TRIPLU¹, -A, tripli, -e, adj. Care este, se face de trei ori mai mare sau mai mult; intreit. In triplu exemplar = in trei exemplare. ♦ Care este alcatuit, compus din trei parti. ◊ Tripla legatura = legatura chimica covalenta, compusa din trei legaturi de valenta simpla. – Din fr. triple, lat. triplus.

COORDINANTA s. f. 1. legatura chimica particulara care explica legatura mai multor molecule dintr-un compus complex. 2. (fiz.) numar al ionilor sau atomilor legati direct la un element central. (< fr. coordinence)

COVALENTA s. f. legatura chimica prin punerea in comun a unuia sau a mai multor electroni de catre fiecare dintre atomii participanti la formarea unei molecule. (< germ. Kovalenz, fr. covalence)

ELECTROVALENTA s. f. legatura chimica stabilita intre ioni cu sarcini electrice de semn contrar, datorita fortelor electrostatice de atractie dintre acestia. (< fr. electrovalence)

VALENTA, valente, s. f. 1. (Chim.) Marime care indica capacitatea de combinare a elementelor si a radicalilor si care reprezinta numarul atomilor de hidrogen (sau de echivalenti ai acestuia) cu care se poate combina atomul elementului sau radicalul respectiv. ◊ Liniuta de valenta (si eliptic) = semn grafic care marcheaza in formulele chimice legatura dintre atomii moleculelor. ♦ Forta de legatura intre doi atomi ai unei molecule. 2. Fig. Insusire, posibilitate (de dezvoltare). – Din fr. valence.

ELECTROVALENTA, electrovalente, s. f. legatura chimica stabilita intre ioni cu sarcini electrice de semn contrar, datorita fortelor de atractie dintre acestia. – Din fr. electrovalence.

COVALENTA, covalente, s. f. legatura chimica realizata prin punerea in comun a unuia sau a mai multor electroni de catre fiecare dintre atomii participanti. – Din germ. Kovalenz, fr. covalence.

COVALENTA ~e f. legatura chimica realizata de una sau de mai multe perechi de electroni. /<germ. Kovalenz, fr. covalence

ELECTROVALENTA ~e f. legatura chimica intre ioni cu sarcini electrice contrare; valenta electrica. /<fr. electrovalence

ELECTROVALENTA s.f. legatura chimica rezultata prin deplasarea unui electron de la un atom la altul. [Cf. fr. electrovalence].

TERMOLIZA s.f. 1. Descompunere a unei legaturi chimice cu ajutorul caldurii. 2. Proces fiziologic prin care organismul cedeaza mediului ambiant surplusul de caldura. [< fr. thermolyse, cf. gr. thermos – cald, lysis – desfacere].

COVALENTA s.f. legatura chimica dintre mai multi atomi, care se realizeaza prin punerea in comun a unuia sau a mai multor electroni de catre fiecare dintre atomii participanti. [Cf. germ. Kovalenz, fr. covalence].

BIOPOLIMERI s. m. pl. polimeri inalti, posedand legaturi chimice macromoleculare, care stau la baza activitatii vitale a organismelor. (< germ. Biopolymeren)

CUANTIC, -A adj. referitor la cuanta. ♦ numar ~ = fiecare dintre cele patru numere care definesc starea electronilor unui atom; mecanica ~a (si s. f.) = ramura a fizicii teoretice care studiaza legile miscarii la scara (sub)atomica; chimie ~a = ramura a chimiei care studiaza natura legaturii chimice si mecanismele de reactie pe baza legilor si principiilor mecanicii cuantice. (< fr. quantique)

COMBINATIE (‹ fr.) s. f. 1. Reunire, imbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) Substanta omogena compusa din doua sau mai multe elemente chimice diferite, prezente in proportii definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexa = combinatie care se obtine prin legarea la un ion metalic a unui numar definit de molecule de aceeasi specie sau de specii diferite, neutra din punctul de vedere al reactivitatii chimice. ◊ C. organometalica = c. organica continind un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculara constituita din doi componenti, in care moleculele unuia dintre componenti sint capabile sa retine moleculele celui de-al doilea, fara ca intre ele sa se stabileasca legaturi chimice obisnuite, ci numai forte de interactiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducti, clatrati).

AFINITATE, afinitati, s. f. 1. Potrivire intre oameni sau intre manifestarile lor, datorita unor inclinatii care ii apropie. 2. Proprietate a substantelor de a intra unele cu altele in combinatii chimice. 3. (Jur.) legatura de rudenie creata prin casatorie intre unul dintre soti si rudele celuilalt sot. – Fr. affinite (lat. lit. affinitas, -atis).

SUDA, sudez, vb. I. Tranz. A imbina doua piese metalice realizand intre ele, prin incalzire sau prin presare, in anumite conditii de temperatura si de presiune, o legatura metalica sau chimica. ♦ Fig. A se uni, a se inchega, a se lega. ♦ (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (dupa ce au fost rupte sau taiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formand un singur cuvant; a se aglutina. – Din fr. souder.

VALENTA s.f. 1. Forta de legatura dintre doi atomi ai unei molecule. ♦ Semn grafic care marcheaza aceasta legatura in formulele chimice. 2. (Fig.) Valoare, semnificatie; posibilitate (de dezvoltare). [Cf. fr. valence, it. valenza].

NESATURAT, -A adj. (Despre un amestec) Care contine unul dintre componenti intr-o cantitate mai mica decat cantitatea corespunzatoare starii de saturatie. ♦ (Despre corpuri chimice) Care are legaturi duble sau triple in molecula. [Pl. -ati, -ate. / dupa fr. non-sature].

NESATURAT, -A adj. (despre un sistem fizico-chimic) care contine unul dintre componenti intr-o cantitate mai mica decat cantitatea corespunzatoare starii de saturatie. ◊ (despre combinatii chimice organice) cu legaturi duble sau triple in molecula. (dupa fr. non-sature)

CALAIS [cale], oras in NV Frantei (Picardia), port comercial si de pescuit la Pas de Calais; 100,8 mii loc. (1982). Mare centru al ind. dantelelor si voalurilor. Constr. de masini, ind. chimica, echipament electric, hirtie. Otelarii. Legaturi de feribot cu Dover. Monumente: Biserica Notre Dame (sec. 13-16). Muzeu. Cucerit de englezi in 1347, s-a aflat in stapinirea acestora pina in 1558. Dupa Ocuparea Frantei, baza militara germana (1944) pentru lansarea de rachete V₁ si V₂ asupra Londrei.

NESATURAT, -A, nesaturati, -ie, adj. (Despre un sistem fizico-chimic) Care contine in unul dintre constituentii sai o cantitate mai mica decat cantitatea corespunzatoare starii de saturatie. ◊ (Despre combinatii chimice organice) Care contine in molecula legaturi duble sau triple. – Ne- + saturat.

BUTADIENA (‹ fr. {i}) s. f. Substanta chimica (p. f. -4,75ºC) din clasa hidrocarburilor aciclice nesaturate, cu doua duble legaturi conjugate; este un gaz incolor, insolubil in apa, obtinut din butan, din fractia butan-butene, din alcool etilic si din acetilena; se intrebuinteaza in sinteze organice, la prepararea cauciucurilor sintetice, a lacurilor etc.

SAULT SAINTE MARIE, oras in SE Canadei (Ontario), situat pe raul Saint Marys (care face legatura intre lacurile Superior si Huron); 74,5 mii loc. (2003). Hidrocentrala. Ind. metalurgica (fonta, otel), cocso-chimica, de prelucr. a lemnului, textila, a hartiei si alim. Turism. Fundat in 1622 de exploratorul francez Etienne Brule. In 1669, aici s-au stabilit mai multi misionari. Oras din 1912.

DIAGENEZA s. f. Totalitatea transformarilor chimice, mineralogice, de structura etc. pe care le sufera sedimentele in cursul consolidarii lor si dupa ce au pierdut legatura cu mediul de formare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagenese.

TRIFAZAT, -A, trifazati, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt in legatura de faza unele cu altele; trifazic. 2. (Despre masini electrice) Care functioneaza cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphase.

ORGANIC, -A, organici, -ce, adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism¹, constituind un intreg diferentiat si in acelasi timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezulta din organizarea, din constructia insasi a unui lucru; esential, launtric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Si adv.; despre relatii, legaturi) Analog legaturii care uneste partile unui organism¹; indisolubil. 3. (Despre substante, materii, etc.) Care este alcatuit din carbon si hidrogen, uneori si din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ Chimie organica = ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatii acestora. – Din lat. organicus, fr. organique

CARBONIL (‹ fr. {i}) s. m. 1. Grupa functionala organica, formata dintr-o dubla legatura carbon-oxigen, prezenta in aldehide si cetone. 2. Carbonili metalici = combinatii ale monooxidului de carbon, coordinat ca ligant cu unele metale (crom, molibden, fier, cobalt, nichel, osmiu, iridiu etc.) cu o stabilitate chimica si termica mare; au aplicatii in tehnica.

INDICATOR, -OARE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. Adj. Care indica, care face cunoscut. II.1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care serveste la indicarea anumitor marimi, fenomene, informatii etc. ◊ Indicator de panta = inclinometru. Indicator de acord; ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care serveste la indicarea directiei, distantei sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerica cu ajutorul careia se caracterizeaza cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compozitiei, structurii, schimbarii in timp, al legaturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tiparit care serveste ca indrumator intr-un anumit domeniu. Indicator de preturi. 5. S. m. Substanta cu ajutorul careia se determina caracterul acid sau bazic al altei substante ori sfarsitul unei reactii chimice. – Din fr. indicateur.