CAPUTA, caputez, vb. I. Tranz. A pune capute noi la o incaltaminte uzata; a incaputa. ♦ A inlocui, total sau partial, la un ciorap uzat partea care acopera laba piciorului; a incaputa. – Din caputa.

PANTOF, pantofi, s. m. Incaltaminte de strada din piele, din materiale sintetice sau din panza, care acopera laba piciorului pana la glezna. – Din germ. Pantoffel.

OBIALA, obiele, s. f. Bucata de panza sau de postav cu care taranii (uneori si militarii) isi infasoara laba piciorului, in loc de ciorap sau peste ciorap; p. ext. zdreanta, carpa. Expr. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau dupa) cineva = a fi imbracat in zdrente, a fi zdrentos, zdrentaros. – Din bg. obijalo.

OU, oua, s. n. 1. Celula rezultata dintr-un ovul fecundat de un s**********d si din care se dezvolta, prin diviziuni repetate, un nou organism; zigot. ♦ Spec. Oul (1) de pasare, protejat de o coaja calcaroasa si alcatuit din doua membrane, din albus si din galbenus, care este folosit ca aliment. ◊ Loc. adj. Ca oul = fragil. ◊ Expr. (Despre closca) A sta pe oua = a cloci. A umbla cu cineva ca cu un ou (moale) = a trata pe cineva (suparacios) cu prea multe menajamente, a menaja foarte mult pe cineva. (Merge sau calca) parca are oua-n poala sau parca calca pe oua = (merge) cu exagerata bagare de seama. Oul lui Columb = problema pe care cineva o rezolva intr-un mod foarte simplu, desi anterior parea foarte complicata si fara solutie. ♦ (Bot.) Celula reproducatoare rezultata din fuziunea a doi gameti: zigot. 2. (Urmat de determinari care indica materia) Obiect in forma de ou (1). ◊ (Pop.) Oul genunchiului = rotula. Oul piciorului = os proeminent care uneste laba piciorului cu partea de jos a femurului^[1]. – Lat. ovum.

OPINCA, opinci, s. f. 1. Incaltaminte taraneasca facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de piele sau de cauciuc, stransa pe laba piciorului cu ajutorul nojitelor. ◊ Expr. (Reg.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (in obraz) = a) a pacali pe cineva, a trage pe sfoara; b) a face pe cineva de rusine. C-un pantof si c-o opinca = luat prin surprindere, nepregatit. A umbla cu opinci de fier = a umbla mult. Pe unde si-a spart d****l opincile = departe. A calca (pe cineva) pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa. 2. Fig. (La sg.; cu sens colectiv) Taranime. ◊ Expr. De la vladica pana la opinca = din toate clasele sociale, toti. – Din bg. opinka, opinak.

TALPIG, (1, 2) talpige, s. n., (3, 4) talpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la razboiul de tesut cu ajutorul carora se schimba itele. 2. S. n. Fiecare dintre cele doua suporturi laterale curbate cu care sunt prevazute unele scaune fara picioare. ♦ Fiecare dintre talpile unei sanii. ♦ Bucata de lemn sau de piatra care se fixeaza sub stalpii unei galerii de mina pentru a impiedica patrunderea stalpilor in talpa galeriei. 3. S. m. Incaltaminte rudimentara alcatuita dintr-o talpa de lemn si o bareta de piele petrecuta pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Soseta foarte scurta de dama care acopera numai laba piciorului. [Var.: talpic s. m. si n., talpica s. f.] – Talpa + suf. -ig.

SCIATIC, -A, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (In sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleaca din partea de jos a maduvei spinarii si se ramifica in coapsa, gamba si laba piciorului, inervand membrele inferioare. 2. Adj. Care tine de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatica. 3. S. f. Boala care se manifesta prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuata la miscare, la care se mai pot adauga tulburari motorii, vasculare si trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

OBIALA obiele f. 1) Bucata de tesatura groasa care se infasoara pe laba piciorului, in loc de ciorap sau peste ciorap. 2) Bucata de tesatura veche; zdreanta. ◊ A face pe cineva ~ (sau~ de caine) a batjocori pe cineva, numindu-l in fel si chip. [G.-D. obielei] /<bulg. obijalo

TALPIG¹ ~ge n. 1) Obiect de incaltaminte rudimentara constand dintr-o talpa de lemn si o curelusa de piele petrecuta pe deasupra labei piciorului. 2) Soseta scurta de dama care acopera numai laba piciorului. /talpa + suf. ~ig

intofla, intoflu, vb. I refl. (reg.) a se incalta cu ciubote mari, in care se pun obiele multe, sau cu opinci mari, cu obiele multe, umfland piciorul; a se toflogi; a se incalta umfland laba piciorului facand un tofleu.

talaban, talabani, s.m. (reg.) 1. persoana cu laba piciorului mare, care calca apasat. 2. om voinic, rezistent.

CAPUTA, caputez, vb. I. Tranz. A pune capute noi la o incaltaminte uzata. ♦ A inlocui, total sau partial, la un ciorap uzat, partea care acopera laba piciorului. [Var.: incaputa vb. I] – Din caputa.

CAPUTA, capute, s. f. 1. Parte a incaltamintei care acopera pe deasupra laba piciorului. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusa talpii.

CALAPOD, calapoade, s. n. Piesa de lemn in forma (labei) piciorului, intrebuintata la confectionarea incaltamintei sau care se pune in incaltaminte pentru a impiedica sa se deformeze; forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile. ♦ gener. Tipar, forma, model. ◊ Expr. Pe acelasi calapod = la fel, asemanator, identic. – Din ngr. kalapodi.

CAPUTA, capute, s. f. 1. Parte a incaltamintei care acopera partea superioara a labei piciorului; caputatura. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusa talpii. – Et. nec.

MACROPOD, -A, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele inotatoare lungi. 2. S. n. (la pl.) Specie de pesti exotici viu colorati; (si la sg.) peste din aceasta specie. – Din fr. macropode.

POANTA, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce da expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; varf. ♦ Portiune a piciorului cuprinsa intre glezna si degete. ♦ Pozitie in baletul clasic, executata de obicei de femei, care consta in ridicarea si deplasarea pe varful degetelor si cu falangele bine intinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legati de glezna. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna. – Din fr. pointe.

TARS s. n. Parte a labei piciorului formata din sapte oase, articulate la un capat cu oasele gambei, iar la celalalt cu oasele metatarsului. – Fr. tarse (din gr.).

METATARS, metatarsuri, s. n. Parte din scheletul labei piciorului cuprinsa intre tars si falange, formata din cinci oase dispuse radial. – Din fr. metatarse.

TARS, tarsuri, s. n. 1. Parte posterioara a scheletului labei piciorului, formata din sapte oase, articulate la un capat cu oasele gambei, iar la celalalt cu oasele metatarsului. 2. Parte terminala a piciorului insectelor, formata din 1-5 segmente si terminata de obicei cu una sau doua gheare. 3. Scheletul fibro-cartilaginos al pleoapelor. – Din fr. tarse.

SCAFOID, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele sapte oase ale labei piciorului. ◊ (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoide.

CALAPOD ~oade n. 1) Piesa de lemn, de forma labei piciorului, pe care se lucreaza incaltamintea sau pe care se pune incaltamintea pentru a nu se deforma. 2) Forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile (in procesul de confectionare); calup. 3) Model dupa care se reproduc obiecte identice; tipar; sablon. *Pe acelasi ~ la fel; identic. /<ngr. kalapodi

OUSOR ~oare n. (diminutiv de la ou) 1) ~orul piciorului os rotund la incheietura labei piciorului cu partea de jos a femurului. 2) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze mari, ovale, dispuse pe lujer in forma de guler si cu fructe capsule, de culoare rosie. [Sil. o-u-] /ou + suf. ~usor

PLANTA² ~e f. anat. (la om si la unele animale) Partea inferioara, usor arcuita, a labei piciorului, care vine in atingere cu pamantul si sustine greutatea corpului in timpul mersului; talpa. [G.-D. plantei] /<lat. planta, fr. plante

TARS ~uri n. 1) anat. Parte posterioara a labei piciorului, situata intre metatars si gamba, formata din sapte oase. 2) zool. Parte terminala a piciorului insectelor, formata din 1-5 segmente. /<lat. tarsus, fr. tarse

ECHIN, -A adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformatie constand in extensiunea fortata a labei piciorului ca urmare a scurtarii muschilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -a adj. / < fr. equin, cf. lat. equinus < equus – cal].

MACROPOD, -A adj. (Despre animale) Care are picioarele, labele sau aripioarele inotatoare lungi; (despre plante) cu pedunculi lungi. // s.n.pl. Specie de pesti viu colorati din apele dulci ale Indochinei. [< fr. macropode, cf. gr. makros – mare, pous – picior].

TARS s.n. 1. (Anat.) Parte posterioara a labei piciorului, formata din sapte oase. 2. Schelet cartilaginos care mentine pleoapa intinsa. 3. Parte terminala a piciorului la insecte. // (Si in forma tarso-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) tars (1)”, „tarsian”. [< fr. tarse, cf. lat. tarsus, gr. tarsos].

caralibe s.f. pl. (reg., inv.) labe, picioare.

METATARS s.n. Scheletul partii de mijloc a labei piciorului, compus din cinci oase aproape paralele. [< fr. metatarse, cf. gr. meta – dupa, tarsos – tars].

caputa (capute), s. f. – 1. Parte a incaltamintei care acopera partea superioara a labei piciorului. – 2. Parte de deasupra a labei piciorului. Origine incerta. Este clara legatura sa cu sl. kopyto (› rom. copita); sl. kopytice „tip de incaltaminte”, dar nu este clara calea acestui der. Cf. mag. kapta „calapod de pantofi” (Cihac, II, 487;DAR), alb. keputse (Philippide, II, 703), pe care Meyer 188 il deriva cu mica probabilitate, din tc. papuc (Berneker 484). Der. caputa, vb. (a pune capute noi); caputar, s. m. (cizmar); caputatura, s. f. (pantofi vechi; pantofi in general); incaputa, vb. (a caputa; a repara).

SCAFOID, -A adj., s.n. (Os scurt) al mainii si al labei piciorului. [Pron. -fo-id. / < fr. scaphoide, cf. gr. skaphe – barca, eidos – forma].

ECVIN, -A adj. de cal. ♦ varus ~ = deformatie constand in extensiunea fortata a labei piciorului ca urmare a scurtarii muschilor superiori ai gambei. (< fr. equin, lat. equinus)

JERBOA s. m. mamifer rozator, avand labele picioarelor lungi, cu trei degete, care sare si sapa galerii. (< lat. gerboa)

SCAFOID, -A I. adj. in forma de barca. II. adj., s. n. (os scurt) al mainii si al labei piciorului. (< fr. scaphoide)

TARS¹ s. n. 1. parte posterioara a labei piciorului, formata din sapte oase. ◊ partea terminala a piciorului la insecte. 2. schelet fibrocartilaginos care mentine pleoapa intinsa. (< fr. tarse)

jugleie s. f. pl. – Picioare, labe. Bg. zegli (DAR); cf. bg. zegla, zegal, de unde jigla, s. f. (stinghie la jug), cf. Conev 80, DAR; si bg. zuglan „picior”, de unde juglan, s. m. (flacau, tinar; cersetor), cf. Bogrea, Dacor., IV, 818.

CALAPOD, calapoade, s. n. Piesa de lemn in forma (labei) piciorului, intrebuintata la confectionarea incaltamintei sau care se pune in incaltaminte pentru a o impiedica sa se deformeze; forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile. ♦ Fig. Tipar, forma, model. ◊ Expr. Pe acelasi calapod = la fel. – Ngr. kalapodi.

BRANCA², branci, s. f. 1. (Reg., In limba literara numai in loc. si expr.) mana ◊ Loc. adv. Pe (sau in) branci = pe maini si pe picioare, de-a busilea, tarandu-se. ◊ Expr. A merge (sau a se tari) pe branci = a merge (sau a se tari) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea in (sau pe branci) = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau in) branci = a munci pana la istovire. 2. (Pop.; in forma branci) Impunsatura, ghiont, izbitura. ◊ Expr. A-i da inima branci = a simti un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; laba. [Pl. si: (2, n.) branciuri – Var.: branci s. m.] – Lat. branca.

picior s. 1. (ANAT.) membru inferior, (pop., fam. si depr.) crac, (pop.) laba, (reg.) gionat, (prin Bucov.) boldan. (~ul drept.) 2. (la pl.) (pop., fam si depr.) craci (pl.), gaibarace (pl.), gaibe (pl.), gaide (pl.), zgaibarace (pl.). (Nu mai sta cu ~oarele departate!) 3. (MED.) picior plat = platfus. 4. proteza, (rar) pilug. (~ de lemn.) 5. v. butuc. 6. (TEHN.) (reg.) macau, popic. (~ la coada coasei.) 7. (TEHN.) picior cu culisa v. subler. 8. (BOT.) piciorul-caprei (Aegopodium podagraria) = (reg.) laba-ursului; piciorul-cocosului = a) (Ranunculus pedatus) (reg.) boglar, galbenele (pl.), floare-de-leac, floricica-de-leac; b) (Ranunculus acris) (reg.) curpenita, jab, rarunchi, floare-brosteasca, leustean-brostesc, ochiul-boului, ochiul-broastei, talpa-cocosului.

TAPALIG ~ge n. pop. 1) Obiect de incaltaminte, de obicei grosolan si greoi. 2) picior cu laba mare si lata. /cf. ung. talpallo

TURLOI ~oaie n. pop. 1) Partea de jos a piciorului, cuprinsa intre genunchi si laba; fluierul piciorului. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; trisca. 3) Teava prin care curge apa dintr-un izvor; sipot. 4) Turtur de gheata. /Orig. nec.

PLANTA s.f. Nume generic dat vegetalelor (ierburi, copaci, arbusti etc.). ♦ Iarba, planta erbacee. 2. (Anat.) Fata interioara a piciorului, talpa, laba, care ia contact cu pamantul. [< lat. planta, cf. fr. plante].

BRANCA², branci, s. f. 1. (Reg.) Mana ◊ (In limba literara numai in expr.) A merge (sau a fugi, a se tari etc.) pe (sau in) branci = a merge (sau a fugi etc.) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea (sau a da) in (sau pe) branci = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a lucra) pe branci = a munci pana la istovire. 2. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; laba. – Lat. branca.

FOCOMELIE, s. f. (Med.) Anomalie congenitala constand in atasarea directa a labelor mainilor si picioarelor la trunchi. – Din fr. phocomelie.

PINGUIN ~i m. Pasare marina polara, de talie mare, cu cioc proeminent, cu aripi mici, modificate in labe inotatoare, cu picioare scurte (avand mersul in pozitie verticala si leganat), cu penaj alb pe pantece si negru pe spate, care se hraneste cu peste. /<fr. pingouin

MANA s. 1. (ANAT.) membru superior, (inv. si reg.) branca. (Omul are doua ~iini si doua picioare.) 2. (ANAT.) (pop. si fam.) laba. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. brat. 4. v. palma. 5. mana de lucru v. forta de munca. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mana-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Marii. 8. mana curenta v. balustrada. 9. (TEHN.) brat, crac, margine, maner, pervaz, speteaza, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 10. v. bata. 11. (TEHN.) brat, furca, stalp, (reg.) ciocan, cujba. (~ la razboiul de tesut.)

laba ~e f. 1) Parte a piciorului de la glezna in jos. 2) Parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab

GAMBA, gambe, s. f. (La oameni) Parte a piciorului de la genunchi pana la laba; (la cai) parte a membrelor posterioare cuprinsa intre incheietura genunchiului si copita. – Din lat. gamba.

laba s. v. membru inferior, mana, picior.

1) brinca f., pl. i (lat. pop. branca, laba; it. branca, laba, ramura; fr. branche). Vechi. 1) Palma: isi razima capul in brinca (Del.). Azi. 2) Impingere violenta cu minile: i-a dat o brinca incit a cazut. Fig. A da brinci, a imbrinci, a impinge, a indemna: inima-i dadea brinci sa plece. In brinci sau pe brinci, in patru labe, spijinindu-te in mini si’n picioare: a cadea in brinci, a te tiri in brinci. (Pop. si un brinci, pl. inuzitat uri: i-a facut un brinci sa plece). 3) Vechi (Dos. s.a.). Gheara de fer de torturat oamenii.

laba-URSULUI s. v. branca-ursului, crucea-pamantului, piciorul-caprei, piedicuta.

BASET s. m. 1. caine de vanatoare cu corpul alungit si labele scurte, cu pete rosietice sau negre. 2. rasa franceza de gaini cu picioare foarte scurte. (< fr. basset)

HALUCE s. n. 1. degetul mare de la picior. ◊ ~ valgus = deviere in afara a halucelui; ~ varus = deviere spre inauntru a halucelui. 2. (zool.) degetul interior al labei din spate. (< lat., fr. hallux)

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.

GASCA gaste f. 1) Pasare salbatica sau domestica, inotatoare, de talie mare, avand gat si cioc lung, picioare palmate si penaj, de obicei, suriu pe spate si alb pe piept. ◊ Asta-i alta ~ asta e complet altceva. A (nu) strica orzul pe gaste a (nu) da cuiva un lucru pe care acesta nu stie sa-l pretuiasca la justa lui valoare. Talpa-gastei a) totalitate a ridurilor care se formeaza la coada ochiului (la oamenii in varsta); b) planta erbacee cu tulpina e****a, in patru muchii, cu frunze mari, paroase, de forma unei labe de gasca, si cu flori de culoare rosie-inchisa, folosita in scopuri medicinale. 2) Carne de astfel de pasare. ~ fripta. 3) fig. fam. Femeie naiva si bleaga. [G.-D. gastii] /<bulg. gaska

DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfarsesc mainile si picioarele. ◊ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminandu-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a invarti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste in detalii; a sti in amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitand dificultatile. A avea (ceva) in (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala in loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfarsitul labei. 3) Parte a unei manusi care acopera prelungirile mainii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) Piesa care sprijina plantele in momentul taierii, separandu-le in fasii inguste. /<lat. digitus