PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus) (Populus). Cind va face plopul mere si rachita micsunele (= niciodata). ◊ Expr. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarta neteda, alba-cenusie si cu frunzele argintii pe partea inferioara (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarta crapata, de culoare inchisa, al carui lemn moale se intrebuinteaza in industrie si a carui scoarta se foloseste la tabacitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurator (sau -de-munte) = specie de plop ale carui frunze tremura la cea mai mica adiere a vintului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

BRAD ~zi m. 1) Arbore conifer inalt, cu tulpina dreapta, cu frunze persistente aciculare, cu seminte in forma de con si cu lemn moale, elastic, folosit in scopuri ornamentale si industriale. ◊ ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasa. ~-rosu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele in patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricarui arbore cu frunze aciculare persistente si cu fruct in forma de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, taiat si impodobit cu prilejul Craciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.

MESTEACAN ~eceni m. 1) Arbore cu scoarta alba, cu frunze argintii si cu lemnul moale, care creste in tarile cu clima temperata si rece. 2) lemnul acestui copac. /<lat. mastichinus

SALCIE salcii f. Arbore sau arbust cu ramuri subtiri si mladioase, cu scoarta moale, cu frunze inguste si alungite, cu flori galbene-verzui, grupate in amenti (matisori) si cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ◊ ~-pletoasa sau ~-plangatoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pamant, cultivata ca planta decorativa. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis

clocotici s.m. (reg.) 1. bucata de flanela cu care taranii isi invalesc piciorul pana la genunchi. 2. arbust cu flori alburii; locotita, nucusoara, vonicer, lemn-cainesc, salba-moale. 3. planta cu flori galbene si cu pete albastrii; sunatoare. 4. macris de camp; glojan, corles, clococean.

ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori si de arbusti cu scoarta in general neteda, cu coroana stufoasa, cu frunze alterne si asimetrice zimtate pe margini, albicioase si cu peri moi pe dos, al caror lemn tare este folosit in rotarie (Ulmus). ◊ Ulm de camp = arbore inalt, cu scoarta groasa, negricioasa, cu lemn rezistent, greu si elastic, folosit in industria casnica (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore inalt, cu scoarta subtire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus.

CRUSAN s. (BOT.; Rhamnus frangula) (reg.) pata-china, lemn-cainesc, salba-d******i, salba-moale.

lemnUL-CAINELUI s. v. lemn-cainesc, parul-ciutei, salba-moale, verigar, vonicer.

VONICER s. v. lemn-raios, parul-ciutei, salba-moale, salba-raioasa, verigar.

lemn-CAINESC s. v. crusan, salba-moale, scorus,vonicer.

lemn-CAINESC s. v. parul-ciutei, salba-moale, verigar.

lemn-RAIOS s. v. parul-ciutei, salba-moale, verigar.

VONICER s. (BOT.; Evonymus europaea) salba-moale, (reg.) caprifoi, clocuta, grujarea, sanger, voinicar, lemn-cainesc, lemnul-cainelui, parasta-sul-popii, pomita-de-sanger.

PAR s. (BOT.) parul-ciutei (Rhamnus cathartica) = verigar, salba-moale, (reg.) crasici, crusan, gladis, patachina, porumbel, vonicer, lemn-canesc, lemn-raios, lemnul-cainelui, poama-cainelui, spin-alb, spinele-cerbului; parul-fetei (Adianthum capillus veneris) = (reg.) buricul-Vinerei, buruiana-de-buba-neagra, parul-Maicii-Domnului, parul-orfanei, percica-fetei; parul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum) = (reg.) parul-fetei, parul-Maicii-Preciste, parul-Sfintei-Marii.

VERIGAR s. (BOT.; Rhamnus catharticus) parul-ciutei, salba-moale, (reg.) crasici, crusin, gladis, patachina, porumbel, vonicer, lemn-cainesc, lemn-raios, lemnul-cainelui, poama-cainelui, spin-alb, spinele-cerbului.

SALBA s. 1. (prin Transilv.) baier. (O ~ de galbeni.) 2. colan, colier, sirag, (inv. si pop.) gherdan, (inv.) zgarda. (O ~ de pietre scumpe.) 3. (ANAT.) fanon. (~ la gatul bovinelor.) 4. (BOT.) salba-moale = a) (Evonymus europaca) vonicer, (reg.) caprifoi, clocuta, grujarca, sanger, voinicar, lemn-cainesc, lemnul-cainelui, parastasul-popii, pomita-de-sanger; b) (Evonymus latifolius) (reg.) verigar, vonicer, lemn-cainesc; c) (Rhamnus cathartica) verigar, parul-ciutei, (reg.) crasici, crusan, gladis, patachina, porumbel, vonicer, lemn-cainesc, lemn-raios, lemnul-cainelui, poama-cainelui, spin-alb, spinele-cerbului; salba-raioasa (Evonymus verrucosa) = lemn-raios, (reg.) vonicer, cerceii-babei (pl.).

BECLEAN 1. Oras in jud. Bistrita-Nasaud, pe Somesu Mare; 11.023 loc. (1991). Intrepr. metalurgica (otel moale, laminate din sirma); mat. de constr. (prefabricate din beton, ceramica); prelucr. lemnului; fabrica de covoare si de nutreturi combinate; intrepr. integrata de in si cinepa. Centru pomicol. Biserica reformata (sec. 15), castelul Bethlen (1768) cu elemente de arhitectura baroca. Mentionat documentar din 1235. Declarat oras in 1968. 2. Com. in jud. Brasov; 1.986 loc. (1991). Pastravarie. In satul Calbor, biserica (sec. 18).

SALBA ~e f. 1) Podoaba (de margele, de pietre scumpe etc.), purtata la gat; colier; colan. ◊ ~-moale arbust inalt, cu flori verzui, cu fructe capsule de culoare rosie, din al carui lemn se obtine un carbune fin, folosit in pictura. 2) (la bovine si la unele ovine) Cuta a pielii ce se formeaza pe partea de jos a gatului; fanon. [G.-D. salbei] /<lat. subalba

CARBUNE ~i m. 1) Roca sedimentara de culoare galbuie sau bruna pana la neagra, folosita drept combustibil si ca materie prima in metalurgie si in industria chimica. ~ de pamant. ~ de piatra. 2) lemn carbonizat. A stinge ~ii. 3) Bucata de lemn in stare incandescenta; jaratic. ◊ A sta (ca) pe ~i a fi foarte nerabdator. 4) Creion negru si foarte moale, folosit in pictura. 5) Boala a unor cereale (porumb, grau), caracterizata prin aparitia unei pulberi negre, cauzata de o ciuperca parazita; taciune. 6) Boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului) manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; buba-neagra. /<lat. carbo, ~onis

blana f. pl. e si ani (vsl. blana, bolna, de unde vine ceh. nsl. blana, pelita, pele, pol. blona, pelita, dial. „geam” [ca odinioara tipla tinea loc de geam], rut. bolona, crestatura pe copaci, boloni si boloni, coaja moale, o-boloni, scoarta tinara. De aci s’a dezvoltat int. de „oblon”, adica „geam de tipla, geam, geam de lemn, capac de fereastra”. D. rom. vine bg. oblon, oblon. Int. de „scindura” s’a dezvoltat tot de aci, adica „scindura de captusit, de acoperit” o fereastra). 1) Pelea animalelor cu paru pe ia. Haina blanita (malotea, suba, cojoc). Pl. blanuri, feluri de blani (pei). 2) Munt. vest. Olt. Suc. Scindura: atunci nu se imbracau usorii in blani (Sez. 36, 31). Adv. A zacea blana, a zacea intins la pamint. V. palanca 1.

RINDEA ~ele f. 1) Unealta de tamplarie formata dintr-un corp (de lemn sau de metal) in care este fixat un cutit (sau mai multe), folosita la prelucrarea prin aschiere a lemnu-lui. ◊ A da la ~ a rindelui; a gelui. 2) Unealta de lacatusarie, folosita pentru netezirea pie-selor confectionate dintr-un metal sau aliaj moale. [Art. rindeaua] / < turc. rende

moale¹ moi adj. 1) Care isi modifica usor forma la apasare; care permite afundarea obiectului ce apasa. Paine ~. Pamant ~. 2) Care este putin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. lemn ~. Piatra ~. 3) Care nu este consistent. ◊ Ou ~ ou care, fiind fiert putin, si-a pastrat galbenusul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care contine mult suc; zemos. 5) Care produce o senzatie placuta la pipait. Par ~. Piele ~. ◊ Apa ~ apa care contine putine saruri. Vin ~ vin placut la gust si fara tarie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simti bine; a avea neplaceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este placut auzului; catifelat. ◊ Consoana ~ consoana palatalizata. 7) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; care nu este tipator; palid. 8) (despre lumina) Care este placut vazului; care nu luceste. 9) (despre iarna) Care este fara friguri mari; blanda. 10) (despre mers, pasi etc.) Care aproape ca nu este simtit. ◊ A o lasa mai ~ a inceta de a mai pretinde ceva in mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

RINDEA, rindele, s. f. Unealta compusa dintr-unul sau mai multe cutite fixate cu ajutorul unor pene intr-un corp de lemn, cu care se executa, manual sau mecanizat, netezirea si fasonarea pieselor de lemn prin aschiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealta folosita la netezirea unor piese facute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) randea s. f.] – Din tc. rende.