GRADINA, gradini, s. f. 1. Suprafata de teren arabil, de obicei ingradita, pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi, in vederea obtinerii unor produse; gradinarie. ◊ Expr. O gradina de om = om placut, simpatic. 2. Suprafata de teren plantata (si amenajata cu alei, banci etc.) care serveste ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Gradina botanica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt cultivate (in scopul prezentarii si studierii) colectii de plante vii. Gradina zoologica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pamantului. ♦ Gradina de vara = restaurant amenajat in timpul verii in aer liber. 3. (In sintagmele) Gradina de copii = gradinita (de copii). Gradina sezoniera = gradina de copii care functioneaza in mediul rural in timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.

GRADINA ~i f. 1) Teren, de obicei ingradit, pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi. ◊ ~ botanica gradina in care se cultiva plante din diferite regiuni ale globului. ~ zoologica gradina in care se cresc si se intretin animale din diferite regiuni ale globului. 2) Suprafata de teren plantata si amenajata (cu alei, banci etc.), care serveste ca loc de agrement; parc. ◊ ~ de vara restaurant amenajat in timpul verii in aer liber. [G.-D. gradinii] /<bulg., sb. gradina

CERNICA 1. Lac artificial pe valea Colentinei, la 7 km E de Bucuresti; 341 ha. Ad. max.: 3 m. Pescuit. Amenajat ca loc de agrement pentru locuitorii Capitalei. 2. Com. in Sectorul Agricol Ilfov, pe Colentina; 8.579 loc. (1991). Complex turistic. Iazuri si helesteie. Asezare si necropola din Neoliticul timpuriu (milen. 4 i. Hr.); manastire zidita in 1608 de vornicul Cernica Stirbei, in timpul domniei lui Radu Serban, ulterior reconstruita si restaurata (1781). Deasupra primei biserici a manastirii se afla Biserica Sf. Nicolae din Ostrov, construita in 1815. Biserica principala a manastirii este Biserica Sf. Gheorghe (construita intre anii 1831-1842), in jurul careia se afla chiliile. Colectie de arta.

parc (parcuri), s. n. – Gradina de agrement, rezervatie, loc de stationare a vehiculelor. Fr. parc. – Der. parca, vb. (a inchide animalele sau oamenii intr-un tarc mare; a aseza autovehiculele intr-un loc), din fr. parquer; parchet, s. n. (pardoseala de lemn in forme geometrice; institutie judiciara; curatura), din fr. parquet, popular in Olt. si Munt.; cu ultimul sens, datorita folosirii lui in silvicultura.

BANEASA 1. Lac antropogen, de baraj, pe valea Colentinei in N municipiului Bucuresti; 0,45 km² (din care 0,40 km² asanat). loc de agrement si baza pentru sporturi nautice. 2. Com. in jud. Constanta; 5.594 loc. (1991). 3. Com. in jud. Galati; 2.465 loc. (1991). 4. Com. in jud. Giurgiu; 6.498 loc. (1991). Statie de c. f.

HERASTRAU 1. Lac antropic, pe valea Colentinei, in intregime asanat, situat in N municipiului Bucuresti; 77 ha. loc de agrement pentru locuitorii Capitalei si baza de sporturi nautice. 2. Parc in partea de N a Bucurestiului (187 ha), realizat in 1930-1936 de ing. N. Caranfil (forma de astazi dateaza din 1951). Aici se afla Muzeul Satului, intemeiat de Dimitrie Gusti si inaugurat la 17 mai 1936, Palatul Elisabeta (1936) s.a.

PLACERE, placeri, s. f. 1. Actiunea de a placea si rezultatul ei; stare afectiva, fundamentala, determinata de satisfacerea unor tendinte, a unor cerinte vitale; sentiment sau senzatie de multumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorinta noastra. ◊ loc. adv. Cu placere = a) cu drag, bucuros, din toata inima; b) formula de raspuns la multumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fara placere = in sila, fara voie. ◊ Expr. Fa-mi placerea... = fii bun..., te rog... 2. Distractie, petrecere; desfatare, agrement. 3. Dorinta, voie, chef, gust. ◊ loc. adv. Dupa (sau de) placere = pe plac, dupa voie, dupa gust. – V. placea.

TERASA¹, terase, s. f. 1. Constructie deschisa, anexa a unei cladiri, asezata la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperis (servind ca loc de odihna sau de agrement). ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren, in parcuri sau in gradini. ♦ Portiuni de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt asezate mese pentru consumatori. 2. Forma de relief cu aspect de treapta, provenita din ridicarea scoartei pamantului sau ca rezultat al eroziunii apelor in lungul unei ape curgatoare. – Din fr. terrasse.

PLIMBARE, plimbari, s. f. 1. Actiunea de a (se) plimba; mers in voie pentru a se recrea, a lua aer etc. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a se dispensa de serviciile cuiva, a se descotorosi de cineva; b) a nu sta la discutie (cu cineva), a da afara; a concedia. ♦ Calatorie (de agrement), drum; peregrinare, umblatura. 2. (Inv.; concr.) loc de promenada. [Var.: (reg.) preumblare, primblare s. f.] – V. plimba.

PARC, parcuri, s. n. 1. Suprafata intinsa de teren, de utilitate publica, cu plantatii, alei si diferite constructii, amenajata pentru agrement. ◊ Parc national = suprafata intinsa de teren, pazita si ingrijita, in care exploatarile (silvica, miniera, vanatoreasca etc.) sunt interzise, pentru a se pastra neschimbat mediul natural. Parc sportiv = complex sportiv dotat cu mai multe terenuri si amenajari, situat intr-un parc (1). ♦ Teren imprejmuit, unde vanatul este crescut si ingrijit pentru vanatoare. ♦ Parc (1) situat in jurul unei cladiri si depinzand de aceasta. ♦ Teren parcelat cu locuinta si cu numeroase spatii verzi. 2. loc de stationare si de garare mai indelungata a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; p. ext. vehiculele si materialele aflate in acest loc. ♦ Totalitatea vehiculelor unei intreprinderi, ale unei institutii etc. ♦ Totalitatea instalatiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde. – Din fr. parc.