REFERENDUM (‹ fr.; {s} lat. [ad] referendum „spre a fi supus [adunarii]”) s. n. (Dr.) Consultare a cetatenilor, care trebuie sa raspunda prin „da” sau „nu”, asupra unui proiect de lege de o deosebita importanta sau asupra altor probleme de stat. Optional rezultatul r. poate figura in Constitutia unui stat. Primul r. pentru ratificarea unei Constitutii s-a desfasurat in Massachusetts S.U.A. (1778). In Europa un r. pentru ratificarea unor legi s-a tinut in cantonul elvetian Sankt Gallen (1831). Primul r. (plebiscit) tinut in Romania (10/22-14-26 mai 1864), prin care a fost sanctionata o noua Constitutie (Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris) si o noua lege electorala.

CENS s. n. 1. (In Roma antica) Recensamant al cetatenilor si al averii lor. Efectuat din cinci in cinci ani, pentru a servi ca baza in recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetateni sau a tuturor locuitorilor unei tari dupa diverse criterii. 2. (In societatea feudala) Renta in bani sau in natura datorata seniorului de catre posesorul pamantului. 3. (In unele tari) Catimea de impozit prevazuta de legile electorale necesara pentru acordarea dreptului de alegator. – Din lat. census, fr. cens.

ADUNAREA CONSTITUANTA, adunare aleasa conform prevederilor Legii electorale din 1864, cu menirea de a pune bazele regimului politic instaurat la 11 febr. 1866. Una din primele sale masuri a constituit-o proclamarea lui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Romaniei. Dupa adoptarea Constitutiei, la 29 iun. 1866, si-a incetat activitatea.

CENS s. n. 1. (In statul roman) Recensamant al cetatenilor si al averii lor, efectuat din cinci in cinci ani, pentru a servi ca baza la recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. 2. (In oranduirea feudala) Renta in bani sau in natura datorata seniorului de catre posesorul pamantului. 3. (In unele tari capitaliste) Catimea de impozit prevazuta de legile electorale restrictive ale epocii, necesara pentru acordarea dreptului de alegator sau de ales si pentru delimitarea colegiilor electorale din care faceau parte cetatenii. – Lat. lit. census.

CONSTITUTIE, constitutii, s. f. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; structura fizica generala a corpului omenesc. 2. lege fundamentala a unui stat, investita cu o forta juridica superioara celorlalte legi, care cuprinde principiile esentiale ale organizarii lui, stabileste drepturile si datoriile principale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale etc., reflectand astfel stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constitutiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.

CONSTITUTIE s. f. I. 1. totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ. 2. conformatie; arhitectura (3). II. lege fundamentala a unui stat, care stabileste principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale (< fr. constitution, lat. constitutio)

CONSTITUTIE s.f. I. Structura fizica a unui corp, a unui organism; alcatuire, structura. ♦ Compozitie, ansamblu de elemente care constituie un intreg. II. lege fundamentala a unui stat, in care sunt consemnate principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constitutiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstitutiia].