LICHEA, lichele, s. f. Om fara caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secatura. – Din tc. leke „nerusinare”.

SLUGOI, slugoi, s. m. Augmentativ al lui sluga; om slugarnic, de o supunere josnica, lipsit de demnitate. – Sluga + suf. -oi.

SERVIL ~a (~i, ~e) 1) Care manifesta umilinta; lipsit de demnitate; slugarnic. 2) Care se conformeaza riguros unui model; lipsit de originalitate si initiativa. 3) (despre traduceri) Care reproduce cu fidelitate forma originalului in detrimentul continutului; lipsit de originalitate artistica. /<fr. servile, lat. servilis

SLUGAR ~a (~i, ~e) rar. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste umilinta; lipsit de demnitate; servil; slugarnic. /sluga + suf. ~ar

SLUGARNIC ~ca (~ci, ~ce) si adverbial (despre oameni si despre manifestarile lor) Care vadeste umilinta (ca slugile in fata superiorilor); lipsit de demnitate; servil. /a slugari + suf. ~nic

cioaca (cioace), s. f. – 1. Cirlig, gheara, obiect care prinde. – 2. Zavor, ivar. – 3. Crampon, cirlig. – 4. Suport al ferastraului de mina. – 5. (La razboiul de tesut) Stift, bolt al stativului. 6. Cirlig al scaunului dogarului. – 7. Cleste. – 8. Galeata de scos apa. – 9. Trunchi, butuc, bustean. – 10. Culme, inaltime. – Var. (pl.) cioci; cioanca, s. f. (virf; nuia, varga). Creatie expresiva pe baza lui cioc. Sensul de „trunchi” este explicat de DAR plecindu-se de la ideea de „taiat prin lovituri”, si de Hubschmidt, Sardische Studien, in legatura cu lat. med. choca, it. ciocco, v. fr. coche, port. soca. Mai curind trebuie plecat de la ideea de „cioc”, interpretat ca „obiect rotund, cilindric”, ca in cazul lui boc › boaca sau al lui bot › butuc. Cioaca, s. f. (cioara-de-cimp, Corvus monedula; porecla data tiganilor), cu var. ceuca, ceauca, pare a proveni din mag. csoka (DAR; Galdi, Dict., 87), cf. bg. cavka, fr. choucas; insa der. arata ca s-a confundat cu familia expresiva a lui cioc. – Der. ciocoi, s. m. (barbatusul ciorii-de-cimp; servitor; fecior in casa; vataf; om imbogatit de curind, exploatator; bogatan, burghez, retrograd), pe care Roesler 608 il deriva gresit de la tc. cokodar „lacheu” (acest ultim sens se explica gresit in DAR prin lacomia ciorii si a servitorilor in general; se explica prin porecla data tiganilor mai bine decit prin ideea de lacomie si parazitism proprii servitorilor, cf. ciocotnita „linge-blide”); ciocoi, vb. (a se imbogati; a se purta ca un imbogatit de curind); ciocoaica, s. f. (nevasta de om imbogatit de curind); ciocoinicie, s. f. (servilism); ciocoesc, adj. (privitor la ciocoi); ciocoeste, adv. (in felul ciocoilor); ciocoime, s. f. (clasa ciocoilor); ciocoinic, adj. (servil); ciocoism, s. n. (servilism, lipsa de demnitate); ciocofleandura, ciocorofleac, liopciofleandura, s. f.(om lipsit de demnitate, linge-blide), formatii umoristice datorate lui Alecsandri si care nu s-au mai folosit; cioclovina (var. ciocloava), s. f. (om lipsit de demnitate). – Din rom. provine bg. cokoi, cokoika (Mladenov 687); si din rom. sau din mag., tig. coka.

jos adv. – 1. Aproape de pamint, in loc mai putin ridicat (decit altul). – In jos, in partea inferioara. – 2. La nivelul pamintului, pe sol. – 3. In ton grav. – 4. (Adj.) Scund, care este putin ridicat de la pamint. – 5. (S. n.) Parte inferioara, baza. – Var. (Mold.) gios. – Mr. (d)gios, megl. (an)jos, istr. jos. Lat. deorsum, prin intermediul var. pop. deosum, diosum (Diez, I, 216; Puscariu 912; Candrea-Dens., 907; REW 2566), cf. it. giuso (calabr. jusu, sard. giossu), v. fr. jus, sp. ayuso. Dupa Cipariu, Gramm., 103 si Scriban, din lat. pop. jussum, jossum. Daca se admite primul etimon, care pare cel mai probabil, rezultatul di › j este acelasi ca adiungere › ajunge sau adiutare › ajuta, cf. si jumatate; si in acest caz, mr. gios, pe care Meyer, Alb. St., IV, 64, il considera inexplicabil, este normal, cf. mr. agiunge, agiuta. Der. josean, s. m. (locuitor al unui sat situat mai jos decit altul; in general, locuitor din Moldova de Sud); josime, s. f. (plebe, strat inferior al societatii; josnicie, mirsavie); josnic, adj. (scund; scurt, cirn; mirsav, abject, lipsit de demnitate); josnicie, s. f. (mirsavie, ticalosie); injosi, vb. (a umili, a dezonora); injositor, adj. (care injoseste); injosora, vb. (a umili, a injosi); injosa, vb. (a injosi); inaljos, s. n. (prapastie, abis; nedreptate, umilire), de la formatia adverbiala in al josului „in jos; iute, precipitat” (Tiktin, DAR); prejos, adv. (in expresia mai prejos, in inferioritate, mai putin).

TREPADUS, trepadusi, s. m. Persoana fara astampar, care alearga incoace si incolo (agitandu-se pentru treburile altora). ♦ Om fara demnitate, lipsit de personalitate, care se pune in serviciul altuia, pentru treburi marunte, adesea injositoare. – Trepada + suf. -us.

JOSNIC, -A, josnici, -ce, adj. lipsit de demnitate; marsav, abject. – Jos + suf. -nic.

SLUGARNIC, -A, slugarnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care are o atitudine umila, lipsita de demnitate fata de cei pe care ii slujeste sau de care depinde; (despre manifestari ale oamenilor) care decurge dintr-o astfel de atitudine; servil. – Slugar (Inv. „sluga” < bg. ) + suf. -nic.

PREFECTURA s.f. 1. (Ist.; la romani) Oras sau municipiu lipsit de dreptul de a-si alege magistrati, fiind condus de un prefect (1); demnitate de prefect (1); timpul cat un prefect (1) isi exercita aceasta functie. 2. (In trecut) Administratia unui judet. ♦ Localul unde era instalata o asemenea institutie. [< lat. praefectura, fr. prefecture].