ASCUTIT², -A, ascutiti, -te, adj. I. (Despre obiecte) Prevazut cu un varf care poate intepa; prevazut cu o muchie taioasa. ♦ Unghi ascutit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, patrunzator; fin, subtil. Minte ascutita 2. (Despre senzatii, sentimente etc.) Intens, viu. 3. (Despre vorbe, privire) Care strapunge; sfredelitor; aspru, taios. ♦ Expr. A avea limba ascutita = a avea obiceiul sa critice (cu rautate). 4. (Despre sunete, glas, ras) Subtire, strident. 5. (Despre actiuni, conflicte etc.) Intetit, sporit; aprig, inversunat, darz.- V. ascuti.

FURNICAR², furnicari, s. m. 1. (Ornit.) Albinarel. 2. Mamifer din America de Sud, cu capul lung si ingust, cu botul ascutit, cu limba lunga si cleioasa, care se hraneste cu furnici (Myrmecophaga jubata). – Furnica + suf. -ar.

CLONTOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre pasari) Care are clant mare; cu clantul mare. 2) fig. (despre oameni) Care este ascutit la limba; rau de gura; certaret; artagos. /clont + suf. ~os

A INTEPA intep 1. tranz. 1) (fiinte sau parti ale corpului lor) A supune unei senzatii de durere fizica, infigand un obiect ascutit; a impunge; a inghimpa. 2) fig. A ataca rautacios cu ironii sau cu vorbe usturatoare; a inghimpa; a impunge; a musca. 3) inv. A trage in teapa. 2. intranz. rar (despre mancaruri sau bauturi) A provoca o senzatie usoara de durere pe limba (asemanatoare atingerii de varful unui obiect ascutit); a pisca de limba. /in + teapa

ascutit s. v. ascutis, lama, limba, tais.

CIOCANITOARE (‹ ciocani) s. f. Nume dat la c. 200 de specii de pasari specializate in locomotia prin catarare, de talie mijlocie (16-48 cm), rele zburatoare, cu pene rigide, limba cilindrica, lunga si protractila, cioc conic, ascutit, gheare ascutite si dezvoltate. In Romania traiesc 10 specii, de ex.: c. pestrita mare (Dendrocopus major), cu penaj alb, negru, rosu; c. verde (Picus viridis), cu penaj verde-galbui cu rosu; c. neagra (Drycopus martius), cea mai mare c. din Romania.

TAIS s. 1. ascutis, lama, limba, (pop.) custura, pana, plasa, taius, (inv. si reg.) ascutit, (reg.) leafa, (fig.) buza. (~ul unui cutit.) 2. v. panza. 3. (rar) rost, (reg.) gura. (~ al unor obiecte.)

INTEPA, intep, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) impunge usor cu un ac, cu un ghimpe, cu o teapa, cu orice obiect cu varf ascutit. ♦ Intranz. si tranz. A produce o senzatie dureroasa ca de intepatura. ♦ Intranz. (Despre bauturi) A pisca la limba. 2. Tranz. Fig. A face aluzii rautacioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Inv.) A trage in teapa. – In + teapa.

FRIGIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Frigia. ◊ (s. f.) limba indo-europeana veche, inrudita cu traca, cunoscuta din inscriptiile cu caractere grecesti. ♦ boneta ~a = boneta cu varful ascutit intors spre fata, purtata in antichitate de sclavii eliberati si adoptata in timpul Revolutiei Franceze din 178⁹ ca simbol al libertatii. (< fr. phrygien)

ACCENT, accente, s. n. 1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai inalt etc. a unei silabe dintr-un cuvant sau a unui cuvant dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare. Accent ascutit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief, a da atentie deosebita (unei probleme). 2. Fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

STIL¹ s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.