DINAINTE adv. 1) In spatiul aflat in fata; inainte; anterior. ◊ Pe ~ prin fata. A nu-i trece cuiva pe ~ a nu indrazni sa se arate in fata cuiva. A-l lua gura pe ~ a spune ceva ce nu ar fi vrut sa spuna. 2) Dintr-o perioada trecuta; de mai demult; de mai inainte. Hotarat ~. 3) Din timp. A se pregati de ceva ~. /de + inainte

BUCAL, -A, bucali, -e, adj. Care tine de gura, privitor la gura, care se face cu gura, se ia pe gura, oral (1). ◊ Loc. vb. Pe cale bucala = (despre medicamente) pe gura, oral. – Din fr. buccal.

DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis

STOMALGIE s.f. Durere de gura. [Gen. -iei. / < fr. stomalgie, cf. gr. stoma – gura, algos – durere].

ORAL, -A, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se refera la gura, care apartine gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea caruia aerul trece numai prin gura. ♦ Care se ia pe cale bucala. 2. Care se transmite verbal, din gura in gura. ♦ Care se face verbal, prin viu grai, care caracterizeaza graiul viu, vorbirea (in opozitie cu limba scrisa). ♦ (Si substantivat, n.; despre examene) Care se desfasoara prin intrebari si raspunsuri expuse verbal. 3. (In sintagma) Stil oral = fel de exprimare in scris care imita naturaletea exprimarii prin viu grai. – Din fr. oral.

DINAINTE, adv. 1. In fata, inainte. ◊ Pe dinainte = prin fata. ◊ Loc. adj. De dinainte = din fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat, in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai inainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai inainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de⁴ + inainte.

DINAINTE adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + inainte.

AFIRMATIE s. cuvant, declaratie, marturisire, relatare, spusa, vorba, zisa, (livr.) asertiune, propozitie, (astazi rar) parola, (inv.) voroava, (fig.) gura. (Nu te lua dupa ~ lui.)

ZISA s. afirmatie, cuvant, declaratie, marturisire, relatare, spusa, vorba, (livr.) asertiune, propozitie, (astazi rar) parola, (inv.) voroava, (fig.) gura. (Nu te lua dupa ~ lui.)

A DREGE dreg tranz. 1) (obiecte stricate, defectate) A repune in functiune; a repara; a tocmi. ◊ A-si ~ gustul a lua ceva in gura pentru a face sa dispara un gust neplacut. A-si ~ glasul (vocea) a tusi usor pentru a-si limpezi vocea. 2) fig. A modifica in bine; a corecta; a corija. 3) A intocmi cu indemanare, aranjand si potrivind. 4) (bucate, bauturi) A imbunatati la gust prin adaugarea condimen-telor. 5) fig. (bauturi) A turna in pahare; a umple paharele. 6) pop. (persoane) A invata minte; a pune la punct. 7) fam. (obrajii) A colora cu fard (pentru a da un aspect placut). /<lat. dirigere

MASTICATIE s.f. Mestecarea alimentelor in gura; masticare. [Gen. -iei, var. masticatiune s.f. / < fr. mastication, cf. lat. masticare – a mesteca].

1) clant n., pl. uri (cp. cu clant 2 si cu cleant). Nord. Clont, cioc. A-ti tinea clantu, a-ti tinea clontu (gura). A te lua la clant, a tinea clant (cu cineva), a face gura, a-l combate.

BUCATICA, bucatele, s. f. Diminutiv al lui bucata; bucatea. ◊ Expr. Bucatica rupta (sau taiata) sau rupta bucatica, se spune despre o persoana care seamana perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce serveste (in cantitate mica) de mancare. ◊ Expr. A-si da (sau a-si lua) bucatica de la gura = a da din putinul sau, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucatica din (sau de la) gura = a lipsi (pe cineva) pana si de strictul necesar traiului. – Bucata + suf. -ica.

BUCATICA, bucatele, s. f. Diminutiv al lui bucata. ◊ Expr. A face (sau a taia, a rupe in) bucatele (-bucatele) = a faramita, a marunti. Bucatica rupta (sau taiata) sau rupta bucatica = exact, la fel; leit. ♦ Lucru de mancare. ◊ Expr. A-si da (sau a-si lua) bucatica de la gura = a da din putinul sau, a fi darnic. A-i lua (cuiva) bucatica din (sau de la) gura = a lipsi (pe cineva) chiar si de strictul necesar.

PUFAIALA, pufaieli, s. f. Pufait; (concr.) fumul scos pe gura de un fumator. [Pr.: -fa-ia-] – Pufai + suf. -eala.

STOMATOLALIE s.f. Defect datorita caruia bolnavul nu poate pronunta vocale nazale. [Gen. -iei. / < fr. stomatolalie, cf. gr. stoma – gura, lalein – a vorbi].

STOMATOPLASTIE s.f. Refacerea prin autoplastie a cavitatii bucale. [Gen. -iei. / < fr. stomatoplastie, cf. gr. stoma – gura, plassein – a forma].

STOMATORAGIE s.f. Hemoragie bucala. [Gen. -iei. / < fr. stomatorragie, cf. gr. stoma – gura, rhegnynai – a curge].

STOMATOLOGIE s.f. Parte a medicinii care se ocupa cu studiul bolilor cavitatii bucale. [Gen. -iei. / < fr. stomatologie, cf. gr. stoma – gura, logos – studiu].

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura spre a vorbi, spre a striga, spre a lua mancarea etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare, cu curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare reflexa de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin), a se crapa (4). – Lat. *cascare.

INCOLO adv. 1. In alt loc decat aici; in partea aceea, in directia aceea, intr-acolo. ◊ Expr. Mai incolo = mai departe. Pana (mai) incolo = pana nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasa-l (sau da-l) incolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atentie, nu-l lua in considerare. Fugi incolo! = taci din gura! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urma, mai tarziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) incolo = incepand din acest moment, de acum inainte. De astazi (sau de maine etc.) incolo = incepand de azi (sau de maine etc.). De atunci incolo = dupa aceea. 3. In afara de cele aratate inainte. [Var.: incolea adv.] – In + colo.

URANOPLASTIE s.f. (Med.) Operatie plastica de refacere a valului palatului. [Gen. -iei. / < fr. uranoplastie, cf. gr. ouranos – cerul gurii, plassein – a forma].

inhapa, pers. 3 sg. inhapa, vb. I (reg.; despre caini) a prinde cu gura repede ce i se arunca; a lua cu lacomie si a manca.

Craciun si (Mold. si) Creciun n., pl. uri (d. lat. creatio, -onis, creatiune, devenit neutru supt [!] infl. lui ajun [A. si O. Dens.], nu d. calatio, strigare [Papahagi, Puscaru]. D. rom vine bg. ceh. kracun, rut. kereun, krecun, ung. karacson. Cp. cu Nascut). Sarbatoarea nasterii lui Hristos (25-27 Decembre [!]), Mos Craciun, in povesti, un batrin cu barba alba, plin de zapada si sprijinit intr´un toiag si care aduce jucarii copiilor. La Romani, in locul Craciunului se sarbau [!] Suturnaliile (16-18 Dec.), iar la sfirsitu anului ziua nasterii zeilor. Abea in seculu al treilea, crestinii gnostici au instituit sarbatoarea Bobotezei (6 Ian.). Mult timp Boboteaza a tinut loc si de Craciun, cum se mai obisnuieste si acuma pin [!] Galileia. In biserica Apusului, s´a primit ziua de 25 Decembre pentru a sarba nasterea lui Hristos in anu 354, iar in cea de Rasarit, la 386, dupa hotarirea sfintului Ion gura-de-Aur. Ziua a fost luata de la pagini, care-l sarbau atunci pe zeu soarelui. – Obiceiu bradului de Craciun e luat de la vechii Germani si e pastrat de cei noi pina astazi. In casa romaneasca n´are ce sa caute acest brad de Craciun, ca Romanii au steaua, care se poate impodobi tot asa de frumos si nu se strica degeaba un brad.

ASTOMIE s.f. (Med.) Absenta congenitala a orificiului bucal. [Gen. -iei. / < fr. astomie, cf. gr. a – fara, stoma – gura].

CISTOSTOMIE s.f. (Med.) Deschidere a vezicii u*****e la suprafata pielii abdomenului. [Gen. -iei. / < fr. cystostomie, cf. gr. kystis – vezica, stoma – gura].

FARINGOSTOMIE s.f. Legarea extremitatii faringelui la suprafata pielii. [Gen. -iei. / < fr. pharyngostomie, cf. gr. pharynx – faringe, stoma – gura].

MACROSTOMIE s.f. (Biol.) Marire exagerata a orificiului bucal. [Gen. -iei. / < fr. macrostomie, cf. gr. makros – mare, stoma – gura].

PANCREATOSTOMIE s.f. (Med.) Crearea unei fistule care sa permita comunicarea canalului pancreatic cu exteriorul. [Gen. -iei. / < fr. pancreatostomie, cf. gr. pankreas – pancreas, stoma – gura].

PILOROSTOMIE s.f. (Med.) Fistula gastrica, practicata la nivelul pilorului si destinata a remedia o stenoza esofagiana. [Gen. -iei. / < fr. pylorostomie, cf. gr. pyloros – pilor, stoma – gura].

SALPINGOSTOMIE s.f. (Med.) Interventie chirurgicala plastica avand ca scop refacerea unui orificiu tubar si legarea lui cu ovarul. [Gen. -iei. / < fr. salpingostomie, cf. gr. salpinx – trompa, stoma – gura].

STOMATOSCOPIE s.f. Metoda de examinare a mucoasei cavitatii bucale cu ajutorul stomatoscopului. [Gen. -iei. / cf. fr. stomatoscopie, germ. Stomatoskopie < gr. stoma – gura, skopein – a privi].

HEMOPTIZIE s.f. Eliminare de sange pe gura cauzata de o hemoragie a cailor respiratorii. [Gen. -iei. / < fr. hemoptysie, cf. gr. haima – sange, ptysis – scuipat].

A SE INCLESTA ma ~ez intranz. 1) A se inchide strans de tot (ca clestele). ◊ A i ~ falcile (sau gura) a-i deveni tapene maxilarele; a nu fi in stare sa deschida gura. 2) A se agata cu disperare. 3) (despre fiinte) A se lua la lupta, apucandu-se cu indarjire. 4) fig. (despre lupte, razboaie) A deveni mai intens; a se desfasura mai crancen. /in + cleste

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abtine sa vorbeasca. ◊ Loc. adv. Pe tacute = in tacere, in ascuns. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, malc, ca pestele, ca pamantul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate) A sta in nemiscare, a nu se face auzit. 2. A inceta sa vorbeasca, sa planga, a se intrerupe din vorba; a amuti. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = nu mai vorbi! ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

REGURGITATIE s.f. Intoarcere in gura a alimentelor din stomac sau esofag, care are loc fara efort de voma. [Gen. -iei, var. regurgitatiune s.f. / < fr. regurgitation].

ACTINIE s.f. (Zool.) Animal inferior de mare din increngatura celenteratelor, cu gura inconjurata de tentacule frumos colorate, care traieste lipit de stanci. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < fr. actinie, cf. gr. aktis – raza].

ARTILERIE s.f. Ansamblu de mijloace intrebuintate in vederea tragerii de proiectile grele la distanta mare cu guri de foc neportative; trupe care manuiesc aceste mijloace. ♦ Arma care foloseste aceste mijloace de lupta. [Gen. -iei. / < rus. artileriia, cf. fr. artillerie].

VAL s.n. 1. Bucata de panza fina si transparenta cu care-si acopera femeile capul. 2. Sal, broboada. ◊ A(-si) lua valul = a se calugari. 3. Valul palatului = membrana care desparte cavitatea bucala de cea nazala, acoperind cerul gurii si prelungindu-se pana spre faringe. [Pl. -luri. / < lat. velum, cf. fr. voile, it. velo].

VAL s. n. 1. bucata de panza fina si transparenta cu care-si acopera femeile capul. 2. sal, broboada. ♦ a(-si) lua ul = a se calugari. 3. ul palatului = membrana care desparte cavitatea bucala de cea nazala, acoperind cerul gurii. (< lat. velum)

MANCARE s. 1. (mai ales in vorbirea copiilor) papare, (inv. si pop.) ospatare, (fam.) halire, (depr.) rumegare. (~ felului intai, la masa.) 2. consumare, mancat, (inv. si reg.) mancatura, (fam.) halire. (Dupa ~ unui codru de paine.) 3. alimentare, alimentatie, hranire, mancat, nutrire, nutritie. (In timpul ~rii.) 4. v. masa. 5. (concr.) aliment, hrana, (mai ales in vorbirea copiilor) papa, (livr.) nutriment, (pop.) bucate (pl.), demancare, demancat, leguma, merinde (pl.). de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. si Bucov.) menaja, (inv.) pista, vipt, (fam.) haleala, (fam. depr.) crapelnita. (Ce ~ ai luat la drum?)

RAS¹, rasuri, s. n. Actiunea de a rade si rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimata printr-o miscare caracteristica a fetei si a gurii, insotita de un sunet specific, nearticulat; raset. ◊ Expr. De ras (sau de rasul lumii) = de ocara, de batjocura; ridicol. A lua (pe cineva) in ras = a-si bate joc (de cineva). A-si face ras de cineva (sau de ceva) = a-si bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet in cascade, scos de unele pasari. – Lat. risus.

ANCIE s.f. Mica lama elastica, asezata la gura unei anumite categorii de instrumente de suflat (clarinet, oboi etc.), servind la producerea sunetelor. ♦ Termen generic in jaz pentru saxofoane si clarinete. [Gen. -iei. / < it. ancia].

intepusa, intepusez, vb. I (reg.) 1. a impunge cu tepusa. 2. a impunge gura sacului, spre a-l lega, a lega sacul. 3. (fig.; despre parul capului) a se ridica in sus, a se scula, a se face maciuca. 4. (refl.) a lua o atitudine darza in fata cuiva, a se intepeni (in fata cuiva).

CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). Rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.

PLEASNA plesne f. pop. 1) Sfichi la un bici; plesnitoare; pocnitoare. ◊ A lua pe cineva in ~ a biciui pe cineva. A aduce pe cineva in ~ de bici a aduce pe cineva foarte repede. 2) Lovitura data cu biciul. 3) Zgomot produs de o astfel de lovitura. 4) Inflamatie a mucoasei limbii si a cerului gurii. /v. a plesni

GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de imbracaminte care acopera de jur imprejur gatul sau cu care se termina o haina la gat. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forta; b) a cere cuiva socoteala pentru cele facute. ♦ Fasie de panza, de obicei scrobita, care se pune in jurul gatului (la barbati), prinzandu-se (cu butoni, nasturi) de camasa. 2. Spuma care se formeaza la gura paharului de bere. 3. Portiune dintr-o piesa cilindrica, conica etc. cu diametrul mai mare decat restul piesei. – Din magh. galler.

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

PANTECE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului dintre torace si bazin in care se afla stomacul, intestinele si alte organe; burta; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gura a fi intr-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ in forma de punga, in care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flamand; rupt de foame. 3) pop. (la om si la animale vivipare) Cavitate interna a aparatului genital feminin, in care se dezvolta embrionul; uter; mitra. ◊ Inca din ~le mamei inca inainte de a se naste. A lua (sau a avea, a purta) in ~ a fi insarcinata. 4) fig. Parte proeminenta a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioara a proeminentei unui obiect. /<lat. pantex, ~icis

A INCHIDE inchid tranz. (in opozitie cu a deschide) 1) (usi, ferestre, porti etc.) A aplica la deschizatura corespunzatoare (pentru a impiedica trecerea dintr-o parte in alta). ~ o camera. 2) (valize, sertare, sticle etc.) A face sa nu mai aiba o deschizatura sau o trecere aplicand piesa corespunzatoare (usa, capacul, dispozitivul etc.). ◊ ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. ~ ochii a) a impreuna pleoapele; b) a trece voit cu vederea; c) a adormi; d) a muri. A nu ~ nici un ochi (toata noaptea) a nu dormi deloc. ~ cuiva ochii a se afla langa cineva in ceasul mortii. 3) fig. (o curte, un teren etc.) A cuprinde de jur imprejur (cu un gard, cu un zid); a imprejmui. 4) (caiete, carti etc.) A face sa nu mai fie desfacut, impreunand copertele. 5) (intreprinderi, institutii, localuri etc.) A desfiinta, suspendand activitatea. 6) (adunari, sedinte etc.) A face sa ia sfarsit.7) (aparate, mecanisme etc.) A face sa nu mai functioneze. ~ radioul. 8) (infractori, criminali etc.) A priva de libertate. A-l ~ la arest. 9) fig. inv. A cuprinde in sine; a contine.10) (cai de comunicatie) A face sa nu poata fi exploatat; a bara; a bloca. ~ drumul. /<lat. includere