GALICISM, galicisme, s. n. Expresie sau constructie proprie limbii franceze si greu ori imposibil de tradus in alta limba. – Din fr. gallicisme.

GERUNDIV, gerundive, s. n. (in limba latina) Adjectiv verbal cu sens pasiv, derivat de la tema gerunziului; (in limba franceza) una dintre formele participiului prezent, precedate de prepozitia „en”. – Din fr. gerondif, lat. gerundivum.

FRANTUZESTE adv. Ca francezii, in felul francezilor; in limba franceza. – Frantuz + suf. -este.

FRANCOFON, -A, francofoni, -e, adj., s. m. si f. (Vorbitor) de limba franceza. – Din fr. francophone.

FRANTUZISM, frantuzisme, s. n. Cuvant, expresie imprumutate din limba franceza de o alta limba si neasimilate de aceasta. – Frantuz + suf. -ism.

FRANTUZISM n. Imprumut din limba franceza. /frantuz inv. + suf. ~ism

GALICISM ~e n. 1) Cuvant sau expresie specifica pentru limba franceza. 2) Imprumut francez intr-o alta limba. /<fr. gallicisme

GERUNDIV ~e n. gram. 1) (in limba latina) Forma verbala nominala cu sens pasiv. 2) (in limba franceza) Forma a participiului prezent. /<lat. gerundivum, fr. gerondif

GERUNDIV s.n. (In limba latina) Forma verbala substantivata, care arata ca actiunea exprimata de verb trebuie sa se savarseasca. ♦ Una dintre formele participiului prezent in limba franceza. [< lat. gerundivus, cf. fr. gerondif].

FRANCOFON, -A adj., s.m. si f. Vorbitor de limba franceza. [< fr. francophone].

TRUVER s.m. (Lit.) Nume dat in evul mediu poetilor care scriau si cantau, in limba franceza din nordul Frantei, poezii epice, istorioare etc. [< fr. trouvere, cf. v.fr. trovere – cel care gaseste].

FRANCOFON, -A adj., s. m. f. (vorbitor) de limba franceza. (< fr. francophone)

FRANGLEZA s. f. ansamblu de neologisme de origine engleza introduse in limba franceza. (< fr. franglais)

AMIEL, Henri-Frederic (1821-1881), scriitor elvetian de limba franceza. Analist meticulos si subtil al vietii interioare („Fragmente dintr-un jurnal intim”).

CAHIERS ROUMAINS D’ETUDES LITERAIRES, revista de critica, estetica, istorie literara si literatura comparata, publicata de Editura Univers, in limba franceza. Apare trimestrial, la Bucuresti, din 1973.

CALUGARU, Alice (pseud.: Alice Orient) (1886- inainte de 1940, Paris), scriitoare romana. Stabilita la Paris (1906). Lirica romantica („Viorele”), dominata de sentimentalism si livresc, sau simbolistica. Un roman poematic, cu elemente autobiografice („Tunica verde”), scris in limba franceza.

CESAIRE [sezer], Aime (1913-2008), scriitor de limba franceza si om politic din Antile. Versuri suprarealiste („Cadastru”) si teatru de factura anticolonialista („Un anotimp in Gongo”).

CHARBONNEAU [sarbono], Robert (1911-1967), scriitor canadian, de limba franceza. Poet („Mici poeme regasite”) si critic, el este totodata creatorul romanului de analiza in Canada („Fontile”).

HAZOUME [azume], Paul (1890-1980), scriitor de limba franceza din Benin. Lucrari de etnografie. Este autorul primului roman istoric african („Doguicimi”).

HAMA [ama], Boubou (1909-1982), om politic si scriitor de limba franceza din Niger. Presedinte al Adunarii Nationale a Nigerului (1960-1974). Lucrari privind specificul african („Istoria traditiilor poporului Zarma-Songhai”, „Povesti si legende din Niger”).

ROMANIA LIBERA 1. Ziar editat la Bucuresti (1877-1889). A militat pentru desavarsirea unitatii politice a poporului roman. 2. Ziar editat ilegal la Paris (1943-1944) de romani participanti la Rezistenta Franceza; concomitent a aparut si o editie in limba franceza. 3. Cotidian care apare la Bucuresti, incepand cu 28 ian. 1943, mai intai ilegal, apoi legal, de la 24 aug. 1944. Serie noua din 23 dec. 1989.

LANGEVIN [lãʒəvῖ], Andre (1927-2009), scriitor canadian de limba franceza. Romane sumbre scrise intr-un stil realist, nervos si precis, in care eroii sunt marcati de sentimentul instrainarii si de crize de constiinta („Pulbere peste oras”, „Timpul barbatilor”, „Elanul Americii”, „Un lant in parc”).

ROUGEMONT [ruʒmo], Denis de (1906-1985), eseist elvetian de limba franceza. Analiza a valorilor civilizatiei contemporane de pe pozitiile unui aparator al federalismului european („Jurnalul unui intelectual in somaj”, „Federalism si nationalism”, „Aventura occidentala a omului”).

ROD, Edouard (1857-1910), romancier elvetian de limba franceza. Romane naturaliste („Nevasta lui Henri Vanneau”), mai tarziu psihologice, axate pe probleme de constiinta („Cursa spre moarte”, „Sensul vietii”). Eseuri („G. Leopoldi”, „Dante”, „J.-J. Rousseau”). Teatru („Reformatorul”).

FRANCEZ, -A, francezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoana care face parte din populatia de baza a Frantei sau este originara de acolo; frantuz. 2. Adj. Care apartine Frantei sau populatiei ei, privitor la Franta sau la populatia ei; frantuzesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de francezi. – Din it. francese, fr. francais.

CREOL, -A, creoli, -e, subst. 1. S. m. si f. Persoana nascuta in America Latina sau in colonii, urmasa a colonistilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. S. f. Limba amestecata rezultata din contactul spaniolei, portughezei sau francezei cu un idiom indigen din America Latina, din Indiile de vest etc. ◊ (Adjectival) Limba creola din Haiti. [Pr.: cre-ol] – Din fr. creole.

MODERN, -A, moderni, -e, adj. Care apartine timpurilor apropiate de vorbitor; recent, actual; care este in pas cu progresul actual; care apartine unei epoci posterioare antichitatii. ◊ Istoria moderna = a) (in trecut) epoca de la sfarsitul evului mediu, cuprinsa intre 1453 (caderea Constantinopolului) si Revolutia Franceza din 1789; b) (curent) epoca cuprinsa intre Revolutia Franceza din 1789 si Unirea din 1918. Limba moderna = limba vie, vorbita efectiv de o populatie actuala. ♦ (Despre invatamant) Care acorda importanta, preferinta disciplinelor umaniste. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

SABIR s. n. Limba mixta, rudimentara ca vocabular si structura gramaticala, care se vorbeste in porturile Marii Mediterane si care contine elemente din franceza, provensala, spaniola, greaca, catalana, italiana si araba. – Din fr. sabir.

FRANTUZESC, -EASCA, frantuzesti, adj. Francez (2) ◊ Aluat frantuzesc = aluat pentru prajituri, pregatit cu unt si lucrat special pentru a deveni fraged si a se desface in foi; foitaj. ♦ (Substantivat, f.) limba franceza. – Frantuz + suf. -esc.

franceza (limba) s. f., g.-d. art. francezei

franceza f. mai ales art. limba francezilor. /<it. francese, fr. francais

FRANTUZESTE adv. 1) In felul francezilor; cum obisnuiesc francezii; ca francezii. 2) In limba francezilor. A vorbi ~. /frantuz inv. + suf. ~este

BASIC-FRENCH /beizic-frenci/ s. f. forma simplificata a limbii franceze, cu un vocabular si o gramatica reduse. (<engl. basic-french)

GALICISM s.n. Expresie idiomatica proprie limbii franceze. [< fr. gallicisme].

BASIC-FRENCH BEIZIC-FRENCI/ s. f. forma simplificata a limbii franceze, cu un vocabular si o gramatica reduse. (< engl. basic-french)

CIRCUMFLEX adj. 1. curbat in semicerc, arcuit. ♦ accent ~ = semn diacritic ( ^ ), specific limbii franceze, care marcheaza vocalele lungi urmate de o consoana (vocala) disparuta ulterior. 2. (despre artere, vene, nervi) care inconjura, care are un traiect rasucit. 3. (despre plante) cu ramurile curbate in jos. (< fr. circonflexe, lat. circumflexus)

GALICISM s. n. expresie, constructie proprie limbii franceze. (< fr. gallicisme)

BELLAY [bele], Joachim Du (1522-1560), poet francez. Intemeietor, alaturi de Ronsard, al grupului „Pleiade” si autorul manifestului acestuia („Apararea si proslavirea limbii franceze”). Poeme de o delicata sensibilitate si sonete satirice („Regretele”, „Antichitatile Romei”).

BRUNOT [bruno], Ferdinand (1860-1938), lingvist francez. Specialist in istoria limbii franceze si in lingvistica generala („Gindirea si limba”, „Istoria limbii franceze de la origini pina la 1900”).

HACHETTE [aʃet], editura franceza, fundata la Paris, de Louis Cristophe Hachette (1800-1864). A publicat initial manuale scolare; s-a extins, dupa 1863, prin publicarea „Dictionarului limbii franceze” al lui E. Littre, a ghidurilor turistice (Guides bleus, a seriei Bibliotheque rose, Bibliotheque verte) si a „Dictionarului Academiei”.

ORTOGRAFIE (‹ lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Exista doua tipuri principale de o.: fonetica, atunci cand scrierea reda pronuntarea limbii literare, si etimologica, atunci cand scrierea reflecta aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depasit de pronuntare (de ex. in limbile franceza si engleza). Ortografia limbii romane este in general fonetica; incepand din 1860, cand s-a introdus scrierea oficiala cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele reprezentantii curentului fonetic si al celui etimologic. Actuala o. se bazeaza, in cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a carui aplicare este limitata uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune exceptii in scrierea unor cuvinte vechi si a unor neologisme. ♦ Modul in care cineva scrie cuvintele.

ROUMANILLE [rumanii], Joseph (1818-1891), scriitor francez de limba provensala. Unul dintre intemeietorii gruparii literare a felibrilor. Creator al prozei provensale moderne (vol. de nuvele „Povestiri provensale”). Versuri cu caracter didactic si demonstrativ („Primule”, „Mici opere”).

CREOL, -A s.m. si f. 1. Persoana de rasa alba nascuta in America Latina sau in colonii. 2. (Prin confuzie) Persoana nascuta din parinti de rase diferite; mulatru. // s.f. limba care reprezinta stadiul unor limbi de cultura (franceza, spaniola, portugheza etc.) evoluate potrivit modului de a vorbi al acestor persoane. [Pron. cre-ol. / < fr. creole, cf. sp. criollo].

FRANCIST, -A s.m. si f. Specialist in limba si literatura franceza. [Cf. it. francista, fr. franciste].

FRANCIST, -A s. m. f. specialist in limba si literatura franceza. (< fr. franciste)

FRANTUZISM s. n. neologism de origine franceza, neintegrat in limba de care a fost imprumutat. (< frantuz + -ism)

GALIC², -A adj. referitor la gali. ♦ cocosul ~ = una dintre emblemele natiunii franceze. ◊ (s. f.) limba celta vorbita de gali. (< lat. gallicus)

BECKETT [bekit], Samuel (1906-1989), scriitor irlandez de limba engleza si franceza. Stabilit in Franta (1938). Reprezentant al „teatrului absurdului”. Drame parabolice, oferind o viziune metafizica despre Univers („Asteptindu-l pe Godot”, „Sfirsitul partidei”, „O, ce zile frumoase!”), romane ale tragismului existential, eliberate de structurile traditionale („Molloy”, „Cum este”). Premiul Nobel (1969).

COHEN [coe], Marcel (1884-1974), lingvist francez. Specialist in limbile semitice, in lb. franceza si in lingvistica generala („Limbile lumii”, in colab.).

FRANTUZI, frantuzesc, vb. IV. Refl. (Inv. si fam.) A imita servil obiceiurile franceze, a intrebuinta in mod nejustificat cuvinte si expresii franceze. ♦ Tranz. A introduce, fara necesitate, in limba cuvinte si expresii franceze. – Din frantuz.

FRANTUZIRE, frantuziri, s. f. (Rar) Faptul de a introduce in limba cuvinte si expresii franceze inutile si nepotrivite. – V. frantuzi.

A SE FRANTUZI ma ~esc intranz. A adopta limba, cultura si obiceiurile francezilor; a deveni asemanator cu francezii. /Din frantuz inv.

francez, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Franta. ◊ (s.f.) limba romanica vorbita de francezi. (< fr. fransais)

CHARTIER [sartie], Alain (c. 1385-c. 1435), poet francez si orator de limba latina. Considerat drept unul dintre creatorii prozei oratorice franceze („Cuadrilogul invectiv”); poet original, a adaugat elocventa si logica temelor lirice ale epocii sale.

SAUSSURE [sosu:r], Ferdinand de (1857-1913), lingvist elvetian. Prof. la Scoala de Inalte Studii din Paris si la Univ. din Geneva. Specialist in gramatica comparata indo-europeana („Memoriu asupra sistemului primitiv al vocalelor in limbile indo-europene”). Creatorul scolii franceze de indo-europenistica (dintre discipoli, cel mai cunoscut, A. Meillet). Ideile sale valoroase despre distinctia limba-vorbire, sincronie-diacronie, cercetarea limbii ca sistem (fiind in acest sens „parintele structuralismului”), teoria sa asupra arbitrariului semnului lingvistic s.a., cuprinse in „Cursul de lingvistica generala” fac din S. creatorul lingvisticii moderne.

ROMAN², -A I. adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul Roman. ◊ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ cifre e = cifre prin litere sau combinatii de litere; biserica ~a = biserica catolica; catolicism. 2. limba romanica populara vorbita de vechii francezi (inainte de sec. IX). 3. arta ~a = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul Roman, caracterizata in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. (< lat. romanus)

BALLY [bali], Charles (1865-1947), lingvist elvetian. Specialist in lingvistica generala („Lingvistica generala si lingvistica franceza”) si in gramatica comparata a limbilor indo-europene; intemeietor al stilisticii lingvistice („Tratat de stilistica franceza”).

BENVENISTE [benvenist], Emile (1902-1976), lingvist francez. Specialist in gramatica comparata a limbilor indo-europene si in lingvistica generala („Probleme de lingvistica generala”).

BREAL [breal], Michael (1832-1915), lingvist francez. Specialist in gramatica comparata a limbilor indo-europene. Intemeietor al semanticii ca disciplina lingvistica.

CREOLA f. mai ales art. limba rezultata din contactul spaniolei, portughezei sau francezei cu un idiom indigen din America Latina, din Africa sau din alta parte a lumii. [Sil. cre-o-] /<fr. creole

CUNOASTE vb. 1. a pricepe, a stapani, a sti, (fam.) a vedea. (~ la perfectie mai multe meserii.) 2. a poseda, a stapani, a sti. (~ trei limbi straine.) 3. a intelege, a pricepe, a sti. (~ franceza?) 4. v. afla. 5. v. sti. 6. a (se) sti. (Ne ~ de mici; il ~ ca pe un cal breaz.) 7. v. recunoaste. 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se ~ ca ai fost tu aici.)

STI vb. 1. a afla, a auzi, (inv. si pop.) a oblici. (Sa ~ cu totii ce-ai facut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaste. 4. a cunoaste, a poseda, a stapani. (~ trei limbi straine.) 5. a cunoaste, a intelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a gasi, a poseda. (~ eu solutia problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaste, (astazi rar) a pricepe. (Nu ~ inca secretul?) 9. a (se) cunoaste. (Ne ~ de mici; il ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaste. 11. v. banui. 12. a-si aminti. (~ cum erai acum doi ani?)

CREOL, -A s. m. f. om de rasa alba, urmas al primilor colonisti europeni in America Latina sau in coloniile intertropicale (Antile). ◊ (s. f.) limba mixta provenind din contactul spaniolei, portughezei sau francezei cu un idiom indigen, vorbita de creoli. (< fr. creole)

cravata f., pl. e (fr. cravate, d. Croat care in limba lui se numeste Hrvat. Supt [!] vechea monarhie franceza erau niste regimente de cavalerie usoara compuse mai mult din Croati, care purtau un fel de cravata). Bucata de stofa care se leaga ca ornament in prejuru gitului. V. baider.

A FRANTUZI ~esc inv. tranz. fam. 1) (limbi, idiomuri, graiuri) A impestrita cu expresii si cuvinte franceze. 2) A face sa se frantuzeasca. /Din frantuz

AMERICA LATINA, denumire generica a tarilor care ocupa America de Sud si America Centrala istmica si insulara (la sud de Rio Bravo del Norte). Denumirea provine de la faptul ca in aceste tari predomina limbile de origine romanica. Pe terit. A.L. sint 33 de state si citeva teritorii dependente, insumind o supr. de c. 450 mil. loc. (1989). In 18 tari, limba oficiala este spaniola, in 12 engleza, iar in celelalte se vorbeste portugheza (Brazilia), franceza (Haiti) si olandeza (Surinam). 10 la suta din populatia A.L. vorbeste limbile amerindiene.

GERUNDIV s. n. (in limba latina) forma verbala cu sens pasiv dublat de cel de necesitate, de la tema gerunziului; (in franceza) una dintre formele participiului prezent. (< lat. gerundivus, fr. gerondif)

ROMANCERO [romanθero] (cuv. sp.) s. f. 1. Culegere de poeme spaniole epico-lirice (romances) anonime, transmise mai intai pe cale orala, apoi, incepand de la mijlocul sec. 16, tiparite. Avand un continut variat, r. cuprinde romante eroice sau traditionale (despre personalitati din istoria Spaniei, mai ales in legatura cu Cid Campeador), cavaleresti (care imprumuta subiectele din ciclurile epice franceze), de frontiera (despre luptele dintre spanioli si musulmani), legendare sau cu referire speciala la mauri. R. s-a raspandit si in alte tari de limba spaniola. 2. Gen literar specific literaturii spaniole.

FRIGIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Frigia. ◊ (s. f.) limba indo-europeana veche, inrudita cu traca, cunoscuta din inscriptiile cu caractere grecesti. ♦ boneta ~a = boneta cu varful ascutit intors spre fata, purtata in antichitate de sclavii eliberati si adoptata in timpul Revolutiei franceze din 178⁹ ca simbol al libertatii. (< fr. phrygien)

RABELAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. Opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.