cranciob, cranciobi, s.m. (reg.) vierme (in lemnul de gorun sau in alt lemn taiat).

patrarel, patrarea, patrarica, adj., s.n. 1. (adj., inv. si reg.; despre cai) de patru ani. 2. (s.n.) lemn taiat in forma de dreptunghi.

ciosvirta (ciosvarte), s. f. – 1. (Inv.) Sfert, a patra parte. – 2. Sfert dintr-un animal. – 3. Bat care provine dintr-un lemn taiat in patru parti. – 4. Parte, bucata de carne, halca. – Var. cesvirta, (inv.) cetvirta, cetvert. Sl. cetvrutu „sfert”, probabil prin intermediul unei forme *cestvrutu datorita contaminarii cu sl. cestu „parte” (Puscariu, Dacor., VI, 313 si VIII, 114; Puscariu, Lr., 291; DAR; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 52); cf. bg. cetvrutu, sb. cetvrt. Cf. sfert. – Der. ciosvirti, vb. (a face bucati).

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.

SPART², -A, sparti, -te, adj. 1. Prefacut in bucati, in cioburi; plesnit, crapat; gaurit. ◊ Expr. (A fi) mana sparta = (a fi) risipitor. A manca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mananca foarte mult si cu lacomie. ♦ (Despre lemne) taiat in bucati mici (potrivite pentru a fi arse in soba). ♦ (Despre pamant) Rascolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, ragusit, dogit. 2. (Despre ziduri, cladiri) Stricat, darapanat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de incaltaminte, de imbracaminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

TOCATOR, -OARE, tocatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toaca, care marunteste, care zdrobeste ceva. II. S. n. 1. Cutit mare sau masina de tocat carne, nutret etc. 2. Placa de lemn, de material plastic etc. pe care se toaca zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocatoare s. f.] – Toca + suf. -ator.

CAPRA s. 1. (ZOOL.) capra de munte v. capra-neagra; capra-neagra (Rupicapra rupicapra) = capra de munte, capra-salbatica; capra-salbatica v. capra-neagra. 2. (art.) (pop.) brezaia (art.), turca (art.). (~ este un joc popular traditional dansat de Anul Nou.) 3. (reg.) magar, (Mold. si Bucov.) cracana. (~ de taiat lemne.) 4. caprior. (~ este un suport de lemn.) 5. v. cleste. 6. v. cumpana.

DESPICARE s. 1. crapare, crapat, despicat, spar-gere, spart, spintecare, spintecat, taiat, taiere. (~ lemnelor de foc.) 2. v. spintecare. 3. v. spaltuire. 4. v. deschidere.

DESPICAT adj. 1. crapat, spart, spintecat, taiat. (lemne de foc ~.) 2. v. spintecat.

GATER s. joagar, (reg.) moara, (Maram. si nordul Transilv.) spata. (lemne taiate la ~.)

SPARGERE s. 1. ciobire, ciobit, ciocnire, crapare, crapat, fisurare, fisurat, plesnire, plesnit, pocnire, spart. (~ de-a lungul a unui vas.) 2. explodare. (~ unui proiectil.) 3. crapare, crapat, despicare, despicat, spart, spintecare, spintecat, taiat, taiere. (~ lemnelor de foc.) 4. rupere. (~ ghetii sub el.) 5. gaurire. (~ vasului la fund.) 6. fortare, stricare, violare. (~ unei incuietori.) 7. v. jefuire. 8. deschidere. (~ abcesului.) 9. sfaramare, zdrobire. (~ valurilor de tarm.) 10. strapungere. (~ frontului.)

SPART adj. 1. ciobit, ciocnit, crapat, fisurat, plesnit. (Vas de lut usor ~.) 2. crapat, despicat, spintecat, taiat. (lemne de foc ~.) 3. gaurit. (O cratita ~.) 4. fortat, stricat. (Incuietoare ~; lacat ~.) 5. v. jefuit. 6. strapuns. (Front ~.)

SPINTECARE s. 1. v. taiere. 2. despicare, spintecat. (~ pantecelui unui animal.) 3. crapare, crapat, despicare, despicat, spargere, spart, spintecat, taiat, taiere. (~ lemnelor de foc.) 4. rupere, sfasiere, spintecat. (~ unui material textil.)

SPINTECAT adj. 1. despicat. (Cu pantecele ~.) 2. crapat, despicat, spart, taiat. (lemne de foc ~.) 3. rupt, sfasiat, (inv.) spart. (Cu hainele ~.)

SURCEA s. 1. aschie, surcica, tandara, (pop.) zburatura, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salca, (prin vestul Transilv.) salanga, (Transilv.) scaramba, (prin Bucov.) sclepnita, (Transilv. si Mold.) scoarta, (inv.) otapoc. (Sare o ~ de la taiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) v. vreasc.

TOPOR s. (prin Bucov.) manea. (A taia lemne cu ~ul.)

CRACANA¹ ~e f. 1) Bat lung, bifurcat la un capat, avand diferite intrebuintari. 2) Ra-ma de fier, in forma de cerc, avand trei picioare pe care se pune ceva la fiert; pirostrii. 3) Unealta improvizata din trei bete lungi, unite sus, asezate in forma de piramida, de care se atarna deasupra focului un vas in care se fierbe ceva. 4) Capra de taiat lemne. /crac + suf. ~ana

FERASTRAU ~aie n. 1) Unealta prevazuta cu o lama (cu dinti ascutiti), actionata manual si folosita la taiat (lemne). ◊ ~ cu rama ferastrau cu lama montata intr-un cadru. ~ electric portativ masina-unealta avand un lant prevazut cu dinti taietori, actionata de un motor electric. ~ circular masina-unealta prevazuta cu un disc dintat, care, in timpul functionarii, executa o miscare de rotatie. 2) Instrument muzical constand dintr-o lama dintata care produce sunete cu ajutorul unui arcus. /<ung. fureszto

TOCATOR² ~oare n. 1) Cutit pentru tocat. 2) Masina de tocat nutret. 3) Placa (de obicei de lemn) pe care se toaca ceva. 4) rar Butuc pe care se taie lemne. /a toca + suf. ~tor

TOPOR ~oare n. Unealta formata dintr-un corp de otel cu tais si cu o gaura in care se fixeaza o coada de lemn, folosit pentru taiat lemne. ◊ (Ca) din ~ grosolan; necioplit. Coada de ~ om servil prin intermediul caruia se fac lucruri condamnabile. /<sl. toporu

cotrobol s.n. sg. (reg.) taratele de lemn si aschiile ramase dupa taiatul lemnelor; cenusa si funinginea ramase dupa arsul lemnelor si curatatul sobei.

DEBITA¹ vb. I. tr. 1. A vinde (marfuri) cu amanuntul. 2. A da, a furniza o anumita cantitate de fluid, de lichid, de energie etc. 3. (Fig.) A vorbi, a spune, a sporovai multe. ♦ A declama. 4. A taia (lemn, tabla, blocuri de piatra, de marmura etc.) in bucati de anumite forme si dimensiuni. [< fr. debiter].

ferestraias, ferestraiase, s.n. (pop.) 1. ferastrau mic de de gradina; ghimirlic. 2. om care taie lemne, care ferastruieste.

paduri, paduresc, vb. IV (reg.) 1. a taia lemne din padure (pentru propria gospodarie). 2. (refl.; despre vita de vie) a creste mare si stufoasa.

padurit s.n. (reg.) taiatul lemnelor din padure (pentru propria gospodarie).

portas s.n. (reg.) loc situat pe malul unei ape curgatoare unde se depoziteaza lemnul taiat din padure si unde se construiesc plute; schela.

posta², poste, s.f. (reg.) persoana care supravegheaza de pe marginea ulucului desfasurarea muncii de transportare a lemnului taiat.

rascabusuri s.n. pl. (pop.) resturi de lemne taiate.

scarj! interj. (reg.) cuvant care imita zgomotul neplacut al unui obiect greu tarat pe jos, al ferestraului ori al joagarului cand taie lemne etc.

stativa stative, s.f. 1. (pop.; mai ales la pl.) razboi de tesut. 2. (reg.; la pl.) talpile razboiului. 3. (reg.; la pl.) partile laterale ale razboiului. 4. (inv.) meseria tesatorului. 5. (reg.; la pl.) gherghef. 6. (reg.; in sintagma) stative de intins piele = suport de lemn folosit in tabacarie pentru curatirea de par a pieilor. 7. (reg.; la pl.) scara. 8. (reg.) scaun de inspitat al rotarului. 9. (reg.; la pl.) capra pentru taiat lemne. 10. (reg.) instalatie de lemn in care sunt potcoviti caii. 11. (reg.; la pl.) fiecare dintre cele doua paralele ale ferastraului, de care se leaga panza.

despica (despic, despicat), vb. – 1. A taia lemnul in sens longitudinal. – 2. A taia, a trece prin, a strapunge. – 3. (Refl.) A se crapa, a se deschide, a se desface. – Mr. disic, dischic, megl. dispic. Lat. dēspicāre, „a despica pintecele, a goli animalul sacrificat” (Densusianu, Hlr., 169; Candrea, Rom., XXXI, 307; Puscariu 524; REW 2598). Pentru sensul din lat., cf. Meillet-Ernout; de la „a despica pintecele” se ajunge cu usurinta la „a despica” in general. Totusi, Tiktin pare a ignora originea acestui cuvint, iar Candrea si Scriban pleaca de la spicum. – Der. despicatura, s. f. (inv., bucata dintr-un animal sacrificat; bucata; aschie).

DEBITA¹ vb. tr. 1. a furniza o anumita cantitate de fluid (lichid, gaz), de energie etc. 2. a vinde (marfuri) cu amanuntul. (fig.) a vorbi, a spune lucruri inutile, prostii, minciuni. 3. a taia (lemn, tabla, marmura etc.) in bucati de anumite forme si dimensiuni, care urmeaza a fi folosite sau prelucrate ulterior. (< fr. debiter)

surcea (-ele), s. f. – Aschie, vreasc, gatej. – Var. surcel. Mr. surtel, surteao, megl. surtǫl. Lat. surcellus, var. vulgara a lui surculus „creanga” (Cihac, I, 271; Koerting 9280; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Puscariu 1699; Iordan, Dift., 134; REW 8472), pastrat si in it. din N sursel, sciorscel (Battisti, V, 3556). Rezultatul normal este surcel, de la al carui pl. s-a format sing. actual. – Der. surceli, vb. (a taia lemne, a stringe surcele).

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; bucata groasa de lemn de foc; bustean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu se mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut.

Erysichthon, erou tesalian, fiul (sau fratele) regelui Triopas. Dispretuind puterea zeilor, Erysichthon a taiat lemne dintr-o padure sacra, inchinata zeitei Demeter. Ca sa-l pedepseasca, zeita i-a trimis o foame mistuitoare si nepotolita, care l-a facut in cele din urma, dupa ce si-a mincat rind pe rind tot avutul, sa se ospateze din propria-i carne.

SURCEA, -ICA, surcele, s. f. Aschie care sare cand se ciopleste sau cand se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gatej, betisor. – Refacut din surcele (pl. lui surcel).

CURMA, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, franghii, legaturi) A strange tare, a patrunde in carne; a strangula. 2. Tranz. A taia un lemn de-a curmezisul. ♦ Tranz. si refl. A (se) frange, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. si refl. A (se) intrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-si) pune capat vietii, zilelor; a (se) omori. 2. Tranz. A incheia sau a intrerupe o conversatie. – Cf. alb. kurmue.

SPINTECAT s. 1. v. taiere. 2. despicare, spintecare. (~ul pantecelui.) 3. crapare, crapat, despicare, despicat, spargere, spart, spintecare, taiat, taiere. (~ul lemnelor de foc.) 4. rupere, sfasiere, spinte-care. (~ul unui material textil.)

TAIETOR³ ~i m. Muncitor specializat in operatii de taiere a lemnelor. ~ de padure. /a taia + suf. ~tor

sapura, sapurez, vb. I (reg.; despre bucati de lemn) a taia oblic la capete, pentru a se putea imbuca unul cu altul.

bustean (busteni), – 1. Trunchi de copac taiat. – 2. (Rar) lemn ars. – Var. bostean, (Mold.) bustihan. – Mr. bustina „funingine”. Origine necunoscuta. Puscariu, Dacor., III, 657, propusese sas. bumstam, din germ. Baumstamm „trunchi de copac”, care nu prezinta dificultati in privinta folosirii generale a cuvintului, dar care nu corespunde prezentei din mr., si nici der. bustenit, adj. (innegrit); bustina, s. f. (negura, intunecime); bustusag, s. n. (inv., Trans., incendiu, devastare). In toti acesti der. pare a se recunoaste un reprezentant al lat. bustum „ars” sau „rug”.

sfarghie, sfarghii, s.f. (reg.) 1. aschie; bucata de lemn subtire taiata in lung. 2. (in forma: sfardie) loc de aratura lung si ingust.

surceli, surcelesc, vb. IV (reg.) 1. a strange surcele. 2. (despre lemne) a taia sau a ciopli, pentru a face surcele.

FERASTRAU, ferastraie, s. n. 1. Unealta sau masina-unealta prevazuta cu o lama, o banda sau un disc de otel (cu dinti ascutiti), pusa in miscare manual sau pe cale mecanica si folosita pentru taiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcatuit dintr-o lama de metal care se freaca cu un arcus pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferestrau, fierastrau, herastrau s. n.] – Firiz + suf. -au (contaminat cu fereastra sau ferestrui).

ECARISAT, -A, ecarisati, -te, adj. (Despre lemne, busteni etc.) taiat in forma prismatica. – V. ecarisa.

SPAN², spanuri, s. n. 1. Aschie provenita din prelucrarea la strung, la freza a metalelor, a lemnului etc. 2. Despicatura taiata din butuci de brad, din care se fac sindrile sau doage. – Din germ. Span.

BUTUC ~ci m. 1) Bucata dintr-un trunchi de copac taiat. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; buturuga. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute; a dormi bustean. A-i trage cuiva ~cul a pacali pe cineva. 3) Bucata din tulpina unui copac gros, destinat efectuarii diferitelor operatii (despicatul lemnelor de foc, taiatul carnii la macelarie etc.); trunchi. 4) inv. Trunchi de lemn, prevazut cu gauri, in care se prindeau mainile, picioarele si gatul arestatilor si prizonierilor. 5) fig. Om prost si needucat. 6) Partea de jos, mai groasa, a tulpinei vitei de vie. 7) Partea centrala a unei roti in care se monteaza spitele. /Orig. nec.

A TESI ~esc tranz. 1) (lemne, trunchiuri) A taia piezis. 2) (obiecte cu muchii, margini sau colturi proeminente) A face sa se teseasca. 3) (obiecte alungite in partea de sus) A turti, stramband sau aplecand pe o parte. 4) fig. A culca la pamant (printr-o lovitura); a dobori; a pravali. /<bulg. tesa

VERDE¹ (~zi) adj. 1) Care este de culoarea frunzelor (ierbii, arbustilor, copacilor). ◊ A visa (a vedea sau a spune) cai ~zi pe pereti a-si imagina (sau a spune) lucruri neverosimile. 2) (in opozitie cu uscat) (despre plante) Care este proaspat; plin de seva. 3)(despre legume, fructe) Care inca nu s-a copt; neajuns la maturitate; necopt; crud; agurid. 4) (despre lemne) Care este taiat de curand; plin de seva inca; umed. 5) (despre piei) Care n-a fost inca prelucrat; netabacit; nedubit. 6) fig. (despre persoane) Care este bine facut; plin de puteri; voinic; viguros; puternic; robust; rezistent. /<lat. vir[i]dis

clavitura s.f. (reg.) lemn de molid taiat scurt si despicat cu cutitoaie pentru doage de donita; boc, boci, clot, clept, span.

prastila, prastilez, vb. I (reg.; despre lemne, scanduri) a taia pentru a face sindrila.

TAIETOR¹, taietoare, s. n. Bustean pe care se taie sau se despica lemnele de foc; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor la moarte. – Din taia + suf. -(a)tor.

TAIETOR, -OARE, taietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; taios; ascutit. 2. S. f. Planta erbacee cu frunze paroase de culoare verde inchis si cu flori galbene, folosita in medicina populara pentru oblojirea taieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Bustean pe care se taie sau se despica lemnele de foc; tais (2); (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupa cu taierea diferitelor materiale in industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: ta-ie-] – taia + suf. -ator.

TOPOR, topoare, s. n. Unealta pentru taiat copaci, pentru despicat lemne etc., formata dintr-un corp de otel cu tais la un capat si cu un orificiu la partea opusa, in care se fixeaza o coada de lemn tare. ◊ Loc. adj. si adv. Din topor = fara finete; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de indurat greutati mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brau = a fi totdeauna gata de cearta, de bataie. – Din sl. toporu.

TRUNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasa a unui copac, cuprinsa intre radacina si locul de unde pornesc ramurile principale; tulpina. ♦ Tulpina unui copac taiat (de la nivelul solului, uneori curatata de crengi si de coaja); bustean. ♦ Bucata groasa de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapa lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fara cap si fara membre. 3. ♦ (Anat.; in sintagma) Trunchi cerebral = portiunea nevraxului alcatuita din maduva prelungita, punte si mezencefal. 4. (In sintagma) Trunchi de piramida (sau de con, de prisma) = corp geometric obtinut prin sectionarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza si aflat intre acest plan si baza. – Lat. trunculus.

CAPRA ~e f. 1) la pl. Gen de mamifere rumegatoare, paricopitate, cu coarne mari, par lung si neted, crescute pentru lapte, lana si carne. 2) Animal din acest gen. ~ de Angora. ◊ A scapa ~a in gradina a acorda incredere unei persoane necinstite. A impaca si ~a si varza a imbina doua interese opuse. 3) art. Obicei popular practicat de Anul Nou, constand in executarea unor dansuri si figuri comice de o persoana mascata in chip de capra. 4) Personaj mascat astfel. 5) Suport cu patru picioare incrucisate pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 6) Scaun pe care sade vizitiul intr-o trasura. 7) Aparat de gimnastica constand dintr-un suport capitonat si patru picioare cu inaltime reglabila. 8) Joc de copii, unde unul sta aplecat, iar altii sar peste el. [G.-D. caprei] /<lat. capra

A CIOCARTI ~esc tranz. 1) (un obiect) A taia la nimereala in bucati marunte; a bucati; a cioparti. 2) (lemne, pietre etc.) A taia desprinzand aschii sau bucati (pentru a da o anumita forma); a ciopli. /v. a cioparti

A CIOPLI ~esc tranz. 1) (lemne, pietre etc.) A taia desprinzand aschii sau bucati (pentru a da o anumita forma); a ciocarti. 2) fig. (texte) A imbunatati prin redactare minutioasa; a cizela; a slefui. 3) A face sa se ciopleasca. /<bulg. toplja, topljiti

A FERESTRUI ~iesc tranz. (copaci, lemne, scanduri etc.) A taia cu ferastraul. /<ung. fureszelni

TAIETOR² ~oare n. 1) Bustean pe care se asaza lemnele, pentru a le taia sau a le despica. 2) (in trecut) Trunchi pe care calaul decapita condamnatii la moarte. /a taia + suf. ~tor

sferdi, sferdesc, vb. IV (reg.) 1. (despre obiecte de lemn, de piatra) a taia in aschii. 2. a (se) zgaria.

SAPA, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a faramita cu sapa¹ (sau cu cazmaua) pamantul (pentru a insamanta, a prasi etc.). 2. A face cu sapa¹ (sau cu alt instrument) o adancitura, o groapa, un sant in pamant. 3. A scoate cu sapa¹ ceva din pamant. 4. A scobi, a taia in piatra sau in lemn pentru a da materialului o anumita forma sau pentru a grava. ♦ Tranz. si refl. Fig. A lasa sau a ramane o urma adanca; a (se) intipari, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi si alte elemente ale naturii) A roade, a manca, a macina (surpand); a ruina, a darama, a nimici. ♦ Tranz. si refl. recipr. Fig. A unelti impotriva cuiva sau unul impotriva altuia, a incerca sa(-si) faca rau. – Lat. sappare.

CRAMPA, crampe, s. f. 1. Contractie involuntara, prelungita si dureroasa a unui muschi sau a unui grup muscular; colica. ◊ Crampa scriitorului = crampa a musculaturii antebratului si a mainii, care intervine in timpul scrierii; grafospasm. ♦ (La pl.) Dureri acute in stomac. 2. Unealta de otel cu un cioc ascutit, fixata intr-o coada de lemn, cu ajutorul careia se taie rocile de duritate mica si mijlocie din abataj. – Din fr. crampe.

DESPICA vb. 1. a crapa, a sparge, a spinteca, a taia, (reg.) a sfarama. (A ~ lemne pentru foc.) 2. v. spinteca. 3. v. taia. 4. a se crapa, a se deschide. 5. v. deschide. 6. v. strabate.

SPINTECA vb. 1. v. taia. 2. a despica. (I-a ~ pantecele.) 3. a crapa, a despica, a sparge, a taia, (reg.) a sfarama. (A ~ lemne pentru foc.) 4. a (se) despica, a (se) taia. (Plugul ~ brazde adanci.) 5. a rupe, a sfasia, (inv.) a sparge. (Isi ~ hainele si-si smulgea parul.)

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care creste in zona muntoasa, inalt pana la 50 m, cu tulpina dreapta, cu frunzele in forma de ace de culoare verde-inchis, persistente, cu florile si semintele in conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupar cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-rosu = molid. ◊ (In sintagma) Apa de brad = a) amestec de apa si ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea incaperilor sau a apei de baie; b) bautura alcoolica aromata cu esenta din seminte de ienupar. ♦ lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) taiat si impodobit cu globuri, jucarii, bomboane etc. cu prilejul Craciunului sau al Anului Nou; pom de Craciun. ♦ Varf sau crengi de brad (1) cu care se impodobesc carul si portile mirilor la nunti. 2. (Art.) Numele unei hore care se joaca, in ajunul nuntii, la casa miresei; melodie dupa care se executa aceasta hora. – Cf. alb. *bradh, bredh.

TESI, tesesc, vb. IV. Tranz. A taia sau a reteza oblic un lemn, un trunchi. ♦ A netezi, a rotunji, a nivela muchia sau varful unui obiect ascutit. ♦ A turti (cu o lovitura) stramband sau aplecand pe o parte. – Din sl. teson, tesati.

A ASCHIA ~ez tranz. 1) A taia in aschii. 2) (obiecte, mai ales lemn) A prelucra prin desprindere de aschii. [Sil. -chi-a] /Din aschie

CIOT ~uri n. 1) v. CIOTCA. 2) Portiune rotunda, compacta si foarte tare dintr-o bucata de lemn; nod. 3) Portiune rotunda, compacta si foarte tare ramasa dintr-o scandura sau dintr-o bucata de lemn, dupa ce restul a fost taiat, rupt sau consumat. ~ de creion. [Monosilabic] /cf. it. ciotto

ciosvarta, ciosvarte, s.f. 1. (inv.) a patra parte dintr-un intreg; sfert, firta. 2. (reg.) sfert, patrar dintr-un animal taiat, ciric, coapsa, arm, but. 3. (reg.) lemn crapat in patru, dranita. 4. (reg.) gramada de crengi de vanzare; cirta.

ECARISARE s.f. Actiunea de a ecarisa; ecarisaj. ♦ Taiere a bustenilor in piese de lemn prismatice. [< ecarisa].

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia coniferelor, care creste in zona muntoasa, inalt, cu frunze in forma de ace de culoare verde inchis, persistente (Abies alba si pectinata); p. ext. nume generic dat coniferelor. ◊ Apa de brad = a) amestec de apa si ulei extras din frunze de pin, folosit pentru primenirea aerului in camere sau sali; b) bautura alcoolica aromata cu esenta din seminte de jneapan. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de jneapan cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-rosu = molid. ♦ lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) taiat si impodobit cu globuri, jucarii etc. cu prilejul craciunului sau al anului nou. ♦ Varf sau crengi de brad (1) cu care se impodobesc carul si portile mirilor in timpul nuntii. 2. (Art.) Numele unei hore care se joaca, in ajunul nuntii, la casa miresei. – Comp. alb. breth.

A CURMA curm tranz. 1) A strange tare patrunzand. Legatura era prea stransa, ii curma bratul. 2) rar (lemne) A desface de-a lungul prin taiere; a despica. 3) fig. A face sa inceteze (pentru un timp). ~ o discutie. 4) A face sa se curme. /Cuv. autoht.

TAPA s.f. 1. (Mar.; tehn.) Capac cu care se acopera o deschizatura, gura unui tun. 2. Taietura facuta la baza arborilor pentru a le orienta directia de cadere la taiere. ♦ Scobitura la capatul elementelor de constructie din lemn, facuta pentru a le putea imbina. [< fr. tape].

cioplas, cioplase, s.n. (reg.) 1. infieratul arborilor prin taieturi (semne) pe trunchiul lor; cioplitura pe trunchiul unui arbore. 2. (sg. colectiv) lemnele cioplite in padure, insemnate pentru a fi taiate.

TAPA s. f. 1. (mar.; tehn.) capac cu care se acopera o deschizatura, gura unui tun. 2. taietura la baza arborilor pentru a le orienta directia de cadere la taiere. 3. scobitura la capatul elementelor de constructie din lemn, pentru a le putea imbina. (< fr. tape)

CORDAR ~e n. 1) (la unele instrumente muzicale) Piesa neagra de lemn de care sunt prinse coardele. 2) (la ferastraul cu rama) Pana de lemn care, prin invartire, slabeste sau intinde panza de taiat. /coarda + suf. ~ar

SANFRENA vb. tr. a taia oblic muchiile unei pietre, ale unei piese de lemn sau de metal; a tesi. (< fr. chanfreiner)

SANFRENA vb. I. tr. A taia in safren muchiile unei pietre, ale unei piese de lemn sau de metal; a tesi. [< fr. chanfreiner].

crinta, crinte, s.f. (reg.) 1. vas de care se servesc ciobanii la stoarcerea zerului din cas. 2. masa lunga si scunda pe care se taie carnea porcului. 3. vas mare in care se spala rufele. 4. lemn cioplit, la moara.

stopleag, stoplege, s.n. (reg.) 1. cotor de planta ramas pe camp dupa cosit sau dupa secerat; teapa, ghimpe, steap. 2. tulpina uscata; bucata scurta de lemn. 3. partea tulpinii unui copac ramasa la suprafata pamantului dupa taiere.

clocimp, clocimpuri, s.n. (reg.) 1. restul unei ramuri taiate de langa tulpina; clenci. 2. restul de la cocenii de porumb taiati, ramas la pamant; c*****u, cocean, ciocan, cioclej, tulean. 3. cui de lemn. 4. lemnul pe care sta vartelnita; popici. 5. cuib de hoti; ascunzatoare.

cioaca, cioace, s.f. (pop.) 1. deal, inaltime, varf de deal. 2. carlig care tine un obiect de altul; scoaba, clobant, carliont. 3. capatul lemnului vertical al ferastraului. 4. (reg.) tarnacop, cazma, crampan, gheunoaie, chirlopan, tarsita. 5. unealta de taiat si de scobit; ciuc, ticlu, pupaza, dihoroi, scobitor, salmoc. 6. lingura de lemn de baut apa; polonic, caus, cauc, cupa, hargaie, cofa. 7. trunchiul unui arbore scos cu radacinile din pamant. 8. cioara neagra de clopotnita. 9. unealta de dogarie cu care se imping cercurile la locul lor.

strujea, strujele, s.f. (reg.) 1. bucata subtire taiata sau rupta din ceva; felie subtire de paine; scrijea. 2. aschie de lemn, talas, geluitura, span.

ECARISARE s. f. Actiunea de a ecarisa (1) si rezultatul ei; operatie manuala de taiere si de fasonare a bustenilor pentru a se obtine diferite piese de lemn prismatice (grinzi, traverse etc.) – V. ecarisa.

SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune in miscare roata morii sau a joagarului; laptoc, uluc. ♦ Groapa, adancitura facuta de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Constructie din lemn in forma de jgheab, pe care aluneca bustenii de la locul de taiere pana la caile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din scr. skok.

CRESTATURA, crestaturi, s. f. 1. Semn facut prin taiere, prin crestare; taietura. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte si obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -atura.

clot¹, cloturi, s.n. (reg.) 1. trunchi de stejar taiat in bucati; balvan, bulan, butuc, colchis, coltis, gros; boc, bustean. 2. cui de lemn sau de fier folosit la innaditul tanjelilor. 3. zavor.

poparnac, poparnaci, s.m. (reg.) piatra taiata in patru dungi, pusa langa vatra, de-a lungul unui perete de lemn, spre a-l feri de foc; caminet.

CEP, cepuri, s. n. 1. Dop lung de lemn cu care se astupa gaura unui butoi. ♦ Canea. ♦ (Rar) Gaura a butoiului in care se pune cepul (1) sau caneaua. ◊ Expr. A da cep unei buti = a incepe o bute plina de vin (sau de alt lichid). 2. Portiune din tulpina unui portaltoi, care se lasa deasupra altoiului pana la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molift din care creste ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori taranesti de apa. 4. Proeminenta (cilindrica) la periferia unei piese, taiata astfel incat sa se potriveasca intr-o scobitura din alta piesa. ♦ Capatul filetat in exterior al unei tevi, care serveste la imbinare prin insurubare. – Lat. cippus.

CARPATOR, carpatoare, s. n. (Pop.) Bucata de lemn rotunda, patrata sau dreptunghiulara, pe care se rastoarna mamaliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scandura sau masa (patrata) pe care se intinde aluatul. – Lat. coopertorium.

CORDAR, cordare, s. n. 1. Placuta de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcus. 2. Pana de lemn cu care se rasuceste coarda ferastraului cu rama pentru a intinde panza de taiat; incordator, sucitor. – Coarda + suf. -ar.

sulac, sulace si sulacuri, s.n., sulaci, s.m. 1. (s.n.; pop.) sula lunga si ascutita din metal sau din lemn, cu intrebuintari diverse. 2. (s.n.; reg.; in forma: suhac) partea ascutita in forma de sula a unor obiecte, instrumente etc. 3. (s.n.; reg.; in forma: sulhac) andrea (pentru impletitul plasei de pescuit). 4. (s.n.; reg.; in formele: suvac, suhac) bucata de lemn cilindrica si subtire cu care se scoate maduva dintr-o creanga de soc taiata pentru puscala; bat folosit la pusca de soc (puscala). 5. (s.n.; reg.) garbaci, bici. 6. (s.m.; reg.) varietate de crap de forma lunguiata; crap saltaret, crap sulatic.

SPAN s.n. 1. Aschie de lemn sau de metal provenita din prelucrarea acestora la strung, la freza etc. 2. Despicatura taiata din butuci de brad, din care se fac sindrile sau doage. [Pl. spanuri, (s.m.) spani. / < germ. Span].

taia vb. 1. v. imparti. 2. v. despica. 3. (pop.) a reteza, (reg.) a scurta. (A ~ niste metri de lemne.) 4. v. reteza. 5. v. sculpta. 6. (MED.) a reteza, (pop.) a lua. (Obuzul i-a ~ piciorul.) 7. v. amputa. 8. a reteza, (pop.) a rade, (reg.) a curma. (A ~ capul cuiva.) 9. v. opera. 10. v. injunghia. 11. a (se) injunghia, a (se) spinteca. (A ~ o vita.) 12. v. scurta. 13. v. cosi. 14. a (se) despica, a (se) spinteca. (Plugul ~ brazde adanci.) 15. v. croi. 16. a croi, (inv.) a sparge. (Fluviul isi ~ drum prin munti.) 17. v. brazda. 18. (rar) a rupe. (A ~ cartile, la jocul de carti.) 19. v. bara. 20. v. anula. 21. a scurta. (A ~ drumul peste camp.) 22. a se branzi, (inv. si reg.) a se sarbezi, (Mold.) a se corasli. (Laptele s-a ~.)

POCIUMB, pociumbi, s. m. (Inv. si pop.) 1. Fiecare dintre parii lungi care servesc la sustinerea sau la fixarea unui gard, a unui perete, a unor plante etc.; tarus, stalp. ♦ Spec. lemnul in jurul caruia se roteste vartelnita. 2. (Inv. si reg.) Trunchi de copac ramas in pamant dupa taiere; butuc. – Et. nec.

TENCUSA ~e f. 1) Bucatica de forma triunghiulara taiata dintr-un pepene pentru a-i verifica calitatea. 2) Bucatica mica si subtire desprinsa dintr-un corp (de lemn, os etc.); aschie. 3) Mica ruptura facuta intr-o haina prin agatare de ceva (de un cui). /tanc + suf. ~usa

BUTURUGA ~gi f. 1) Partea de la pamant a unui trunchi (cu tot cu radacina), ramasa dupa ce s-a taiat copacul. ◊ ~ga mica rastoarna carul mare un lucru de mica importanta poate (uneori) duce la transformari importante. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; butuc. 3) Bucata de lemn groasa si noduroasa. [G.-D. buturugii] /Orig. nec.

SABOT s. m. 1. (pl.) incaltaminte din lemn (scobit). ◊ incaltaminte de protectie cu talpa de lemn. 2. invelis metalic in varful unui pilot de lemn, de beton etc. pentru ca acesta sa poata patrunde mai usor in pamant. 3. piesa de metal, de lemn etc. pentru franarea prin frecare a rotilor. 4. organ al unei masini agricole de recoltat, pentru rezemarea pe sol a aparatului de taiere a plantelor. (< fr. sabot)

BRAD ~zi m. 1) Arbore conifer inalt, cu tulpina dreapta, cu frunze persistente aciculare, cu seminte in forma de con si cu lemn moale, elastic, folosit in scopuri ornamentale si industriale. ◊ ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasa. ~-rosu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele in patru muchii; molid. 2) lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricarui arbore cu frunze aciculare persistente si cu fruct in forma de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, taiat si impodobit cu prilejul Craciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.

birsa f. pl. e (cp. cu alb. verz, verts, razuitoare de lemn). Feru cel lat din stinga infipt perpendicular pe grindeiu plugului si marginit jos de plaz. El, unit cu cucura (cormana), formeaza un unghi care taie pamantu.

poteras, poterasi, s.m. (inv. si reg.) 1. persoana inarmata care facea parte dintr-o potera; nefer. 2. gonaci la vanatoare. 3. copil strengar. 4. arac de vie. 5. radacina si partea de jos a tulpinii porumbului, ramase pe loc dupa taiatul acestuia. 6. lastar crescut din radacina pomilor. 7. om mic, scund. 8. (s.n.) tarus de care se leaga funia cu care se priponeste calul; pripon, stanog. 9. (s.n.) lemn mic.

lemn ~e n. 1) Parte dura a arborilor, constand dintr-un tesut compact sau fibros, aflat intre scoarta si maduva. 2) Material provenit din tulpina sau ramurile groase ale unui arbore taiat si folosit in constructii sau pentru confectionarea diferitelor obiecte. 3) mai ales la pl. Trunchiuri, ramuri, crengi de copaci sau tufari taiati si folositi drept combustibil. ~e de foc. ◊ Ger de crapa ~ele ger cumplit. A ramane ~ a ramane incremenit. 4) : ~-cainesc arbust cu frunze mici, cu flori albe si fructe negre, cultivat in parcuri, pentru a forma garduri vii. ~ul-domnului arbust din familia compozitelor cu flori galbene si cu miros de lamaie. /<lat. lignum

custura, custuri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu maner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stancoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.

PIRON, piroane, s. n. Cui (de otel) lung si gros, curbat (in unghi drept) la unul din capete si folosit la imbinarea pieselor unei constructii de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (si cuie) = a clantani din dinti din cauza frigului; a dardai. (Fam.) A taia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironu.

PARCHET, parchete, s. n. I. Pardoseala executata prin imbinarea intre ele (in forma de desene geometrice) a unor piese din lemn tare (stejar, fag etc.) prelucrate special; fiecare dintre piesele de lemn (inguste si scurte) folosite la executarea acestui tip de pardoseala. II. Fiecare dintre suprafetele in care este impartita o padure in vederea exploatarii ei rationale; p. ext. suprafata de teren pe care s-a facut o taiere intr-o padure. III. Institutie judiciara care functioneaza pe langa unele instante judecatoresti, cu atributia de a exercita actiunea penala si de a sustine acuzarea la judecarea proceselor penale; membrii acestei institutii; local in care functioneaza aceasta institutie. – Din fr. parquet.

SAPA (lat. sappa) s. f. 1. Unealta compusa dintr-o lama metalica plana sau putin concava, cu coada de lemn, folosita la efectuarea unor lucrari manuale in agricultura (sapat, prasit), in minerit (pentru deplasarea minereului sau a carbunelui spre locul de incarcare) etc. ◊ Expr. A ajunge (sau a aduce, a lasa etc.) la (sau in) sapa de lemn = a (se) ruina. ♦ Munca depusa pentru sapat, prasit. 2. S. de foraj = dispozitiv montat la capatul inferior al garniturii de prajini de foraj, cu care se executa dislocarea rocilor in vederea realizarii gaurii de sonda. Se deosebesc: s. cu lame (care lucreaza prin taiere si aschiere), s. cu discuri (care lucreaza prin despicare in plan vertical) si s. cu role (prevazute cu dinti sau cu diamante, care lucreaza prin despicare si sfaramare).

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.