Rezultate din textul definițiilor
EDICUL, edicule, s. n. 1. Constructie mica si usoara ridicata intr-un loc public. ♦ Constructie sau invelitoare de protectie care fereste de intemperii o lucrare de arta. 2. Tabernacul intr-un templu roman. ♦ Nisa intr-o incapere funerara, pentru portretele mortilor sau pentru urne. – Din fr. edicule, lat. aediculum.
REPRODUCERE, reproduceri, s. f. 1. Actiunea de a (se) reproduce si rezultatul ei. 2. (Concr.) Copie dupa o lucrare de arta originala (desen, pictura, sculptura etc.) 3. (Psih.) Proces al memoriei prin care se evoca, se reactualizeaza mintal imagini, idei, cunostinte insusite in cursul experientei anterioare, in lipsa obiectelor, textelor etc. respective. 4. (Biol.) Inmultire, reproductie. – V. reproduce.
EDICUL ~e n. 1) Mic edificiu (chiosc, pavilion) ridicat intr-un loc public. 2) Constructie usoara care apara de intemperii o lucrare de arta. /<fr. edicule, lat. aediculum
OBJET TROUVE [obje truve] (expr. fr.) subst. Obiect de uz curent, care, scos din contextul sau normal, devine lucrare de arta. O importanta deosebita a cunoscut in dadaism (in special prin M. Duchamp), pop-art etc. V si ready-made.
STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio
SCULPTURAL, -A adj. 1. Referitor la sculptura; lucrat ca o sculptura. ♦ Demn de a fi sculptat. 2. (Despre opere de arta) lucrat cu migala, cizelat. [< fr. sculptural].
SCULPTURAL, -A adj. 1. referitor la sculptura; lucrat ca o sculptura. ◊ demn de a fi sculptat. 2. (despre opere de arta) lucrat cu migala, cizelat. 3. (despre suprafete de teren) sapat, erodat (de ape). (< fr. sculptural)
REUCHLIN [rɔiʃlin], Johannes (numit si Capnio, Kapnion) (1455-1522), teolog si umanist german. Prof. univ. din Ingolstadt si Tubingen. Adversar al scolasticii. S-a impotrivit intentiei dominicanilor de a arde scrierile ebraice, afirmand utilitatea cunoasterii lor. Este, alaturi de Erasm, unul dintre promotorii studiului filologiei clasice. Contributii privind pronuntia limbii grecesti clasice (sistemul reuchlinian) apropiat de cel din greaca moderna. Alte lucrari: „arta cabalistica”, „De Rudimetis Hebraicis”. Traducator al „Bibliei” si initiator al studiului iudaisticii.
GIUVAERGERIE s. f. 1. arta giuvaergiului, lucrare facuta de giuvaergiu. 2. Atelierul sau pravalia giuvaergiului. – Din giuvaergiu + suf. -arie.
GIUVAIERGERIE, (2) giuvaiergerii, s. f. 1. arta giuvaiergeritului; lucrare facuta de giuvaiergiu. 2. Atelierul sau pravalia giuvaiergiului. [Pr.: -va-ier-] – Giuvaiergiu + suf. -arie.
POLICROMIE, policromii, s. f. 1. Procedeu de imbinare a mai multor culori, folosit in pictura. ♦ Caracter policrom al unei lucrari de arta. ♦ Insusirea de a fi policrom. 2. Procedeu tipografic pentru imprimarea imaginilor in culori. ♦ (Rar) lucrare tipografica executata in mai mult de patru culori. – Din fr. polychromie.
ARTIZAN, artizani, s. m. Persoana care executa produse de artizanat, mestesugar care lucreaza cu arta. – Din fr. artisan.
MESTESUGIT, -A, mestesugiti, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) lucrat cu arta, cu iscusinta, cu talent; (despre actiunile, manifestarile oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Inv.) Viclean, siret. 3. (Astazi rar) Artificial, nefiresc, fals; cautat. – V. mestesugi.
MASCAREALA ~eli f. 1) lucrare de arta lipsita de valoare; mazgalitura. 2) fig. Defaimare a cuiva; batjocura. /a mascari + suf. ~eala
MAZGALITURA ~i f. 1) v. A MAZGALI. 2) Loc mazgalit, murdar (in caiet, pe o carte etc.). 3) fig. lucrare de arta sau scriere lipsita de orice valoare. /a mazgali + suf. ~tura
PLASTICA s.f. 1. Tehnica executarii obiectelor (de arta) prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; tehnica sculpturii. ♦ Totalitatea lucrarilor de arta plastica. 2. Partea din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. [Gen. -cii. / < fr. plastique, cf. it., lat. plastica, gr. plastike < plassein – a modela].
EDICUL s.n. 1. Chiosc, pavilion facut de obicei in parcuri. ♦ Invelitoare, acoperitoare de protectie a unei lucrari de arta, cu infatisare de templu in miniatura sau de chiosc. 2. Nisa in care se pun portretele mortilor, urnele funerare. [< fr. edicule].
FIGURIST s.m. Mester specializat in lucrari de arta care reprezinta figuri de oameni sau de animale. [< fr. figuriste].
PASTISA s.f. lucrare de arta care imita stilul, maniera unui scriitor sau artist ilustru; imitatie fara valoare. [< fr. pastiche, cf. it. pasticcio < lat. pasta – pasta].
ECHILIBRISTICA s. f. 1. mentinere a echilibrului corpului in pozitii dificile; arta, indemanarea de a face acest lucru. 2. (fig.) arta de a se descurca usor in situatii dificile. (< germ. Equilibristik)
EDICUL s. n. 1. monument funerar dintr-un mic edificiu in forma unui templu, pe un soclu, care adaposteste statuia celui decedat. ◊ nisa in care se pastreaza portretele mortilor, urnele funerare. 2. chiosc, pavilion, de obicei in parcuri. 3. acoperitoare de protectie a unei lucrari de arta, cu infatisare de templu in miniatura sau de chiosc. (< fr. edicule, lat. aediculum)
FERONERIE s. f. arta a lucrarii fierului prin ciocanire si modelare la cald. ◊ lucrare artistica din fier. (< fr. ferronnerie)
FIGURIST s. m. mester specializat in lucrari de arta. (< fr. figuriste)
ALPATOV, Mihail Vladimirovici (1902-1986), istoric de arta rus. Prof. univ. la Moscova. lucrari privind arta rusa si cea universala („arta italiana in timpul lui Dante si Giotto”, „Istoria artei medievale ruse”, „Andrei Rubliov”).
ATELIER, ateliere, s. n. 1. Local inzestrat cu uneltele sau masinile necesare, in care se desfasoara o munca mestesugareasca sau industriala organizata. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucreaza intr-un astfel de local. 2. Incapere sau grup de incaperi in care se lucreaza opere de arta sau lucrari de arhitectura, prin munca individuala sau colectiva a unor artisti plastici sau arhitecti; p. ext. ansamblul artistilor sau al elevilor care lucreaza sub indrumarea aceluiasi maestru sau grup de maestri. [Pr.: -li-er] – Fr. atelier.
KANDINSKY, Wassilly (1866-1944), pictor si desenator rus, naturalizat german (1928), apoi francez (1933). Promotor al picturii abstracte, autorul primei opere nonfigurative („Prima compozitie abstracta”, 1910). Realizeaza o sinteza originala a unor elemente din arta populara rusa, din impresionismul lui Monet, din secession, favism si expresionism. Peisaje de mare intensitate emotionala („Muntele albastru”), compozitii („Improvizatii”, „Elan domolit”). Unul dintre intemeietorii gruparii „Der Blaue Reiter”. Eseuri („Despre spiritula in arta”); versuri. lucrari teoretice.
arta f., pl. e (lat. ars, artis). Exprimarea emotiunilor superioare pin [!] cuvinte, sunete, colori [!] sau forma (ceia ce, impreuna cu literele si stiintele, constituie una din cele mari [!] diviziuni ale activitatii omenesti): arta poeziii, muzicii, picturii, sculpturii. Stiinta: arta medicinei. Maiestrie, gust artistic: a lucra cu arta. Artele liberale, cele in care se lucreaza cu inteligenta. Artele mecanice, cele care depind de mina. Artele frumoase, pictura si sculptura sau si muzica. V. belearte.
CONSTANTE, Lena (1909-2005, n. Bucuresti), artisti decoratoare romana. lucrari de arta decorativa si ilustratie de carte cu motive folcloriste in solutii plastice inedite („Papusi”).
INTELECTUAL, -A, intelectuali, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine intelectului, care se refera la activitatea mintii, la intelect. 2. S. m. si f. Persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza in domeniul artei, al stiintei, tehnicii etc.; persoana care apartine intelectualitatii. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.
MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.
OPERA1, opere, s. f. 1. Actiune constienta indreptata spre un anumit scop; rezultat al unei activitati creatoare; lucrare, fapta. 2. lucrare originala de arta, de stiinta etc.; creatie (artistica). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrarilor unui artist sau ale unui om de stiinta, ale unui creator in general. – Din lat., it. opera.
SAVANT, -A, savanti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) cu cunostinte vaste si temeinice, care creeaza in domeniul stiintei; erudit. 2. Adj. Care contine multa stiinta, care denota stiinta sau, p. ext., arta, pricepere, maiestrie. lucrare savanta. – Din fr. savant.
DIBUIALA ~ieli f. 1) v. A DIBUI. 2) fig. (mai ales in literatura, arta) Incercare nesigura; lucrare de incepator. [Sil. -bu-ia-] /v. a dibui
SCULPTURAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de sculptura; propriu sculpturii. arta ~a. 2) Care evoca frumusetea sculpturilor. Silueta ~a. 3) (despre opere de arta) Care este lucrat cu mare grija; adus la perfectiune. [Sil. sculp-tu-] /<fr. sculptural
MENUISERIE s.f. (Rar) arta de a lucra in lemn; tamplarie. ♦ Opera in lemn. [< fr. menuiserie].
PIELOPLASTIE s.f. Procedeu de decorare a legaturilor de arta si a lucrarilor de galanterie facute din piele prin scoaterea in relief a diverse figuri. [< fr. pyeloplastie].
MENUISERIE NU-I-/ s. f. arta de a lucra in lemn; tamplarie. ◊ opera in lemn. (< fr. menuiserie)
CORTOT [corto], Alfred (1877-1962), pianist si dirijor francez. Intemeietorul Scolii Normale de Muzica din Paris. Impreuna cu J. Thibaud si P. Casals a alcatuit un trio celebru. A cintat cu G. Enescu. lucrari teoretice despre arta pianistica.
bronzarie f. (d. bronz; fr. bronzerie). arta de a lucra bronzu. Fabrica sau pravalie de lucruri de bronz.
CHINEZARIE, chinezarii, s. f. (Fam.) Obiect (de arta) chinezesc sau migalos lucrat. – Chinez + suf. -arie.
STUDIU, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.
CRIPTONIM, -A, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume imprumutat, imaginar sau reprezentat prin initiale, cu care un autor isi semneaza o lucrare, o opera de arta etc.; pseudonim. 3. S. n. lucrare semnata cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme.
studiu (tipuri de invatamant, materii, lucrari de literatura si arte) s. n. [-diu pron. -diu], art. studiul; pl. studii, art. studiile (sil. -di-i-)
INTELECTUAL2 ~i m. Persoana care se ocupa cu munca intelectuala; om cu pregatire speciala care lucreaza in domeniul stiintei, artei, invatamantului etc. [Sil. -tu-al] /<lat. intellectualis, fr. intellectuel
OPERA1 ~e f. 1) Activitate de amploare realizata cu un anumit scop. 2) lucrare de valoare intr-un anumit domeniu de activitate (literatura, arta, stiinta). 3) Ansamblu de lucrari ale unui om de creatie. 4) la pl. Editie care include toate sau cele mai reprezentative lucrari ale unui autor. [G.-D. operei] /<lat., it. opera
CLASIC, -A adj. 1. Referitor la lumea antica greco-latina; caracteristic antichitatii greco-latine. ♦ Conform normelor artei antice greco-latine. 2. Privitor la clasicism (1). 3. (Despre o lucrare, o opera de arta) Care serveste ca model de perfectiune, ajuns la perfectiune. ♦ (si s.m.; despre scriitori, artisti etc.) Care apartine clasicismului greco-latin sau francez; considerat perfect, care a atins un inalt nivel de perfectiune, care apartine unei epoci considerate perfecta, model. 4. Care are loc in mod obisnuit in anumite circumstante; obisnuit; tipic, caracteristic. [Cf. fr. classique, it. classico, lat. classicus].
OPERA1 s.f. 1. Actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, al stiintei etc. ♦ Ansamblul scrierilor, al lucrarilor unui scriitor, ale unui om de stiinta, ale unui pictor, ale unui sculptor etc. 3. (Mar.) Opera vie = corpul unei nave dedesubtul liniei de plutire; carena; opera moarta = corpul navei deasupra liniei de plutire. [< lat., it. opera].
ECHILIBRISTICA s.f. Mentinerea echilibrului corpului in pozitii dificile; arta, indemanarea de a face acest lucru. ♦ (Fig.; adesea peior.) arta de a se descurca usor in situatii dificile; totalitatea actiunilor, a sfortarilor si a mijloacelor intrebuintate pentru a iesi dintr-o situatie grea. [Cf. germ. Equilibristik].
OPERA1 s. f. 1. actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, stiintei etc. ◊ totalitatea lucrarilor unui scriitor, om de stiinta, artist etc. 3. munca, treaba, actiune. ♦ a pune in ~ = a pune in aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carena; ~ moarta = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)
APPIA, Adolphe (1862-1928), scenograf, regizor, teoretician de teatru elvetian. Reformator al artei spectacolului modern. Remarcabile puneri in scena ale operelor lui Wagner. lucrari teoretice („Opera de arta vie”).
ARNHEIM, Rudolf (1904-2007), teoretician german de cinema. Stabilit in S.U.A. lucrarile sale („Filmul ca arta”, „arta si perceptie vizuala”) definesc specificul imaginii de film, mijloacele formative ale acesteia.
BURCKHARDT , Jacob (1818-1897), scriitor si istoric elvatian de limba germana. lucrari de istorie a artei si civilizatiilor („Epoca lui Constantin cel Mare”, „Civilizatia Renasterii in Italia”, „Istoria civilizatiei grecesti”).
CLASIC, -A, (‹ fr., lat.) adj., s. m. 1. Adj. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. ◊ (LOG.) Logica c. = logica bivalenta, prin opozitie cu logicile plurivalente, modale si intuitioniste. 2. Adj. (Despre o lucrare, o opera de arta) Care serveste ca model de perfectiune, care a ajuns la perfectiune. 3. S. m. Scriitor, artist care a produs opere clasice (1, 2). 4. Tipic, caracteristic.
COMARNESCU, Petru (1905-1970, n. Iasi), critic de arta si eseist roman. lucrari de estetica („Kalokagathon”); studii si articole de istorie a culturii si artei, monografii ale unor artisti romani („Luchian”, „Tonitza”, „Tuculescu”, „Anghel”, „Brancusi – mit si metamorfoza”) si straini („Delneka”). Memorialistica („Homo americanus”); traduceri.
COURBET [curbe], Gustave (1819-1877), pictor francez. Natura viguroasa si combativa. C. a fost promotorul realismului in arta franceza in sec. 19. lucrari remarcabile prin constructia formelor, prin coloritul puternic si prin simtul viu al concretului („Buna ziua, domnule Courbet”, „Inmormintare la Ornaus”, „Atelierul pictorului”).
POPP, Aurel (1879-1960, n. Cauas, jud. Satul Mare), pictor, grafician si sculptor roman. Compozitii istorice in care pastreaza reminiscente academice („Inmormantarea proletariatului”, „Dupa batalie”, „Horea, Closca si Crisan”) si peisaje („Malul Sasarului la Baia Sprie”) de tendinta expresionista. lucrari de sculptura si arta decorativa.
FOLCLORISM s. n. Tendinta de a exagera elementul folcloric in arta si literatura sau in lucrari teoretice. – Folclor + suf. -ism. Cf. fr. folklorisme.
RECENZIE ~i f. Scurta analiza cu comentarii si cu aprecieri critice a unei lucrari stiintifice sau opere de arta. [G.-D. recenziei; Sil. -zi-e] /<germ. Rezension
INTELECTUAL, -A adj. Referitor la activitatea de gandire, la intelect. // s.m. si f. Cel care are ca specialitate, pe baza unei pregatiri corespunzatoare, munca intelectuala si lucreaza in domeniul stiintei, al artei, al economiei, tehnicii, invatamantului etc. [Pron. -tu-al. / cf. fr. intellectuel].
PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].
REALIZARE s. f. 1. actiunea de a (se) realiza. 2. lucru realizat. ◊ creatie, opera de arta, stiintifica etc. 3. reusita, succes. (< realiza)
BERENSON, Bernhard (1865-1959), estetician, istoric si critic de arta american de origine lituaniana. lucrari de baza in istoria artei, in special pentru cea a Renasterii italiene („Desenele pictorilor florentini”, „Pictori italieni ai Renasterii”, „Estetica si istoria artelor vizuale”).
BOVE, Andreia (n. 1935, Bucuresti), sculptor si ceramist roman. Stabilita in Suedia (1968). Sculptura realista, cu intentii de analiza psihologica („Portretul lui Eugen Ionescu”). lucrari in ceramica, inspirate de arta populara (pasari stilizate, platouri decorative cu pesti).
cartonarie f. (d. carton). arta de a fabrica sau lucra cartonu. Fabrica de carton.
RABANUS (HRABANUS), Maurus (Magnentius) (c. 780-856), c[lug[r benedictin german. Discipol al lui Alcuin. A organizat un centru de invatamant la manastirea Fulda (803), devenind staret al acesteia (822-842). Arhiepiscop de Mainz (din 847). Autor de poeme, lucrari teologice si pedagogice („De arte grammatica”, „De institutione clericorum”, „De rerum naturis”).
MAIESTRIT, A, maiestriti, -te, adj. 1. lucrat cu maiestrie (1), cu mestesug, cu arta; p. ext. frumos, minunat, desavarsit. 2. maiestru (1). [Pr.: ma-ies-] – V. Maiestri.
GRAVURA ~i f. 1) arta gravarii; maiestria de a grava. 2) lucrare realizata de un gravor. 3) Imagine obtinuta prin reproducerea de pe o placa gravata sau litografica; stampa. /<fr. gravure
ARTIST, -A s.m. si f. Persoana inzestrata cu aptitudini si talent care lucreaza intr-un anumit domeniu al artei; (spec.) actor de teatru, de cinematograf etc. ◊ Artist liric = cantaret care a urmat o scoala speciala de canto; artist emerit = titlu onorific care se acorda unui artist cu merite deosebite; artist al poporului = titlu de suprema distinctie acordat unui artist. ♦ Persoana care are aptitudini deosebite in meseria pe care o exercita. [< fr. artiste, it. artista].
ARTIST, -A s. m. f. 1. persoana inzestrata cu aptitudini si talent, care lucreaza intr-un anumit domeniu al artei. ◊ persoana cu aptitudini deosebite in meseria sa. 2. actor. (< fr. artiste, it. artista)
MATELOTAJ s. n. arta si stiinta de a executa lucrari marinaresti. (< fr. matelotage)
CORNEILLE [cornei] 1. Pierre C. (16069-1684), dramaturg francez. Creator al tragediei clasice franceze, a introdus in teatru motivarea etica si psihologica a desfasurarii actiunii. Tragediile sale, inspirate din istorie, si-au cistigat renumele prin concentrarea dramatica, arta desavirsita a dialogului si a tiradei, versul lapidar si sententios („Cidul”, „Horatiu”, „Cinna”, „Polyeucte”). 2. Thomas C. (1625-1709), dramaturg francez. Frate cu C. (1). Tragedii de inspiratie spaniola („Timocrate”, „Berenice”); lucrari de lexicografie („Dictionarul termenilor de arta si stiinta”).
MACHETAT, -A, machetati, -te, adj. (Despre lucrari de urbanistica, piese tehnice, opere de arta etc.) Care a fost prezentat sub forma de macheta. – V. macheta.
REGIZORAT s. n. Faptul de a regiza; arta regizorului; regie. ♦ (Concr.) Birou, loc unde lucreaza regizorul unui teatru, al unui studio cinematografic etc. – Regizor + suf. -at.
REGIZORAT s.n. Faptul de a regiza; arta regizorului; regie. ♦ (Concr.) Birou, loc unde lucreaza un regizor. [Var. regisorat s.n. / < regizor + -at].
MARMURA s.f. Roca calcaroasa cristalina care se poate taia si lustrui usor, folosita in lucrari de constructie, la executarea obiectelor de arta etc. [Pl. -ri, -re, var. marmora s.f., marmor s.n. / < lat. marmor, it. marmore].
LEGE ARTIS (lat.) dupa legea artei – A executa ceva lege artis, a lucra fara gres, perfect.
LAM, Wilfredo (1902-1982), pictor cubanez. Stabilit la Paris (1938), unde a lucrat cu Picasso. Initial adept al unei arte figurative, traditionale, a practicat ulterior suprarealismul. Panzele sale prezinta creaturi hibride, schematizate, cu forme alungite si amenintatoare („Jungla”, „Umbral”).
ARTIST, -A, artisti, -ste, s. m. si f. Persoana de talent care lucreaza in mod creator intr-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoana care da dovada de talent in profesiunea pe care o exercita. ◊ Artist al poporului = titlu de suprema distinctie acordat unui artist. Artist emerit v. emerit. – Din fr. artiste, lat. artista.
BUCATARIE ~i f. 1) Incapere prevazuta cu toate cele necesare pentru gatitul bucatelor. ◊ ~ de campanie instalatie ambulanta, prevazuta cu toate cele necesare pentru pregatirea hranei calde unitatilor militare aflate in mars. 2) arta de a pregati bucate. 3) fig. Totalitate a lucrarilor si problemelor marunte care preced realizarea unei lucrari de mari proportii. /bucatar + suf. ~ie
MACHETA ~e f. 1) Model redus, care respecta fidel proportia dimensiunilor si aspectul exterior (al unui decor, constructii, aparat sau opere de arta). 2) Text imprimat integral sau fragmentar al unei lucrari, care premerge tiparirea definitiva. /<fr. maquette
TEHNOGRAFIE s.f. Descriere a diferitelor meserii si a procedeelor lor de lucru. [Gen. -iei. / < fr. technographie, cf. gr. techne – arta, graphein – a descrie].
BRUEGHEL (BRUEGEL, BREUGHEL) [brohəl], familie de pictori flamanzi: 1. Peter B. cel Batrin (numit si B. al Taranilor) (c. 1525-1569). Autor de peisaje panoramice si de scene de gen, in care a evocat viata taraneasca sau teme din folclorul national („Proverbele”, „Anotimpurile”, „Nunta taraneasca”, „Orasul taranesc”, „Parabola orbilor”), tratate cu verva si lirism. 2. Pieter B. cel Tinar (numit si B. al Infernului) (c. 1564-1638). Fiul lui B. (1). Viziuni infernale, scene cu incendii; copii dupa lucrarile tatalui sau („Uciderea pruncilor”, in Muzeul de arta Nationala a Romaniei). 3. Jan B. (numit si B. de Catifea) (1568-1625). Fiul lui B. (1). Peisaje de mici dimensiuni, dar mai ales naturi moarte, fructe si buchete de flori.
ARTIST, -A, artisti, -ste, s. m. si f. Persoana de talent care lucreaza in mod creator intr-un domeniu al artei; (prin restrictie) actor; p. ext. persoana care da dovada de talent in profesiunea pe care o exercita. ◊ Artist emerit = titlu onorific acordat unui artist cu merite deosebite. Artist al poporului = titlu de suprema distinctie acordat unui artist. – Fr. artiste (lat. lit. artista).
artist, -a s. (fr. artiste, it. artista). Cel ce exercita o arta liberala, ca pictor, sculptor s. a. Care lucreaza artistic. Artist dramatic (sau numai artist), titlu pretins mai onorabil de cit actor, actrita. V. maiestru.
PAVLOV, Todor Dimitrov (1890-1977), filozof, pedagog si om politic bulgar. Prof. univ. la Sofia. Activitate diplomatica (1947-1958). lucrari de filozofie si estetica („Teoria generala a artei”, „Probleme fundamentale ale esteticii”). M. de onoare al Acad. Romane (1965).
IDEALIZARE, idealizari, s. f. Actiunea de a idealiza si rezultatul ei; incercarea de a atribui unei fiinte sau unui lucru insusiri deosebite. ♦ Transfigurare, in cadrul unei opere de arta, a realitatii, in vederea realizarii unui ideal estetic. [Pr.: -de-a-]. – V. idealiza.
TIPOGRAFIE, tipografii, s. f. 1. Intreprindere sau atelier in care se executa tiparirea de carti, de ziare etc.; imprimerie, tiparnita, tipo. 2. arta, mestesug, procedeu de a tipari un text, o lucrare etc. – Din ngr. tipoghrafĩa.
SIMBOL ~uri n. 1) Semn care reprezinta sau evoca o notiune. 2) Semn conventional folosit in stiinta si tehnica. 3) Procedeu expresiv in arta si literatura prin care se substituie numele unui lucru prin numele unui semn. 4) Imagine sau obiect cu valoare evocatoare magica sau mistica. 5) rel. Ansamblu de formule care constituie dogmele fundamentale ale crestinismului. /<lat. simbolum, fr. symbole, germ. Symbol
SLUJITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) inv. Persoana angajata pentru a sluji cuiva, indeplinind anumite munci. 2) fig. Persoana care lucreaza cu devotament intr-un domeniu de activitate. ~ al artei. /a sluji + suf. ~tor
BANATEANU 1. Vlad B. (1900-1963, n. Timisoara), lingvist si filolog roman. S-a ocupat de limba latina („Sur les desinences de l’indicatif parfait en latin”), greaca, armeana clasica („La traduction armenienne des tours participaux grecs”). Intre 1937 si 1947 a editat publicatia „Revue des etudes indo-europeennes”. 2. Tancred B. (1922-1985, n. Siret), etnograf si istoric de arta populara. Fiul lui B. (1). Autor de studii si lucrari privind mai ales portul si ceramica romaneasca („Portul popular din Tara Oasului”, in colab., „Ceramica din Vama”, „Ceramica din Glogova”, „Portul popular din Maramures”, „arta populara bucovineana”).
CALOENESCU, Adina (n. 1934, Buzau), pictor si gravor roman. Stabilita in Germania. lucrari imbinind constructivismul cu cercetarea matematica, ajungind, dupa 1980, la arta informala („Limita pamintului”, ciclul „Grafii spatiale”).
ORIGINAL2 ~e n. 1) (in opozitie cu copie) Exemplar initial unic care constituie originea unei opere de arta sau a unui act scris. 2) (in opozitie cu traducere) lucrare in limba de origine (in care a fost scrisa). 3) (in opozitie cu varianta) Manuscris in forma prezentata de autor. /<lat. originalis, fr. original
arta s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ Opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].
TRATAT s. n. 1. intelegere intre doua sau mai multe state cu privire la anumite chestiuni; conventie, acord. 2. lucrare de specialitate care trateaza problemele fundamentale ale unei discipline, arte sau stiinte. (< it. trattato, germ. Traktat, dupa fr. traite)
MACHETA, machete, s. f. Reproducere, de obicei la scara redusa, a unei lucrari de urbanistica, a unei piese tehnice, a unei opere de arta etc. ♦ Text integral sau fragmentar al unei opere (stiintifice), destinat discutiei inainte de publicare. – Din fr. maquette.
COPIA, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redand exact continutul lui. ♦ A reproduce fara originalitate o opera de arta. ♦ Intranz. (In scoala) A redacta o tema, folosind in mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informatie. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitatie servila; a imita pe cineva. – Din fr. copier.
TRATAT s.n. 1. Intelegere, acord, pact intre doua sau mai multe state cu privire la anumite chestiuni; conventie, acord. 2. lucrare didactica care trateaza problemele de baza ale unei discipline, ale unei arte sau ale unei stiinte. [Pl. -te, -turi. / < it. trattato, cf. fr. traite < lat. tractatus].
BAUMEISTER [baumaistər], Willi (1889-1955), pictor si grafician german. Orientat catre arta abstracta, realizeaza compozitii murale din diverse materiale dispuse in relief. In lucrarile sale apar caligrame, semne si reprezentari din diferite culturi (ciclurile „Pereti peruani”, „Tablouri africane”, „Ziduri ciclopice”). Ilustratii la „Ghilgames”, „Furtuna” de Shakespeare etc.
CONTRAPUNCT s.n. 1. Prezenta simultana a doua sau mai multe melodii cu caracter independent. ♦ Melodie care se canta concomitent cu tema intr-o lucrare muzicala. 2. Tehnica de a compune muzica pe mai multe voci; (p. ext.) arta de a compune melodii. ♦ Parte a muzicii care studiaza acest fel de compozitie. [< it. contrappunto, cf. fr. contrepoint].
GALERIE s.f. 1. Forma de relief carstic reprezentata printr-o cavitate subterana, ingusta si alungita, sapata prin eroziune. ♦ Excavatie miniera (in forma de tunel) executata pentru a permite accesul la un zacamant. 2. Canal de legatura intre doua puncte ale unei lucrari hidroelectrice. 3. Muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 4. Ultimul balcon (cel mai de sus) al salilor de spectacol. ♦ (Fam.) Spectatorii care stau la galerie; (p. ext.) publicul care participa la un meci, la un spectacol. ◊ A face galerie = a manifesta zgomotos la un spectacol. 5. Platforma de dimensiuni mici aflata la prora sau la pupa unei nave. [Gen. -iei. / cf. fr. galerie, lat. galeria, germ. Galerie].
APOSTU, George (1934-1986, n. Stanisesti, jud. Bacau), sculptor roman. lucrari in piatra si lemn, in a caror conceptie se deslusesc ecouri ale artei populare. Volume echilibrate ce tind spre forme abstracte („Maternitate”, suita „Tata si fiu”, ciclul „Fluturii”).
BOGDAN, Radu George (n. 1920, Galati), istoric si critic de arta roman. Cronici, eseuri, studii, monografii („Theodor Aman”, „Reverii lucide”). Autor al monumentalei lucrari „Andreescu” (I. Artistul in epoca, II. Posteritatea critica). Contributii fundamentale la exegeza lui N. Grigorescu.
KOGAN, Leonid Borisovici (1924-1982), violonist rus. Prof. la Conservatorul din Moscova. S-a afirmat atat ca solist, cat si ca membru al unui celebru trio, alaturi de M. Rostropovici si E. Gilels. arta sa se caracterizeaza prin eleganta, sensibilitate si virtuozitate. A interpretat cu predilectie lucrari din repertoriul clasic (in special Bach) si din cel al muzicii ruse contemporane.
2) copie f. (lat. copia, abundanta [!], d. co-, impreuna, si ops, opis, bogatie; fr. copie; rus. kopiia (V. opulent). Reproducerea unei scrieri, unei lucrari de arta s. a. Imitatiune: copia seamana cu originalu. Manuscript sau tiparitura dupa care lucreaza culegatoru tipograf. Copie dupa (fals de pe) natura, descrierea sau pictarea fiintelor sau lucrurilor din natura. V. suret.
RECENZIE s. f. scurta prezentare cu caracter critic apreciativ a unei lucrari literare sau stiintifice, a unui spectacol, a unui concert, a unor opere de arta plastica etc. (< germ. Rezension, it. recensione)
BIEMEL [bi:əml], Walter (n. 1918), filozof si estetician roman, originar din Romania. lucrari si studii istorico-filozofice („Sartre”, „Heiddeger”). A extins reflectia filozofica asupra literaturii si artelor plastice („Intemeierea esteticii de catre Kant si semnificatia ei pentru istoria artei”).
A CRITICA critic tranz. 1) (persoane, stari de lucru) A examina evidentiind defectele si cauzele aparitiei, indicand si mijloacele de inlaturare. 2) (opere de arta) A aprecia critic, subliniind valorile etice si artistice. 3) (persoane) A condamna cu rautate, inventand defecte si greseli. /<fr. critiquer
ELEMENTAR ~a (~i, ~e) 1) Care tine de esenta unui lucru sau a unui fenomen, de principiile si notiunile de baza ale unei discipline sau arte. Curs ~. 2) Care reprezinta prima treapta, primul nivel. Invatamant ~. 3) Care este simplu de tot; primitiv; rudimentar. /<fr. elementaire, lat. elementarius
ARFE (sec. 16), familie de orfevri spanioli. 1. Enrique (m. dupa 1543), lucrari in stil gotic tirziu la Cordoba si Toledo. 2. Antonio (1510-1570), fiul lui A. (1). Piese importante la biserica Santa Maria din Medina de Rioseco. 3. Juan ~ y Villafane (1535-1603), nepotul lui A. (1). lucrari in stilul italian la Sevilla, Burgos, Valladolid si Madrid. Autor a doua tratate despre arta medaliilor si despre proportii in arhitectura si sculptura.
TRATAT ~e n. 1) Intelegere incheiata intre doua sau mai multe state, prin care se stabilesc bazele relatiilor reciproce si obligatiile care revin fiecarei parti; conventie; acord. ~ de pace. ~ comercial. 2) lucrare de sinteza in care sunt expuse principiile de baza ale unei discipline sau ale unei arte. ~ de filozofie. ~ de muzica. /<lat. tractatus, germ. Tractat, fr. traite
XENOFON (XENOPHON) (430-360 i. Hr.), istoric grec. Discipol al lui Socrate, adversar al democratiei ateniene si admirator al Spartei. A participat (401 i. Hr.) la expeditia lui Cirus cel Tanar impotriva fratelui sau Antaxerxe II. Ca sef al corpului de mercenari greci, a contribuit la salvarea armatei („retragerea celor zece mii”). A povestit aceasta expeditie in celebra lucrare „Anabasis”. Opera sa mai cuprinde „Hellenika”, o istorie a Greciei in sapte carti, o biografie apologetica a regelui spartan Agesilau II, o lucrare despre organizarea de stat a Spartei („Statul spartan”), tratate de agricultura, de vanatoare si de arta militara. „Apologia” si „Amintiri” ofera o descriere a lui Socrate intr-o alta viziune decat cea din dialogurile lui Platon.
PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.
TEMA s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].
ACUARELA (‹ fr., it. {i}) s. f. 1. Tehnica picturala in care se folosesc culori diluate in apa, cu efecte de transparenta. Infloritoare in arta europeana a sec. 18 si 19 (W. Turner, J. Constable, G. Rouault, M. Fortuni, A. Menzel s.a.), a. cunoaste o dezvoltare accentuata in arta romaneasca din secolul trecut (A. Chladek, I. Negulici, Misu Popp s.a.). Se remarca a. lui Carol Popp de Szathmari. Valoroase sint a. lui Th. Aman, N. Grigorescu, St. Luchian, N. Tonitza, Fr. Sirato, N. Darascu, Nutzi Acontz s.a., iar cu Max Arnold a. atinge o culme a calitatii artistice. In arta contemporana, se consacra a. Maria Constantin, Clara Cantemir, Balogh Lajos, I. Murariu, un loc deosebit ocupindu-l lucrarile lui Corneliu Baba, de o exceptionala forta expresiva. ♦ Pictura executata in aceasta tehnica. 2. Vopsea solida folosita in a. (1).
AVRAMESCU, Aurel (1903-1985, n. Radna, jud. Arad), inginer roman. Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. lucrari in domeniul electromagnetismului, constructiei aparatelor electrice, informaticii documentare („Introducere in documentarea stiintifica”, „Efectul pelicular tranzitoriu”). Colectionar de arta.
TEATRU s. n. I. 1. arta de a reprezenta in fata unui public un spectacol dramatic, muzical, coregrafic etc. 2. institutie artistica destinata reprezentarii spectacolelor. 3. totalitatea lucrarilor dramatice ale unui popor sau autor; dramaturgie. 4. profesiunea de actor sau de regizor. 5. spectacol, reprezentatie scenica. ♦ a face (sau a juca) ~ = a se preface. II. loc unde se petrece, se desfasoara un eveniment, o actiune. ♦ ~ de razboi = vast spatiu terestru, maritim, aerian in care se duc actiuni militare de mare importanta politico-strategica; (in trecut) ~ de operatii = teritoriu unde se desfasoara actiuni de lupta. (< fr. theatre, lat. theatrum, gr. theatron, germ. Theater)
BOLOGNA [bolona], Giovanni (numit si Giambologna, pe numele adevarat Jean de Boulogne) (1529-1608), sculptor flamand. Precursor al barocului. A lucrat la Florenta pentru familia Medici („Fintina lui Neptun”, „Mercur luindu-su zborul”, „Rapirea unei sabine” in Muzeul National de arta al Romaniei).
ARHITECTURA f. 1) Stiinta si arta de a proiecta si a construi cladiri. 2) Stilul, caracterul distinctiv al unei constructii. 3) fig. Aspectul compozitional, structura armonioasa a unei lucrari, a unei opere. /<fr. architecture, lat. architectura
COMUNICARE s.f. 1. Actiunea de a comunica si rezultatul ei. 2. Instiintare, informatie, stire; raport. 3. Contact, relatie, legatura. 4. Prezentare intr-un cerc restrans de specialisti a unei contributii personale intr-o problema stiintifica; lucrare care face obiectul unei comunicari. ◊ Comunicare artistica = transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de arta. [< comunica].
COCHIN [cose], Charles-Nicolas (1715-1790), desenator si gravor francez. lucrarea „Observatii asupra antichitatilor orasului Herculaneum, cu unele cugetari despre sculptura pictura celor vechi” a contribuit la reconsiderarea conceptiilor estetice despre arta plastica.
REGENCY (‹ cuv. engl.) subst. Stil in artele decorative si arhitectura britanica, in timpul domniei lui George IV (1820-1830), combinand elemente neoclasice cu influente orientale. Promovat mai ales prin lucrarile lui J. Nash.
FIGURATIV, -A, figurativi, -e, adj. 1. Care contine (multe) figuri de stil; figurat. 2. (Despre unele arte) Care se bazeaza pe reprezentarea plastica si usor identificabila a fiintelor si obiectelor din realitate. ♦ P. gener. Care constituie reprezentarea unui lucru. Plan figurativ. – Din fr. figuratif.
COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis
COPIA vb. I. tr. 1. A reproduce un text, o opera de arta etc. ♦ A reproduce ceva in mod servil si fara originalitate. 2. (Peior.) A imita servil pe cineva. ♦ intr. A redacta o teza, o lucrare etc. folosind pe furis in timpul examenului lucrarea unui alt coleg, manuale, notite etc. 3. (Tehn.) A prelucra prin aschiere la o masina-unealta un model, piesa rezultata avand un profil identic. [Pron. -pi-a, p.i. 3,6 -iaza, 4 -iem, ger. -iind. [< fr. copier, cf. it. copiare].
SPECIFIC, -A I. adj. caracteristic, propriu unei fiinte, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raporteaza la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; nota distinctiva. ♦ ~ national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. (< fr. specifique, lat. specificus)
BARBIZON, [barbizo], Scoala de la ~, nume dat unui grup de pictori (Th. Rousseau, Millet, Diaz de la Pena, Daubigny, Troyon s.a.) care, la mijlocul sec. 19 s-au stabilit in satul B., la marginea padurii Fontainebleau. Preocupat de a lucra in „plein-air”, de a reda peisajul familiar neidealizat. Asimileaza lectia peisagistilor englezi si fac trecerea spre impresionism. Marcheaza un moment important in dezvoltarea artei peisajului.
MOZAIC ~uri n. 1) Opera de arta decorativa, formata prin asamblarea estetica a unor bucati de materiale (piatra, sticla, marmura, ceramica, smalt) de diverse culori, fixate intre ele cu mortar sau cu mastic. 2) lucrare constand din realizarea unei suprafete lustruite (de pardoseala) din ciment, cu bucati mici de marmura, calcar etc. 3) Ansamblu de elemente eterogene. /<fr. mosaique, it. mosaico
DESEN s. n. 1. reprezentare grafica a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj prin linii, puncte, pete etc. 2. arta sau tehnica de a desena. ◊ desen tehnic = desen care reprezinta la scara planul unui obiect, al unei constructii etc. 3. planul unei constructii. ◊ (fig.) schita, plan (al unei lucrari). 4. (fig.) contur, linie, profil. 5. ornamentatia unei tesaturi. (< fr. dessin)
ICONOGRAFIE s.f. Disciplina care se ocupa cu descrierea si studiul operelor realizate in diverse arte plastice; studiu al operelor de arta plastica cu o anumita tematica. ♦ Colectie de imagini, de reprezentari referitoare la un anumit subiect (o personalitate, o epoca, o tema etc.). ♦ Totalitatea reproducerilor de portrete care ilustreaza o lucrare (stiintifica). [Gen. -iei. / < fr. iconographie, cf. lat. iconographia < gr. eikon – imagine, graphia – scriere].
MARCHETARIE ~i f. 1) arta decorativa care consta in aplicarea pe suprafata obiectelor de mobila a unor mici bucati de placaj, de fildes, de sidef, pentru a obtine un decor geometric sau chiar un tablou. 2) lucrare decorativa astfel obtinuta. /<fr. marqueterie
SPECIFIC, -A adj. Propriu unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raporta la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); nota distinctiva. ♦ Specific national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. [Cf. fr. specifique, it. specifico].
IMAGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).
DICTIONAR s. n. 1. lucrare lexicografica cuprinzand cuvintele unei limbi sau ale unui sector al acesteia, aranjate in aceeasi limba sau intr-o limba straina. ◊ lista alfabetica de termeni, cu explicatiile necesare, apartinand unei anumite stiinte, arte etc. 2. (inform.) lista a unui fisier continand in ordine indicatii despre componentele acestuia; lista continand cuvinte-cheie si interpretarea lor. (< fr. dictionnaire, lat. dictionarium)
MANUAL, -A, manuali, -e, s. n., adj.1. S. n. Carte care cuprinde notiunile de baza ale unei stiinte, ale unei arte sau ale unei indeletniciri practice; spec. carte de scoala. 2. Adj. Care este facut cu mana; de mana. ♦ (Despre indeletniciri, ocupatii, profesiuni) Care se efectueaza prin munca fizica. 3. Adj. (Despre oameni) Care executa lucrari de mana; p. ext. care lucreaza cu mainile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.
RICCI, familie de pictori italieni. 1. Sebastiano R. (1659-1734). arta lui a reprezentat o sinteza a influentele lui Annibale Carracci, Caravaggio si Correggio si a exercitat la randu-i o puternica influenta asupra picturii din N Italiei si din Anglia (unde R. a lucrat intre 1712 si 1716), introducand acolo primele principii ale „compozitiei grandioase” pe care o va dezvolta pictura academica din cea de-a doua jumatate a sec. 18. 2. Marco R. (1676-1730). Nepotul lui R. (1). Autor al unor peisaje si al unor compozitii infatisand aventuri de vanatoare, atacuri ale briganzilor, scene de lupta, in maniera lui Salvatore Rosa („Peisaje din Valea raului Piave”). A lucrat cativa ani in Anglia, unde repertoriului sau obisnuit a adaugat imagini si portrete din cartierele londoneze sarace.
BRANCUSI, Constantin (1876-1957, n. sat Hobita, jud. Gorj), sculptor roman. Personalitate marcanta a artei sec. 20. Dupa studii in tara, pleaca in 1902 in strainatate, stabilindu-se in 1904 la Paris. Intr-o prima perioada sculpteaza portrete („Pictorul N. Darascu”, capete de copii) de o mare finete a expresiei si plasticitate a formei, in spiritul artei lui Rodin. Catre sfirsitul primului deceniu al sec. 20 se desprinde de sculptura traditionala, urmarind esentializarea formelor si concentrarea maxima a expresiei. Ecouri stravechi se imbina cu un simt foarte modern al formelor in spatiu, in lucrari ca: „Pasarea maiastra”, „Pasarea in spatiu”, „Inceputul lumii”, „Cocosul”. Dupa „Rugaciunea”, complexul statuar de la Tirgu Jiu („Poarta sarutului”, „Masa tacerii”, „Coloana fara sfirsit”) constituie o creatie de seama in materie de sculptura monumentala. Reprezentat in muzeele din Romania si in marile muzee din Europa si S.U.A. M. post-mortem al Acad. (1990).
SCULPTURA, sculpturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care isi propune sa creeze imagini artistice in trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei scoli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Opera artistica din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.
DICTIONAR s.n. 1. lucrare care cuprinde cuvintele unei limbi sau ale operei unui scriitor aranjate intr-o anumita ordine (de obicei alfabetica) si explicate in aceeasi limba sau traduse in alta limba. 2. Lista alfabetica de termeni (cu explicatiile necesare) apartinand unei anumite stiinte, arte etc. [Pron. -ti-o-. / < fr. dictionnaire, cf. lat.t. dictionarium].
COPIA vb. I. tr. 1. a reproduce un text, o opera de arta etc. ◊ a reproduce ceva in mod servil si fara originalitate; a plagia. 2. (peior.) a imita servil pe cineva. 3. (tehn.) a prelucra prin aschiere la o masina-unealta un model, piesa rezultata avand un profil identic. II. intr. a redacta o teza, o lucrare etc. folosind pe furis in timpul examenului lucrarea unui alt coleg, manuale, notite etc. (< fr. copier)
PACIUREA, Dimitrie (1873-1932, n. Bucuresti), sculptor roman. Prof. la Scoala de Belle-Arte din Bucuresti. Elev al lui V. Hegel, la Bucuresti, si-a continuat studiile in Franta (Paris), in Italia si Germania. Influentat de Jugendstil si de A. Rodin. Primul sculptor roman cu viziune monumentala (statuia „Gigantul”); proiecte pentru monumente („Monumentul Unirii”. Portrete („Stefan Luchian”, „Ibsen”, „Beethoven”), lucrari cu sensuri simbolice (himere, sfincsi, „Zeul razboiului”).
ADEVARAT adj., adv. 1. adj. aievea, autentic, cert, incontestabil, neindoielnic, neindoios, nescornit, netagaduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil. (Un lucru ~.) 2. adv. (interogativ) cert, serios, sigur. (- Asa s-au intamplat lucrurile! – ~ ?) 3. adj. corect, drept, exact, just. (Concluzii ~.) 4. adv. drept, just. (A vorbit ~.) 5. adj. autentic, curat, neaos, veritabil, (pop. si fam.) sadea, get-beget. (Moldovean, taran ~ .) 6. adj. v. efectiv. 7. adj. v. sincer. 8. adj. autentic, curat, nefalsificat, original, veritabil. (arta ~; bea o cafea ~.)
GALERIE s. f. 1. cavitate subterana, ingusta si alungita, sapata prin eroziune. ◊ canal sapat de animale in sol. ◊ excavatie miniera in forma de tunel, executata pentru a permite accesul la un zacamant. 2. canal de legatura intre doua puncte ale unei lucrari hidrotehnice. ◊ coridor ca element de legatura sau de promenada la o constructie. 3. conducta metalica, montata la motoarele cu ardere interna, care conduce amestecul carburant catre cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului. 4. muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 5. magazin cu obiecte de arta; (p. ext.) magazin universal. 6. ultimul balcon (de sus) al salilor de spectacol. ◊ (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifesta zgomotos la un meci, la un spectacol. 7. platforma mica la prora sau pupa unei nave. 8. bara de lemn sau metalica de care se atarna perdelele. 9. (fig.) sir, serie (de portrete literare). (< fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)
REALIZA, realizez, vb. I. Tranz. 1. A aduce (ceva) la indeplinire, a face sa devina real; a atinge (un scop), a infaptui. 2. Spec. A crea, a plasmui o opera de arta. ♦ Refl. (Despre o persoana, mai ales despre un artist) A se dezvolta pe deplin, a se desavarsi, a-si pune in valoare capacitatea de creatie. 3. A obtine, a dobandi, a castiga (ceva); a incasa preturile (la marfurile vandute). 4. A-si face o idee precisa despre..., a reusi sa inteleaga, sa patrunda intelesul unui lucru. [Pr.: re-a-] – Din fr. realiser.
RECONSTITUI, reconstitui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru intreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativa a unui cuvant neatestat dintr-o limba, pe baza comparatiei dintre formele existente in limbile inrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fata locului conditiile in care s-a petrecut o infractiune. 3. A reface fara modificari un edificiu sau o opera de arta, in desen sau in spatiu, pe baza de fragmente sau de documente. – Din fr. reconstituer.
COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].
ABSTRACT, -A adj. (op. concret) Care este rezultatul unei abstractii; care este imperceptibil prin simturi. ◊ (Mat.) Numar abstract = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumeste o notiune abstracta; arta abstracta v. abstractionism (2) [in DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind actiunea acestuia. ◊ In abstract = pe baza de deductii logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles, bazat numai pe abstractii. // s.n. 1. Categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor. 2. Expunere sumara a continutului esential al unei lucrari. [< lat. abstractus, cf. fr. abstrait].
A COPIA ~ez 1. tranz. 1) (texte scrise) A reproduce in scris cu exactitate; a transcrie. 2) (opere de arta sau stiintifice) A reproduce integral sau partial, prezentand drept creatie proprie; a plagia. 3) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) A lua drept model; a adopta in mod servil in calitate de exemplu; a imita. 4) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta al cuiva) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a imita. 2. intranz. (despre elevi, studenti) A scrie o lucrare, folosind pe furis lucrarea unui coleg sau alte surse (notite, manuale etc.). [Sil. -pi-a] /<fr. copier
BARBU, Ion (pseud. literar al lui Dan Barbilian) (1895-1964, n. Cimpulung), poet si matematician roman. Prof. univ. la Bucuresti. lucrari in domeniul geometriei, algebrei si teoriei numerelor („Teoria aritmetica a idealelor”, „Grupuri cu operatori”). Ca poet, a debutat la „Sburatorul”. Versurile de inceput, parnasiene prin expresia solemna, sententioasa, dezvaluie un spirit dionisiac, o energie telurica. Baladele „Dupa melci”, „Riga Crypto si lapona Enigel” trasfigureaza un univers naturist, dind valoare mitica anecdotei lirice. Evocator pitoresc si nostalgic al lumii balcanice („Isarlik”). In ultima perioada a creatiei, se orienteaza spre o lirica ermetica si initiatica, tintind puritatea esentelor („Joc secund”, „Uvedenrode”). Sustinator al unei arte poetice intelectualiste, al unui lirism sublimat prin cerebralizare. Eseuri polemice, remarcabile prin dialectica paradoxala a ideatiei, prin rafinamentul expresiei. Traduceri din Shakespeare („Richard al III-lea”). M. post-mortem al Acad. (1990).
LITERATURA, literaturi, s. f. 1. arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.
