CANTABILE adv., s. n. 1. Adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) In mod clar, expresiv; melodios. 2. S. n. Parte dintr-o lucrare muzicala instrumentala executata in acest mod. – Cuv. it.

FUGATO s. n. Episod dintr-o lucrare muzicala scris in forma de fuga². – Cuv. it.

PRESTO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) In tempo rapid. ♦ (Substantivat, n.) Parte dintr-o lucrare muzicala conceputa in aceasta miscare. – Cuv. it.

OCTET, octete, s. n. octeti, s. m. 1. S. n. Formatie compusa din opt persoane (instrumentisti sau cantareti) care executa impreuna o lucrare muzicala; lucrare muzicala scrisa pentru aceasta formatie. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni in stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Grup de opt biti folosit pentru exprimarea capacitatii de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.

UVERTURA ~i f. Piesa orchestrala care preceda o lucrare muzicala de mari proportii (destinata sa introduca spectatorul in atmosfera operei ce urmeaza) sau care constituie o lucrare independenta. /<fr. ouverture

PRELUDIU s.n. 1. Piesa instrumentala care are functia de a introduce, de a preceda o lucrare muzicala mai ampla. ♦ Compozitie muzicala instrumentala de sine statatoare, cu un caracter si o structura foarte variate. 2. (Fig.) Ceea ce preceda, pregateste, anunta un eveniment, o actiune, un inceput. [Pron. -diu. / cf. it. preludio, germ. Praludium, fr. prelude < lat. prae – inainte, ludus – cantec].

CONCERTINO s. n. 1. mic grup de instrumente solistice in concerto grosso. 2. lucrare muzicala concertanta cu forma libera, in care sunt evidentiate calitatile instrumentistilor solisti. 3. concert de proportii reduse. (<it. concertino)

CONTRAPUNCT s.n. 1. Prezenta simultana a doua sau mai multe melodii cu caracter independent. ♦ Melodie care se canta concomitent cu tema intr-o lucrare muzicala. 2. Tehnica de a compune muzica pe mai multe voci; (p. ext.) arta de a compune melodii. ♦ Parte a muzicii care studiaza acest fel de compozitie. [< it. contrappunto, cf. fr. contrepoint].

ADAGIO I. adv. (muz.) lent. II. s. n. 1. parte dintr-o lucrare muzicala scrisa in acest tempo. 2. dans clasic lent pentru doi solisti, intr-un balet. (< it. adagio)

CONTRAPUNCT s. n. 1. prezenta simultana a doua sau mai multe melodii cu caracter independent. ◊ melodie care se canta concomitent cu tema intr-o lucrare muzicala. 2. tehnica de a compune muzica pe mai multe voci. ◊ disciplina muzicala care studiaza acest gen de compozitie. (< it. contrappunto, fr. contrepoint)

EXECUTA vb. I. tr. 1. a face, a prelucra. 2. a pune in aplicare, a indeplini (un ordin, un plan). 3. a interpreta o lucrare muzicala (un dans, un balet). 4. a indeplini o hotarare judecatoreasca, un act de autoritate, o obligatie. ◊ a duce la indeplinire o sentinta de condamnare la moarte. II. refl. a se supune. (< fr. executer)

FUGATO s. n. sectiune dintr-o lucrare muzicala mai ampla, in stil polifonic, imitativ, cu intrarea succesiva a vocilor. (< it. fugato)

ODA¹ s. f. 1. (ant.) poezie eroica, poem care se canta sau se recita cu acompaniament de lira. ◊ poezie lirica in care se exprima sentimente de admiratie, de preamarire fata de persoane, fapte eroice etc. 2. lucrare muzicala cu caracter eroic, solemn. (< fr., gr. ode, lat. oda)

PASTEL¹ I. s. n. 1. creion colorat, moale, pentru desen, din pigmenti pulverizati amestecati cu talc si guma arabica. ◊ desen cu astfel de creioane. 2. poezie descriptiva cu fond liric, in care este infatisat un peisaj (1). 3. lucrare muzicala lirica, amintind de un pastel (2) sau compusa pe cuvintele acestuia. II. adj. inv. (despre culori, desene) in tonuri pale; delicat. (< fr. pastel, it. pastello)

PRESTISSIMO I. adj. (muz.) foarte repede. II. s. n. (parte dintr-o) lucrare muzicala conceputa in acest tempo. (< it. prestissimo)

PRESTO I. adj. (muz.) mai putin grabit decat prestissimo. II. s. n. (parte dintr-o) lucrare muzicala conceputa in acest tempo. (< it. presto)

SOLO s. n. inv. 1. partitura destinata unui singur interpret. (adj.) fara acompaniament. 2. episod dintr-o lucrare muzicala mai ampla executat de un singur cantaret sau de un singur instrumentist. 3. (fragment dintr-un) dans interpretat de un singur dansator. (< it., fr. solo)

TEMPO I. s. n. grad de rapiditate cu care trebuie executata o lucrare muzicala; miscare, ritm, cadenta. II. adv. (muz.) a ~ = revenind la miscarea de la inceput. (< it., fr. tempo)

DA CAPO (loc. it.) (Indica repetarea unei lucrari muzicale sau parti a acesteia ori, p. ext., a unei actiuni, operatii) De la inceput. ◊ Da capo al fine = (indica reluarea unui fragment dintr-o lucrare muzicala) de la inceput pana la sfarsit.

CAPRICCIOSO adv. (Indica modul de executare a unei lucrari muzicale) Cu schimbari neasteptate de ritm, de nuante etc. [Pr.: ca-pri-cio-zo] – Cuv. it.

CICLIC, -A, ciclici, -e, adj. 1. Care se desfasoara in cicluri sau apartine unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrari muzicale, artistice) Care este alcatuit din mai multe parti independente. ♦ (Despre compuse chimice) Care are catenele in forma de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse in verticil. – Din fr. cyclique.

DA CAPO loc. adv. (Indica repetarea unei lucrari muzicale sau, p. ext., a unei actiuni, operatii din alte domenii) De la inceput, din nou, inca o data. ◊ Da capo al fine, indica repetarea unei lucrari muzicale, p. ext. si a altor actiuni, de la inceput la sfarsit. – Din it. da capo.

DECRESCENDO adv., s. n. 1. adv. (Indica modul de executare a unei lucrari muzicale) Descrescand, scazand treptat in intensitate; diminuendo. 2. S. n. Scadere progresiva a intensitatii sunetelor produse cu vocea sau de un instrument muzical; parte dintr-o compozitie muzicala cantata in acest fel. – Cuv. it.

SUITA, suite, s. f. 1. Grup de oameni care insoteste un demnitar, un suveran; alai, escorta. 2. lucrare muzicala instrumentala alcatuita din mai multe parti scrise in aceeasi tonalitate, dar contrastante prin caracter si prin miscare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai ampla (opera, balet etc.). 3. Serie, sir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, inlantuire. – Din fr. suite.

ARMURA, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protectia individuala a unui razboinic din antichitate si din evul mediu. 2. Mod de impletire a firelor de urzeala cu firele de batatura intr-o tesatura. 3. Invelis protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alteratie asezate la inceputul unui portativ, care indica tonalitatea lucrarii muzicale respective; armatura. – Din fr. armure.

DIXTUOR, dixtuoare, s. n. lucrare muzicala compusa pentru zece voci sau zece instrumente; ansamblu vocal sau instrumental care executa o asemenea lucrare. [Pr.: -tu-or] – Din fr. dixtuor.

REORCHESTRAT, -A, reorchestrati, -te, adj. (Despre lucrari muzicale) Care a fost orchestrat din nou. – V. reorchestra.

SERIALISM s. n. Etapa in evolutia atonalismului si dodecafoniei, care are drept element ordonator al lucrarii muzicale seria de 12 sunete; muzica seriala. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. serialisme.

SIMFONIETA, simfoniete, s. f. lucrare muzicala orchestrala de dimensiuni reduse care pastreaza caracteristicile de gen si de constructie ale simfoniei (1). [Pr.: -ni-e-] – Din fr. sinfonietta.

COMPOZITOR, -OARE, compozitori, -oare, s. m. si f. Persoana care compune lucrari muzicale. – Din fr. compositeur.

ARMATURA ~i f. muz. Totalitate a semnelor de alteratie puse la inceputul unui portativ care indica tonalitatea lucrarii muzicale; armura. /<fr. armature, it. armatura

ARMURA ~i f. 1) Imbracaminte metalica de protectie folosita de razboinici in trecut. 2) Impletire a firelor de urzeala cu cele de batatura. 3) Invelis protector la cablurile electrice. 4) muz. Totalitate a semnelor de alteratie puse la inceputul unui portativ care indica tonalitatea lucrarii muzicale; armatura. [G.-D. armurii] /<fr. armure

CAPRICCIOSO adv. Mod de interpretare a unei lucrari muzicale cu schimbari neasteptate de ritm, de nuante etc. /Cuv. it.

CEZURA ~i f. 1) Pauza ritmica in interiorul unui vers, care-l imparte in doua emistihuri, pentru a sustine cadenta poeziei. 2) Pauza scurta intre doua fragmente ale unei lucrari muzicale. /<lat. caesura, fr. cesure

COMPOZITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Autor de lucrari muzicale; persoana care compune muzica. /<fr. compositeur

CONTRAPUNCT ~e n. 1) Tehnica muzicala de suprapunere a doua sau a mai multor melodii, avand fiecare un caracter independent, dar care impreuna pot forma un tot organic. 2) Melodie cu inteles expresiv propriu, cantata in cadrul unei lucrari muzicale concomitent cu tema ei de baza. 3) Stiinta care studiaza regulile combinarii melodiilor in cadrul unei compozitii. /<it. contrappunto

DA CAPO loc. adv. 1) muz. De la inceput. ◊ ~ al fine repetare integrala a unei lucrari muzicale. 2) Din nou; iarasi; inca o data. /Cuv. it.

DUET ~e n. 1) Ansamblu de doi cantareti care canta impreuna o compozitie muzicala. 2) lucrare muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. [Sil. du-et] /<it. duetto

NUVELETA ~e f. rar 1) Nuvela scurta. 2) lucrare muzicala care cuprinde mai multe teme scurte. /<it. novelletta

ORCHESTRATIE ~i f. 1) Prezentare a unei lucrari muzicale sub forma de partitura pentru orchestra. 2) Transpunere pentru orchestra a unei compozitii scrise initial pentru alta componenta de interpreti. 3) Mod de aranjare a diferitelor grupuri de instrumente pentru executarea unei piese muzicale; in-strumentatie. [G.-D. orchestratiei] /<fr. orchestration

BASSO s.n. (Italienism) Bas. ◊ Basso continuo = parte de acompaniament a unei lucrari muzicale, care trebuie cantata in cursul intregii piese; basso ostinato = lucrare polifonica in care basul repeta acelasi desen muzical. [< it. basso].

CEZURA s.f. 1. Pauza ritmica, care imparte versul in doua emistihuri. 2. Pauza de respiratie intre fraze sau intre doua sectiuni inrudite ale unei lucrari muzicale. 3. (Tehn.) Diviziune a unei scari functionale in dreptul careia se schimba treapta scarii. [< fr. cesure, lat. caesura – taiere].

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

OPERA² s.f. 1. lucrare muzicala scrisa pe textul unui libret dramatic si cantata de solisti, de cor si de orchestra. 2. Teatru in care se reprezinta astfel de lucrari. [< it. opera, cf. fr. opera].

POSTLUDIU s.n. Sectiune suplimentara de sine statatoare a unei lucrari muzicale, care urmeaza dupa sectiunile ei de baza; incheiere instrumentala dupa cant. ♦ lucrare pentru orga care se executa la incheierea serviciului divin. [Pron. -diu. / cf. germ. Postludium, fr. postlude < lat. post – dupa, ludus – joc].

CONCERT s. n. 1. executare in public a unor lucrari muzicale. 2. compozitie muzicala ampla, de obicei in trei parti, scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestra. 3. (fig.) unanimitate, intelegere (deplina), acord, armonie. (<fr. concert, it. concerto)

AGOGICA s.f. (Muz.) Teoria abaterilor usoare de la tempo in executarea unei lucrari muzicale. [Gen. -cii. / cf. germ. Agogik, fr. agogique < lat., gr. agoge].

ARIE² s.f. Compozitie vocala cu caracter liric, care reprezinta de obicei un fragment al unei lucrari muzicale mai mari. ♦ Piesa instrumentala care se caracterizeaza printr-o melodie cu o miscare mai larga, asemanatoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].

COMPOZITOR, -OARE s.m. si f. Cel care compune lucrari muzicale. [< fr. compositeur, cf. lat. compositor – alcatuitor].

CONCERT s.n. 1. Compozitie muzicala armonica, de obicei in trei parti, scrisa pentru mai multe instrumente si voci. ♦ Compozitie muzicala pentru unul sau mai multe instrumente, cu acompaniament de orchestra. 2. Executare in fata publicului a unor lucrari muzicale. 3. (Rar) Intelegere, acord, armonie. [Pl. -te. / < fr. concert, it. concerto].

OPERETA s.f. lucrare muzicala scrisa pe textul unui libret dramatic, cantata de solisti, cor si orchestra, in care replicile cantate alterneaza cu dialoguri vorbite. [Cf. germ. Operette, it. operetta, fr. operette].

PASTEL s.n. 1. Creion de pictura, moale, colorat, facut din culori pulverizate amestecate cu talc si cu guma arabica. ♦ Desen, pictura reprezentand un peisaj din natura, executat cu astfel de creioane, cu acuarela sau cu ulei. 2. (Lit.) Poezie descriptiva cu fond liric, in care este infatisat un peisaj din natura. 3. lucrare muzicala lirica, amintind de un pastel (2) sau compusa pe cuvintele acestuia. // adj. (Culoare) delicata, pala. [Pl. -luri, -le. / cf. fr. pastel, it. pastello < pasta – pasta].

CEZURA s. f. 1. pauza ritmica in interiorul unui vers mai lung. ◊ mica pauza intre doua propozitii sau fraze ori intre doua sectiuni ale unei lucrari muzicale. 2. (tehn.) diviziune a unei scari functionale in dreptul careia se schimba treapta acesteia. (< fr. cesure, lat. caesura)

COMPOZITOR, -OARE s. m. f. cel care compune lucrari muzicale; componist. (< fr. compositeur)

CONTINUO I. adv. (muz.) continuu. II. s. n. basso ~ = parte de acompaniament a unei lucrari muzicale care trebuie cantata in cursul intregii piese. (< it. /basso/ continuo)

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

LIBRET s. n. 1. textul unei lucrari muzicale de mare intindere (opera, opereta, balet, oratoriu). ◊ brosura cu un asemenea text. 2. carnetel avand diferite destinatii. (< it. libretto)

MISCARE s. f. 1. actiune, curent care grupeaza un numar mare de oameni in jurul unei activitati de interes general, al unei idei sau al unei conceptii. 2. actiune organizata de masa, care tinde sa realizeze un scop social-politic. 3. (muz.) grad de accelerare sau de incetinire a unei masuri; tempo. ◊ parte a unei lucrari muzicale ciclice, de mari dimensiuni (simfonie, sonata). (dupa fr. mouvement, rus. dvijenie)

OPERA² s. f. lucrare muzical-dramatica pentru solisti, cor si orchestra, scrisa pe baza unui libret. ◊ teatrul in care se reprezinta. (< it. opera, fr. opera)

POSTLUDIU s. n. sectiune suplimentara, instrumentala sau orchestrala, care incheie o compozitie muzicala. ◊ lucrare pentru orga care se executa la incheierea unei ceremonii religioase. (< germ. Postludium, fr. postlude)

PREAMBUL s. n. 1. parte introductiva a unui discurs, a unei scrieri, lucrari muzicale etc.; exordiu. ◊ ceea ce constituie partea premergatoare a unei actiuni, manifestari etc. 2. introducere la o lege, la un tratat international etc. in care se face expunerea de motive. (< fr. preambule)

TEXTURA s. f. 1. aspectul unei tesaturi, determinat de finetea si legatura firelor. 2. structura unei roci, a unui aliaj, a unui material solid. 3. felul cum sunt dispuse fibrele unei parti a corpului. 4. mod de dispunere a componentelor unei lucrari muzicale sau literare. 5. imprimat de dimensiuni mici, sub forma de fasie, care se lipeste intr-o lucrare tiparita peste pasajele care trebuie rectificate. (< fr. texture, lat. textura)

IMPROVIZATIE, improvizatii, s. f. Faptul de a improviza; (concr.) ceea ce se improvizeaza. ♦ Piesa muzicala improvizata. ♦ Lucru facut la repezeala, la moment. – Din fr. improvisation.

PASTISA, pastise, s. f. lucrare literara, muzicala sau plastica, de obicei lipsita de originalitate si de valoare, in care autorul preia servil temele sau mijloacele de expresie ale unui mare creator; imitatie, copie. – Din fr. pastiche.

LITERATURA, literaturi, s. f. 1. Arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

COMBINA, combine, s. f. Masina de lucru complexa care indeplineste simultan mai multe operatii. ◊ Combina agricola = masina (autopropulsata) care executa simultan mai multe lucrari agricole. Combina miniera = masina care efectueaza operatiile de taiere si de desprindere a rocilor si a minereurilor, precum si de evacuare a materialului de pe locul unde se lucreaza. Combina muzicala = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate intr-un corp comun; sistem audio. [Var.: combaina s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain.

REDACTIE ~i f. 1) Institutie care ela-boreaza publicatii (ziare, reviste, carti etc.). 2) Cladire unde se afla aceasta institutie. 3) Colectiv de redactori care ingrijesc o publi-catie (sau mai multe). 4) Varianta a unei lucrari (literare, muzicale etc.). 5) Modul in care este redactata o lucrare. [G.-D. redactiei] /<fr. redaction, germ. Redaktion

SCURT² ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu lung) 1) (despre obiecte, distante, parti ale corpului etc.) Care are o lungime mica sau mai mica decat cea obisnuita. Rochie ~ta. Picior ~. ◊ A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (fata de cineva). A tine (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mana ~ta a fi zgarcit. A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi necomunicativ. In ~ta vreme (sau in ~ timp) peste putin timp; in curand. 2) (despre lucrari literare, muzicale etc.) Care este de proportii reduse. /<lat. excurtus

ANTRACT s. n. pauza intre actele unei reprezentatii. ◊ piesa instrumentala intre actele unei lucrari lirice muzicale. (< fr. antracte)

PATETISM s. n. Insusirea de a induiosa, de a impresiona, de a misca puternic (prin vorbe, muzica etc.); caracterul patetic, emotionant al unei opere literare, muzicale, al unui lucru etc.; atitudine patetica. – Din fr. pathetisme.

COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.

CONCERT ~e n. 1) Interpretare in fata publicului a unor lucrari artistice. 2) Compozitie muzicala ampla, scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice cu acompaniament de orchestra. /<fr. concert, it. concerto

FANTEZIE ~i f. 1) Facultatea de a-si inchipui ceva in mod creator; imaginatie creatoare. 2) Dorinta iesita din comun; gust bizar; capriciu. 3) Opera de imaginatie in care creatia artistica nu este supusa unor reguli formale. 4) Lucru nascocit. 5) Piesa muzicala instrumentala de forma libera. [G.-D. fanteziei] /<fr. fantaisie

TRAGISM n. 1) Caracter tragic. 2) Situatie tragica. 3) Element tragic intr-o lucrare dramatica sau muzicala. ~ul subiectului. ~ul eroului literar. /trag[ic] + suf. ~ism

INTERPRETARE s.f. 1. Actiunea de a interpreta si rezultatul ei; comentare, explicare, explicatie. ♦ Comentare si explicare critica a unui text (vechi). ◊ Interpretare artistica = act creator prin care se reda prin mijloace adecvate continutul unei lucrari dramatice, coregrafice, muzicale sau a unui scenariu cinematografic. 2. Operatie logica prin care variabilele dintr-o formula sunt inlocuite cu valori corespunzatoare lor. [< interpreta].

ECRANIZA vb. I. tr. A transpune o lucrare literara sau muzicala intr-o opera cinematografica. [< ecran + -iza, dupa rus. ekranizirovati].

INSTRUMENT s.n. 1. Ustensila, aparat propriu pentru a face o anumita operatie. ♦ Aparat cu care se produc sunete muzicale. 2. (Fig.) Persoana, lucru de care se foloseste cineva pentru a indeplini o actiune, a atinge un scop. ◊ Instrument de ratificare = document special prin care statele comunica ratificarea unui tratat international. 3. Instrument gramatical = cuvant care arata doar raporturi intre cuvinte. [Pl. -te. / < fr. instrument, cf. lat. instrumentum].

ECRANIZA vb. tr. a transpune o lucrare literara sau muzicala intr-o opera cinematografica, a adapta pentru ecran. (< ecran + -iza)

INSTRUMENT s. n. 1. unealta, aparat propriu pentru a face o anumita operatie. ◊ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, masurarea sau controlul unor marimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoana, lucru de care se foloseste cineva pentru a indeplini o actiune, a atinge un scop. ♦ ~ de ratificare = document special prin care statele comunica ratificarea unui tratat international. 4. ~ gramatical = cuvant cu functie exclusiv gramaticala, care nu se poate folosi singur in vorbire, exprimand doar raporturi (prepozitiile, conjunctiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum)

INTERMEDIU s. n. 1. mijlocire. ♦ prin ~l cuiva (sau a ceva) = prin mijlocirea, cu ajutorul cuiva (sau a ceva). 2. mica lucrare dramatica (comica), muzicala sau coregrafica, prezentata ca divertisment intre doua acte ale unei opere dramatice. (< it. intermedio, fr. intermede)

INTERPRETARE s. f. 1. actiunea de a interpreta; comentare, explicare. ◊ comentare si explicare critica a unui text (vechi). ◊ act creator prin care se reda prin mijloace adecvate continutul unei lucrari dramatice, coregrafice, muzicale sau a unui scenariu cinematografic. 2. operatie logica prin care variabilele dintr-o formula sunt inlocuite cu valori corespunzatoare lor. (< interpreta)

ASAFIEV, Boris Vladimirovici (cunoscut si sub pseud. Igor Glebov) (1884-1949), muzicolog, compozitor si pedagog rus. lucrari teoretice („Forma muzicala ca proces”). Opere, balete („Fintina din Baccisarai”), muzica simfonica.

ASAFIEV, Boris Vladimirovici (cunoscut si sub pseud. Igor Glebov) (1884-1949), muzicolog, compozitor si pedagog rus. lucrari teoretice („Forma muzicala ca proces”). Opere, balete („Fintina din Baccisarai”), muzica simfonica.

INSTRUMENT, instrumente, s. n. 1. Unealta, aparat cu ajutorul caruia se efectueaza o anumita operatie. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoana, forta, lucru, fapt de care se serveste cineva pentru atingerea unui scop. 3. (In sintagmele) Instrument gramatical = cuvant cu functiune exclusiv gramaticala si care nu se poate intrebuinta singur in vorbire, ci numai impreuna cu cuvintele pe care le leaga, exprimand raporturi sintactice; unealta gramaticala. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifica un tratat international. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.

TEMA ~e f. 1) Idee fundamentala tratata intr-o lucrare (stiintifica, artistica etc.). ~ actuala. 2) Fraza sau peisaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; motiv. ~ cu variatii. 3) lucrare scrisa data spre executare (acasa) elevilor sau studentilor. 4) lingv. Parte a cuvantului care, pe langa radacina, poate cuprinde sufixe sau prefixe si este comuna formelor flexionare ale cuvantului. ~ nominala. ~ verbala. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. theme, germ. Thema

ALEXANDRU, Tiberiu (1914-1997, n. Ilimbav, jud. Sibiu), muzicolog roman. Elev al lui C. Brailoiu. lucrari de etnomuzicologie („Instrumentele muzicale ale poporului roman”, „Muzica populara romaneasca”).

INTERMEDIU, intermedii, s. n. 1. Ceea ce se afla la mijloc, intre alte elemente. ◊ Loc. prep. Prin intermediul (cuiva sau a ceva) = prin mijlocirea, prin inlesnirea, cu ajutorul (cuiva sau a ceva). 2. Mica lucrare dramatica (de obicei comica), muzicala ori coregrafica, executata ca moment de divertisment in antracte. – Din it. intermedio, fr. intermede.

IMPROVIZATIE s.f. Improvizare; interpretare spontana, nepregatita a unei teme date sau libere; piesa muzicala improvizata. ♦ Discurs, versuri etc. improvizate. ♦ Lucru facut la repezeala, la moment. [Gen. -iei, var. improvizatiune s.f. / cf. fr. improvisation, it. improvvisazione, rus. improvizatiia].

INTERLUDIU s. n. 1. episod sau mica piesa muzicala intre doua sectiuni ale unei lucrari vocale mai ample. ◊ parte a fugii intre doua expozitii succesive ale subiectului. 2. divertisment dramatic, muzical sau filmat intre doua parti ale unui spectacol, intre doua emisiuni televizate; intermediu (2). 3. (fig.) timp intermediar, pauza. (< it. interludio, fr. interlude)

SECTIE s. f. 1. subunitate organizatorica pe ramuri de activitate in intreprinderi, institutii etc.; (p. ext.) locul acesteia. ◊ compartiment cu destinatie speciala intr-un magazin, muzeu, spital etc.; raion. 2. diviziune admi-nistrativa in cadrul unui oras. 3. fiecare dintre diviziunile in care se imparte o circumscriptie electorala; localul unde se voteaza. 4. diviziune a unei lucrari, a unei opere literare, stiintifice, muzicale; (p. ext.) capitol. (< rus. sektiia, fr. section, lat. sectio)

TEMA s. f. 1. subiect, problema principala care se dezvolta intr-o expunere; aspect al vietii care se reflecta intr-o opera artistica. 2. motiv melodic al unei compozitii muzicale pe care se compun variatiunile. 3. lucrare scrisa data elevilor pentru aplicarea cunostintelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvant alcatuit din radacina (impreuna cu prefixele si sufixele), comuna numai unuia si aceluiasi cuvant. 5. (mil.) ~ tactica = plan stabilit pentru a servi ca baza studiului teoretic sau practic, cu sau fara trupe, al unei operatii de razboi. (< fr. theme, lat., gr. thema, it. tema)

LAITMOTIV, laitmotive, s. n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compozitie muzicala, care caracterizeaza un personaj, o situatie etc. si care revine ori de cate ori apare in scena personajul sau situatia data; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc., repetata si subliniata in mai multe randuri. [Scris si: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.

FINAL¹ ~e n. 1) Etapa care constituie sfarsitul unei actiuni sau al unei lucrari. 2) Parte care incheie, constituind finele unei compozitii muzicale. /<fr. final, lat. finalis

COMBINA s. f. masina de lucru complexa care efectueaza simultan mai multe operatii. ◊ ~ muzicala = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate intr-un corp comun.

OSTINATO I. adj. (muz.) cu tenacitate, perseverent; repetat. II. s. n. motiv melodic sau ritmic repetat in mod staruitor. ♦ basso ~ = lucrare polifonica in care basul repeta acelasi desen muzical. (< it. /basso/ ostinato)

GRIEG [gri:g], Edvard (1843-1907), compozitor, pianist si dirijor norvegian. Intemeietorul scolii muzicale norvegiene. Ca pianist si dirijor, a interpretat lucrarile sale, facand turnee in toata Europa. Muzica de scena pentru „Peer Gynt”, de Ibsen, un concert pentru pian si orchestra, piese orchestrale, lucrari de camera („Sonatele” pentru vioara si violoncel), vocale si instrumentale. Melodica inspirata din cantecul popular, armonie originala („Dansuri si cantece norvegiene”).

HALFFTER [alfter], familie de muzicieni spanioli. 1. Rodolfo H. (1900-1987), compozitor spaniol. Stabilit in Mexic. Membru al grupului celor opt. Tehnica imbinand serialismul si traditia lui M. de Falla. Balete („Don Lido de Almeria”), lucrari orchestrale. 2. Ernesto H. (1905-1989), compozitor si dirijor spaniol. Frate cu H. (1). Elev al lui de Falla, a carui cantata scenica, „Atlantida”, o finalizeaza dupa moartea acestuia. lucrari influentate de Stravinski, de Grupul celor sase („Canticum in Memoriam P.P. Johannem XXIII”). 3. Cristobal (n. 1930), compozitor si dirijor spaniol. Nepot al lui H. 1. SI 2. Atasat, in compozitie, traditiei polifonice spaniole („Riccercare para organo”), este unul dintre principalii reprezentanti ai avangardei. Ca dirijor, repertoriul sau a inclus treptat piese muzicale contemporane (invitat uneori sa-si dirijeze propriile lucrari).

INTERLUDIU, interludii, s. n. Episod muzical care face legatura intre doua momente mai importante ale unei opere muzicale; p. ext. piesa muzicala care leaga intre ele doua momente ale unei lucrari dramatice. – Din it. interludio, fr. interlude.

PERPETUUM: ~ mobile 1) Mecanism tehnic imaginar care ar fi capabil sa functioneze fara incetare, sa produca energie sau sa efectueze un lucru mecanic, fara a primi energie din exterior. 2) Piesa muzicala instrumentala cu ritm rapid, alcatuita din sunete de valoare mica si egala, care, succedandu-se, lasa impresia unei miscari continue. /Cuv. lat.

BAGATELA s.f. 1. Lucru neimportant; fleac, nimic. ♦ Obiect de mica valoare. 2. Piesa muzicala scurta, compusa pe o tema usoara. [Var. bagatel s.n. / < fr. bagatelle, it. bagatella].

BAGATELA s. f. 1. lucru neimportant; fleac. ◊ obiect de mica valoare. 2. (muz.) piesa muzicala scurta, pe o tema usoara, variata ca expresie si forma; blueta (2). (< fr. bagatelle, it. bagatella)

TEATRU s. n. I. 1. arta de a reprezenta in fata unui public un spectacol dramatic, muzical, coregrafic etc. 2. institutie artistica destinata reprezentarii spectacolelor. 3. totalitatea lucrarilor dramatice ale unui popor sau autor; dramaturgie. 4. profesiunea de actor sau de regizor. 5. spectacol, reprezentatie scenica. ♦ a face (sau a juca) ~ = a se preface. II. loc unde se petrece, se desfasoara un eveniment, o actiune. ♦ ~ de razboi = vast spatiu terestru, maritim, aerian in care se duc actiuni militare de mare importanta politico-strategica; (in trecut) ~ de operatii = teritoriu unde se desfasoara actiuni de lupta. (< fr. theatre, lat. theatrum, gr. theatron, germ. Theater)

BAGATELA ~e f. 1) Compozitie muzical-instrumentala de proportii mici, scrisa pe o tema neinsemnata. 2) Lucru sau fapt lipsit de importanta; fleac. [G.-D. bagatelei] /<it. bagattella, fr. bagatelle

BAGATELA, bagatele, s. f. 1. Lucru de mica importanta; obiect de mica valoare, neinsemnat; fleac. 2. Piesa muzicala instrumentala scurta, de obicei cu continut liric. [Var.: bagatel s. n.] – Din it. bagattella, fr. bagatelle.

STUDIU s.n. 1. Faptul de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ♦ Cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc. 2. lucrare, opera stiintifica. 3. Schita unui desen, a unei sculpturi proiectate. ♦ Bucata muzicala compusa mai ales pentru exercitii. 4. Materie de invatamant. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. studio, lat. studium, cf. fr. etude].

TEMA s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

POEM s. n. 1. poezie epica de proportii ample, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. ♦ ~ in proza = opera literara in proza, care are ritm de poezie. 2. piesa muzicala instrumentala de constructie libera, cu caracter liric sau narativ. ♦ ~ simfonic = lucrare orchestrala ampla in forma libera sau de sonata, rondo etc., cu un continut programatic. (< fr. poeme, lat. poema, gr. poiema)

PRELUDIU s. n. 1. exercitiu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mainilor ori vocii; (p. ext.) improvizatie muzicala preliminara. 2. parte introductiva a unei compozitii muzicale. ◊ piesa care preceda o fuga, o tocata, un coral; prima parte a suitei. ◊ compozitie muzicala instrumentala independenta, cu un caracter si o structura foarte variate. ◊ lucrare simfonica, programatica. 3. ceea ce preceda, anunta (o actiune). (< germ. Praludium, it. preludio, fr. prelude)

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

OPUS uri n. Creatie muzicala care poarta un anumit numar de ordine in succesiunea cronologica a lucrarilor unui compozitor. /<fr. opus, germ. Opus

STUDIU s. n. 1. actiunea de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ insusire de cunostinte stiintifice, invatatura. 2. materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. schita a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, scrisa mai ales pentru exercitii. (< lat. studium, it. studio)

BAGATELA, bagatele, s. f. 1. Lucru de mica importanta; fleac. ♦ Obiect de mica valoare, neinsemnat. 2. Mica compozitie muzicala pe o tema usoara. [Var.: bagatel s. n.] – It. bagattella (fr. bagattelle).

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Bucatica de lemn de forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Calusar (1). – Din cal + suf. -us.

IMPROVIZATIE s. f. improvizare. ◊ lucru facut la repezeala, spontan, la moment. ◊ interpretare nepregatita, nenotata a unei compozitii muzicale, pe care interpretul o creeaza in acel moment; piesa muzicala astfel executata. ◊ discurs, versuri improvizate. (< fr. improvisation)

PIESA s. f. 1. parte, portiune, bucata a unui tot. 2. parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. moneda, ban. 4. ~ anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc., parte dintr-o colectie. 7. lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. compozitie muzicala. (< fr. piece)

IPPOLITOV-IVANOV, Mihail (1859-1935), compozitor rus. Director al Conservatorului din Moscova (1905-1922). Rol important in viata muzicala moscovita, ca director al Societatii corale ruse, Operei Zimin si Teatrului Balsoi. lucrari cu puternica influenta folclorica, indeosebi caucaziana.

PIESA s.f. 1. Parte, portiune, bucata a unui tot (cu care formeaza o unitate). 2. Parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. Moneda, ban. 4. Piesa anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. Fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. Obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc. sau care face parte dintr-o colectie. 7. lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. Compozitie, bucata muzicala. [Pron. pie-. / < fr. piece].

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

TREMUR, tremure, s. n. 1. Miscare involuntara, rapida a corpului sau a unei parti a corpului, provocata de frig, de frica, de o boala etc., tremuratura, tremurat¹, tremurici. 2. Miscare, clatinare, zguduitura usoara si repetata a unei plante, a unui lucru. 3. V******e a glasului, provocata de o emotie (puternica); v******e a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv).

OPERA², opere, s. f. Compozitie muzicala scrisa pentru solisti, cor si orchestra pe textul unui libret dramatic; reprezentare scenica a acestei lucrari. ♦ Cladire destinata reprezentarii unor asemenea compozitii. – Din it. opera, fr. opera.

OPUS s.n. Bucata muzicala a unui compozitor care poarta un anumit numar de clasificare, dat dupa succesiunea cronologica a lucrarilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].

CUI, Cezar Antonovici (1835-1918), compozitor si critic muzical rus. Elev al lui Moniuszko si Balakirev. Membru al „Grupului celor cinci”. Opere, piese orchestrale, lucrari pentru pian si vioara, cvartete, lieduri si romante.

POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem in proza = specie a prozei literare apartinand genului liric, cultivata din a doua jumatate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatica in versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mica piesa muzicala instrumentala, vocala sau vocal-simfonica de constructie libera, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare ampla pentru orchestra, avand de obicei un continut programatic. [Var.: poema s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema.

INTERPRETA, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit inteles, o anumita semnificatie unui lucru; spec. a comenta si a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate continutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol intr-o piesa, intr-un film etc., a executa o bucata muzicala. – Din fr. interpreter, lat. interpretari.

COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

VALOARE s.f. I. 1. Expresie a muncii umane materializata intr-o marfa. ♦ Categorie economica proprie economiei bazata pe productia de marfuri. 2. Suma de bani care reprezinta echivalentul pretului unei marfi, unui cec, al unei actiuni etc. ♦ Rentabilitate, productivitate. 3. Marime matematica asociata unei marimi fizice, potrivit unui anumit procedeu. 4. Durata unui sunet muzical. 5. Sensul sau folosirea gramaticala a unui cuvant. 6. (Pict.) Intensitatea unei culori. II. 1. Ansamblul calitatilor care fac un lucru bun, cautat, apreciat; insemnatate, importanta, pret. 2. Suma insusirilor pozitive ale unui om; (concr.) om care intruneste calitati deosebite. [Gen. -orii. / < fr. valeur, it. valore < lat. valor].

COMPUNERE s.f. 1. Actiunea de a compune si rezultatul ei; alcatuire. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a doua cuvinte care formeaza un cuvant nou. 4. lucrare scolara asupra unei teme. [< compune].

A PRElucra ~ez tranz. 1) (materii prime, materiale) A aduce in stare finita; a transforma intr-un fabricat (prin modificarea formei, a dimensiunilor, a aspectului etc.). 2) (texte, motive muzicale etc.) A supune unor modificari de forma sau/si de continut, pastrand esentialul originalului; a stiliza. 3) (continutul unei lucrari, unui document etc.) A expune explicand. 4) (persoane) A cauta sa convinga de ceva (in realizarea unei actiuni, adoptarea unei atitudini etc.). /pre- + a lucra

TEXT s.n. 1. Ansamblul cuvintelor continute intr-un document, o publicatie, o tiparitura sau alt lucru scris. ♦ Scriere originala autentica, considerata in opozitie cu notele, comentariile etc. ♦ Fragment dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei bucati muzicale. 3. (Poligr.) Corp de litera de 20 de puncte tipografice. [< fr. texte, cf. lat. textus].

UVERTURA, uverturi, s. f. Compozitie muzicala pentru orchestra, conceputa ca introducere la o opera, la un oratoriu, la o suita instrumentala etc. sau ca o lucrare independenta (alcatuita din trei parti). – Din fr. ouverture.

POPOVICI, Doru (n. 1932, Resita), compozitor si muzicolog roman. Autor prolific, abordand majoritatea genurilor muzicale. Influentat de impresionismul francez, apoi sinteza intre tehnica seriala si modala (opere, simfonii). Ulterior, valorifica muzica bizantina si psaltica. lucrari axate pe importanta melodiei, privita ca expresie a lirismului. Opere („Prometeu”, „Mariana Pineda”), cantate („Porumbeii morti”, „Omagiu lui Palestrina”), poeme, schite simfonice, concerte si simfonii („Codex Caioni pentru orchestra de coarde”), muzica de camera, vocala, instrumentala si corala.

CUCLIC, Dimitrie (1885-1978, n. Galati), compozitor roman la Bucuresti si New York (1924-1930). Simfonii, opere („Traian si Dochia”, „Bellerophon”, „Meleagridele”), lucrari vocal-simfonice, piese instrumentale, un concert pentru vioara si orchestra, muzica de camera, numeroase lieduri si coruri. Un tratat de estetica muzicala. Versuri.

STUDIU, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.

TEMA s. 1. chestiune, lucru, problema, subiect, (inv. si reg.) prochimen, (inv.) materie. (Multimea si diversitatea temelor discutate; sa trecem la tema care intereseaza.) 2. motiv. (Tema literara, muzicala.) 3. lectie, (inv.) matima, tabla. (Si-a invatat tema pentru maine.) 4. (LINGV.) (inv.) tulpina. (Tema unui cuvant.)

REICHA [raiʃa], Antonin (Anton) (1770-1836), compozitor, teoretician muzical si pedagog ceh. Stabilit la Paris (1808). Elev al lui Haydn. Prof. la Conservatorul din Paris. Opere („Cagliostro”, „Sapho”), simfonii, muzica de camera. lucrari pedagogice („Tratatul de melodie”).

OEDIPE, opera in patru acte de George Enescu, compusa intre 1921 si 1931 pe un libret de Edmond Fleg, dupa Sofocle, premiera la Paris, in 1936, premiera in limba romana (traducere de Emanoil Ciormac) in 1958, la Bucuresti. Opera inspirata si generoasa, cu un bogat material muzical ce traduce grandoarea mitului grecesc si forta lui tragica, figura lui O. simbolizand patetica lupta a omului cu destinul. Cea mai importanta lucrare enesciana.

COLOFONIU (‹ ngr., germ.) s. n. 1. Rasina compusa din acizi rezinici si rezine, obtinuta ca reziduu la distilarea cu abur a rasinii de conifere; folosit in ind. hirtiei, a lacurilor, a cauciucului; se aplica pulverizat pe parul arcusului instrumentelor muzicale cu coarde; saciz. 2. (BIBL.) Insemnare la sfirsitul unei carti, in epoca introducerii tiparului (sec. 15-16), cuprinzind detalii asupra tipografului, datei si locului unde a lucrat, asupra autorului si titlului cartii.

METODA s.f. 1. Ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ♦ Manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si ale societatii. [< germ. Methode, fr. methode, lat., gr. methodos < gr. meta – dupa, hodos – cale].

METODA s. f. 1. ansamblu de mijloace proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ◊ totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ◊ manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si societatii. (< fr. methode, lat. methodus, gr. methodos, germ. Methode)

DEBUSSY [dəbusi], Claude-Achille (1862-1918), compozitor, pianist, dirijor si critic muzical francez. Creator si inovator in domeniul formei, ritmicii, armoniei si orchestratiei intemeiate pe rafinate combinatii de timbruri instrumentale, reprezentant al impresionismului muzical. A evocat cu plasticitate si finete impresiile momentane, fugitive („Preludiu la dupa-amiaza unui faun” dupa Mallarme, ciclurile de preludii pentru pian, suita „Imagini”, lucrarile simfonice „Nocturne” si „Marea”). A compus si balete („Jocuri”), lucrari vocal-simfonice („Martiriul Sf. Sebastian”), opera „Pelleas si Melisandre”, muzica de camera, melodii.

INTRODUCERE ~i f. 1) v. A INTRODUCE. 2) lucrare care cuprinde notiunile elementare ale unei discipline stiintifice. ~ in chimia organica. ~ in psihologie. 3) Prefata explicativa; intrare in materie. 4) Partea de la inceput a unei compozitii muzicale. /v. a introduce

COMPUNERE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)

VARIATIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezinta (multe) schimbari. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (La pl.; si in forma variatiuni) Piesa muzicala compusa pe o tema sau pe un motiv dat, caruia i se adauga diferite ornamentatii. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. 3. (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati sub influenta anumitor factori. [Gen. -iei, var. variatiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

CONCERT, concerte, s. n. 1. Executare in public a unor opere muzicale. ♦ Piesa muzicala ampla scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestra, care se distinge prin complexitatea facturii si prin caracterul ei virtuos-tehnic. ◊ Concert pentru orchestra = lucrare orchestrala de virtuozitate. 2. (Rar) Intelegere, unire, acord intre mai multe state sau persoane in vederea unui scop comun. – Din fr. concert, it. concerto.

concert n., pl. e (fr. concert, d. it. concerto, care vine d. lat. con-, impreuna, si certare, a se intrece. V. cert 2). Armonie de voci sau de instrumente: a da un concert. Sedinta muzicala. Bucata muzicala p. un instrument intovarasit de orhestra [!]. Fig. Acord, uniune, intelegere: concert de laude, de opiniuni. Concertu european, acordu tarilor Europei. In concert, in coniventa, in intelegere: a lucra in concert.

sansoneta (sansonete), s. f. – Scurta compozitie muzicala vocala. Fr. chansonette. Aceleiasi familii din fr. chanter, apartin santan, s. n. (taverna, bodega, cabaret), din fr. cafe-chantant si santeza, s. f. (cintareata de local); santicler, s. n. (Arg., lucru pretios, rafinament, obiect excelent), din fr. chanteclair, probabil datorat modei lansata de comedia lui Rostand (cf. Ioradan, BF, IV, 192); santaj, s. n., din fr. chantage; santajist, s. m. (persoana care santajeaza).

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]

VOLUM, volume, s. n. I. 1. Spatiu pe care il ocupa un corp. ♦ Numar care exprima masura unei marimi tridimensionale. 2. Masa de apa debitata de o fantana, de un izvor, un rau, un fluviu. 3. Cantitate de bunuri economice; proportiile unei activitati. 4. Forta, intensitate, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. ♦ Nivel de intensitate sonora al semnalelor auditive in transmisiile de telecomunicatii. II. Carte (legata sau brosata) avand in genere mai mult de zece coli de tipar; fiecare dintre cartile care alcatuiesc impreuna o lucrare unitara; tom. [Pl. si: (inv.) volumuri] – Din fr. volume, lat. volumen, -inis.

INSTRUMENT ~e n. 1) Obiect actionat manual, folosit la indeplinirea unor operatii de munca; scula; unealta. ~ de taiat. 2) Aparat cu care se produc sunete muzicale. ~ de percutie. 3): ~ de ratificare document prin care partile contractante confirma, facand sa intre in vigoare, un acord incheiat mai inainte. 4): ~ gramatical parte de vorbire nesemnificativa care exprima raporturi intre cuvinte sau propozitii. 5) Persoana sau lucru folosit pentru atingerea unui scop. /<fr. instrument, lat. instrumentum

CAMERA s.f. 1. Incapere intr-o cladire; odaie. ◊ Muzica de camera = compozitie muzicala facuta pentru un numar redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamana cu o incapere, cu o odaie. ◊ Camera obscura = a) incapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, in care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; camera fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura; camera de combustie = incapere a motorului cu ardere interna, in care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub inchis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune si care se asaza pe roata sub anvelopa; balon de cauciuc al unei mingi de sport, in care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentara constituita; institutie parlamentara. [< it. camera].

PERPETUUM MOBILE subst. 1. Sistem mecanic, termic, electric etc. imaginar, care ar fi capabil sa functioneze neincetat, efectuand lucru mecanic sau producand energie, fara sa primeasca energie din exterior sau consumand numai din energia termica a unui singur corp, fara a se afla in contact si cu un alt corp mai rece decat primul. 2. Denumire data unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate cu ritm rapid, alcatuite din note scurte si de valoare egala, a caror succesiune repetata lasa impresia unei miscari continue. – Loc. lat.

NOTA s. f. 1. scurta insemnare scrisa; indicatie, comentariu, remarca (in scris). ◊ articol publicistic de proportii reduse. ◊ adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ♦ a fi in ~ = a se potrivi unei situatii; a forta a = a exagera. 3. element component caracteristic unei notiuni. 4. calificativ (in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, unui student etc. 5. comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc. 6. inscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie sa le achite cineva. 7. semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale; sunetul corespunzator. (< fr. note, it., lat. nota)

ODOEVSKI, Vladimir Feodorovici (1803 sau 1804-1869), scriitor si critic muzical rus. Unul dintre fondatorii muzicologiei clasice ruse. De factura romantica, a fost influentat de misticism si idealism, in particular de scrierile lui E.T.A. Hoffmann. Autor al unei culegeri de nuvele si conversatii filozofice („Noptile ruse”) si al unor lucrari de estetica si de muzicologie rusa si vest-europeana.

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

NOTA s.f. 1. Scurta insemnare scrisa; insemnare, indicatie, comentariu, remarca (in scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ◊ A fi in nota = a se potrivi unei situatii. 3. Element component caracteristic al unei notiuni. 4. Calificativ (exprimat in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Inscris care cuprinde indicarea sumelor (si calculul lor) pe care trebuie sa le achite cineva; socoteala. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indica inaltimea si durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forta nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota].

STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio

ACORD ~uri n. 1) Intelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ◊ De comun ~ in intelegere deplina. A fi (sau a cadea) de ~ a se invoi cu...; a accepta. De ~! ma invoiesc! bine! Munca in ~ munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

ASACHI 1. Gheorghe A. (1788-1869, n. Herta), om de cultura si scriitor roman. Studii de astronomie, arheologie, epigrafie, poetica, pictura la Lvov, Viena si Roma. Intemeietor al invatamintului (Academia Mihaileana, 1835), al presei („Albina romaneasca”, 1929) si al teatrului romanesc (in 1816) in Moldova. A scris sonete (in maniera petrarchista), fabule, balade, poeme fantastice („Turnul lui But”), influentate de clasicism si de preromantism, drame si nuvele istorice, prelucrari. Picturi cu subiect istoric. 2. Dimitrie A. (1820-1868), matematician roman. Fiul lui A. (1.) Autorul primei lucrari originale romanesti de matematica („Asupra inversarii seriilor”) si al primului tratat romanesc de topografie. 3. Alexandru A. (1828-1868), grafician roman. Fiul lui A. (1). A ilustrat cu litografii, naive ca factura, dar insufletite de sentimente patriotice, nuvelele istorice ale tatalui sau. 4. Ermiona A. (1821-1900, n. Viena), traducatoare romana. Fiica lui A. (1), sotia lui Edgar Quinet. Stabilita la Paris. Cronici muzicale, memorialistica („Memoires d’exil”), traduceri, corespondenta (cu. V. Hugo).

MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

ORGA s. f. 1. instrument muzical complex, cu claviatura, bazat pe un sistem de tuburi sonore, in care sunetele se produc prin trecerea unui curent de aer sub presiune. ♦ ~ de lumini = a) set de becuri diferit colorate, cu aprindere si intensitate comandate electronic. b) totalitatea dispozitivelor de comanda a aparatelor de iluminat intr-o sala de spectacol, intr-un platou de filmare sau de televiziune. 2. ~ geologica = ansamblu de coloane verticale in unele roci, prin fisurare. ◊ sustinerea unei lucrari miniere subterane cu stalpi asezati unul langa altul. (< fr. orgue)

VARIATIE, variatii, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

ORGA, o**i, s. f. 1. Instrument muzical complex, al carui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse in actiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi si al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niste foale. ◊ Orga de lumini = a) set de becuri colorate diferit ale caror aprindere si intensitate sunt comandate electronic in concordanta cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comanda pentru reglarea intensitatii luminoase a surselor de lumina in studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrari miniere subterane, stalp langa stalp, ca tuburile de orga (1). – Din fr. orgue.

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)