ANONYMUS CARANSEBESIENSIS (sau LOGOSHIENSIS), denumire data atit autorului necunoscut al uni dictionar roman-latin manuscris din jurul anului 1700, cit si dictionarului insusi (primul dictionar biling cu romana ca limba de baza, scris cu litere latine). S-a emis ipoteza ca autorul ar fi Mihail Halici.

ORTOGRAFIE (‹ lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Exista doua tipuri principale de o.: fonetica, atunci cand scrierea reda pronuntarea limbii literare, si etimologica, atunci cand scrierea reflecta aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depasit de pronuntare (de ex. in limbile franceza si engleza). Ortografia limbii romane este in general fonetica; incepand din 1860, cand s-a introdus scrierea oficiala cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele reprezentantii curentului fonetic si al celui etimologic. Actuala o. se bazeaza, in cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a carui aplicare este limitata uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune exceptii in scrierea unor cuvinte vechi si a unor neologisme. ♦ Modul in care cineva scrie cuvintele.

ROMAN², -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman si care se bucura de drepturi depline de cetatenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului intemeiat de Roma, care se refera la Roma, care apartine Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romana = Biserica catolica; catolicism. – Din lat. romanus.

ROMAN³ ~a (~i, ~e) 1) ist. Care apartinea Imperiului Roman sau populatiei lui; din Imperiul Roman. ◊ Cifre ~e cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica ~a biserica catolica. 2) Care apartine Romei; din Roma. /<lat. romanus

CRONOGRAMA s. f. 1. inscriptie in care literele, corespunzatoare cifrelor romane, formeaza data. ◊ problema enigmistica in care literele numerale (numerele latine) dintr-o fraza, vers, inscriptie etc., citite in ordinea lor fireasca din text (prin aditie) sau anagramate, formeaza data la care se refera textul, in legatura cu un eveniment istoric. 2. informatie data de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscriptii etc., care au si o semnificatie numerala reprezentand cifre romane. 3. grafic reprezentand desfasurarea in timp a unui fenomen; historiograma. (< fr. chronogramme)

b m. A doua litera a alfabetului latin. Reprezinta un sunet labial sonor care corespunde cu p cind e soptit (ca in beltea, peltea) si cu n cind e emis pe nas (ca in grabnic, gramnic). Grecii moderni l-au prefacut in v (ca’n varvar, barbar). Se pron. be.

c m. A treia litera a alfabetului latin. O cifra romana care inseamna „100”. – litera c la Romani se pronunta numai k, precum, kinghere (nu cingere, ca pe rom. incingere). Pe la sfirsitu imperiului roman, a´nceput sa se pronunte c inainte de e si i, corelativ cu g.

d m. A patra litera a alfabetului latin. Reprezenta un sunet dental sonor, dupa cum t reprezenta tot acel sunet, dar mut. Ca cifra, la Romani insemna si „500”.

cicero (nom. latin al numelui Cicerone), numele unui fel de litere tipografice.

alfabet n., pl. e (lat. alphabetum, vgr. alphabeton, compus din alpha, A, si bēta, B). Totalitatea literelor unei limbi sau unor semne conventionale p. corespondenta secreta. – Alfabetu latin, de care se foloseste mai toata lumea culta, se deriva din cel grecesc, iar acesta are mai multe litere luate de la Fenicieni, care si ei, la rindu lor, au luat mai multe litere din ieroglife. – Vechi alfavita (dupa ngr.).