ZARE, zari, s. f. 1. Partea cerului sau a pamantului pe care o margineste linia orizontului; orizont. ◊ Loc. adv. In zare sau (rar) In zari = la orizont; p. ext. departe. Din zari = din departari. ♦ (La pl.) Vazduh. 2. Lumina care se imprastie in jurul unei surse luminoase; raza. ♦ Expr. A se uita (sau a privi) in zare la ceva = a privi un obiect (transparent) asezandu-l in dreptul unei surse de lumina pentru a-l vedea mai bine. (O) zare de... = o cantitate mica de...** Zori de ziua, zorii zilei, 3. Culme, creasta, coama, varf. – Din sl. zarja.

POALA, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui vesmant femeiesc sau a unor obiecte de imbracaminte (incheiate in fata); tivitura a unui obiect de imbracaminte; partea de la talie in jos, mai larga, a unor vesminte; (pop.) fusta. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) inaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ◊ Expr. A se tine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta in preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se departa de dansa; b) a urmari cu insistenta pe cineva, a se tine scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasa, a avea greutati familiale. (Fam.; despre femei) A tine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lasa (cuiva) prea multa libertate de actiune, a-l tine din scurt, a dispune de cineva. A-si da poalele peste cap sau a-si lua (ori a-si pune) poalele in cap = a nu mai tine socoteala de nimic, a depasi orice limita; a da pe fata un caracter josnic, imoral. A saruta poala (sau poalele) cuiva = a saruta partea de jos a hainei unui suveran in semn de supunere si respect, potrivit unui obicei azi iesit din uz; a se inchina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Placinta cu) poale (sau poalele)-n brau = placinta facuta din bucati patrate de aluat, ale carei colturi se intorc peste umplutura, formand un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsa intre brau si genunchi, impreuna cu partea de imbracaminte corespunzatoare, la o persoana care sade; partea de jos si din fata a unei fuste, a unui sort etc. adusa in sus si tinuta cu mana sau prinsa in brau, formand o adancitura in care se pot aduna ori dure anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = in cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva in poala = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse intr-o poala (I 2). O poala de oua. 3. Spec. (La pl.) Bucata de panza frumos lucrata cu care se impodobeste o icoana sau cu care se acopera masa din altar. 4. Parte marginala a unei piei (care acopere abdomenul si picioarele animalului). II. P. a**l. 1. Margine a unei paduri situata de obicei mai in vale. 2. Parte a cerului marginita de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zona mai larga de la baza unei forme de relief inalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei cladiri, a unui zid; baza, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-randunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbura; poala-Sfintei-Marii = planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina inalta, cu frunze mici, aromate si flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; in sintagma) Poala alba = leucoree. – Din sl. pola.

SCALDATOARE, scaldatori, s. f. 1. Loc de scaldat; scalda. 2. (Pop.) Cada, albie; p. ext. bazin. 3. Imbaiere, baie; scaldat. 4. Fig. (Rar) Trecere a soarelui dincolo de linia orizontului; apus. – Scalda + suf. -atoare.

CUFUNDA, cufund, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a face sa intre intr-un lichid sau intr-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adanci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra in adanc; a disparea (undeva). ♦ A prezenta o adancitura. ♦ (Despre ochi) A fi infundat in orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (in umbra, in intuneric etc.). ♦ Fig. (Despre astri) A trece dincolo de orizont; a apune (dupa linia orizontului). ♦ (Despre pamant) A se prabusi. 3. Refl. Fig. A se lasa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (inv.) acufunda vb. I] – Lat. confundare.

ZARE zari f. 1) Portiune a cerului sau a globului terestru marginita de linia orizontului; zariste. ◊ In zari in departari. 2) Lumina din jurul unei surse luminoase. ◊ A se uita in zare (la un obiect) a examina un obiect transparent, asezandu-l in dreptul unei surse de lumina. 3) Lumina care apare la orizont inainte de rasaritul Soarelui; zori. [G.-D. zarii] /<sl. zarja

ZARISTE ~i f. 1) Portiune a cerului sau a globului terestru marginita de linia orizontului; zare. 2) Loc deschis, fara copaci, intr-o padure; luminis. /zare + suf. ~iste

ZARE, zari, s. f. 1. Partea cerului sau a pamantului pe care o margineste linia orizontului. ◊ Loc. adv. In zare sau (rar) in zari = la orizont; p. ext. departe. Din zari = din departari. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) in zare (sau in zari) = a se uita spre orizont, in departare, fara o tinta precisa. In zarea departata sau in fundul zarii = in departare, departe. ♦ (La pl.) Vazduh. Vei privi prin zari senine Stelele (COSBUC). 2. Lumina. Mosneagul puse mana pe pahar si-l ridica in zarea fanarului (SADOVEANU). ◊ Expr. A se uita (sau a privi) in zare la ceva = a privi un obiect transparent, asezandu-l in dreptul unei surse de lumina. O zare de... = o cantitate mica de... ♦ Raza. Esti demon, copila, ca numai c-o zare Din genele-ti lunge, din ochiul tau mare Facusi pe-al meu inger cu spaima sa zboare (EMINESCU). ♦ Zori de ziua, zorii zilei. De ce sa cada crinul in zarea diminetii? (ALECSANDRI). 3. Culme, creasta, varf. – Slav (v. sl. zarja).

orizontAL ~a (~i, ~e) si adverbial Care este paralel cu orizontul. linie ~a. A plana ~. /<germ., fr. horizontal

ASCENDENT, -A I. adj. 1. urcator, suitor; ascensiv. ◊ (despre un astru) care se inalta deasupra liniei orizontului. 2. (fig.) in dezvoltare progresiva. II. s. m. f. ruda in linie directa care face parte dintr-o generatie anterioara. III. s. n. 1. inaltare a unui astru deasupra orizontului. 2. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului in momentul nasterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la nastere. 3. autoritate morala, influenta (asupra cuiva). (< fr. ascendant, lat. ascendens)

orizont ~uri n. 1) linie care delimiteaza aparent sfera cereasca de suprafata globului pamantesc. 2) Portiune a suprafetei globului terestru vizibila pe un teren deschis. 3) fig. Cerc de cunostinte si de interese ale unui om; nivel intelectual. ◊ Fara ~ cu vederi inguste; cu conceptii inapoiate. 4) Subdiviziunea stratigrafica cea mai mica in cuprinsul unui etaj geologic. 5) Totalitate a constructiilor miniere situate la acelasi nivel. 6) (in artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat. 7) (la teatru) Decor care acopera partea din fund a unei scene. /<lat. horison, ~ntis, ngr. orizon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon

orizont s.n. 1. linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei Pamantului cu bolta cereasca. ◊ orizont ceresc = cercul mare rezultat din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe raza observatorului si care trece prin centrul Pamantului. 2. (Fig.) Intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. Strat sau ansamblu de strate de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, alcatuit in general din aceeasi roca. ♦ Totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 4. Fundal (in teatru, in pictura etc.). [Var. orizon s.n. / < lat., gr. horizon, cf. fr. horizon, it. orizzonte].

ORIZONT s. n. 1. linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei terestre cu bolta cereasca. ◊ cerc din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe directia verticala dusa prin centrul Pamantului sau prin locul de observatie. 2. (fig.) intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp dupa care se face previziunea evolutiei fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, prin compozitia petrografica si prin resturile de organisme pe care le contine. ◊ totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 5. arie de raspandire a trasaturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizatie. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizatie suprapuse in imprejurari diferite. 6. fundal (in teatru, in pictura etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observatiilor cu sextantul, care permite masurarea inaltimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr., lat. horizon)

SUITOR, -OARE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care suie, urca, ascendent; spec. (despre plante) agatator. 2. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonatie crescanda; ascendent. 3. S. f. Trecere verticala sau inclinata prin care se realizeaza legatura intre doua lucrari miniere situate la nivele diferite sau intre un orizont subteran si suprafata si care nu este echipata cu mijloace de transport. 4. S. m. (Inv.) Ruda in linie ascendenta. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor.

TUR s. n. 1. miscare circulara sau liniara pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turatie (2); tura¹ (2). ♦ ~-retur = dus si intors, plecare si sosire; ~ de orizont = observare succesiva a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pista = zbor de pe un traseu dreptunghiular, in jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivela = a incepe turnarea unui film. ◊ plimbare scurta, raita. ♦ ~ de oras = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ actiune care cere indemanare, agilitate, putere. ♦ ~ de forta = efort, intreprindere indrazneata. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumatate din totalul etapelor. ◊ intrecere sportiva (de ciclism), in care se parcurge un circuit pe distanta lunga. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapa a unor alegeri care se repeta. 3. (tehn.) miscare circulara in jurul unui ax. 4. (la jocul de carti) ciclu de jocuri in care fiecare partener distribuie cartile, pe rand. (< fr. tour)

TUR s.n. 1. Miscare circulara sau liniara pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turatie (2); ; tura¹ (2). ♦ Tur-retur = dus si intors, plecare si sosire; tur de orizont = observare succesiva a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pista = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat in jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivela = a incepe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurta, raita. ♦ (Liv.) Actiune care cere indemanare, agilitate, putere. ♦ Tur de forta = efort, intreprindere indrazneata. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzand jumatate din totalul etapelor. ♦ Intrecere sportiva, mai ales de ciclism, in care se parcurge un circuit pe ditanta lunga. 3. (Tehn.) Miscare circulara in jurul unui ax. 4. (La jocul de carti) Ciclu de jocuri in care fiecare partener distribuie cartile, pe rand. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru intors].

RAMPA, rampe, s. f. 1. Platforma (la nivelul pardoselii unor vehicule) care inlesneste incarcarea si descarcarea marfurilor; loc inaltat (langa linia ferata) destinat incarcarii si descarcarii marfurilor. 2. Balustrada de lemn, de fier sau de piatra de-a lungul unei scari sau (rar) unui pod. ♦ Bariera. 3. Partea din fata a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivalta; p. gener. scena. ◊ Expr. A chema la rampa = a cere, prin aplauze, ca artistii sa reapara pe scena. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra in repertoriul unui teatru, a fi jucat in fata publicului. 4. Portiune inclinata fata de orizontala a unui drum sau a unei cai ferate, parcursa in sensul urcarii. 5. Lucrare miniera prin care se face legatura intre galeria de transport a unui orizont si un put de mina sau un plan inclinat. 6. (In sintagma) Rampa de lansare = platforma prevazuta cu dispozitive de orientare si ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.