Rezultate din textul definițiilor
BENGALI s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Nume dat mai multor pasari, inrudite cu vrabia, cu penajul colorat in albastru ori cafeniu, originare din India. 2. Adj. (In sintagma) Limba bengali = limba vorbita in Bengal (India). [Acc. si: bengali] – Din fr. bengali.
KHMER, -A adj., s.m. f. (locuitor) care apartine unor populatii din Cambogia, sudul Vietnamului, Laosului si sud-estul Thailandei. ♦ (s.f.) limba vorbita de khmeri. (‹ fr. khmer)
FINLANDEZ, -A, finlandezi, -e, adj. Care apartine Finlandei sau populatiei ei, privitor la Finlanda; (substantivat, f.) limba vorbita in Finlanda; (s. m. si f.) persoana care face parte din populatia de baza a Finlandei sau care este originara de acolo.
anghilest (-te), s. n. – Octoih. Probabil din sl. angeli jest „ingerul este”, care trebuie sa fie inceputul unuia din imnurile octoihului. Hadeu 1203 il considera un sing. de la *anghilesti, din rus. angeliskaja „(cinturi) angelice”; dar un astfel de sing. ar fi trebuit sa dea in mod normal *anghilesc. Sec. XVI-XVIII, astazi inv. Nu este atestata folosirea sa in limba vorbita.
ateu (atei), s. m. – Persoana care neaga existenta lui Dumnezeu. – Mr. atheu. Fr. athee. Uzul adj. (Eminescu) este rar in limba vorbita. – Der. ateism, s. n. (negare a existentei lui Dumnezeu), cu var. ateizmos, inv., care apare din sec. XVIII, din gr. (Galdi 155): ateist, adj. (de ateu, referitor la ateism); ateistic, adj. (ateu).
ORAL, -A adj. 1. Transmis prin viu grai, verbal; din gura in gura. ♦ (si s.n.; despre examene, probe) Care se face verbal; care caracterizeaza limba vorbita, vorbirea. ♦ Stil oral = maniera de exprimare scrisa care imita exprimarea prin viu grai. 2. Sunet oral = sunet la pronuntarea caruia aerul trece numai prin gura. 3. Care se administreaza pe cale bucala. [< fr. oral, it. orale, cf. lat. os, oris – gura].
AINU s. n. limba vorbita de vechile populatii din arhipelagul nipon. (< fr. ainou)
ALGONKIN, -A adj., s. m. f. (aborigen indian) din America de Nord ◊ (s. f.) limba vorbita de algonkini. (< germ. Algonkin /indianer/)
BOSIMAN, -A adj., s. m. f. (bastinas) dintr-o populatie negrida din sudul Africii (desertul Kalahari). ◊ (s. f.) limba vorbita de bosimani. (< fr. boschiman)
CANANEAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Canaan. ◊ (s. f.) limba vorbita in Canaan. (< fr. cananeen)
CRETAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Creta. ◊ (s. f.) limba vorbita in Creta antica. (dupa fr. cretois)
CROAT, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Croatia. ◊ (s. f.) limba vorbita in Croatia. (< fr. croate, germ. Kroate)
DEMOTICA adj. scriere ~a = denumire data scrierii cursive din Egiptul antic, simplificare a scrierii hieratice. ◊ (s. f.) limba vorbita in vechiul Egipt inainte de copta. (< fr. demotique)
ESCHIMOS, -A I. s. m. f. populatie de tip mongoloid care traieste in regiunile arctice din America si Groenlanda. II. adj. care apartine acestei populatii. ◊ (s. f.) limba vorbita de eschimosi. (< fr. esquimau)
GERMAN, -A I s. m. (pl.) popoare indo-europene care au locuit in antichitate in centrul, vestul si estul Europei. II. adj., s. m. f. (locuitor) din Germania. ◊ (s. f.) limba vorbita de germani (II). (< lat. germanus, fr. germain)
HITIT, -A adj., s. m. f. (locuitor) al unei populatii indo-europene din Asia Mica (al II-lea mileniu a. Chr.). ◊ (s. f.) limba vorbita de hititi, cu scriere folosind caractere cuneiforme babiloniene. (< fr., engl. hittite)
HURON, -A adj., s. m. f (indian) care apartine unui trib irochez din America de Nord. ◊ (s. f.) limba vorbita de huroni. ◊ s. m. (fam.) om grosolan, mitocan, mojic. (< fr., engl. huron)
JAPONEZ, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Japonia. II. adj. referitor la Japonia sau la populatia ei. ♦ arta ~a = arta dezvoltata in Japonia, prezentand influente chineze si coreene, caracterizata prin constructii arhitecturale religioase (pagode) si civile (palate) din lemn, cu acoperisul curbat, cu sculpturi in lemn, bronz sau piatra si cu picturi de un mare rafinament. ◊ (s. f.) limba vorbita in Japonia. III. s. f. chifla impletita. (< fr. japonais)
MAIA I. s. n. denumire data unor triburi de amerindieni din America Centrala, care au creat o stralucita civilizatie precolumbiana. II. adj. care apartine acestei populatii. ◊ (s. f.) limba vorbita de acestia. (< sp., fr. maya)
MALAIEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Malaiezia. ◊ (s. f.) limba vorbita in peninsula malaieza si pe coastele insulelor Indoneziei. (< fr. malais)
MONGOL, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Mongolia. II. adj. referitor la mongoli; mongolic. ◊ (s. f.) limba vorbita in Mongolia. (< fr. mongol)
MOSQUITO CHI-/ s. n. limba vorbita de indigenii din Honduras si Nicaragua. (< fr. mosquito)
ORAL, -A adj. 1. care se transmite prin viu grai. ◊ (despre examene, probe; si s. n.) care se face verbal. ◊ care caracterizeaza limba vorbita, vorbirea. ♦ stil ~ = maniera de exprimare scrisa care imita exprimarea prin viu grai. 2. sunet ~ = sunet la pronuntarea caruia aerul trece numai prin gura. 3. cavitate ~a = gura. 4. (despre medicamente) care se administreaza pe cale bucala. (< fr. oral)
SAMARITEAN, -A adj., s. m. f. 1. (locuitor) din Samaria (Palestina). 2. om saritor, milos, gata de a ajuta; filantrop. ◊ (s. f.) limba vorbita de samariteni (1). (< fr. samaritain)
SIAMEZ, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Siam. II. adj. referitor la Siam (Thailanda). ♦ frati ĩ sau surori e = gemeni care s-au nascut cu corpurile lipite; (fig.) prieteni nedespartiti; pisica ~a = rasa de pisici cu ochi albastri, cu parul cafeniu, matasos si coada scurta, originara din Extremul Orient. III. s. f. 1. limba vorbita de siamezi. 2. fotoliu dublu cu spatarele indreptate in sens opus. (< fr. siamois)
SUMERIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Sumer. ◊ (s.f.) limba vorbita la sud de Babilon, cu caractere cuneiforme. (< fr. sumerien)
TUDESC, -A adj. 1. (vechi) german. ◊ (s. f.) limba vorbita de germani in evul mediu. 2. primitiv, grosolan. (< fr. tudesque)
TUPI adj. inv., s. m. f. (membru) al unei populatii amerindiene din Amazonia (Brazilia si Paraguay). ◊ (s.n.) limba vorbita de tupi. (< fr., sp., port. tupi)
scrisni (-nesc, -it), vb. – A crisca, a scirtii. – Var. crisni, (s)cirsni. Megl. crasnes, crasniri. Creatie expresiva, cf. (s)cirsca, si sl. skruzitati (Cihac, II, 329), bg. skrasna (Conev 91). Der. din sl. (cf. si Miklosich, Slaw. Elem., 45; Tiktin) este posibila fara a fi o ipoteza necesara. Var. crisni, este forma cea mai foolosita in limba vorbita (ALR, I, 89). – Der. scrisnet, s. n. (scrisnire).
CISKEI, bantustan in S Rep. Africa de Sud, constituit ca republica independenta la 4 dec. 1981 (nerecunoscut de O.N.U.); 12,1 mii km2; 882,2 mii loc. (1986). Centru ad-tiv: Bisho; limba vorbita: xhosa. Economie agricola (ananas) si pastorala.
ci si (vechi) ce conj. (lat. quid, de unde vine si ce, pron. Cp. si cu lat. quin etiam, ci inca). Dar: nu opt, ci zece: nu multe, ci mult. Nu numai, ci si; nu singur faptu cutare, ci inca: nu numai bun, ci si invatat. Fereste-te de a zice nu opt, dar zece, caci e dupa fr. mais, care e egal si cu „dar”, si cu „ci”. Noi avem, ca si Germanii, si int. lui aber, si al lui sondern. In limba vorbita, ci se suprima si poate fi insemnat mai bine prin doua puncte de cit prin virgula: nu opt: zece (sau, invers, numai pin [!] virgula: zece, nu opt). In exclamatiuni: ci taci odata sau si taci odata sau (mai bine) dar taci odata!
BANTU s. m. invar., adj. invar. 1. S. m. invar. Populatie africana negroida, de o mare diversitate antropologica din Africa Ecuatoriala si Meridionala. 2. Adj. invar. Referitor la bantu (1) sau la limbile vorbite de aceasta populatie. [Acc. si: bantu]. – Din fr. bantous.
CEH, -A, cehi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Cehiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Cehiei sau populatiei ei, privitor la Cehia sau la populatia ei; cehesc. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de cehi (1), facand parte din ramura apuseana a limbilor slave. – Din ceh. cech. Cf. sl. cehu.
CELTIC, -A, celtici, -ce, adj. Care apartine celtilor (1), privitor la celti; celt (2), galic2. ◊ Limbi celtice = familie de limbi vorbite in antichitate (de vechii gali) si astazi (de irlandezi, bretoni etc.), in vestul Europei. – Din fr. celtique.
CHINEZ2, -A, chinezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Chinei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Chinei sau chinezilor2 (1), privitor la China sau la chinezi2; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de chinezi2 (1). [Pl. m. si chineji – China (n. pr.) + suf. -ez.
HAMITIC, -A, hamitici, -ce, adj. Care apartine vechilor hamiti. ◊ Limbi hamitice = grup de limbi vorbite in nordul si estul Africii. – Din fr. hamitique.
HITIT, -A, hititi, -te, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte dintr-o populatie de limba indo-europeana care a patruns in mileniul al II-lea a. Cr. in Asia Mica. 2. Adj. Care apartine hititilor (1), privitor la hititi. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de hititi. – Din fr. hittite.
INDIANISM s. n. Disciplina care se ocupa cu studiul limbilor vorbite in India. ♦ Idiotism propriu limbilor vorbite in India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianisme.
INDONEZIAN, -A, indonezieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Indoneziei sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Indoneziei sau populatiei ei, privitor la Indonezia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba indoneziana. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite in sud-estul Asiei si in Malaiezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonesien.
JAPONEZ, -A, japonezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Japoniei sau care este originara de acolo; nipon. 2. Adj. Care apartine Japoniei sau japonezilor (1), privitor la Japonia sau la japonezi; nipon. ◊ (Substantivat, f.) limba vorbita de japonezi (1). – Din fr. japonais.
KURD, -A, kurzi, -de, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care apartine unui popor care traieste in Turcia, Iran, Irak, Siria, Afganistan, Pakistan, precum si in cateva regiuni din fosta U.R.S.S., sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine kurzilor (1), privitor la kurzi. ◊ (Substantivat, f.) limba vorbita de kurzi (1). – Din fr. kurde.
URALO-ALTAIC, -A, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populatii) Care se afla, traieste in regiunea muntilor Ural si Altai; (despre limbi) vorbit de populatiile care traiesc in regiunea muntilor Ural si Altai. – Din fr. ouralo-altaique.
FRANCEZ, -A, francezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoana care face parte din populatia de baza a Frantei sau este originara de acolo; frantuz. 2. Adj. Care apartine Frantei sau populatiei ei, privitor la Franta sau la populatia ei; frantuzesc. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de francezi. – Din it. francese, fr. francais.
SPANIOL, -A, spanioli, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Spaniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Spaniei sau spaniolilor (1), privitor la Spania sau la spanioli, originar din Spania; spaniolesc. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de spanioli (1). [Pr.: -ni-ol] – Din fr. espagnol, it. spagnolo (dupa Spania).
ROMAN, -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care apartine populatiei de baza a Romaniei sau este originara din Romania. 2. (Pop.) Taran. ♦ Barbat, sot. ♦ Om (in general), barbat. 3. (In forma ruman) Denumire data, in evul mediu, in Tara Romaneasca, taranilor dependenti de stapanii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care apartine Romaniei sau romanilor (I 1), referitor la Romania sau la romani; romanesc. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de romani. Romana comuna (sau primitiva) = stadiu in evolutia limbii romane anterior diferentierii dialectale; straromana. [Var.: ruman s. m.] – Lat. romanus.
ARAMEIC, -A, arameici, -ce, adj. Care apartine limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de arameeni (1); arameana. [Pr.: -me-ic] – Cf. aramean.
PERSAN, -A, persani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Persiei sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia sau la persani, originar din Persia; persienesc. ◊ Covor persan (si substantivat, n.) = covor de calitate superioara (la origine confectionat in Persia), cu batatura alcatuita din fire innodate si taiate la o anumita lungime pe toata suprafata covorului. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de persani (1). [Var.: persian, -a s. m. si f., adj.] – Din fr. persan.
ARAMEAN, -A, aremeeni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m. pl.) Populatii semitice nomade care au trait in antichitate in Palestina, Siria si Mesopotamia; (si la sg.) persoana care apartine uneia dintre aceste populatii. 2. Adj. Care apartine arameenilor (1), privitor la arameeni. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de arameeni (1); arameica. [Pr.: -me-an] – Din fr. arameen.
VIETNAMEZ, -A, vietnamezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Vietnamului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Vietnamului sau populatiei lui, privitor la Vietnam sau la populatia lui. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.
VULGAR, -A, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocanesc. 2. Lipsit de originalitate; comun, obisnuit, banal. ◊ (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal. 3. (Inv.; despre limba) vorbit de popor, popular. ◊ limba latina vulgara = limba latina populara. 4. Lipsit de suport stiintific; nestiintific. Materialism vulgar. – Din fr. vulgaire, lat. vulgaris.
POLONEZ, -A, polonezi, -e, subst., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Poloniei sau este originara de acolo; polon (1). 2. Adj. Care apartine Poloniei sau populatiei ei, privitor la Polonia sau la populatia ei, originar din Polonia; ca al polonezilor (1); polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie in forma de colacel preparat din aluat de cozonac imbibat cu sirop de zahar si avand deasupra nuci pisate. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneza (2), in tempo moderat si in masura de 3/4, cu ritm viguros si cu caracter maiestuos, solemn, asemanator marsului; melodie dupa care se executa acest dans. 4. S. m. Mezel din carne de vita si de porc, afumat la cald si apoi fiert; (fam.) polis. – Din fr. polonais.
VORBIT2, -A, vorbiti, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ limba vorbita = limba intretinuta obisnuit in viu grai, limba uzuala. – V. vorbi.
TURC, -A, turci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul si pistolul = cum e omul, asa sunt si faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neintemeiata a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte incapatanat, a nu vrea sa inteleaga, a nu tine seama de nimic. Turcul plateste, se spune despre cineva care este silit sa plateasca, vrand-nevrand, paguba sau cheltuiala facuta de altii. ♦ P. ext. Persoana de religie mahomedana. 2. Adj. Care apartine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de turci (1). – Din tc. turk.
ORALITATE s. f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a parea vorbit, dand expunerii un caracter spontan si viu atat in dialogurile care noteaza particularitatile vorbirii personajelor, cat si in naratiunea propriu-zisa; ansamblu de particularitati ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. in sintagma) Principiul oralitatii = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit caruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. oralita.
FINLANDEZ, -A, finlandezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Finlandei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Finlandei sau populatiei ei, privitor la Finlanda sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de finlandezi (1). – Din fr. finlandais, it. finlandese.
ZULUS, -SA, zulusi, -e, adj., s.m. si s.f. (Locuitor) Care apartine unei populatii negroide din Africa australa, din grupul bantu. · s.f. limba vorbita de zulusi. (din fr. zoulou)
COREEAN, -A, coreeni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Coreii sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Coreii sau populatiei ei, privitor la Coreea sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean.
MONGOLIC, -A, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de catre mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.
NORVEGIAN, -A, norvegieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Norvegiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Norvegiei sau populatiei ei, privitor la Norvegia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvegien.
NEERLANDEZ, -A, neerlandezi, -e, adj. (Rar) Olandez. ♦ (Sustantivat, f.) limba vorbita de olandezi si de flamanzi. – Din fr. neerlandais.
ENGLEZ, -A, englezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Angliei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Angliei sau populatiei ei, privitor la Anglia sau la populatia ei; englezesc; p. ext. britanic. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de englezi. – Din ngr. englezos, it. inglese.
TRAC3, -A, traci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte dintr-o veche populatie indo-europeana din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de traci3 (1) – Din lat. Thracus.
TURKMEN, -A, turkmeni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turkmeniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia sau la turkmeni, originar din Turkmenia. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmene.
TUNISIAN, -A, tunisieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Tunisiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Tunisiei sau populatiei ei, privitor la Tunisia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien.
SOMALEZ, -A, somalezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Somaliei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Somaliei sau populatiei ei, privitor la Somalia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de somalezi. – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.
SIRIAN, -A, sirieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Siriei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria sau la sirieni; originar din Siria. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de populatia Siriei. [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien.
ORAL adj. 1. vorbit. (limba ~.) 2. v. verbal. 3. (MED.) v. bucal.
FINO-UGRIC ~ca (~ci, ~ce) 1): Limbi fino-ugrice familie de limbi vorbite in unele regiuni din nordul si centrul Europei si din nordul Asiei 2) Care apartine acestei familii de limbi. Studiu fino-ugric. /<fr. finno-ougrien, germ. finnisch-ugrisch
MONGOLIC ~ca (~ci, ~ce) Care apartine Mongoliei sau populatiei ei; din Mongolia; mongol. ◊ Limbi ~ce familie de limbi vorbite de catre mongoli. /<fr. mongolique
ORALITATE f. 1) Caracter oral. 2) Ansam-blu de proprietati stilistice ale limbii vorbite, ale graiului viu. 3) jur. Principiu al dreptului procedural, potrivit caruia dezbaterile judiciare si pronuntarea sentintei se fac oral la sedinta de judecata. ~ea procesului. /oral + suf. ~itate
ROMANA f. mai ales art. limba vorbita de romani. [G.-D. romanei] /<lat. romanus
RUSA f. mai ales art. limba vorbita de rusi. [G.-D. rusei] /< rus. rus
TURCIC ~ca (~ci, ~ce) 1): limba ~ca fiecare dintre limbile care apartin familiei de limbi vorbite de unele popoare din Asia si din sud-estul Europei. 2) (despre popoare sau despre populatii) Care vorbeste o limba din aceasta familie./<germ. Turkisch
ASIMBOLIE s.f. Incapacitate patologica de a intelege simbolurile (mai ales pe cele ale limbii vorbite). [Gen. -iei. / < fr. asymbolie, cf. gr. a – fara, symbolon – simbol].
COSMOPOLIT, -A adj. 1. (Adesea s.) Referitor la cosmopolitism; cu manifestari de cosmopolitism. 2. (In faza preimperialista) Care tine de mai multe culturi, comun mai multor tari; universal. ♦ (Despre orase etc.) Pestrit, amestecat (prin componenta populatiei si prin varietatea limbilor vorbite). ♦ (Despre plante) Care are o larga raspandire geografica. [Cf. fr. cosmopolite, it. cosmopolita, gr. kosmopolites < kosmos – univers, polites – cetatean].
FRIULAN, -A adj., s.m. si f. (Locuitor) din regiunea italiana Friuli. // s.f. limba vorbita in aceasta regiune; furlana (2). [< it. friulano].
HINDUSTANI s.n. limba vorbita in India, derivand din sanscrita. [Var. hindustana s.f., scris si industani. / < fr. hindoustani].
INDIANISM s.n. 1. Idiotism propriu limbilor vorbite in India. 2. Disciplina care se ocupa cu studiul limbilor vorbite in India; indianistica. [Pron. -di-a-. / < fr. indianisme].
VULGAR, -A adj. 1. Cunoscut de toata lumea; comun, obisnuit, curent. ◊ Logaritm vulgar = logaritm a carui baza este numarul 10; logaritm zecimal. 2. Ordinar, grosolan, trivial. ♦ (Despre limba) vorbit de popor; popular. ◊ limba latina vulgara = limba latina populara. 3. Lipsit de baza stiintifica; nestiintific. ◊ Materialism vulgar = curent filozofic aparut in Germania pe la jumatatea sec. XIX, care, in esenta, reduce intreaga realitate la materie, considerand si constiinta de natura materiala. // s.f. Denumire a limbii italiene, folosita mai ales in epoca medievala si medie. [< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire].
IUDEOSPANIOL, -A, iudeospanioli, -e, adj., s.m. si f. Evreu din Spania. ♦ (s.f.) limba vorbita de iudeospanioli. (cf. fr. judeo-espagnol)
INDO-EUROPEAN, -A s.m. si f. Nume dat unui grup mare de popoare si de limbi vorbite in prezent in Europa si in alte continente, reprezentand continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituita prin metoda comparativ-istorica. // adj. Care apartine acestui grup etnolingvistic; referitor la acest grup. [Pron. -pean. / cf. fr. indo-europeen].
ORALITATE s.f. Calitatea unui stil sau a unei scrieri beletristice de a fi orale; ansamblu de particularitati ale limbii vorbite. ♦ Insusirea, calitatea de a fi oral, vorbit. ♦ (Jur.) Principiul oralitatii = principiu in dreptul procesual potrivit caruia dezbaterea litigiului se face verbal. [< oral + -itate, cf. it. oralita].
AMERINDIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) care apartine unei populatii bastinase din America; indian2, piei rosii. ◊ (s. f.) ansamblu de limbi vorbite de amerindieni. (< fr. amerindien)
DRAVIDIAN, -A I. s. m. f. individ dintr-un grup de populatii negre din sudul Indiei. ♦ limbi ene = familie de limbi vorbite in sudul Indiei si in nordul Ceylonului. (< fr. dravidien)
FINO-UGRIC, -A adj. limbi e = familie de limbi vorbite in nordul si centrul Europei si in nordul Asiei: finlandeza, estona, lapona, maghiara etc. (dupa fr. finno-ougrien, germ. finnougrisch)
HAMITO-SEMITIC, -A adj. limbi e = familie de limbi vorbite in nordul si estul Africii: berbera, egipteana, cusitica si limbile semitice. (< fr. hamito-semitique)
INDIANISM s. n. idiotism propriu limbilor vorbite in India. (< fr. indianisme)
INDO-EUROPEAN, -A I. s. m. f. grup mare de popoare si de limbi vorbite in prezent in Europa si in alte continente, reprezentand continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituita prin metoda comparativ-istorica. II. adj. referitor la aceste limbi sau la populatiile care le vorbeau. (< fr. indo-europeen)
MALAIO-POLINEZIAN, -A adj. limbi malaio-polineziene = grup de limbi vorbite din Madagascar pana in Insula Pastelui si din sudul Vietnamului pana in Noua Zeelanda. (< fr. malayo-polynesien)
MELANEZIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Melanezia. ♦ limbi ene = limbi vorbite de melanezieni. (< fr. melanesien)
ORALITATE s. f. 1. ansamblu de particularitati specifice limbii vorbite. 2. calitate a stilului unei scrieri de a se baza pe oralitate (1). 3. (jur.) principiu in temeiul caruia dezbaterea unui litigiu se desfasoara oral. 4. (psihan.) stadiu initial al dezvoltarii libidinale, avand ca zona erogena cavitatea bucala. (< it. oralita)
SEMITIC, -A adj. care apartine semitilor; semit. ♦ limbi ce = grup de limbi vorbite in Asia occidentala si Africa de nord (araba, ebraica, egipteana). (< fr. semitique)
ABHAZ, -A (‹ rus.) s. m. si s. f., adj. 1. S. m. si f. (la m. pl.) Popor care s-a constituit pe teritoriul Abhaziei ♦ Persoana care apartine acestui popor sau este de origine din Abhazia. 2. Adj. Care apartine Abhaziei sau care se refera la abhazi (1). ♦ limba vorbita de abhazi.
AFRO-ASIATIC (‹ fr.) adj. Care este comun Africii si Asiei, referitor la Africa si la Asia. ♦ Limbi afro-asiatice: familie de limbi vorbite in pen. Arabia si in N si E Africii. Are urmatoarele ramuri: egipteana; libico-berbera (vorbita de berberi); cusitica (NE Africii); ciadiana (in centrul Africii); semitica (in N si E Africii; SV Asiei).
AUSTRO-ASIATICA adj. Limbi austro-asiatice = familie de limbi vorbite in India. Are patru (cinci) ramuri: munda, monkhmer, mallaca, nicobareza (si miao-yao).
CELTIC, -A, celtici, -ce, adj. Care apartine celtilor, privitor la celti. ◊ Limbi celtice = familie de limbi vorbite in antichitate (de vechii gali) si astazi (de irlandezi, bretoni etc.) in vestul Europei. – Fr. celtique.
CHINEZ3, -A, chinezi, -e, adj. Al Chinei sau al populatiei ei, privitor la China sau la populatia ei; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) limba vorbita de chinezi. [Pl. m. si chineji] – It. chinese.
HAMITO-SEMITICE (‹ fr. {i}) adj. Limbi h. = familie de limbi vorbite in N si E Africii, reprezentata de urmatoarele ramuri; berbera (vorbita de tuaregi si berberi); egipteana; cusitica (vorbita in Ethiopia); ciad (grup de limbi vorbite in N Nigeriei, dintre care cea mai importanta este hausa) si limbile semitice. V. semitic.
AFGAN, -A, afgani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte dintr-o populatie indo-europeana din Asia-Centrala, formand populatia de baza de religie musulmana a Afganistanului. 2. Adj. Care apartine Afganistanului sau afganilor (1), privitor la Afganistan sau la afgani. ♦ limba afgana (si substantivat, f.) = limba din grupul limbilor iraniene vorbita de afgani. 3. S. m. Unitate monetara din Afganistan. – Din fr. Afghan.
AFRIKAANS s. n. Dialect al limbii olandeze vorbit de urmasii burilor in Republica Africa de Sud. [Pr.: africans] – Din engl. Afrikaans, fr. afrikaans.
BRETON2, -A, bretoni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a peninsulei Bretagne (Franta), descendenta a vechilor celti. 2. Adj. Care apartine bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. 3. S. f. limba celtica vorbita de bretoni2 (1). – Din fr. breton.
CATALAN, -A, catalani, -e, subst., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Populatie care se gaseste pe teritoriul Cataloniei (Spania) si izolat in Franta, Italia, America Latina etc.; (si la sg.) persoana care apartine acestei populatii. 2. Adj. Care apartine Cataloniei sau catalanilor (1). 3. S. f. limba romanica vorbita de catalani (1). – Din fr. catalan.
DANEZ, -A, danezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Danemarcii sau este originara din Danemarca. 2. Adj. Care apartine Danemarcii sau populatiei ei; privitor la Danemarca sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba germanica vorbita de danezi. – Din it. danese.
GALIC2, -A, galici, -ce, adj. Care apartine galilor1, privitor la gali1. Razboaiele galice. ◊ Cocosul galic = emblema (reprezentand un cocos) care simbolizeaza Franta. ♦ (Substantivat, f.) limba celta vorbita de gali1. – Din lat. Gallicus.
GUARANI s. n. limba indiana vorbita in Paraguay. – Din fr. guarani.
QUECHUA adj. invar., s. f. invar. 1. S. f. invar. Populatie amerindiana care traieste in tinuturile muntoase din Peru, in vestul Boliviei si in zona de frontiera cu Bolivia a statelor Argentina si Chile. 2. Adj. invar. Care apartine sau este specific populatiei quechua (1). ◊ (Substantivat, f.) limba amerindiana vorbita de populatia quechua (1). [Pr.: che-ciu-a] – Cuv. sp.
UZBEC, -A, uzbeci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Uzbekistanului sau care este originara de acolo. 2. Care apartine Uzbekistanului sau uzbecilor (1), privitor la Uzbekistan sau la uzbeci (1). ♦ (Substantivat, f.) limba (turcica) vorbita de uzbeci (1). – Din rus. uzbek.
EBRAIC, A, ebraici, -ce, adj. Care apartine vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) limba semitica vorbita de vechii evrei. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hebraique, lat. hebraicus.
MODERN, -A, moderni, -e, adj. Care apartine timpurilor apropiate de vorbitor; recent, actual; care este in pas cu progresul actual; care apartine unei epoci posterioare antichitatii. ◊ Istoria moderna = a) (in trecut) epoca de la sfarsitul evului mediu, cuprinsa intre 1453 (caderea Constantinopolului) si Revolutia Franceza din 1789; b) (curent) epoca cuprinsa intre Revolutia Franceza din 1789 si Unirea din 1918. limba moderna = limba vie, vorbita efectiv de o populatie actuala. ♦ (Despre invatamant) Care acorda importanta, preferinta disciplinelor umaniste. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.
FLAMAND, -A, flamanzi, -de, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Flandrei. 2. Adj. Care apartine Flandrei sau populatiei ei, privitor la Flandra sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba germanica vorbita de flamanzi (1). – Din fr. flamand.
FRIULANA s. f. Ramura a limbii retoromane vorbita in nord-estul Italiei. ◊ (Adjectival) limba friulana. [Pr.: fri-u-] – Din fr. frioulan.
ANGLO-SAXON, -A, anglo-saxoni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Populatii germanice care au ocupat Insulele Britanice in sec. V-VI; (si la sg.) persoana care face parte din una dintre aceste populatii. 2. Adj. Care apartine anglo-saxonilor (1). ♦ limba anglo-saxona = limba germanica vorbita de anglo-saxoni in secolele VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
PROVENSAL, -A, provensali, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza din Provence sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine regiunii Provence sau populatiei ei, privitor la Provence sau la populatia ei, originar din Provence. ♦ (Substantivat, f.) limba romanica vorbita de provensali (1); p. ext. limba romanica vorbita in mai multe provincii din sudul Frantei. [Var.: (inv.) provental, -a s. m. si f., adj.] – Din fr. provencal.
SARMAT, -A, sarmati, -te, adj., s.m. si s.f. (Locuitor) care apartinea unei populatii indo-europene nomade, in antichitate intre Marea Neagra si Marea Baltica ♦ s.f. limba iraniana vorbita de sarmati. (din it. sarmato, lat. sarmata)
SUEDEZ, -A, suedezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Suediei sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Suediei sau populatiei ei, privitor la Suedia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba germanica vorbita de suedezi. ♦ Gimnastica suedeza = sistem de exercitii fizice care consta din diferite miscari ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii si a agilitatii. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez.
TURCIC, -A, turcici, -ce, adj. (In sintagma) limba turcica = (la pl.) familie de limbi inrudite vorbite pe un teritoriu aflat intre sud-estul Europei, Siberia si China; (si la sg.) fiecare dintre limbile care apartin acestei familii. ♦ (Despre populatii, popoare) Care apartine familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic.
RETOROMAN, -A, retoromani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Populatie care traieste in sud-estul Elvetiei, in nord-estul Italiei si in unele regiuni ale Alpilor Dolomitici; (si la sg.) persoana care apartine acestei populatii. 2. Adj. Care apartine retoromanilor (1), privitor la retoromani. ♦ (Substantivat, f.) limba romanica vorbita de retoromani (1), prezentand mari deosebiri dialectale; ladina. – Din fr. rheto-roman.
KHERVARI s.f. limba din familia de limbi munda, vorbita de numeroase popoare din India centrala. (cf. fr. khervari)
SARDA adj. (In sintagma) limba sarda (si substantivat, f.) = limba romanica vorbita in Sardinia. – Din fr. sarde.
AFRIKAANS n. Varietate a limbii olandeze vorbite de albii din sudul Africii. /<fr. afrikaans
AROMANA f. mai ales art. Dialect al limbii romane vorbit de aromani. /Din arman inv.
DALMATA adj. si substantival : limba ~ limba romanica vorbita pana la inceputul sec. XIX in fosta provincie romana Dalmatia. /Din Dalmatia n. pr.
IRLANDEZA f. mai ales art. limba celtica vorbita de populatia Irlandei. /<fr. irlandais
ISTROROMANA f. mai ales art. Dialect al limbii romane vorbit de istroromani. /Istro+ roman
MEGLENITA f. mai ales art. Dialect al limbii romane vorbit de megleniti; meglenoromana. /Din Meglen n. pr.
MEGLENOROMANA f. mai ales art. Dialect al limbii romane vorbit de meglenoromani; meglenita. /Meglen n. pr. + roman
RETOROMANA f. art. limba romanica vor-bita de retoromani; limba ladina. /<fr. rhetoroman
VULGAR ~a (~i, ~e) 1) Care nu se deosebeste prin nimic; lipsit de originalitate; comun; obisnuit; trivial; ordinar. 2) (despre persoane si manifestarile lor) Care este lipsit de pudoare; fara decenta; indecent; scabros; trivial; obscen. 3): Latina ~a limba latina vorbita; latina populara. /<lat. vulgaris, fr. vulgaire
AMHARICA s.f. limba semitica vorbita de etiopieni (si oficiala in Etiopia). (cf. fr. amharique, engl. amharic < Amhara (n.pr., fost regat in NV Etiopiei)) [et. si AHDEL]
THAI s.n. Familie de limbi monosilabice vorbite in Thailanda si Laos si de unele populatii din Birmania, China de Sud etc. (cf. fr. thai, engl. thai)
MAORI subst. 1. S.m. pl. Populatie bastinasa din Noua Zeelanda. 2. S.f. limba polineziana vorbita de maori. (cf. fr. maori)
PAHLAVI s.f. (Lingv.) limba persana vorbita intre sec. III si IX, pentru care se folosea un alfabet semitic. [Var. pehlevi s.f. / < fr., engl. pahlavi < cuv. persan].
AFRIKAANS s.n. (Lingv.) Varietate a limbii olandeze, vorbita de afrikaanderi in sudul Africii. [< fr. afrikaans].
CATALAN, -A adj., s.m. si f. (Locuitor, persoana) care apartine Cataloniei. // s.f. limba romanica vorbita de catalani. [Cf. fr. catalan].
OSETA s.f. limba iraniana vorbita in regiunea Caucaz. (cf. fr. ossete)
IDIS s.n. limba germanica vorbita de unele populatii evreiesti. [Cf. fr. yiddish, germ. Judisch].
MONGOLIC, -A adj. Care apartine mongolilor, referitor la mongoli. ◊ Limbi mongolice = familie de limbi aglutinante, vorbite pe un vast teritoriu din Asia si din Europa. [< fr. mongolique].
RETOROMAN, -A adj. (Despre limba, dialecte) vorbit de o populatie romanica din unele regiuni ale Elvetiei orientale, din Tirol si din Friul. [< fr. rheto-roman].
TITLU s.n. 1. Calitate obtinuta de cineva in urma unor studii speciale sau in urma unei performante sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fala. ♦ (In oranduirea feudala si capitalista) Demnitate, rang. 2. Cuvant sau text situat in fruntea unei carti, a unui capitol etc. indicand rezumativ materia care se trateaza; (p. ext.) orice lucrare editata. ♦ Partea scrisa de la inceputul unui film, care indica numele acestuia, realizatorii si studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimata pe filmele vorbite in limbi straine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol in textele de legi, in regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabileste dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative si reprezentand o obligatie de rambursare la scadenta a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Baza legala, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimata in parti la mie; titru (2). [< lat. titulus].
AMERICAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din S.U.A., din America. ◊ (s. f.) limba engleza vorbita in S.U.A. si in Canada. (< fr. americain)
ANGLO-SAXON, -A I. s. m. f. pl. populatii germanice care s-au deplasat de pe continent in Insulele Britanice in sec. V-VI. II. adj. care apartine anglo-saxonilor. ♦ limba ~a = limba germanica vorbita de anglo-saxoni; engleza veche. (< fr. anglo-saxon)
ASIRIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Asiria. ◊ (s. f.) limba semitica vorbita in Asiria. (< fr. assyrien)
BASC2, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Pirinei. ◊ (s. f.) limba aglutinanta vorbita de basci. (< fr. basque)
BRAZILIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Brazilia. ◊ (s. f.) limba portugheza vorbita in Brazilia. (dupa fr. bresilien)
CALDEEAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Caldeea. ◊ (s. f.) limba semitica vorbita in Caldeea. (< fr. chaldeen)
CARAIB, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Caraibe. ◊ (s. f.) limba indiana vorbita de caraibi. (< fr. caraibe)
CASTILIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Castilia. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita in Spania. (< it. castigliano, fr. castillian)
CATALAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Catalonia. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita in Catalonia si in principatul Andorra. (< fr. catalan)
CEH, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Cehia. ◊ (s. f.) limba din ramura apuseana a limbilor slave, vorbita de cehi. (< germ. tschechisch)
DANEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Danemarca. ◊ (s. f.) limba germanica vorbita de danezi. (< fr. danois)
EBRAIC, -A adj. referitor la vechii evrei. ◊ (s. f.) limba semitica vorbita de vechii evrei, azi limba oficiala in Israel. (< fr. hebraique, lat. hebraicus)
EGIPTEAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Egipt. ◊ (s. f.) limba veche vorbita in Egipt. ◊ (s. n.) dialect arab vorbit in Egipt si Sudan. (dupa fr. egyptien)
ENGLEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Anglia. ◊ (s. f.) limba germanica vorbita de englezi. (< it. inglese, fr. anglais)
EWE s. f. limba africana vorbita in Benin, Ghana, Togo etc. (< germ. Ewe)
FLAMAND, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Flandra. ◊ (s. f.) grai al limbii olandeze vorbit in nordul Belgiei. (< fr. flamand)
FRANC3, -A adj. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care traiau in sec. III, pe cursul inferior al Rinului. ◊ (s. f.) limba germanica vorbita la inceput de franci, cuceritorii Galiei. (< fr. franc, franque)
FRANCEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Franta. ◊ (s.f.) limba romanica vorbita de francezi. (< fr. fransais)
FRIULAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Friuli-Venezia Giulia (nord-estul Italiei). ◊ (s. f.) ramura a limbii retoromane, vorbita in aceasta regiune. (< fr. friulan, it. friulano)
GALEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Tara Galilor (/Wales/ – Marea Britanie). ◊ (s. f.) limba celtica vorbita de galezi. (< fr. gallois)
GALIC2, -A adj. referitor la gali. ♦ cocosul ~ = una dintre emblemele natiunii franceze. ◊ (s. f.) limba celta vorbita de gali. (< lat. gallicus)
GEORGIAN2, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Georgia (din Caucaz sau din SUA). ◊ (s. f.) limba caucaziana vorbita in republica Georgia. (< fr. georgien)
HOTENTOT, -A adj., s. m. f. (locuitor) care apartine unor triburi de pastori nomazi din sud-vestul Africii. ◊ (s. f.) limba africana vorbita de hotentoti. (< fr. hottentot)
IONIAN, -A adj. referitor la Ionia antica. ◊ propriu ionienilor. ♦ dialect ~ = unul dintre principalele dialecte ale limbii grecesti, vorbit in Ionia; scoala ~a = orientare in filozofia greaca din sec. VII-VI a. Chr., care opunea reprezentarilor mitologice traditionale despre lume o conceptie materialist-naiva. (< fr. ionien)
IRLANDEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Irlanda. ◊ (s.f.) limba celtica vorbita de irlandezi. (< fr. irlandais)
ISLANDEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Islanda. ◊ (s. f.) limba germanica vorbita de islandezi. (< fr. islandais)
ITALIAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Italia. II. adj. care apartine Italiei sau italienilor. ♦ arta ~a = arta dezvoltata pe teritoriul Italiei, pe baza traditiei atat a artei romane, cat si a celei paleocrestine si bizantine. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita de italieni. (< it. italiano)
KURD, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Turcia, Iran, Irak si alte tari invecinate. ◊ (s. f.) limba turca vorbita de kurzi. (< fr. kurde)
LADIN, -A adj., s. m. f. (locuitor) care apartine populatiilor retoromane din Elvetia si nordul Italiei. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita de ladini. (< fr. ladin, it. ladino, lat. ladinus)
LATIN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Latium /Italia/, care apartinea Romei antice. ◊ roman. ◊ (s. f.) limba italica vorbita de romani. II. adj. arhitectura ~a = stil roman degenerat, avand ca tip bazilica romana. ◊ (mar.) vela ~a = panza triunghiulara invergata pe o antena. (< lat. latinus, fr. latin)
LETON, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Letonia. ◊ (s. f.) limba baltica vorbita in Letonia. (< fr. letton)
LIDIAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Lidia. ◊ (s. f.) limba asiatica vorbita in Lidia. II. adj. lidic. (< fr. lydien)
LITUANIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Lituania. ◊ (s. f.) limba baltica vorbita in Lituania. (< fr. lituanien)
MALAYALAM s. n. limba dravidiana vorbita in India. (< fr. malayalam)
MANCIURIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Manciuria. ◊ (s. f.) limba tunguza vorbita de manciurieni. (< Manciuria + -ian)
MONGOLIC, -A adj. mongol (II). ♦ limbi ce = familie de limbi aglutinante vorbite de mongoli, in Asia Centrala si septentrionala. (< fr. mongolique)
NORVEGIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Norvegia. ◊ (s. f.) limba germanica vorbita de norvegieni. (< fr. norvegien)
NUBIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Nubia. ◊ (s. f.) limba africana vorbita de nubieni. (< fr. nubien)
OLANDEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Olanda. ◊ (s.f.) limba germanica vorbita in Olanda si in jumatatea de nord a Belgiei. (< fr. hollandais, it. olandese)
PART, -A adj. care apartine partilor, popor din antichitate, de origine iraniana, dintre Eufrat si Indus. ◊ (s. f.) limba din familia limbilor iraniene, vorbita de parti. (< fr. parthe)
PERSAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Persia (Iran). II. adj. care apartine Iranului. ♦ arta ~a = arta care se caracterizeaza prin palate monumentale, decorate cu stucaturi si mozaicuri, cu caramizi smaltuite si policrome, cu alto- si basoreliefuri rupestre, prin arte decorative de o mare fantezie si o executie desavarsita, constituind o sinteza a traditiilor locale si a artei arabe; covor ~ = covor de calitate superioara (confectionat la origine in Persia). ◊ (s. f.) limba neoiraniana vorbita in Iran si Afganistan. (< fr. persan)
PORTUGHEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Portugalia. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita in Portugalia si Brazilia. (< fr. portugais)
PROVENSAL, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Provence. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita in sudul Frantei. (< fr. provensale)
QUECHUA [CHE-CIU-A] adj., s. m. f. (incas) din Peru si Bolivia. ◊ s. f. inv. limba amerindiana vorbita de aceasta populatie. (< sp., fr. quechua)
RETOROMAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) care apartine unei populatii din sud-estul Elvetiei si nord-estul Italiei si din unele regiuni ale Alpilor Dolomitici. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita de retoromani, prezentand mari deosebiri dialectale (romansa si friulana). (< fr. rheto-roman, germ. rhetoromanisch)
SAMOAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Samoa; samoed. ◊ (s. f.) limba polineziana vorbita in Samoa. (< fr. samoane)
SARD, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Sardinia; sardinian. ◊ (s. f.) limba romanica vorbita in Sardinia. (< fr. sarde)
SIRIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Siria. ◊ (s. f.) limba araba vorbita in Siria. (< fr. syrien)
SLOVAC, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Slovacia. ◊ (s. f.) limba slava vorbita de slovaci. (< fr. slovaque)
SPANIOL, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Spania. II. s. f. 1. limba romanica vorbita in Spania si in toate tarile Americii Centrale si de Sud, cu exceptia Braziliei. 2. un fel de esarfa care acopera capul femeilor spaniole. (dupa fr. espagnol, it. spagnolo)
SUEDEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Suedia. ♦ gimnastica ~a = metoda de educatie fizica bazata pe repetarea miscarilor simple destinate a activa muschii corpului. ◊ (s. f.) limba germanica vorbita de suedezi. (< fr. suedois)
TADJIC, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Tadjikistan. ◊ (s. f.) limba turcica vorbita de tadjici. (< rus. tadjik)
TAHITIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Tahiti. ◊ (s. f.) limba polineziana vorbita in Tahiti. (< fr. tahitien)
TAMIL, -A adj., s. m. f. (locuitor) apartinand unui grup etnic din sudul Indiei si Ceylonului (Sri Lanka). ◊ (s.f.) limba dravidiana vorbita de tamili. (< fr. tamile)
TELUGU s. n. limba dravidiana vorbita in sud-estul Indiei. (< fr. telougou)
TUNGUZ, -A adj. limbi e = grup de limbi altaice vorbite de popoarele de forestieri si vanatori din Europa si Asia septentrionala. (< fr. tongouse)
TURCO-TATAR, -A adj. (despre un grup de limbi turcice) vorbit in Turcia si in Asia Centrala. (< fr. turco-tatar)
TURKMEN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Turkmenia. ◊ (s. f.) limba turcita vorbita intre Marea Caspica si Marea Aral. (< rus. turkmen, fr. turkmene)
UZBEC, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Uzbekistan. ◊ (s. f.) limba turcica vorbita de uzbeci. (< rus. uzbek)
VIETNAMEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Vietnam. ◊ (s. f.) limba monosilabica vorbita de vietnamezi. (< engl. vietnamese)
AINU (‹ rus. {i}) subst. Populatie de origine indo-europeana, care locuieste in ins. Sahalin (Federatia Rusa, C.S.I.) si Hokkaido (Japonia); circa 20.000; se ocupa cu pescuitul si, partial, cu agricultura. ♦ limba izolata, vorbita de populatia a.
AFGAN, -A, afgani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia Afganistanului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine
Afganistanului sau afganilor (1), privitor la Afganistan sau la afgani. ♦ limba afgana (si substantivat, f.) = limba din grupul limbilor iraniene vorbita de afgani (1). 3. S. m. Unitate monetara din Afganistan. [Scris si: afghan] — Din fr. afghan.
SARBO-CROAT, -A adj. (Substantivat, f.) limba oficiala, vorbita in fostul spatiu iugoslav pana la dezmembrarea statului iugoslav.
SARDA (‹ fr.) adj. limba ~ = limba romanica, vorbita in Sardinia de c. 1.000.000 de oameni. Cele mai vechi texte scrise in limba sarda dateaza din c. 1080.
GERMANIC, -A, germanici, -ce, adj. Care apartine sau care este caracteristic germanilor si popoarelor inrudite cu germanii, privitor la germani si la popoarele inrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite in centrul si in nordul Europei, extinse cu vremea si in alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanica = studiul limbilor si al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.
ILIR, -A, iliri, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a vechii Ilirii sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Iliriei sau ilirilor (1), privitor la Iliria sau la iliri. ♦ (Substantivat, f.) limba indo-europeana vorbita in vechea Ilirie. – Din n. pr. Iliria (derivat regresiv).
IRANIAN, -A, iranieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Iranului sau care este originara din Iran. 2. Adj. Care apartine Iranului sau populatiei lui, care se refera la Iran sau la populatia lui. ♦ (Substantivat, f.) limba iraniana. ◊ Limbi iraniene = grup de limbi indo-europene vorbite in Iran si in regiunile Marii Caspice. [Pr.: -ni-an] – Din fr. iranien.
MAYA s. m., adj. invar. 1. S. m. Nume al unei vechi populatii indiene din America Centrala. ♦ limba indiana americana vorbita de aceasta populatie. 2. Adj. invar. Care apartine populatiei maya (1), care se refera la aceasta populatie. – Din fr., sp. maya, rus. maĩia.
SLOVEN, -A, sloveni, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Sloveniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Sloveniei sau populatiei ei, privitor la Slovenia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba slava meridionala vorbita de sloveni. – Din scr. sloven.
LATIN, -A, latini, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a vechiului tinut Latium din Italia sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartine latinilor (1) sau Latiumului, privitor la latini sau la Latium; p. ext. care se refera la limba si la literatura romanilor sau care apartine acestora; latinesc. ◊ limba latina (si substantivat, f.) = limba indo-europeana vorbita de romani. – Din lat. latinus, fr. latin.
TOHARICA adj. (In sintagma) limba toharica = limba indo-europeana vorbita in antichitate in Asia Centrala si cunoscuta din texte apartinand sec. V-VII, scrise cu alfabet hindus. – Cf. fr. tokharien.
MUNDA s.f. Grup de sase limbi vechi, aglutinante, vorbite in India centrala. (cf. fr. mounda)
SAMOAN, -A, samoani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana nascuta si crescuta in Samoa. 2. Adj., s. m. si f. (Locuitor) din Samoa. ♦ (Substantivat, f.) limba polineziana din familia de limbi malaiezo-polineziene, vorbita in Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan.
SINGALEZ, -A, singalezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Popor de religie budista care s-a constituit ca natiune in Sri Lanka; (si la sg.) persoana care apartine acestui popor. 2. Adj. Care apartine singalezilor (1), privitor la singalezi. ♦ (Substantivat, f.) limba indo-europeana vorbita de singalezi. – Din fr. syngalais.
GERMANIC ~ca (~ci, ~ce) Care apartine germanilor sau popoarelor inrudite cu germanii; propriu acestor popoare. ◊ Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul si din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzand vechile triburi din care isi au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~ca filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile si culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus
HINDUSTANA f. mai ales art. limba indo-iraniana vorbita in India si in Pakistan. /<fr. hindoustani
TITLU2 ~ri n. 1) Nume acordat de autor operei sale sau unei parti a acesteia, care indica tema tratata. ◊ Cu ~ de ... cu caracter de ... 2) la pl. Traducere a dialogului imprimata sub imaginea unui film vorbit intr-o limba straina. 3) Calificare obtinuta (intr-un domeniu de activitate). ~ de campion. ~ stiintific. 4) Nume calificativ. ~ de prieten. 5) Denumire onorifica (desemnand o demnitate, un rang sau o functie inalta). ~ de conte. 6) Act juridic al unui drept. ~ de mostenire. /<lat. titlus, sl. titlo, ngr. titlos, fr. titre
MANDINGO s.n. limba negro-africana vorbita de un grup etnic din Africa occidentala. (cf. germ. Mandingo, fr. mandingue)
MATERN, -A adj. De mama, al mamei. ◊ limba materna = limba invatata si vorbita din copilarie, transmisa de la parinti. ♦ adv. Cu sentimente de mama, ca o mama. [< lat. maternus, it. materno].
AFGAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan. ◊ (s. f.) limba indo-europeana vorbita de afgani. II. s. m. caine de companie decorativ, de origine afgana. (< fr. afghan)
AKKADIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Akkad. ◊ (s.f.) limba semitica veche vorbita in Asiria. (< fr. akkadien)
ALBANEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Albania. ◊ (s. f.) limba indo-europeana vorbita in Albania. (< fr. albanis, it. albanese)
BERBER, -A s. m. f. (pl.) grup de populatii din nordul Africii, urmase ale vechilor libieni. ◊ (s. f.) limba din familia de limbi hamito-semitice vorbita de berberi. (< fr. berbere)
CHINEZ, -A I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China. II. adj. care apartine Chinei sau chinezilor. ♦ arta ~a = arta dezvoltata in China, prezentand o arhitectura specifica (pagode, temple) cu o bogata decoratie pictata, o sculptura in bronz, jad, fildes, legata de cult, pictura pe matase (suluri), sau pe zidurile templelor etc. ◊ (s. f.) limba din familia de limbi sino-tibetane vorbita de chinezi. (< China + -ez)
CUSITICA s. f. limba din familia de limbi hamito-semitice vorbita in Etiopia. (< fr. couchitique)
ETRUSC, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Etruria. (s. f.) limba neindo-europeana vorbita de etrusci. (< fr. etrusque, lat. etruscus)
FENICIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Fenicia. ◊ (s. f.) limba semitica veche vorbita de fenicieni. (< fr. phenicien)
FINEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din extremitatea nord-vestica a Rusiei europene si mai ales din Finlanda. ◊ (s. f.) limba fino-ugrica vorbita de finezi; limba finica. (< fr. finnois)
FINLANDEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Finlanda. ◊ (s. f.) limba fino-ugrica vorbita de finlandezi. (< fr. finlandais, it. finlandese)
GERMANIC, -A adj. propriu germanilor. ♦ limbi ce = grup de limbi indo-europene vorbite in centrul si nordul Europei. (< fr. germanique, lat. germanicus)
GREC, GREACA I. adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia. II. adj. care apartine Greciei sau populatiei ei. ♦ arta ~ = arta dezvoltata in Grecia continentala si insulara, pe coastele Asiei Mici, pe baza artei egeene si a asimilarii unor elemente din arta Orientului si a Egiptului. ◊ (s. f.) limba indo-europeana vorbita in Grecia. (< fr. grec, grecque, lat. graecus)
HINDUSTANA adj., s. f. (limba indo-europeana) vorbita in India si in Pakistan, cu doua variante literare: hindi si urdu. (< fr. hindoustani)
ILIR, -A aadj., s. m. f. (locuitor) al unei populatii de pe tarmul Marii Adriatice. ◊ (s. f.) limba indo-europeana vorbita in antichitate de iliri. (cf. Iliria)
INDO-ARIAN, -A adj. limbi ene = grup de limbi indo-europene vorbite actualmente in India. (< fr. indo-aryen)
IRANIAN, -A s. m. f. (locuitor) din Iran. ♦ limbi ~ ene = grup de limbi indo-europene vorbite in Iran si in regiunile Marii Caspice. (< fr. iranien)
LAPON, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Laponia. ◊ (s. f.) limba fino-urgica vorbita in Laponia. (< fr. lapon)
LIGUR, -A adj., s. m. f. (locuitor) dintr-o populatie straveche de pe coasta europeana a Marii Mediterane. ◊ (s. f.) limba indo-europeana vorbita de liguri. (< fr. ligure)
MALGAS, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Madagascar. ◊ (s. f.) grup de limbi malaio-polineziene vorbite in Madagascar. (< fr. malgache)
MATERN, -A adj. de (la) mama. ♦ limba ~a = limba invatata si vorbita din copilarie, transmisa de la parinti. ◊ (adv.) cu sentimente de mama; ca o mama. (< lat. maternus, it. materno)
OSC, -A adj., s. m. f. (locuitor) dintr-o populatie antica din zona centrala a Apeninilor. ◊ s. f. limba indo-europeana vorbita de osci. (< fr. osque)
POLABA s. f. limba slava occidentala vorbita candva pe cursul inferior al Elbei. (< fr. polabe)
POLINEZIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Polinezia. ◊ (s. f.) limba apartinand grupului de limbi malaio-polineziene, vorbita de polinezieni. (< fr. polynesien)
PROTOROMA'NA s. n. limba romana comuna vorbita intre sec. VI si XIII in nordul si sudul Dunarii. (< proto- + romana)
ROMAN2, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul Roman. ◊ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ cifre e = cifre prin litere sau combinatii de litere; biserica ~a = biserica catolica; catolicism. 2. limba romanica populara vorbita de vechii francezi (inainte de sec. IX). 3. arta ~a = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul Roman, caracterizata in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. (< lat. romanus)
SAHARIAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Sahara. ♦ limbi ene = limbi negro-africane vorbite la nord si vest de lacul Ciad si in sudul desertului Libiei. II. s. f. haina usoara de panza, cu epoleti si maneci scurte. (< fr. saharien)
SCIT, -A adj., s. m. f. (locuitor) care apartinea unei populatii indo-europene nomade, in stepele din nordul Marii Negre si ale Marii Caspice; scitic. ◊ (s. f.) limba iraniana veche vorbita de sciti; scitica. (< fr. scythe, lat. scytha)
SLAV, -A adj., s. m. f. (individ) care apartine unei comunitati de triburi din marea familie a popoarelor de limba indo-europeana, grupul satem. ♦ limbi e = ansamblu de limbi indo-europene, vorbite de slavi, in Europa de est si centrala. ◊ (s. f.) slava veche = limba slavilor din estul Pen. Balcanice. (< fr. slave)
SLOVEN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Slovenia. ◊ (s.f.) limba slava meridionala vorbita de sloveni. (< fr. slovene)
SORAB, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Germania, de pe cursul superior al raului Spree. ◊ (s. f.) limba slava occidentala vorbita de sorabi. (< fr. sorabe)
SUDANEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Sudan. ♦ limbi e = familie de limbi negro-africane vorbite in Africa Centrala (Sudan) si de nord-est. (< fr. soudanais)
TAGAL, -A adj., s. m. f. (locuitor) care apartine principalei populatii din insulele Filipine. ◊ (s. f.) limba malaio-polineziana vorbita in Filipine; tagaloga. (< fr. tagal)
TOHARICA adj. limba ~ = limba indo-europeana vorbita in Asia Centrala (Turkestanul chinez), care foloseste o scriere cu alfabet hindus. (< germ. tocharisch)
TRAC2, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia. II. adj. care apartinea tracilor; tracic. ◊ (s. f.) limba indo-europeana, vorbita in antichitate, in Dacia si in Pen. Balcanica. (< lat. thracus)
UMBRIAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Umbria. ◊ (s. f.) limba indo-europeana vorbita in antichitate de triburile umbrienilor din Italia centrala. II. s. n. dialect italian vorbit in Umbria. (< fr. ombrien)
VENET, -A I. s. m. (pl.) populatie indo-europeana asezata in antichitate in nord-estul Italiei, supusa de romani. II. adj. din provincia Venetia. ◊ (s. f.) limba indo-europeana vorbita de veneti. (< it. veneto)
HINDUSTANA adj.f., s. f. (limba) indo-iraniana, vorbita in India si in Pakistan. – Din fr. hindoustani.
UCRAINEAN, -A, ucraineni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Ucrainei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Ucrainei sau populatiei ei, privitor la Ucraina sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba (de origine slava) vorbita de ucraineni (1). [Pr.: -cra-i-] – Ucraina (n. pr.) + suf. -ean.
LADIN2, -A, ladini, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unei parti din Elvetia si din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care apartine ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantiv, f.) limba de origine romanica vorbita de ladini2 (1); retoromana. – Din it. ladino.
BURIATA s. f. limba din familia mongola vorbita in Siberia. (< fr. bouriate)
AFRIKAANS s. n. limba de origine olandeza, vorbita de afrikanderi. (< fr. afrikaans)
BENGALI/BENGALI I. s. m. inv. pasare mica, asemanatoare vrabiei, traind in regiunile calde. II. s. f. inv. limba derivata din sanscrita, vorbita in Bengal. (< fr. bengali)
COPT, -A adj., s. m. f. individ apartinand populatiei indigene din Egipt si din Etiopia dupa crestinare, care profesa monofizismul. ◊ (s. f.) limba derivata din vechea egipteana folosita de copti ca limba de cult si vorbita pana in sec. XVII. (< fr. copte)
COREEAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Coreea. ◊ (s. f.) limba din familia altaica vorbita de coreeni. (< fr. coreen)
DALMAT, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Dalmatia, dalmatian2. II. adj. referitor la Dalmatia; dalmatic. ◊ (s. f.) limba romanica, astazi disparuta, vorbita in fosta provincie romana Dalmatia. (< fr. dalmate)
ESTONIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Estonia. ◊ (s.f.) limba fino-ugrica, baltica, vorbita de estonieni; estona. (< fr. estonien)
TOSCAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Toscana. II. adj. ordin ~ = ordin arhitectonic roman imitat dupa ordinul doric, printr-o mare simplitate, cu aspect de robustete putin greoaie. ◊ (s. n.) dialect vorbit in Toscana, baza limbii italiene moderne. (< fr. toscan, it. toscano)
TOTONACA s. f. limba din familia maia vorbita in Mexic. (< fr. totonaque)
TURCIC, -A adj. limbi ce = familie de limbi altaice (turca, tatara) vorbite din sud-estul Europei pana in Siberia si China. (< turc + -ic)
AVAR2, -A, (‹ fr. {i}) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Populatie turcica din stepele Asiei Centrale asezata in timpul marii migratiuni a popoarelor in Cimpia Panonica, unde a creat un stat (568-796), distrus de franci si bulgari; (si la sg.) persoana care facea parte din aceasta populatie. 2. Adj. Care apartine a. (1), privitor la a. ♦ (Substantivat, f.) limba din familia altaica, vorbita de avari.
BOSIMAN, -A (cuv. olandez „oameni ai tufisurilor”) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m., pl.) Populatie bastinasa negrida din S Africii (Desertul Kalhari). Ca particularitate specifica prezinta steatopigia (acumularea grasimii in regiunea fesiera) si zbircirea timpurie a pielii. ♦ Persoana care apartine acestei populatii. 2. Care apartine b. (1), privitor la b. ♦ (Substantivat, f.) limba din familia khoisan, vorbita de b. (1).
LADIN, -A (‹ it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsa intre Alpii centrali si Vestul Marii Adriatice. Termenul deriva de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dadeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudeta pentru a dovedi inrudirea si unitatea limbii lor. Se imparte in trei grupe: occidentala (romansa), centrala (dolomitica) si orientala (friulana); p. ext. retoroman. ♦ Persoana care apartine acestor populatii. 2. Adj. Care apartine ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) limba de origine romanica vorbita de ladini (1); p ext. retoromana.
SANSCRIT, -A (‹ fr. {i}; cf. sanscr. samskrta „cultivat”, „rafinat”) adj. 1. limba sanscrita (si subst., f.) = limba veche indo-europeana, din India; limba sacra a brahmanilor, vorbita intre 1500 si 200 i. Hr. (Subst.) Sanscrita clasica = limba operelor literare de diferite genuri, scrise incepand din sec. 5 i. Hr., ramasa pana in perioada moderna limba savanta a intregii Indii. Standardizata conform gramaticii lui Pãnini. In s. au fost scrise lucrari literare, religioase, filozofice, juridice si stiintifice, care au influentat asupra dezvoltarii culturii Asiei de SE si Asiei Centrale, precum si a celei europene. Are diferite grafii derivate din scrierea brahmi. 2. Care apartine limbii sanscrite, privitor la limba sanscrita; care este scris in aceasta limba.
DALMAT, -A, dalmati, -te, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana nascuta si crescuta in Dalmatia. 2. Adj., s. m. si f. (Locuitor) din Dalmatia. ♦ (Substantivat, f.) limba romanica ce s-a vorbit in Dalmatia. – Din fr. dalmate.
SLOVAC, -A, slovaci, -ce s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Slovaciei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Slovaciei sau populatiei ei, referitor la Slovacia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) limba slava din grupul occidental, vorbita de slovaci. – Din fr. slovaque.
AZERBAIDJAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Azerbaidjan; azer. ◊ (s. f.) limba turca din familia altaica, vorbita de azerbaidjeni. (dupa fr. azerbaidjanaise)
BIRMAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Birmania. ◊ (s. f.) limba din familia sino-tibetana vorbita de birmani. (< fr. birman)
CAUCAZIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Caucaz. ◊ (s. f.; pl.) limbi indo-europene si altaice vorbite de populatiile din muntii Caucaz. (< fr. caucasien)
GALICIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Galicia. ◊ (s. f.) limba romanica, asemanatoare cu portugheza, vorbita in Galicia. (< fr. galiciene)
HIMALAIAN, -A adj. din Himalaia. ♦ limbi himalaiene = limbi din familia tibeto-birmana vorbite in regiunile invecinate cu Himalaia. (< fr. himalayen)
UCRAINEAN, -A CRAI-NEAN/ adj., s. m. f. (locuitor) din Ucraina. ◊ (s. f.) limba slava, cu numeroase dialecte, vorbita de ucraineni. (< fr. ukrainien)
BENGALI (‹ Bengal) subst. invar. limba indo-europeana din ramura indo-iraniana, vorbita de c. 184 mil. oameni. limba oficiala in Bangladesh si una dintre cele 14 limbi oficiale regionale in India. Literatura bogata, de mare valoare artistica (ex. Tagore).
DACOROMAN, -A (< dac + roman) s. m., adj. 1. S. m. Termen folosit in lingvistica pentru a denumi populatia romaneasca din N Dunarii spre a o deosebi de populatiile de origine romaneasca ce locuiesc in S Dunarii (aromani, istroromani, meglenoromani). 2. Adj. Care apartine dacoromanilor (1), privitor la dacoromani. ♦ (Substantivat, f.) Dialectul vorbit de dacoromani (1). A devenit limba nationala si literara. V. limba romana.
CALMUC, -A, calmuci, -ce s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Regiunii Calmuce. 2. Adj. Care apartine Regiunii Calmuce si populatiei ei, privitor la aceasta regiune si la populatia ei; calmucesc.3. S. f. limba din familia altaica, ramura mongola, vorbita de calmuci. – Din rus. kalmyk.
IMPLETICI, impleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se impiedica unul de altul in mers; (despre oameni) a merge clatinandu-se, impiedicandu-se. ♦ P. a**l. (Despre limba) A se incurca in timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se incurca, a se incalci. ♦ Tranz. si refl. A (se) incolaci. [Var.: (reg.) impleteci vb. IV] – Et. nec.
A VORBI ~esc 1. tranz. (ganduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a grai. ~ frumos. ◊ ~ deschis a fi sincer; a nu ascunde nimic. ~ ca din carte a vorbi liber si corect. 2. intranz. 1) A se adresa cuiva. I-am vorbit ieri. 2) A poseda o anumita limba. ~ englezeste. 3) A confirma ceva. Faptele vorbesc despre... 4) A conversa cu cineva; a sta de vorba. 5) A tine un discurs, o conferinta. /Din vorba
ARAB, -A I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat si din nordul Africii. II. adj. care apartine arabilor; arabic (1). ♦ arta ~a = arta, o sinteza intre elementele mesopotamiene, persane si bizantine, cu influente ale traditiei locale, prezentand in constructii (moschei, palate, mausolee) curtea interioara incadrata de porticuri, iar in artele decorative ornamentul geometric si floral; cifra ~a = simbol grafic, element al sistemului de numeratie zecimal. ◊ (despre cai) care apartine unei rase originare din Pen. Arabia. ◊ (s. f.) limba semitica ale carei dialecte sunt vorbite de arabi. (< fr. arabe, lat. arabus)
BASCHIR, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Baskiria. ◊ (s. f.) limba din familia altaica, ramura turcica, vorbita de baschiri. (< rus. baskhir)
BRETON2, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Bretagne (Franta). ◊ (s. f.) limba indo-europeana din familia celtica, vorbita de bretoni. (< fr. breton)
FALISCA s. f. limba indo-europeana din centrul Italiei vorbita de falisci, triburi din Etruria. (< it. falisco, lat. faliscus)
OCCITAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Occitania (sudul Frantei). ◊ (s. n.) ansamblu de dialecte vorbite de occitani. ◊ (s. f.) vechea limba provesala sau limba trubadurilor. (< fr. occitan)
POLONEZ, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Polonia. ◊ (s. f.) limba slava occidentala, cu alfabet latin, vorbita de polonezi. II. s. f. 1. dans de origine poloneza cu caracter maiestuos, solemn, cu miscare moderata; melodia corespunzatoare. 2. compozitie instrumentala in tempo si cu caracterul acestui dans. (< fr. polonais)
SINGALEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Ceylon. ◊ (s.f.) limba indo-ariana inrudita cu pali, vorbita in Sri Lanka. (< fr. cingalais)
ALVAR, Manuel (1923-2001), lingvist si literat spaniol. Prov. univ. la Madrid. Specialist in istoria limbii si a dialectologiei spaniole („Spaniola vorbita in Tenerife”; „Atlasul lingvistic-etnografic al Andaluziei”). A scris „Viata sfintei Maria Egiptianca”. M. de Onoare al Academiei Romane (1991).
IDIS s. n. Idiom german al carui vocabular s-a imbogatit in cursul evolutiei cu alte elemente (ebraice, romanice, slave), vorbit de unele populatii evreiesti. ◊ (Adjectival, inv.) limba idis. – Din fr. yiddish, germ. judisch.
POLABA adj. (In sintagma) limba polaba (si substantivat, f.) = limba slava din grupul limbilor slave de apus, care s-a vorbit pana in sec. XVIII pe un teritoriu situat pe cursul inferior al Elbei. – Din fr. polabe.
URDU s. n. limba indo-europeana din ramura indo-iraniana vorbita de musulmanii din Pakistan (oficiala alaturi de engleza) si India, fiind una dintre cele 14 limbi oficiale. Este o varianta a lb. hindi, cu dezvoltare separata, deosebindu-se in special prin alfabetul arabo-persan. Are peste 75 mil. de vorbitori.
MEGLENOROMAN, -A, meglenoromani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia romanica aflata in sudul Peninsulei Balcanice, in regiunea Meglen. 2. Adj. Care apartine meglenoromanilor (1) sau limbii lor, privitor la meglenoromani. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de meglenoromani si care reprezinta un dialect al limbii romane. – Meglen (n. pr.) + roman.
CELTIC, -A adj. referitor la celti, al celtilor. ♦ limbi ce = familie de limbi indo-europene (gaelica, irlandeza, galeza si bretona) vorbite de celti. (< fr. celtique, lat. celticus)
PAPUA s. f. limbi ~ = una dintre cele trei mari familii de limbi din Oceania, alaturi de australiana si austroneziana, vorbita de papuasi. (< fr. papou)
TIBETAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Tibet. ◊ (s. f.) limba din grupul tibeto-birman, cu numeroase dialecte, vorbita in Tibet, Pakistan, Birmania si Nepal. (< fr. tibetain)
VORBIRE, vorbiri, s. f. 1. Actiunea de a vorbi si rezultatul ei; folosire a limbii in procesul de comunicare intre membrii unei anumite colectivitati; vorbit1. ♦ limbaj. ◊ Vorbire sintetica = vorbire generata de un sintetizator de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. limba, grai. 3. (Inv.), Cuvant; mentiune. – V. vorbi.
vorbit ~ta (~ti, ~te) Care se realizeaza prin vorbire; oral. ◊ limba ~ta limba uzuala; grai viu. /v. a vorbi
DACOROMAN, -A, dacoromani, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care apartine romanilor sau privitor la romanii din nordul Dunarii. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromani, cel mai raspandit si mai dezvoltat dintre dialectele limbii romane. 2. S. m. (De obicei la pl.) Roman din nordul Dunarii. – Dac + roman.
CREOL, -A s. m. f. om de rasa alba, urmas al primilor colonisti europeni in America Latina sau in coloniile intertropicale (Antile). ◊ (s. f.) limba mixta provenind din contactul spaniolei, portughezei sau francezei cu un idiom indigen, vorbita de creoli. (< fr. creole)
FONOLOGIE s.f. 1. Disciplina care studiaza sunetele vorbite din punctul de vedere al structurii lor sonore si al functiei pe care o indeplinesc in limba. 2. Disciplina lingvistica avand ca subiect fonemele. [Gen. -iei. / < fr. phonologie].
ARMONIE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ◊ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
ARMONIE s. f. 1. combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ♦ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
