mama (mame), s. f. – Femeie considerata in raport cu copiii ei. – Mr., megl. mama. Creatie expresiva, probabil continuarea directa a lat. mamma (Diez, I, 260; Puscariu 1019; Candrea-Dens., 1044; REW 5307). Este cuvint infantil, de uz foarte general, bazat pe ideea de „hrana” sau „persoana care procura hrana”; in asa fel ca ajunge sa semnifice atit „mama” cit si „tita”; cf. v. gr. μάμμα, ngr. μάμα alb. meme, sl. (bg., sb., cr., rus.) mama, mag. mama, it. mamma, fr. maman, sp. mama etc. Continuarea lat. mamma pare sa se demonstreze prin mr. mamos „care are gusa”. Fara indoiala, exista unii care-l pun in legatura cu alb. (Philippide, II, 646), si cu sl. (Cihac, II, 185; Conev 57; cf. Puscariu, Lr., 281). E cuvint de larga circulatie (ALR, I, 155). In limbaj vulgar, in Munt., se abreviaza cu un adj. posesiv: ma-ta (‹ mama-ta) ma-sa (‹ mama-sa), cf. it. mammata, mr. ma-ta. Cf. muma, mamaliga. Der. mamaie, s. f. (mama); mamica, s. f. (mama); mamuca, s. f. (Mold., mama); mama-mare, s. f. (bunica); muca, s. f. (Olt., mama), reducere din mamuca; muica, s. f. (Olt., mama), incrucisare a cuvintului anterior cu maica.

eu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(u), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Puscariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(e), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie ‹ mihi, dat. (i)mi ‹ mi, acuz. ma ‹ mē sau mine ‹ mēne. Se foloseste acuz. cu prep.: cu mine, fara mine, decit mine, pentru mine, etc. In Munt., in limbajul popular si vulgar, se pronunta io.

SUBURBAN, -A, suburbani, -e, adj. Care tine de o suburbie, situat intr-o suburbie, privitor la o suburbie. ◊ Comuna suburbana = comuna situata in imediata apropiere a unui oras sau la marginea acestuia si depinzand administrativ de acesta. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circula in imprejurimile orasului, care face legatura intre oras si suburbii. ♦ Fig. (Rar; despre comportarea, limbajul etc. cuiva) Lipsit de politete; vulgar. – Din fr. suburbain, lat. suburbanus.

BURLESC, -A I. adj. de un comic exagerat, grotesc, caraghios, (adesea) vulgar. II. s. n. gen de comic, contrastul dintre demnitatea personajului si limbajul lui grosolan, din amestecul situatiilor serioase cu cele absurde. II. s. f. piesa instrumentala sau orchestrala cu caracter comic. (< fr. burlesque, it. burlesco)