POST², posturi, s. n. 1. Functie, slujba. ◊ Loc. adv. La post sau la postul meu (ori tau etc.) = prezent la datorie pentru indeplinirea obligatiilor (de serviciu). 2. Loc unde se gaseste o formatie militara (restransa) care executa un ordin; p. ext. formatia militara respectiva. ♦ Unitate de politisti sau jandarmi (in trecut de militieni) insarcinata cu mentinerea ordinii publice intr-o localitate rurala; p. ext. local unde functioneaza unitatea respectiva. ♦ Loc unde sta santinela in timpul serviciului de garda; p. ext. serviciul de garda al santinelei; (rar) santinela. ♦ Loc unde sta un politist insarcinat cu supravegherea circulatiei pe strazi. 3. Instalatie utilata cu aparatura necesara pentru executarea anumitor operatii tehnice. Post telefonic. ♦ Loc special amenajat in care se desfasoara o activitate practica sau pe care il ocupa o persoana in timpul efectuarii unei asemenea activitati. Post de observatie. ◊ Post de miscare = loc pentru deservirea circulatiei trenurilor. Post (sanitar) de (prim) ajutor = ansamblul incaperilor, al mijloacelor tehnico-sanitare si al personalului sanitar, organizat cu scopul de a da primele ingrijiri persoanelor accidentate sau bolnavilor. 4. Categorie in care sunt inscrise intr-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc.; rubrica corespunzatoare dintr-un registru de contabilitate. – Din fr. poste.

HORAITA, horaite, s. f. Drum format in mod natural, prin circulatie, intre casele unei localitati rurale. [Pr.: -ra-i-] – Et. nec.

VICINAL, -A, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri si cai ferate) Care leaga localitati (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DEAL ~uri n. 1) Ridicatura de teren mai joasa decat muntele, avand inaltimea intre 200 si 800 metri. ◊ Ce mai la ~ la vale a) la ce bun atata vorba; b) sa discutam la obiect, spunand lucrurilor pe nume. La ~ in sus; inspre culme. 2) fam. Teren arabil din imprejurimile unei localitati rurale. A pleca la ~. [Monosilabic] /<sl. delu

A SE ORASENIZA ma ~ez intranz. 1) (despre localitati rurale) A deveni oras; a capata trasaturi orasenesti; a se urbaniza. 2) (despre persoane) A deveni orasean; a-si insusi modul de viata si de conduita al orasenilor; a se urbaniza. /orasean + suf. ~iza

SAT ~e n. 1) localitate rurala ai carei locuitori se ocupa, indeosebi, cu agricultura. ◊ De la ~(e) din mediul rural; de la tara. ~ fara caini loc fara stapan, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea asezari. ◊ A fi posta ~ului a umbla cu barfeli. S-a suparat (ca) vacarul pe ~ se spune despre cineva care se supara fara motiv si spre propria lui paguba. /<lat. fossatum

SATESC ~easca (~esti) Care este caracteristic pentru sate; propriu satelor; rural. localitate ~easca. /sat + suf. ~esc

A SE URBANIZA ma ~ez intranz. 1) (despre localitati rurale) A capata trasaturi urbane; a deveni oras; a se oraseniza. 2) (despre persoane) A-si insusi modul de viata si de comportare al orasenilor; a deveni orasean; a se oraseniza. /<fr. urbaniser

VICINAL ~a (~i, ~e) (despre cai de comunicatie) Care uneste doua localitati (rurale) invecinate. /<fr. vicinal

URBANIZARE s.f. Actiunea de a urbaniza si rezultatul ei; citadinizare. ♦ Concentrare a populatiei unei tari in orase, crestere a numarului si dezvoltarea acestora; transformare a unor localitati rurale in centre cu caracter urban. [< urbaniza].

VICINAL, -A adj. (despre drumuri) care leaga doua localitati (rurale) invecinate. (< fr. vicinal, lat. vicinalis)

SISTEMATIZARE s. f. 1. actiunea de a sistematiza. 2. clasare dupa un anumit sistem. ◊ disciplina privind amenajarea stiintifica a teritoriului, a localitatilor urbane si rurale. (< sistematiza)

comuna f., pl. e (fr. commune, d. lat. pop. communa, cl. communia, n. pl. d. communis, comun). Oras ori sat. (Orasu e comuna urbana, satu rurala). In evu mediu, in vestu Europei, asociatiune de burgheji din aceiasi localitate care aveau drept sa se guverneze singuri. Camera Comunelor, a doua camera in Anglia pe linga Camera Lorzilor.