iusti interj. – Imita zgomotul facut de plesnitul biciului. Creatie expresiva, cf. bisti, tusti. – Der. iusca, s. f. (pleasna de bici; lovitura de bici; femeie neastimparata; posirca), al carui ultim sens ar proveni, dupa Bogrea, Dacor., IV, 825 si DAR, din rut. juska „supa”; iusti (var. iusni), vb. (a lovi cu biciul); iusnita, s. f. (bici). Cf. Iordan, BL, IX, 65.

PLEASNA, plesne, s. f. 1. (Pop.) Sfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) in pleasna de bici = a aduce (pe cineva) cu mare graba, in cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.

pleasna, plesne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse inguste cu care se incheie cureaua la cioareci, prinse in trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de canepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stanca, piatra gata sa se despice intr-o mina; crapatura in stanca. 13. insecta care traieste in locuri intunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un carlig chitinos la unul din capete; cainele-babei.

PLESNET, plesnete, s. n. 1. Zgomot (de mare intensitate) de scurta durata, produs de ceva care izbeste aerul sau alte corpuri; plesnitura. ♦ (Rar) Zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapa. 2. (Rar) lovitura (de bici). – Plesni + suf. -et.

SFICHI, (I) interj., (II) sfichiuri, s. n. I. Interj. Cuvant care imita suieratul biciului. II. S. n. 1. Capatul subtire si neimpletit al biciului; pleasna. ♦ lovitura data cu varful biciului. ♦ Fig. Vorba rautacioasa, rautate, impunsatura. ◊ Expr. A lua (pe cineva) in sfichi = a intepa cu vorba; a ironiza. 2. Manunchi, grup de fire de par. – Onomatopee.

biciUSCA s. 1. v. bici. (O lovitura de ~.) 2. v. cravasa.

A SE biciUI ma ~iesc intranz. A face (concomitent) schimb de lovituri cu biciul (unul cu altul). /Din bici

FLAGELA vb. I. tr. A biciui (in public). ♦ A supune la batai, la lovituri de bici. 2. (Fig.) A biciui, a ataca (prin vorba, prin scris). [< lat., it. flagellare, cf. fr. flageller].

BICI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect cu care se indeamna la mers animalele, alcatuit dintr-o curea sau o impletitura de curele, mai rar de canepa, legata de un bat. ♦ lovitura de bici. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Slav (v. sl. bici).

IUSCA², iusti, s. f. (Reg.) bici; p. ext. lovitura data cu biciul. – Cf. biciusca.

A biciUI ~iesc tranz. 1) A lovi cu biciul. 2) A da lovituri ca de bici, producand usturime. 3) fig. A supune unei critici aspre; a flagela. /Din bici

PLEASNA plesne f. pop. 1) Sfichi la un bici; plesnitoare; pocnitoare. ◊ A lua pe cineva in ~ a biciui pe cineva. A aduce pe cineva in ~ de bici a aduce pe cineva foarte repede. 2) lovitura data cu biciul. 3) Zgomot produs de o astfel de lovitura. 4) Inflamatie a mucoasei limbii si a cerului gurii. /v. a plesni

GARBACI, garbace, s. n. bici facut din mai multe curele impletite (uneori cu varfurile plumbuite) sau din vana de bou. ♦ lovitura data cu acest bici. – Din tc. kirbac, bg. garbac.

SFICHI ~uri n. 1) Capatul subtire, neimpletit, al harapnicului, care produce pocnituri. 2) lovitura data cu varful biciului (insotita de o pocnitura). 3) reg. Smoc de par care ramane neimpletit sau care iese de sub broboada ori caciula. 4) Fiecare dintre varfurile mustatilor. 5) fig. Vorba usturatoare; impunsatura; intepatura. ◊ A lua pe cineva in ~ a lua in ras pe cineva; a ironiza. / Onomat.

pil¹, piluri, s.n. (reg.) 1. cravasa facuta din nuiele subtiri de salcie impletite. 2. bici cu coada scurta, facut din curele impletite sau din vana de bou; garbaci, biciusca, cravasa, harapnic; lovitura data cu acest bici. 3. pisalog.

PIL², piluri, s. n. bici cu codiristea scurta, facut din cureluse impletite. ♦ lovitura aplicata cu acest bici.

IUSCA² iuste f. reg. 1) bici scurt si subtire; biciusca. 2) lovitura data cu un astfel de bici. /Din biciusca

HARAPNIC ~ce n. 1) bici mare impletit din curele sau canepa, cu coada scurta si cu sfichi la capat. 2) lovitura data cu un astfel de bici. /<pol. harapnik

CARA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc in altul; a transporta (in cantitati mari). ◊ Expr. A cara apa cu ciurul = a munci in gol, a se agita fara rezultat. A cara cuiva (la) pumni (sau palme, garbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravan pe cineva. A-l cara (pe cineva) pacatele = a se lasa dus, tarat oarecum fara voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc in altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (si pe furis) de undeva; a se carabani. – Lat. *carrare.

PLESNITURA s. 1. v. spartura. 2. pocnitura, trosnitura. (~ de bici.) 3. plesnet. (Se aude o ~ seaca.) 4. izbitura, lovitura. (Simte o ~ pe obraz.)

plesni (plesnesc, plesnit), vb. – 1. A se crapa, a se despica. – 2. A trosni, a plescai. – 3. A se sparge, a se rupe. – 4. A se prapadi, a muri. – 5. A pocni (din bici). – 6. A palmui, a izbi, a bate. Sl. plesnąti „a bate din palme” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 265; Conev 95). – Der. plesnet, s. n. (trosnet, pocnet); plesnitoare, s. f. (petarda; sficiul biciului); plesnitura, s. f. (pocnitura; crapatura, despicatura; trosnet, lovitura de palma); plesnitor, s. n. (Arg., ochi); pleasna, s. f. (sfichi).

bici s. biciusca, (reg.) naparca, (Mold.) puha, (Ban. si Transilv.) zbici. (O lovitura de ~.)

bici (bice), s. n. – 1. Obiect din impletitura de curele cu care se lovesc sau indeamna animalele sa mearga. – 2. lovitura data cu acest obiect. Sl. bici de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bicu, sb., cr., ceh., rus. bic, pol. bicz. Cf. si bat. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuiala, s. f. (bataie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuieste); biciusca, s. f. (bici). Din rom. provine sas. bitsch. Ngr. βίτσα si alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34).

TROSNI, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne si despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitura, crapare, ardere etc.; a crapa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i parai cuiva incheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) falcile, se spune cand cineva primeste o lovitura puternica, cand mananca cu lacomie si cu zgomot sau cand casca cu pofta. ♦ (Despre pepeni verzi copti) A parai cand sunt stransi in palme. [Var.: (pop.) trasni vb.IV] – Cf. trasni¹.

TROSNI, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne si despre obiecte de lemn) A produce zgomot prin rupere, prabusire, izbitura; a crapa, a pocni, a plesni cu zgomot. ♦ Fig. (Fam.) A avea rasunet, a deveni vestit. ♦ A pocni, a detuna. 2. A plesni din bici. 3. A-i parai cuiva incheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) falcile, se spune cand cineva primeste o lovitura puternica, cand mananca cu lacomie si cand casca. ♦ Tranz. A-si intinde incheieturile si a le face sa paraie. ♦ (Despre pepeni verzi) A parai cand sunt stransi in maini. ♦ Tranz. A incerca un pepene pentru a vedea daca este copt facandu-l sa paraie in maini. [Var.: trasni vb. IV] – V. trasni².

VARGA vergi f. 1) ramura lunga, subtire si flexibila, curatata de ramificatiile laterale si de frunze; nuia; jordie. ◊ A tremura ca ~a a tremura foarte tare ( de frig, de spaima etc.). ~a-ciobanului planta erbacee perena, cu tulpina si ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse in capitule. ~de-aur planta erbacee perena, cu flori galbene, in forma de ciorchini. 2) inv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ◊ ~a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rau. A-i duce cuiva vergile a se ingrijora de soarta cuiva. 3) lovitura aplicata cu o astfel de nuia. 4) inv. Unealta cu care se incarca pusca sau se curata teava ei; arbiu. 5) Betisor subtire si flexibil (din lemn, metal, os etc.) avand diferite intrebuintari; bagheta. [G.-D. vergii] /<lat. virga

bici bice n. 1) Obiect constand dintr-o curea sau dintr-o impletitura de curele, legata de un bat, cu care se indeamna vitele la mers. 2) lovitura data cu un astfel de obiect. 3) fig. Intamplare nefasta, care aduce mari pierderi si suferinte; nenorocire. [Monosilabic] /<sl. biti

bici, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcatuit dintr-o curea sau o impletitura de curele, mai rar de canepa, legata de un bat, cu care se lovesc sau se indeamna animalele sa mearga. ♦ lovitura data cu obiectul descris mai sus. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Din sl. bici.