BANDEROLA, banderole, s. f. 1. Fasie de hartie lipita in jurul unui ambalaj sau pe locul lui de deschidere, ca mijloc de control al integritatii marfii ambalate. ♦ Banda de hartie care impiedica deschiderea unui volum recent aparut si pe care se imprima de obicei reclama editurii. 2. Brasarda. 3. Stegulet care serveste ca semn distinctiv (prins in varful unei lanci, al unui catarg. etc). – Din fr. banderole.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A intinde, a inmana cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masa, o petrecere etc. = a oferi o masa, a organiza o petrecere etc. A(-si) da buna ziua (sau buna seara, binete etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispozitie, la indemana, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a inchiria. A da cu (sau in) arenda = a arenda. A da (cu) imprumut = a imprumuta. A da inapoi = a inapoia, a restitui. A da in primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva in (sau pe din) doua = a imparti in doua parti egale; a injumatati. A(-i) da (cuiva) un numar (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumita varsta; a aprecia (cu aproximatie) cati ani mai are cineva de trait. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcina spre executare. A da cuiva o problema de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a insarcina pe cineva cu o munca; a procura cuiva o ocupatie; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A incredinta pe cineva in seama, in paza, in grija, pe mana cuiva. ◊ Expr. A da in judecata = a chema o persoana in fata unei instante judecatoresti in calitate de parat. 4. A pune pe cineva in posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i darui. 5. A pune pe cineva la dispozitia cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fata dupa cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de barbat (respectiv de sotie) pe cineva = a casatori cu... 6. A renunta la ceva sau la cineva in schimbul a..., a oferi in locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arata ca pretuim mai mult pe unul decat pe celalalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara multumit cu... ♦ A oferi, a plati. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-si da viata = a-si jertfi viata din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Imi dau capul, spune cineva pentru a-si arata deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvarli. Sa dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) d******i (sau la d***u, naibii, in plata Domnului etc.) ori a-l da incolo = a nu voi sa stie (de cineva sau de ceva), a renunta la... A da pe gat (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o data, in cantitati mari). ♦ A trimite sau a aseza pe cineva intr-un loc pentru o anumita indeletnicire. L-a dat la scoala. ♦ A mana, a duce un animal la pascut, la iarba etc. 10. A aseza, a orienta ceva intr-un anumit mod, pozitie sau directie. Isi daduse pe ochi palaria rotunda. ◊ Expr. A da la (sau intr-o) o parte = a indeparta. A da usa (sau poarta etc.) de perete = a impinge in laturi, a deschide larg usa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desfiinta. 11. (In expr. si loc.) A da pe piatra = a ascuti. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da gauri = a gauri. (Reg.; despre tesaturi) A da in unda = a spala, a clati. A da lectii (sau meditatii) = a preda lectii in afara scolii. A da o telegrama = a expedia o telegrama. A da la ziar = a publica sau a face sa se publice in ziar. A da la lumina (sau la iveala, in vileag etc) = a descoperi, a arata; a publica o scriere. A da viata = a naste; a fauri; fig. a anima, a insufleti. A da insemnatate = a acorda atentie. A-si da (cu) parerea = a-si expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grabi, a zori. A da la mana = a pune la dispozitia cuiva, a inmana cuiva ceva. A da o lupta, o batalie = a purta o lupta, o batalie; (refl., despre lupte) a se desfasura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut in mod oficial ca cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigat etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigat etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaste”, „a intelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A ingadui, a permite, a lasa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mana sa... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea sa...; a-i veni (cuiva) bine la socoteala, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soarta, noroc etc.) A randui, a destina, a sorti. ◊ Expr. S-apoi da, Doamne, bine! = apoi a fost strasnic! Ce-o (sau cum a) da targul si norocul = cum se va nimeri. (Bine ca) a dat Dumnezeu! = in sfarsit, in cele din urma. ♦ Intranz. (In practicile superstitioase; in expr.) A da in carti (sau cu cartile) = a prezice viitorul. 16. (Impreuna cu obiectul formeaza locutiuni verbale) A da sfaturi = a sfatui. A da raspuns = a raspunde. A-si da sfarsitul (sau sufletul, duhul sau obstescul sfarsit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a sustine un examen in fata unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o incercare. A da seama (sau socoteala) = a raspunde de ceva. A-si da seama = a se lamuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinari introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o miscare (repetata) constienta sau reflexa. Da din maini. ◊ Expr. A da din umeri = a inalta din umeri in semn de nedumerire, de nestiinta, de nepasare. A da din gura = a vorbi mult. ♦ Intranz. si tranz. A o tine intruna, a nu se mai opri (din mers, din vorba etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Da-i cu..., se spune pentru a arata o succesiune de actiuni. 2. A spala, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre doua sau mai multe persoane) A-si da cu cotul sau (tranz.) a-si da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-si) atrage atentia, a-si face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorba usturatoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scapa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palma. ♦ A trage cu o arma de foc. Am invatat sa dau cu pusca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge pana la... Calul fugea de da cu burta de pamant. 4. (Urmat de determinari locale sau modale) A se duce catre..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da incolo, incoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo pana colo; fig. a se framanta, a incerca in toate chipurile. A nu sti incotro sa (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu sti ce sa mai faca, cum sa mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o intoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva in (sau prin) gand (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gand (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a gasi, a afla, a intalni. ◊ A da de fund = a ajunge pana in fund; p. ext. a ajunge la capat, la sfarsit¹. A-i da (cuiva) de urma = a gasi pe cel cautat. A da de d***u = a o pati. A da de rusine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a intampina o rusine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a baga de seama, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregatite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge intr-un anumit punct, a nimeri intr-un anumit loc; (despre drumuri) a se impreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se intinde pana la... ♦ (Despre ferestre, usi, incaperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri in..., a intra, a cadea in... ◊ Expr. A da in gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre par) A intra, a ajunge in... Ii da parul in ochi. ◊ (Despre lumina) A cadea intr-o directie oarecare. 9. (In expr.) A da in clocot (sau in unda) = a incepe sa fiarba, sa clocoteasca. A da in copt (sau in parg) = a incepe sa se coaca, sa se parguiasca. (Despre frunze, muguri etc.) A iesi, a se ivi, a aparea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a incepe sa planga. A(-i) da (cuiva) sangele = a incepe sa sangereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata sa se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afara” sau „pe din afara”) A iesi afara din vas din cauza cantitatii prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide in fierbere) A da in foc = a se umfla, a curge afara din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lasa, a se face. 11. A incepe sa..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregati sa... Da sa plece. III. 1. Refl. si intranz. (Urmat de determinari locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da indarat (sau inapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. si tranz.) A (se) da jos = a (se) cobori. ♦ Refl. A se aseza undeva. 2. Refl. si intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. „la”) A se napusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi inclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinari ca: „pe gheata”, „de-a rostogolul”, „in leagan” etc.) A se deplasa intr-o anumita directie, a aluneca, a se rostogoli, a se legana. ◊ Expr. A se da in vant dupa... = a-si da toata osteneala sa obtina ceva; fig. a tine foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe langa cineva, a incerca sa intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau in partea..., a se alatura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua dupa cineva sau dupa ceva. 7. Refl. A se lasa in voia cuiva; a se lasa stapanit, coplesit de... 8. Refl. A nu opune rezistenta; a ceda. ◊ Expr. A se da batut = a se lasa convins; a ceda. ♦ (Inv. si fam.; despre armate, cetati, comandanti) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinari introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la munca. ◊ Expr. A se da in vorba cu cineva = a intra in vorba cu cineva. 10. Refl. (In expr.) A se da drept cineva = a voi sa treaca drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, da, dam, dati, dau; imperf. dadeam si dam; perf. s. dadui (reg. dedei si detei); m. m. ca perf. dadusem si dasem (reg. dedesem si detesem); prez. conjunctiv pers. 3 sa dea (reg. sa deie). – Lat. dare.

INLOCUI, inlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva in locul altuia. 2. A indeparta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva in locul lui. 3. A tine cuiva locul intr-o functie, intr-o munca etc. – Din loc. adv. in loc + suf. -ui.

SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Inlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeasi natura). ◊ (Tehn.) Piesa de schimb = piesa dintr-un mecanism, fabricata izolat de acesta si menita sa inlocuiasca alta piesa, identica, dar uzata, a mecanismului. (Fiziol.); Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec in organism cu ocazia asimilarii hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce in sange oxigenul si se elimina bioxidul de carbon. ◊ Loc. adj., adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) cand unul, cand altul, pe rand. (Mil., in trecut) Trupa cu schimbul = trupa in care soldatii erau chemati sa faca serviciul in mod periodic si pe rand (in intervale fiind lasati la vatra). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul in locul lui; procesul circulatiei marfurilor ca forma de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. In schimb = drept compensatie, ca echivalent. ◊ Loc. prep. In schimbul... = in locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primeste, se obtine in locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensatie. ♦ Transformare a unei sume de bani in alta de aceeasi valoare, dar constand din alte monede. ◊ Casa de schimb = intreprindere comerciala care se ocupa cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane sa plateasca o suma de bani celui indicat in act. Agent de schimb = persoana intermediara care are rolul de a negocia, in mod oficial, obligatiuni de stat si alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte in alta. 4. Totalitatea lucratorilor, functionarilor etc. care se gasesc in acelasi interval de timp la lucru intr-o sectie, intr-un serviciu etc. in care lucreaza mai multe randuri de angajati; echipa de lucratori sau persoane care, dupa un interval de timp determinat, inlocuieste sau este inlocuita in munca de alta echipa sau de alta persoana; interval de timp cat lucreaza astfel o echipa sau o persoana. 5. (Mai ales la pl.) Rufarie de corp (sau de pat) care inlocuieste pe cea murdara; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

FOC¹, focuri, s. n. I.1. Ardere violenta cu flacara si cu dezvoltare de caldura; (concr.) materie in curs de ardere. ◊ (In exclamatii sau imprecatii, adesea glumet sau fam.) Se facu frumoasa, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flacari colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare staruinta; a insista prea mult ca cineva sa actioneze intr-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) in foc (pentru cineva sau ceva) = a-si expune viata (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mana altuia sau a scoate castanele din foc cu mana altuia = a pune pe altcineva sa intreprinda o actiune primejdioasa, a fugi de raspundere, lasand munca pe seama altuia. A(-si) pune sau a(-si) baga mana in foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a manca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (in favoarea cuiva), a apara cu tarie pe cineva. Harnic (sau iute, etc.) (de mananca) foc = foarte harnic (sau iute, etc.) A se face (sau a se mania, a se supara) foc (si para) = a se infuria, a turba de manie. ◊ (Ajuta la formarea superlativului absolut, tinand locul lui „ foarte ”) Jucarii frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strasnic, grozav. ♦ Arderea din vatra, cuptor, soba, etc., facuta prin degajare de caldura. ♦ Fig. Lumina rosiatica, asemanatoare cu flacarile. ♦ Fig. Stralucire (a unei pietre scumpe, a unui metal pretios, etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampa). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o tara, un oras, etc.) prin foc si sabie = a incendia, a distruge cu forta armata. 3. Impuscatura; p. ext. salva, tir. ◊ Arma de foc = arma care foloseste pulbere exploziva. Foc! = comanda militara pentru inceperea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a incepe sa traga cu arma. A fi (sau a sta) intre doua focuri = a fi incoltit din doua parti. ♦ Fig. Lupta, razboi. 4. Lumina, far sau flacara care reprezinta un anumit semnal in navigatia pe apa. II. Fig. 1. Entuziasm, avant, inflacarare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = infocat, inflacarat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu inflacarare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) In focul... = in momentele de mare intensitate, in faza culminanta a unei actiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastampar. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-si varsa focul = a se destainui, a-si descarca sufletul, a-si spune durerea; a-si descarca nervii, a se racori. A-si scoate un foc de la inima = a) a se razbuna pe cineva; b) a scapa de o suferinta. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. – Lat. focus.

PIERDUT, -A, pierduti, -te adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai afla in posesiunea proprietarului, care nu mai este la locul lui obisnuit, despre care nu se stie unde se afla. ♦ Care nu mai exista, care a disparut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era si caruia nu i se mai stie de urma; ratacit. ♦ Care nu mai traieste in preajma cuiva, s-a departat de cineva; care nu se mai afla in viata; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza departarii; sters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, sters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scazuta, slabit din cauza departarii; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problema; coplesit de ganduri sau de sentimente, stapanit de o emotie puternica; p. ext. desperat. ♦ (Despre ochi, privire) Atintit in gol, ratacit. 5. (Despre oameni) Aflat intr-o situatie foarte grea, in primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decazut din punct de vedere moral; care practica p*********a. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva in zadar, care a fost petrecut fara folos sau cu prea putin folos. – V. pierde.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, portiune determinata in spatiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se afla cineva, stand nemiscat, fara a se deplasa. In (sau pe) loc = a) pe aceeasi bucata de pamant, acolo unde se afla cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, intr-o clipa. ◊ Expr. Pe loc repaus = comanda militara indicand iesirea din pozitia de nemiscare a soldatului si adoptarea unei pozitii mai libere. A-i sta cuiva mintea in loc, se spune cand cineva se afla in fata unui lucru de neinteles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai inainte, unde statea de obicei. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emotia, a se linisti; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lectie de buna-cuviinta, a arata cuiva ce se cuvine si ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau miscarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispozitii (sau asupra unei miscari gresite). La un loc = impreuna, laolalta. Pana intr-un (sau la un) loc = pana la un punct sau pana la un moment; intr-o masura oarecare. In (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc in loc (sau dintr-un loc intr-altul) = a) de colo pana colo, incoace si incolo; b) din distanta in distanta, ici si colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici si colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-si (mai) afla (sau gasi) locul sau a nu-l (mai) tine (sau incapea) pe cineva locul = a nu mai avea astampar sau odihna; a fi nerabdator, nelinistit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se tine, a ramane, a incremeni) tintuit locului (sau pe loc, in loc) = a sta neclintit, fara sa se miste. A sta la un loc = a sta linistit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce in alta parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fata locului = (a se deplasa) acolo unde s-a intamplat ceva (pentru a face cercetari). O palma de loc = o distanta mica. ♦ (Pop.) Bucata de pamant (cultivabil). ◊ Loc de casa = teren destinat pentru constructie. Loc de veci = teren intr-un cimitir aflat in proprietatea cuiva si destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; tinut; p. ext. tara. ♦ Asezare omeneasca, localitate; regiunea, tara, localitatea in care s-a nascut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se afla cineva. 2. Spatiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de munca (sau de productie) = parte din suprafata unei unitati economice in care un lucrator sau un grup de lucratori executa anumite operatii in vederea obtinerii productiei, folosind in acest scop utilaj si echipament tehnic corespunzator. Loc de munca = intreprindere sau institutie in care o persoana isi desfasoara activitatea in mod obisnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se aseza. Ia loc! = sezi! A-si face loc = a-si croi un drum, a razbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) asa cum se cuvine. 3. Pasaj intr-o scrisoare; publicatie in care a aparut un anumit lucru. II. 1. Slujba, post²; functie. 2. Situatie sociala a cuiva; p. gener. situatie. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) in locul cuiva = (a se inchipui) in situatia cuiva (pentru a-l putea intelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se intampla, a se produce. Din capul locului = de la inceput. IV. (In expr.) In loc de... sau in locul..., se spune pentru a arata o inlocuire, o substituire. In loc sa... (sau de a...), se spune pentru a arata raportul de opozitie dintre doua idei, doua actiuni etc. – Lat. locus.

PUNE, pun, vb. III. A aseza, a instala, a plasa intr-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a inrautati situatia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) actiunii focului (pentru a fierbe, a gati etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) inainte = a da (cuiva ceva) de mancare. A pune (ceva) la cantar (sau in cumpana, in balanta) = a cumpani, a chibzui (importanta, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotarare intemeiata. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a manca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori sa obtina; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) in pamant = a avea o atitudine modesta, plecand privirea; a se rusina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umarul = a-si aduce contributia la o actiune; a contribui. A(-si) pune (ceva) in (sau de) gand (sau in cap, in minte) = a avea intentia de a..., a planui, a decide. A pune o vorba (buna) sau un cuvant (bun) (pentru cineva) = a interveni in favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-si insela sotul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) in discutie. Unde (mai) pui ca... = fara a mai socoti ca...; presupunand, considerand ca... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la inrautatirea unei situatii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a tranti (pe cineva) la pamant. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a impusca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rau, uneltind impotriva lui. A(-si) pune capul (sau gatul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-si primejdui viata; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hartie = a insemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe langa) cineva = a intra in voie cuiva, a se face placut cuiva (prin adulare, linguseli, spre a obtine avantaje). ♦ Tranz. A intinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) in vedere = a atrage (cuiva) atentia, a aduce la cunostinta. ♦ Refl. A se depune, a se asterne; fig. a incepe, a se ivi. S-a pus zapada. S-a pus o iarna grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva intr-o situatie noua neasteptata, a face pe cineva sa ajunga intr-o anumita stare. L-a pus in inferioritate. ♦ A aseza, a numi pe cineva intr-un rang, intr-o demnitate, intr-o slujba; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva intre mai multi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) in paine = a angaja (pe cineva) intr-o slujba spre a-si castiga existenta. A pune (pe cineva) in disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujba. 3. Tranz. si refl. A (se) aseza intr-un anumit fel, intr-o anumita pozitie. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) in doua (sau in trei, in patru etc.) = a forma un manunchi din doua (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atarna, a agata. 4. Tranz. A face sa stea intr-un anumit loc, a aseza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aseza intr-un anumit loc fata de alte obiecte de acelasi fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a inhama. A pune in scena = a regiza, a monta o piesa de teatru. ♦ A planta, a sadi, a semana. 5. Tranz. si refl. A(-si) aseza pe corp obiectele de imbracaminte necesare; a (se) imbraca sau a (se) incalta. 6. Tranz. A depune valori banesti (in pastrare, spre fructificare etc.); a investi valori banesti. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune pret = a oferi un pret mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orandui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se impotrivi, a sta impotriva. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune in calea cuiva = a impiedica pe cineva sa actioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la intrecere, a se masura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.). A pune (de) fata sau fata in fata = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tabari asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva sa execute un lucru; a indemna; a sili, a obliga. ♦ A imboldi; a asmuti. 12. Refl. (Adesea cu determinari introduse prin prep. „pe”) A incepe o actiune, a se apuca (cu staruinta) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicali pe cineva sau a insista pe langa cineva. (Reg.) A se pune (cu rugaminti, cu vorbe dulci etc.) pe langa cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe ganduri = a deveni ganditor, ingrijorat. E pus pe... = e gata sa... (Tranz.) A-si pune puterea sau (toate) puterile = a-si da toata silinta, a se stradui. 13. Tranz. (In loc. si expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la proba (sau la incercare) = a incerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaste valoarea, insusirile). A pune (pe cineva) la cazne = a cazni, a chinui. A pune o intrebare (sau intrebari) = a intreba, a chestiona. A pune stavila = a stavili. A pune in primejdie = a primejdui. A-si pune nadejdea (sau speranta, credinta) in cineva sau ceva = a nadajdui, a se increde in ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se intemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a invinui (pe nedrept). A pune in (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune graba = a se grabi. A pune nume (sau porecla) = a numi, a porecli. A pune in valoare = a valorifica. A pune in evidenta = a evidentia, a sublinia, a releva. A pune la indoiala = a se indoi. A pune la socoteala = a socoti, a ingloba. A pune in loc = a inlocui. A pune iscalitura = a iscali. A pune ramasag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. si: (reg.) pui] – Lat. ponere.

LUXA, luxez, vb. I. Tranz. A-si deplasa un os de la locul lui; a-si scranti o mana, un picior etc. – Din fr. luxer, lat. luxare.

NAS, nasuri, s. n. 1. Parte proeminenta a fetei, situata intre obraji, frunte si gura, servind ca organ al respiratiei si al mirosului. ◊ Loc. adv. Sub (sau, rar, in) nasul cuiva sau sub nas = in imediata apropiere, in fata, sub ochii cuiva. (In legatura cu verbe ca „a vorbi”, „a canta” etc.) pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-si ridica nasul = a indrazni, a cuteza. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a deveni prea indraznet, a se obraznici. A (nu-) si cunoaste (sau vedea, sti) lungul nasului = a (nu-) si da seama cat e in stare sa faca cu puterile proprii; a (nu-) si da seama de masura pe care trebuie s-o pastreze fata de altii; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cadea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-si pierde indrazneala sau ingamfarea, a ramane rusinat, umilit. (Fam.) Nu-ti cade (sau pica) nasul daca... = nu ti se intampla nimic, nu-ti pierzi demnitatea daca... Nu-i ajungi (nici) cu prajina la nas = e foarte increzut. (A umbla sau a fi, a se tine) cu nasul (pe) sus = a (fi) increzut, sfidator. A stramba din nas = a fi nemultumit. A da nas (cuiva) = a ingadui prea multe (cuiva). A taia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rusina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reprosa (cuiva ceva) (cu rautate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) mustarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supara; a se enerva, a se infuria. A fi cu nasul de ceara = a fi foarte susceptibil. A lasa (sau a pune) nasul in jos sau in pamant = a se rusina, a se simti vinovat. A se intoarce (de undeva) cu nasul in jos = a se intoarce rusinat. (Fam.) Sa-ti fie in nas! = sa-ti fie rusine! (Fam.) A-si baga (sau a-si vari) nasul in ceva (sau undeva, in toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca intr-o afacere, intr-o problema (care nu-l priveste). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stapani, a conduce (pe cineva), determinandu-l sa faca ceva (care nu este in interesul sau); b) a amagi, a insela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minti. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe langa) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) in nas = a spune (cuiva ceva) direct, fara menajamente. A-i rade cuiva in nas = a rade cuiva in fata, batandu-si joc de el. (Fam.) A-i iesi (sau a-i da) pe nas = a o pati, a i se infunda. (Fam.) A(-i) intoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a intoarce spatele (cuiva). A tranti (sau a inchide cuiva) usa in nas = a) a refuza sa primeasca (pe cineva); b) a pleca suparat de la cineva, inchizand usa cu putere. A se impiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decat lungul nasului = a fi marginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) in graba sau intamplator. (Fam.) A-si arata sau a(-si) scoate nasul (la iveala) = a aparea, a se infatisa. A da nas(ul) cu cineva = a se intalni cu cineva pe neasteptate (si fara a dori). (A se intalni) nas in nas (cu cineva) = (a se intalni) fata in fata (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e fapta de om vrednic. (Ir.) Ii curge untura (sau grasimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simt de orientare in imprejurari dificile, capacitate de intuire exacta a unei situatii. ♦ (Rar) Fata, obraz, cap. 2. Proeminenta a unei piese, care serveste la fixarea piesei intr-o anumita pozitie sau la ghidarea, ridicarea sau distantarea unei alte piese. 3. Partea anterioara a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

DEPLASAT, -A., deplasati, -te, adj. Care nu se afla la locul lui. ♦ (Despre oameni si manifestarile lor) Care nu este asa cum se cuvine in raport cu situatia, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. deplace.

SCHIMBA, schimb, vb. I. 1. Tranz. A inlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeasi natura). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorba (sau un cuvant, cateva vorbe, cateva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (putin) de vorba; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua in locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o suma de bani pentru a primi alta de aceeasi valoare, dar constand din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru alta forma, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea in alta directie. A schimba cantecul (sau tonul, nota, foaia etc) = a-si modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimba vorba, se spune cand intervine ceva care modifica situatia existenta. ♦ Refl. (Despre oameni) A-si modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (in bine sau in rau). 4. Refl. si tranz. A (se) imbraca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-si) pune alte haine decat cele purtate pana atunci. ♦ (Inv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (in alt loc, in alta parte). – Lat. *excambiare.

SMUCIRE s. 1. smulgere, smuls, (inv.) smulgatura. (~ unui obiect mobil de la locul lui.) 2. v. smu-citura.

SMULGERE s. 1. tragere. (~ cuiului cu clestele.) 2. scoatere. (~ buruienilor.) 3. smucire, smuls, (inv.) smulgatura. (~ unui obiect mobil de la locul lui.)

SARE saruri f. 1) Substanta alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust specific, intrebuintata in alimentatie drept condiment si in industrie; clorura de sodiu. ~ de bucatarie. ◊ ~ gema clorura naturala de sodiu. ~ de mare sare obtinuta prin evaporare din apa de mare. ~ea pamantului ceea ce este mai de pret, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea in ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coada a nu putea pedepsi pe cineva, desi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mamaliga a fi foarte sarac. ~ea-i buna in fiertura, insa nu peste masura un lucru este util cand este folosit la locul lui si in mod cumpatat. 2) fig. Finete de spirit. 3) Compus chimic format din reactia unui acid cu o baza. ◊ ~ amara praf alb, cristalin, intrebuintat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lamaie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, intrebuintat la fabricarea chibriturilor si in pirotehnica. [G.-D. sarii] /<lat. sal, salis

SITUATIE ~i f. 1) Ansamblu de imprejurari in care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ◊ A te pune in ~a cuiva a cauta sa intelegi comportarea cuiva, inchipuindu-te in locul lui. A fi la inaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o incurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

PRO- element prim de compunere savanta cu semnificatia: 1. „inainte”; „pentru”; „in loc de”; „in caz de”. 2. „anterior”, „prioritar” (in timp si in spatiu). [< fr., it. pro-, cf. lat. pro – care sta inainte, in locul lui, gr. pro – inainte; in favoarea].

abur (aburi), s. m. – 1. Vapori de apa – 2. (Inv.) Sufletul animalelor necuvintatoare, considerat in esenta mecanic. – Mr. abur (a). < Lat. albūlus („pata alba” in lat. med., cf. Thomas, Bull. Du Cange, V, 100), pe baza aspectului material al vaporilor de apa. Albulus s-a pastrat in it. avolo „mreana” (REW 328; Prati), fr. able (tte). Fonetismul nu pare sa constituie vreo dificultate. Pierderea lui l, care apare si in cuvintele citate, si in fr. gabole < galbulus etc. (Thomas, Bull. Du Cange, V, 130; O. Deutschmann, Romanist. Jb. I, 144), pare a fi anterioara rom.; totusi, trebuie sa fi fost destul de tirzie, pentru a impiedica pierderea lui b intervocalic. Acelasi rezultat in alb. avulj. In general cuvintul rom. este considerat autohton (Miklosich, Slaw. elem., 9; anterior indoeuropenei dupa Lahovary 319), sau provenind din alb. (Cihac II, 714; Philippide, II, 605; DAR; Rosetti II, 108); acesta din urma ar reprezenta un indoeurop. *a-vel-os (Jokl, Ling.-Kulturhist. Untersuchungen, 263) sau *abbra- (Meyer, Alb. St., III, 81). S-a renuntat la der. de la vapor (Diez, II, 14; Philippide, II, 657), ca si cea de la un *vapulus (Philippide, Principii, 7; Pascu, I, 27; Arch. Rom.., IX, 300), greu de admis. Explicatia lui Densusianu, Rom., 1898, p. 130, prin *abburire (in locul lui *abburare, cf. sp. aburar), este cu totul improbabila, caci ideea de vapori nu se potriveste cu cea de combustie; REW 15 si DAR mentioneaza cu rezerva aceasta ipoteza. Der. abura, vb. (a scoate aburi); aburat, adj. (umezit); abureala, s. f. (rasuflare; briza); aburi, vb. (a produce aburi; a exala; a rasufla); aburitor, adj. (care exala); aburiu, adj. (vaporos; albicios); aburos, adj. (vaporos), cuvint creat de Odobescu, prin paralelismul it. vapore-vaporoso sau fr. vapeur-vaporeaux. Din rom., ngr. ἄμπρος (Meyer, Neugr. St., II, 74)

DEPLASAT, -A adj. Care nu se afla la locul lui. ♦ Nepotrivit, nelalocul sau; (fig. necuviincios. [< deplasa].

amar (-ra), adj. – 1. Care are gustul fierii, pelinului etc. – 2. (S. n.) Amareala, gust amar. – 3. Cantitate (numai dupa o expresie cantitativa, ca atit, cit, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr. Lat. amārus (Puscariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); cf. vegl. amuar, it. amaro, v. prov. amar, fr. amer, sp. amargo. Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi. Sensul 3 este curios. I. Morarescu, BF, I, 178-181, a incercat sa-l explice prin etimologie pop., din expresia atita *mare de (timp), interpretat ca atit amar(e) de (timp); uzul ar fi, in acest caz, aceleasi ca it. mare „abundenta”, sp. la mar de. Cf. observatiile impotriva acestei explicatii ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-4. Mai curind este vorba de o valoare emfatica a adj. (ca in cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidenta si in uzul constant al lui atita in locul lui atit (cf. nuanta de atita curaj, fata de atit curaj). In privinta valorii exacte a expresiei, o constructie de tipul ce amar mai aveam (Agirbiceanu) arata clar ca trebuie sa se inteleaga ce amar (de mine) mai aveam, deci ca exprima compasiunea, si numai in al doilea rind ideea de cantitate. Der. amaracios, adj. (amar), pe care Puscariu 74 si REW 403 il reduc la un lat. *amaritiōsus, de la amarities, dar care este probabil un der. cu suf. -cios ca suparacios, c******s etc.; amaraciune, s. f. (mihnire, amarire); amaraluta, s. f. (gentiana, Cicendia filiformis); amareala, s. f. (amaraciune, planta, Polygala vulgaris); amareata, s. f. (amaraciune), considerat in general ca reprezentant al lat. *amaritia, in loc de amarities (Puscariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipseste in DAR), cf. it. amarezza, prov. amareza, dar care poate fi si o formatie interna; amarel, s. m. (ciulin); amarie, s. f. (amaraciune); amariu, adj. (amarui); amarnic, adj. (amar; teribil, cumplit); amarui, adj. (cu gust usor amar); marunc(a), s. f. (Crizantema, Chrysanthemum vulgare). Amari, vb. (a face sa capete gust amar; a mihni), cf. mr. amarascu, s-a incercat sa se explice pe baza lat. *amarῑre, din clasicul amarēscere (Puscariu 75; REW 400; DAR; Puscariu, Dacor., V, 67). Se opune acestei der. rezultatul i, care indica o der. in interiorul rom., ca in pira › piri, ocara › ocari (cf. Graur, BL, V, 87), pe cind lat. ar fi dat *amari. Explicatiile incercate pentru a justifica prezenta in forma lat. a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu *amarrῑre), din v. germ. *marrjan, dupa Giuglea, Dacor., II, 390 si Gamillscheg, Rom. germ., II, 263; sau cu marrubium dupa Jos. Bruch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sint convingatoare. – Der. amarire, s. f. (amaraciune; gust amar); amarit, s. m. (nefericit, nenorocit; sarac); amaritor, adj. (care amaraste; descurajator).

bitumen s. n. – Material provenit din transformarea in conditii naturale a cerii si a rasinii vegetale. Lat. bitumen (sec. XIX). Cuvint rar; in locul lui se foloseste asfalt. In schimb, se foloseste der. bituminos, adj., din fr. bitumineux.

calii (-iie), adj. – 1. Caldut, potrivit, blind. – 2. Crud, verde (mai ales in expresia griu calii, griu care nu s-a copt). Origine incerta. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -ii, ca in lalii, moliu, caz in care s-ar afla in locul lui *caldii. Dupa Puscariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- pastrat in chip inexplicabil; dupa Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic si semantic dificil de acceptat.

chituc (-ci), s. m. – Butuc, ciot. Bg. kitjuk (Candrea). Insa cuvintul bg. ar putea proveni din rom.; in acest caz chituc ar fi in locul lui *pituc, adica rezultat al unei contaminari cu pit- „mic” (cf. piti) cu butuc.

dudui (-uesc, -it), vb. – 1. A rasuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afara cu zgomot. – 3. A tremura, a se infiora, a vibra pardoseala ca urmare a batailor din picioare. – Var. dudai (numai sensul 2, in Trans.), durdui. Creatie expresiva, cf. dirdii, durui, bubui, etc. Dupa Cihac, II, 496, in loc de durdui, si acesta din mag. dordulni, care la rindul lui este tot o creatie expresiva. – Der. duduiala, s. f. (zgomot sacadat); duduit, s. n. (zgomot sacadat); duduitura, s. f. (zgomot sacadat); duduruz, s. m. (taranoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face sa tremure), care este in locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)farima (cuvintul se considera in general de origine necunoscuta; in legatura cu scotoci dupa Cihac, II, 343, si cu gepid. *skudojan, germ. schutten, dupa Scriban; ambele ipoteze sint neverosimile); sguduiala, s. f. (scuturatura); sguduit, s. n. (scuturatura); sguduitura, s. f. (scuturatura); sguduitor, adj. (care infioara).

DEPLASAT, -A adj. 1. care nu se afla la locul lui. 2. (despre oameni si manifestarile lor) nepotrivit, nelalocul sau; (fig.) necuviincios. (< deplasa)

incapea (incap, incaput), vb. – 1. A fi cuprins intr-un spatiu. – 2. A ocupa locul adecvat, a se afla la locul lui. – 3. A se cuveni, a se cadea, a fi posibil (mai ales in propozitii negative). – 4. A ajunge la un rezultat, a obtine, a dobindi. – Mr. ncap, megl. (a) ncap. Lat. capēre (Puscariu 809; Candrea-Dens., 839; REW 1625; DAR), cf. it. capere, prov., sp., port. caber. Pentru semantism, cf. Seineanu, Semasiol., 182 si Corominas, I, 555-6. – Der. incapere, s. f. (volum, cuprins al unui lucru; capacitate; conceptie; camera, odaie); incapator, adj. (spatios); neincapator, adj. (strimt); incapatoare, s. f. (inv., capacitate).

lai (laie), adj. – 1. Sur, brumariu, gri. – 2. De culoare inchisa, negru. – Var. lau. Mr. laiu „negru”. Origine necunoscuta. Explicatiile incercate pina acum nu par suficiente. A fost considerat ca provenind din alb. ljaj „roscat, blond-auriu” (P. Papahagi, Jb., XII, 103), care ar putea reprezenta lat. flavus; dar, pe linga dificultatile fonetice si semantice, nu exista alt ex. de cuvint lat. intrat in rom. prin intermediul alb. Dupa Pascu, Beitrage, 35 si Pascu, I, 71 sta in locul lui *galai, din lat. galla „gogoasa de ristic”. Der., din gr. λάγειος „iepuras” (Diculescu, elementele, 440), este foarte neverosimila. Dupa Puscariu, Dacor., V, 547-50 si DAR, din lat. labes, „pata”, explicatie putin probabila, deoarece in lat. acest sens este secundar (labes apartine aceleiasi familii cu labor), si ca in rom. sensul de „negru” este secundar (lai este culoarea gri natural a anumitor tipuri de lina sau culoarea neagra amestecata cu alb sau carunt). Anterior indoeurop., dupa Lahovary 332. Daca se tine cont de faptul ca acest cuvint se aplica numai la lina, si ca indica o culoare naturala, asa cum rezulta de la spalarea linii (cf. fr. ecru, sp. crudo, care de asemeni a ajuns sa indice o culoare), ne-am putea gindi la verbul la „a spala”; dar der. nu este clara, si ramine neexplicata relatia obscura cu balai. Cf. laun. Din rom. provin ngr. λάίους (Murnu, Lehnw., 30), probabil alb. ljaj (Tiktin; DAR), sb. laja, slov. laja, lajka, ceh. lajka, rut. ljajistyi (Candrea, elemente, 408).

putred (putreda), adj. – Stricat, descompus. – Mr., megl. putrid. Lat. pūtrῑdus (Puscariu 1420; REW 6877), conservat numai in rom. (Rosetti, I, 171). – Der. putrezi (var. inv. putredi, Mold. putradesc), vb. (a se descompune); putrejune (var. putreziciune), s. f. (putrefactie); putregai (var. putrigai), s. n. (lemn putred, putreziciune), unde g apare ca in mucegai (Tiktin), in locul lui j din putrejune, cf. repezi › repejune › repegus (dupa Puscariu 1421, dintr-un lat. *pūtrῑcus, explicatie care ar fi insuficienta); putregai, vb. (a se putrezi); putregaios, adj. (putrezit de jumatate, mincat de carii); putrezitor, adj. (care putrezeste); putrezitura, s. f. (putrefactie). – Der. neol. (din fr.) putrefacti(un)e, s. f.; putrescibil, adj.; imputrescibil, adj.

ALCESTA (in mitologia greaca), una din fiicele lui Pellas, rege in Lolcos. Sotia lui Admentos, rege in Tesalia, participant la expeditia argonautilor. A acceptat sa moara in locul lui, obtinindu-i astfel nemurirea; a fost readusa din Infern de Herakles.

AC, ace, s. n. 1. Mic instrument de otel, subtire si lustruit, ascutit la un capat si prevazut la celalalt cu o gaura prin care se trece ata; serveste la cusut. ♢ Expr. A avea (sau a gasi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a infrana sau de a pedepsi pe cineva. A calca (sau a umbla) ca pe ace = a merge incet si cu grija. Sta ca pe ace sau parca sta pe ace = e foarte nerabdator; nu se simte la locul lui. A scapa ca prin urechile acului = a scapa cu mare greutate. Nici cat un varf de ac = foarte putin. A cauta acul in carul cu fan = a se apuca de o munca zadarnica. ♦ Ace de gheata = cristale de gheata, subtiri si ascutite, care cad uneori iarna. 2. (Cu determinari) Nume dat unor obiecte asemanatoare cu acul (1), avand diverse intrebuintari. Ac cu gamalie. Ac de siguranta. Ac de par. ♢ Ac de masina = ac cu urechea la capatul ascutit si care se fixeaza cu celalalt capat in masina de cusut. 3. Indicator la unele aparate de precizie. Acul busolei. ♦ Piesa metalica de forma unei limbi, care serveste la dirijarea rotilor de tren sau de tramvai de pe o linie pe alta. 4. Organ de aparare si de atac al unor animale, in forma de ghimpe sau de varf ascutit. ♦ Produs al pielii, in forma de ghimpe, caracteristic unor animale. Acul ariciului. 5. Frunza ascutita a coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = planta erbacee din familia umbeliferelor, ale carei fructe se termina printr-un ac lung (Scandix pecten Veneris); ac-de-mare = peste marin cu forma lunga si ascutita (Syngnathus acus) – Lat. acus.

Admetus, unul dintre argonauti, care a participat si la vinatoarea mistretului din Calydon. Era rege in cetatea Pherae, din Thessalia. L-a gazduit pe Apollo in vremea cind acesta era prigonit de catre Zeus, fapt pentru care mai tirziu zeul avea sa-si dovedeasca din plin recunostinta. Indragostindu-se de Alcestis, fiica regelui Pelias, Admetus, cu concursul lui Apollo, reuseste s-o ia in casatorie, indeplinind conditia impusa de Pelias: aceea de a veni s-o ia intr-un car la care erau inhamati alaturi un leu si un mistret. Tot datorita lui Apollo, lui Admetus i se fagaduieste nemurirea in schimbul vietii altui om care ar fi vrut sa se sacrifice in locul lui. Cind se-mplineste sorocul, singura care se hotaraste sa se sacrifice din dragoste pentru el este regina Alcestis. Tocmai atunci soseste insa la Pherae si Heracles, vechiul tovaras al lui Admetus de pe vremea expeditiei argonautilor. Auzind de trista veste a mortii reginei, Heracles porneste pe urmele ei in Infern, o readuce pe pamint si o reda sotului ei. Dupa o alta versiune, abnegatia lui Alcestis ar fi miscat inima Persephonei, care i-ar fi ingaduit, de bunavoie, sa se intoarca inapoi, pe pamint.

Amulius, al cincisprezecelea rege al Albei. Era fiul lui Procas si frate cu Numitor. Dupa moartea tatalui sau, Amulius reuseste sa-si goneasca fratele, pe Numitor, care mostenise de drept coroana, si sa se inscauneze el rege. Temindu-se de urmasii regelui detronat, el il ucide pe fiul acestuia, Lausus, iar pe fiica lui Numitor, pe nume Rea Silvia, o face vestala pentru a o impiedica sa aiba copii. Iubita in taina de zeul Mars, Rea Silvia naste insa doi gemeni: pe Romulus si pe Remus. Aflind de existenta lor, Amulius o arunca in inchisoare si porunceste ca cei doi copii sa fie inecati in fluviul Tiber. Scapati ca prin minune de la moarte de niste pastori (dupa o alta varianta, de o lupoaica), Romulus si Remus cresc in salbaticie. In cele din urma ei il detroneaza pe Amulius, inscaunind in locul lui din nou pe bunicul lor Numitor (v. si Romulus).

Atreus, fiul lui Pelops si al Hippodamiei si frate cu Thyestes. Cu concursul mamei lor, Atreus si Thyestes l-au ucis pe Chrysippus, fratele lor vitreg, atragindu-si prin aceasta crima minia si blestemul tatalui lor. Izgoniti de Pelops din Pisa, ei s-au refugiat la curtea lui Eurystheus, regele din Mycenae. Dupa moartea acestuia, Atreus, casatorit intre timp cu Aerope, fiica lui Eurystheus, i-a urmat la tron. Aflind ca Thyestes ii necinsteste casa, deoarece este amantul sotiei sale, Atreus se gindeste sa se razbune: mai intii il izgoneste, apoi, prefacindu-se ca l-a iertat, il recheama si-l pofteste la un banchet, unde-l ospateaza cu carnea propriilor lui copii, pe care-i ucisese intre timp. Descoperind adevarul, Thyestes fuge ingrozit la curtea lui Thesprotus. Acolo, supunindu-se poruncii unui oracol, el savirseste un incest cu propria lui fiica – Pelopia. In urma acestui incest, Pelopia – fara sa stie ca tatal fiului ei este de fapt propriul ei tata – da nastere lui Aegisthus. Intre timp, Atreus, blestemat de catre zei impreuna cu intregul neam al atrizilor (v. si Agamemnon) pentru fapta lui criminala, porneste in cautarea lui Thyestes pentru a-l aduce inapoi. Ajunge la Thesprotus, se casatoreste cu Pelopia, pe care o ia drept fiica acestuia si il infiaza pe Aegisthus fara sa stie al cui fiu este. Dupa trecerea anilor, Atreus il indeamna pe Aegisthus sa-si ucida tatal. Aegisthus il omoara insa pe Atreus si-l inscauneaza in locul lui pe Thyestes.

Hippocoon, uzurpator al tronului Spartei, dupa ce i-a gonit pe Tyndareus si pe Icarius. Heracles i-a declarat razboi lui Hippocoon, l-a invins si l-a reinscaunat in locul lui pe Tyndareus.

nelalocul lui (ei, sau etc.) loc. adj.

ALEGERE, alegeri, s. f. 1. Actiunea de a (se) alege si rezultatul ei. ◊ loc. adv. Fara alegere = la nimereala, la intamplare. La alegere = dupa voia, dupa placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Operatie care se efectueaza conform unor norme precise si dinainte stabilite, pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate sa indeplineasca o anumita sarcina. – V. alege.

AMANARE, amanari, s. f. Actiunea de a amana si rezultatul ei. ◊ loc. adv. Fara amanare = indata. (Inv.) Cu amanare = in tihna. – V. amana.

DANSUL, DANSA, dansii, dansele, pron. pers., subst. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politete) el, ea. ◊ loc. adv. (Pop.) Ca pe dansul (sau ca pe dansa) = strasnic, grozav. 2. S. m. si f. (Pop.) Sot, sotie. 3. S. f. pl. art. (Pop.; in superstitii) Ielele. [Gen.-dat.: dansului, dansei, dansilor, danselor] – De⁴ + insul.

GLASUIRE, glasuiri, s. f. Actiunea de a glasui si rezultatul ei. ♦ loc. adv. Intr-o glasuire = cu totii; de comun acord. – V. glasui.

INCEPERE s. f. Actiunea de a (se) incepe si rezultatul ei. ◊ loc. adv. Cu incepere de... (sau de la..., din...) = incepand de... (sau de la, din...). – V. incepe.

INTARZIERE, intarzieri, s. f. Actiunea de a intarzia si rezultatul ei. ◊ loc. adv. si adj. Cu intarziere = (care se produce) mai tarziu decat trebuie sau decat este prevazut. ◊ loc. adv. Fara intarziere = numaidecat, fara zabava. ◊ Expr. A exploda cu intarziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) dupa momentul punerii sau al lansarii. A fi in intarziere = a fi ramas in urma, a fi intarziat. ♦ Timpul, durata cat cineva sau ceva intarzie. [Pr.: -zi-e-] – V. intarzia.

INTRERUPERE, intreruperi, s. f. Actiunea de a (se) intrerupe si rezultatul ei. ◊ loc. adv. Fara intrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (inv.) intrerumpere s. f.] – V. intrerupe.

URMARE, urmari, s. f. 1. Actiunea de a urma si rezultatul ei. ◊ loc. conj. Prin (sau, inv., in) urmare = asadar, deci. ♦ Consecinta, efect. 2. (Inv.) Procedeu, fapta, purtare. – V. urma.

USURARE, usurari, s. f. Actiunea de a (se) usura si rezultatul ei. ◊ loc. adv. Cu usurare = impacat sufleteste, multumit. – V. usura.

PUBLICITATE s. f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informatii in public; caracterul a ceea ce este public. ♦ Agentie (sau birou) de publicitate = birou unde se pot da, pentru a fi publicate in ziare sau difuzate prin radio si televiziune, anunturi (cu caracter particular). Mica publicitate = rubrica a unui cotidian in care se publica anunturi cu caracter particular. Agent de publicitate = persoana angajata de o firma comerciala pentru a face reclama marfurilor ei. ◊ loc. vb. A da publicitatii = a publica. – Din fr. publicite.

PASTRARE s. f. Actiunea de a pastra si rezultatul ei. ◊ loc. adv. La (sau in) (buna) pastrare = a) la loc sigur; b) (fam.) inchis; la inchisoare. – V. pastra.

FRANTURA, franturi, s. f. 1. Frangere; ceea ce se obtine frangand sau rupand ceva; bucata desprinsa de la locul ei sau ramasa dintr-un intreg imbucatatit. ◊ Expr. Frantura de limba = vorbire incalcita; p. ext. fraza incalcita, alcatuita din cuvinte greu de rostit. ♦ Portiune dintr-un intreg; fractiune (1). 2. (Pop.) Fractura. 3. (Rar) Spartura. – Lat. *franctura (=fractura) sau frant + suf. -ura.

PASIUNE, pasiuni, s. f. 1. Stare afectiva si intelectuala deosebit de intensa si stabila, manifestata ca o tendinta care polarizeaza procesele psihice ale omului, determinandu-l prin intensitatea efectelor sau prin permanenta actiunii lor. ◊ loc. adv. Cu pasiune = inflacarat, entuziast; intens. 2. Inclinatie vie, insotita de placere pentru obiectul studiat sau pentru profesiunea exercitata. ♦ Dorinta, aspiratie. 3. Dragoste puternica fata de o persoana (de s*x opus). 4. Tendinta puternica si nestapanita insotita de o preocupare excesiva si obsedanta pentru satisfacerea unor dorinte (reprobabile); patima, viciu. 5. (Concr.) Ceea ce constituie obiectul unei pasiuni (1-4). 6. Gen muzical inrudit cu oratoriul, dar al carui text este intotdeauna inspirat din patimile evanghelice; bucata muzicala apartinand acestui gen. [Pr.: -si-u-] – Din fr. passion, lat. passio, -onis, germ. Passion.

PATRIE, patrii, s. f. 1. Mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ Tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. 2. loc unde se afla (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. 3. (Rar) Mod de organizare (sociala). – V. aseza.

ASTEPTARE, asteptari, s. f. Actiunea de a (se) astepta si rezultatul ei. ◊ loc. adj. si adv. Peste (sau sub) asteptari = neasteptat de bun (sau de slab). – V. astepta.

APROPIERE, apropieri, s. f. Actiunea de a (se) apropia si rezultatul ei. ◊ loc. adv. (local) In apropiere = aproape, in vecinatate. Prin apropiere = undeva aproape. Din apropiere = de undeva de aproape. [Pr.: -pi-e-] – V. apropia.

PERMUTARE, permutari, s. f. 1. Actiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutatie. ♦ (Concr.) Ordin, dispozitie de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operatie prin care se schimba intre ele locurile a doua sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutatie. – V. permuta.

PLASATOR, -OARE, plasatori, -oare, s. m. si f. Persoana care plaseaza pe spectatori la locurile lor in salile de spectacol. ♦ Persoana care plaseaza sau vinde marfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

FIRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (impreuna cu fiintele care traiesc in el). ◊ loc. adv. Peste fire = extraordinar; in cel mai inalt grad. 2. Structura psihica si morala a unei fiinte; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpat. ◊ loc. adj. In toata firea = ajuns la dezvoltare deplina, matur; in deplinatatea facultatilor mintale, serios. ◊ Expr. A-si veni in fire = a-si reveni (dupa un soc, o emotie puternica, un lesin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a infuria, a scoate din sarite, din rabdari. A-si tine (sau a-si pastra) firea = a se stapani, a-si pastra cumpatul. A-si pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stapani, a-si pierde cumpatul. A se prapadi cu firea = a face tot posibilul; a se stradui; a se consuma foarte mult sufleteste. – V. fi.

OTel, (2) oteluri, (3) otele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (si cu alte elemente), intrebuintat pentru rezistenta, duritatea, tenacitatea si elasticitatea lui. ◊ loc. adj. De otel = asemenea otelului (ca tarie, rezistenta sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de otel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Tinte, cuisoare cu capul lat si stralucitor. 3. (Inv.; la pl.) Mecanism de declansare la pustile si pistoalele de tip vechi, alcatuit din cocos, cremene si amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de otele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Arma. – Din sl. ocelu.

locSOR, locsoare, s. n. Diminutiv al lui loc. [Var.: locusor s. n.] – loc + suf. -usor.

MONTA¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a imbina. ♦ A fixa, a amplasa la locul de functionare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre pretioase intr-o bijuterie. 2. A pregati reprezentarea unui spectacol artistic, a pune in scena. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A intarata pe cineva impotriva cuiva; a atata. – Din fr. monter.

EXASPERARE, exasperari, s. f. Actiunea de a exaspera si rezultatul ei. ◊ loc. adv. Pana la exasperare = pana la ultima limita. [Pr.: eg-zas-] – V. exaspera.

COLABORARE, colaborari, s. f. Actiunea de a colabora si rezultatul ei. ◊ loc. adv. In colaborare (cu...) = participand activ, printr-o contributie efectiva, la o munca in comun; impreuna (cu...). – V. colabora.

DEPLASARE, deplasari, s. f. Actiunea de a (se) deplasa si rezultatul ei. ◊ loc. adv. In deplasare = in calatorie pentru interes de serviciu. – V. deplasa.

DESAVARSIRE, desavarsiri, s. f. Actiunea de a (se) desavarsi si rezultatul ei. ◊ loc. adv. Cu desavarsire = cu totul, in intregime, pe deplin; absolut. – V. desavarsi.

ROTOTECA, rototeci, s. f. Catalog mecanic cu fise puse pe placi situate intr-o toba rotativa, care pot fi consultate fara a fi scoase de la locul lor. – Din fr. rototheque.

CLINTI vb. a (se) clatina, a (se) deplasa, a (se) misca, a (se) muta, a (se) urni, (inv. si pop.) a (se) sminti, (inv. si reg.) a (se) clati, (Mold. si Transilv.) a (se) vasca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.)

DEPLASA vb. 1. v. merge. 2. v. muta. 3. a se da, a se duce, a merge. (Se ~ cu doi pasi inapoi.) 4. v. duce. 5. a (se) clatina, a (se) clinti, a (se) misca, a (se) muta, a (se) urni, (inv. si pop.) a (se) sminti, (inv. si reg.) a (se) clati, (Mold. si Transilv.) a (se) vasca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.) 6. a duce. (A ~ lingura la gura.) 7. a misca, a muta, a plimba. (~ bomboana prin gura.) 8. v. circula. 9. v. trece. 10. a impinge, a mana. (Vantul ~ departe frunzele cazute.) 11. a aluneca. (Un strat de roci s-a ~.) 12. v. luxa. 13. v. actiona. 14. v. schimba.

APEDUCT ~e n. Sistem de conducte care transporta apa de la locul ei de captare pana la punctul de destinatie. /<lat. aquaeductus

INFAMIE ~i f. 1) Caracter infam; ticalosie; josnicie; nemernicie. 2) Fapta de om infam; ticalosie; marsavie; ignominie. ◊ Stalpul ~ei loc unde in trecut erau tinuti legati infractorii si criminalii, pentru a putea fi dezaprobati si loviti de multime. A tintui la stalpul ~ei a supune oprobriului public; a infiera. [G.-D. infamiei] /<fr. infamie, lat. infamia

IMPREUNA adv. In asociere unul cu altul (sau cu altii); laolalta; la un loc. Ei merg ~. /in + pre + una

PLASATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Lucrator insarcinat cu plasarea spectatorilor la locurile lor intr-o sala de spectacole. 2) Lucrator care se ocupa cu plasarea marfurilor. /a plasa + suf. ~tor

COAPTATIE s.f. 1. Stare de interactiune specifica a organelor unui corp viu. 2. Punerea la locul lor a fragmentelor de oase fracturate sau a oaselor luxate. [Pron. co-ap-, gen. -iei. / < fr. coaptation, cf. lat. cum – cu, aptare – a ajusta].

cioaca, cioace, s.f. (pop.) 1. deal, inaltime, varf de deal. 2. carlig care tine un obiect de altul; scoaba, clobant, carliont. 3. capatul lemnului vertical al ferastraului. 4. (reg.) tarnacop, cazma, crampan, gheunoaie, chirlopan, tarsita. 5. unealta de taiat si de scobit; ciuc, ticlu, pupaza, dihoroi, scobitor, salmoc. 6. lingura de lemn de baut apa; polonic, caus, cauc, cupa, hargaie, cofa. 7. trunchiul unui arbore scos cu radacinile din pamant. 8. cioara neagra de clopotnita. 9. unealta de dogarie cu care se imping cercurile la locul lor.

MONTA vb. I. tr. 1. A aseza, a potrivi la locul lor (piesele unei masini, ale unui aparat etc.); a imbina, a asambla. ♦ A fixa o piatra pretioasa intr-o bijuterie. 2. A pregati pentru reprezentare, a pune in scena (o piesa de teatru, un spectacol). 3. (Fig.) A atata, a incita (pe cineva) contra cuiva; a instiga. [< fr. monter].

PLASATOR, -OARE s.m. si f. Cel care plaseaza ceva; (spec.) persoana care plaseaza pe spectatori la locurile lor in salile de spectacole. [Dupa fr. placeur].

AUTOHTON, -A I. adj. 1. (despre specii, populatii) care s-a format si dezvoltat pe teritoriul unde traieste in prezent: bastinas, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare in constiinta ca o gandire generata spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, ramase pe locul lor, peste care au fost impinse din regiunile invecinate roci mai vechi. 2. zacamant de carbuni, format in locul de origine al plantelor din care provine. 3. rau avand izvoarele in aceeasi unitate morfologica, regiune climatica cu gura de varsare. (< fr. autochtone, gr. autokhthon)

COAPTATIE s. f. 1. (biol.) ajustare a doua organe ale aceluiasi individ formate independent unul de altul, unul in cavitate si celalalt in relief. 2. punerea la locul lor a fragmentelor de oase fracturate sau a oaselor luxate. (< fr. coaptation)

MONTA¹ vb. I. tr. 1. a aseza, a potrivi la locul lor (piesele unei masini, ale unui aparat etc.); a imbina, a asambla. ◊ a fixa o piatra pretioasa intr-o bijuterie. 2. a pune in scena o piesa de teatru, un spectacol. 3. a pune la cale, a atata, a instiga. II. refl. a se irita, a se infuria. (< fr. monter)

PERMUTARE s. f. 1. actiunea de a permuta. 2. (mat.; lingv.; pl.) operatie prin care se schimba intre ele locurile a doua sau mai multe elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutatie. 3. reluare a unui fragment muzical pe un alt sunet. (< permuta)

PLASATOR, -OARE s. m. f. cel care plaseaza ceva. ◊ persoana care plaseaza pe spectatori la locurile lor in salile de spectacole. (< plasa + -tor)

plasa (plasez, plasat), vb. – A aseza intr-un anumit loc. Fr. placer. – Der. plasament, s. n., din fr. placement; deplasa, vb., din fr. deplacer; deplasat, adj. (inv., in afara locului, inoportun); plasator, s. m. (persoana care plaseaza spectatorii la locurile lor in salile de spectacol).

ALEGERE, alegeri, s. f. Actiunea de a (se) alege si rezultatul ei. ◊ loc. adv. Fara alegere = la intamplare. La alegere = dupa voia, dupa placul cuiva. ♦ (La pl.) Operatie care se efectueaza conform unor norme precise si dinainte stabilite, pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate sa indeplineasca o anumita sarcina.

APROPIERE, apropieri, s. f. Actiunea de a (se) apropia si rezultatul ei. ◊ loc. adv. In apropiere = aproape, in vecinatate. Prin apropiere = pe aproape. Din apropiere = de aproape.

RUNC, manastire de calugari, situata in localit. componenta Runcu a orasului Buhusi, jud. Bacau, ctitorita de Stefan cel Mare in 1457, dupa batalia victorioasa impotriva lui Petru Aron de la Orbic (apr. 1457). Biserica veche a manastirii a fost demolata, pe locul ei zidindu-se biserica actuala cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil (1760-1787; picturile murale interioare au fost executate abia in 1987). Complexul monahal a fost restaurat in anii 1980-1990.

Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. Avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.

Chryseis, fiica lui Chryses, preotul lui Apollo (v. si Chryses), luata de Agamemnon drept prada de razboi din Lyrnessus. Nevrind s-o inapoieze tatalui ei, Agamemnon si-a atras asupra-si minia lui Apollo, care a facut sa bintuie o molima in tabara greceasca. Speriati, grecii l-au silit pe Agamemnon s-o elibereze pe Chryseis si s-o redea tatalui sau. Atunci, in locul ei, Agamemnon a cerut-o pe Briseis, sclava lui Achilles (v. Achilles, Briseis). Mai tirziu, Chryseis s-a inapoiat insa la Agamemnon, cu care – se spunea intr-o legenda – ar fi avut doi copii: pe Iphigenia si pe Chryses.

ALIBI, alibiuri, s. n. 1. Dovada de nevinovatie rezultata din constatarea ca, la data savarsirii infractiunii, cel invinuit se afla in alta parte decat la locul savarsirii ei. 2. Mijloc de aparare care aduce in sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuza, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) detine (nici) o proba, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi.

BOBOTEAZA s. f. Sarbatoare crestina la 6 ianuarie, cand se considera ca a avut loc botezul lui Iisus Hristos; Iordan. ◊ Gerul Bobotezei = ger mare (ca la inceput de ianuarie). – Probabil din apa + boteaza (< boteza).

IN-FOLIO adj. invar. (Despre formatul unei carti) In care coala de hartie este indoita in doua, formand patru pagini; (despre carti, adesea substantivat) care are acest format. [Pr.: -li-o] – loc. lat.

INTRETAIERE, intretaieri, s. f. Actiunea de a se intretaia si rezultatul ei. ♦ (Concr.) loc unde se intretaie doua elemente; intersectie. – V. intretaia.

VINDECARE, vindecari, s. f. Actiunea de a (se) vindeca si rezultatul ei; insanatosire. ◊ loc. adj. Fara vindecare = incurabil. – V. vindeca.

PEPINIERA, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru inmultirea si formarea plantelor erbacee sau lemnoase pana la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. a**l. Crescatorie de animale. 3. Fig. Institutie, organizatie etc. care pregateste un numar mare de oameni in vederea unei profesiuni, a unei activitati etc., colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pepiniere.

SFASIERE, sfasieri, s. f. Actiunea de a sfasia si rezultatul ei; sfasietura. ♦ locul unde s-a sfasiat ceva; spartura, gaura; sfasietura. [Pr.: -si-e-] – V. sfasia.

PREMEDITARE, premeditari, s. f. Actiunea de a premedita si rezultatul ei; premeditatie. ◊ loc. adj. si adv. Cu premeditare = (in mod) premeditat. – V. premedita.

RABDA, rabd, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A suporta (fara impotrivire si cu resemnare) greutati, neplaceri fizice sau morale; a indura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica usor. 2. Tranz. si intranz. A accepta, a ingadui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l rabda (pe cineva) inima (sa...) = a (nu) se putea stapani (sa nu...), a (nu) se indura sa... Cum il rabda locul (sau pamantul)? se spune despre un om rau, care savarseste fapte reprobabile. A (nu)-l mai rabda (pe cineva) puterile sa... = a (nu) mai putea sa... 3. Intranz. A-si infrana nelinistea, enervarea, a avea rabdare, a-si pastra calmul. – Et. nec.

SATURATIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai contine valente libere si deci nu mai poate aditiona alte elemente in molecula lui; stare a unei solutii in care nu se mai poate dizolva o noua cantitate din substanta dizolvata; stare a unui mediu gazos in care nu se mai poate evapora o noua cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumita marime caracteristica a atins valoarea ei maxima. ◊ loc. adv. Pana la saturatie = a) pana la completarea tuturor valentelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maxima a unui fenomen, satisfacere maxima a cuiva; p. ext. plictiseala, oboseala, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis.

DICHIS, dichisuri, s. n. (Pop. si fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte marunte, piese, accesorii (lipsite de importanta) care completeaza un sistem si ajuta la buna lui functionare. ◊ loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fara sa lipseasca nimic; cu grija, ordonat. 2. Podoaba, gateala, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv).

SCURGERE, scurgeri, s. f. 1. Actiunea de a (se) scurge si rezultatul ei. 2. (Concr.) loc (amenajat sau natural) pe unde se scurge apa de prisos. 3. (Pop.) Nume dat unor secretii patologice ale corpului omenesc. – V. scurge.

SFARSIRE, sfarsiri, s. f. Actiunea de a (se) sfarsi si rezultatul ei; sfarsit¹. ◊ – loc. adv. (Rar) Fara sfarsire = necontenit, mereu. – V. sfarsi.

SHOW, show-uri, s. n. Gen de spectacol muzical-distractiv in care locul principal il detine recitalul unui actor (renumit). [Pr.: sou] – Din engl. show.

SIMTIRE, simtiri, s. f. 1. Faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. Traire afectiva, afect, sentiment. 3. Stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ loc. adj. Fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) Simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) Bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.

SUPUNERE, supuneri, s. f. Actiunea de a (se) supune si rezultatul ei. ♦ Respect. ◊ loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. – V. supune.

ECLIPSA ~e f. 1) Disparitie (totala sau partiala) a imaginii unui astru datorita interpunerii unui corp ceresc intre el si locul de observare. ~ de Soare. ~ de Luna. 2) fig. Trecere in umbra a unei persoane sau a unui lucru. [G.-D. eclipsei; Sil. e-clip-i /<lat. eclipsis, fr. eclipse

IMPERIU ~i n. 1) Stat condus de un imparat; imparatie. 2) Teritoriu cuprinzand un stat dominant impreuna cu teritoriile cucerite si dominate de el. 3) fig. loc sau perioada in care domina anumite stari de lucruri; imparatie. [Sil. -riu] /<lat. imperium

A PERMUTA permut tranz. 1) A face sa se permute. 2) mat. (elemente) A schimba locurile intre ele. /<fr. permuter, lat. permutare

AL TREILEA a ~a num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul trei in ordinea numararii si vine dupa al doilea. locul ~. /trei + le + a

TARA tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra

DEPORTARE s.f. Actiunea de a deporta si rezultatul ei; (concr.) locul si timpul in care a fost deportat cineva. [< deporta].

IGAPO s.f. Padure ecuatoriala din campia Amazonului, mereu inundata din cauza situarii ei pe locuri mai joase. [Et. incerta].

boboteaza s. f. – Sarbatoare crestina la 6 ianuarie, cind se considera ca a avut loc botezul lui Iisus Cristos. Formatie artificiala, din sl. Bogu „Dumnezeu” si boteaza, constituita ca sl. Bogojavlenije „Boboteaza” (Miklosich, Slaw. elem., 15) si devenita pop., prin intermediul bisericii. Aceasta explicatie este traditionala de la Miklosich, dar a fost combatut constant de Puscariu, Dacor., I, 437 si DAR (cf. REW 570), care pledeaza pentru apa-boteaza, forma care se aude inca in anumite regiuni din Trans., si pe care o considera a fi cea primara. Totusi, aceasta ultima compunere cu greu ar putea fi autentica, deoarece este lipsita de sens (totdeauna s-a botezat cu apa, si nici un alt botez nu s-a numit altfel); este mai curind o interpretare pop. a celei dinainte.

RANG s.n. 1. Loc ocupat de o persoana sau de o institutie intr-o ierarhie. ♦ Treapta, situatie sociala. 2. Clasificare a navelor potrivit marimii sau armamentului lor. 3. (Mat.) locul pe care il ocupa un termen intr-un sir. [< fr. rang].

allegro ma non troppo (it.) (-le-gro) loc. adv.

iele s. f. pl. – Fiinte imaginare cu puteri nefaste; frumoasele, dinsele, dragaicele. – Var. ele. Este pl. al pron. pers. ea (DAR; Bogrea, Dacor., IV, 822; Candrea), eufemism care coincide cu dinsele „lemuri”, si cu iel, s. m. (d****l), in loc de el. Totusi, Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 176, credea ca numele este dacic; dupa Diculescu 186, din germ. elle. Inainte, Cihac, II, 508, se gindea la mag. lel „spirit” si Lokotsch 950 la tc. jel „vint”, cf. vintoasele. Din rom. provine probabil tig. sp. ilo „spirit” (Besses 89).

pac (pacuri), s. n. – Pachet, legatura. Germ. Pack (Tiktin). Se zice mai ales despre pachetele de tigari si despre gheme (de ata, de bumbac etc.). Este dubletul lui pasca, s. f. (Mold., pachet de tigari), din germ., prin intermediul rus. packa, si al lui pacioc, s. n. (Mold., pachet de tutun), probabil prin rut.; pacla, s. f. (Banat, pachet de tigari), cu suf. dim. germ. -el, in loc de -lein, caracteristic sas. si bavarez (W. Henzen, Deutsche Wortbildung, Tubingen 1957, p. 146); patvagon, s. n. (vagon de marfa), din germ. Packwagen.

proor s. n. – 1. Zori de zi. – 2. Ajunul sarbatorii de Sf. Gheorghe. – Var. prour, improor, amproor, napraor, amprour. Ngr. πρόωρος „foarte devreme” (Bogrea, Dacor., I, 266; Diculescu, elementele, 448; Candrea). S-au propus alte explicatii, care par mai putin convingatoare: din lat. per rōrem (Hasdeu 1108); de la per si roura (Spitzer, RF, II, 284-87); din lat. provǒlāre (Procopovici, Dacor., V, 383-90; REW 6793c); de la un lat. *priulus (Pascu, Arch. Rom., XXV, 197); din ngr. πενίορθρον „de dimineata” (Diculescu, elemente, 448); din lat. prō hōra (Graur, BL, III, 50). Daca der. pe care o propunem este exacta, nu-si au loc explicatiile lui Graur, privitoare la dezvoltarea o › oo, cf. prooroc.

BETHLEHEM (BAYT LAHM), oras pe malul de V al Iordanului ocupat de Israel, la SV de Ierusalim; 25 mii loc. (1971). Centru agricol. Vechi oras in Iudeea. Potrivit Bibliei, locul nasterii lui Hristos. Biserica Nativitatii.

ZIULICA s. f. (Fam.) Diminutiv al lui zi. ◊ loc. adv. Toata ziulica sau ziulica toata, ziulica intreaga = de dimineata pana seara. ◊ Expr. Cat e ziulica de mare = cat tine ziua. Pana in ziulica de astazi = pana acum. [Pr.: zi-u-]

ca si² (si) loc. conjct. (ea, ~ el, au venit devreme; au venit el, ~ cine a mai fost chemat)

TABU (‹ fr. {i}; cuv. polinezian „sacru”) s. n. 1. (In societatile primitive) interdictie absoluta cu caracter sacru, privind o fiinta, un obiect, un proces sau un fenomen a carei incalcare atrage automat sanctiuni severe. Termenul a fost introdus in Europa de exploratorul James Cook, care l-a intalnit (1777) in ins. Tonga. T. este un concept paralel cu mana avand unele caracteristici negative, atunci cand se refera la persoane sau locuri carora le da o semnificatie de „pericol”. ♦ Fig. Persoana, obiect, chestiune a caror discutare este interzisa. 2. Interdictie sociala si morala. 3. (LINGV.) Interdictie de vocabular care determina inlocuirea unui cuvant cu un alt cuvant sau cu o perifraza, de obicei metaforice, ori cu o varianta formala care il face de nerecunoscut (ex. „uciga-l toaca” pentru „drac”).

RIBOZOM (‹ germ., fr.) s. m. pl. (GENET.) Organit celular sferic, de mici dimensiuni, alcatuit din ARN (60%) si proteine (40%); sunt prezenti in numar mare in celulele vii, fie liberi in citoplasma, fie atasati de membranele reticulului endoplasmatic, la nivelul lor avand loc sinteza proteinelor. Sunt numiti si granulele sau corpusculii lui Palade, dupa numele savantului american de origine romana G. Palade care i-a descoperit in 1953.

Eteocles, fiul lui Oedipus si al Iocastei si frate cu Polynices. Dupa descoperirea incestului savirsit de Oedipus si dupa plecarea acestuia din cetatea Thebae, Eteocles si Polynices hotarisera sa domneasca pe rind, fiecare cite un an. La implinirea termenului Eteocles refuza insa sa-i cedeze locul fratelui lui. Atunci Polynices cere ajutor regelui Adrastus (v. si Adrastus) si organizeaza expeditia „celor sapte impotriva Tebei”. In cursul ciocnirii, cei doi frati au pierit intr-o lupta corp la corp, ucigindu-se reciproc. In timp ce tebanii, socotindu-l tradator, au refuzat sa ingroape trupul neinsufletit al lui Polynices (v si Antigone), Eteocles a fost inmormintat cu mare cinste. Unul dintre fiii sai, Laodamas, avea sa domneasca peste cetatea Thebae in timpul expeditiei organizate de epigoni.

ACUITATE s. f. 1. (Livr.) Capacitate a organelor de simt de a percepe e*******i oricat de slabe si de a diferentia e*******i foarte asemanatoare intre ele; ascutime, agerime. ◊ loc. adv. Cu acuitate = cu necesitate, in mod imperios. 2. Grad de inaltime pe care il poate atinge o voce sau un instrument muzical. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. acuite.

CATelEA, CATA pron. interog., adj. interog. (Precedat de art. „al”, „a”, se intrebuinteaza in propozitii interogative pentru a afla locul pe care il ocupa cineva sau ceva intr-o ierarhie, intr-o serie de fiinte sau de lucruri de acelasi fel) Al catelea a reusit? A cata casa? [Var.: catea pron. interog., adj. interog. f.] – Cate + le + a.

IMPERIU, imperii, s. n. 1. Stat monarhic care are in frunte un imparat; imparatie. 2. Teritoriu cuprinzand un stat dominant (marea metropola) si posesiunile lui coloniale. 3. (In loc.) Sub imperiul... = dominat, influentat de..., determinat de... – Din lat. imperium.

INLESNIRE, inlesniri, s. f. Actiunea de a inlesni si rezultatul ei; facilitare, usurare. ◊ loc. adv. Cu inlesnire = lesne, usor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. inlesni.

RANG, ranguri s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva intr-o ierarhie administrativa, bisericeasca, militara sau diplomatica dupa criteriul importantei, functiei etc.; treapta intr-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul intai (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul intai (sau al doilea etc.) 2. Numar care indica locul pe care il ocupa un termen intr-un sir. 3. (Frantuzism inv.) Sir de persoane. – Din fr. rang.

PARGUIALA, parguieli, s. f. Prima faza de coacere a fructelor, cand acestea incep sa-si schimbe culoarea si cand creste continutul lor in zahar. ◊ loc. vb. A da in parguiala = a incepe sa se coaca. [Pr.: -gu-ia-] – Pargui + suf. -eala.

POTCOAVA, potcoave, s. f. Piesa din otel, aproximativ in forma de semicerc, care se fixeaza cu caiele pe copitele animalelor de tractiune, pentru protejarea lor la mers. ◊ loc. adv. In potcoava = in forma de semicerc. ◊ Expr. Cauta (sau umbla dupa) potcoave de cai morti ori cauta (sau umbla) dupa cai morti, sa le ia potcoavele = umbla dupa lucruri imposibil de obtinut sau de gasit. A-si lepada (sau a sta sa-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesa de otel, aproximativ in forma de semicerc, care se fixeaza pe tocurile bocancilor si ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, scr. potkova.

CRIPTOGRAMA, criptograme, s. f. 1. Document, text scris cu caractere secrete. 2. Joc distractiv constand din impartirea cuvintelor unei fraze intr-un numar exact de fragmente, care se inscriu intr-o forma geometrica regulata, urmand sa fie aflat modul si locul in care ele se succeda. – Din fr. cryptogramme.

MINISTERIAL, -A, ministeriali, -e, adj. Care apartine unui ministru sau unui minister, privitor la un ministru sau la un minister, emis de un ministru sau de un minister; de ministru sau de minister. ◊ Banca ministeriala = locul pe care il ocupa reprezentantii guvernului in incinta unui parlament. Coala (sau hartie) ministeriala (sau de format ministerial) = coala de hartie de format obisnuit pentru cereri. Plic ministerial = plic de dimensiuni mari, in care pot incapea acte fara sa fie indoite. [Pr.:-ri-al] – Din fr. ministeriel.

CONTENIRE, conteniri, s. f. Actiunea de a conteni si rezultatul ei; sfarsit, incetare. ◊ loc. adv. Fara contenire = neincetat, mereu. – V. conteni.

CONTINUARE, continuari, s. f. Actiunea de a continua si rezultatul ei; urmare, prelungire. ◊ loc. adv. In continuare = fara intrerupere, continuu; mai departe, mai incolo. [Pr.: -nu-a-] – V. continua.

SCIENTICA s. f. Disciplina care studiaza stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate; scientologie. [Pr.: sci-en-] – Dupa lat. scientia.

STATUT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispozitii cu caracter oficial, prin care se reglementeaza scopul, structura si modul de functionare al unei organizatii, societati, asociatii etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplica cetatenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplica bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. (In sociologie; si in sintagma statut social) locul pe care il ocupa un individ intr-un sistem social dat si la un anumit moment; status. 3. Spec. (Inv.) Constitutie. – Din fr. statut, lat. statutum.

CLASARE s. 1. v. aranjare. 2. clasificare, plasare, situare. (~ lui pe primul loc in concurs.)

POPOSIRE s. 1. oprire, zabovire. (~ lui intr-un loc pentru odihna.) 2. v. popas.

SITUARE s. 1. clasare, clasificare, plasare. (~lui pe primul loc la concurs.) 2. amplasare, asezare, fixare, plasare, stabilire. (~ noului obiectiv intr-un loc adecvat.)

A DEZLOCUI ~iesc tranz. fiz. (lichide) A scoate de la locul pe care il ocupa fiind inlocuit de un corp solid. /dez- + a [in]locui

INAPOI adv. 1) In partea din spate; in urma; indarat. ◊ A da ~ a) a se retrage; b) a ceda intr-o actiune, intr-o discutie; c) a fi in declin; a regresa. 2) La locul pe care il ocupa anterior; in locul unde se afla mai inainte; indarat. Du-te imediat ~. ◊ A da (ceva) ~ a inapoia; a restitui. A-si lua vorba ~ a-si retrage spusele; a renunta la cele afirmate anterior. 3) Cu o treapta mai jos; intr-un loc sau intr-o situatie mai dezavantajoasa. ◊ A da (pe cineva) ~ a cobori in rang (pe cineva); a retrograda. 4) Intr-o perioada de timp trecut; in urma; indarat. Teoria e orientata ~. [Sil. in-a-] /in + apoi

RANG ~uri n. 1) Treapta intr-o ierarhie (administrativa, diplomatica sau militara) dupa importanta functiei. ◊ De prim ~ de categoria sau de calitatea intai. 2) mat. Numar care arata locul pe care il ocupa un termen intr-un sir. /<fr. rang

TITULAR ~a (~i, ~e) si substantival 1) (despre persoane) Care indeplineste o functie permanenta pe care o detine dupa lege. 2) Care poseda (ceva) pe baze juridice; cu drept legal de posesor (a ceva). 3) rar (despre personaje literare) Care detine locul central, numele lui servind drept titlu pentru opera respectiva. /<fr. titulaire

VAMA vami f. 1) Institutie de stat care efectueaza controlul asupra marfurilor si a altor bunuri la intrarea intr-o tara sau la iesirea din ea. 2) Punct sau loc unde este stabilita o asemenea institutie. 3) Taxa care se plateste pentru marfurile importate sau exportate. [G.-D. vamii] /<ung. vam

DETASARE s.f. Actiunea de a (se) detasa si rezultatul ei; timpul si locul unde este detasat cineva. [< detasa].

DISPERSARE s.f. Actiunea de a (se) dispersa si rezultatul ei; timpul si locul in care cineva a fost dispersat. [< dispersa].

STATUS s.n. 1. loc pe care il ocupa un individ oarecare intr-un sistem si la un moment dat. 2. Comportament la care un individ poate sa se astepte din partea celorlalti. [< lat. status].

APel s.n. 1. Strigare a numelui unor persoane (pentru verificarea prezentei lor intr-un loc). 2. Chemare scrisa sau orala adresata unei colectivitati. ♦ Indemn; cerere, rugaminte. ◊ A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugaminte. 3. Semnal sonor sau luminos produs intr-un post de telefon, de telegraf etc.; chemare. 4. (Iesit din uz) Actiune facuta la o instanta judecatoreasca imediat superioara pentru a schimba sau a infirma o hotarare data de o instanta inferioara. [Pl. -luri. / < fr. appel].

SCIENTICA s.f. Disciplina recent aparuta, al carei obiect de studiu il constituie stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate, imbunatatirea continua a cercetarii stiintifice etc.; stiinta despre stiinta; scientologie. [Pron. sci-en-. / et. incerta].

allegro assai (it.) (-le-gro, -sai) loc. adv.

BOLGIE s. f. 1. vale adanca, compartiment al celui de-al optulea cerc al infernului lui Dante. 2. (fig.) loc urat, infern. (< it. bolgia)

POZITIE s. f. 1. mod in care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul in care sunt tinute mainile in timpul cantatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care il ocupa un sunet intr-un cuvant. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare in care se gaseste cineva sau ceva. ◊ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)

SCIENTICA s. f. stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate, optimizarea cercetarii stiintifice; stiinta despre stiinta; scientologie. (cf. lat. scientia, stiinta)

ABUKIR [Abū Qῑr], localit. in Egipt, la NE de Alexandria. In apropierea ei au avut loc citeva batalii: la 1 august 1798, flota engleza, comandata de amiralul Nelson, a distrus flota franceza, comandata de amiralul Brueys; la 24-25 iul. 1799 Napoleon Bonaparte i-a invins pe otomani, iar la 8 martie 1801 armata franceza din Egipt a fost infrinta de cea engleza.

AFUMATI 1. Com. in jud. Dolj; 3,720 loc. (1991); Statie de c. f. 2. Com. in sectorul Agricol Ilfov; 6.411 loc. (1991). Biserica (1696), ctitoria lui Constantin Cantacuzino.

AITON, com. in jud. Cluj; 1.852 loc. (1991). Pe terit. ei a fost descoperita o asezare rurala romana.

AREQUIPA [arekipa], oras in S Peru-lui (C********a Occidentala), la 2.370 m alt., la poalele vulcanului el Misti; 591,7 mii loc. (1988). Centru comercial. Ind. siderurgica, chim. (mase plastice), piel., textila si alim. Izv. minerale Aeroport. Universitate (1821). Muzeu. Biserica La Compana (sec. 16-17), case din sec. 18. Fundat in 1540 de F. Pizzaro pe locul unei asezari inca.

ARLES, oras in SE Frantei (Provence), port. pe stg. Ronului, la NV de Marsilia, unit printr-un canal navigabil cu M. Mediterana; 52,5 mii loc. (1982, cu suburbiile). Ind. chimica, a hirtiei, prelucrarea metalelor. Santiere navale. Vestigii romane (amfiteatru cu 20.000 locuri, ruinele palatului lui Constantin etc.). Catedrala (sec. 12), capodopera a artei romanice. Muzeu de arta. Intre 933 si 1246, capitala regatului omonim.

AURIGNAC [orinac], comuna in S Frantei (Haute-Garonne); 1.130 loc. (1985). Pe terit. ei, intr-o pestera, au fost descoperite resturi arheologice si faunistice.

BASRA (AL-BASRAH, BASSORA), oras in Irak, port pe Shat el’Arab; 1,54 mil. loc. (1977, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport international. Prelucr. petrolului. Export de produse petroliere si curmale. Universitate.

BASTOGNE [baston], oras in SE Belgiei, la S de Liege; 11,6 mii loc. (1983). Aici trupele aliate conduse de generalul american G. Patton au contraatacat puternic (26 dec. 1944-2 ian. 1945), respingind ofensiva trupelor germane.

ACUITATE s. f. 1. (Livresc) Capacitate a simturilor de a percepe e*******i oricat de slabe si de a diferentia e*******i foarte asemanatoare intre ele; ascutime, agerime. ♢ loc. adv. Cu acuitate = cu necesitate, in mod imperios. [Pr.: -cu-i-] – Dupa fr. acuite.

CHAFARINAS [tʃafarinas], arh. posesiune spaniola in M. Mediterana, in apropierea coastelor Marocului, la 4 km de Ras el-Ma; c. 350 loc. Relief colinar.

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dati-mi un punct de sprijin si voi urni Pamantul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede si devenite celebre ca simbol al inventivitatii si al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci cand exista temeiuri obiective sau rationale.

HERMAN von SALZA (1170-1239), mare maestru al Ordinului Teutonic (1209-1239). A stramutat Ordinul din Palestina in Europa (colonizati, din 1211 pana in 1225, de regele ungur Andrei al II-lea in Tara Barsei). In timpul lui a avut loc unirea Ordinului Teutonic cu Ordinul Livonian (1237).

UR, oras antic (milen. 4-3 i. Hr.), in S Mesopotamiei (Caldeea), la 235 km SE de vechiul Babilon si 16 km V de fl. Eufrat. Unul dintre cele mai vechi centre de civilizatie urbana din lume. In sec. 23-21 i. Hr., capitala statului sumerian. Abandonat in sec. 4 i. Hr., probabil ca urmare a deplasarii cursului Eufratului. Ruinele orasului U., inclusiv vestigiile unui zigurat, au fost descoperite in anii 1922-1934 de catre o misiune britanica condusa de Sir Leonard Woolley. Potrivit traditiei biblice a fost patria lui Abraham. Pe locul anticului oras U., s-a dezvoltat localit. moderna iraqiana Tall al (Tell el)-Muqaiyir, langa An-Nāsirῑyah.

Calydon, cetate din Aetolia, numita astfel dupa numele intemeietorului ei si cirmuita ulterior de Oeneus, tatal lui Meleager. In imprejurimile ei a avut loc celebra vinatoare a mistretului – zis din Calydon (v. si Meleager).

INCETARE s. f. Actiunea de a inceta si rezultatul ei; intrerupere, oprire, sfarsit. ◊ loc. adv. Fara (de) incetare = necontenit, neincetat. ◊ Expr. Incetare din viata = moarte, deces. – V. inceta.

INTINS², -A, intinsi, -se, adj. 1. Incordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfasurat in lungime sau pe toata suprafata. ◊ loc. adv. Cu brate(le) intinse = cu mare dragoste. Cu panzele intinse = (despre ambarcatii) cu panzele desfasurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Asezat, fixat. 3. (Despre piei, tesaturi etc.) Fara creturi sau indoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la tinta; p. ext. incordat, grabit, zorit². 5. (Despre elemente care formeaza un sir) Care prezinta o succesiune neintrerupta. 6. Cu suprafata mare, vast. ◊ loc. adv. Pe scara intinsa = in proportii foarte mari. – V. intinde.

JUBILIAR, -A, jubiliari, -e, adj. De jubileu, facut pentru un sau cu ocazia unui jubileu. ◊ An jubiliar = an in care are loc un jubileu. [Pr.: -li-ar] – Din jubileu (dupa fr. jubilaire).

APel, apeluri, s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezenta lor intr-un anumit loc. 2. Chemare scrisa sau orala adresata maselor, unei colectivitati etc. 3. Cerere, rugaminte. ◊ loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Actiune facuta la o instanta judecatoreasca superioara, spre a obtine anularea unei sentinte date de o instanta inferioara si judecarea in fond a procesului. ◊ Curte de apel = instanta judecatoreasca, superioara tribunalului, care avea competenta de a judeca recursul cuiva impotriva sentintei tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marcheaza cererea de a stabili o legatura telefonica sau telegrafica. – Din fr. appel.

ESENTA, esente, s. f. 1. Ceea ce exprima principalul si stabilul din obiecte si din fenomene, natura lor interna, ascunsa, latura lor care nu este data sau perceptibila nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecand de forma exterioara a lucrurilor, patrunzand in adancul lor cu ajutorul gandirii. ◊ loc. adv. In esenta = in ceea ce este fundamental; in ultima analiza. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic si intrebuintat in farmacie, in parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales in alimentatie. ♦ Substanta concentrata care, diluata (cu apa), da un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcatuiesc o padure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

MIJlocIRE, mijlociri, s. f. Actiunea de a mijloci si rezultatul ei; interventie, mediere, mediatie. ◊ loc. prep. Prin mijlocirea... = prin intermediul..., cu ajutorul... – V. mijloci.

el, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) el merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) Da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

DISLOCA, disloc, vb. I. Tranz. si refl. A (se) misca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din intregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-si modifica pozitia initiala (orizontala). ♦ Tranz. si refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulatii. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc in altul, a le schimba dintr-o garnizoana in alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea intre ei a unui cuvant sau a mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.

RASUFLARE, rasuflari, s. f. Actiunea de a (se) rasufla si rezultatul ei; respiratie, rasuflet, rasuflu. ◊ loc. adj. si adv. Fara rasuflare = mort. ◊ loc. adv. Dintr-o rasuflare = dintr-o data, repede. ◊ Expr. A-si tine (sau a-si opri, a-si stapani) rasuflarea = a se sili sa nu respire sau a respira usor, fara zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) rasuflarea = se zice cand cineva este coplesit, sugrumat de o emotie puternica, de spaima etc. A-si da rasuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plamani; suflu. ♦ Fig. Adiere usoara. – V. rasufla.

DESIRA, desir, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte insirate pe ata, in special despre margele) A iesi de pe ata pe care au fost insirate (adesea cazand si imprastiindu-se). ◊ Tranz. Desira margele. 2. (Despre ata infasurata pe ghem sau despre gheme) A se desfasura intr-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Desira ata de pe ghem. 3. (Despre impletituri sau obiecte impletite) A se desface, a se destrama. ◊ Tranz. A desirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) in toata lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri si peisaje din natura) A se desfasura in fata privitorului. – Lat. diserrare. Cf. sir.

DIAMETRU, diametre, s. n. 1. Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecand prin centrul lor; lungimea acestui segment. ♦ locul geometric al mijlocului tuturor coardelor paralele cu o directie data. 2. (In sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect departat, in special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diametre, lat. diametrus.

ANGAJARE s. 1. incadrare, numire, primire. (~ lui s-a facut pe loc.) 2. intrare, incadrare. (Dupa ~ lui in serviciu.)

TRAI s. 1. viata, (inv.) cust, custare. (A dus un ~ agitat.) 2. viata, vietuire, (pop.) salasluire, (inv.) salasluinta. (~ul lui indelungat pe aceste locuri.) 3. existenta, viata, zile (pl.), (inv. si pop.) petrecere, vietuire, (pop. si fam.) veac, (inv.) petrecanie. (~ul lui se scurgea in liniste.) 4. v. coabitare. 5. v. subzistenta.

VIATA s. 1. fiinta. (Pe cand nu era ~.) 2. (inv. fig.) cap. (Ii era ~ in primejdie.) 3. sange. (Si-a dat ~ pentru patrie.) 4. trai, (inv.) cust, custare. (Au dus o ~ agitata.) 5. trai, vietuire, (pop.) salasluire, (inv.) salasluinta. (~ lui indelungata pe aceste locuri.) 6. v. existenta. 7. v. biografie.

APel ~uri n. 1) Rostire succesiva a numelor unor persoane pentru a verifica prezenta lor intr-un anumit loc. 2) Chemare adresata maselor. 3) Rugaminte adresata cuiva. 4) Chemare la distanta printr-un semnal sonor sau luminos, folosit in telefonie si telegrafie. /<fr. appel

INCHEIETURA ~i f. 1) Legatura mobila intre doua oase si locul acestei legaturi; articulatie. ~a mainii. ◊ A-i slabi cuiva ~ile a se ramoli. 2) Imbinare a doua elemente si locul unde se imbina ele. /a incheia + suf. ~ura

NAPASTA ~e f. 1) Nenorocire grea, care se abate asupra cuiva; urgie. ◊ Ia ~! ia nevoie. 2) Acuzatie lipsita de orice temei; invinuire nedreapta. 3) ist. Bir suplimentar pe care il plateau taranii in locul consatenilor fugiti. [G.-D. napastei; Pl. si napasti] /<sl. napasti

SIRENA¹ ~e f. 1) (in mitologia greaca) Fiinta fabuloasa cu cap si corp de femeie, cu picioare si aripi de pasare, iar mai tarziu cu coada de peste, care, prin cantecele ei, ademenea navigatorii in locuri periculoase, unde acestia isi gaseau moartea. 2) fig. Femeie care ademeneste prin gratiile si farmecul sau. /<fr. sirene, lat. siren, ~enis

SUPORTER ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care simpatizeaza si sustine cu pasiune o echipa sportiva sau anumiti sportivi, cand au loc competitii cu participarea lor. /<fr., engl. supporter

DEPLASARE s.f. Actiunea de a (se) deplasa si rezultatul ei; (concr.) timpul si locul in care se deplaseaza cineva. ◊ In deplasare = in calatorie pentru interes de serviciu. [< deplasa].

HETEROTAXIE s.f. (Biol.) Dereglare a proprietatilor fizice ale unui organ, care poate avea loc fie prin alterarea lui, fie fara aceasta. ♦ Pozitie anormala a unui organ. [Gen. -iei- / < fr. heterotaxie, cf. gr. heteros – altul, taxis – ordine].

DESCINDERE s.f. Actiunea de a descinde si rezultatul ei. ♦ Deplasare la fata locului a organelor fortei publice, pentru o investigatie. [< descinde].

locK-OUT s.n. Inchiderea de catre capitalist a intreprinderilor pe un anumit termen, lasandu-i astfel in bloc pe muncitori fara lucru pentru a le infrange rezistenta si a nu le satisface revendicarile. [Pron. loc-aut. / < engl. lock-out < lock – a inchide, out – afara].

staulit s.n. (inv.) sederea oilor pe un loc anume (pe care il fertilizeaza).

SIRENA s.f. I. (Mit.) Fiinta fabuloasa, jumatate femeie si jumatate peste, care ademenea prin cantecele ei pe corabieri in locuri primejdioase, unde acestia isi gaseau moartea. ♦ (Fig.) Femeie seducatoare. II. 1. Aparat emitator de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele in fabrici, in navigatie etc. sau in cazuri de alarma. 2. Aparat folosit in laborator pentru masurarea inaltimii sunetelor. [< fr. sirene, it. sirena, cf. lat. siren].

PARADIS s. n. 1. eden, rai. 2. (fam.) loc incantator; fericire. 3. pasarea-ului = pasare exotica cu pene foarte frumoase. (< fr. paradis, lat. paradisus, gr. paradeisos, gradina)

SIRENA s. f. I. 1. (mit.) fiinta fabuloasa cu cap de femeie si trup de peste sau de pasare, care ademenea, prin cantecele ei, pe corabieri in locuri primejdioase, unde acestia isi gaseau moartea. 2. (fig.) femeie seducatoare. II. 1. aparat emitator de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele in fabrici, in navigatie etc. sau in cazuri de alarma. 2. aparat in laborator pentru masurarea inaltimii sunetelor. (< fr. sirene, it. sirena, lat. siren)

pirlui (-uiesc, -it), vb. – (Trans.) A m**a rufele inainte de spalat. – Var. pirloi. Mag. parlani (Candrea). – Der. pirlau, s. n. (ciubar de rufe), din mag. parlo (Galdi, Dict., 148); pirnaie, s. f. (butoi, oala mare; Arg., inchisoare, puscarie; varietate de struguri), in loc de pirlaie, pl. cuvintului anterior (dupa ipoteza improbabila a lui Diculescu, elementele, 450, in loc de *paranaie, din gr. πελινάλιον ‹ πελίνη „butoi”, si ultimul sens din gr. *περϰναλέα ‹ περϰνός „albastru-inchis”; dupa Scriban, din sb. parni „de abur”.

AJACCIO [ajacsio], oras in SE Frantei (Corsica), port. la M. Mediterana; 54,1 mii loc. (1982). Centru comercial (fructe si lemn) si turistic. Santiere navale. Muzeu. locul de nastere a lui Napoleon Bonaparte.

ARIMATEEA, cetate in Iudeea, locul de origine al lui Iosif, in al carui mormint a fost ingropat Iisus. Neidentificat geografic.

ca si¹ (precum si) loc. adv. (ma adresez lui ~ ei)

MARSTON MOOR [mai:stən muə], localitate in V Angliei. locul Bataliei dintre trupele lui Cromwell si armata regalista, soldata cu victoria primului (2 iul. 1644). A reprezentat momentul de cotitura in mersul razboiului.

Ganymedes, tinar de o frumusete fara seaman, originar din Phrygia. Era fiul lui Tros si frate cu Assaracus, cu Cleopatra si cu Ilus. Se spunea ca, orbit de frumusetea lui neobisnuita, parintele zeilor s-ar fi indragostit de el. Odata, pe cind se afla pe munte unde pastea oile tatalui sau, Ganymedes a fost rapit de catre Zeus, care luase infatisarea unui vultur, si dus in Olympus. Acolo el a devenit paharnicul zeilor, luind locul zeitei Hebe care le turnase pina atunci nectarul in cupe.

AMANDOI, -DOUA, num. col. Si unul si altul; ambii. [Gen.-dat. (cand preceda substantivul) amanduror si (cand il urmeaza sau ii tine locul) amandurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui).

CALATORIE, calatorii, s. f. Actiunea de a calatori; drum pe care il face cineva intr-un loc (mai departat). ◊ Expr. (Ir.) Calatorie sprancenata = urare care arata indiferenta pentru plecarea cuiva. – Calatori + suf. -ie.

JONCTIUNE, jonctiuni, s. f. Legatura, unire; (concr.) locul unde se realizeaza legatura, unirea unor parti, unor elemente etc. ♦ (electron.) Zona de contact intre doua regiuni cu mecanisme diferite de conductie ale unui semiconductor, intre doi semiconductori sau intre un metal si un semiconductor. ♦ (Lingv.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propozitii sau fraze, care consta in legarea lor prin cuvinte ajutatoare. ♦ (Mil.) Loc unde se realizeaza legatura dintre flancurile dispozitivelor de lupta a doua unitati militare. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. jonction.

ZIULICA, ziulici, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui zi; zilisoara, ziulita, ziusoara. ◊ loc. adv. Toata ziulica sau ziulica toata, ziulica intreaga = de dimineata pana seara. ◊ Expr. Cat e ziulica de mare = cat tine ziua. Pana in ziulica de astazi = pana acum. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ulica.

DEOSEBIRE, deosebiri, s. f. Actiunea de a (se) deosebi si rezultatul ei; lipsa de asemanare, diferenta. ♦ loc. adv. Cu deosebire = a) in mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cat se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) ca... = cu diferenta ca... Fara deosebire = fara exceptie. Spre deosebire de... = in opozitie, in contrast cu... [Pr.: -de-o-] – V. deosebi.

SUPLINIRE, supliniri, s. f. Actiunea de a suplini si rezultatul ei; inlocuire, completare; p. ext. loc, functie de suplinitor (la o catedra). – V. suplini.

PARASIRE, parasiri, s. f. 1. Actiunea de a (se) parasi si rezultatul ei. 2. Stare a persoanei, a locului etc. parasit; p. ext. singuratate, izolare. ◊ Loc. adj. si adv. In parasire = (care este) in stare proasta, in ruina; abandonat, parasit. – V. parasi.

PERGAMENT, pergamente, s. n. 1. Piele (de oaie, de vitel etc.) prelucrata special pentru a se putea scrie pe ea, folosita in trecut in loc de hartie. 2. Document, text scris pe pergament (1). 3. Hartie translucida care nu lasa sa patrunda grasimile sau umezeala, folosita mai ales la ambalarea alimentelor; hartie pergaminata. – Din lat. pergamentum.

PENSIE, pensii, s. f. Suma de bani lunara ce se acorda persoanelor care au iesit din activitatea profesionala pentru limita de varsta, pentru invaliditate etc. sau care si-au pierdut sustinatorul si sunt incapabile de munca. ◊ Pensie de intretinere sau pensie alimentara = suma de bani pe care cineva trebuie sa o plateasca unei persoane pe care justitia il obliga sa o intretina. ◊ loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ loc. vb. A iesi (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Inv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

MUTACISM s. n. 1. Refuz deliberat de comunicare in virtutea unei tendinte simulatorii sau datorita atitudinii de supraestimare, opozitionism etc. 2. Pronuntare a unei consoane (mai ales a lui m, b, p) in locul alteia. – Din fr. mutacisme.

OSANDIRE, osandiri, s. f. (Pop.) Actiunea de a osandi si rezultatul ei; condamnare. ♦ (Inv.) Necaz, suferinta. ◊ loc. adj. In osandire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osandi.

ESCAMOTA, escamotez, vb. I. Tranz.1. A face sa dispara ceva fara sa se bage de seama, a ascunde ceva cu iscusinta. ♦ Fig. A denatura, a falsifica. 2. A introduce trenul de aterizare al unei aeronave in locurile anume construite in corpul ei, pentru a micsora rezistenta la inaintare a avionului in timpul zborului. [Var.: scamota vb. I] – Din fr. escamoter.

LUPERCALII s. f. pl. Sarbatoare religioasa romana, care avea loc la 15 februarie in cinstea lui Pan, zeul pastorilor si al tarinilor. – Din lat. Lupercalia.

SIRENA, sirene, s. f. I. 1. Aparat (actionat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate si cu care se dau semnale in fabrici, in navigatie etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevazut cu mai multe gauri, prin care trece un curent de aer si care serveste la determinarea inaltimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (In mitologia greaca) Fiinta fabuloasa, cu aspect de femeie, cu picioare si aripi de pasare, mai tarziu cu coada de peste, care, prin cantecele ei, ademenea pe corabieri in locuri primejdioase, unde acestia isi gaseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducatoare. – Din fr. sirene, it. sirena, lat. siren, -enis.

REVelION, revelioane, s. n. Noaptea dintre 31 decembrie si 1 ianuarie, in care se sarbatoreste Anul Nou; petrecere care are loc in aceasta noapte. [Pr.: -li-on. – Var.: reveion s. n.] – Din fr. reveillon.

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

EFECTIV adj., adv., s. 1. adj. adevarat, concret, real. (Plecarea lui ~ din oras a avut loc a doua zi.) 2. adv. v. realmente. 3. adj. incontestabil, indiscutabil, real. (A adus servicii ~.) 4. adj. v. eficace. 5. s. disponibil, (inv.) putere. (A strans tot ~ul sau de oaste.)

CALATORIE ~i f. Drum pe care il face cineva intr-un loc mai indepartat. [Art. calatoria; G.-D. calatoriei; Sil. -ri-e] /a calatori + suf. ~ie

COLECTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) (despre recipiente) In care se colecteaza fluide. ◊ Canal ~ canal central in care se aduna apele colectate de intreaga retea de canale, spre a le conduce intr-un anumit loc. /<fr. collecteur

AL DOUAZECILEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul douazeci in ordinea numararii; care vine dupa al nouasprezecilea. [Sil. do-ua-] /douazeci + le + a.

HAGIU ~i m. inv. 1) Persoana care a fost sa se inchine la locurile sfinte. 2) Titlu pe care il primea cel care facea o astfel de calatorie. /<turc. haci

AL NOUASPREZECelEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul nouasprezece in ordinea numararii; care vine dupa al optsprezecelea. /nouasprezece + le + a

AL NOUAZECILEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul nouazeci in ordinea numararii; care vine dupa al optzeci si noualea. /nouazeci + le + a

AL OPTSPREZECelEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul optsprezece in ordinea numararii; care vine dupa al saptesprezecelea. Secolul ~. /opt-sprezece + le + a

AL OPTZECILEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul optzeci in ordinea numararii; care vine dupa al saptezeci si noualea. ~ kilometru. /optzeci + le + a

AL PAISPREZECelEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul paisprezece in ordinea numararii; care vine dupa al treisprezecelea. /paisprezece + le + a

AL PATRUZECILEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul patruzeci in ordinea numararii; care vine dupa al treizeci si noualea. Intrunirea a ~ea. /patruzeci + le + a

PANTECE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului dintre torace si bazin in care se afla stomacul, intestinele si alte organe; burta; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gura a fi intr-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ in forma de punga, in care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flamand; rupt de foame. 3) pop. (la om si la animale vivipare) Cavitate interna a aparatului genital feminin, in care se dezvolta embrionul; uter; mitra. ◊ Inca din ~le mamei inca inainte de a se naste. A lua (sau a avea, a purta) in ~ a fi insarcinata. 4) fig. Parte proeminenta a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioara a proeminentei unui obiect. /<lat. pantex, ~icis

AL SAISPREZECelEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul saisprezece in ordinea numararii; care vine dupa al cincisprezecelea. ~ea foaie. /sai-sprezece + le + a

AL SAIZECILEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul saizeci in ordinea numararii; care vine dupa al cincizeci si noualea. ~ capitol. /saizeci + le + a

AL SAPTelEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul sapte in ordinea numararii; care vine dupa al saselea. ◊ A fi (a se crede) in ~ (sau al noualea) cer a fi in culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /sapte + le + a

AL SAPTESPREZECelEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul saptesprezece in ordinea numararii; care vine dupa al saisprezecelea. /saptesprezece + le + a

AL SAPTEZECILEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul saptezeci in ordinea numararii; care vine dupa al saizeci si noualea. /saptezeci + le + a

AL SASelEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul sase in ordinea numararii; care vine dupa al cincilea. /sase + le + a

AL TREISPREZECelEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul treisprezece in ordinea numararii si vine dupa al doisprezecelea. /treisprezece + le + a

AL TREIZECILEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul treizeci in ordinea numararii si vine dupa al douazeci si noualea. [Sil. trei-ze-] /treizeci + le + a

AL UNSPREZECelEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul unsprezece in ordinea numararii; care se afla dupa al zecelea. Ziua a ~ea. /unsprezece + le + a

AL ZECelEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul zece in ordinea numararii; care vine dupa noua. /zece + le + a

elEUSINE s.f.pl. (Ant.) Serbari in cinstea zeitei Ceres, care aveau loc in orasul eleusis. [Pron. -le-u-. / cf. lat. eleusinia, gr. eleusis – oras din Grecia antica].

METALURGIE s.f. 1. Disciplina care studiaza proprietatile fizice si chimice ale metalelor si ale aliajelor lor, procesele fizice care au loc la extragerea metalelor din minereuri si la prepararea aliajelor. 2. Tehnica elaborarii unui metal sau a unui aliaj. [Gen. -iei. / < fr. metallurgie, cf. gr. metallon – metal, ergon – lucru].

MUTACISM s.n. Pronuntarea unei consoane (mai ales a lui m, b, p) in locul alteia. [< fr. mutacisme].

PARTENOCARPIE s.f. (Bot.) Fenomen de dezvoltare a ovarului fara ca fecundatia sa fi avut loc si de transformare a lui in fruct lipsit de seminte. [Gen. -iei. / < fr. parthenocarpie, cf. gr. parthenos – fecioara, karpos – fruct].

REVelION s.n. Noaptea care preceda prima zi a unui an nou; petrecere, serbare care are loc in aceasta noapte. [Pron. -li-on, var. reveion s.n. / < fr. reveillon].

CENTROID I. s. n. punct din spatiu care se misca cu o viteza egala cu viteza medie a obiectelor ceresti din vecinatatea lui. II. s. f. curba, loc geometric al centrului instantaneu de rotatie in raport cu sistemul de referinta mobil sau fix, respectiv rostogolirea si baza. (< engl. centroid)

MASS-DISPLAY [MAS-DISPLEI] s.n. prezentare in numar mare a unui produs in locuri care sa tenteze cumpararea lui. (< engl. mass-display)

METALURGIE s. f. 1. stiinta care studiaza proprietatile fizice si chimice ale metalelor si ale aliajelor lor, procesele fizice care au loc la extragerea metalelor din minereuri si la elaborarea aliajelor. 2. tehnica extragerii metalelor si a elaborarii aliajelor, precum si a prelucrarii lor in semifabricate. (< fr. metallurgie)

PRETORIU s. n. 1. resedinta pretorului roman; loc unde acesta isi exercita functia. ♦ prefect al ~lui = comandant al garzii pretorienilor. 2. loc intr-o tabara romana unde era asezat cortul comandantului. (< lat. praetorium, fr. pretoire)

pisla (-le), s. f. – Fetru. In loc de *pistla, din sl. plusti (Miklosich, Slaw. elem., 35; Cihac, II, 247; Conev 60), cf. sb., cr. pust, ceh. plst, rus. polsti. – Der. pislar, s. m. (muncitor care face pisla); pislit, adj. (de fetru; plusat); pislos, adj. (moale; des; incilcit); impisli, vb. (a incilci).

topic (-ca), adj. – Care se refera la locuri. Fr. topique. Este dubletul lui topicesc, adj. (topic), sec. XVIII, inv., din ngr. τοπιϰός.

ACUARelA (‹ fr., it. {i}) s. f. 1. Tehnica picturala in care se folosesc culori diluate in apa, cu efecte de transparenta. Infloritoare in arta europeana a sec. 18 si 19 (W. Turner, J. Constable, G. Rouault, M. Fortuni, A. Menzel s.a.), a. cunoaste o dezvoltare accentuata in arta romaneasca din secolul trecut (A. Chladek, I. Negulici, Misu Popp s.a.). Se remarca a. lui Carol Popp de Szathmari. Valoroase sint a. lui Th. Aman, N. Grigorescu, St. Luchian, N. Tonitza, Fr. Sirato, N. Darascu, Nutzi Acontz s.a., iar cu Max Arnold a. atinge o culme a calitatii artistice. In arta contemporana, se consacra a. Maria Constantin, Clara Cantemir, Balogh Lajos, I. Murariu, un loc deosebit ocupindu-l lucrarile lui Corneliu Baba, de o exceptionala forta expresiva. ♦ Pictura executata in aceasta tehnica. 2. Vopsea solida folosita in a. (1).

ALBA LONGA, oras in Latium, la SE de Roma. Fundat, potrivit legendei, de Ascanius, fiul lui Enea. Rival al Romei, orasul a fost cucerit de romani in timpul regelui Tullus Hostilius (sec. 7 i. Hr.). locul de nastere legendar al lui Romulus si Remus.

ALIBI, alibiuri, s. n. Dovada prin care un inculpat isi sustine in fata justitiei nevinovatia, stabilind ca, la data savarsirii faptului imputat, el se afla in alt loc decat acela unde a fost comis faptul. ♦ Fig. Scuza, justificare. – Fr. alibi (lat. lit. alibi „in alta parte”).

AMANDOI, -DOUA num. col. Si unul si altul; ambii. Amandoi copiii. ◊ (Cu valoare de pronume) Amandoi priveau in zare. [Gen.-dat. (cand preceda substantivul) amanduror si (cand il urmeaza sau ii tine locul) amandurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).

ASTAMPAR s. n. sg. Odihna, liniste, pace. ◊ Fara astampar = a) (loc. adv.) fara incetare, intr-una; b) (loc. adj.) neastamparat. – Postverbal al lui astampara.

TABOR (in ebraica: Har Tavor), deal cu pante abrupte in Israel, in Galileea, la 8 km SE de Nazareth. 588 m alt. Mentionat documentar in sec. 13 i. Hr. Potrivit „Noului Testament”, pe acest „munte” a avut loc Schimbarea la Fata a lui Iisus Hristos. In 1799, Napoleon I a repurtat aici o victorie asupra turcilor si arabilor. Aici se afla o biserica ortodoxa si o manastire romano-catolica cu o bazilica construit in sec. 4, distrusa de musulmani in 1263 si reconstruita in 1924. Ruine ale fortificatiilor cruciatilor.

BETelIE, betelii, s. f. Fasie ingusta cusuta in partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitura facuta in acelasi loc (ca sa se treaca prin ea un siret etc.); bata; p. ext. margine tivita la gatul sau la manecile camasii sau ale iei. – Din bata.

INTORS², -OARSA, intorsi, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) intoarsa = a se intoarce din drum. A merge pana la calea intoarsa = a nu merge departe, si a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Rasucit, incovoiat, stramb. 3. (Pop.) Juganit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; si in loc. adj. intors pe dos) Profund nemultumit, foarte suparat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Mestesugit. – V. intoarce.

UMEZEALA, umezeli, s. f. 1. Insusirea, starea a ceea ce este umed (1); umiditate. ♦ Vaporii de apa care se afla in atmosfera, in aer sau intr-un anumit mediu. ♦ loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect pe care il au ochii inlacrimati; p. ext. stralucire a ochilor (din cauza lacrimilor). – Umezi + suf. -eala.

SAT, sate, s. n. 1. Asezare rurala a carei populatie se ocupa in cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fara caini = loc fara stapan, fara control, in care oricine poate face ce doreste. 2. locuitorii dintr-un sat (1); satenii, taranii. ◊ Expr. A se supara ca vacarul pe sat, se spune celui care se supara (fara motiv) pe altul, dar supararea este spre propria lui paguba. ♦ Taranimea, cu specificul ei de viata economica si culturala. – Din lat. fossatum.

POST-SCRIPTUM s. n. Text care se adauga uneori la o scrisoare, dupa terminarea si iscalirea ei. [Scris prescurtat si: P.S.] – loc. lat.

VIVARIU, vivarii, s. n. loc amenajat pentru cresterea in mediul lor natural a unor animale mici. – Din fr., lat. vivarium.

OSEBIRE, osebiri, s. f. (Inv. si pop.) Actiunea de a (se) osebi si rezultatul ei; deosebire, diferenta; p. ext. inegalitate. ◊ loc. adv. Fara osebire = a) fara exceptie, fara deosebire; b) intocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seama, in special, mai ales; foarte mult. – V. osebi.

locK-OUT subst. Inchidere a unei intreprinderi si concedierea in masa a muncitorilor pe timp limitat pentru a-i forta pe muncitori sa accepte anumite conditii (renuntarea la greva, renuntarea la pretentia de marire a salariilor sau acceptarea reducerii lor, limitarea drepturilor sindicale etc.). [Pr.: loc-aut] – Cuv. engl.

TOARTA, toarte, s. f. 1. Parte iesita in afara la unele obiecte, incovoiata in forma de arc, care serveste pentru apucat cu mana. ◊ (In basme si in credintele populare) Toarta (sau tortile) cerului (sau pamantului) = toarta sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pamantul). ◊ loc. adj. si adv. (Fam.) La toarta = zdravan, strasnic; extrem de strans. 2. Veriga sau belciug cu ajutorul carora se atarna un obiect. ♦ Urechea curbata a unui lacat (petrecuta prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel in forma de inel. [Pl. si: torti] – Lat. torta (<torquere).

REFLEXIVITATE s. f. (Rar) 1. Faptul de a fi reflexiv; predispozitie spre meditatie. 2. Proprietate a unei relatii logice, matematice etc. de a avea loc intotdeauna intre un element si el insusi. – Reflexiv + suf. -itate. Cf. fr. reflexivite.

IZBelISTE f. pop. : De ~ a) lasat la voia intamplarii; parasit de toti; b) fara sprijin; de pripas. In ~ea vantului (sau primejdiilor) intr-un loc batut de vanturi (sau expus primejdiilor). /v. a izbi

UTOPIE s.f. 1. Opera literara, filozofica sau politica in care se imagineaza o lume ideala. 2. Proiect irealizabil; dorinta irealizabila; fantezie, himera, vis. 3. Conceptie politica sau sociala generoasa, progresista, dar irealizabila pentru ca nu tine seama de conditiile istorice-concrete date si de legile obiective ale dezvoltarii societatii. [Gen. -iei. / < fr. utopie, lat. utopia, cf. Utopia – titlul operei principale a lui Thomas Morus < gr. ou topos – loc care nu exista].

TEMPLU s.n. Edificiu destinat cultului (in antichitate la greci, la romani, la egipteni sau astazi la evrei etc.). ♦ loc de rugaciune; biserica (monumentala). [Pl. -le, -luri. / < lat. templum].

MNEMOTAXIE s. f. reactie de orientare directionala la animale si pasari, care le permite sa se intoarca la locul de hranire si adapost. (< fr. mnemotaxie)

PADOC s. n. 1. teren ingradit in apropierea grajdului, unde se tin animalele pentru a le permite miscarea in aer liber. 2. loc langa boxa unui cal de curse sau langa un hipodrom unde se tin caii inainte de alergari. (< fr., engl. paddock)

fites adv. – (In loc. pe fites) Fiecare pe socoteala lui. Tig. fiteshao (Juilland 164). S-a incrucisat cu fiecare in forma hibrida fitescare, in Munt.

natra (natre), s. f. – Urzeala. Sb., cr. natra (Cihac, II, 213; Tiktin; Conev 61). Dupa ipoteza mai putin sigura a lui Diculescu, elementele, 421, din doricul νᾶτρον, in loc de νῆτρον „fus”.

BUDESTI 1. Com. in jud. Bistrita-Nasaud; 2.144 loc. (1991). 2. Com. in jud. Maramures; 4.057 loc. (1991). Expl. de caolin. In raza ei se afla una dintre cele mai reprezentative biserici de lemn maramuresene. 3. Com. in jud. Vilcea; 5.172 loc. (1991). Biserica de lemn (sec. 17).

BETelIE, betelii, s. f. Fasie ingusta cusuta in partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitura facuta in acelasi loc (ca sa se treaca prin ea un siret etc.); p. ext. margine tivita la gatul sau la manecile camasii sau ale iei. – Din bata.

MAHOMED (in araba Mohammed „cel laudat”) (c. 570-632), reformator religios arab. Fondatorul islamismului (mahomedanismului). Propagator si autor partial al textelor coranice; considerat ultimul dintre profetii care incheie revelatia initiata de „Vechiul Testament” si completata de Evenghelii. Probabil, personaj istoric, n. la Mecca (Arabia), predicator din 610 la Mecca, refugiat (hegira) la Medina 622, data considerata ca inceputul erei musulmane; a provocat un „razboi sfant” (jihad) de convertire a intregii Arabii, neapucand sa vada insa izbanda totala. Potrivit traditiei, M. ar fi scris „Coranul” dictat de Allah sau l-ar fi primit gata scris pentru el si transmis prin ingerul Gabriel, originalul pastrandu-se in cer. Mormantul lui M. de la Medina este loc de pelerinaj pentru musulmanii din intreaga lume.

CORNESTI 1. Com. in jud. Cluj; 2.207 loc. (1991). Biserica (sec. 16-17) atribuita prin traditie lui Mihai Viteazul. 2. Com. in jud. Dimbovita; 8.235 loc. (1991).

bursa f., pl. e (fr. bourse, it. borsa, d. lat. byrsa, pop. bursa, d. vgr. byrsa, pele, punga de pele. V. Birja). Stipendiu, pensiune platita de stat ori de un particular p. intretinerea unui elev ori unui student. Suma de 500 lei vechi in Turcia (V. punga). loc unde se fac operatiuni financiare asupra valorilor publice, obligatiunilor, actiunilor s.a. (numit pop. pin porturi si borsa, dupa it. borsa, si turc. borsa, ca si soma ild. suma). – In vechime zarafii isi asezau mesele pe pietele publice ale marilor orase. La Ierusalim, Hristos, vazandu-i facind schimb chear in tinda biserii, i-a alungat batindu-i cu funia uda. Burse cu intelesu de astazi nu exista de cit din seculu 16. Primu oras care a avut bursa a fost Bruges (Belgia), unde un negustor invita la casa lui ca sa incheie afaceri. Ca semn de recunoastere a casei, pusese la intrare o punga (lat. bursa) sculptata pe o peatra. Apoi s’au infiintat burse la Anvers, Lyon, Tuluza, Roma s.a. Cea dintii cladire de bursa publica a fost inaugurata de regina elisabeta la Londra in 1571.

INAPOI adv. 1. In directie contrara inaintarii; in spate, indarat. ◊ Loc. vb. A da inapoi = a) a se retrage; b) fig. a ceda (intr-o discutie) intr-o actiune; c) fig. a fi in declin, a regresa. ♦ (Inv.; cu trimitere la un pasaj anterior dintr-un text) Mai sus. 2. La locul de provenienta; in locul unde a fost mai inainte. ◊ Loc. vb. A da (ceva) inapoi = a restitui; a inapoia. ◊ Expr. A-si lua vorba inapoi = a-si retrage vorba, fagaduiala facuta; a reveni asupra celor spuse, rectificandu-le. 3. Cu o treapta indarat, intr-un loc inferior altora ca valoare. 4. Mai demult, la o data anterioara celei prezente. – In + apoi.

PASCA, pasti, s. f. 1. Cozonac traditional facut din aluat dospit umplut cu branza de vaci, stafide, smantana etc. care se mananca de obicei la Pasti de catre crestinii ortodocsi. ♦ Anafura pe care preotul o imparte credinciosilor in ziua de Pasti; pasti (2). 2. Preparat alimentar traditional, facut din aluat nedospit, copt in foi subtiri, pe care il mananca evreii in timpul Pastilor in loc de paine. – Lat. pascha.

PLURAL, -A, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticala care arata ca este vorba de doua sau de mai multe fiinte sau lucruri de acelasi fel. ◊ Pluralul autoritatii (sau al maiestatii) = pluralul folosit in locul singularului in vechile acte oficiale, cand autoritatile vorbeau despre ele insele. Pluralul autorului = pluralul folosit in locul singularului in opere stiintifice, publicistice si oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales in vorbirea populara) de referire la persoana proprie in discutia cu cineva considerat superior. Pluralul politetii (sau al reverentei) = pluralul folosit in locul singularului in formule de adresare respectuoasa catre cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indica pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atentie plurala = atentie distributiva. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

OARA¹, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul in care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumuland valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decat cel construit anul trecut. ◊ loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de cate ori! = in repetate randuri, adesea. De putine ori = rareori. De cate ori = de fiecare data. ◊ loc. conj. Ori de cate ori = in toate randurile, in toate cazurile cand..., de fiecare data. – Lat. hora.

LEVANTIN, -A, levantini, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Levantului sau era originara de acolo; p. restr. negustor originar din aceste locuri. 2. Adj. Care apartine Levantului sau populatiei lui, privitor la Levant sau la populatia lui, specific Levantului. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin.

MIJLOCAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.

DEZLIPIRE s. 1. desfacere, desprindere, detasare, (~ a ceva din locul unde era lipit, prins.) 2. de-partare, indepartare. (~ lui de casa.)

BECATA ~e f. Pasare migratoare, de talie mica, cu cioc lung si cu penaj pestrit, care tra-ieste prin locuri mlastinoase si este vanata pentru carnea ei. ~ mare. [G.-D. becatei] /<ngr. becatsa, fr. becasse

FAGADUINTA ~e f. inv. Intentie declarata (de a intreprinde ceva); promisiune. ◊ Tara (sau pamantul) ~ei a) numele biblic al Palestinei; b) loc unde cineva tinde sa ajunga. /a fagadui + suf. ~inta

VIVARIU s.n. loc amenajat special pentru cresterea in mediul lor natural a unor animale mici. [< fr., lat. vivarium].

ETAJ s.n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. Nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ♦ (Spec.) a) Fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei varste geologice. 4. Etaj de vegetatie = element structural al unui arboret constand din totalitatea arborilor ale caror coroane se situeaza la o anumita inaltime, formand un strat distinct. [< fr. etage].

descaleca (descalec, descalecat), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se aseza intr-un loc determinat. – Var. descalica. Mr. discalic. De la incaleca, dupa echivalenta incuia-descuia, imbraca-desbraca, etc. Totusi, se are in vedere adesea posibilitatea unui lat. *discaballiāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteza putin probabila, mai ales daca se tine seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datoreaza desigur unei influente turanice, caci se stie ca anumite semintii turanice traiau in corturi portabile si ca, pentru ele, „a descaleca” insemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descalecat, s. n. (actiunea de a descaleca; intemeiere, colonizare); descalecator, s. m. (intemeietor); descalecatura, s. f. (inv., intemeiere).

ea (ele), – pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; tine locul persoanei despre care se vorbeste. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. illa (Puscariu 764; REW 4266). Pl. ele ‹ illae, gen. ei ‹ illaei (pl. lor ‹ illorum), acuz. o ‹ *eaua ‹ illam. Cf. el, iele.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

ETAJ s. n. 1. fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ◊ (spec.) a) fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. succesiune de terenuri corespunzand in timp unei varste geologice. 4. ~ de vegetatie = strat de vegetatie intr-o biocenoza, determinat de modificarea regimului termic si hidric in functie de altitudine. (< fr. etage)

VIVARIU s. n. loc special amenajat pentru cresterea in mediul lor natural a unor animale mici. (< fr., lat. vivarium)

leaca s. f. – Pic, citime mica, farima, piscatura, fir, bob, strop. (Se foloseste numai cu art. indef. oleaca „putin”). Ngr. ὀλιγάϰι dim. al lui ὀλίγο (Cihac, II, 680; Philippide, Principii, 107; Scriban). Ngr. se pronunta si ὀλιάϰι; cf. abruz. licca „un pic”. A ajuns sa se confunde cu leac „remediu”, prin obisnuinta de a administra medicamentele in cantitati foarte mici; din aceasta confuzie rezulta leac, s. n. (pic), de leac (incrucisat cu de loc) „complet, total, fara limite”. Pentru separarea lui o, considerat gresit ca art., cf. strachina si, in sens contrar, omida.

leurda s. f. – Varietate de usturoi salbatic (Allium ursinum). Origine necunoscuta. S-a incercat explicarea acestui cuvint prin intermediul alb. hudere „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar aceasta ipoteza pare insuficienta. Dupa Diculescu, elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; dupa Scriban, in legatura cu lat. luridus. Der. par sa arate ca sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „padure mlastinoasa”, cum sint cele in care creste in mod spontan aceasta planta; din aceasta cauza e posibil sa ne gindim la o origine expresiva: leurda ar putea fi o var. a lui leopa, leoarba, leoarca, cu sensul de „loc unde bolboroseste”. – Der. leurdeasa, s. f. (padure); leurdar, s. m. (tilhar). – Din rom. provine rut. levurda.

potmol (-luri), s. n. – Noroi, tina, clisa. – Var. podmol. Bg., slov. podmol „loc spalat de ape” (Tiktin). Este dubletul lui podmol (var. posmol, pomnol, postomol), s. n. (duna; grind de nisip), in Trans. – Der. (im)potmoli, vb. (a se opri, a se mocirli).

AACHEN [ḁ:hen], oras in Germania (Renania de Nord-Westfalia), la granita cu Belgia; 535 mii loc. (1987, cu suburbiile). Centru minier (carbune si min. de fier). Ind. textila, constr. de masini (electrotehnica), chimica, geamuri. Nod de comunicatii. Statiune balneoclimaterica cu ape termale. Institut politehnic (1870). Principala resedinta a imp. franc al lui Carol cel Mare (Aix-la-Chapelle). loc de incoronare a imparatilor Sfintului Imperiu Roman (813-1531). Aici au fost semnate tratatele de pace prin care s-au incheiat Razboiul de Devolutiune dintre Franta si Spania (1667-1668) si Razboiul de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748). Centru de arta in epoca carolingiana. Monument celebru: Capela Palatina (inceputul sec. 8 – sfarsitul sec. 9) ridicata de arhitectul Odo (Eudes) de Metz pentru Carol cel Mare. Primarie in stil gotic (sec. 14).

BAIA 1. Com. in jud. Suceava, pe riul Moldova; 6.460 loc. (1991). Incepind din sec. 13, aici a existat orasul B. (Civitas Moldaviae), care a functionat ca atare pina in sec. 18 (ultima mentiune in 1741). Important centru economic si capitala a Moldovei in timpul lui Bogdan I. In dec. 1467, Stefan cel Mare a invins aici pe Matei Corvin, regele Ungariei. Importante vestigii istorice: ruinele bisericii catolice (1410), Biserica Alba (sec. 15-17) si biserica lui Petru Rares (1532). 2. Com. in jud. Tulcea; 5.016 loc. (1991). Expl. de gresii si conglomerate. Statie de c. f.

CASTILE ALBASTRE, unitati armate, constituite din Fortele de Urgenta ale O.N.U. (F.U.N.U.), a caror interventie decisa de Consiliul de Securitate, nu este ofensiva si nu poate avea loc fara acordul statelor aflate in conflict. ele servesc ca „tampon” intre fostii beligeranti si nu au dreptul sa foloseasca armele decit in cazuri de legitima aparare. Au intervenit in Egipt (1956), Congo (1963), Cipru (1964), Kashmir (1965), Sinai (1973), Inaltimile Golan (1974), Liban (1978), Namibia (1989-1990). Premiul Nobel pentru pace (1988).

BURUIENIS, buruienisuri, s. n. Buruieni multe; p. ext. loc napadit de buruieni. – Din buruieni (pl. lui buruiana) + suf. -is.

CREUSOT [crozo], Le ~, oras in E Frantei (Burgogne); 44 mii loc. (1982). Mare centru carbonifer (huila) si siderurgic (oteluri speciale). Utilaj minier, locomotive, turbine.

ROCKFelLER [rakifelər], familie de oameni de afaceri, filantropi si oameni politici din S.U.A. 1. John Davison (1839-1937), industrias si filantrop american. Continuand afacerile cu petrol ale tatalui sau, a fondat (1862) prima antrepriza petroliera, in 1863 o rafinarie de petrol, apoi (1870) imperiul industrial Standard Oil Company, cu peste 30 de corporatii, care i-a adus venituri imense. Dedicandu-se activitatilor filantropice, a creat Fundatia R. (1913), Universitatea R. din Chicago (1902), Institutul R. pentru cercetari medicale din New York (1901), care a devenit (din 1954) Universitatea R. Prin generozitatea lui a fost refacuta (dupa distrugerile din Primul Razboi Mondial) catedrala Notre-Dame din Reims. 2. John D. Jr. (1874-1960), industrias si filantrop american. Fiul lui R. (1). A continuat donatiile tatalui sau (locul pe care s-a construit sediul Natiunilor Unite), a construit Center R. si a restaurat in stil colonial Williamsburg. 3. Nelson Aldrich (1908-1979), om politic si filantrop american. Nepotul lui R. (1). Vicepresedinte al S.U.A. (1974-1977), in timpul lui G. Ford. Colectionar de arta. A facut donatii la Muzeul de Arta Moderna si a fondat Muzeul de Arta Primitiva, ambele in New York.

RECENSAMANT (dupa fr. recensement) s. n. Forma speciala de inregistrare statistica de mare amploare, de obicei periodica si exhaustiva, in care culegerea datelor despre fenomenele supuse observarii se face direct de catre observatorii speciali trimisi la fata locului. ◊ Recensamantul populatiei = r. al carui scop il constituie stabilirea pe intreg teritoriul unei tari, la un moment dat, dupa un program unitar, dupa principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase si social-culturale; s*x, varsta, stare civila, nationalitate, nivel de instruire, ocupatie, ramura de activitate etc. Adesea se realizeaza concomitent si un r. al locuintelor. In epoca moderna primele r. au avut loc in S.U.A. (1790), Franta si Marea Britanie (1801). In Principatele Unite prima incercare de r. dateaza din 1859, din initiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. in Romania au avut loc in anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

SANTAREM, oras in N Braziliei (Para), situat in zona de confluenta a lui Rio Tapajos cu fl. Amazon; 189 mii loc. (2002). Port fluvial. Prelucr. petrolului, cauciucului, bauxitei, lemnului si iutei. Constr. de automobile, de masini si echipamente electrice. Fundat in 1661 de misionarii iezuiti, declarat oras in 1758.

ADANCIME, adancimi, s. f. 1. Faptul sau insusirea de a fi adanc; distanta de la suprafata sau de la gura unei adancituri sau ape pana la fundul ei; (concr.) parte adanca, adancita; adanc, afunzime. 2. (Concr.) loc ascuns, departat; afund, afundatura, afundis. 3. Fig. Tarie, forta, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adancime. – Adanc + suf. -ime.

GAUREA, GAURICA, gaurele, s. f. Diminutiv al lui gaura; gaurice. ♦ (La pl.) Fel de broderie pe o panza din care s-au scos din loc in loc cateva fire. [Pr.: ga-u-] – Gaura + suf. -ea, -ica.

IGUANODON, iguanodoni, s. m. (La pl.) Gen de reptile fosile uriase, bipede, din ordinul dinozaurienilor, cu corpul terminat printr-o coada enorma, care le servea drept sprijin in timpul sederii pe loc; (si la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. iguanodon.

RETRAGERE, retrageri, s. f. Actiunea de a (se) retrage si rezultatul ei. ◊ Retragere cu torte = parada sau manifestatie facuta seara, cu faclii aprinse. ♦ Forma de actiune de lupta constand in cedarea unei fasii de teren pentru a scoate trupele proprii dintr-o situatie nefavorabila si in plasarea lor mai inapoi, pe o pozitie mai avantajoasa. ♦ locul unde se izoleaza cineva; refugiu. – V. retrage.

OBOR¹, oboare, s. n. 1. (Reg.) loc (imprejmuit) unde se tine un targ de vite, de fan, de lemne; targ de vite; p. ext. piata. 2. (Pop.) Imprejmuire pentru vite; tarc, ocol, staul. ♦ loc ingradit in jurul casei sau in apropierea ei, parte a curtii unde se tin unelte agricole, nutret pentru vite etc. – Din bg., scr. obor.

SPIRALA, spirale, s. f. Curba plana descrisa de un punct care se roteste in jurul unui punct fix, departandu-se din ce in ce mai mult de el; p. ext. obiect care are aceasta forma. ◊ loc. adj. si adv. In spirala = in forma de spirala; rasucit, incolacit. – Fr. spirale.

CUSATURA, cusaturi, s. f. 1. Cusut. ♦ Faptul de a coase intre ele marginile unei plagi, dupa o interventie chirurgicala. 2. locul unde se imbina, prin cusut, doua bucati de stofa, de panza etc.; ata cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a doua placi sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusatura (1), dupa o interventie chirurgicala. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o panza, pe o stofa etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutura s. f.] – Cusut + suf. -ura.

OBSERVATOR¹ ~oare n. 1) Institutie stiintifica care efectueaza observatii astro-nomice, geofizice si meteorologice si analizeaza rezultatele lor. 2) Cladire amenajata cu in-stalatii speciale pentru observatii. 3) loc special amenajat la inaltime, de unde se pot face observatii la o anumita distanta in jur. /<lat. observatorium, fr. observatoire

TOTAL¹ ~uri n. 1) Rezultat al unei adunari; suma. ◊ In ~ adunand toate la un loc; de tot; in ansamblu. 2) Ansamblu pe care il constituie mai multe parti impreuna. /<fr. total

A VENI vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se misca, apropiindu-se de tinta miscarii. ~ spre casa. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi intr-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a sosi; a ajunge. Trenul a venit in gara. ◊ ~ la spartul targului a sosi prea tarziu. ~ cu sufletul la gura (sau intr-un suflet) a veni in fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se intoarce, a reveni la locul de mai inainte. Pasarile vin la cuiburile lor. 4) A-si avea originea; a proveni. 5) (despre imbracaminte, incaltaminte) A se potrivi bine; a fi pe masura cuiva. Pantofii ii vin bine. 6) (despre ape) A ajunge pana la o inaltime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire

LEMNISCATA s.f. (Mat.) Curba loc geometric al punctelor pentru care produsul distantelor lor la doua puncte fixe este constant. [< fr. lemniscate, cf. gr. lemniskos – panglica].

NEMEIC, -A adj. (Ant.) Jocuri nemeice = sarbatoare la greci, care avea loc din doi in doi ani in cinstea lui Zeus, constand din intreceri atletice, lupte, alergari de care etc. [Pron. -me-ic. / cf. gr. nemeaios < Nemeia – vale in Argolida (Grecia)].

RECEPTACUL s.n. 1. Partea superioara largita a pedunculului floral al unei plante, unde se insereaza organele de reproducere ale acesteia. 2. Formatie anatomica care primeste sau contine ceva. ♦ (Fig.) loc unde se aduna, se inmagazineaza ceva. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. receptacol s.n. / < lat. receptaculum, cf. fr. receptacle].

AZIL s.n. 1. (In trecut) Institutie cu caracter filantropic in care erau tinuti copii, batrani, invalizi, bolnavi incurabili. 2. (Fig.) loc de refugiu inviolabil; adapost, refugiu. ◊ Azil politic = acordare de catre un stat a dreptului de intrare si de stabilire pe teritoriul sau unei persoane straine persecutate in tara sa din motive politice. [Pl. -luri, -le. / < fr. asile, cf. it. asilo < lat. asylum – loc inviolabil, gr. asylos < a – fara, syle – jefuire].

PADOC s.n. Teren ingradit in apropierea grajdului, unde se tin animalele pentru a le permite miscarea la soare si la aer. ♦ loc langa boxa unui cal de curse; loc unde se tin caii inainte de a intra pe pista de alergari. [< engl., fr. paddock].

REPENT, -A adj. (Despre plante si despre tulpinile lor) Care sta culcat la pamant si din loc in loc da nastere la radacini; tarator. [Pl. -nti, -nte. / < engl. repent, cf. lat. repens < repere – a se tari].

LEMNISCATA s. f. curba loc geometric al punctelor pentru care produsul distantelor lor la doua puncte fixe este constant. (< fr. lemniscate)

scinteie (-i), s. f. – Particula incandescenta care sare din foc; licar. – Mr. scinteal’e. Lat. scintilla, prin intermediul unei forme ipotetice *scantilia (Puscariu 1533; Pascu, Beitrage, 12; Philippide, II, 653; cf. REW 7220 si Graur, BL, V, 113), care a fost explicat printr-o anumita contaminare sau analogie cu excandere (Puscariu) sau cu alb. skendilje (Densusianu, Rom., XXXIII, 285). Lat. *scinta, forma primitiva a lui scintilla (Cihac, I, 244), pare indoielnica. Scant- in loc de scint- nu pare greu de admis, cf. formele paralele scindula-scandula, silvaticus-salvaticus, serica-*sarica etc. Der. scinteia, vb. (a scoate scintei; a luci, a straluci); scinteiuta, s. f. (focsor, vacarita, Anagallis arvensis; banut, Bellus perennis; plante, Gagea arvensis, Gagea pratensis); scinteioara, s. f. (focsor, vacarita).

BARBOSI, cartier al municipiului Galati. Aici s-a descoperit un castru roman, intemeiat la inceputul sec. 2, sediu al unei unitati de navigatie fluviala pe Dunare, classic Flavia Moesica, pe locul unei vechi asezari geto-dacice. In jurul lui s-a construit si o importanta asezare civila si o necropola. Parasit la mijlocul sec. 3. Punct fosilier (B.-Tirighina), rezervatie naturala.

ADANCIME, adancimi, s. f. 1. Faptul sau insusirea de a fi adanc; distanta de la suprafata sau gura unei adancituri sau ape pana in fundul ei. ♦ (Concr.) Parte scobita, adancita. 2. Departare; p. ext. loc ascuns, departat. 3. Fig. Profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adancime. – Din adanc² + suf. -ime.

BROWNSVILLE [brusvil], oras in S.U.A. (Texas), port pe stg. lui Rio Grande, la granita cu Mexicul; 299,8 mii loc. (1984, impreuna cu Harlinger si San Benito). Santiere navale. Ind. chimica si alim. (citrice, legume, prelucr. bumbacului). Centru turistic.

CIANOFICEE (‹ fr. {i}; {s} gr. kyanos „albastru-inchis” + phykos „alga”) s. f. pl. Clasa de alge albastre, microscopice, unicelulare sau pluricelulare, care contin in protoplasma, alaturi de clorofila, un pigment albastru (ficocianina); raspindite in ape dulci, in balti si pe uscat, in locuri umede; cunoscute din Precambrian prin produsele activitatii lor vitale, in general concretiuni calcaroase discoidale (Cyanophyta).

Sfintia Sa loc. pr., g.-d. Sfintiei-Sale, pl. Sfintiile Lor

amurgite si murgite (pe) loc. adv. Pe' nserate. – Si -it: Si' nopoi el s' o bagat Pe murgit in Taligrad (N. Dens. 1003).

LAMANTIN (‹ fr.) (ZOOL.) Gen de mamifere din ordinul sirenienilor, asemanatoare cu foca, cu corpul fusiform, vederea slaba, labele anterioare lipsa, adultii putand atinge 2,5-3 m lungime si greutatea de 700 kg (Trichechus). Traiesc in fluvii si estuare (T. inunguis – Amazon, Orinoco; T. senegalensis – rauri din V Africii) si in zonele litorale tropicale din America de Nord si de Sud (T. manatus – Oc. Atlantic). Strict ierbivore, nu au dusmani naturali, dar in unele locuri sunt vanate pentru carnea, grasimea si pielea lor sau ucise de paletele barcilor cu motor; intalnite singure, in mici grupuri familiale sau in carduri de 15-20; au fost introduse in canale de navigatie pentru combaterea proliferarii vegetatiei subacvatice. Sunetele scoase de aceste mamifere au stat la baza legendei sirenelor.

Charybdis, fiica monstruoasa a lui Poseidon si a lui Gaea, care salasluia odinioara pe coasta Siciliei, in apropiere de Messina. Lacoma si nesatioasa din fire, Charybdis se spunea ca ar fi devorat cirezile lui Heracles, fapt pentru care, drept pedeapsa, a fost lovita de trasnetul lui Zeus si transformata intr-un monstru marin. Charybdis inghitea de trei ori pe zi apa marii si o data cu ea, navele corabierilor nesabuiti care s-ar fi aventurat prin partea locului. Insusi Odysseus era sa fie inghitit de ea, dar a scapat ca prin minune de moarte, agatindu-se de ramurile unui smochin care se afla la intrarea pesterii unde statea ascuns monstrul. In fata Charybdei, de cealalta parte a strimtorii care despartea Italia de Sicilia, se afla un alt monstru, Scylla (v. si Scylla).

INTEGRARE, integrari, s. f. 1. Actiunea de a (se) integra si rezultatul ei; integratie. 2. (In sintagma) Integrarea productiei = reunirea in acelasi loc, in cadrul uneia si aceleiasi unitati de productie, a activitatilor de productie succesive, incepand cu obtinerea materiei prime si pana la fabricarea produsului finit. 3. (Mat.) Calculul unei integrale; obtinerea integralei unei ecuatii diferentiale sau cu derivate partiale. V. integra.

VESTED, -A, vestezi, -de, adj. 1. (Despre plante sau parti ale lor) Care si-a pierdut prospetimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafete etc.) Pe care vegetatia si-a pierdut prospetimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorat. 2. Fig. (Despre oameni si despre parti ale corpului lor) Lipsit de vlaga, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de stralucire; palid, sters, mort. – Din lat. *vescidus (< vescus).

PURTARE, purtari, s. f. Actiunea de a (se) purta si rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brate). 2. Folosire, intrebuintare. ◊ loc. adj. De purtare = (despre imbracaminte sau incaltaminte) care se poarta in mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a incepe sa intrebuintezi (un lucru) in mod obisnuit, zilnic. A-si lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduita, comportare. – V. purta.

LOCAL, -A, (1) localuri, s. n. (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Cladire sau grup de incaperi de utilitate publica (ocupate de o intreprindere, de o institutie etc.). ♦ Sala special amenajata unde se serveste publicului mancare sau bautura; restaurant, birt, bodega. 2. Adj. Particular si caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autoritati locale = autoritati care exercita functii administrative pe un teritoriu restrans, delimitat, potrivit impartirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei intreprinderi provenind din posibilitati proprii sau de pe teritoriul restrans pe care se afla ea. Tratament local = tratament care se aplica direct pe locul bolnav. Anestezie locala = anestezie facuta numai la partea corpului care trebuie supusa unei interventii chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spatiu. – Din fr. local.

DESCINDERE, descinderi, s. f. Actiunea de a descinde si rezultatul ei. ♦ Deplasare a unui organ de urmarire penala la locul savarsirii infractiunii, pentru a face constatari si a strange probe de natura a duce la lamurirea pricinii. – V. descinde.

plurale tantum loc. adj. (substantiv plurale tantum), pl. pluralia tantum (sil. -li-a) (substantive pluralia tantum)

MARGINE ~i f. 1) Parte extrema a unei suprafete; capat; extrema. ~ea mesei. ◊ A tine (sau a bate) ~ile a se feri de lucru greu; a cauta sa scape de o obligatie. (De) la ~ea lumii (de) foarte departe. Fara (de) ~i foarte mare, imens, nesfarsit. 2) rar Linie care desparte (o tara, o localitate, terenuri etc.). 3) locul de unde incepe sau unde se termina ceva. ~ea padurii. ~ea marii. ~ea satului. 4) fig. Limita pana la care se poate admite sau concepe ceva. 5) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte; buza. ~ea farfuriei. [G.-D. marginii] /<lat. margo, ~inis

MUTATIE s.f. 1. (Liv.) Schimbare, modificare radicala. ◊ Mutatie consonantica = transformare a unei serii de consoane in limbile germanice. ♦ Transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ♦ Totalitatea formelor necesare pentru o schimbare de domiciliu. ♦ Schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 2. (Biol.) Modificare calitativa brusca a unui organism sub influenta conditiilor de viata. ♦ (Genet.) Fenomen prin care o gena plasata intr-un anumit loc pe cromozom se transforma intr-o alela a ei. 3. (Jur.) Schimbare a raporturilor de proprietate, de posesiune etc. [Gen. -iei, var. mutatiune s.f. / cf. lat. mutatio, fr. mutation].

COORDONATOR s.n. Aparat care indica automat locul unui avion in spatiu si distanta parcursa de el de la punctul de decolare. [Cf. fr. coordonnateur].