stauina, stauini, s.f. (reg.) 1. loc cu iarba grasa. 2. saivan pentru oi; adapost. 3. (in forma: stoina) loc unde dorm noaptea vitele in timpul verii. 4. salas.

tarveliste s.f. (inv.) 1. loc unde se arunca starvuri, hoituri. 2. loc cu iarba calcat in picioare.

TAVALITURA, tavalituri, s. f. loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pamant (unde s-a tavalit un om sau un animal). – Tavali + suf. -tura.

PURICARITA ~e f. Planta erbacee cu tulpina e****a paroasa, de culoare cenusie, si cu flori galbene, urat mirositoare, dispuse in capitule, care creste prin locuri umede; iarba-puricelui. /purice + suf. ~arita

TAVALITURA ~i f. loc cu iarba culcata la pamant, unde s-a tavalit cineva. /a (se) tavali + suf. ~tura

PAJISTE, pajisti, s. f. loc acoperit cu iarba (marunta si deasa), folosita ca nutret sau pentru pasunat; vegetatie ierboasa care acopera acest loc. – Din sl. pasiste.

PASUNE, pasuni, s. f. 1. loc acoperit cu vegetatie ierboasa perena, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetatie ierboasa, iarba (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Inv. si reg.) Pascut, pasunat. [Var.: (inv. si pop.) pasuna s. f.] – Lat. pastio, -onis.

FANEATA fanete f. loc unde creste iarba pentru fan. /fan + suf. ~eata

A SMULGE smulg tranz. 1) (obiecte) A trage cu putere pentru a scoate sau a schimba locul de aflare. ~ iarba. ◊ A-si ~ barba (sau parul din cap) a-si exterioriza in mod evident durerile fizice sau spirituale. 2) (obiecte) A lua cu forta. ~ o carte din mana. 3) fig. (secrete, marturii etc.) A obtine datorita unei insistente excesive. 4) A face sa se smulga. ◊ ~ din ghearele mortii a salva de la moarte. /<lat. exmulgere

SAVANA s.f. Campie din regiunile tropicale, acoperita in general cu ierburi si din loc in loc cu tufe sau cu arbusti spinosi. [< fr. savane, cf. sp. sabana].

BAHNA, bahne, s. f. (Reg.) loc mlastinos, acoperit cu iarba sau stuf; smarc. – Din ucr. bahno.

OTAVA s. f. iarba care creste in acelasi an, dupa ce campul a fost cosit sau pasunat; p. ext. loc unde creste aceasta iarba. – Din bg., scr. otava.

BAHNA ~e f. loc mlastinos, acoperit cu iarba sau cu stuf; smarc; mocirla. /<ucr. bahno

ESPLANADA ~e f. loc (plantat cu arbori, iarba si flori) care se afla, de obicei, in fata unei cladiri monumentale. [G.-D. esplanadei] /<fr. esplanade

IERBARIE ~i f. 1) loc necultivat, acoperit cu iarba si buruieni; balarie. 2) Plante erbacee de tot felul. /iarba + suf. ~arie

IZLAZ ~uri n. loc necultivat, acoperit cu iarba si destinat pascutului vitelor; imas; pasune. /<bulg. izlaz

LIVADA ~ezi f. 1) Suprafata de teren plantata cu pomi fructiferi. 2) rar loc pe care creste iarba pentru cosit sau pentru pasunat. /<bulg. livada, ucr. levada

pieritura, pierituri, s.f. (reg.) 1. om sau animal slab, lipsit de energie si de vigoare; cazatura, mortaciune. 2. semanatura cu plante rare, pipernicite. 3. canepa marunta, crescuta pe marginea canepistii. 4. iarba rara si mica. 5. loc dintr-o porumbiste in care n-a rasarit porumbul semanat. 6. teren sarac, neroditor. 7. pericol, primejdie de moarte. 8. necaz, suparare; greutate, dificultate mare.

BAHNA, bahne, s. f. (Reg.) loc mlastinos, acoperit cu iarba sau cu stuf. V. mlastina, mocirla. – Ucr. bahno.

SAVANA, savane, s. f. Campie intinsa caracteristica regiunilor tropicale, acoperita cu ierburi inalte si presarata din loc in loc cu tufe de arbusti spinosi sau cu copaci pitici. – Din fr. savane.

IMAS ~uri n. loc necultivat, pe care creste iarba, si destinat pascutului vitelor; pasune; izlaz; toloaca; suhat. /<ung. nyomas

SUHAT ~uri n. 1) loc necultivat pe care creste iarba si unde pasc vitele; pasune; imas; izlaz; toloaca. 2) Apa putin adanca, unde se adapa vitele; vad de adapare; adapatoare. /<bulg., sb. suvat

TOLOACA ~ce f. 1) loc necultivat pe care creste iarba (unde pasc vitele); pasune; izlaz; imas; suhat. 2) Teren liber neingradit intre casele unui sat sau la marginea acestuia. /<ucr. toloka

FRUNZA, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care ii serveste la respiratie, la transpiratie si la asimilatie, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsa de tulpina printr-o codita (petiol). ◊ loc. adv. Ca frunza si ca iarba = numeros. ◊ Expr. A taia frunza la caini = a nu avea nici o ocupatie serioasa, a pierde vremea fara treaba; a trandavi. 2. Compus: frunza-de-potca = planta erbacee cu frunze de un verde stralucitor si cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (In sintagma) Frunze de feriga = boala a tomatelor, provocata de un virus si manifestata prin ingustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luand infatisarea frunzelor de feriga. – Lat. frondia (< frons, -ndis).

IZLAZ, izlazuri, s. n. loc sau camp nelucrat, pe care creste iarba, folosit ca pasune; imas, pasune. [Var.: islaz s. n.] – Din bg. izlaz.

POCIE, pocii, s. f. (Reg.) 1. Arac. 2. (La pl.) Pari cu care se imprejmuieste un loc; pari subtiri cu un manunchi de iarba in varf, cu care se delimiteaza unele parcele, portiuni de teren etc. 3. Batul unditei. – Et. nec.

SALTEA, saltele, s. f. Obiect facut dintr-un fel de sac de panza, de material plastic etc. in care se introduce (si se fixeaza prin cusaturi din loc in loc) un strat gros de lana, de iarba-de-mare, de paie, de vata sau care se umple cu aer si care se aseaza pe pat (pentru a forma un asternut moale) sau pe apa (pentru a pluti). ♦ Saltea de apa = mic rezervor de apa creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = constructie de protectie a albiei raurilor, alcatuita din placi de beton sau de beton armat. Saltea de piatra = strat de piatra uscata care are rolul de a colecta infiltratiile de apa din galeriile de tunel. Saltea de protectie = Invelis al unui cablu electric, cu rolul de a-l proteja de deteriorarile care pot surveni in timpul curburii la montare. – Din ngr. siltes.

COSITURA s. 1. (Mold. si Bucov.) cosiriste. (locul de pe care s-a cosit iarba se cheama ~.) 2. v. fi-neata.

DESIME ~i f. 1) Caracter dens; densitate. 2) loc acoperit cu multi arbusti, tufari si ierburi; desis. /des + suf. ~ime

DESIS ~uri n. 1) loc acoperit cu multi arbusti, tufari si ierburi; desime. 2) Padure tanara si deasa. /des + suf. ~is

BRAZDA brazde f. 1) Fasie de pamant taiata si rasturnata cu plugul. 2) Urma lunga care ramane in linie dreapta dupa rasturnarea pamantului cu brazdarul. ◊ A da (sau a se da) la brazda a se indrepta; a se schimba in bine; b) a se acomoda; a se deprinde cu ceva. Din (sau de) brazda vite injugate la plug dinspre brazda; din dreapta. 3) Bucata de pamant, de obicei de forma paralelipipedica, desprinsa cu iarba cu tot de pe un teren pentru a fi rasadita in alt loc (ca ornament, drept protectie etc.). 4) Fasie de iarba sau de cereale cosite, avand latimea unei apucaturi de coasa sau de cositoare; polog. 5) fig. Incretitura a pielii (mai ales la fata); rid; cret; zbarcitura; cuta. 6) fig. Urma longitudinala lasata pe o suprafata. [G.-D. brazdei] /<sl. brazda

INIERBA, inierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Inv.) A pune intr-un loc praf de pusca, pentru a provoca o explozie. – In + iarba.

BATATURA ~i f. 1) loc batatorit din fata caselor (taranesti), unde nu creste iarba; curte. 2) Portiune de piele (pe corpul omului sau al animalelor) intarita si ingrosata sub actiunea unor factori externi nocivi. Palme pline de ~i. ◊ A calca (pe cineva) pe ~ a atinge (pe cineva) unde-l doare; a supara tare. 3) Firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obtine tesatura; bateala. ~ de lana. /<lat. battitura,

parlog, parloage, s.n. (reg.) loc nearat unul sau doi ani, pe care cresc ierburi; parloaga, moina, obleaga, toloaca, rat, morogan, morunca, nadaz, telina.

SCRADA s. f. Un fel de iarba care creste la munte, prin paduri si in locuri umbroase si care, mentinandu-se verde si in timpul iernii, serveste ca hrana oilor si caprelor (Carex pilosa).

MALDAR, maldare, s. n. 1. Multime de obiecte de acelasi fel, ingramadite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumita materie. 2. Gramada de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Gramada (nu prea mare) de fan, de paie, de iarba cosita etc. [Var.: maldur s. n.] – Et. nec.

LAZ, lazuri, s. n. (Reg.) Teren de curand despadurit, transformat in loc arabil sau in pasune; camp cultivat sau acoperit cu iarba. – Sb. laz, ucr. laz.

DARI, darasc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A calca (ceva) lasand dare. Cine d****l te-a adus ... Sa-mi calci tu locurile, Sa-mi incurci fanetele, Sa-mi darasti livezile, Si sa-mi pasti ierburile? TEODORESCU, P.P. 627. (Var.: dara vb. I – TEODORESCU, P.P. 67)

PARLOAGA, parloage, s. f. Teren arabil lasat nelucrat unul sau mai multi ani, pentru refacerea fertilitatii lui. ♦ (Colectiv) Ierburi crescute pe un teren arabil nelucrat; p. ext. brazda cosita de pe un asemenea loc. – Din bg. prelog, scr. parlog.

TRAISTA s. 1. desaga, (reg.) tagarta, torba, (Transilv., Ban. si Olt.) straita. (Duce mancarea in ~.) 2. saculet, (reg.) jaca. (In loc de poseta purta o ~.) 3. (BOT.) traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris) = (pop.) pungulita, (reg.) tasculita, buruiana-de-friguri, iarba-de-friguri, pastele-cailor, punga-popii, straita-ciobanului, straita-popii, tascuta-ciobanului.

PAIS ~uri n. 1) iarba cu tulpina de tip pai, avand frunze liniare, de obicei cu marginile rasucite, si inflorescenta in forma de panicul, care creste, mai ales, prin locuri umede. 2) loc unde sunt adunate multe paie. 3) Multime de paie. /pai + suf. ~is

NASTUREL (‹ nasture) s. m. 1. Diminutiv al lui nasture. 2. Mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina taratoare, ramificata, cu frunze alterne penate si cu flori mici, albe, dispuse in raceme (Nasturtium officinale). Cunoscuta din Antichitate ca planta medicinala si condiment, creste in locuri cu exces de umiditate. Si astazi este intrebuintata ca salata si ca planta medicinala (are actiune diuretica, depurativa, expectoranta, afrodisiaca etc.). Sin. cardama, macris de balta, iarba voinicului s.a.

plavie (plavii), s. f. – Morman, gramada de crengi si ierburi amestecate cu pamint, care plutesc pe suprafata anumitor riuri. – Var. plaghie. Sl. plavi „nava”, din plaviti „a pluti” (Cihac, II, 267; Conev 38). E dubletul lui plava, s. f. (Olt., plasa de pescuit); cf. si plaur. – Der. plavina, s. f. (Bucov., limba de foc; pala de fin); plavna, s. f. (regiune mlastinoasa); plavca, s. f. (loc unde se usuca navoadele).

BRAZDA, brazde, s. f. 1. Fasie de pamant rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug. ◊ loc. adj. (Despre vite de jug) Din (sau de) brazda = din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a aduce (pe cineva) pe calea cea dreapta, a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant desprinsa cu iarba cu tot; glie. 3. Rand de iarba (sau de grau etc.) cosita; polog. 4. Strat (de legume sau de flori); razor. 5. Urma, dara, partie; crestatura. ♦ Fig. Zbarcitura, cuta a fetei. – Slav (v. sl. brazda).

BRAZDA, brazde, s. f. 1. Fasie ingusta de pamant, taiata si rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug; brazdatura. ◊ loc. adj. Din (sau de) brazda = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a indrepta pe cineva; a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant inierbata, de forma paralelipipedica, desprinsa de pe terenurile acoperite cu iarba, care serveste la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazda de udare = element provizoriu al sistemului de irigatie, prin care apa este adusa la radacina plantelor. 3. Rand de iarba, de grau etc. cosit; polog¹. 4. Strat de legume sau de flori; razor¹. 5. Urma, dara, partie. ♦ Crestatura. 6. Fig. Zbarcitura, cuta a fetei; rid. – Din sl. brazda.