MARCAJ s.n. 1. Semn distinctiv, de recunoastere, facut pe un lucru. ♦ Mijloc de semnalizare rutiera folosit pe drumurile publice modernizate, constand din aplicarea cu ajutorul vopselelor a unor semne (linii continue sau intrerupte, sageti, forme geometrice sau inscriptii) pe suprafata caii rutiere, pe borduri, pe stalpi, parapete etc.; semn indicator al unui drum de munte sau turistic, aplicat pe copaci, pe stanci, pe tablite; totalitatea unor asemenea semne. 2. (Sport) Sistem de delimitare a spatiilor sau a traseelor rezervate intrecerilor sportive, potrivit fiecarei ramuri sau probe. ♦ Actiunea de a marca (3). ◊ Tabela de marcaj = tabela pe care se afiseaza punctele inscrise si rezultatele obtinute intr-o competitie. [Cf. fr. marquage].

A CLIPOCI² pers. 3 ~este intranz. (despre ape curgatoare) A produce un zgomot lin, continuu si placut; a murmura; a susura; a sopoti. /Onomat.

continuu continua (continui, continue) 1) Care se produce fara intrerupere; neintrerupt; neincetat; persistent. Miscare continua. Efort continuu. 2) Care se prelungeste fara intrerupere; constituit din parti neseparate. linie continua. Functie continua. /<fr. continu, lat. continuus

A MURMURA mumur 1. tranz. 1) (cuvinte, sunete, propozitii) A pronunta cu voce joasa si nedeslusit. 2) (melodii, cantece) A canta incet si fara cuvinte, ca pentru sine; a ingana; a fredona. 2. intranz. (despre ape curgatoare, frunze miscate de vant etc.) A face sa se auda un murmur; a produce un zgomot lin, continuu si placut; a susura; a sopoti. /<lat. murmurare, fr. murmurer

A SUSURA pers. 3 susura intranz. (despre ape curgatoare, frunze miscate de vant etc.) A produce un zgomot lin, continuu si placut; a murmura; a sopoti. /<fr. susurrer, lat. susurrare

A SopotI ~esc intranz. 1) A vorbi in soapta; a sopti. 2) fig. (despre apa, frunze etc.) A face sa se auda un sopot; a produce un zgomot lin, continuu (si placut); a murmura; a susura. /<sl. siputati, seputati

ZVON ~uri n. 1) Informatie neconfirmata (uneori tendentioasa) care circula oral. 2) Zgomot lin, continuu si placut, produs de unele fenomene naturale (curgerea apei, bataia vantului etc.); susur; murmur; soapta; freamat. /<sl. zvonu

A ZVONI ~esc 1. tranz. (obiecte de metal, de sticla) A face sa rasune. 2. intranz. (despre fenomene naturale) A produce un zgomot lin, continuu si placut; a susura; a murmura; a fremata; a sopti. /Din zvon

SUSUR, susure, s. n. Zgomot continuu, monoton, lin, usor si placut produs de curgerea unei ape, de frunzele miscate de vant etc.; murmur, susurare. – Din susura (derivat regresiv).

ZEBRA s.f. 1. Mamifer salbatic inrudit cu calul, avand corpul acoperit cu par galbui si vargat cu dungi negre sau brune. 2. Marcaj de traversare a strazii pentru pietoni, constand din linii albe continue paralele cu axa acesteia. [< fr. zebre, cf. port. zebra].

SUSUR s.n. Zgomot continuu si lin produs de curgerea unei ape sau de fosnetul frunzelor batute de vant. [Pl. -re. / < susura].

SUSURA vb. I. intr. (Despre ape curgatoare, frunze) A produce un zgomot lin si continuu. [P.i. 3 -ra. / < fr. susurrer].

SUSUR s. n. zgomot continuu si lin produs de curgerea unei ape, de fosnetul frunzelor batute de vant etc. (< susura)

SUSURA, pers. 3 susura, vb. I. Intranz. (Despre ape curgatoare, frunze; p. ext. despre adierea vantului etc.) A produce un zgomot lin, usor, monoton si continuu; a murmura. – Din fr. susurrer.

linie s.f. 1. Figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. Descendenta, filiatie. 4. Sistem de fortificatii. ◊ Nava de linie v. nava. ♦ Sirul luptatorilor intr-o batalie; sir de transee; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. Cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. Legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ♦ Legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (La pl.) Trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♦ Tinuta. 8. (Fig.) Orientare; directie. 9. (Poligr.) Rand intr-o pagina. ♦ Placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 10. Rigla. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. linie].

linie s. f. 1. figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. descendenta, filiatie. 4. sistem de fortificatii. ◊ sirul luptatorilor intr-o batalie; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ◊ legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (pl.) trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ◊ tinuta. 8. (fig.) orientare; directie. 9. (poligr.) rand intr-o pagina. ◊ placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 1⁰. rigla. 1¹. (mar.) ecuator. 1². gama de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. linie, fr. ligne)

FIR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

FLUX s.n. 1. Crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamantului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (Fig.) Revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (Fiz.) Curent. ◊ Flux luminos = cantitate de energie luminoasa emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; flux electric = produsul dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; flux magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. Flux tehnologic = circulatie continua a materiei prime, a produselor semifabricate sau fabricate intr-un proces tehnologic. [Cf. fr. flux, lat. fluxus].

A continua continuu 1. intranz. 1) (despre actiuni, fenomene etc.) A se desfasura inainte (in timp); a tine; a dura; a se prelungi. Ploaia continua. 2) (despre localitati, lanuri, drumuri etc.) A se intinde mai departe; a se prelungi. 2. tranz. 1) (actiuni incepute) A duce mai departe. 2) (linii, rute) A lungi in spatiu; a prelungi. [Sil. -nu-a] /<fr. continuer, lat. continuare

A LUNECA lunec intranz. 1) (despre corpuri) A se deplasa printr-o miscare continua (pe o suprafata neteda sau de-a lungul unui alt corp). 2) A se misca lin si fara zgomot. 3) (despre persoane) A-si pierde echilibrul, calcand pe o suprafata lucioasa. 4) (despre mancaruri sau bauturi) A trece usor pe gat; a se inghiti usor. /<lat. lubricare

TRANSBORDA, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta marfurile sau oamenii dintr-un tren in altul sau de pe o nava pe alta (continuand calatoria). ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, cand cele doua linii nu au legatura directa. ♦ Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul cand circulatia pe un drum s-a intrerupt intr-un anumit loc. – Din fr. transborder.

CARARE, carari, s. f.1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a se clatina in mers; a fi beat. A-i taia (sau a-i inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a opri pe cineva sa faca sau sa continue un drum. A-si indrepta cararile = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori (pe cineva) 2. linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

LATINISM s. n. 1. cuvant, constructie imprumutate din latina si neintegrate inca. 2. curent in lingvistica si filologia romana din sec. XIX, care, continuand ideile fruntasilor ccolii Ardelene, din dorinta de a demonstra multilateral, impotriva teoriilor false si tendentioase, latinitatea poporului roman si a limbii sale, a ajuns la unele exagerari pe linia latinizarii fortate a limbii; curentul latinist. (< fr. latinisme)

PAUZA, pauze, s. f. 1. Suspendare, oprire temporara a unei actiuni, a unei miscari, a unei activitati; interval de timp cat dureaza aceasta intrerupere; repaus. ◊ Loc. adv. Fara pauza = continuu, neintrerupt. ♦ (La scoala) Recreatie¹. ♦ (La spectacole) Antract. 2. (Concr.) Semn muzical, corespunzator valorilor de fraze de note, care se pune pe portativ pentru a indica intreruperea unei fraze muzicale si durata acestei intreruperi. 3. (Concr.) linie orizontala, mai lunga decat cratima, folosita ca semn de punctuatie pentru a indica cititorului o oprire in lectura mai mare decat la virgula sau pentru a separa doua parti deosebite ale unui text. [Pr.: pa-u-] – Din lat. pausa, fr. pause, germ. Pause.

DEPENDENTA s. f. 1. situatia de a fi dependent; stare, raport de subordonare. 2. (mat.) faptul ca diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (pl.) ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizeaza efectuarea unor operatii de inzavorare pe liniile de cale ferata. ♦ ~ a drumului = ansamblul lucrarilor si al instalatiilor accesorii ale unui drum. 4. (med.) stare de intoxicatie cronica rezultand din absorbtia repetata a unui d**g sau medicament si care se manifesta prin nevoia de a continua aceasta absorbtie. (< fr. dependance)

DARA, dare, s. f. 1. Urma ingusta si continua lasata pe pamant, pe nisip, pe zapada pe iarba etc. de un obiect tarat sau de o cantitate mica de lichid, de graunte etc. varsate; p. gener. urma. ◊ Expr. (Fam.) A face dara prin barba = a face inceputul, a stabili un obicei (rau), a crea un precedent. 2. Dunga, linie; spec. dunga, raza de lumina. – Din sl. dira.

SIR, siruri, s. n. 1. Grup, multime de fiinte sau de lucruri dispuse in succesiune, desfasurate in linie (dreapta); rand, sirag (1). ◊ Loc. adv. si adj. In sir = in rand unul dupa altul. ♦ Sirag (2). ♦ (Inv.) Rand scris sau tiparit. ♦ Lant de munti; masiv muntos. ♦ Dara formata de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unitati de timp etc. Sir de intamplari. ◊ Loc. adj. si adv. In sir = pe rand, succesiv, neintrerupt, necontenit. 3. Desfasurare continua si regulata, inlantuire logica a ideilor, a faptelor intr-o expunere, intr-o relatare; fir. ◊ Loc. adj. si adv. Fara sir = lipsit de legatura logica, incoerent. 4. (Mat.) Multime infinita, ordonata, ale carei elemente pot fi puse in corespondenta cu multimea numerelor naturale. – Refacut dupa sire (pl. lui sira).

CENTURA s.f. 1. Curea lata de piele, de panza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ◊ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza in jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa inoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ◊ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mainile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. 4. Fasie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, avand rolul de a le lega intre ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care inconjura Pamantul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].

FLUX s. n. 1. crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamantului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (fiz.) curent, miscare de particule. ♦ ~ luminos = energie radianta emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operatiilor intr-un proces tehnologic. 5. ~ de informatie = ansamblu de date, informatii si decizii necesare desfasurarii unei anumite operatii sau activitati; raportul dintre cantitatea de informatie si timpul in care ea este transmisa. ◊ ~ de capital = transformarea, circulatia unor fonduri banesti dintr-o tara in alta, ca urmare a efectuarii de operatii de decontare, imprumuturi sau transformari de depozite bancare. 6. circulatie continua si uniforma a unui lichid (sange, seva). 7. pulbere folosita in sudura automata. (< fr. flux, lat. fluxus)