o interj. – Oh! – Mr. ua. Creatie expresiva, cf. of. Sec. XVII, intarit in limba moderna de fr. oh. Der. din sl. (Tiktin) nu e probabila. Cf. R. Carstensen, Die Interj. im Rom., Tubingen 1936, 28-31.

palinodie (palinodii), s. f. – Retractare a ideilor anterioare. Gr. παλινωδία (Galdi 216), folosit de Cantemir in 1695, si in limba moderna din fr. palinodie.

MODERN, -A, moderni, -e, adj. Care apartine timpurilor apropiate de vorbitor; recent, actual; care este in pas cu progresul actual; care apartine unei epoci posterioare antichitatii. ◊ Istoria moderna = a) (in trecut) epoca de la sfarsitul evului mediu, cuprinsa intre 1453 (caderea Constantinopolului) si Revolutia Franceza din 1789; b) (curent) epoca cuprinsa intre Revolutia Franceza din 1789 si Unirea din 1918. limba moderna = limba vie, vorbita efectiv de o populatie actuala. ♦ (Despre invatamant) Care acorda importanta, preferinta disciplinelor umaniste. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

NEOGRAMATIC, -A, neogramatici, -ce, adj., s. m. si f. 1. Adj. (In sintagmele) Scoala neogramatica sau curentul neogramatic = curent lingvistic care sustine principiul regularitatii schimbarilor fonetice (considerand analogia drept factor principal in aparitia formelor noi) si promoveaza studiul limbilor moderne. 2. S. m. si f. Adept al curentului neogramatic (1). [Pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (dupa germ. Junggrammatiker, fr. neo-grammairien, it. neogrammatici).

CONTEMPORAN ~a (~i, ~e) 1) Care tine de timpurile noastre; propriu epocii noastre; modern. limba ~a. 3) si substantival (despre persoane) Care traieste in aceeasi epoca; din aceeasi epoca. /<fr. contemporain, lat. contemporaneus

MODERN, -A adj. 1. Nou sau relativ recent, din timpurile prezente; actual. ◊ limba moderna = limba vie, care se vorbeste in prezent. ♦ (Despre forme de invatamant) In care disciplinele umaniste au un rol preponderent, preferential. 2. La moda, potrivit ultimei mode. [< fr. moderne, cf. lat.t. modernus].

NEOCELTIC, -A adj. (despre unele limbi moderne) derivat din limbi celtice. (< fr. neo-celtique)

NEOGRAMATIC, -A I. adj. scoala ~a = curent lingvistic care sustine principiul regularitatii absolute a schimbarilor fonetice, analogia ca factor principal in crearea formelor noi si necesitatea studierii limbilor moderne si a dialectelor lor. II. s. m. adept al acestei scoli. (dupa fr. neo-gramairien, germ. Junggrammatiker)

SANSCRIT, -A (‹ fr. {i}; cf. sanscr. samskrta „cultivat”, „rafinat”) adj. 1. limba sanscrita (si subst., f.) = limba veche indo-europeana, din India; limba sacra a brahmanilor, vorbita intre 1500 si 200 i. Hr. (Subst.) Sanscrita clasica = limba operelor literare de diferite genuri, scrise incepand din sec. 5 i. Hr., ramasa pana in perioada moderna limba savanta a intregii Indii. Standardizata conform gramaticii lui Pãnini. In s. au fost scrise lucrari literare, religioase, filozofice, juridice si stiintifice, care au influentat asupra dezvoltarii culturii Asiei de SE si Asiei Centrale, precum si a celei europene. Are diferite grafii derivate din scrierea brahmi. 2. Care apartine limbii sanscrite, privitor la limba sanscrita; care este scris in aceasta limba.

NEOGREC, -EACA adj. Referitor la Grecia moderna. // s.f. limba greaca moderna. [< fr. neo-grec].

NEOGREC, -EACA adj. referitor la Grecia moderna. ◊ (s. f.) limba greaca moderna (din sec. XVI pana astazi). (< fr. neo-grec)

TOSCAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Toscana. II. adj. ordin ~ = ordin arhitectonic roman imitat dupa ordinul doric, printr-o mare simplitate, cu aspect de robustete putin greoaie. ◊ (s. n.) dialect vorbit in Toscana, baza limbii italiene moderne. (< fr. toscan, it. toscano)

AUDEN [ɔ:dən], Wystan Hugh (1907-1973), scriitor american de origine engleza. Alaturi de T.S. Elliot, Ezra Pound si W. Carlos Williams a adus innoiri esentiale liricii moderne de limba engleza („Poeme”, „Virsta nelinistii”). Proza, teatru, eseistica.

LANDSMAL s.n. limba literara norvegiana moderna, avand structura gramaticala si fond principal danez. [Pron. landsmol. / < fr., norv. landsmal].

RIKSMAL s.n. Una dintre cele doua limbi literare norvegiene moderne, alaturi de landsmal. [Pron. ricsmol. / < norv. riksmal].

LANDSMAL [LANDSMOL] s. n. limba literara norvegiana moderna, avand structura gramaticala si fond principal danez. (< fr. landsmal)

RIKSMAL RICS-MOL/ s. n. limba literara norvegiana moderna, alaturi de landsmal. (< norv. riksmal)

NEOGREC, -EACA, neogreci, -ce, adj. 1. (In sintagma) limba neogreaca (si substantivat, f.) = limba greaca din perioada moderna, incepand din sec. XVI pana in zilele noastre; greaca moderna. 2. Care se refera la limba neogreaca (1), care tine de limba neogreaca, propriu limbii neogrecesti sau, p. ext., poporului grec modern sau Greciei moderne; neogrecesc. Influenta neogreaca. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-grec.

BEN YEHUDA (pseud. lui Eliezer Perelman, numit Eliezer) (1858-1922), scriitor evreu. Initiator al „Marelui dictionar al limbii ebraice vechi si moderne”.

CORBU, Haralambie (n. 1930, Dubasarii Vechi), critic si istoric literar roman. Acad. (1986). Lucrari de valorificare a literaturii clasice („Dramaturgia lui Alecsandri”), cercetari si studii privind inceputurile literaturii moderne si aspecte ale limbii literare, in sincronie cu fenomenul cultural european („Interpretari”, „Creionari”).

A modernIZA ~ez tranz. 1) A face modern. 2) A organiza in conformitate cu necesitatile si mijloacele moderne. ~ o intreprindere. ~ constructia unui avion. 3) (limba unor texte vechi) A adapta la normele limbii actuale. /<fr. moderniser

NEOGREACA f. mai ales art. limba populatiei de baza din Grecia moderna. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-grec

modernIZA, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerintele, la exigentele prezentului, a face sa corespunda acestor cerinte; a innoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor si cerintelor actuale. ♦ Spec. A modifica limba unui text din trecut in conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

PURISM s.n. Tendinta exagerata si formalista de a inlatura din limba toate elementele socotite straine. ◊ Purism estetic = tendinta in arta moderna de restaurare a reflectarii obiectelor in simplitatea lor arhitecturala si in autenticitatea lor. [< fr. purisme, cf. germ. Purismus].

idioma (idiome), s. f. – limba, unitate lingvistica. – Var. idiom. Mr. iδiuma. Ngr. ἰδίωμα, si modern din fr. idiome. Sec. XVIII.

REUCHLIN [rɔiʃlin], Johannes (numit si Capnio, Kapnion) (1455-1522), teolog si umanist german. Prof. univ. din Ingolstadt si Tubingen. Adversar al scolasticii. S-a impotrivit intentiei dominicanilor de a arde scrierile ebraice, afirmand utilitatea cunoasterii lor. Este, alaturi de Erasm, unul dintre promotorii studiului filologiei clasice. Contributii privind pronuntia limbii grecesti clasice (sistemul reuchlinian) apropiat de cel din greaca moderna. Alte lucrari: „Arta cabalistica”, „De Rudimetis Hebraicis”. Traducator al „Bibliei” si initiator al studiului iudaisticii.

CANETTI, Elias (1905-1994), prozator, dramaturg si eseist britanic de limba germana. Opera cu caracter satiric surprinzind dezagregarea morala a societatii moderne (romanul „Orbirea”, dramele „Nunta”, „Condamnatii”). Eseuri („Masa si putere”). Premiul Nobel (1981).

modern, -A adj. 1. nou, relativ recent, din timpurile prezente; care corespunde stadiului actual al progresului. ♦ limba ~a = limba vie, care se vorbeste in prezent. ◊ (despre invatamant, clase, licee) care pune accentul pe studiul limbii si al disciplinelor umanistice. 2. in concordanta cu moda, la moda. (< fr. moderne, it. moderne, lat. modernus)

BOAS, Franz (1858-1942), antropolog american de origine americana. Initiatorul morfologismului (istoricismului), din perspectiva catuia cultura apare ca indisolubil legata de grupul social, de limba, practicile cotidiene si riturile acestuia („Gindirea omului primitiv”, „Antropologia si viata moderna”).

ROUMANILLE [rumanii], Joseph (1818-1891), scriitor francez de limba provensala. Unul dintre intemeietorii gruparii literare a felibrilor. Creator al prozei provensale moderne (vol. de nuvele „Povestiri provensale”). Versuri cu caracter didactic si demonstrativ („Primule”, „Mici opere”).

PASIV² ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care da dovada de lipsa de interes; lipsit de initiativa personala; inactiv. Participare ~a. Rol ~. ◊ Aparare ~a (sau civila) sistem de masuri menite sa protejeze populatia si obiectivele economice contra mijloacelor moderne de atac si sa efectueze lucrari urgente de salvare si restabilire. Vocabular ~ parte a vocabularului unei limbi nefolosita frecvent in vorbire. 3) si substantival (despre verbe si categorii verbale) Care are forma ce indica ca actiunea realizata de cineva sau de ceva o sufera subiectul. 3) (despre metale) Care are proprietatea de a rezista la actiunea mediilor corosive. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv

BOCCACCIO, Giovanni (1313-1375), scriitor renascentist italian. Intemeietorul prozei artistice italiene. Comentator al lui Dante, prieten si admirator al lui Petrarca. Capodopera sa, „Decameronul”, culegere de o 100 de nuvele, savuros tablou de moravuri, prezinta, printr-o mare varietate de tipuri surprinse in ipostaze revelatorii, o adevarata „comedie umana”. A denuntat cu umor prejudecatile si excesele ascetismului medieval, opunindu-le idealul omului renascentist. Romanele sale, impletind ironia cu senzualitatea („Fiammetta”), prefigureaza proza psihologica moderna. Idilele pastorale („Poemul nimfelor de la Fiesole”, „Poemul nimfelor lui Ameto”) reinvie lumea mitologica, cu un proaspat simt al naturii. Lucrari de eruditie in limba latina.

SAUSSURE [sosu:r], Ferdinand de (1857-1913), lingvist elvetian. Prof. la Scoala de Inalte Studii din Paris si la Univ. din Geneva. Specialist in gramatica comparata indo-europeana („Memoriu asupra sistemului primitiv al vocalelor in limbile indo-europene”). Creatorul scolii franceze de indo-europenistica (dintre discipoli, cel mai cunoscut, A. Meillet). Ideile sale valoroase despre distinctia limba-vorbire, sincronie-diacronie, cercetarea limbii ca sistem (fiind in acest sens „parintele structuralismului”), teoria sa asupra arbitrariului semnului lingvistic s.a., cuprinse in „Cursul de lingvistica generala” fac din S. creatorul lingvisticii moderne.

COMPARATISM s.n. Directie moderna in cercetarea literara, care se rezuma la compararea literaturilor diferitelor tari fara a tine seama de continutul de idei si specificul national al fiecarei literaturi. ♦ Metodologie lingvistica potrivit careia cercetarea limbilor este facuta cu metoda comparatista; comparativism. [< fr. comparatisme].

ASSA-FETIDA s.f. (Chim., med., farm.) Guma rasinoasa uscata obtinuta prin incizarea tulpinii si radacinii mai multor umbelifere asiatice (din familia Ferula), de culoare crem sau roscata, cu gust acru si cu miros deosebit de respingator. Este intrebuintata drept condiment (in bucataria indiana), antispastic (in medicina moderna), profilactic impotriva bolilor (in medicina traditionala), momeala, etc. [Pr.: a-sa-] (cf. fr. as(s)a(-)foetida sau as(s)a(-)fetida, engl. asaf(o)etida, din lat. asafoetida, din pers. azā = mastic si lat. foetida fem. de la foetidus = fetid) [Cuvinte straine (recent intrate in limba), pp. 1046-1052; morf., def., et. TLF si MW]