diferite masini sau se controleaza functionarea lor. ~ de bord. [Sil. ta-blou] /<fr. tableau

ASACHI 1. Gheorghe A. (1788-1869, n. Herta), om de cultura si scriitor roman. Studii de astronomie, arheologie, epigrafie, poetica, pictura la Lvov, Viena si Roma. Intemeietor al invatamintului (Academia Mihaileana, 1835), al presei („Albina romaneasca”, 1929) si al teatrului romanesc (in 1816) in Moldova. A scris sonete (in maniera petrarchista), fabule, balade, poeme fantastice („Turnul lui But”), influentate de clasicism si de preromantism, drame si nuvele istorice, prelucrari. Picturi cu subiect istoric. 2. Dimitrie A. (1820-1868), matematician roman. Fiul lui A. (1.) Autorul primei lucrari originale romanesti de matematica („Asupra inversarii seriilor”) si al primului tratat romanesc de topografie. 3. Alexandru A. (1828-1868), grafician roman. Fiul lui A. (1). A ilustrat cu litografii, naive ca factura, dar insufletite de sentimente patriotice, nuvelele istorice ale tatalui sau. 4. Ermiona A. (1821-1900, n. Viena), traducatoare romana. Fiica lui A. (1), sotia lui Edgar Quinet. Stabilita la Paris. Cronici muzicale, memorialistica („Memoires d’exil”), traduceri, corespondenta (cu. V. Hugo).

TABLOU s.n. I. 1. Pictura sau desen executat pe o panza, pe un carton etc. (care se asaza de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A ramane tablou = a ramane surprins, inlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonica alcatuita dintr-o singura parte, avand un program cu continut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. Descriere a unei privelisti, a unui obiect sau a unei persoane etc., facuta oral sau in scris (mai ales intr-o opera literara). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzand mai multe scene, care se desfasoara in acelasi decor. 5. Tabel, schema. 6. Grafic cuprinzand o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate in siruri si coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou in care elementele chimice sunt dispuse in siruri si coloane, dupa greutatea lor atomica. II. (Tehn.) Panou sau placa subtire de metal sau de marmura cuprinzand mai multe instrumente de masura, aparate de control etc., cu care este inzestrat un aparat, o masina etc. [< fr. tableau].

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

COMANDA ~enzi f. 1) Dispozitie, scrisa sau orala, emisa de o autoritate sau de o persoana oficiala, spre a fi indeplinita de cei vizati; ordin; porunca. A da ~. ◊ Ton de ~ ton poruncitor. La ~ la cererea si dupa dorinta unui superior. 2) Functie de conducere militara. ◊ A lua ~anda a fi numit la conducerea unei actiuni militare. 3) Cerere prin care se solicita livrarea unui produs, executarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu. 4) Marfa comandata. 5) Operatie prin care se manevreaza un sistem tehnic. ~ programata. ~ manuala. 6) Element al unui mecanism care asigura functionarea ansamblului. ◊ Semnal de ~ semnal transmis de dispozitivele automate pentru a determina desfasurarea unui proces tehnic. Panou (sau tablou) de ~ placa pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comanda. [G.-D. comenzii] /<fr. commande

CONTRACT s. n. 1. conventie, intelegere scrisa prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ♦ ~ de munca = contract potrivit caruia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; ~ colectiv de munca = contract incheiat de o institutie sau intreprindere cu muncitorii si functionatii respectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract intre doua intreprinderi prin care o parte se obliga sa livreze anumite produse, sa presteze un serviciu sau sa execute o lucrare, iar cealalta sa plateasca pretul marfii sau al lucrarii, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ului social = teorie rationalista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii intre oameni. 3. (bridge) numar de levate la care s-a angajat un jucator. (< lat. contractus, fr. contrat)

A COPIA ~ez 1. tranz. 1) (texte scrise) A reproduce in scris cu exactitate; a transcrie. 2) (opere de arta sau stiintifice) A reproduce integral sau partial, prezentand drept creatie proprie; a plagia. 3) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) A lua drept model; a adopta in mod servil in calitate de exemplu; a imita. 4) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta al cuiva) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a imita. 2. intranz. (despre elevi, studenti) A scrie o lucrare, folosind pe furis lucrarea unui coleg sau alte surse (notite, manuale etc.). [Sil. -pi-a] /<fr. copier

CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta