DENATURAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A DENATURA. 2) (despre oameni) Care este lipsit de sentimente firesti. Fiu ~. 3): Spirt ~ alcool destinat folosirii in scopuri tehnice, fiind otravitor pentru consumatie. /v. a denatura

DENATURAT, -A, denaturati, -te, adj. 1. lipsit de sentimente firesti. ◊ Parinte (sau copil) denaturat = parinte (sau copil) care dovedeste sentimente contrare celor care caracterizeaza in mod normal raporturile dintre parinti si copii. 2. Prezentat altfel decat este in realitate; falsificat, alterat. 3. (In sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat intrebuintarii industriale si facut impropriu pentru consumatie, prin adaugarea unor substante daunatoare sanatatii. – V. denatura. Cf. fr. denature.

IMPASIBIL ~a (~i, ~e) (despre persoane) Care nu traieste sau nu tradeaza nici o emotie, nici un sentiment in orice imprejurari; lipsit de sensibilitate; insensibil. /<fr. impassible, lat. impassibilis

INSENSIBIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu este sensibil; fara sensibilitate fizica; nesimtitor. 2) Care nu traieste sau nu tradeaza nici o emotie, nici un sentiment, in orice imprejurari; lipsit de sensibilitate sufleteasca; nepasator; impasibil. 3) Care nu poate fi sesizat cu simturile; de neperceput; imperceptibil. /<fr. insensible, lat. insensibilis

LAS, -A, lasi, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Om) lipsit de curaj si de sentimentul onoarei; (om) fricos, misel. 2. Adj. Care demonstreaza, tradeaza lipsa de curaj si de sentiment al onoarei. – Din fr. lache.

POLTRON, -A, poltroni, -e, adj., s. m. si f. (Livr.) (Om) lipsit de curaj si de sentimentul onoarei; (om) las, fricos. – Din fr. poltron.

VID, -A I. adj. 1. (despre spatiu) care nu contine nimic; gol. ◊ (fig.) lipsit de continut, de idei. 2. (inform.) care caracterizeaza o informatie nula. II. s. n. spatiu lipsit de materie ponderala; vacuum (1). ◊ (fig.) sentimentul zadarniciei. (< fr. vide)

COMEDIANT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) inv. Actor de comedie. 2) inv. Actor de circ sau de balci cu infatisare caraghioasa, care prezinta exercitii acrobatice usoare; mascarici; saltimbanc; paiata; pehlivan. 3) Artist lipsit de talent. 4) fig. Persoana prefacuta, care simuleaza sentimente pe care nu le are; om fatarnic, ipocrit. [Sil. -di-ant] /<germ. Komodiant, it. commediante

INCATUSA, incatusez, vb. I. Tranz. A pune cuiva catuse; p. ext. a lega pe cineva cu lanturi; a inlantui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupari) A pune stapanire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituala. – In + catusa.

ORBESC, ORBEASCA, orbesti, adj. 1. Care apartine orbului², de orb². 2. Fig. (Despre actiuni si sentimente) Care se manifesta orbeste, nechibzuit, nesocotit, fara discernamant, lipsit de ratiune; necugetat. ♦ Peste masura de mare; exagerat, exorbitant. – Orb² + suf. -esc.

NATANG, -A, natangi, -ge, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) fara inteligenta, fara pricepere; prostanac, neghiob, natantoc. 2. Adj. (Despre sentimente, manifestari, actiuni ale omului) Fara sens, fara rost, lipsit de ratiune; prostesc. 3. Adj., s. m. si f. (Rar) (Om) nepriceput, naiv, neindemanatic. 4. Adj., s. m. si f. (Om) indaratnic, incapatanat; (om) suparacios, nervos. – Din sl. netengu „lenes”.

SCRUPUL s.n. sentiment dezvoltat al cinstei, al onoarei, al datoriei. ♦ Fara (sau lipsit de) scrupule = fara nici un considerent moral, imoral; incorect. ♦ Exactitate, precizie in actiuni, in lucrari. [< fr. scrupule, it. scrupolo, cf. lat. scrupulus – piatra mica].

SCRUPUL s. n. sentiment dezvoltat al cinstei, al corectitudinii, al onoarei. ♦ fara (sau lipsit de) e = fara nici un considerent moral in atingerea unui scop; imoral, incorect. (< fr. scrupule, lat. scrupulum)

NEPUTINCIOS, -OASA, neputinciosi, -oase, adj. 1. Care este lipsit de puterea de a face ceva, care nu are posibilitatea, capacitatea sau libertatea de a realiza ceva sau de a actiona; incapabil. ♦ (Despre sentimente) Care se consuma inutil, care nu duce la nimic; steril. 2. (Adesea substantivat) lipsit de putere fizica, de forta; slab, nevolnic; p. ext. bolnav, infirm, schilod. – Ne- + putincios.

gelos (geloasa), adj. – 1. Care sufera de gelozie. – 2. Invidios. It. geloso (sec. XIX), cf. zel. – Der. gelozie, s. f. (sentiment chinuitor ca fiinta iubita este necredincioasa; invidie); gelozi, vb. (a fi gelos), lipseste din dictionare, cu toate ca este curent (apare la Bassarabescu). Eset dublet al lui jaluzea, s. f., din fr. jalousie, si ai lui jaluzie, s. f. (gelozie), inv., de la acelasi cuvint fr.

UMIL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) (despre persoane) Care vadeste un sentiment de inferioritate; plin de smerenie; smerit. 2) (despre persoane) Care are o atitudine simpla; lipsit de pretentii; modest. 3) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota un comportament foarte respectuos; caracterizat prin supunere si prin modestie. Maniera ~a. Voce ~a. 4) rar (despre obiecte, incaperi, locuri etc.) Care denota saracie; caracterizat prin saracie; saracacios. /<lat. humilis

CONFUZ ~a (~i, ~e) 1) Care se distinge cu multa greutate; lipsit de claritate; vag. Murmur ~. Amintire ~a. 2) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care este tulburat de sentimente; cuprins de zapaceala; zapacit. Spirit ~. /<fr. confus, lat. confusus

SCRUPUL ~e n. sentiment foarte dezvoltat al onoarei, al corectitudinii, al moralei, al datoriei manifestat in viata zilnica. ◊ Fara ~ (sau lipsit de ~, sau ~e) (care actioneaza) fara a tine cont de nici un fel de norme morale. /<fr. scrupule

SURD ~da (~zi, ~de) 1) si substantival Care este lipsit de simtul auzului. ◊ A face pe ~dul a se preface ca nu aude sau ca nu intelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi in zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potriveste se spune despre cineva care da la o intrebare cu totul alt raspuns, decat cel asteptat. Du-te (sau sa te duci) unde a dus ~dul roata si mutul iapa se spune cuiva, pe care il alungi si nu vrei sa mai stii nimic despre el. 2) fig. Care vadeste o nepasare absoluta; caruia nu-i pasa de necazurile altuia. 3) si substantival Care nu are rezonanta; lipsit de sonoritate; mat; sters. Vuiet ~. A raspuns ~. ◊ Consoana ~da consoana care este emisa fara vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stari, sentimente, senzatii etc.) Care este putin pronuntat; care nu se manifesta acut. Durere ~da. /<lat. surdus

SCRUPUL, scrupule, s. n. sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat in actiunile, in munca, in realizarile cuiva. ◊ Loc. adj., adv. Fara (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comporta, actioneaza) fara a tine seama de nici un considerent moral in atingerea unui scop. ◊ Expr. A-si face scrupule = a se framanta, a-si pune probleme de constiinta in fata unei dificultati, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

SURD, -A, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau partial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea sa auda, sa inteleaga; neinduplecat, nesimtitor, fara suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = in zadar, degeaba. ◊ Expr. A ramane surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitari, a nu se impresiona de ceva, a ramane rece, neintelegator. 2. (Fon.; despre consoane; si substantivat, f.) Care se emite fara participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuata, lipsit de rezonanta; slab, inabusit, infundat, confuz. ◊ (In sintagma) Camera surda = incapere cu absorbtie acustica foarte ridicata, folosita pentru masuratori acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tainuit. ♦ Fig. (Despre senzatii, dureri etc.) Inabusit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus.

MUT muta (muti, mute) 1) si substantival (despre persoane) Care este lipsit de facultatea de a vorbi; care nu poate vorbi. ◊ Unde a dus surdul roata si ~ul iapa undeva departe, unde nu stie nimeni. 2) fig. Caruia nu-i place sa vorbeasca mult; tacut din fire. 3) Care este lipsit de sonoritate. Film ~. Scena muta. ◊ Litera muta litera scrisa care nu se citeste. 4) fig. poet. Care este absolut linistit; netulburat de nimeni. 5) (despre sentimente) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte. /<lat. mutus

LIRIC, -A I. adj. 1. (despre poezii) care exprima direct sentimente si emotii in legatura cu realitatea. ♦ gen ~ = gen literar cuprinzand opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor si emotiilor poetului. ♦ (fig.) sentimental, sensibil. 2. (despre poeti; si s.) care scrie poezii lirice (1). 3. referitor la muzica de opera. ♦ (despre voce) caracterizata prin sonoritate dulce, lipsita de incordare, prin mobilitate. II. s. f. 1. totalitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. 2. poezia lirica, genul liric. (< fr. lyrique, lat. lyricus)

LIRIC, -A adj. 1. Care exprima direct sentimente si emotii in legatura cu realitatea. ◊ Gen liric = gen literar cuprinzand opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor si a emotiilor poetului. ♦ (Fig.) Sentimental, sensibil. 2. (Despre poeti; adesea s.) Care compune poezii lirice. 3. Referitor la muzica de opera. ♦ (Despre voce) Care se caracterizeaza prin sonoritate dulce lipsita de incordare, prin mobilitate. [Cf. fr. lyrique, lat. lyricus, gr. lyrikos < lyra – lira].

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.

LIRIC, -A, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprima direct stari afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirica (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care apartine poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirica. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatura lirica. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care apartine muzicii de opera, referitor la muzica de opera. ♦ (Despre voce) Care se caracterizeaza prin sonoritate dulce, lipsita de incordare, prin mobilitate; (despre cantareti) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.