CORELATIV, -A, corelativi, -e, adj. Care este in relatie reciproca cu ceva, care indica un raport reciproc. ◊ Notiuni corelative = notiuni care contin note aratand existenta unei anumite legaturi reciproce intre doua obiecte ale gandirii. Conjunctii corelative (si substantivat, f.) = conjunctii care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. – Din fr. correlatif.

CORELATIV, -A adj. Care arata o corelatie, un raport reciproc. ◊ Notiuni corelative = notiuni care contin note aratand existenta unei anumite legaturi reciproce intre doua obiecte ale gandirii; conjunctii corelative (si s.f.) = conjunctii care introduc doua propozitii coordonate sau o propozitie regenta si una subordonata, in raport de corelatie una fata de cealalta. [< fr. correlatif].

DIPLOMATIE s.f. 1. Activitate desfasurata de un stat prin reprezentantii sai peste granita pentru a asigura legaturi reciproce cu celelalte state si a realiza obiectivele politicii sale externe. ♦ Ansamblu de metode si de procedee folosite in domeniul relatiilor internationale dintre state. ♦ Cariera, functie de diplomat. ♦ Totalitatea diplomatilor. 2. Abilitate, dibacie, pricepere (in purtari etc.). [Cf. fr. diplomatie, it. diplomazia].

CORELATIV, -A adj. care se afla in corelatie. ♦ element ~ (si s. n.) = cuvant (adverb, conjunctie etc.) care intra in corelatie cu un alt cuvant, care indica un raport de reciprocitate; corelator; notiuni e = notiuni care contin note aratand existenta unei anumite legaturi reciproce intre doua obiecte ale gandirii. (< fr. correlatif, lat. correlativus)

INDICATOR, -OARE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. Adj. Care indica, care face cunoscut. II.1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care serveste la indicarea anumitor marimi, fenomene, informatii etc. ◊ Indicator de panta = inclinometru. Indicator de acord; ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care serveste la indicarea directiei, distantei sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerica cu ajutorul careia se caracterizeaza cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compozitiei, structurii, schimbarii in timp, al legaturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tiparit care serveste ca indrumator intr-un anumit domeniu. Indicator de preturi. 5. S. m. Substanta cu ajutorul careia se determina caracterul acid sau bazic al altei substante ori sfarsitul unei reactii chimice. – Din fr. indicateur.

CORELATIE, corelatii, s. f. 1. Relatie, legatura reciproca intre doua sau mai multe lucruri sau fenomene; relatie in care unul dintre termeni nu poate exista fara celalalt. 2. Dependenta reciproca, relatie a doua fenomene sau procese intre variatiile carora exista o anumita legatura. – Din fr. correlation.

CORESPONDENTA, corespondente, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori intre doua sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate intre doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute intr-o localitate, facuta de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene, organe, parti ale unui intreg care se potrivesc intre ele; concordanta, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propozitii subordonate si predicatul regentei. 3. (Mat.) Relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al unei multimi este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta multime. 4. (In sintagma) Corespondenta conturilor = schimbul de scrisori, legatura reciproca dintre conturi care reflecta aceeasi operatie economica. [Var.: (inv.) corespondinta s. f.] – Din fr. correspondance.

A CORELA ~ez 1. tranz. A pune in corelatie; a face sa fie in legatura reciproca. 2. intranz. A fi in corelatie; a se afla in legatura reciproca. /Din corelatie

PSIHOFIZIOLOGIE f. Ramura a fiziologiei care se ocupa cu studiul legaturii reciproce dintre procesele fiziologice si cele psihice. [Sil. -zi-o-] /<fr. psychophysiologie

CORELATIE s.f. Relatie, legatura reciproca intre lucruri sau fenomene. ♦ (Mat.) Transformare biunivoca prin care unui punct ii corespunde un plan si reciproc, deci unei drepte o dreapta. ◊ Coeficient de corelatie = marime masurand relatia de similitudine dintre doi factori. [Gen. -iei, var. corelatiune s.f. / cf. fr. correlation].

ASOCIATIE s.f. 1. Asociere, unire, intovarasire. 2. Grupare, uniune constituita printr-un statut, in vederea unui anumit scop. 3. (Psih.) legatura intre reprezentari, idei etc., reflectare a legaturii reciproce dintre obiecte si fenomene ale realitatii; calitate a fenomenelor psihice de a se uni in campul constiintei. 4. (Biol.) Comunitate de plante caracterizata prin conditii ecologice specifice. 5. (Chim.) Asociatie moleculara = grupare de doua sau mai multe molecule identice. [Pron. -ci-a-. / < fr. association, it. associazione, lat. associatio].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

INTERCONDITIONARE, interconditionari, s. f. legatura si conditionare reciproca intre lucruri, fenomene, procese etc.; interdependenta. [Pr.: -ti-o-] – Inter¹-+conditionare.

INTERDEPENDENTA s. f. legatura si conditionare reciproca intre lucruri, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemneaza totalitatea formelor de legatura dintre obiectele si fenomenele naturii, ale societatii si ale gandirii. – Din fr. interdependance.

ETNOGRAFIE s. f. Stiinta care clasifica popoarele lumii, studiaza compozitia, originea si raspandirea lor, urmareste evolutia culturii lor materiale si spirituale, moravurile si particularitatile felului lor de viata, legaturile cultural-istorice reciproce. – Din fr. ethnographie.

INTERDEPENDENTA s.f. legatura si conditionare reciproca intre fenomene, actiuni etc. [Cf. fr. interdependance].

INTERDEPENDENTA s. f. legatura si conditionare reciproca intre sisteme, fenomene, procese etc.; interconditionare. (< fr. interdependance)

DIALECTICA f. 1) (in opozitie cu metafizica) Stiinta care se ocupa cu studiul celor mai generale legi de dezvoltare a naturii, societatii si gandirii. 2) Teorie si metoda generala de cercetare a realitatii, care priveste fenomenele ca fiind in stransa legatura si in conditionare reciproca. 3) (in filozofia antica) Arta descoperirii adevarului prin confruntarea rationamentelor contrare. 4) Evolutie a lucrurilor; dezvoltare; miscare. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus

CONEXIUNE s. f. 1. legatura, inlantuire; interconditionare intre obiecte, fenomene si procese; raport reciproc, relatie de conexitate; concatenatie. ♦ (fil.) ~ generala (sau universala) = totalitatea formelor de legatura, interactiune si conditionare reciproca a obiectelor si fenomenelor in miscare din univers; ~ inversa = feedback. 2. legatura intre doua sau mai multe conductoare electrice. 3. conectare. (< fr. connexion, lat. conexio)

PRIETENIE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua persoane; legatura care se stabileste intre persoane, pe baza acestor sentimente; amicitie, prietesug. ♦ Atitudine plina de bunavointa, prietenoasa fata de cineva. ♦ legatura intre grupuri sociale, intre popoare, intre tari bazata pe aspiratii, nazuinte, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietinie s. f.] – Prieten + suf. -ie.

CONEXIUNE s.f. 1. legatura, inlantuire; raport, relatie; conditionare reciproca si interactiune a obiectelor si a fenomenelor; conexitate. ◊ Conexiune inversa = reactiune. 2. legatura intre doua sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice; conectare. [Var. conexie s.f. / cf. lat. conexio, fr. connexion].

A SE RASPUNDE ma raspund intranz. pop. A tine legaturi (unul cu altul); a comunica reciproc. /<lat. respondere

RELATIE ~i f. 1) legatura existenta intre diferite fenomene sau obiecte; raport. 2) legatura de dependenta sau de influenta reciproca intre persoane, popoare sau state. 3) Prezentare scrisa sau orala a unui fapt. [G.-D. relatiei; Sil. -ti-e] /<fr. relation, lat. relatio, ~onis, germ. Relation

CONFORMATIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Aspectul morfologic de ansamblu al corpului cuprinzind atit modul de dezvoltare cit si raporturile dintre diferite regiuni corporale; constitutie. ♦ Structura fizica generala a unei suprafete de teren. 2. (CHIM.) Geometrie moleculara rezultata prin rotirea in molecula a atomilor sau a grupelor de atomi in jurul unor axe moleculare (legaturi). Cauzele aparitiei c. se afla in interactiunea de respingere reciproca a atomilor si gruparilor atomice, inclusiv a atomilor de hidrogen.

INTERACTIUNE, interactiuni, s. f. 1. Forma de legatura a obiectelor, a fenomenelor etc., manifestata printr-o influentare, conditionare sau actiune cauzala reciproca. 2. (Fiz.) Actiune reciproca intre doua sau mai multe corpuri, sisteme fizice, fenomene etc. ♦ Forma de legatura intre corpuri, realizata fie direct, fie prin intermediul campurilor fizice. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. interaction.