SUBSOL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pamant aflata sub suprafata solului; totalitatea formatiilor geologice mai vechi decat patura actuala de sol. 2. Totalitatea incaperilor dintr-o cladire situate, total sau partial, sub nivelul solului. 3. Loc in partea de jos a paginilor unei carti, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. nota explicativa data in acest spatiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despartita de restul paginii printr-o linie orizontala, unde se publica, adesea pe toata lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, stiintific etc. – Sub¹- + sol (dupa fr. sous-sol).

SIR ~uri n. 1) Grup de obiecte sau de fiinte aranjate unele langa altele in linie; rand. ◊ In ~ in rand. ~uri-~uri unii dupa altii. A se tine ~ a urma unul dupa altul. 2) Serie de cuvinte care formeaza o linie orizontala intr-un text; rand. 3) Succesiune de elemente omogene; rand; serie. ~ de munti. ~ de case. 4) Inlantuire logica a faptelor sau a ideilor intr-o relatare. ◊ Fara ~ fara nici o legatura logica. /<lat. sira

SCARTELAT, -A adj. (Herald.; despre blazoane) Impartit in patru parti egale printr-o linie orizontala si una verticala. [Cf. fr. ecartele, it. squartato].

TRUNCAT, -A adj. (Bot.; despre un organ) Terminat brusc printr-o suprafata sau o linie orizontala. [< lat. truncatus].

SCARTELAT, -A adj. (herald: despre blazoane) impartit in patru parti egale printr-o linie orizontala si una perpendiculara. (dupa fr. ecartele, it. squartato)

TERNA s. f. combinatie de trei elemente. ♦ (mat.) ~ de referinta = ansamblu de trei axe, cu origine comuna, capabile a individualiza matematic punctele spatiale. ◊ (la loto) grup de trei numere castigatoare pe aceeasi linie orizontala. (< fr. terne)

TRUNCAT, -A adj. (bot.; despre un organism) terminat brusc printr-o suprafata sau o linie orizontala. (< lat. truncatus)

ADANC², -A, adanci, adj., I. 1. (Despre ape, cavitati sau lucruri concave) Al carui fund se afla la o distanta (relativ) mare de marginea de sus, de suprafata. ◊ Expr. (A ajunge, a trai etc.) pana la adanci batranete = (a trai) pana la o varsta inaintata. ◊ Fig. (Adverbial) A privi adanc. 2. (Adesea adverbial) Care se afla sau se intinde departe (in interior sau in linie orizontala). Radacina adanca. Padure adanca ♦ Greu de strabatut; compact, des; intins, vast. Adancul frunzis al codrului (ODOBESCU). ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare ca vine din interior; profund. Suspin adanc. 3. (Despre plecaciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Facut prin inclinarea profunda a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Jos, grav. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Care tine de esenta, de fondul lucrurilor; temeinic, profund. Adanca eruditie a acestui dascal (NEGRUZZI). 2. Desavarsit, deplin, total, nemarginit. O liniste adanca domnea in padure (SADOVEANU). – Lat. aduncus.

PAUZA, pauze, s. f. 1. Suspendare, oprire temporara a unei actiuni, a unei miscari, a unei activitati; interval de timp cat dureaza aceasta intrerupere; repaus. ◊ Loc. adv. Fara pauza = continuu, neintrerupt. ♦ (La scoala) Recreatie¹. ♦ (La spectacole) Antract. 2. (Concr.) Semn muzical, corespunzator valorilor de fraze de note, care se pune pe portativ pentru a indica intreruperea unei fraze muzicale si durata acestei intreruperi. 3. (Concr.) linie orizontala, mai lunga decat cratima, folosita ca semn de punctuatie pentru a indica cititorului o oprire in lectura mai mare decat la virgula sau pentru a separa doua parti deosebite ale unui text. [Pr.: pa-u-] – Din lat. pausa, fr. pause, germ. Pause.

PORTATIV¹, portative, s. n. Grup de cinci linii orizontale, paralele si egal distantate, pe care si intre care se scriu notele muzicale. – Et. nec.

liniaTURA, liniaturi, s. f. Ansamblul liniilor orizontale sau verticale imprimate pe o foaie, un caiet, un registru etc. [Pr.:-ni-a-] – Din germ. Lineatur.

RASTRU s. n. Ansamblul liniilor (orizontale) in care este descompusa o imagine de televiziune. – Cf. germ. Raster.

CVER s. n. Ansamblu de linii orizontale dintr-o tabela sau dintr-un formular. – Din germ. Quer[stellung].

CVER n. Ansamblu de linii orizontale dintr-o tabela sau dintr-un formular. /<germ. Quer [stellung]

DICTANDO n. Scriere cursiva obisnuita (dupa dictare, pe caiete cu linii orizontale). /<germ. diktando

RASTRU ~e n. Ansamblu de linii orizontale din care este constituita o imagine de televiziune. /cf. germ. Raster

vertical ~a (~i, ~e) Care este orientat direct in sus; perpendicular pe un plan orizontal. linie ~a. /<fr. vertical

GO s.n. Joc, de origine chineza, pe o tabla caroiata prin 19 linii orizontale si 19 verticale, formand 361 de puncte de intersectie, cu 180 de pietre albe si 181 negre de forma identica, asemanator sahului. (cf. fr., engl. go)

RETICUL s.n. 1. (Liv.) Desen sau structura avand forma aproximativa a unei retele, a unei plase. ♦ Placa transparenta pe care sunt trasate la distante egale linii orizontale si verticale si care, asezate intr-o luneta, serveste la vizarea precisa a obiectelor. 2. Formatie anatomica cu aspect de retea. [< fr. reticule, cf. lat. reticulum].

SPATIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, intindere limitata. ◊ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) intre doua obiecte; distanta, interval. ◊ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].

CVER s.n. Ansamblu de linii orizontale dintr-o tabela sau dintr-un formular. [< germ. Quer(stellung)].

liniaTURA s.f. Ansamblul liniilor (orizontale si verticale) imprimate pe caiete, pe registre etc. [Pron. -ni-a-. / cf. it. lineatura].

MILIMETRIC, -A adj. De marimea unui milimetru; (p. ext.) foarte mic. ◊ Hartie milimetrica = hartie cu linii orizontale si verticale la distanta de un milimetru unele de altele. [Cf. fr. millimetrique].

CVER s. n. ansamblu de linii orizontale dintr-o tabela sau dintr-un formulat. (< germ. Quer/stellung/)

MILIMETRIC, -A adj. de marimea unui milimetru; (p. ext.) foarte mic. ♦ hartie ~a = hartie cu linii orizontale si verticale, la distanta de un milimetru unele de altele. ◊ (adv.) cu mare exactitate. (< fr. millimetrique)

PORTATIV, -A I. adj. portabil. ◊ de dimensiuni reduse, mic. II. s. n. sistem de cinci linii orizontale, paralele si echidistante, pe care se scriu notele muzicale. (< fr. portatif)

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

DICTANDO s. n. invar. Scriere obisnuita pe caiete liniate cu linii paralele orizontale. Caiet de dictando = caiet cu linii paralele orizontale. – Din germ. diktando „(scriind) dupa dictare”.

PORTATIV s.n. Sistem de cinci linii paralele, orizontale pe care se scriu notele muzicale. [< fr. portatif].

PANDAJ s. n. 1. unghi facut cu orizontala de linia cu cea mai mare inclinatie a unui strat geologic sau a unui filon. 2. inclinatie a unui plan de sistozitate sau de fisura a unei roci. (< fr. pendage)

BARZA (cuv. autohton) s. f. Gen de pasari migratoare din ordinul ciconiformelor, foarte mari, avind 17 specii raspindite in reg. calde si temperate. Ciocul, gitul si picioarele lungi, sint tinute in linie perfect orizontala in zborul planat; nu au glas, clampanesc prin deschiderea si inchiderea ritmica a ciocului; cuibaresc in arbori sau pe stincarii si se hranesc cu artropode si vertebrate mici. In Romania exista doua specii: b. alba (Ciconia ciconia) si b. neagra (C. nigra); cocostirc.

BARA, bare, s. f. 1. Bucata lunga de lemn sau de metal careia i se dau diferite intrebuintari. 2. Stalp de poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal montata intre doi stalpi. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si de impricinati; p. ext. locul din instanta unde pledeaza avocatii. 4. linie verticala sau orizontala care separa parti dintr-un text. ♦ (Muz.) linie verticala care separa masurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apa, de obicei in fata gurii de varsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urca o data cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

COAMA, coame, s. f. 1. Par lung (si stufos) care creste pe grumazul sau de-a lungul spinarii unor animale. ◊ Par lasat sa creasca (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui barbat. ♦ Fig. Frunzis des din varful coroanei arborilor. 2. Culme prelungita de deal sau de munte; creasta. 3. Partea de deasupra, orizontala, a unui zid. ♦ linie de intersectie (orizontala sau oblica) a doua versante de acoperis. – Lat. coma.

OBLIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care se afla sub un unghi fata de orizontala; piezis; costis. linie ~ca. Pozitie ~ca. Raza ~ca. 2) (despre ochi) Care are colturile ridicate spre tample; codat. 3) (despre privire) Care vadeste suspiciune; iscoditor. 4) gram.: Caz ~ orice caz in afara de nominativ. [Sil. o-blic] /<lat. obliquus, fr. oblique

orizontala ~e f. linie dreapta paralela cu suprafata unui lichid in stare linistita; dreapta perpendiculara pe verticala locului. /<germ., fr. horizontal

RUBRICA ~ci f. 1) Coloana dintr-un formular sau dintr-un registru, marcata prin doua linii verticale sau orizontale, care urmea-za a fi completata. 2) Compartiment perma-nent al unei publicatii periodice, rezervat materialelor dintr-un anumit domeniu. 3) (in carti, manuscrise vechi) Titlu de capitol scris cu rosu. [G.-D. rubricii] /<lat. rubrica, germ. Rubrik, fr. rubrique

BARA, bare, s. f. 1. Drug de metal (care urmeaza sa fie prelucrat). ♦ Bucata de lemn sau de metal, de lungime si grosime variabila, avand diferite intrebuintari. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-un sul de metal fixat pe doi stalpi. 3. Bariera care desparte, la instantele judecatoresti, pe judecatori de avocati si impricinati; p. ext. locul de unde se pledeaza in fata instantei. 4. Semn grafic in forma unei linii verticale sau orizontale, folosit ca element de separare in interiorul unui text; (Muz.) semn in forma de linie verticala, intrebuintat la separarea masurilor pe portativ. 5. Ridicatura a fundului marii la gura unui fluviu, formata prin ingramadirea nisipului sau a malului. 6. Valul care urca de la gura unui fluviu spre amonte o data cu fluxul, la marile cu maree importanta. – Fr. barre.

RIPARE (dupa fr. riper) s. f. Riparea caii = deplasare in plan orizontal a unei linii de cale ferata, deformata sub efectul circulatiei, pentru readucerea ei in pozitie corecta. ◊ Riparea podului = operatie de deplasare transversala a tablierului unui pod metalic pe o schela provizorie, care se face atunci cand fundatiile si suprastructura podului se executa concomitent sau atunci cand se inlocuiesc tablierele vechi fara a se intrerupe circulatia etc.

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

CUMPANA ~ene f. 1) Instalatie simpla de scos apa, constand dintr-o barna fixata in furca unui stalp, avand la un capat o caldare, iar la celalalt capat o greutate. 2) Instrument pentru masurarea greutatii constand dintr-o parghie cu brate egale si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; balanta. ◊ A trage (greu) in ~ a avea valoare. A sta in ~ a sovai; a ezita. 3) Simbol al justitiei reprezentat printr-o balanta. 4) Instrument folosit la verificarea pozitiei verticale sau orizontale. ◊ ~ana apelor, ~ de ape linia de despartire a doua bazine hidrografice. ~ana noptii miezul noptii. 5) Stare a omului care se tine bine pe picioare. A-si pierde ~ana. 6) Incercare grea la care este supus cineva. Am avut o ~. 7) art. A noua dintre cele 12 constelatii ale zodiacului, reprezentata printr-o balanta. /<sl. konpona

MERIDIANA s.f. 1. Intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ◊ (Astr.) Meridiana locului = intersectia planului meridian cu planul orizontal intr-un loc dat; linie meridiana. 2. Canapea cu spatar si brate inegale care tine loc de sezlong. [Pron. -di-a-. / < fr. meridienne].

MERIDIAN, -A I. adj. referitor la un meridian. ♦ cerc ~ = instrument cu ajutorul caruia se determina trecerea unui astru la meridian (II, 1) si care serveste la masurarea inaltimii astrului; distanta ~a = diferenta de longitudine dintre doua puncte situate pe meridiane diferite; linie ~a = meridiana locului. II. s. n. 1. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru. ♦ plan ~ = plan determinat de verticala locului si paralela axei de rotatie a Pamantului. 2. intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ ~ ceresc = cercul mare din intersectia sferei ceresti cu planul care trece prin axa universului. 3. (in acupunctura) linie imaginara a suprafetei pielii care uneste diferite puncte corespunzand unui anumit organ. II. s. f. 1. intersectie a unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ (astr.) a locului = intersectia planului meridian cu planul orizontal intr-un loc dat; linie meridiana. 2. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii. 3. canapea cu spatar si brate inegale, care tine loc de sezlong. (< lat. meridianus, it. meridiano, fr. meridien)

IZODINAMIC, -A, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeasi componenta orizontala a campului magnetic. 2. S. f. linie care trece prin punctele de egala intensitate a componentei orizontale a campului magnetic pamantesc. – Din fr. isodynamique.

VERTICAL, -A I. adj., s. f. (linie) perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ♦ a locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. II. s. n. semicerc mare al sferei ceresti, care trece prin zenit si nadir. (< fr. vertical, lat. verticalis)

ASIETA s.f. 1. (Mar.) Inclinare longitudinala a unei nave, datorita repartizarii neuniforme a incarcaturii sau a balastului. ♦ (Av.) Unghi format de linia de zbor a unui avion cu orizontala. 2. (Fin.) Mod de asezare a impozitelor. [Pron. -si-e-. / < fr. assiette].

IZODINAMIC, -A I. adj. care are, produce aceeasi energie. II. s. f. 1. linie care uneste punctele cu aceeasi intensitate orizontala a campului magnetic terestru. 2. curba care uneste intr-un sistem fizi-co-chimic punctele cu aceeasi energie. (< fr. isodynamique)

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

VERTICAL, -A adj., s.f. (linie) care este perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. // s.n. Cerc mare al sferei ceresti care trece prin zenit si nadir. [< fr. vertical, cf. lat. vertex – varf].

DIAGRAMA s. f. 1. reprezentare grafica schematica a valorilor unor marimi sau a relatiilor dintre ele. ◊ (pl.) semne tipografice speciale cu care se culeg diferite probleme de sah. 2. schema pentru fixarea locurilor in vagoane (la anumite trenuri), in autocar, in sali de spectacole etc. ◊ schema incarcaturii (marfuri si pasageri) a unui avion. 3. linie trasata de un aparat inregistrator. 4. (bot.) ~ florala = proiectie orizontala a tuturor componentelor unei flori. (< fr. diagramme, gr. diagramma)

RULANT, -A adj. (despre sisteme tehnice) care se deplaseaza cu ajutorul unor organe de rostogolire. ♦ pod ~ = macara mobila cu un pod, care poate deplasa greutati pe orizontala; material ~ = totalitatea vehiculelor (locomotive, vagoane) care circula pe liniile ferate. (< fr. roulant)

DIAGRAMA s.f. 1. Reprezentare grafica care faciliteaza o demonstratie, care face sa se inteleaga un fenomen, care infatiseaza corelatia intre doua marimi etc. ♦ (la pl.) Semne tipografice speciale cu care se culeg diferite probleme de sah. ♦ Schema pentru fixarea locurilor in vagoane (la anumite trenuri). 2. linie trasata de un aparat inregistrator. 3. (Bot.) Diagrama florala = proiectie orizontala a tuturor componentelor unei flori. [Pron. di-a-. / < fr. diagramme, cf. gr. diagramma – desen].

ARABESC I. s. n. 1. ornament inspirat din arta araba. ◊ motiv decorativ ornamental din diverse combinatii de figuri (linii, frunze, flori) impletite simetric. 2. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizeaza acest mod. 3. figura in baletul clasic, la patinaj sau la gimnastica, cu piciorul si bratul liber spre orizontala. 4. ornament muzical. II. s. f. piesa muzicala cu o linie melodica bogat ornamentata. (< fr. arabesque)

orizontal ~a (~i, ~e) si adverbial Care este paralel cu orizontul. linie ~a. A plana ~. /<germ., fr. horizontal

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

BURNAZ, Cimpia Burnazului sau Burnasului, portiune in S Cimpiei Romane, intre Olt la V, Dunare la S si linia Arges-Cilnistea la N si E, cu aspect de pod (alt. medie: 90 m), cu numeroase crovuri (numite local „padine”). Alcatuita din strate orizontale de argile si nisipuri tertiare peste care stau nisipuri si pietrisuri cuaternare, acoperite de o patura groasa de loess. Strabatuta de cursurile inferioare ale Vedei si Calmatuiului. Cereale. Pomicultura. Viticultura (Greaca).

CALAJ ~e n. 1) Potrivire si fixare a unui organ sau a unei piese de masina. 2) Asezare la orizontala a suportului unui aparat topografic de vizare. 3) Postament de grinzi pe care se sprijina navele in timpul constructiei sau al reparatiei. 4) Adancime la care se cufunda in apa o nava in raport cu linia de plutire; pescaj. /< fr. calage

STABILIZATOR, -OARE I. adj. care stabilizeaza, care da stabilitate; stabilizant. II. s. n. 1. partea fixa a ampenajului orizontal, care asigura stabilitatea avionului in timpul zborului. 2. dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilatiile unei nave. 3. aparat pentru mentinerea constanta a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrica. 4. dispozitiv automat care contribuie la mentinerea constanta a liniei de ochire a tunului de pe tanc, indiferent de miscarile acestuia. III. s. m. substanta care se adauga unei solutii coloidale, unei suspensii pentru a-i mari stabilitatea; stabilizant. (< fr. stabilisateur)

CENTURA s.f. 1. Curea lata de piele, de panza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ◊ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza in jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa inoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ◊ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mainile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. 4. Fasie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, avand rolul de a le lega intre ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care inconjura Pamantul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].

RAMPA, rampe, s. f. 1. Platforma (la nivelul pardoselii unor vehicule) care inlesneste incarcarea si descarcarea marfurilor; loc inaltat (langa linia ferata) destinat incarcarii si descarcarii marfurilor. 2. Balustrada de lemn, de fier sau de piatra de-a lungul unei scari sau (rar) unui pod. ♦ Bariera. 3. Partea din fata a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivalta; p. gener. scena. ◊ Expr. A chema la rampa = a cere, prin aplauze, ca artistii sa reapara pe scena. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra in repertoriul unui teatru, a fi jucat in fata publicului. 4. Portiune inclinata fata de orizontala a unui drum sau a unei cai ferate, parcursa in sensul urcarii. 5. Lucrare miniera prin care se face legatura intre galeria de transport a unui orizont si un put de mina sau un plan inclinat. 6. (In sintagma) Rampa de lansare = platforma prevazuta cu dispozitive de orientare si ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.

ROMAN, -A adj. Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinatii de litere. ♦ Arta romana = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul roman intre sec. IV i.e.n. si IV e.n., care se caracterizeaza in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. ♦ Balanta romana = balanta formata dintr-o parghie cu brate neegale, mobila in jurul unui ax orizontal, pe bratul mai lung si gradat alunecand o greutate care echilibreaza obiectul de cantarit. // s.m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< lat. romanus, cf. fr. romain, it. romano].