HAMESI, hamesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flamanzi peste masura, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamis.

minca (maninc, mincat), vb. – 1. A se hrani. – 2. A prinzi, a lua cina. – 3. A se alimenta cu, a se mentine cu. – 4. A coroda, a strica. – 5. A roade, a macina. – 6. A consuma, a folosi. – 7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. – 8. A uzurpa, a dobori. – 9. A se nelinisti, a se osteni. – 10. A o apuca pe cai gresite, a duce la pierzanie. – 11. A ciupi, a produce mincarime. – 12. A suporta, a rabda o insulta. – 13. A cistiga o piesa a adversarului, in anumite jocuri. – 14. A tine mult la cineva, a muri dupa o persoana. – 15. (Refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – Var. (Trans.) minc. – Mr. mi(n)c, mac(u), mincata, micare, megl. m(an)ǫnc, mancari, istr. marancu. Lat. *manucāre, forma redusa a lui manducāre, cf. it. manucare, calabr. maneka, mai probabil decit de la *manicāre (Diez, I, 262; Puscariu 1022; Candrea-Dens., 1127; REW 5592). Cuvint de uz general (ALR, I, 80). Sing. prezentului maninc pare ca ar trebui sa se explice prin *manuc cu infix nazal *manunc (dupa G. Ivanescu, BF, I, 161, printr-o incrucisare intre minc cu *manduc). Der. mincacios, adj. (lacom); mincare, s. f. (bucate, feluri); demincare, s. f. (alimente, provizii); mincarica, s. f. (carne inabusita); mincarime, s. f. (usturime, iritatie, frecare a pielii); mincat, s. n. (faptul de a minca, masa); mincator, s. m. (inv., uzurpator; persoana care maninca); mincatoare, s. f. (Arg., gura); mincatorie, s. f. (abuz, prevaricatiune, frauda); mincatura, s. f. (inv., frauda, abuz; rozatura; adincitura); mincau, s. m. (lacom, hulpav); nemincat, adj. (cu stomacul gol; s. m., flamind; lihnit de foame).

HAMESIT, -A, hamesiti, -te, adj. (Fam.) 1. Foarte flamand, mort de foame; lihnit. 2. Lacom, nesatios, nesaturat^{Vezi nota}. [Var.: hamisit, -a, hemesit, -a adj.] – V. hamesi.

nistocit, nistocita, adj. (reg.) 1. nenorocit, prapadit. 2. lihnit (de foame).

pocaltit, pocaltita, adj. (inv. si reg.) 1. slabit, lesinat, lihnit (de foame), hamesit. 2. (reg.) indoit, incovoiat, curbat; atarnat in jos. 3. (reg.) care are o valoare scazuta, modesta.

cohalti, cohaltesc, vb. IV (reg.) a nu mai putea, a fi extenuat; a cadea de foame, a fi lihnit.

flamanzenie, flamanzenii, s.f. (pop.) 1. flamanzire, nemancare, hamesire, lihnire, lesinare de foame. 2. (fig.) om flamanzit; nemancat, hamesit, lihnit, lesinat.

lihni (lihnesc, lihnit), vb. – A debilita, a face sa lesine, a provoca slabiciune, mai ales de foame. – Var. ligni. Ngr. λιχνεύομαι, cu var. λιγναίνω, λιγνεύω, care explica var. rom. (cf. Tiktin; Candrea; Scriban), cf. si aligni. Se foloseste mai ales part. lihnit (mort de foame). – Der. lihneala, s. f. (lesin, sfirseala).

lihnit ~ta (~ti, ~te) Care e lipsit de puteri din cauza foamei; hamesit. /v. a lihni

LIHNEALA, lihneli, s. f. Sfarseala, slabiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneala s. f.] – lihni + suf. -eala.

lihni, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzatie de sfarseala, de slabiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rau (de foame, de oboseala etc.) [Var.: aligni vb. IV] – Et. nec.

lipan (lipani), s. m. – Planta (Lappa major). Sl. lepani „frunza” (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 172); cf. bg. lepjan, sb. ljopeno, slov. lepen (Berneker 733). – Der. lipani, vb. (Olt., a rabda de foame), poate rezultat din incrucisarea cu lihni.

lihnit, -A, lihniti, -te, adj. Foarte flamand, chinuit de foame; hamesit. – [Var.: (reg.) lignit, -a adj.] – V. lihni.

A lihni ~esc intranz. A fi cuprins de slabiciune (din cauza foamei); a flamanzi peste masura; a hamesi. /Orig. nec.

lihni vb. a hamesi, a se sfarsi, (fig.) a lesina. (A ~ de foame.)

lihnit adj. hamesit, sfarsit, (inv. si reg.) pocaltit, (reg.) lesiat, lesuit, (Mold.) stiulghit, (fig.) lesinat. (Om ~ de foame.)