CACOFONIE, cacofonii, s. f. Asociatie neplacuta de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsa de armonie. – Din fr. cacophonie.

CACOFONIE ~i f. 1) Asociatie sau repetare neplacuta de sunete in vorbire. 2) muz. Amestec discordant de sunete; lipsa de armonie. [G.-D. cacofoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cacophonie

DECALAJ ~e n. 1) v. A DECALA si A SE DECALA. 2) fig. Nepotrivire intre situatii, stari de lucruri, atitudini; lipsa de armonie. /<fr. decalage

DISCORDANTA ~e f. Nepotrivire intre doua sau mai multe obiecte sau fenomene; lipsa de armonie; distonanta; disonanta. /<fr. discordance

DISTONANTA ~e f. 1) Stare distonanta; lipsa de armonie. 2) muz. Succesiune sau simultaneitate de sunete care distoneaza din punct de vedere al armoniei muzicale; discordanta; disonanta. /a distona + suf. ~anta

CACOFONIE s.f. Intalnire de sunete care impresioneaza neplacut auzul; cacofonism. ♦ (Muz.) Reunire de sunete discordante; lipsa de armonie. [Gen. -iei. / < fr. cacophonie, cf. gr. kakos – rau, phone – sunet].

ATONALITATE s. f. lipsa de armonie, de tonalitate; metoda de compozitie muzicala care neaga armonia. (< fr. atonalite)

DECALAJ s. n. 1. decalare. 2. (fig.) lipsa de armonie, disproportie, nepotrivire. (< fr. decalage)

DISCORDANTA s. f. 1. lipsa de armonie. ◊ nepotrivire, dezacord. 2. (geol.) dispozitie neparalela a unor straturi noi fata de altele mai vechi. (< fr. discordance)

DISONANTA s. f. 1. (muz.) asociere de sunete care impresioneaza neplacut auzul. ◊ intalnire neplacuta auzului intre silabe sau cuvinte; cacofonie. 2. (p. ext.) lipsa de armonie, dezacord, stridenta. (< fr. dissonance, lat. dissonantia)

DIZARMONIE s. f. 1. lipsa de armonie, discordanta. 2. (psihiatr.) tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultati de adaptare. (< fr. dysharmonie)

INARMONIE s. f. lipsa de armonie. (< fr. inharmonie)

CACOFONIE, cacofonii, s. f. Asociatie neplacuta de sunete. ♦ (Muz.) Intalnire de sunete discordante; lipsa de armonie. – Fr. cacophonie (< gr.).

INARMONIE s. f. (Rar) lipsa de armonie. – Din fr. inharmonie.

DISONANTA, disonante, s. f. (Muz.) Lipsa de consonanta, de armonie intre sunete; asociere de sunete de inaltimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasa de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. lipsa de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia.

CONTRADICTIE ~i f. 1) Situatie dintre fenomene, idei, expresii etc., care se contrazic reciproc. 2) Relatie dintre obiectele si fenomenele din natura si societate constand in existenta unor opozitii reciproce. 3) lipsa de armonie; caracter opus. [Art. contradictia; G.-D. contradictiei; Sil. -ti-e] /<fr. contradiction, lat. contradictio, ~onis

DEZACORD ~uri n. 1) Lipsa de acord (intre puncte de vedere, conceptii etc.); disensiune; diferend. 2) muz. lipsa de armonie intre sunete. /<fr. desaccord

ATONALITATE s.f. (Muz.) lipsa de armonie, de tonalitate, rezultand din faptul ca cele 12 tonuri ale gamei cromatice sunt considerate egale, fara vreo ierarhie sau functie armonica intre ele. [Cf. fr. atonalite, it. atonalita].

DIZARMONIE s.f. (Liv.) lipsa de armonie, discordanta. [Gen. -iei. / < it. disarmonia].

DECALAJ s.n. Distantare in spatiu, in timp. ♦ lipsa de armonie, disproportie, nepotrivire, dezacord (intre situatii, conceptii etc.). [Cf. fr. decalage].

DISCORDANTA s.f. lipsa de armonie. ♦ Nepotrivire, dezacord. ♦ Dispozitie neparalela a unor strate noi fata de altele mai vechi. [Cf. fr. discordance, it. discordanza].

INARMONIE s.f. lipsa de armonie. [Gen. -iei. / cf. fr. inharmonie].

DEZACORD, dezacorduri, s. n. lipsa de acord, de armonie (intre sunete sau, p. ext., intre opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. desaccord.

DISPARITATE s. f. (Livr.) lipsa de legatura, de armonie, de potrivire intre elemente. – Din fr. disparite.

URAT² n. 1) Stare a omului care se plictiseste; depresiune sufleteasca usoara (cauzata de lipsa interesului); plictiseala. ◊ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i tine cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispozitia cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce intruchipeaza lipsa frumusetii si a armoniei. /v. a (se) uri

DEZACORD s. n. lipsa de acord, de armonie; neintelegere, diferend, disensiune. ◊ (gram.) lipsa acordului intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. (< fr. desaccord)

ATONALITATE, atonalitati, s. f. lipsa de tonalitate, de armonie, de linie muzicala definita. – Dupa fr. atonalitate (< gr.).

ATONALITATE, atonalitati, s. f. lipsa de tonalitate; metoda de compozitie muzicala care neaga tonalitatea, armonia. – Din fr. atonalitate.

PACE f. 1) Situatie de intelegere in care nu exista razboi. 2) Tratat intre partile beligerante care prevede incetarea unui conflict armat. 3) Atmosfera in care domneste linistea, armonia si buna intelegere intre oameni; raport calm intre oameni. 4) lipsa de galagie, de zgomot; liniste. ◊ A da ~ cuiva (sau a lasa in ~ pe cineva) a nu tulbura linistea cuiva; a nu deranja, a nu supara pe cineva. Da-i ~! lasa-l in voia lui; da-l incolo. 5) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; tihna; odihna; astampar. ◊ Fii pe ~! sa n-ai nici o grija; fii linistit. Mergi (sau ramai) in ~ mergi (sau ramai) cu bine, cu sanatate. Nu-i si ~! a) nu-i nicaieri; a disparut; b) nici gand sa vina. [G.-D. pacii] /<lat. pax, pacis

DISONANTA ~e f. 1) muz. Succesiune sau simultaneitate de sunete care discordeaza din punct de vedere al armoniei muzicale; discordanta; distonanta. 2) lingv. Succesiune de sunete sau de silabe suparatoare auzului. 3) lipsa de acord, de proportii (intre partile componente). /<fr. dissonance, lat. dissonantia

FALS¹ ~sa (~si, ~se) 1) Care induce in eroare; contrar adevarului. Marturie ~sa. 2) Care constituie un adevar aparent; lipsit de autenticitate; contrafacut. Document ~. 3) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota lipsa de sinceritate; fara sinceritate; prefacut; nesincer; artificial; ipocrit; fatarnic. 4) si adverbial (despre sunete) Care contravine legilor armoniei; cu armonie incorecta. /<lat. falsus, it. falso