Rezultate din textul definițiilor
SALUBRIZA, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populatie locul de trai sau de munca. – Salubru + suf. -iza.
EXIL ~uri n. 1) Masura represiva constand in expulzarea din tara sau din locul de trai a unei persoane care s-a facut vinovata fata de stat; expulzare; deportare; surghiun. 2) Situatie a unei persoane supuse unei asemenea masuri represive. 3) Plecare benevola a unei persoane din propria tara (de regula, din motive politice). /<fr. exil, lat. exilum
SALUBRIZA ~ez tranz. (locul de trai, de munca) A face salubru. /salubru + suf. ~iza
SURGHIUN ~uri n. inv. 1) Masura represiva constand in expulzarea din tara sau din locul de trai a unei persoane care s-a facut vinovata fata de puterea de stat; exil; expulzare; deportare. 2) Stare a unei persoane expulzate din tara sau din locul de trai. [Sil. -ghiun] /<turc. surgun
SALUBRIZARE s.f. Actiunea de a face salubru locul de trai sau de munca al populatiei. [< salubru + -iza].
DISPARITIE, disparitii, s. f. Faptul de a nu mai (putea) fi vazut sau gasit; faptui de a inceta sa mai existe, sa mai traiasca. ◊ loc. vb. A fi pe cale (sau in curs) de disparitie = a fi pe punctul de a disparea. – Din fr. disparition.
BANGKOK (KRUNG THEP sau MAHA NAKHON), cap. Thailandei, port. pe fl. Menam (30 mil. t. trafic, 1986), la 33 km de G. Siam, prin care se realizeaza c. 80 la suta din exportul tarii; 5,79 mil loc. (1990, impreuna cu Thon Buri). Nod de comunicatii. Aeroport international (Donmuang). Pr. centru economic, politic si cultural al tarii. Fabrici de prelucr. a lemnului, ciment, textile si conf., tractoare, produse electrotehnice, intreprinderi pentru decorticarea orezului, de produse alim.; reparatii navale. Universitati. Numeroase monumente (300 de pagode, Palatul regal etc.); mai este numit si „Venetia Orientului” (c. 300 mii loc. traiesc pe ambarcatii mobile in nenumarate canale din oras). Cap. Thailandei din 1782. Sediul SEATO (din 1955). Cunoscut din sec. 16.
BORZA, borze, s. f. Gandac mare, negru, care traieste in locuri umede si elimina la atingere o secretie rau mirositoare (Blaps mortisaga). – Formatie onomatopeica.
GRAVITA, gravitez, vb. I. Intranz. A fi sau a se misca in campul de gravitatie al altui corp. ♦ Fig. A evolua, a avea loc, a trai in jurul sau in vecinatatea (si sub influenta) cuiva sau a ceva. – Din fr. graviter.
UMBLAT2, -A, umblati, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circula mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a colindat prin multe locuri, a trait si a vazut multe lucruri (acumuland o mare experienta de viata); calatorit, purtat2 (2). – V. umbla.
SVAB1, svabi, s. m. Numele a doua insecte din ordinul ortopterelor, care traiesc in locuri intunecoase si se hranesc cu resturi alimentare: a) insecta lata, moale, de culoare neagra-cafenie, care miroase urat; libarca, gandac-de-bucatarie, gandac-negru (Blatta orientalis); b) insecta mica, de culoare galbena-roscata (Phyllodromia germanica). – Din ucr. svab, germ. Schwabe.
CORHAN, corhani, s. m. Insecta mica, de culoare galben-rosiatica, care traieste in locuri intunecoase si se hraneste cu resturi alimentare (Blatta germanica); svab. – Et. nec.
LILIAC2, lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemanator cu soarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrana care leaga degetele membrelor anterioare cu cele posterioare si cu coada, si care traieste prin locuri intunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus si Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.
MOLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale caror larve rod lucrurile de origine vegetala sau animala. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casa = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenusiu, care traieste in locuri umede si intunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = gaselnita1. – Din sl. molĩ.
SAXATIL, -A, saxatili, -e, adj. (Despre plante si animale) Care creste sau traieste in locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis.
SCOLOPENDRA, scolopendre, s. f. Mic animal miriapod care traieste in locuri umede si intunecoase si se hraneste cu larve de insecte; carcaiac (Scolopendra cingulata). – Din fr. scolopendre, lat. scolopendra.
PUSTNIC s. anahoret, ascet, eremit, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (inv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ul traieste prin locuri pustii.)
BECATA ~e f. Pasare migratoare, de talie mica, cu cioc lung si cu penaj pestrit, care tra-ieste prin locuri mlastinoase si este vanata pentru carnea ei. ~ mare. [G.-D. becatei] /<ngr. becatsa, fr. becasse
CARCAIAC ~ieci m. Miriapod insectivor veninos, de talie medie, care traieste in locuri umede si intunecoase. [Sil. -ca-iac] /<turc. kirkayak
MIGRATIUNE ~i f. 1) Deplasare in vederea schimbarii locului de trai si de munca, determinata de factori sociali, politici, economici sau naturali. 2) (despre unele animale, pasari etc.) Deplasare periodica in masa, conditionata de factori climaterici, de necesitati de reproducere sau de dobandire a hranei. [Sil. -ti-u-] /<fr. migration, lat. migratio, ~onis
PUSTNICIE ~i f. 1) si fig. Viata de pustnic; sihastrie; schimnicie; ascetism. 2) loc unde traieste un pustnic; sihastrie. [G.-D. pustniciei] /pustnic + suf. ~ie
SAXATIL ~a (~i, ~e) (despre plante si animale) Care creste sau traieste in locuri pietroase. /<fr. saxatile, lat. saxatilis
SCHIMNICIE ~i f. 1) Viata de schimnic; sihastrie; pustnicie. 2) loc unde traieste un schimnic. /schimnic + suf. ~ie
SEDENTAR ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care obisnuieste sa stea mai mult timp intr-un loc; care sta mai mult acasa. 2) (despre ocupatii) Care se exercita fara deplasari. 3) (despre populatii, popoare) Care traieste permanent in acelasi loc; cu trai stabil. ◊ Pasari ~e pasari care nu migreaza in timpul iernii. /<fr. sedontaire, lat. sedentarius
SIHASTRIE ~i f. 1) Viata de sihastru; pustnicie; schimnicie. 2) loc unde traieste un sihastru. 3) fig. loc pustiu; singuratate; pustietate. [G.-D. sihastriei; Sil. -has-tri-e] /<sl. sihastirija, ngr. isyhastirion
STABIL ~a (~i, ~e) 1) Care ramane in aceeasi stare; bine asezat sau fixat; neclintit; imobil. 2) Care se mentine la acelasi nivel; cu nivel constant; neschimbat; statornic. 3) Care locuieste permanent in acelasi loc; cu loc de trai neschimbat; sedentar. /<lat. stabilis, it. stabile
A SE STRAMUTA ma stramut intranz. A se muta (cu traiul) in alt loc; a-si schimba locul (de trai); a trece in alta parte. ◊ ~ din viata a muri. /<lat extramutare
XEROFIL ~a (~i, ~e) (despre plante sau despre animale) Care poate trai in locuri lipsite de umiditate. /<fr. xerophile
LIMICOL, -A adj. (Despre animale) Care traieste in malul de pe fundul apelor. // s.f.pl. (Zool.) Subordin de pasari cu picioare nepalmate, care traiesc in locuri umede sau mlastinoase. [Cf. fr. limicole, cf. lat. limus – noroi, colere – a locui].
SALAMANDRA s.f. Batracian asemanator soparlei, care traieste prin locuri umede si intunecoase. [Cf. lat., gr. salamandra, fr. salamandre].
ULIGINOS, -OASA adj. Care creste sau traieste in locuri mlastinoase sau inundate periodic. [< fr. uligineux, cf. lat. uliginosus – mlastinos].
XEROFIL, -A adj. (Despre plante sau animale) Care poate trai in locuri lipsite de umiditate. [< fr. xerophile, cf. gr. xeros – uscat, philos – prieten].
pietroica (pietroaica),, pietroici (pietroaice), s.f. (reg.) specie de pasari cu aripile si spatele negre si cu abdomenul alb (pietrar negru sau pietroica neagra) sau pasare de marime mijlocie, cenusie pe spate si cu o pata alba pe frunte, care traieste prin locuri stancoase si nisipoase (pietrar sur, pietroica sura).
pleasna, plesne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse inguste cu care se incheie cureaua la cioareci, prinse in trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de canepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stanca, piatra gata sa se despice intr-o mina; crapatura in stanca. 13. insecta care traieste in locuri intunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un carlig chitinos la unul din capete; cainele-babei.
SAXATIL, -A adj. (Despre plante, animale) Care creste sau traieste in locuri pietroase, stancoase. [< fr. saxatile, cf. lat. saxatilis < saxum – stanca].
SCOLOPENDRA s.f. Mic animal miriapod veninos care traieste prin locuri umede si intunecoase. [< fr. scolopendre, lat. scolopendra].
CICONIIFORME s. f. pl. ordin de pasari de talie mare, cu gat si picioare lungi si cioc mare, care traiesc prin locuri mlastinoase si pe marginea apelor: barza, egreta, batlanul. (< fr. ciconiiformes)
LEPISMA s. f. 1. insecta cu corpul gri-argintiu, care traieste in locurile umede ale caselor. 2. stamina cu aspect scuamiform, la baza ovarului. (< fr. lepisme)
LIMICOL, -A I. adj. (despre organisme) care traieste in mlastini. II. s. f. pl. subordin de pasari cu picioare nepalmate, care traiesc in locuri mlastinoase. (< fr. limicole/s/)
PATRIE s. f. 1. tara unde s-a nascut si traieste cineva; loc de bastina; pamant natal. 2. loc de origine a unei idei, a unei stiinte, arte etc. 3. loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. (< lat. patria, fr. patrie)
SCOLOPENDRA s. f. mic miriapod veninos, insectivor, care traieste prin locuri umede si intunecoase. (< fr. scolopendre, lat. scolopendra)
TENEBRION s. m. insecta coleoptera brun-inchisa, care traieste in locuri intunecoase. (< fr. tenebrion)
ULIGINOS, -OASA adj. care creste, traieste in locuri mlastinoase sau inundate periodic. (< fr. uligineux, lat. uliginosus)
BORZA, borze, s. f. Gandac mare, negru, care traieste in locuri umede si elimina la atingere o secretie rau mirositoare (Blaps mortisaga).
COMPETITIE (‹ fr., lat.) s. f. Concurs, intrecere (sportiva). ♦ Forma de interactiune psiho-sociala mutuala constind in rivalitatea dau concurenta dintre doua sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil. C. poate fi orientata prin educare, spre cooperare, dar se poate transforma si in conflict. ♦ (BIOL.) relatii antagonice intre doua sau mai multe organisme apartinind aceleiasi specii (c. intraspecifica) ori unor specii diferite (c. interspecifica) care au aceleasi cerinte de mediu (hrana, adapost, loc de trai). C. este atit mai puternica cu cit resursele mediului sint mai reduse. Sin. concurenta.
BELSUG s. n. Cantitate indestulatoare de bunuri (necesare traiului); abundenta, bogatie. ◊ loc. adv. Din belsug = in cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielsug, bilsug s. n.] – Din magh. boseg.
VIETUI, vietuiesc, vb. IV. Intranz. (Inv. si pop.) A se afla in viata, a fi viu; a trai, a exista. A-si procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trai la un loc cu cineva; a convietui. ♦ A locui intr-un anumit loc. – Viata + suf. -ui.
FIRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (impreuna cu fiintele care traiesc in el). ◊ loc. adv. Peste fire = extraordinar; in cel mai inalt grad. 2. Structura psihica si morala a unei fiinte; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpat. ◊ loc. adj. In toata firea = ajuns la dezvoltare deplina, matur; in deplinatatea facultatilor mintale, serios. ◊ Expr. A-si veni in fire = a-si reveni (dupa un soc, o emotie puternica, un lesin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a infuria, a scoate din sarite, din rabdari. A-si tine (sau a-si pastra) firea = a se stapani, a-si pastra cumpatul. A-si pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stapani, a-si pierde cumpatul. A se prapadi cu firea = a face tot posibilul; a se stradui; a se consuma foarte mult sufleteste. – V. fi.
CONVIETUITOR, -OARE, convietuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care traieste in acelasi loc cu altcineva. [Pr.: -tu-i-] – Convietui + suf. -tor.
SIHASTRIE, sihastrii, s. f. 1. Faptul de a trai ca sihastru; stare, viata de sihastru; fig. singuratate, pustietate. 2. loc, schit unde traieste un sihastru (1). [Var.: sahastrie, sehastrie s. f.] – Din sl. sihastirija.
A SE ASEZA ma asez intranz. 1) A se instala (pe ceva) pentru a sedea. 2) A se pune intr-o anumita ordine. 3) (despre pasari sau insecte) A se lasa din zbor (pe ceva). 4) A se aranja cu traiul intr-un loc; a se restabili; a se statornici. 5) (despre substante pulverulente) A se lasa pe o suprafata, formand un strat; a se asterne; a se depune. 6) (despre lichide in fermentatie) A deveni limpede. 7) A ajunge in stare de liniste; a se linisti. /<lat. assediare
CUIB ~uri n. 1) Culcus pe care si-l fac pasarile pentru a depune oua si a scoate pui. 2) fig. Casa, incapere in care traieste cineva; locuinta. ◊ A-si face ~ a-si face casa; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. loc unde se unelteste ceva. ~ de talhari. 4) Groapa mica in pamant in care se seamana legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Musuroi care se face cu sapa la radacina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) Grup de fer-menti care produc acrirea laptelui, otetului, a borsului. 7) Parte dintr-un minereu in care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitraliera (de arma automata, de foc) loc adapostit si amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer ingramadire de animale si plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium
A locUI ~iesc 1. intranz. A fi asezat cu traiul (undeva); a trai. 2. tranz. inv.A instala cu traiul (intr-un loc nou). /<ung. lakni
A SE MUTA ma mut intranz. 1) A-si schimba locul; a trece (dintr-un loc in altul); a se transfera. 2) A-si schimba domiciliul; a se stabili (cu traiul) in alt loc. /<lat. mutare
NOMAD ~da (~zi, ~de) si substantival (despre comunitati sau persoane) Care nu are un loc stabil de trai; care nu duce o viata sedentara. Triburi ~de. /<fr. nomade
A SE SALASLUI ma ~iesc intranz. A-si face salas; a se aseza cu traiul (intr-un loc). /< ung. szallasol
SCHIMNIC ~ca ( ~ci, ~ce ) inv. Calugar care traieste intr-un loc izolat de lume, petrecandu-si viata in post si rugaciune; pustnic; sihastru; ascet. /<sl. skiminiku
SIHASTRU ~stri m. 1) Calugar care traieste intr-un loc izolat de lume, petrecandu-si viata in post si rugaciuni; pustnic; schimnic; ascet. 2) fig. Persoana care duce un mod izolat de viata. /<ngr. isihastris
A SE STABILI ma ~esc intranz. A se aranja cu traiul (intr-un loc); a se statornici; a se aseza. /<lat. stabilire
A SE STATORNICI ma ~esc intranz. 1) A se aranja cu traiul intr-un loc; a se stabili; a se aseza. 2) (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adanc in uz; a deveni obisnuit; a se incetateni; a se impamanteni; a se inradacina; a se consfinti. /Din statornic
TIGAN ~i m. 1) Persoana care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toata lumea, ducand (in unele zone) o viata seminomada; rom. ◊ A se muta ca ~ul cu satra (sau cu cortul) a se muta foarte des; a nu avea un loc stabil de trai. A se deprinde ca ~ul cu scanteia (sau cu ciocanul) a se deprinde cu greutatile, cu nevoile. A se ineca ca ~ul la mal a suferi o nereusita tocmai la sfarsitul unei actiuni. Tot ~ul isi lauda ciocanul se spune despre o persoana care se lauda (fara motiv) cu ce are. Calea ~ului Calea Lactee. 2) pop. iron. Persoana bruneta. 3) peior. Persoana cu apucaturi urate. /<bulg. tiganin
VATRAS ~a (~i, ~e) si substantival reg. (in opozitie cu nomad) Care are un loc stabil de trai; care este sedentar. /vatra + suf. ~as
COMUNITATE s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. 2. Totalitatea celor care traiesc in acelasi loc si au aceleasi obiceiuri, aceleasi norme de viata etc.; colectivitate. ♦ (Biol.) Totalitatea organismelor vegetale care ocupa o zona geografica oarecare, avand relatii reciproce. [< lat. communitas, cf. fr. communaute, it. comunita].
conversez v. intr. (fr. converser, a conversa, d. lat. con-versari, a trai la un loc. V. vers). Convorbesc, vorbesc familiar cu cineva.
SUFLARE, suflari, s. f. 1. Actiunea de a sufla si rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; Fig. faptul de a trai, de a exista. ◊ loc. adv. Intr – o suflare = intr-o clipa, foarte repede. ◊ Expr. Fara (de) suflare = a) cu respiratia oprita (ca urmare a unei stari psihice sau fizice neobisnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fara viata, mort. A-si da suflarea (de pe urma) = a muri. 2. Fiinta, vietuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vant. – V. sufla.
LOCALNIC, -A, localnici, -ce, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care este din partea locului; care tine de un anumit loc; local (2). 2. S. m. si f. Persoana considerata in raport cu localitatea in care traieste; om din partea locului. – Din rus. lokal'nai (dupa derivatele in -nic).
CONVIETUI, convietuiesc, vb. IV. Intranz. A trai laolalta, in acelasi loc cu cineva; a coabita. – Con1 + vietui (dupa lat. convivere)
NEMURIRE s. f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (1); faptul de a trai vesnic; stare a celui ce este nemuritor; (in limbajul bisericesc) viata vesnica. ◊ loc. adv. (Fam.) La nemurire = a) fara sfarsit, vesnic; b) extrem de tare, de intens, de mult. 2. Amintire menita sa reziste timpului, destinata sa traiasca vesnic; glorie vesnica. ◊ loc. vb. (Rar) A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din nemuritor (derivat regresiv).
A IERNA ~ez 1. intranz. A petrece timpul de iarna (undeva); a trai iarna (intr-un loc). 2. tranz. (vite, oi) A adaposti si hrani in timpul iernii. /<lat. hibernare
locUITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana care traieste intr-un anumit loc. ~orii orasului. [Sil. -cu-i-] /a locui + suf. ~tor
traiTOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care traieste; in viata; vietuitor. 2) si substantival Care traieste intr-un anumit loc; locuitor. ~ la sat. /a trai + suf. ~tor
CICONIIDE s.f.pl. Familie de pasari de talie mare, cu gat si picioare lungi si cioc alungit, care traiesc de preferinta prin locuri mlastinoase si pe marginea apelor (barza, egreta, batlanul etc.); (la sg.) pasare din aceasta familie. [Pron. -ni-i-. / < fr. ciconiides, cf. lat. ciconia – barza, gr. eidos – aspect].
CONVIETUI vb. IV intr. A trai impreuna, in acelasi loc cu cineva. [Pron. -vie-. / dupa lat. convivere, germ. zusammenleben].
salasluitor, salasluitoare, adj., s.m. si f. (inv.) 1. (adj.; s.m. si f.) (persoana) care salasluieste, locuieste, traieste intr-un anumit loc; locuitor. 2. (adj.; despre asezari) care se afla, care este situat intr-un anumit loc. 3. (adj.; s.m. si f.) (persoana) care petrece noaptea la cineva, care ramane la cineva. 4. (s.m. si f.) persoana care gazduieste pe cineva, care ia pe cineva in gazda.
comun, -a adj. (lat. com-munis, d. munus, insarcinare [!]. V. i-mun, muni-cipiu, re-muneratiune). La care iau sau pot lua parte toti: fintina comuna. Ceia ce e propriu mai multora: interes comun. General, universal: limba comuna. Ordinar, obisnuit: intrebuintare comuna. Abundant, frecuent: merele-s poame comune. Ordinar, ignobil: obiceiuri comune, fata comuna. Mediocru, ieftin: marfa comuna. Viata comuna, la un loc. Gram. Nume comun, care convine tuturor fiintelor aceleiasi specii. S. n. Cel mai mare numar: comunu oamenilor. In comun, la un loc cu altu: a trai in comun.
PIETROSEL, pietrosei, s.m. 1. (Iht.) Porcusor. 2. Nume dat mai multor specii de pasari migratoare, care traiesc printre stanci si prin locuri pietroase.
PETRECERE, petreceri, s. f. Actiunea de a (se) petrece si rezultatul ei. 1. Ducere a vietii sau ocuparea timpului intr-un anumit fel, intr-un anumit loc, o anumita perioada; vietuire, traire. ♦ Mod de desfasurare a vietii, fel de viata, fel de a trai; viata, trai; p. ext. (la pl.) fapte savarsite de cineva in timpul vietii. 2. (Mod, mijloc de) folosire placuta a timpului; distractie, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasa! formula prin care i se ureaza cuiva, de obicei la despartire, sa petreaca in mod placut un anumit timp. 3. Reuniune, intalnire intre prieteni, rude etc. (de obicei insotita de masa mare, de muzica etc.), organizata cu prilejul unei sarbatori sau sarbatoriri ori pentru distractie; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant intr-o societate. – V. petrece.
PIETROSEL, pietrosei, s. m. 1. Nume dat mai multor pesti: a) peste mic de culoare cafeniu-inchis pe spate si galbena pe burta (Umbra krameri); b) porcusor. 2. Nume dat mai multor pasari migratoare care traiesc intre stanci si prin locuri pietroase. ◊ Pietrosel sur = pasare mica, cenusie pe spate si galbena-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietrosel canepiu = canepar. – Pietros + suf. -el.
CURTE, curti, s. f. I. 1. Spatiu (imprejmuit) in jurul unei cladiri, al unei gospodarii etc. care tine de aceasta cladire, gospodarie etc.; ograda. ◊ loc. adj. De curte = care traieste pe langa casa omului. Pasari de curte. 2. (In trecut) locuinta de la tara a mosierului; conac; totalitatea acareturilor impreuna cu aceasta locuinta. 3. Palatul de resedinta al unui suveran; (inv.) resedinta intarita a domnitorului si a boierilor, unde se refugia si populatia in timpul razboaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu functii inalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinari; in trecut) Numele unor instante (superioare) judecatoresti si administrative. Curtea de casatie. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instante. III. Omagiu magulitor adresat unei femei in semn de afectiune, spre a-i castiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) dupa fr. cour.
SINGURATATE, (2) singuratati, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care traieste singuratic (1); spec. izolare morala. 2. loc retras pe unde oamenii nu umbla deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (si de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -atate.
A HALADUI ~iesc intranz. 1) pop. A trai in tihna intr-un loc ferit de primejdie. 2) inv. A scapa dintr-o situatie primejdioasa; a izbuti. /<ung. haladni
A MUCEZI ~esc intranz. 1) A deveni muced; a se acoperi cu mucegai; a mucegai. 2) fig. (despre marfuri) A sta mult pe rafturile magazinelor fara a se vinde. 3) fig. (despre oameni) A trai mult timp in acelasi loc ducand o viata inactiva. /Din muced
SINGURATATE ~ati f. 1) Stare a celui care traieste sau se simte singur. 2) loc nepopulat. /singur + suf. ~atate
LIMNETIC, -A adj. (Despre organisme vegetale) Care traieste in lacuri, balti sau locuri mlastinoase. [Cf. germ. limnetisch].
coscova, coscove (coscoave), s.f. (reg.) 1. loc gol, mai ales in malurile apelor, pe sub radacini, unde se ascund si traiesc pestii si racii; borta. 2. loc gol pe sub coaja copacilor, pe sub piele; cojitura, basicatura, umflatura, bulbucatura, copartan. 3. (la pl.) umflaturi sau ridicaturi mici de pamant. 4. (la pl.) namol vegetal amestecat cu rizomi de stuf si papura in descompunere; coscana. 5. baba garbovita.
cotrov, cotroave, s.n. (reg.) locul unde se ascund si traiesc pestii si racii (pe sub radacini si pe sub maluri); cotruta, covru, ocnita; culcus, costion.
LIMNETIC, -A adj. (despre organisme vegetale) care traieste in lacuri, balti sau locuri mlastinoase; limnicol. (< fr. limnetique)
BASTINA f. loc unde s-a nascut si traieste (tot timpul) cineva; pamant natal; patrie. ◊ De ~ a) de loc; originar; b) autohton; mostenit din mosi-stramosi. locuitor de ~ bastinas; localnic. [G.-D. bastinei] /<bulg., sb. bastina
PATRIE ~i f. 1) Teritoriu care istoriceste apartine unui popor si unde acesta traieste. 2) Tara in care s-a nascut, in care traieste si al carei cetatean este cineva. 3) loc unde s-a nascut si traieste cineva; pamant natal; tara; bastina. 4) Regiune de unde isi trage originea un anumit soi de plante sau de animale; bastina. 5) loc unde a luat nastere ceva important istoriceste. ~a teoriei atractiei universale este Anglia. [G.-D. patriei; Sil. -tri-e] /<lat. patria, fr. patrie
TARA tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra
VENETIC1 ~ca (~ci, ~ce) si substantival (despre persoane) Care este venit din alta parte; considerat strain in locul unde s-a stabilit cu traiul. /<ngr. venetikos
BALENA, balene, s. f. 1. Specie de mamifer lung de 10-33 metri, care traieste in marile reci, avand in loc de dinti niste lame cornoase lungi (Balaena mysticetus). 2. Lamela flexibila fabricata din lamele cornoase de balena (1) (sau, sintetic, din materiale plastice), intrebuintata la corsete, umbrele etc. – Fr. baleine (lat. lit. balaena).
OCELOT (‹ fr., sp.; cuv. aztec) s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, raspandit in America de Sud, America Centrala, Mexic, S.U.A. (Texas, Arizona si Arkansas). Are corpul puternic, lung de 1,5 m, acoperit de blana cenusiu-cafenie cu puncte roscate si capul masiv (felix sau Leopardus pardalis). Nocturn si excelent pradator, traieste in paduri tropicale sau in locuri mlastinoase. Vanat pentru blana sa, aproape pana la exterminare; in prezent strict ocrotit.
2) bugeac n., pl. uri si ece (turc. tat. bugak, unghi, colt, loc izolat, cum se numea sudu Basarabiii, locuit odinioara de Tatari). Vechi. Peninsula. Azi. Ml. Un dans popular. Bts. (bugeag, pl. uri si ege). Pustiu. A trai ca’n bugeag, a trai ca un salbatic, ca intr’un loc pustiu.
GRAVITATIE s. f. (Fiz.) Fenomen de atractie reciproca a corpurilor, dependent de masa lor; gravitate (4). ◊ Camp de gravitatie = spatiul in care un corp isi exercita atractia asupra altor corpuri. Centru de gravitatie = a) punctul de aplicatie al rezultantei fortelor de gravitatie exercitate asupra partilor care alcatuiesc un corp; b) fig. loc in jurul (si sub influenta) caruia evolueaza, traieste cineva sau ceva. – Din fr. gravitation.
SOLITAR, -A, solitari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se gaseste singur; izolat, singuratic. ◊ Floare (sau frunza etc.) solitara = floare (sau frunza etc.) care creste singura pe tulpina. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre fiinte; adesea substantivat) Care traieste sau caruia ii place sa traiasca singur, izolat, departe de societate. 2. S. n. Piatra pretioasa (in special diamant de mare valoare) montata singura la o bijuterie (sau iesind in evidenta intr-o montura dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.
PRISACA ~aci f. 1) loc unde se tin albinele; stuparie; albinarie. ◊ A trai ca ursul la ~ a trai in belsug. 2) Totalitatea stupilor dintr-un astfel de loc. [G.-D. prisacii] /Orig. nec.
SERPENTARIU ~i n. loc amenajat (intr-o gradina zoologica) in care traiesc serpi ca in natura. /<lat. serpentarium
via (viez, vis), vb. – A trai. – Mr. vie. Lat. vῑvere (Tiktin; Candrea; lipseste in REW 9411), cf. it. vivere, prov., cat. viure, fr. vivre, sp. vivir, port. viver. Inv., aproape iesit din uz; totusi se aude uneori; de ex. in Munt. Conjug. inv. era viu, vie, in loc de viez, vieaza. A fost inlocuit de trai, poate din cauza omofoniei partiale cu a veni (Puscariu, Lr., 207). Cf. viu. – Der. vietnic, adj. (locuitor, statator), cu suf. sl. -nic, gresit -tnic, cum apare in multe cuvinte sl., cf. cirstnic, platnic etc. (dup[ Tiktin, prin analogie cu sl. ziteliniku).
SALBATICIUNE, salbaticiuni, s. f. 1. Animal salbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care traieste izolata, retrasa, departe de oameni si de civilizatie. 2. loc sau tinut salbatic, pustiu; starea unui tinut salbatic. [Var.: (pop.) salbataciune s. f.] – Salbatic + suf. -iune.
SERPENTARIU, serpentarii, s. n. loc special amenajat (intr-o gradina zoologica) in care traiesc serpi in conditii asemanatoare cu cele din natura. – Din lat., engl. serpentarium, fr. serpentaire.
A VIETUI ~iesc intranz. (despre fiinte) 1) A se afla in viata; a fi viu; a trai; a exista. 2) A fi stabilit intr-un anumit loc; a locui. [Sil. vie-] /viata + suf. ~ui
PARCURGE, parcurg, vb. III. Tranz. 1. (Adesea fig.) A strabate un drum sau o distanta (de la un capat la altul); a se deplasa, a merge (pana la capat). 2. A trece cu privirea sau cu ochii peste ceva, a se uita in treacat la ceva. ♦ Spec. A citi ceva in graba si superficial, a rasfoi o carte, un ziar etc.; p. gener. a citi. 3. A trai, a petrece un interval de timp intr-un anumit loc sau fel. [Var.: (inv.) parcura vb. I] – Din fr. parcourir (dupa curge).
VIATA s. 1. fiinta. (Pe cand nu era ~.) 2. (inv. fig.) cap. (Ii era ~ in primejdie.) 3. sange. (Si-a dat ~ pentru patrie.) 4. trai, (inv.) cust, custare. (Au dus o ~ agitata.) 5. trai, vietuire, (pop.) salasluire, (inv.) salasluinta. (~ lui indelungata pe aceste locuri.) 6. v. existenta. 7. v. biografie.
ANAEROB ~a (~i, ~e) 1) (despre microorganisme) Care poate trai fara aer. Bacterii ~e. 2) (despre procese biochimice) Care au loc intr-un mediu fara aer. [Sil. an-a-e-] /<fr. anaerobe
HIDRA s. f. 1. (mit.) sarpe urias, inchipuit cu sapte capete, care, taiate, cresteau la loc. 2. (fig.) nenorocire, rau care creste inevitabil. 3. animal celenterat care traieste pe fundul apelor dulci, fixandu-se cu ajutorul unui disc. (< fr. hydre, lat. hydra)
SCIAFIL, -A adj. 1. (despre plante) care prezinta afinitate pentru locurile umbroase; schiafil, sciadofil,, sciofil, scotofil, ombrofil. 2. (despre animale) care traieste in conditii de lumina slaba. (< fr. sciophile)
MIZERIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extrema saracie, situatie nenorocita, vrednica de plans. – loc. adj. De mizerie = saracacios; sarac; cu care nu se poate trai. ♦ Aspect exterior care arata o mare saracie, murdarie ori dezordine. 2. Ceea ce provoaca neplaceri, greutati, suferinta, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misere.
VAGABONDA, vagabondez, vb. I. Intranz. A trai ca un vagabond, a umbla fara tinta, fara rost, dintr-un loc in altul. – Din fr. vagabonder.
ANUAL ~a (~i, ~e) 1) Care are loc o data pe an sau in fiecare an. Revista ~a. 2) Care traieste sau dureaza un an. Planta ~a. 3) Care corespunde unui an. Venit ~. [Sil. -nu-al] /<fr. annuel, lat. annualis
CURTE ~ti f. 1) loc ingradit in jurul unei cladiri, al unei case; ograda. ◊ De ~ care traieste pe langa om; de casa; domestic. 2) Casa mosierului; conac. ~ boiereasca. 3) Palat de resedinta al unui suveran. 4) Instanta judecatoreasca sau administrativa. ~ de apel. ~ de casatie. ~ martiala. 5) Atentie deosebita acordata unei femei cu scopul de a-i castiga simpatia sau dragostea. [G.-D. curtii] /<lat. curtis
DEZRADACINAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A DEZRADACINA. 2) (despre persoane) Care si-a parasit locul de nastere si nu se poate adapta la noile conditii de trai. /v. a dezradacina
SOLITAR1 ~a (~i, ~e) 1) Care se gaseste singur; singuratic; izolat. 2) (despre locuri) Care se afla in departare; situat departe. Parc ~. 3) (despre fiinte) Care traieste singur; singuratic. /<fr. solitaire, lat. solitarius
descaleca (descalec, descalecat), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se aseza intr-un loc determinat. – Var. descalica. Mr. discalic. De la incaleca, dupa echivalenta incuia-descuia, imbraca-desbraca, etc. Totusi, se are in vedere adesea posibilitatea unui lat. *discaballiāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteza putin probabila, mai ales daca se tine seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datoreaza desigur unei influente turanice, caci se stie ca anumite semintii turanice traiau in corturi portabile si ca, pentru ele, „a descaleca” insemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descalecat, s. n. (actiunea de a descaleca; intemeiere, colonizare); descalecator, s. m. (intemeietor); descalecatura, s. f. (inv., intemeiere).
COSCOV, -A, coscovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereti) Coscovit. 2. S. f. (Reg.) loc gol, mai ales in malurile apelor, pe sub radacini, unde se ascund si unde traiesc pestii si racii. 3. S. f. Namol vegetal amestecat cu bucati de radacini de stuf si papura, care formeaza uneori mici insule plutitoare la suprafata apelor; cocioc. – Cf. rus. kockovatyj „cu ridicaturi, deluros, bolovanos”.
VECINATATE, vecinatati, s. f. I. 1. Starea, situatia cuiva sau a ceva care este, se afla, locuieste, traieste alaturi, in apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai multi vecini. 2. loc vecin cu cineva sau cu ceva; imprejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alaturi sau in apropiere (fata de altii sau fata de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumanie, iobagie. – Lat. vicinitas, -atis.
A MIGRA ~ez intranz. 1) (despre colectivitati) A se deplasa dintr-o regiune sau dintr-o tara in alta (pentru a cauta conditii prielnice de trai). 2) (despre animale, pasari sau pesti) A se deplasa periodic in masa dintr-un loc in altul. /Din migratie
purtaret, purtareata, adj. 1. (pop.; despre imbracaminte si incaltaminte) care tine la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe usor; durabil, purtabil. 2. (inv.; despre carti) de dimensiuni reduse, usor de transportat, de purtat cu sine, portativ. 3. (inv.; despre boli) care e mai putin grav, mai usor de suportat. 4. (inv.; despre limba) comun, popular. 5. (inv.; despre oameni) de rand, obisnuit. 6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele doua prajini pe care se cara fanul la locul unde se face claia (capita). 7. (s.m.; inv.; in sintagma) purtaret de viata = fiinta, om care traieste.
CONDITIE, conditii s. f. 1. Fapt, imprejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni, putand-o frana sau stimula. 2. (La pl.) Imprejurarile in care se petrece un fenomen. ◊ Conditii de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici si abiotici in care traieste o fiinta. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii, a unor negocieri etc. Conditiile tratatului de pace. ◊ loc. adj. adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Eveniment viitor si nesigur de a carui indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ Situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. 6. (Sport; in sintagma) Conditie fizica = situatie a unui sportiv din punct de vedere fizic si al pregatirii sale teoretice si practice. – Din fr. condition.
ESTRU s.m. (zool.) insecta de marimea unei albine, ale carei larve traiesc ca parazite pe diferite animale; (pop.) streche. // s.n. 1. faza a ciclului s****l la mamifere, in care are loc expulzarea ovulului matur din ovar. 2. perioada a rutului la animale. 3. (fig.) dorinta, capriciu, pornire avantata. // (in forma estro-) element prim de compunere savanta cu semnificatia „excitatie”, „incitatie”, „rut”. [pl. (s.m.) estri, (s.n.) estre. scris si oestru. / cf. fr. oestrus, it. estro, lat. oestrum < gr. oistros – taun]
PARADIS, paradisuri, s. n. Gradina raiului in care, potrivit credintelor religioase, au trait Adam si Eva pana la pacatul originar si in care ajung dupa moarte sufletele oamenilor fara pacate; rai1; eden. ◊ loc. adj. De paradis = splendid, minunat. ♦ (Adesea fig.) loc placut, minunat, splendid; priveliste incantatoare; ceea ce desfata privirea sau sufletul; fericire suprema. – Din fr. paradis, germ. Paradies.
trai s. 1. viata, (inv.) cust, custare. (A dus un ~ agitat.) 2. viata, vietuire, (pop.) salasluire, (inv.) salasluinta. (~ul lui indelungat pe aceste locuri.) 3. existenta, viata, zile (pl.), (inv. si pop.) petrecere, vietuire, (pop. si fam.) veac, (inv.) petrecanie. (~ul lui se scurgea in liniste.) 4. v. coabitare. 5. v. subzistenta.
MANCARE, (2,3) mancari, s. f. 1. Actiunea de a manca si rezultatul ei. ◊ Pofta de mancare = apetit. De mancare sau de-ale mancarii = hrana, alimente. ◊ loc. adj. De mancare = comestibil. 2. (Abstract) Pranz; cina, masa. 3. (Concr.) Ceea ce se mananca; hrana, aliment. ◊ Expr. A strica mancarea degeaba = a trai degeaba, fara a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce intr-o mancare si intr-o bautura = a petrece, a chefui intruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i alta mancare (de peste) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mancare de peste = a fi acelasi lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. si depr.) Soi, fel. [Pl. si: (3) mancaruri] – V. manca.
TRANSPLANTA, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din pamant o planta (adulta) si a o planta definitiv in alt loc; a rasadi. ♦ A aduce si a face sa se aclimatizeze o planta sau un animal in alta regiune decat aceea unde traieste de obicei. ♦ Fig. A adapta, a impamanteni o institutie, un obicei etc. 2. A inlocui printr-o interventie chirurgicala un tesut sau un organ bolnav cu alt tesut sau organ sanatos de acelasi fel. – Din fr. transplanter, lat. transplantare.
A DOMNI ~esc intranz. 1) A fi domn al unei tari. 2) fig. A trai ca un domn; a duce o viata din belsug; a huzuri; a se lafai. 3) fig. (despre liniste, pace, ordine) A avea loc in exclusivitate. 4) fig. (despre forme de relief, cladiri) A se inalta impunandu-se prin proportii si maretie. ◊ Muntele ~este deasupra intinderii. /v. a domni
locui (locuiesc, locuit), vb. – A trai, a avea resedinta. – Var. lacui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Galdi, Dict., 93). Rezultatul normal, lacui, azi inv., a fost apropiat de loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai in acte de proveninta romana, si in bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. locas (var. lacas), s. n. (locuinta), din mag. lakas; locuinta, s. f. (casa de locuit), cu suf. -inta; locuitor, s. m.; conlocui, vb. (a trai impreuna), format dupa fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvint fortat de regimul comunist.
ENDEMIC, -A, endemici, -ce, adj. (Despre plante sau animale) Care traieste numai pe un anumit teritoriu; (despre unele boli) care are cauze locale, specifice unei anumite regiuni; care are caracter permanent in anumite locuri. – Din fr. endemique.
UBICVIST, -A, ubicvisti, -ste, adj. 1. (Despre plante) Care traieste si se dezvolta la fel de bine in conditii de mediu diferite. 2. (Fam.; despre oameni) Care pare a se afla in mai multe locuri deodata. – Din fr. ubiquiste.
TARI, tarasc, vb. IV. 1. Tranz. A misca un lucru (greu) dintr-un loc in altul, tragandu-l pe jos; a trage dupa sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A tari barca pe uscat = a trai greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A indemna, a impinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a inainta cu greu atingand pamantul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a inainta prin miscari specifice, cu trupul lipit de pamant. ♦ A merge incet, a inainta cu greu, abia miscandu-si picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atarna) A atinge pamantul cu partea de jos, a se freca de pamant. – Din sl. treti.
TRAVERSA, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum) pe cealalta parte; a trece peste... ♦ A strabate, a taia de-a curmezisul (munti, tari, mari, oceane etc.) ♦ Fig. A trai, a simti, a suporta (o anumita vreme). Traverseaza o criza morala. – Din fr. traverser.
A SE RETRAGE ma retrag intranz. 1) A se intoarce, mergand spre locul de pornire. 2) A se da deoparte; a se duce intr-o parte. 3) A pleca, parasind un loc. 4) (despre armate) A da inapoi in fata inamicului. 5) A parasi un domeniu de activitate sau o functie. 6) A se departa de tumultul vietii, traind in singuratate; a se pustnici; a se inchide; a se izola. ~ la tara. 7) (despre ape) A reintra in albie (dupa revarsare). 8) (despre mare) A fi in reflux. /re- + a trage
GAZDA, gazde, s. f. 1. Persoana care primeste pe cineva la sine (dandu-i adapost); cel care tine pe cineva la sine in schimbul unei chirii (si cu intretinere platita); stapanul unei case in raport cu oaspetii sai, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau in care) traieste un animal parazit aflat in stare larvara sau adulta. 2. locuinta ocupata de cineva in calitate de oaspete sau de chirias. 3. (Reg.) Taran bogat; chiabur, bogatan. ◊ loc. adj. De gazda (mare) = din oameni bogati. – Din magh. gazda.
VECIN, -A, vecini, -e, adj., subst. I. 1. Adj. Care este, se afla, sta alaturi, in apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. si f. Persoana care traieste, locuieste, se afla alaturi sau in apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (I1) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ loc. adv. Prin (sau in) vecini = prin (sau in) apropiere, (pe undeva pe) alaturi. II. S. m. Taran aservit stapanului feudal din Moldova medievala, obligat sa faca acestuia prestatii in munca sau sa dea contributii in natura ori in bani; ruman, iobag. – Lat. vicinus.
HIDRA s.f. 1. (Mit.) Sarpe fabulos, inchipuit cu sapte capete care cresteau la loc dupa ce erau taiate si despre care legenda spune ca a fost rapus de Hercule. ♦ (Fig.) Nenorocire, rau care creste inevitabil. ♦ Numele unei constelatii. 2. Animal celenterat care traieste pe fundul apelor dulci si se fixeaza cu ajutorul unui disc. [Var. idra s.f. / < fr. hydre, lat. hydra].
VIERME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguiet, de obicei cu o piele lucioasa, care traiesc in sol, in apa sau ca parazite pe plante si pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de matase = larva a unor fluturi care produc gogosile de matase si care se hranesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inima = a fi chinuit de griji. A trai ca viermele in hrean (sau in radacina hreanului) = a duce (si a se deprinde cu) o viata grea. A avea viermi (neadormiti) = a fi fi neastamparat, a nu-si gasi locul. A-l manca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte lenes si murdar. – Lat. vermis.
NECESITATE, necesitati, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune sa se faca; ceea ce este de absoluta trebuinta; trebuinta, nevoie. ◊ Expr. De prima necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a f*******r si a urinei. 2. Categorie filozofica care desemneaza insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor. ◊ loc. adv. Cu necesitate = in mod imperios, obligatoriu, neaparat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. necessite.
CAPATAT s. n. Faptul de a capata ceva de pomana. ◊ loc. adj. De capatat = primit in dar, obtinut prin cersit. ◊ Expr. A umbla (sau a se duce, a pleca etc.) dupa capatat = a umbla sa ceara de la altii cele necesare traiului.
SIMTIRE, simtiri, s. f. 1. Faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. traire afectiva, afect, sentiment. 3. Stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ loc. adj. Fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) Simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) Bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.
AUTOHTON, -A I. adj. 1. (despre specii, populatii) care s-a format si dezvoltat pe teritoriul unde traieste in prezent: bastinas, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare in constiinta ca o gandire generata spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, ramase pe locul lor, peste care au fost impinse din regiunile invecinate roci mai vechi. 2. zacamant de carbuni, format in locul de origine al plantelor din care provine. 3. rau avand izvoarele in aceeasi unitate morfologica, regiune climatica cu gura de varsare. (< fr. autochtone, gr. autokhthon)
INCONJURA, inconjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi asezat, a sta de jur imprejurul (unei fiinte sau al unui lucru); a incercui. ♦ A incercui cu forte armate; a impresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna in jurul sau, a trai in societate in tovarasia cuiva. 2. A imprejmui cu gard. ♦ A cuprinde intr-un cerc, a trasa o linie imprejur, a incercui. 3. A merge spre o tinta pe un traseu ocolit. [Prez. ind. si; inconjor. – Var.: incunjura vb. I] – In + conjura (inv. „a inconjura” < lat.).
STRAMTORA, stramtorez, vb. I. Tranz. A stingheri miscarile cuiva; a ingramadi intr-un loc stramt, a baga la stramtoare; a inghesui, a restrange. ♦ A obliga, a sili, a constrange. ♦ Refl. A se multumi (de nevoie) cu o viata mai modesta, a-si restrange cheltuielile destinate comoditatilor traiului. [Var.: (inv.) stramtori vb. IV] – Din stramtoare.
SPINARE, spinari, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ loc. adv. In (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = tinand o povara peste umar, pe spate, in spate. ◊ Expr. A cadea in spinarea cuiva = a cadea in grija sau in sarcina cuiva. A trai pe spinarea cuiva = a trai ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) in spinarea cuiva = a face pe cineva raspunzator de o vina (de obicei fara temei). 2. Parte a unui obiect de imbracaminte care acopera spatele omului. 3. Partea cea mai inalta a unui munte, a unui deal, a unei stanci; culme prelungita; creasta, coama. ♦ Creasta unui val de apa. – Lat. spinalis.
BATRAN, -A, batrani, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1 Inaintat in varsta, care traieste de multi ani. ♦ (Despre fata sau infatisarea cuiva) Care si-a pierdut fragezimea, care tradeaza batranetea. 2. De demult, vechi. Batranul Bucuresti. II. S. m. si f. 1. Persoana in varsta inaintata; (la m.) mos, mosneag; (la f.) baba. ◊ loc. adj. si adv. Din batrani = din vremea veche, din mosi-stramosi. 2. (Fam., la sg. m.) Tata; (la sg. f.) mama; (la pl. m.) parinti. – Lat. betranus (= veteranus).
LAMANTIN (‹ fr.) (ZOOL.) Gen de mamifere din ordinul sirenienilor, asemanatoare cu foca, cu corpul fusiform, vederea slaba, labele anterioare lipsa, adultii putand atinge 2,5-3 m lungime si greutatea de 700 kg (Trichechus). traiesc in fluvii si estuare (T. inunguis – Amazon, Orinoco; T. senegalensis – rauri din V Africii) si in zonele litorale tropicale din America de Nord si de Sud (T. manatus – Oc. Atlantic). Strict ierbivore, nu au dusmani naturali, dar in unele locuri sunt vanate pentru carnea, grasimea si pielea lor sau ucise de paletele barcilor cu motor; intalnite singure, in mici grupuri familiale sau in carduri de 15-20; au fost introduse in canale de navigatie pentru combaterea proliferarii vegetatiei subacvatice. Sunetele scoase de aceste mamifere au stat la baza legendei sirenelor.
BATRAN, -A, batrani, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1 Care traieste de multi ani, care este inaintat in varsta. ◊ Fata batrana = fata ramasa nemaritata dupa vremea maritisului. ♦ (Despre fata sau infatisarea cuiva) Care si-a pierdut fragezimea, care tradeaza batranete. 2. Care exista de mult timp, de demult. II. S. m. si f. 1. Persoana in varsta inaintata. ◊ loc. adj. si adv. Din batrani = din vremea veche, din mosi-stramosi. 2. (Fam., la m. sg.) Tata; (la f. sg.) mama; (la m. pl.) parinti. – Lat. betranus (= veteranus).
SARPE serpi m. 1) la pl. Ordin de reptile cu corpul lung, cilindric, foarte flexibil, lipsit de picioare. 2) Reptila din acest ordin. ◊ A se zvarcoli ca in gura de ~ a nu-si gasi locul de durere, de spaima sau de nerabdare. A calca ~le pe coada a deranja foarte tare pe cineva. A incalzi un ~ la san a ocroti un om nerecunoscator. A sari ca muscat de ~ a fi cuprins brusc de manie. ~-de-casa specie de sarpe neveninos, care traieste in apropierea caselor. ~ cu clopotei specie de sarpe veninos, a carui coada este acoperita cu solzi care produc un sunet caracteristic; crotal. ~ cu ochelari specie de sarpe veninos, cu gatul plat, pe care se disting pete de forma unor ochelari; cobra. 3) fig. Om fatarnic; ipocrit. /<lat. serpens
PADURET, -EATA, padureti, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care creste in padure sau intr-un loc necultivat; salbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore paduret (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se satura (de cineva sau de ceva) ca de mere padurete = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care traieste in padure; salbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, salbatic. – Padure + suf. -et.
DARVALA, darvale, s. f. (Pop.) Munca grea si istovitoare; corvoada. ◊ loc. adj. De darvala = a) (despre oameni) care indeplineste muncile fizice cele mai grele, mai neplacute; b) (despre haine, imbracaminte) care se poarta la lucru, care poate fi rupt, murdarit; c) (despre cai) prost. ◊ Expr. A ramane de darvala = a ramane pe drumuri, a nu mai avea posibilitati de trai. A face (pe cineva) de darvala = a ocari, a batjocori, a face de doua parale. – Et. nec.
SPAIMA, spaime, s. f. 1. Emotie puternica si violenta provocata de ceva neprevazut si primejdios; groaza. ◊ loc. adj. si adv. De spaima = infiorator, ingrozitor; extraordinar, neobisnuit. ◊ loc. vb. A baga spaima (in cineva) = a infricosa, a inspaimanta (pe cineva). A da spaima in cineva = a se infricosa, a se inspaimanta. ◊ Expr. A intra spaima in cineva, se spune cand cineva e mereu inspaimantat, se sperie usor (dupa ce a trecut printr-o sperietura mare). A trai cu frica-n san = a fi stapanit continuu de frica. A trage o spaima = a trece printr-o sperietura mare ♦ (Pop.) Frica bolnavicioasa, nevroza. 2. Fiinta, lucru, fenomen care infricoseaza. – Et. nec.
TINE vb. 1. a avea, a purta. (~ in mana un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agata. 5. a purta, a sprijini, a sustine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 6. v. apartine. 7. v. rezista. 8. v. pastra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haina care ~ la tavaleala.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 12. v. pastra. 13. a opri, a pastra, a rezerva. (I-a ~ loc la rand.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pana a doua zi.) 17. a se intinde, a se lungi, a se prelungi. (Sirul ~ pana departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trai. 24. v. intretine. 25. v. pronunta. 26. v. durea.
MORMANT ~inte n. 1) loc unde este inmormantat cineva. ◊ A duce pe cineva la ~ (sau a baga pe cineva (de viu) in ~) a) a face ca cineva sa moara inainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplaceri; a chinui de moarte pe cineva. A sapa cuiva ~antul a face cuiva rau (pe ascuns). A fi cu un picior in ~ (sau a fi pe marginea ~antului) a fi slabit de boala sau de batranete; a nu mai avea mult de trait. A-si gasi (undeva) ~antul a muri undeva. Nici in ~ niciodata. Liniste (sau tacere) de ~ liniste perfecta. A intra in ~ a muri. 2) Movila de pamant facuta cu grija deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum
DUCE vb. 1. v. cara. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gura.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la fata locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) misca, (inv. si reg.) a pasa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasa.) 13. v. ghida. 14. v. insoti. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mana.) 16. v. transmite. 17. a se indrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. raspandi. 20. v. desfasura. 21. v. purta. 22. a intretine, a purta. (A ~ o corespondenta vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trai, a vietui. (O ~ rau.) 26. a-i merge. (Stiu ca o ~ bine!) 27. v. sfarsi. 28. v. muri.
NIVEL1 ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela
FARA, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... Om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.
