grecESTE adv. Ca grecii, in felul grecilor; in limba greaca. ◊ Expr. A sedea (sau a se aseza etc.) greceste = a sedea (sau a se aseza etc.) cu genunchii la gura; a sedea (sau a se aseza) cu picioarele incrucisate sub corp; a sedea turceste. – grec + suf. -este.

grecISM, grecisme, s. n. Cuvant, expresie sau constructie care au fost imprumutate din limba greaca, fara a fi fost asimilate. ♦ Influenta limbii (si culturii) grecesti asupra altei limbi (si culturi). – Din fr. grecisme.

PERISPOMEN, perispomene, s. n. Accent circumflex in limba greaca. [Pl. si: (inv., m.) perispomeni] – Din ngr. perispomeni.

NEOgrec, -EACA, neogreci, -ce, adj. 1. (In sintagma) Limba neogreaca (si substantivat, f.) = limba greaca din perioada moderna, incepand din sec. XVI pana in zilele noastre; greaca moderna. 2. Care se refera la limba neogreaca (1), care tine de limba neogreaca, propriu limbii neogrecesti sau, p. ext., poporului grec modern sau greciei moderne; neogrecesc. Influenta neogreaca. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-grec.

grecESTE adv. 1) In felul grecilor; cum obisnuiesc grecii; ca grecii. 2) In limba greaca. / grec + suf. ~este

grecISM ~e n. 1) Imprumut lexical din limba greaca. 2) Influenta exercitata de cultura grecilor asupra altor popoare. /grec + suf. ~isme

COINE s.n. Limba comuna (mai ales limba greaca de circulatie). [Pron. co-i-, scris si koine. / < gr. koine].

THIAS s.n. Denumire data in grecia antica si in provinciile de limba greaca asociatiilor de credinciosi ai lui Dionysos. [< gr. thiasos – grup].

grecISM s.n. Cuvant, expresie imprumutata din limba greaca si neasimilata. [< fr. grecisme].

ELEN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din grecia antica (Elada). ◊ s. f.; in forma elina) limba greaca veche. (< fr. hellene)

grecISM s. n. 1. cuvant, expresie imprumutata din limba greaca, inca neadaptate. 2. influenta limbii si culturii grecesti asupra altei limbi si culturi. (< fr. grecisme)

NEOgrec, -EACA adj. referitor la grecia moderna. ◊ (s. f.) limba greaca moderna (din sec. XVI pana astazi). (< fr. neo-grec)

SEPTUAGINTA s. f. versiunea alexandrina a Vechiului Testament tradusa in limba greaca. (< lat. septuaginta)

grec (greci), s. m. – Persoana care face parte din populatia greciei. – Mr. grec. Lat. Graecus (Puscariu 733; REW 3832), cf. it. greco, fr. grec, sp. griego. Apare din sec. XVI. – Der. grecesc, adj. (grec); greaca, s. f. (rar, grecoaica); grecoaica, s. f. (femeie din grecia); grecotei, s. m. (grec, termen depreciativ); grecoman, s. m. (grec, termen depreciativ); grecie, s. f. (inv., limba greaca); greceste, adv. (in greaca; asemeni grecilor); grecism, s. n.; greciza, vb., din fr. greco-, in comp. ca greco-oriental, greco-roman (grec; ortodox).

BASARABI 1. Oras in jud. Constanta, situat in Pod. Dobrogei de Sud, la 20 km V de Constanta; 10.927 loc. (1991). Port pe canalul Dunare-Marea Neagra. Expl. de calcare si creta. Constr. si reparatii navale; intrepr. de utilaj greu pt. constr.; prefabricate din beton. Complex de crestere a taurinelor. Statiune de cercetari viticole. Podgoria Murfatlar. Centru pomicol (piersici). Rezervatie naturala complexa „Fintinita Murfatlar” (20 ha). Declarat oras in 1989. Pina in 1975, s-a numit Murfatlar. 2. Important ansamblu de monumente rupestre crestine (sec. 10-11), descoperit pe terit. com. Murfatlar (azi Basarabi), compus din sase bisericute, galerii, incaperi pentru locuit, cavouri si morminte. Peretii acestora sint acoperiti cu figuri incizate, inscriptii runice, slavone (922) si in limba greaca (992).

CHIPARISSA, Nicolae (sec. 17-18), cronicar moldovean, de origine greaca. Autor al unei cronici de curte, in limba greaca, in care se relateaza evenimentele petrecute intre 1716 si 1717, in timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai Racovita.

CHIRIL (c. 827-869), carturar slav, originar din Salonic. Impreuna cu fratele sau Metodiu, a participat, incepind din 862-863, la raspindirea crestinismului in Moravia si Panonia. A tradus din limba greaca in limba slavona numeroase carti bisericesti. Este considerat creatorul alfabetului chirilic.

GRAECA SUNT, NON LEGUNTUR (lat.) (aceste cuvinte) sunt scrise pe greceste, nu se citesc – Avertisment asupra unui text ininteligibil, dificil, in Evul Mediu, limba greaca nemaifiind cunoscuta, pasajele scrise in greceste din lucrarile latine se sareau.

Cora (sau Core), denumire purtata de Persephone, fiica zeitei Demeter (v. Persephone). In limba greaca core insemna „fata tinara, fecioara”.

grec, GREACA, greci, grece, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a greciei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine greciei sau grecilor, privitor la grecia sau la greci; grecesc. ◊ Lupte greco-romane V. lupta. ♦ (Substantivat, f.) limba greaca. – Lat. Graecus.

ELEN, -A, eleni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine greciei antice sau populatiei ei, privitor la grecia antica sau la populatia ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; in forma elina) limba greaca veche. 2. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a greciei antice. [Var.: elin, -a adj.] – Din ngr. Ellin, lat. Hellenes.

greaca (limba) s. f.

ELENA f. mai ales art. limba greaca veche. [Var. elina] /<ngr. Hellen, lat. Hellenes

greaca f. mai ales art. limba grecilor. /<lat. Graecus

grecOMANIE s.f. (Liv.) Mania de a imita obiceiurile si limba grecilor. [Gen. -iei. / < fr. grecomanie].

NEOgrec, -EACA adj. Referitor la grecia moderna. // s.f. limba greaca moderna. [< fr. neo-grec].

grecOMANIE s. f. mania de a imita obiceiurile si limba grecilor. (< fr. grecomanie)

BIZANTINOLOGIE s. f. Disciplina care cerceteaza istoria, literatura, limba (medio-greaca) si arta bizantina; bizantinistica. – Din fr. byzantinologie.

grecOMANIE s. f. Manie de a imita obiceiurile, limba etc. grecilor, de a sustine tot ce vine de la greci. – Din fr. grecomanie.

grecIZA vb. tr., refl. a face sa-si insuseasca, a-si insusi limba, obiceiurile grecilor; a (se) asimila grecilor. (< fr. greciser)

AORIST, aoriste, s. n. Denumire data unei forme temporale din limba sanscrita, greaca veche si slava bisericeasca, care exprima aspectul momentan al unei actiuni trecute. – Fr. aoriste (lat. lit. aoristus).

ABLATIV, ablative, s. n. Caz al declinarii in unele limbi, care exprima despartirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstantial. ◊ Ablativ absolut = constructie sintactica specifica limbilor latina si greaca, alcatuita dintr-un substantiv (sau un pronume) si un participiu la cazul ablativ, avand rol de propozitie circumstantiala. – Din fr. ablatif, lat. ablativus.

grecIZA, grecizez, vb. I. Tranz. si refl. A face sa-si insuseasca sau a-si insusi limba, obiceiurile etc. grecilor, a (se) asimila grecilor. – grec + suf. -iza. Cf. fr. greciser.

AORIST s.n. Forma temporala a unor limbi (ca sanscrita, greaca veche, slava bisericeasca etc.) care exprima aspectul momentan al unei actiuni trecute, fara nici o referire la prezent. [Pron. a-o-, pl. -te, -turi. / < fr. aoriste, lat. aoristus < a – fara, oristos – marginit, determinat].

grecIZA vb. I. tr., refl. A face sa-si insuseasca sau a-si insusi limba, obiceiurile etc. grecilor; a da forma greceasca cuvintelor unei limbi. [< fr. greciser].

ACADEMIA VASILIANA, scoala superioara de limba slavona si greaca intemeiata (in jurul anului 1640) la manastirea „Trei ierarhi” din Iasi de domnul Moldovei Vasile Lupu, cu concursul mitropolitului Petru Movila. Ulterior, a devenit scoala greceasca; si-a incetat activitatea in 1821. A fost numita si Scoala Mare Domneasca.

babilonie f. (din forma mai veche si mai rara azi vavilonie, d. Vavilon, celebru oras unde s’au amestecat limbile, pron. de grecii de azi Vavilon, iar de cei vechi Babylon). Mare amestec, mare confuziune: acest minister e o adevarata babilonie.

A SE grecIZA ma ~ez intranz. A adopta limba, cultura si obiceiurile grecilor; a deveni asemanator cu grecii. /grec + suf. ~iza

BOPP, Franz (1791-1867), lingvist german. Principalul creator al metodei comparatist-istorice, aplicata la limbile indo-europene („Gramatica comparata a limbilor sanscrita, zenda, armeana, greaca, latina, lituaniana, slava veche, gotica si germana”).

CAVALLIOTI, Theodor Anastasie (c. 1728-1808, n. Moscopole, Albania), carturar aroman. Autor al unei carti de citire in limba neogreaca, insotita de un vocabular grec-aroman-albanez (1770).

grec, greaca I. adj., s. m. f. (locuitor) din grecia. II. adj. care apartine greciei sau populatiei ei. ♦ arta ~ = arta dezvoltata in grecia continentala si insulara, pe coastele Asiei Mici, pe baza artei egeene si a asimilarii unor elemente din arta Orientului si a Egiptului. ◊ (s. f.) limba indo-europeana vorbita in grecia. (< fr. grec, grecque, lat. graecus)

REUCHLIN [rɔiʃlin], Johannes (numit si Capnio, Kapnion) (1455-1522), teolog si umanist german. Prof. univ. din Ingolstadt si Tubingen. Adversar al scolasticii. S-a impotrivit intentiei dominicanilor de a arde scrierile ebraice, afirmand utilitatea cunoasterii lor. Este, alaturi de Erasm, unul dintre promotorii studiului filologiei clasice. Contributii privind pronuntia limbii grecesti clasice (sistemul reuchlinian) apropiat de cel din greaca moderna. Alte lucrari: „Arta cabalistica”, „De Rudimetis Hebraicis”. Traducator al „Bibliei” si initiator al studiului iudaisticii.

IONIAN, -A adj. referitor la Ionia antica. ◊ propriu ionienilor. ♦ dialect ~ = unul dintre principalele dialecte ale limbii grecesti, vorbit in Ionia; scoala ~a = orientare in filozofia greaca din sec. VII-VI a. Chr., care opunea reprezentarilor mitologice traditionale despre lume o conceptie materialist-naiva. (< fr. ionien)

BANATEANU 1. Vlad B. (1900-1963, n. Timisoara), lingvist si filolog roman. S-a ocupat de limba latina („Sur les desinences de l’indicatif parfait en latin”), greaca, armeana clasica („La traduction armenienne des tours participaux grecs”). Intre 1937 si 1947 a editat publicatia „Revue des etudes indo-europeennes”. 2. Tancred B. (1922-1985, n. Siret), etnograf si istoric de arta populara. Fiul lui B. (1). Autor de studii si lucrari privind mai ales portul si ceramica romaneasca („Portul popular din Tara Oasului”, in colab., „Ceramica din Vama”, „Ceramica din Glogova”, „Portul popular din Maramures”, „Arta populara bucovineana”).

aticizm n. (vgr. attikismos). Delicateta de gust in limba si literatura (ca al Aticilor, al Atenienilor, fata de restu greciii).

NEOgreaca f. mai ales art. limba populatiei de baza din grecia moderna. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-grec

ablativ¹ s. n. caz al declinarii, specific anumitor limbi, care exprima punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc. ◊ ~ absolut = constructie sintactica in latina sau greaca cu rol de propozitie circumstantiala, dintr-un substantiv (sau pronume) si un participiu in ablativ. (< lat. ablativus, fr. ablatif)

CENTUM adj. limba ~ = limba indo-europeana care a pastrat in evolutia ei sunetele g si k nealterate inaintea vocalelor e si i (greaca, latina, celtica, germanica). (< lat. centum)

SAVANT, -A I. adj., s. m. f. (om de stiinta) cu cunostinte vaste si profunde; erudit. II. adj. 1. care denota multa eruditie. 2. (lingv.; despre cuvinte, constructii) imprumutat (recent) din greaca sau latina; format din elemente grecesti sau latinesti; (p. ext.) folosit de oamneii instruiti, livresc. ◊ care are la baza limbile si cultura greco-latina; cult. ◊ (despre limbi) folosit ca limba de cultura. (< fr. savant)

BARBU, Nicolae I. (n. 1908, sat Cirstanesti, jud. Vilcea), filolog roman. Prof. univ. la Bucuresti. Lucrari de lingvistica („Sintaxa limbii romane dupa metoda istorico-stilistica”, „Tema latina”), studii consacrate literaturilor antice („Dualismul tragediei lui Sofocle”, „Valori umane in literatura greaca”).

SABIR s. n. limba mixta, rudimentara ca vocabular si structura gramaticala, care se vorbeste in porturile Marii Mediterane si care contine elemente din franceza, provensala, spaniola, greaca, catalana, italiana si araba. – Din fr. sabir.

COSMOPOLITISM s. n. 1. conceptie din epoca de criza a sclavagismului grec si roman care promova ideea „cetateniei universale”. 2. conceptie care propaga indiferenta fata de patrie, neincrederea in capacitatile creatoare ale propriului popor, dispretul fata de valorile culturii materiale si spirituale ale propriei natiuni, fata de limba si traditiile nationale progresiste. (< fr. cosmopolitisme, rus. kosmopolitizm)