CANTABILITATE s. f. Insusire a unei piese muzicale sau a unei teme dintr-o compozitie vocala sau instrumentala de a avea o linie melodica expresiva. ♦ Calitate a versurilor de a fi muzicale; muzicalitate. – Cantabil + suf. -itate. Cf. it. cantabilita.

POP², s. n. invar., adj. invar. 1. S. n. invar. Bucata de muzica usoara cu tema si linie melodica inspirata din muzica folclorica. 2. Adj. invar. (In sintagma) Muzica pop = muzica usoara sau rock, cu larga audienta la public. – Cuv. engl.

REFREN, refrene, s. n. 1. Cuvant, vers sau grup de versuri care se repeta dupa una sau mai multe strofe, cu rolul de a sublinia, prin repetitie, o idee poetica. 2. Fraza muzicala reluata la sfarsitul cupletelor unui cantec, in general pe aceeasi linie melodica. ♦ Tema principala a rondoului, care se repeta dupa fiecare cuplet. 3. Fig. (Depr.) Cuvant, fraza, expresie care se repeta stereotip. [Pr. si: refrenuri] – Din fr. refrain.

OMOFONIE f. lingv. 1) Fenomen de coincidenta sonora a formei unor cuvinte diferite. 2) Tip de muzica in care predomina o linie melodica asupra celorlalte care o intregesc armonic (formand acompaniamentul). /<fr. h********e

BOOGIE-WOOGIE s.n. Stil pianistic in jaz, derivat din blues, care se caracterizeaza prin ritmul obsedant intretinut de mana stanga (prin executarea unor figuri de bas repetate fara intrerupere), in timp ce mana dreapta dezvolta o linie melodica de obicei simpla. ♦ Dans modern american, care se danseaza dupa muzica de jaz; melodia acestui dans. [Pron. bughi-ughi. / < engl. boogie-woogie].

CANTABILITATE s.f. Insusire a unei piese muzicale de a avea o linie melodica expresiva; (lit.) calitate a versurilor de a fi muzicale; muzicalitate. [Cf. it. cantabilita].

ARABESC I. s. n. 1. ornament inspirat din arta araba. ◊ motiv decorativ ornamental din diverse combinatii de figuri (linii, frunze, flori) impletite simetric. 2. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizeaza acest mod. 3. figura in baletul clasic, la patinaj sau la gimnastica, cu piciorul si bratul liber spre orizontala. 4. ornament muzical. II. s. f. piesa muzicala cu o linie melodica bogat ornamentata. (< fr. arabesque)

CANTABILITATE s. f. 1. insusire a unei piese muzicale de a avea o linie melodica expresiva. 2. calitate a versurilor de a fi muzicale. (< it. cantabilita)

MONODIE s. f. 1. monolog liric in tragediile antice grecesti. 2. muzica bazata pe o singura linie melodica; cantec la o singura voce. (< fr. monodie, gr. monodia)

UNITI adj. (muz.; indicatie in partidele pentru instrumente cu coarde din orchestra si in muzica corala) uniti; intreaga partida canta aceeasi linie melodica. (< it. uniti)

BELCANTO s. n. Stil italienesc de interpretare in muzica vocala, caracterizat prin puritatea liniei melodice. – Din it. bel-canto.

HETEROFONIE, heterofonii, s. f. Deviere incidentala de la linia melodica de baza in cazul suprapunerii a doua sau a mai multor voci care intoneaza aceeasi melodie. [Var.: eterofonie s. f.] – Din fr. heterophonie.

VOCE, voci, s. f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Insusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a canta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai inalte sau mai profunde, in care cineva poate canta. ◊ Voce calda = voce in care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, in care predomina componentele de frecventa inalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente inalte, specifica cantaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. linie melodica incredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.

POLIFONIE, polilonii, s. f. Arta si stiinta a suprapunerii coordonate a mai multor linii melodice care se afla in relatii armonice, fara ca in ansamblu ele sa-si piarda individualitatea melodica; p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie.

POLIRITMIE, poliritmii, s. f. Combinatie de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evolueaza simultan. – Din fr. polyrythmie.

ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l infrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit in artele plastice, in arhitectura, in tipografie pentru a intregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, insemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i impodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

ORNAMENTICA s. f. 1. Mod specific unui popor sau unui stil de a concepe si a dispune ornamentele in arhitectura si in arta aplicata. 2. Totalitatea motivelor ornamentale specifice unui popor sau unui stil. 3. (Muz.) Totalitatea sunetelor care impodobesc linia melodica initiala. – Din germ. Ornamentik.

CONTRAPUNCT s. n. 1. Tehnica in compozitia muzicala, constand in suprapunerea a doua sau mai multe linii melodice de sine statatoare, avand fiecare un inteles propriu, dar formand laolalta un tot organic; polifonie, contratema. 2. Stiinta care se ocupa cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint.

DICTEU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice dupa auz. – Din fr. dictee.

FIGURATIE ~i f. 1) Totalitate a figurantilor care participa la un spectacol. 2) Parte a unui spectacol, jucata de figuranti. ◊ A face ~ a) a juca rolul de figurant; b) a fi figurant. 3) Complicare a facturii unei compozitii muzicale prin sunete ce insotesc linia melodica, reliefand-o. [Art. figuratia; G.-D. figuratiei; Sil. -ti-e] /<fr. figuration, lat. figuratio, ~onis

ORNAMENT ~e n. 1) Element care orneaza ceva; element decorativ; infloritura. 2) muz. Nota sau grup de note care servesc la ornarea unei melodii fara a-i modifica linia melodica. /<fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum

ORNAMENTICA f. 1) Ansamblu de elemente ornamentale (specifice unui popor, unui stil sau unei opere). 2) Totalitate a sunetelor care impodobesc linia melodica principala. /<germ. Ornamentik

POLIFONIE ~i f. Tip de muzica bazat pe imbinarea armonica a mai multor linii melodice (voci) in cadrul unei opere muzicale, fara a-si pierde individualitatea. [G.-D. polifoniei] /<fr. polyphonie

DOUBLE s.f. Piesa muzicala care apare dupa o sarabanda, avand rolul de a aduce o variatie, o imbogatire a liniei melodice a acestui dans. [Pron. dubl. / < fr., engl. double].

INVENTIUNE s.f. 1. (Muz.) Fantezie, improvizatie cu caracter polifonic; piesa instrumentala, de obicei pentru pian, cuprinzand doua sau trei linii melodice, in care se folosesc procedeele polifonice. 2. V. inventie. [Pron. -ti-u-. / cf. it. invenzione, fr. invention].

POLIFONIE s.f. 1. (op. omofonie) Arta suprapunerii armonice a mai multor voci, fiecare pastrandu-si, in ansamblu, individualitatea melodica. ♦ Muzica vocala contrapunctica. 2. Stiinta muzicala care studiaza suprapunerea coordonata a mai multor linii melodice independente, care se afla in relatii armonice. [Gen. -iei. / < fr. polyphonie, cf. gr. polys – numeros, phone – sunet].

SUSPANS s.n. 1. Moment intr-un film sau intr-o opera literara cand actiunea se intrerupe pentru scurt timp, creand o stare de tensiune, de emotie amestecata cu teama, incertitudine si curiozitate, de asteptare incordata. 2. (Jaz) Stil de interpretare marcat prin dese discontinuitati ale liniei melodice, propriu unor saxofonisti. [Scris si suspens. / < fr., engl. suspense].

BELCANTO s.n. Termen din muzica vocala italiana, referitor la stilul de interpretare, care urmareste cu precadere frumusetea liniei melodice. [< it. belcanto – cant frumos].

ORNAMENTICA s.f. 1. Mod de concepere si de dispunere a motivelor ornamentale (in arhitectura si artele decorative) specifice unui popor sau unui stil; arta ornamentatiei. ♦ Totalitatea formelor ornamentale specifice unui popor sau unui stil. 2. (Muz.) Totalitatea sunetelor care impodobesc linia melodica initiala. [Gen. -cii. / < germ. Ornamentik].

POLIRITMIE s.f. Suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evolueaza simultan. [Gen. -iei. / < fr. polyrythmie, cf. gr. polys – numeros, rhythmos – ritm].

BELCANTO s. n. stil de interpretare in muzica vocala italiana, care urmareste frumusetea liniei melodice. (< it. bel canto)

CANTILATIE s. f. forma a serviciului religios, psalmodiere a liniei melodice, in care predomina recitativele si recitarile. (dupa lat. cantilare, a fredona)

FIGURATIE s. f. 1. ansamblul figurantilor (dintr-o piesa de teatru, dintr-un film etc.). ♦ a face ~ = a avea un rol de figurant. 2. (muz.) grup de note cu o anume constanta ritmica, la acompanierea unei linii melodice. (< fr. figuration, lat. figuratio)

INVENTIUNE s. f. (muz.) fantezie, improvizatie cu caracter polifonic; piesa instrumentala, cuprinzand doua sau trei linii melodice, in care se folosesc procedeele polifonice. (< it. invenzione, fr. invention)

ORNAMENT s. n. 1. element decorativ din motive sculptate, pictate etc. si aplicate pe obiecte, pe tiparituri, manuscrise, monumente etc. 2. figura de stil folosita pentru a infrumuseta o fraza, o cuvantare. 3. (muz.) nota sau grup de note care „infrumuseteaza”, cu inflorituri de scurta durata, linia melodica. (< fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum)

ORNAMENTICA s. f. 1. mod de concepere si de dispunere a motivelor ornamentale (in arhitectura si artele decorative); arta ornamentatiei. 2. totalitatea formelor ornamentale specifice unui popor, unui stil. 3. (muz.) totalitatea sunetelor care impodobesc linia melodica initiala. (< germ. Ornamentik)

POLIRITMIE s. f. suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite, care evolueaza simultan. (< fr. polyrythmie)

SUSPANS s. n. 1. moment intr-un film, intr-un spectacol sau intr-o opera literara in care actiunea se intrerupe pentru scurt timp, creand o stare de tensiune, de emotie amestecata cu teama si curiozitate, de asteptare incordata. 2. (jaz) stil de interpretare marcat prin dese discontinuitati ale liniei melodice, propriu unor saxofonisti. (< engl., fr. suspense)

CARRERAS, Jose (n. 1946), tenor spaniol. Se remarca prin dictia clara si sensul rafinat al liniei melodice in roluri din „Don Carlos”, „Nabucco”, „Manos Lescaut”, „Corsarul”, pe toate marile scene ale lumii (Carnegie Hall, Scala, Covent Garden etc.).