NORMA s.f. 1. Regula obligatorie, lege dupa care trebuie sa se conduca cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regula, canon al creatiei artistice. 2. Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentzru a se califica, a obtine un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. 5. Numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (Mat.) Numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi matematice si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].

NORMA s. f. 1. regula, dispozitie obligatorie prin lege sau prin uz. 2. totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a se califica. 3. criteriu de apreciere. 4. lucru de efectuat, cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. ♦ ~ de consum = cantitatea maxima de materii prime, combustibil, energie etc. care poate fi consumata pentru obtinerea unei unitati de produs. 5. numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (mat.) numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. (< fr. norme, lat., rus. norma)

GLAGOLITIC, -A, glagolitici, -ce, adj. (In sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitica = alfabet intocmit dupa modelul literelor mici grecesti si folosit in unele scrieri slave bisericesti. litera glagolitica = litera care apartine alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

MINUSCUL, -A, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (litera) mica, de rand, folosita in mod obisnuit in interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.

litera, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ litera mare = majuscula. litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

litera s. 1. slova, (pop. si fam.) buche, (reg.) rata. (~ele alfabetului.) 2. v. caracter. 3. litera mare v. majuscula; litera mica v. minuscula. 4. (la pl.) v. literatura.

MINUSCUL adj. 1. v. infim. 2. (TIPOGR.) mic. (litera ~.)

MINUSCULA s. (TIPOGR.) litera mica. (Scris cu ~e.)

CAPITALUTA ~e f. tipogr. litera majuscula de tipar, avand aceleasi dimensiuni ca si litera mica din corpul respectiv. /(litera) capitala + suf. ~uta

GLAGOLITIC ~ca (~ci, ~ce): Alfabet ~ alfabet vechi slav, intocmit dupa modelul literelor mici grecesti si folosit in scrierile religioase. litera ~ca litera din acest alfabet. /<fr. glagolitique

VERZAL ~a (~i, ~e) si substantival (despre caractere tipografice) Care are o forma speciala si dimensiuni mai mari decat literele mici. /<germ. Versal

CAPITALUTA s.f. (Poligr.) litera de tipar majuscula, care este de aceeasi inaltime cu litera mica din acelasi corp. [< capitala + -uta].

MINUSCUL, -A adj. De dimensiuni reduse; (foarte) mic. // s.f. litera mica. [Cf. fr. minuscule, lat. minusculus].

slovusoara, slovusoare, s.f. (inv. si reg.) slova, litera mica; slovuta.

CAPITALUTA s. f. litera de tipar majuscula, de aceeasi inaltime cu litera mica din acelasi corp. (< capitala² /2/ + -uta)

GLAGOLITIC, -A adj. alfabet ~ (sau scriere ~a) = alfabet dupa modelul literelor mici grecesti, folosit in scrieri slave bisericesti. (< fr. glagolitique)

MINUSCUL, -A I. adj. de dimensiuni (foarte) mici. II. s. f. litera mica, de rand. (< fr. minuscule, lat. minusculus)

CAPITALUTA, capitalute, s. f. Nume dat literelor de tipar majuscule, care au aceeasi inaltime cu litera mica din acelasi corp. – Din [litera] capitala + suf. -uta.

PARANGONAJ, parangonaje, s. n. (Tipogr.) Asezare a unui cuvant cules cu litere mai mici intre cuvinte culese cu un corp de litera mai mare. – Din fr. parangonnage.

MARUNT ~ta (~ti, ~te) 1) Care este de proportii foarte reduse; mic de tot. Pietre ~te. Pasi ~ti. ◊ Bani ~ti bani in monede divizionare de valoare mica. 2) (despre scris) Care este cu litere foarte mici. 3) (despre persoane) Care este mic de statura; scund. 4) fig. Care este de mica importanta. ◊ Multe si ~te lucruri de tot felul, dar lipsite de importanta. 5) fig. (despre oameni) Care dovedeste lipsa de noblete sufleteasca; lipsit de generozitate; meschin. /<lat. minutus

DIAMANT s.n. 1. Varietate cristalina si transparenta a carbonului, care are cea mai mare duritate dintre toate mineralele; se foloseste ca piatra pretioasa, ca abraziv etc. 2. Unealta formata dintr-o bucatica de diamant (1) fixata pe un suport cu maner, care se foloseste la taiatul sticlei. ♦ Lingurita de metal cu suprafata exterioara acoperita cu tandari fine de diamant (1), folosita in dentistica. 3. Corp mic de litera. 4. Varf de ancora. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. diamant, germ. Diamant < gr. adamas].

MICROTIPAR s.n. Tipar cu litere foarte mici, microscopice. [< micro- + tipar].

PARANGONAJ s.n. Asezare a unui cuvant, cules cu litere mai mici, intr-un text cules cu un corp de litera mai mare; parangonare. [< fr. parangonnage].

MICROTIPAR s. n. tipar cu litere foarte mici, microscopice. (< micro¹- + tipar)

PARANGONAJ s. n. asezare a unui cuvant, cules cu litere mai mici, intr-un text cules cu un corp de litera mai mare. (< fr. parangonnage)

BRILIANT, briliante, s. n. 1. Diamant slefuit in dubla piramida cu numeroase fatete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatra pretioasa, montat in bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de litera tipografica. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. brilant.

DIAMANT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalina de carbon, de obicei transparenta si cu luciu puternic, avand cea mai mare duritate dintre toate mineralele si folosita ca piatra pretioasa sau la diverse unelte de slefuit, de taiat si zgariat; adamant. 2. Unealta pentru taiatul sticlei, alcatuita dintr-un diamant (1) comun fixat intr-un suport metalic cu maner. 3. Cel mai mic corp de litera de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant.

DIAMANT s. n. 1. varietate de carbon pur, cristalizat, incolor si transparent, cu luciri puternice; cel mai dur dintre toate mineralele, folosit ca piatra pretioasa, ca abraziv etc. 2. unealta formata dintr-o bucatica de diamant (1) fixata pe un suport cu maner, care se foloseste la taiatul sticlei. ◊ lingurita de metal cu suprafata exterioara acoperita cu tandari fine de diamant (1), folosita in dentistica. 3. cel mai mic corp de litera de tipar. 4. extremitatea inferioara a fusului unei ancore. (< fr. diamant, /3/ germ. Diamant)

micROSCOPIC, -A adj. 1. de dimensiuni vizibile numai la miscroscop. ◊ care se efectueaza cu microscopul. 2. (fig.) extrem de mic, minuscul; (p. ext.) fara valoare, neinsemnat. ◊ (s. n.) cel mai mic corp de litera, de 2,5 puncte tipografice. (< fr. microscopique)

NONPAREIL REI/ s. n. cel mai mic corp de litera, de sase puncte tipografice. (< fr. nonpareil)

BRILIANT¹, briliante, s. n. 1. Piatra pretioasa (diamant slefuit in dubla piramida) folosita ca podoaba aplicata pe bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de litera tipografica. [Pr.: -li-ant] – Fr. brillant.

cheglu, chegli, s.n. (inv.) mic instrument in turnatoria de litere.

CALARET, -EATA, calareti, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care calareste, (sportiv) care practica calaria. ♦ (Inv.) Calaras (1). 2. S. m. Denumire data unor piese si instrumente: a) placa mica de metal care se prinde in partea superioara a unei fise dintr-o cartoteca de biblioteca sau de contabilitate; b) mica piesa de sarma de forma literei U, care se asaza rasturnata pe bratele unei balante pentru a obtine echilibrul; c) mica piesa de sarma indoita in forma de U, care serveste la inchiderea unui circuit; d) bara scurta de otel si de beton, folosita ca armatura suplimentara in zona de reazem a unei grinzi de beton armat. – Lat. caballaricius.

EXPONENT, -A, exponenti, -te, subst. 1. S. m. si f. Persoana sau grup social care reprezinta si apara o idee, un curent etc.; reprezentant. 2. S. m. (Mat.) Semn in cifre sau in litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui numar sau a unei marimi matematice, pentru a arata puterea la care se ridica acestea. – Din germ. Exponent, lat. exponens, -ntis.

SIGNATURA ~i f. poligr. 1) Cifra, steluta sau alt semn ce se pune pe prima pagina a fiecarei coli de tipar dintr-o publicatie, pentru a inlesni brosarea colilor in ordinea cuvenita. 2) mica taietura facuta la mijlocul unei litere, pentru ca zetarul sa observe mai usor pozitia acesteia. /<fr. signature, lat. signatura

SIGNATURA s.f. 1. Semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar a unei carti, care usureaza legatorului numerotarea colilor. 2. mic sant taiat in blocul unei litere, care inlesneste zetarului recunoasterea pozitiei ei. [< fr. signature].

SIGNATURA s. f. 1. semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar a unei carti, care usureaza legatorului numerotarea colilor. 2. mic sant taiat in blocul de litere care inlesneste zetarului recunoasterea pozitiei ei. 3. (mat.) a unei substitutii = (pentru o substitutie data) numarul +1 daca substitutia echivaleaza cu un numar par de traspozitii, numarul -1 daca acesta echivaleaza cu un numar impar de transpozitii. (< fr. signature)

PETIT s.n. (Poligr.) Corp de litera de opt puncte tipografice. // adj. (Frantuzism) mic. ◊ Petit four = dulciuri uscate facute pe baza de pasta de migdale; petit gris = blana pretioasa confectionata din pielea unor specii de rozatoare siberiene. [< fr. petit, cf. petit four, petit gris].

MINIATURA s.f. 1. Pictura fina si delicata de mici dimensiuni (facuta pe fildes, pe email etc.). 2. litera ornata sau ornament pictat care impodobea titlul sau inceputurile capitolelor in vechile manuscrise. 3. Opera de arta, de literatura de dimensiuni mici, lucrata cu finete. ♦ Obiect de dimensiuni reduse. [Pron. -ni-a-. / cf. fr. miniature, it. miniatura].

TUSA¹, tuse, s. f. 1. 1. mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii articulate a masinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapa la orga sau la pian. II. Limita regulamentara a unor terenuri sportive (trasata cu o linie vizibila). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tusa¹ (II 1) si repunerea ei in joc. III. Lovitura care atinge pe adversar, la jocul de scrima. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care defineste stilul unui pictor. – Din fr. touche.

TUSA s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care defineste stilul unui pictor; urma de pensula in pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimiteaza un teren de joc. ♦ Iesirea mingii peste aceasta linie si repunerea ei in joc. 3. Lovitura care atinge pe adversar la jocul de scrima. II. 1. mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii a masinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placa la claviatura unui pian, a unei o**i etc. [< fr. touche].

TUSA s. f. I. 1. maniera de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care devineste stilul unui pictor; urma de pensula in pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimiteaza un teren de joc. ◊ iesirea mingii peste aceasta linie si repunerea ei in joc. 3. lovitura care atinge pe adversar, la scrima. II. 1. mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii a masinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placa la claviatura unui pian, a unei o**i etc. (< fr. touche)

cedila f., pl. e (fr. cedille, d. sp. ce-dilla, adica „c mic”). Gram. Un semn ortografic care se pune supt o litera ca sa-i schimbe pronuntarea, ca la c francez si portughez sau la s, t romanesc. Fals sedila.

ALBITURA, albituri, s. f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de platica, babusca etc.; albisoara. 3. (Reg.) Nume dat radacinilor de patrunjel si de pastarnac. 4. (Tipogr.) mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau randuri; p. ext. spatiu alb intre randuri. – Alb + suf. -itura.

ALBITURA, albituri, s. f. 1. (La pl.) Rufarie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de platica, babusca etc. 3. (Reg.) Nume dat radacinilor de patrunjel si de pastarnac. 4. (Tipogr.) mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau randuri; p. ext. spatiu alb intre randuri. – Din alb² + suf. -(i)tura.

OmicRON s. m. litera a alfabetului grecesc (o), corespunzand sunetului o. (< fr. omicron, gr. omikron, „o” mic)

litera ~e f. 1) Fiecare dintre semnele grafice care alcatuiesc un alfabet; buche. ◊ ~ mare majuscula. ~ mica minuscula. 2) fig. Inteles strict, formal al unui text. ~a legii. ◊ ~ cu ~ in toate amanuntele; intocmai; exact. 3) la pl. Studii umanistice, in special filologice. Facultate de ~e. [G.-D. literei] /<lat. littera

MINIATURA s. f. 1. pictura fina si delicata de dimensiuni reduse. 2. litera ornata care impodobea titlul sau inceputurile capitolelor in vechile manuscrise. 3. opera de arta, de literatura, piesa muzicala de dimensiuni mici, lucrata cu finete. ◊ obiect de dimensiuni reduse. (< fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur)

NEGATIV, -A I. adj. 1. care neaga, tagaduieste ceva. 2. care reprezinta o negatie. ◊ (log.; despre judecati) care enunta lipsa apartenentei insusirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. ◊ ostil progresului; distructiv. 3. (despre numere) mai mic decat zero. II. s. n. 1. imagine obtinuta pe un material fotosensibil, prin redarea inversata a tonurilor si a laturilor subiectului fotografiat. 2. (poligr.) litera alba pe fond inchis. (< fr. negatif, lat. negativus, germ. negativ)

CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.

TEU, teuri, s. n. 1. Rigla de desen prevazuta la un capat cu o rigla mai mica, perpendiculara pe prima. 2. Dispozitiv indicator in forma de T, folosit pe un aeroport pentru a arata directia si sensul vantului. 3. Nume dat unor obiecte care au forma literei T. – Din fr. te.

TELEGRAF I. s. n. 1. telecomunicatie a semnalelor (corespunzatoare literelor si cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalatiilor. 2. aparat pentru transmiterea la distanta a telegramelor. II. s. m. planta erbacee originara din America de Sud, cu flori mici, albe, cu miros placut, dispuse in ciorchini lungi si cu tulpina volubila. (< fr. telegraphe)

NEGATIV, -A adj. 1. (op. pozitiv) Care neaga, care tagaduieste ceva. 2. Care reprezinta o negatie. ♦ (Log.; despre judecati) Care enunta lipsa apartenentei insusirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. ♦ Ostil progresului; distructiv. 3. (Despre numere) Mai mic decat zero. // s.n. 1. Imagine obtinuta prin expunerea la lumina, developarea si fixarea unei varietati de material fotografic fotosensibil, caracterizata prin redarea inversata a tonurilor si a laturilor subiectului fotografiat; (p. ext.) hartie fotografica, placa, film care contine o astfel de imagine. 2. (Poligr.) litera alba pe fond inchis. [< lat. negativus, cf. fr. negatif].

X s. m. invar. A douazeci si noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, care reda pe cs (la inceputul cuvintelor sau in cuvinte ca „explozie”, „expozitie” etc.) sau pe gz (in cuvinte ca „exemplu”, „examen” etc.). ♦ Simbol matematic pentru numarul 10 in sistemul roman de scriere a numerelor. ♦ (Fiz.; in sintagma) Radiatie (sau raze) X = radiatie de natura electromagnetica de mica lungime de unda, care impresioneaza (2) placa fotografica. [Pr.: ics].

TELEGRAF, (1, 2) telegrafe, s. n., (3) telegrafi, s. m. 1. S. n. Telecomunicatie care transmite la distanta semnale (corespunzatoare literelor si cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalatiilor necesare in acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, receptia si transformarea semnalelor telegrafice in scopul transmiterii telegramelor. 2. S. n. (Inv.) Aparat situat pe inaltimi sau in turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanta a unor semnale optice. 3. S. m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare si cu tulpina agatatoare ajungand pana la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii si cu tulpina fragila (Tradescantia v*******a). – Din fr. telegraphe.

Y s. m. invar. 1. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (avand in general diversele valori ale lui „i”); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuatii sau a unui sistem de ecuatii si pentru variabila independenta a unei functii. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine in determinarea sexului. La om si la mai multe specii de animale combinatia XY determina sexul masculin; in lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decat majoritatea celorlalti cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.