FLACARA, flacari, s. f. 1. Masa libera de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins si care arde cu dezvoltare de caldura si de lumina; parte luminoasa mobila care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins; para¹, vapaie; flama. ◊ Expr. A fi in flacari = a arde puternic, a fi cuprins de flacari. 2. Fig. Inflacarare, pasiune; caldura; stralucire. [Pl. si: flacari, flacare] – Lat. *flaccula (= facula).

FLACARA flacari f. 1) Masa de gaze arzande care se ridica in sus de la un corp aprins, degajand caldura si lumina. 2) Parte luminoasa mobila care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins. 3) fig. Forte insufletitoare. [G.-D. flacarii] /<lat. flaccula

flacara (-acari), s. f. Parte luminoasa care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins, para, vapaie. – Lat. facula, cu l expresiv, care insoteste adesea un f initial, cf. flamand, si it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiocina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Puscariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explica de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminari cu flamma sau cu *flacca. – Der. flacara, vb. (a arde, a scoate flacari); flacarie, s. f. (vilvataie); flacaros, adj. (rar, care scoate flacari); inflacara, vb. (a aprinde, a arde, a infierbanta). – [3415]

plavie, plavii, s.f. (reg.) 1. insula plutitoare alcatuita din plaur (stuf, ierburi, rizomi, radacini de arbori, crengi si namol); plaur, cocioc, naclada. 2. (cu forma plava) nava, corabie; pluta. 3. padure doborata de vant; palanca. 4. sir de trestii infipte in pamant, din care ciobanii isi fac adapost. 5. limba de foc; plavina. 6. (adv.) in cantitate sau in numar mare.

plavina, plavine, s.f. (reg.) 1. cantitate de fan cat se ia o data cu furca; pala de fan. 2. limba de foc.

plavie (plavii), s. f. – Morman, gramada de crengi si ierburi amestecate cu pamint, care plutesc pe suprafata anumitor riuri. – Var. plaghie. Sl. plavi „nava”, din plaviti „a pluti” (Cihac, II, 267; Conev 38). E dubletul lui plava, s. f. (Olt., plasa de pescuit); cf. si plaur. – Der. plavina, s. f. (Bucov., limba de foc; pala de fin); plavna, s. f. (regiune mlastinoasa); plavca, s. f. (loc unde se usuca navoadele).

PROTUBERANTA, protuberante, s. f. 1. Parte a unui obiect, a unui organ etc. iesita in relief; proeminenta, iesitura. 2. Nor de gaz incandescent care apare pe fondul coroanei solare in forma unor limbi de foc. – Din fr. protuberance.

PROTUBERANTA s. f. 1. iesitura in afara a unui obiect, organ etc.; umflatura. ♦ (anat.) ~ inelara = segment al encefalului, intre bulb, pedunculii cerebrali si cerebel. 2. (pl.) proeminente rosii, ca niste limbi de foc, din cromosfera, formate din mase uriase de gaze incandescente. (< fr. protuberance, lat. protuberantia)

PRIN prep. 1. (local) v. printru. (~ o usa patrundea soarele.) 2. (local) v. via. (Bucuresti-Craiova ~ Rosiori de Vede.) 3. (modal) v. cu. (Serbarea incepe ~ focuri de artificii.) 4. (instrumental) v. cu. (Se inteleg ~ talmaci.) 5. (instrumental) v. dupa. (Preda o limba ~ o anumita metoda.)

A MESTECA mestec tranz. 1) (alimente) A sfarama cu dintii (in gura), inmuind cu saliva (pentru a inlesni inghitirea si digerarea). 2) A invarti in gura cu limba. ~ guma. 3) (mai ales alimente) A misca (cu o lingura) pentru a obtine o masa omogena sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales actiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a tese; a unelti; a coace. /<lat. masticare

A SE APROPIA ma apropii intranz. 1) A se deplasa sau a se situa mai aproape (de cineva sau de ceva). ~ de foc. ◊ A nu se putea apropia de ceva a fi inaccesibil ceva pentru cineva. A nu se putea apropia de cineva a nu putea gasi limba comuna cu cineva; a nu se putea intelege cu cineva. 2) A veni in curand; a fi aproape; a cadea. Vara se apropie. 3) A ajunge aproape de un anumit moment; a fi pe punctul de atingere. ~ de rezultatul scontat. 4) fig. (despre persoane) A stabili relatii apropiate; a deveni prieten (cu cineva); a se imprieteni. 5) fig. A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se asemana; a semana; a se potrivi. /<lat. appropiare

INCARCAT², -A, incarcati, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poarta o incarcatura. ♦ (Despre o gura de foc) Cu proiectilul introdus in arma. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, marit (in scopul de a insela). 4. (In sintagmele) Aer incarcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosfera incarcata = a) atmosfera plina de electricitate, premergatoare unei furtuni; b) fig. stare de incordare, de tensiune. Stomac incarcat = stomac balonat din cauza mancarii excesive. limba incarcata = limba cu infatisare specifica unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) In care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale carui armaturi au sarcina electrica. – V. incarca.

IMPIEDICA, impiedic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care sta in cale (si a cadea); a se poticni. ◊ Expr. A se impiedica in picioare = a se impletici. A i se impiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se impiedica la vorba = a gangavi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supara, stinghereste. 2. Tranz. A pune unui animal piedica la picioare, a-i lega picioarele ca sa nu poata fugi. ♦ A infrana rotile unui vehicul (pentru a-l face sa mearga greu). ♦ A pune piedica de siguranta la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a tine in loc pe cineva sau ceva; a se pune in calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) impiedeca vb. I] – Lat. impedicare.

LAMA² (‹ fr. {i}; {s} sp. llama, imprumutat dintr-o limba indigrna din Peru, in care toate animalele cu lana poarta acest nume) s. f. Mamifer rumegator, din familia canelidelor, inrudit cu camilele, de c. 120 cm inaltime (Lama). Genul Lama cuprinde trei specii dintre care numai una, L. guanicoe, mai exista in stare salbatica, celelalte fiind deja domesticite cand au ajuns primi spanioli in America de Sud. Traieste in zonele muntoase. Localnicii le folosesc ca animale de povara si intrebuinteaza carnea lor, blana, grasimea, parul (tesaturi, franghii), balegarul (pentru foc).