leuca, leuci, s. f. Parte a carului formata dintr-un lemn incovoiat, cu un capat imbucat in osie si cu celalalt prins de loitra, spre a o sprijini. ◊ Expr. A fi lovit (sau batut, palit, trasnit) cu leuca (in cap) = a) a fi zapacit, prostanac, idiot; b) a fi beat. – Din bg. levka.

leuca ~ci f. Piesa de lemn incovoiata, prinsa cu un capat de osie, iar cu celalalt capat de caramb, care sustine caruta sau carul. ◊ A fi palit (sau batut, trasnit, lovit) cu ~ca (in cap) a fi zapacit, ticnit; prostanac. [G.-D. leucii; Sil. leu-] /<bulg. levka