TRAIECTORIE, traiectorii, s. f. Drum parcurs in spatiu de un corp in miscare; linie curba descrisa de un punct material. ♦ Reprezentare grafica a acestui drum, a acestei linii. – Din fr. trajectoire.

ARC, arcuri, si (2) arce, s. n. 1. Arma (primitiva) de aruncat sageti, alcatuita dintr-o varga flexibila usor incovoiata si o coarda prinsa de extremitatile vergii. ♦ P. a**l. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprancenei. 2. Portiune dintr-o circumferinta sau dintr-o linie curba. Arc de cerc. ♦ (Element de) constructie in forma arcuita. ◊ Arc de triumf = monument in forma de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat in amintirea sau pentru sarbatorirea unui fapt insemnat. 3. Organ metalic elastic al unei masini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma initiala dupa ce a fost supus unei solicitari. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoana supla, sprintena. 4. (In sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descarcare electrica foarte luminoasa care are loc intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; in sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigura realizarea reflexelor. – Lat. arcus.

DESCRIE, descriu, vb. III. Tranz. 1. A prezenta, a infatisa, a zugravi pe cineva sau ceva. 2. A trasa o linie curba, un arc sau un arc de cerc. 3. A parcurge o traiectorie. – Din fr. decrire (dupa scrie).

CURBILINIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmeaza o linie curba; alcatuit din (sau inchis intre) linii curbe. – Curb(a) + linie (dupa fr. c********e).

SECANTA ~e f. 1) Linie dreapta care intersecteaza o linie curba in doua (sau mai multe) puncte. 2) mat. Functie trigonometrica a unghiului intr-un triunghi dreptunghic. /<fr. secant, germ. Sekante

CURBILINIU, -IE adj. Care urmeaza o linie curba; cu linii curbe; inchis intre linii curbe. [Pron. -niu. / cf. fr. c********e].

DESCRIE vb. III. tr. 1. A infatisa, a prezenta (ceva) in cuvinte. 2. A trasa o linie curba. 3. A parcurge o traiectorie. [P.i. descriu, 5 -scrieti, perf.s. -scrisei, part. -scris. / cf. fr. decrire, dupa scrie].

ARC s. n. 1. arma (primitiva) de aruncat sageti. ◊ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) portiune dintr-o linie curba, dintr-un cerc. 3. element de arhitectura in forma arcuita, care leaga intre ele doua ziduri, doua coloane etc. ♦ ~ de triumf = monument in forma de portic arcuit ridicat in amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = constructie in forma de semiarc, in exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza impingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. organ de masina, din oteluri aliate, destinat legaturii elastice intre doua piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigura realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc)

CURBILINIU, -IE adj. care urmeaza o linie curba; inchis intre linii curbe. (dupa fr. c********e)

DESCRIE vb. tr. 1. a infatisa, a prezenta (ceva) in cuvinte. 2. a trasa o linie curba. 3. a parcurge o traiectorie. (dupa fr. decrire)

concoid, -a adj. (vgr. konhoeides). Ca scoica. S. f. Geom. Un fel de linie curba care se apropie continuu de o linie dreapta fara s´o taie vre-odata.

ELICE, elice, s. f. 1. Organ de masina (avand forma unor aripi sau a unor lopeti fixate pe un ax rotativ) care serveste la punerea in miscare a unui avion, a unei nave etc. 2. linie curba care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. [Var.: helice s. f.] – Din fr. helice, lat. helix, -icis.

INGURZI, ingurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strange, a increti marginile unei opinci, ale unei panze, ale unui sac etc. cu o sfoara, cu o curelusa trecuta prin mai multe gauri. ♦ Fig. A desena in linii curbe in zigzaguri. [Var.: ingruzi vb. IV] – In + gurgui.

NORMAL, -A, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusa intr-un punct al unei curbe. linie normala (si substantivat, f.) = a) dreapta perpendiculara pe planul tangent la o suprafata, in punctul de contact; b) dreapta perpendiculara pe tangenta la o curba, in plan sau in spatiu, in punctul de contact. ♦ Spec. Sanatos (din punct de vedere fizic si psihic). 2. Care este conform cu o norma (1). ♦ (Despre marimi) A carei valoare este apropiata de valoarea intalnita cel mai des.3. (Inv.; in sintagma) Scoala normala (si substantivat, f.) = scoala pedagogica. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale.

CONCENTRIC, -A, concentrici, -ce, adj. (Despre doua sau mai multe cercuri, linii curbe etc.) Care au acelasi centru. – Din fr. concentrique.

C*******A ~e f. mat. linie curba asemanatoare cu conturul inimii. [Sil. -di-o-i-] /<germ. Kardioide

CERC ~uri n. 1) linie curba inchisa ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru. Suprafata ~ului. ◊ ~ polar paralela care marcheaza limita zonelor polare ale Pamantului. ~ diurn cerc descris de astri in timpul miscarii lor aparente in jurul Pamantului. 2) Figura geometrica plana formata de o astfel de linie. 3) Obiecte de forma acestei figuri geometrice. ~ de butoi. ~ la roata unei carute. 4) Figura, desen, miscare in forma de inel. 5): ~ vicios greseala de logica care consta in demonstratia unei teze cu ajutorul alteia ce este la randul ei demonstrata cu ajutorul celei dintai. 6) fig. Grup de persoane unite prin interese si activitati comune. In ~ul familiei. ~ politic. 7) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; sfera; domeniu. ~ de atributii. /<lat. circus

CICLOIDA ~e f. geom. linie curba plana, descrisa de un punct al unui cerc, care se rostogoleste (fara alunecare) pe o dreapta fixa situata in planul cercului. [Sil. -clo-i-] /<fr. cycloide

CIRCUMFERINTA ~e f. 1) geom. linie curba inchisa, ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix numit centru; cerc. 2) Lungime a unui cerc. 3) Linie care inconjoara un corp de forma relativ rotunda. ~a unui trunchi de copac. [G.-D. circumferintei] /<lat. circumferentia, fr. circonference

CURBILINIU ~e (~i) Care are forma de curba; care este alcatuit din linii curbe. [Sil. -li-niu] /curba + linie

FLORAR² ~e n. Instrument de desen pentru trasarea liniilor curbe. /floare + suf. ~ar

ROCOCO adj. invar. 1) (in arhitectura si arta aplicata europeana din sec. XVIII): (Stil) ~ stil caracterizat printr-o tendinta excesiva de elemente decorative, culori deschise si stralucitoare, prin linii curbe etc. 2) fig. Care iese din comun prin felul neobisnuit de a fi; extravagant. /<fr. rococo

BIZANTIN, -A adj. 1. De (ca) la Bizant, din timpul Imperiului bizantin. ◊ Stil bizantin = arta caracterizata prin predominarea cupolei, a suprafetelor si a liniilor curbe in arhitectura si printr-o variata bogatie de culori in ornamentatie. 2. (Fig.) Intrigant, perfid, corupt. [Cf. fr. byzantin, it. bisantino, lat. bysantinus].

ENTRELACS s.n. (Arhit.) Motiv ornamental care consta dintr-o impletitura de linii curbe sau frante. [< fr. entrelacs].

MEANDRU s.n. 1. Cotitura intortocheata a cursului unei ape (mai ales) in regiunile de ses. ♦ Sinuozitate; (p. ext.; la pl.) drumuri, strazi intortocheate. 2. Motiv ornamental compus dintr-o imbinare de linii curbe sau frante. [Pron. me-an-. / < fr. meandre, cf. Meandru – fluviu sinuos in Asia Mica].

MODERN-STYLE s.n. Denumire data in jurul anilor 1900 unei formule de arta decorativa, caracterizata prin preferinta pentru liniile curbe, formele alungite si arabescurile unduioase, pe care o gasim frecvent in mobilier, orfevrarie, ceramica, imprimeuri etc. [Pron. mo-dern stail. / < engl. modern style].

PISTOLET s.n. 1. Arma de foc portativa cu care se trage cu o singura mana; pistol. 2. Instrument de desen confectionat din lemn, celuloid sau tabla, folosit pentru trasarea liniilor curbe; florar. [Pl. -te, -turi. / < fr. pistolet, it. pistoletto].

POMPADOUR adj.n. Stil pompadour = stil de mobilier, de decoratie interioara de la sfarsitul domniei lui Ludovic al XV-lea, caracterizat prin linii curbe, ondulate. [Pron. -dur. / < fr. pompadour, cf. madame de Pompadour – favorita regelui Ludovic al XV-lea].

COMPAS s. n. 1. instrument din doua brate articulare, cu care se traseaza linii curbe si se masoara arcele de cerc. 2. instrument de navigatie la bordul (aero)navelor pentru materializarea directiei de referinta nord-sud si pentru determinarea directiei de deplasare. ◊ busola marina. 3. ~ giroscopic = girodirectional. (<fr. compas, germ. Kompass)

COMPAS s.n. 1. Instrument cu care se traseaza linii curbe si cu care se fac masuratori de distante. 2. Busola. ◊ Cap compas = drum urmat de o nava sau de o aeronava dupa busola. [Pl. -suri, -se. / < fr. compas, it. compasso].

PARABOLA² s.f. linie curba care reprezinta locul geometric al punctelor egal departate de un punct fix (focar) si de o dreapta fixa (directoare). [< fr. parabole].

tarcalui, tarcaluiesc, vb. IV (reg.) 1. a inspecta (facand calatorii). 2. a tarcui. 3. a trasa un semn, linii, curbe cu tarcalaul.

BIZANTIN, -A adj. 1. propriu Bizantului sau Imperiului Bizantin. ♦ arta ~a = arta caracterizata prin predominarea cupolei, a suprafetelor si liniilor curbe in arhitectura si printr-o varietate de culori in ornamentatie. 2. (fig.) intrigant; perfid, corupt. (< fr. byzantin, lat. bysantinus)

MEANDRU s. n. 1. cotitura mare a cursului unei ape curgatoare. ◊ sinuozitate. 2. motiv ornamental dintr-o imbinare de linii curbe sau frante reprezentand stilizarea unui val. (< fr. meandre)

MODERN-STYLE STAIL/ s. n. denumire data in jurul anilor 1900 unui stil in artele decorative, caracterizat prin preferinta pentru liniile curbe, formele alungite si arabescurile unduioase, frecvent in mobilier, orfevrarie, ceramica, imprimeuri etc. (< engl. modern style)

PISTOLET s. n. 1. arma de foc semiautomata, mai mica decat pistolul¹ (1), avand magazia de cartuse cu incarcatorul montata in pat. 2. instrument de desen (din celuloid), pentru trasarea liniilor curbe; florar. (< fr. pistolet)

POMPADOUR DUR/ adj. stil ~ = stil de mobilier, de decoratie interioara de la sfarsitul domniei lui Ludovic al XV-lea, caracterizat prin linii curbe, ondulate. (< fr. pompadour)

circumferenta f., pl. e (lat. circumferentia, d. circum, in prejur [!] si ferre, a duce. V. su-fer). Geom. linie curba ale carei puncte-s toate egal departate de un punct interior numit centru. Ocol, ocolire: aceasta gradina are o circumferenta de 1000 de metri. – Fals -inta.

cirjoi n., pl. oaie. Est. linie curba.

GEODEZIC, -A, geodezici, -ce, adj. Care apartine geodeziei, privitor la geodezie. ◊ Punct geodezic = punct de pe suprafata terestra a carui pozitie este precis stabilita (constituind baza pentru masuratori noi). linie geodezica = curba mai scurta decat oricare alta curba situata pe aceeasi suprafata si trecand prin aceleasi puncte. Triunghi geodezic = triunghi ale carui varfuri sunt puncte geodezice. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geodesique.

IZOBAR, -A, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformarile unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constanta. ♦ linie (sau curba) izobara (si substantivat, f.) = linie care uneste pe o harta, pe o diagrama etc. punctele cu aceeasi presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeasi masa atomica, dar care difera prin numarul atomic si se gasesc in casute diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare.

ROCOCO adj. invar. 1. (In arhitectura si in arta decorativa; in sintagma) Stil rococo (si substantivat, n.) = stil artistic de ornamentatie raspandit in sec. XVIII, provenind din Franta, caracterizat printr-o bogatie excesiva de linii, de curbe, de ghirlande impletite asimetric, incrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo.

DESEN, desene, s. n. l. Reprezentare grafica a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafata plana sau curba, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de masini etc.) prin desen (1), in scopul fabricarii lor. 3. Planul unei constructii. 4. Ornamentatia unei cusaturi. [Pl. si: desenuri. – Var.: desemn s. n.] – Din fr. dessin.

COTIDALA, cotidale, adj. (Geogr.; in sintagma) linie cotidala = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor in care mareele au loc la aceeasi ora. – Din engl. cotidal.

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

AGONIC², -A adj. (Fiz.) curba agonica = linie de declinatie magnetica zero; agona. [Cf. germ. agonisch].

BATIMETRIC, -A adj. Referitor la batimetrie, de batimetrie. ◊ curba batimetrica = linie care uneste punctele de egala adancime ale fundului unei mari sau ale unui ocean; izobata. [< fr. bathymetrique].

ARABESC s.n. (Mai ales la pl.) 1. Ornament inspirat din arta araba. ♦ Motiv decorativ ornamental cu linii si curbe inclinate bizar, constand din diverse figuri (linii, frunze, flori etc.) impletite simetric. 2. (Coregr., sport) Pozitie in dansul academic, la patinaj sau la gimnastica, cu piciorul liber intins si ridicat inapoi. // s.f. Compozitie muzicala cu caracter avantat si gratios. [Pl. -uri. / < fr. arabesque, it. arabesco, germ. Arabeske].

COTIDAL, -A adj. linie cotidala = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor in care mareele au loc la aceeasi ora. [< fr. cotidal].

CONTUR s. n. 1. linie inchisa care margineste o suprafata, un corp, un obiect. 2. reprezentare grafica a unei astfel de linii. ◊ (pl.) curbe sinuoase. (< fr. contour)

INTERCOTIDAL, -A adj. (despre zone marine) cuprins intre limitele extreme ale oscilatiilor mareelor. ♦ linie ~a = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor unde mareea are loc in acelasi timp. (< fr. intercotidal)

GABARIT, gabarite, s. n. Sablon in al carui contur, format din linii drepte sau curbe, trebuie sa se cuprinda dimensiunile unui profil; contur, format din linii drepte sau curbe, care limiteaza dimensiunile maxime ale profilului unui obiect, ale unei constructii etc. ♦ Greutate care depaseste limita maxima admisa sau pe cea normala. – Din fr. gabarit.

PLIERE, plieri, s. f. Actiunea de a plia. 1. Operatie manuala sau mecanizata de indoire si de asezare in pliuri a hartiei sau a materialelor textile; pliaj. 2. Indoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [Pr.: pli-e-] – V. plia.

MEANDRU, meandre, s. n. 1. Bucla accentuata a unei ape curgatoare, mai ales in regiunile de ses. ♦ P. a**l. Sinuozitate, cotitura (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frante sau curbe, sugerand stilizarea unor valuri de apa. [Pr.: me-an-] – Din fr. meandre.

curba ~e f. 1) linie in forma de arc; linie arcuita. 2) linie care reprezinta grafic fazele succesive, variabile, caracteristice unui fenomen. 3) Cotitura in forma de arc (a unui rau, a unui drum). ◊ A lua ~a a face un viraj. ~ de nivel curba care uneste pe o harta punctele aflate la aceeasi altitudine. /<fr. courbe

DESEN s.n. 1. Prezentare grafica a unui obiect printr-o imbinare de linii drepte sau curbe, prin puncte, pete etc. ◊ Desen liber = desen facut cu mana libera, fara instrumente; desen tehnic = desen care reprezinta la scara planul unui obiect, al unei constructii etc.; desene animate = insiruire de desene care reprezinta fazele unei miscari si care, redate succesiv pe ecran, dau impresia unor fiinte vii cinematografice. V. animatie. 2. Arta si tehnica de a desena. 3. Planul unei constructii. 4. Ornamentatia unei tesaturi. [Pl. -ne, var. desemn s.n. / < fr. dessin].

curba s.f. 1. linie care reprezinta grafic o relatie intre doua marimi variabile. ♦ Cotitura in forma de arc. ◊ (Despre vehicule) A lua curba = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variatiilor unui fenomen. 3. curba de nivel = linie care uneste punctele de egala altitudine ale pamantului. [< fr. courbe].

PLIERE s.f. Actiunea de a plia si rezultatul ei. ♦ Indoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [< plia].

MIXTILINIU, -IE adj. 1. format din linii drepte si curbe. 2. (despre cristale) cu fete plane si curbe. (< fr. mixtiligne)

PLIERE s. f. actiunea de a plia; pliaj. ◊ indoire cu 180º a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. (< plia)

SUPRAFATA, suprafete, s. f. 1. Partea exterioara sau de deasupra a unui corp; fata. ◊ Loc. adv. La suprafata = fara a patrunde in esenta lucrurilor, in mod superficial. 2. Intindere nelimitata (de teren, de padure etc.) considerata sub raportul lungimii si latimii, masurata in unitati la patrat. ◊ Suprafata de respiratie = suprafata pulmonara care da capacitatea respiratorie. ♦ (Geom.) Arie² limitata de o linie inchisa (franta sau curba) masurata in unitati la patrat. – Din supra- + fata (dupa fr. surface).

SECANT, -A, secanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care intretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersecteaza una sau mai multe suprafete. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care intersecteaza in doua puncte un cerc sau o curba sau care intersecteaza una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Functie trigonometrica care, inmultita cu functia cosinus, este egala cu functia unitate. – Din fr. secant.

SUPRAFATA, suprafete, s. f. 1. Partea exterioara sau de deasupra a unui corp; fata. ♦ Fig. Exterior, aparenta. ◊ Loc. adj. De suprafata = care nu are profunzime; superficial. * Loc. adv. La suprafata = fara a patrunde in esenta lucrurilor, in mod superficial. 2. Intindere delimitata considerata sub raportul lungimii si latimii. ♦ (Geom.) Arie limitata de o linie inchisa (franta sau curba) masurata in unitati la patrat. – Supra- + fata (dupa fr. surface).

ARABESC ~uri n. 1) Ornamentatie specifica artei arabe (constand dintr-un amestec de linii, frunze, forme geometrice etc.). 2) linie sinuoasa, formata din curbe. 3) Figura de balet (inspirata din dansul oriental). /<fr. arabesque

curb, -A adj. (Despre linii) Arcuit, incovoiat; (despre un plan) boltit (concav sau convex). [< fr. courbe, cf. lat. curvus].

TANGENT, -A, tangenti, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte) Care atinge o curba intr-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care contine tangente (2) la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafete, care atinge suprafata intr-un singur punct. 2. S. f. linie dreapta care atinge o curba intr-un singur punct. ◊ Loc. adv. In (sau prin) tangenta = tangential. ◊ Expr. A scapa prin tangenta = a se eschiva de la un lucru prinzand momentul potrivit; a scapa cu greu dintr-o situatie dificila. 3. S. f. Functie trigonometrica egala cu catul dintre functia sinus si functia cosinus. – Din fr. tangent.

curb ~a (~i,~e) (despre linii) Care are forma de arc; incovoiat. /<fr. courbe, lat. curbus

STEREOAUTOGRAF s.n. Aparat pentru trasarea automata a curbelor de nivel si a liniilor de planimetrie dupa stereograme. [< Pron. -re-o-a-u-, / cf. fr. stereoautographe].

COTIDAL, -A adj. linie ~a (si s. f.) = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor in care mareele se produc simultan. (< fr., engl. cotidal)

curb, -A I. adj. (despre linii) arcuit, incovoiat; (despre un plan) boltit. II. s. f. 1. linie care reprezinta grafic o relatie intre doua marimi variabile. ♦ cotitura in forma de arc. ♦ (despre vehicule) a lua ~ a = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variatiilor unui fenomen. 3. ~ de nivel = linie care uneste punctele cu aceeasi altitudine ale unei suprafete de teren; izohipsa. (< fr. courbe, lat. curvus)

STEREOAUTOGRAF s. n. aparat pentru trasarea automata a curbelor de nivel si a liniilor de planimetrie dupa stereograme. (< fr. stereoautographe)

ASIMPTOTA, asimptote, s. f. (Mat.) linie (dreapta) de care se apropie o curba, dar pe care nu o atinge niciodata la o distanta finita. – Din fr. asymptote.

CONTRAcurba, contracurbe, s. f. curba a unei sosele sau a unei linii de cale ferata, care urmeaza imediat dupa o alta curba situata in acelasi plan, dar cu concavitatea in sens contrar. – Din fr. contre-courbe.

A DESCRIE descriu tranz. 1) (aspecte din realitate) A reprezenta in scris sau oral, enumerand detaliile. 2) (curbe, arcuri etc.) A marca printr-o linie subtire; a trasa. 3) (traiectorii) A lasa in forma de urma ca rezultat al miscarii. [Sil. -cri-e] /<fr. decrire

ASIMPTOTA, asimptote, s. f. linie (dreapta) de care se apropie o curba, dar pe care nu o atinge niciodata la o distanta finita. – Fr. asymptote (< gr.).

DIRECTOR¹, -OARE, directori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care dirijeaza sau conduce ceva, care indica directia. ◊ Roti directoare = rotile din fata ale unui vehicul, cu ajutorul carora se stabileste directia de mers. Plan director = harta sau plan al unei regiuni la scara de 1/20000. linie directoare = linie fixa pe care aluneca alta linie care, prin miscarea ei in spatiu, descrie o suprafata. ♦ Fig. Care indica linia de conduita, care indrumeaza (activitatea). 2. S. f. curba pe care se sprijina generatoarele rectilinii ale unei suprafete riglate. 3. S. n. (Elt.) Element constructiv al unei antene (2), folosit pentru marirea directivitatii. – Din fr. directeur, lat. director, -oris.

CONTRASINA ~e f. Sina montata paralel cu linia principala a caii ferate, in special la curbe, pentru a evita deraierile, si la treceri de nivel, pentru a ridica terasamentul soselei. /contra- + sina

asimptota f., pl. e (vgr. asymptotos, care nu coincide, d. a 6 si sympipto, coincid. V. simptoma). Geom. linie dreapta care se apropie constant de o curba fara s´o poata ajunge vre-odata. V. limita.

TANGENT ~ta (~ti, ~te) (despre drepte, planuri, linii) Care atinge intr-un singur punct o lunie curba sau un plan fara a le intersecta. /<fr. tangent, germ. Tangente

IZOHIPSA s.f. linie care uneste pe harta punctele cu aceeasi altitudine; curba de nivel. [Var. isohipsa s.f. / < fr. isohypse, cf. gr. isos – egal, hypsos – inaltime].

IZOTERMA ~e f. 1) curba pe o diagrama care uneste punctele cu aceeasi temperatura. 2) linie pe o harta geografica care uneste punctele cu aceeasi temperatura a aerului, a apei si a solului. /<fr. isotherme

RACORDARE s.f. Actiunea de a racorda si rezultatul ei; stabilire a unui contact; racordaj. ♦ (Geom.) Operatie prin care doua linii care se intretaie sunt unite printr-un arc de curba tangent la fiecare dintre ele. [< racorda].

CERC¹ s. n. 1. curba plana inchisa la distanta egala fata de centru. 2. figura, linie, miscare in forma de cerc (1). 3. grup de persoane legate intre ele prin idei, convingeri, preocupari sau interese comune. 4. limita, intindere. (< lat. circus, dupa fr. cercle)

GENERATOR, -OARE, generatori, -oare, adj., subst. I. Adj. Care genereaza, produce, determina ceva. II. S. f. linie dreapta care genereaza prin deplasarea in spatiu (pe o traiectorie curba) o suprafata riglata. III. S. n. 1. Aparat, masina sau instalatie care serveste la producerea unei forme de energie, folosind energie de o alta forma. ◊ Generator cuantic = generator sau amplificator de radiatii electromagnetice care functioneaza pe baza fenomenului de emisie stimulata a radiatiilor. Generator de zgomot = dispozitiv electronic care produce o tensiune de zgomot (de obicei aleator) spre a fi folosita in masuratori. Generator de aeroioni = aeroionizator. 2. Aparat sau instalatie care serveste la producerea unui fluid sau a unei suspensii fluide. – Din fr. generateur, lat. generator, -oris.

IZODINAMIC, -A I. adj. care are, produce aceeasi energie. II. s. f. 1. linie care uneste punctele cu aceeasi intensitate orizontala a campului magnetic terestru. 2. curba care uneste intr-un sistem fizi-co-chimic punctele cu aceeasi energie. (< fr. isodynamique)

AliniaMENT (dupa fr.) s. n. 1. linie dreapta, determinata pe un teren prin pozitia mai multor puncte sau obiecte (repere); p. ext. pozitia mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. 2. Portiune dreapta din traseul unei cai de comunicatie, cuprinsa intre doua curbe consecutive. 3. (MILIT.) Fasie de teren care, datorita conditiilor naturale, prezinta o importanta tactica, operativa sau strategica pentru actiunile de lupta ce se desfasoara in raionul respectiv.

IZOTERM, -A, izotermi, -e, adj., s.f. I. Adj. (Despre transformari fizico-chimice) Care se produce la o temperatura constanta; izotermic. II. S.f. 1. linie care uneste punctele cu aceeasi temperatura (medie) a aerului, apei sau solului intr-o perioada determinata. ♦ curba care uneste pe o diagrama punctele cu temperatura constanta ale unui proces fizico-chimic. 2. Masina de transport cu instalatie speciala, care mentine o temperatura constanta. (cf. fr. isotherme)

CIRCUMFERINTA s.f. 1. curba plana inchisa, ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru; lungimea unui cerc. 2. linie imprejmuitoare a unui corp rotund, a unui loc. [Var. circomferinta s.f. / < lat. circumferentia < circum – imprejur, ferre – a purta, cf. fr. circonference].

AliniaMENT, aliniamente, s. n. 1. linie dreapta, determinata pe un teren prin pozitia mai multor puncte sau obiecte; p. ext. pozitia mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcata prin jaloane, tarusi etc. 2. Portiune dreapta din traseul unei cai de comunicatie, cuprinsa intre doua curbe consecutive. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement.

CIRCUMFERINTA, circumferinte, s. f. 1. curba plana inchisa, ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru; cerc; lungimea unui cerc. 2. linie imprejmuitoare a unui corp, a unui loc in forma (relativ) rotunda; lungime a conturului unui corp. [Var.: circomferinta s. f.] – Din lat. circumferentia, fr. circonference.

AliniaMENT s. n. 1. linie dreapta de teren determinata pe puncte caracteristice. 2. portiune dreapta din traseul unei cai de comunicatie cuprinsa intre doua curbe consecutive. (dupa fr. alignement)

TANGENT, -A I. adj. (despre drepte, plane) care atinge intr-un singur punct o linie, o suprafata sau o alta figura geometrica, fara a o taia. II. s. f. 1. dreapta care atinge o curba intr-un singur punct. 2. functie trigonometrica, catul dintre sinus si cosinus. ♦ (fig.) in (sau prin) ~ = tangential. (< fr. tangent/e/, lat. tangens)

IZOTERM, -A, izotermi, -e, adj. (Despre transformarile sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatura constanta. ◊ linie izoterma (si substantivat, f.) = linie care uneste pe o harta geografica punctele terestre cu aceeasi temperatura medie a aerului, a apei sau a solului intr-o anumita perioada. curba izoterma (si substantivat, f.) = curba care uneste, pe o diagrama, punctele cu aceeasi temperatura ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme.

CAMBRAT, -A (‹ cambra) adj. curbat in forma de cerc. ♦ Pozitie c. = (la om) atitudine fortata a corpului (indoit) in care sint solicitati toti muschii ce intervin in mentinerea echilibrului; (la animalele patrupede) pozitie fortata in care membrele anterioare se afla inapoia liniei de aplomb, iar cele posterioare inaintea acesteia.