PATRIE s.f. 1. Tara unde s-a nascut cineva, tara de bastina. 2. Loc unde s-a nascut cineva, loc de bastina; oras, tinut, pamant natal. ♦ Mediu social din care face parte cineva. 3. Loc unde a luat nastere sau s-a dezvoltat o stiinta, o arta etc. [Gen. -iei. / < lat., it. patria, fr. patrie].

PATRIE, patrii, s. f. 1. Mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ Tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. Loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

PATRIE s. f. 1. tara unde s-a nascut si traieste cineva; loc de bastina; pamant natal. 2. loc de origine a unei idei, a unei stiinte, arte etc. 3. loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. (< lat. patria, fr. patrie)

patrie (patrii), s. f. – Tara, pamint, loc de bastina. – Mr. patrie. Fr. patrie, it. patria (Muste, jumatatea sec. XVIII). E dubletul lui patrida, s. f. (inv. si ironic, patrie; Grecia), din ngr. παρτίδα, sec. XVIII (Galdi 223). – Der. patriot, s. m., din ngr. παρτιώτης; patriotic, adj., din fr. patriotique; patriotism, s. n., din fr. patriotisme.

OBARSIE ~i f. 1) Punct de plecare; punct initial; origine. 2) Apartenenta sociala sau etnica; matca; ascendenta; provenienta; origine. 3) loc de nastere; bastina. 4) loc de unde porneste albia unei ape curgatoare; izvor. /<sl. obrusi

PATRIE ~i f. 1) Teritoriu care istoriceste apartine unui popor si unde acesta traieste. 2) Tara in care s-a nascut, in care traieste si al carei cetatean este cineva. 3) loc unde s-a nascut si traieste cineva; pamant natal; tara; bastina. 4) Regiune de unde isi trage originea un anumit soi de plante sau de animale; bastina. 5) loc unde a luat nastere ceva important istoriceste. ~a teoriei atractiei universale este Anglia. [G.-D. patriei; Sil. -tri-e] /<lat. patria, fr. patrie

bastina f. loc unde s-a nascut si traieste (tot timpul) cineva; pamant natal; patrie. ◊ De ~ a) de loc; originar; b) autohton; mostenit din mosi-stramosi. locuitor de ~ bastinas; localnic. [G.-D. bastinei] /<bulg., sb. bastina

DEPEIZA vb. I. tr., refl. (Frantuzism) A lua, a smulge de la locul de bastina, a dezradacina. ♦ (Fig.) A (se) dezorienta; a (se) instraina, a (se) insingura. [Pron. -pe-i-, p.i. -zez. / < fr. depayser].

EMIGRA vb. I. intr. A-si parasi locul de bastina, tara, pentru a se stabili in alta tara. [< fr. emigrer, it., lat. emigrare < lat. ex – afara, migrare – a se duce].

EXILA vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea in exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunavoie (din tara, din locul de bastina). [< fr. exiler].

bastina (de ~) loc. adj.

bastina s. f. Origine. ♦ Patrie. ◊ loc. adj. De bastina = autohton. – Bg., sb. bastina.

bastina s. f. (In loc. adj. si adv.) De bastina = originar, autohton; din mosi-stramosi. – Din bg., scr. bastina.

LEAGAN, leagane, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele impletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cantec de leagan = cantec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagan = din frageda copilarie; de la inceput. 2. Fig. loc de origine, de bastina. 3. Institutie de stat sau asezamant filantropic unde sunt crescuti copiii abandonati sau orfani. ♦ (Impr.) Cresa. 4. Scaun sau scandura suspendata cu franghii, pe care se asaza cineva ca sa se balanseze; p. ext. scranciob. ◊ loc. vb. A se da in leagan = a se balansa. – Din legana (derivat regresiv).

NATAL ~a (~i, ~e) (despre tari, localitati) Care tine de locul de nastere; legat de locul de nastere; de bastina. Plai ~. /<fr. natal

ORIGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; inceput, provenienta; izvor, obarsie. ◊ loc. adj. De origine = a) de provenienta, de natura; b) originar. 2. Apartenenta prin nastere la o anumita familie, la un anumit grup social, la o anumita natiune. ◊ loc. adj. De origine = de obarsie, de bastina, de neam, de nationalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvant). 3. Punct pe o linie, pe o suprafata sau in spatiu, de la care se masoara coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotatie sau cu o gradatie, de la care incepe numerotatia sau gradatia. [Var.: origina s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. origine.

TARA tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra

NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemneaza pe cel care vorbeste si persoana sau persoanele pe care acesta si le asociaza in vorbire) S-a inserat si noi tot pe loc stam. ◊ loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasa; in tara, in regiunea etc. de bastina. 2. (La dativ, in formele ne, ni, cu valoare posesiva) Casa ne e frumoasa. (Cu valoare de dativ etic) Ne esti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, in forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (In stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul scolii, am hotarat. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem ca una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Multumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: noua, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.