HAPLEA s. m. 1. Om natarau, prostanac. 2. Om lacom la mancare. [Var.: haple s. m.] – Din bg. hapljo.

HULPAV, -A, hulpavi, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Foarte lacom la mancare; mancacios. [Var.: halpav, -a, halpov, -a adj.] – Cf. bg. hlapam, scr. hlapiti.

MANCAU, mancai, s. m. (Fam.) Om care mananca foarte mult sau care este lacom la mancare; om mancacios. – Manca + suf. -au.

HAPLEA m. 1) Om lipsit de inteligenta; om prostanac. 2) Om lacom la mancare. [Sil. ha-plea] /<bulg. hapljo

HULPAV ~a (~i, ~e) Care mananca si bea peste masura; lacom la mancare; mancacios. /cf. bulg. hlapam, sb. hlapiti

HUZDUPA, huzdup, vb. I. Tranz. (Reg.) A manca lacom (si urat). – din huzdup.

INFULECA, infulec, vb. I. Tranz. (Fam.) A manca lacom si repede, a inghiti pe nerasuflate. [Var.: infulica vb. I] – Lat. infollicare.

A CLEFAI clefai intranz. 1) A manca lacom facand zgomot cu limba si cu buzele; a plescai. 2) A plesni din buze (in semn de placere sau de uimire); a plescai. 3) fig. A vorbi nedeslusit, producand un zgomot urat la pronuntarea cuvintelor. /Onomat.

A PLESCAI plescai intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (in semn de placere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A manca lacom, facand zgomot cu limba si cu buzele; a clefai. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafata unui lichid; a face „pleosc”. Vaslele plescaie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescaie. /pleasc + suf. ~ai

CARPOCAPSA s.f. Fluturas cu aripile cenusii-cafenii, cu fete si cu marginile franjurate, de culoare mai deschisa, care traieste pe arborii fructiferi; molia-marului. [< fr. carpocapse, cf. gr. karpos – fruct, kaptein – a manca lacom].

DEVORA vb. I. tr. 1. A manca prada, sfasiind-o cu dintii; a manca lacom. 2. (Fig.) A sfasia, a mistui, a inghiti. [P.i. -rez. / < fr. devorer, lat. devorare].

gelapi, gelapesc, vb. IV (reg.) a manca lacom.

polfai, polfaiesc, vb. IV (reg.) 1. a manca lacom si cu zgomot; a clefai. 2. a molfai, a morfoli (a mesteca incet si cu greutate un aliment). 3. a vorbi incet si nedeslusit.

DEVORA vb. tr. 1. a manca prada, sfasiind-o cu dintii; a manca lacom. 2. (fig.) a mistui, a inghiti. ◊ a devora o carte = a citi o carte de la un capat la altul cu mare interes. (< fr. devorer, lat. devorare)

crapacios, crapacioasa, crapaciosi, crapacioase, adj. (reg.) 1. care crapa sau plesneste usor. 2. lacom (la mancare), gaugios, mancau, gaman.

hali, halesc, vb. IV (pop.) 1. a fura, a sterpeli. 2. a inghiti repede si lacom; a manca, a halpacai. 3. (la jocul cu mingea) a arunca si prinde mingea (cuiva). 4. a bate (pe cineva).

stoapa, stoape, s.f. (reg.) persoana lacoma la mancare, mancau, gurmand.

PLESCAIT, plescaituri, s. n. 1. Zgomot facut de cineva cu gura cand mananca repede si lacom; sunet produs prin desprinderea brusca a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprima mirarea, placerea, admiratia. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanta vascoasa care se loveste sau care este lovita de un corp tare; plescaire, plescaitura; pleoscait. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescai.

NESATIOS, -OASA, nesatiosi, -oase. adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu se multumeste cu ce are, care cauta sa obtina, sa acapareze tot mai mult; lacom, avid, nesatul (2). 2. Care nu se simte niciodata satul; care nu are sat la mancare, la bautura; p. ext. lacom, + (Reg.; despre mancaruri) Care nu satura. 3. Fig. Care nu poate fi astamparat, potolit, stapanit; p. ext. mistuitor, devorant. ♦ (Adverbial) Cu nesat, cu placere, cu voluptate. [Pr.: -ti-os] – Ne- + satios.

mancaU ~i m. depr. 1) Persoana care mananca mult si lacom. 2) fam. Persoana care nu munceste, traind din munca altora. /a manca + suf. ~au

hapsi, pers. 3 sg. hapseste, vb. IV (reg.) a manca repede si lacom.

HAPSAN, -A, hapsani, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Rau la inima, hain, cainos. 2. lacom (de bani, de mancare etc.); avid, rapace. [Var.: hapsin, -a adj.] – Cf. magh. habzsi.

VORACE adj. Care mananca cu lacomie, mancacios; lacom. [< fr., it. vorace, cf. lat. vorax].

inatoare, s.f. (inv.; in mitologia populara) femeie lacoma si urata care mananca oameni.

FOAME s. f. 1. Stare functionala periodica a organismului care se manifesta prin senzatia nevoii de a manca. 2. Fig. Dorinta nestavilita, pofta lacoma; lacomie. – Lat. fames, -is.

lacom, A, lacomi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care mananca si bea cu pofta exagerata; caruia ii place sa manance mult, mancacios. 2. Fig. (Urmat de determinari introduse prin prep. „la”, „de”, „dupa”) Avid, nesatios. – Din sl. lakomu.

VORACE, voraci, -ce, adj. Care mananca cu pofta exagerata, cu lacomie, mancacios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis.

OMIDA, omizi, s. f. Larva fluturilor, daunatoare pomilor, cu corpul alcatuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ◊ Expr. A manca ca omizile = a manca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hraparet. – Din ngr. o midas.

lacom ~a (~i, ~e) 1) Care bea si mananca mult si cu pofta; care nu se poate retine de la mancare. 2) fig. Care este stapanit de dorinta de a avea cat mai mult; hraparet. /<sl. lakomu

VORACE adj. 1. care mananca cu lacomie, mancacios adefag. 2. (fig.) avid, lacom. (< fr. vorace, lat. vorax)

POFTICIOS, -OASA, pofticiosi, -oase, adj. (Despre oameni) Care doreste puternic ceva; lacom, doritor; poftaret. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprima pofta, dorinta, lacomie. ♦ (Rar, despre mancaruri, mirosuri etc.) Care atata pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios.

lacomIE, lacomii, s. f. Pofta pe care o are cineva de a manca sau de a bea mult; fig. dorinta necumpatata de castig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lacomie = lacom. – lacom + suf. -ie.