leafa (lefe), s. f. – 1. Partea scobita a unei linguri, gavan. – 2. Polonic de lemn, lingura de lemn. – 3. Mai de lemn, paleta, racheta. – 4. Lama, taisul unor instrumente. – 5. Capatul daracului. – Var. (Bucov.) leasca. Germ. Loffel „lingura”, prin intermediul sas. leifel (Lacea, Dacor., IV, 779; DAR).

FACALUI, facaluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecand si zdrobind (cu o lingura de lemn) unele legume fierte, indeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. facalet.

cioaca, cioace, s.f. (pop.) 1. deal, inaltime, varf de deal. 2. carlig care tine un obiect de altul; scoaba, clobant, carliont. 3. capatul lemnului vertical al ferastraului. 4. (reg.) tarnacop, cazma, crampan, gheunoaie, chirlopan, tarsita. 5. unealta de taiat si de scobit; ciuc, ticlu, pupaza, dihoroi, scobitor, salmoc. 6. lingura de lemn de baut apa; polonic, caus, cauc, cupa, hargaie, cofa. 7. trunchiul unui arbore scos cu radacinile din pamant. 8. cioara neagra de clopotnita. 9. unealta de dogarie cu care se imping cercurile la locul lor.

facali (-lesc, -it), vb. – A bate, a amesteca terciul cu un bat. – Var. facalui. Creatie expresiva, dupa cum o indica terminatia caracteristica -li (pentru valoarea expresiva a acestei terminatii, cf. Graur, BL, VI, 91-97), cf. cocoli, mozoli, cu sensuri aproape identice. – Der. facalet, s. n. (bat cu care se mesteca, vergea; bleg, tont), pe care Tiktin, Draganu, Dacor., III, 714 si Scriban il deriva din mag. fa-kalan „lingura de lemn” si il considera drept baza a celorlalti der., ceea ce nu pare posibil; facalitoare, s. f. (facalet, vergea); facaluitura, s. f. (terci); facau, s. n. (cep de moara de apa), dupa ipoteza putin probabila a lui Cihac, II, 106, din ceh. valch „piua”.

linguraR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. Mester care lucreaza (sau vinde) linguri de lemn. 2. Tigan (care face linguri). II. S. n. Polita speciala pe care se tin (la tara) lingurile si alte accesorii de masa sau de bucatarie. – lingura + suf. -ar.

RUDAR, rudari, s. m. Denumire data, in tarile romanesti, unor lucratori (tigani) care confectionau obiecte din lemn; p. ext. mester tigan care lucreaza din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

CAUS, cause, s. n. 1. Vas de lemn in forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ◊ Expr. A face mana caus = a da mainii forma unui recipient, apropiind degetele si adancind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra intr-un caus (1). 2. lingura mare de lemn cu care se toarna vinul din pritoaca in cada. 3. lingura de forma speciala folosita la prepararea branzeturilor, cu care se scoate, se asaza si se amesteca coagulul. 4. lingura de tabla sau de lemn cu ajutorul careia se scoate apa din barca. 5. Piesa din tabla folosita pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a doua cabluri intre ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic intr-un port, pentru ambarcatiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -us.

CIORPAC ~ce n. 1) Caus cu coada lunga. 2) lingura mare de lemn. 3) Unealta de pescuit alcatuita dintr-un saculet de plasa prins de capatul unui bat; minciog. /<rus. terpak

tepalau s.n. (reg.) lingura mare de lemn.

CAUS ~e n. 1) Vas de lemn in forma de lingura mare, folosit in gospodarie pentru a lua sau a incarca materiale pulverulente, graunte si, rar, lichide. ◊ A-si face mana (sau mainile) ~ a apropia degetele si a adanci palma in forma de lingura. 2) Cantitate de materiale care incape intr-un astfel de vas. 3) Cupa excavatorului; bena. [Sil. ca-us] /<lat. cau + suf. ~us

CANCIOC, canciocuri, s. n. 1. Unealta de metal in forma de lingura mare cu coada de lemn, folosita de zidari pentru asezarea mortarului pe randurile de caramizi ale unui zid in lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau instalatii. [Var.: canciog s. n.] – Din magh. kancso.

CHIPCEL s. n. Unealta de pescuit peste marunt, formata dintr-o plasa prinsa pe un schelet de lemn si avand forma unei linguri mari. [Var.: chepcel s. n.] – Et. nec.

linguraR ~i m. 1) Mester care face linguri sau alte obiecte din lemn. 2) Negustor de obiecte de acest fel. /lingura + suf. ~ar

sadesca, sadesti, s.f. (reg.) 1. instrument rudimentar de vanturat grauntele; vanturesca. 2. (in forma: sidesca) caus de metal folosit la moara. 3. (in forma: sudesca) lingura de metal sau de lemn.

CANCIOG, cancioguri, s. n. Unealta de metal in forma de lingura mare cu coada de lemn, folosita de zidari pentru asezarea mortarului pe randurile de caramizi ale unui zid in lucru. – Magh. kancso.

RUDAR ~i m. Mester care face albii, linguri, fuse si alte obiecte de lemn. /< bulg. rudar