ACTUAL, -A, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exista sau se petrece in prezent, in momentul de fata. ♦ Care are importanta pentru vremea de fata; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

ACTUALITATE, actualitati, s. f. Ceea ce este actual; eveniment, intamplare curenta, timpul de fata, prezent². ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau intereseaza in clipa de fata, care corespunde prezentului. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualite.

TAPET, tapete, s. n. 1. Hartie, panza, matase etc. cu desene colorate, care se aplica pe peretii unor camere in loc de zugraveala; p. ext. zugraveala. 2. (Inv.) Covor mic. 3. (In expr.) A pune (sau a aduce, rar a veni) pe tapet = a aduce in discutie, a fi la ordinea zilei. [Pl. si: tapeturi] – Din it. tappeto, germ. Tapete.

CRONICA -ci f. 1) Lucrare cu caracter istoric in care evenimentele sunt expuse in ordine cronologica; letopiset; anale. 2) Scurta comunicare (in ziar, la radio, televiziune) care comenteaza evenimentele la ordinea zilei. [G.-D. cronicii] /<fr. chronique, lat. chronica

CRONICA s.f. 1. Scriere in care se expun cronologic evenimentele din viata unui popor; letopiset, anale. 2. Articol de ziar, de revista, care comenteaza evenimente la ordinea zilei. ◊ Cronica literara = analiza a fenomenului literar in care se exprima judecati de valoare. 3. Comentariu rautacios in legatura cu viata cuiva. [Var. hronic s.n., hronica s.f. / < lat. chronica, cf. fr. chronique, gr. chronica < chronos – timp].

MESAJ s.n. 1. Comunicare oficiala adresata de seful statului catre armata, catre popor etc. ♦ Document oficial continand in general puncte de vedere deosebite in probleme la ordinea zilei sau care reclama o urgenta solutionare. 2. Stire, veste. ♦ Comunicare telefonica facuta la biroul postal si transmisa destinatarului pe cale postala. 3. Continutul de idei al unei opere de arta; nota speciala a unui scriitor; semnificatie. 4. Mesaj genetic = cantitatea de informatii inmagazinata in moleculele acidului ribonucleic ale unui organism dat. 5. (Cib.) Lot de informatii formand un tot inteligibil sau exploatabil si transmis deodata. [Var. mesagiu s.n. / < fr. message].

SLOGAN s.n. 1. Strigat de razboi al vechilor scotieni. 2. (Uneori peior.) Formula care exprima succint o teorie, o problema la ordinea zilei. [< fr., engl. slogan].

ACTUAL, -A adj. Prezent, de fata. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pron. -tu-al. / < lat. actualis, cf. fr. actuel].

ACTUALITATE s.f. Timpul de fata, prezent. ◊ De actualitate = care se petrece, care intereseaza in momentul prezent. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. actualite].

ACTUAL, -A I. adj. care se petrece in prezent; contemporan; la ordinea zilei. II. s. n. holocen. (< fr. actuel, lat. actualis)

ACTUALITATE s. f. timpul prezent. ◊ ceea ce este actual; (pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. (< fr. actualite)

CRONICA s. f. 1. scriere in care sunt consemnate strict cronologic evenimente din viata unui popor; letopiset, anale. ◊ (p. ext.) gen de roman conceput ca un document de epoca, in sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului. 2. articol de ziar sau de revista care comenteaza evenimentele la ordinea zilei. ♦ ~ literara = analiza a fenomenului literar in care se exprima judecati de valoare. 3. comentariu rautacios in legatura cu viata cuiva. (< fr. chronique, lat. chronica)

biurou n., pl. uri (fr. bureau, masa de scris, dim. d. bure, stofa groasa de linacare se intinde pe biurouri). Masa de scris. Camera in care lucreaza functionarii: biurou unui ministru. Sectiune administrativa a unui minister si functionarii ei. Locu unde se reunesc comisiunile unei adunari. Stabiliment public: biurou de posta. Prezidentu, viceprezidentu si secretarii unei adunari. Cabinet de contabili, de functionari superiori ai unei administratiuni particulare. Biurourile camerei senatului, acelea care studiaza diferite chestiuni la ordinea zilei. Biurou de plasare, biurou care se ocupa de servitori, guvernante s.a. – Si birou (pop.).

REVOLUTIA DE LA 1848, revolutie de inspiratie liberala si democratica, desfasurata in aproape intreaga Europa in anii 1848-1849. Indreptata impotriva regimurilor absolutiste, intarite dupa Congresul de la Viena (1814-1815), revolutia a avut caracteristici proprii fiecarei tari, dar a fost pretutindeni in coeziune cu miscarea revolutionara generala. A inceput mai intai in Italia (la Palermo, 12 ian.), framantata de o mare diversitate de probleme, de la abolirea iobagiei (in Sud si in Regatul Neapolelui) pana la consolidarea pozitiilor burgheziei (Regatul Sardiniei) si realizarea unitatii nationale. Sub presiunea insurectiilor populare au fost introduse constitutii liberal-democrate in Regatul Celor Doua Sicilii, in Regatul Sardiniei, Toscanei si Statul Papal; in urma insurectiei antihabsburgice izbucnite in partea de N a Pen. Italice (18-22 mart, 1848), Lombardia si Venetia sunt eliberate de sub dominatia Habsburgilor, marcand, totodata, inceputul razboiului de eliberare. Revolutia a cuprins curand aproape intreaga Pen. Italica (insurectiile din Parma, Modena, Toscana), culminand cu proclamarea republicii la Roma (9 febr. 1849), in frunte cu Mazzini si Garibaldi. La 22 febr. 1848 revolutia a izbucnit si in Franta, soldandu-se cu rasturnarea regelui Ludovic Filip si a oligarhiei financiare si cu proclamarea republicii (25 febr.). Evenimentele din Franta au exercitat o puternica influenta asupra asupra desfasurarii ulterioare a evenimentelor in numeroase tari din Europa. La 13 mart. 1848 a izbucnit revolutia in Austria, devenita dupa 1815 bastionul politic al reactiunii in Europa Centrala. Insurectia din Viena (15 mart.) s-a soldat cu rasturnarea regimului Metternich, urmata de constituirea (17 mart.) a guvernului reprezentantilor nobilimii si ai burgheziei liberale, deschiderea (22 iul.) a Reichstagului unicameral si promulgarea (7 sept.) Legii privind desfiintarea dependentei personale (fara rascumparare) a taranilor. Momentul maxim al revolutiei din Imp. habsburgic a fost marcat de insurectia de la Viena (6-31 oct. 1848), cand insurgentilor si s-a alaturat o mare parte a garnizoanei din oras, dar, dupa lupte indarjite, insurectia a fost infranta de trupele imperiale. In cadrul evenimentelor revolutionare din Imp. Habsburgic o mare importanta a avut-o revolutia ungara izbucnita la 15 mart. la Pesta, condusa de Kossuth Lajos. Guvernul constituit in mart. 1848 desfiinteaza iobagia si promoveaza alte reforme democrat-liberale menite sa asigure dezvoltarea tarii. Conducatorii r. nu au tinut seama de revendicarile sociale si nationale ale romanilor si slavilor, ceea ce a dus la dezbinarea fortelor revolutionare si la conflicte armate intre acestea. In aceste conditii Habsburgii trec la contraofensiva impotriva revolutiei ungare, facand apel la trupele croate si ruse. Pentru respingerea atacului contrarevolutiei se creeaza (21 sept. 1848) Comitetul apararii patriei (din oct. guvern revolutionar) in frunte cu Kossuth Lajos, care la randu-i formeaza o armata revolutionara, care reuseste sa pricinuiasca un sir de infrangeri armatei habsburgice si celei croate. Insa in ian. 1849, armatele habsburgice ocupa Pesta, iar guvernul revolutionar se refugiaza la Debretin, unde Dieta proclama independenta deplina a Ungariei si detronarea Habsburgilor. La 13 aug. 1849, revolutia ungara este infranta de armata rusa, chemata de Habsburgi in sprijinul lor. La 12 iun. 1848 a izbucnit revolutia la Praga, iar in Croatia si Slovenia au avut loc miscari revolutionare. In Germania, a inceput cu insurectia din Baden (27-28 febr.) si Hessa (11 mart.), cuprinzand apoi toate statele germane; in Bavaria, regele abdica (20 mart.); numerosi principi acorda insurgentilor libertati democratice. Insurectia de la Berlin (18 mart.), obliga pe regele Prusiei sa accepte formarea (29 mart.) unui guvern din reprezentantii burgheziei liberale si sa acorde o Constitutie. Revolutia a cunoscut o deosebita intensitate in statele germane din Vest, unde procesul de dezvoltare a capitalismului era mai avansat. La revolutia din Germania au luat parte si K. Marx si Fr. Engels. La 18 mai 1848 s-a intrunit, la Frankfurt pe Main, Parlamentul german, ales prin vot universal, in scopul realizarii unitatii Germaniei; aceasta actiune nu a avut sorti de izbanda, atat din cauza pozitiei nehotarate a burgheziei liberale germane, cat si din pricina nerecunoasterii de catre Austria si principii germani a autoritatii Parlamentului de la Frankfurt, care oferea coroana imperiala a Germaniei unificate regelui Prusiei, Frederic-Wilhelm al IV-lea. In urma loviturii de stat din Prusia (nov.-dec. 1848) infaptuita de nobilii monarhisti s-a deschis calea spre restabilirea absolutismului si infrangerea revolutiei (iul. 1849). Speriata de amploarea miscarii, burghezia liberala germana a renuntat la programul Revolutiei. In a doua jumatate a anului 1848, dupa insurectia proletariatului parizian din 23-26 iul., contrarevolutia europeana, sub steagurile monarhiilor coalizate, a inceput contraofensiva impotriva miscarilor revolutionare. O noua insurectie declansata la Viena (6 oct. 1848) a fost reprimata cu forta. Acelasi lucru s-a intamplat cu insurectiile din Baden (sept. 1848), Dresda (mai 1849), cu revolutiile din Ungaria (aug. 1849) si cu cele din Tara Romaneasca (sept. 1848) si cu cele din Transilvania (aug. 1849), inabusite de armatele Prusiei, Rusiei, Austriei, Imperiului Otoman si de cele ale Republicii franceze. Insurectia pariziana a contribuit la desfiintarea iobagiei in tarile din centrul Europei si la abolirea unor privilegii nobiliare. In urma revolutiei, burghezia si-a consolidat pozitiile in tarile din Apusul Europei, iar in celelalte tari a patruns in administratia de stat. In Tarile Romane aparitia si dezvoltarea burgheziei, pe de o parte, mentinerea structurilor feudale si a privilegiilor boieresti, existenta suzeranitatii turcesti (in Tara Romaneasca si Moldova) si a stapanirii habsburgice (in Transilvania), pe de alta parte, au fost factorii determinanti ai intensificarii miscarii de eliberare sociala si nationala. Inceputul desfasurarii evenimentelor revolutionare l-a facut miscarea revolutionara din Moldova (mart.), repede inabusita. Nevoiti sa se exileze, fruntasii pasoptisti au formulat in emigratie programul revolutiei („Printipiile noastre pentru reformarea patriei” si „Dorintele partidei nationale din Moldova”), in care, pe langa problema improprietaririi taranilor se punea si problema crearii statului national roman. In Tara Romaneasca a avut loc o revolutie la care au participat: taranimea, mestesugarii si lucratorii de la orase, burghezia si boierimea liberala. Principalii ei conducatori au fost: N. Balcescu, Gh. Magheru, Al. G. Golescu, I. Heliade-Radulescu, C.A. Rosetti, Chr. Tell. Programul Revolutiei, izbucnita la 9/21 iun. 1848, sintetizat in Proclamatia de la Islaz, prevedea independenta administrativa si legislativa a tarii, egalitatea in fata legii, eliberarea si improprietarirea taranilor (art. 13) etc. La 13/25 iun. domnul tarii, Gh. Bibescu, a abdicat, conducerea revenind unui guvern provizoriu, iar apoi ca urmare a preponderentei elementelor moderate, unei locotenente formata din I. Heliade-Radulescu, N. Golescu si Chr. Tell. Ingrijorat de evenimente, guvernul rus a exercitat presiuni asupra Imp. Otoman ca sa intervina cu forta armata (sept.). Au fost restaurate prevederile Regulamentului Organic, abolite temporar. In Transilvania problemele eliberarii sociale s-au impletit strans cu cele ale eliberarii nationale. Principalii conducatori au fost: Avram Iancu, S. Barnutiu, G. Baritiu, E. Murgu, A. Saguna. Unirea fortata a Transilvaniei cu Ungaria, refuzul conducatorilor maghiari de a recunoaste drepturile nationale ale romanilor i-au silit pe acestia sa mearga pe o cale revolutionara proprie. La Adunarea de la Blaj de pe Campia Libertatii (3-5/15-17 mai 1848), care a constituit punctul culminant al revolutiei in Transilvania, cei peste 40.000 participanti au adoptat programul care prevedea desfiintarea iobagiei, egalitate nationala si reprezentare proportionala in Dieta, administratie, justitie, Garda nationala, infiintarea de scoli in limba romana etc. Netinand seama de vointa clar exprimata la Blaj, Dieta nemeseasca din Cluj a confirmat la 17/29 mai 1848 incorporarea Transilvaniei la Ungaria, ceea ce a provocat dezbinarea fortelor revolutionare romane si maghiare, fapt de care a profitat Curtea de la Viena. Avram Iancu a organizat cetele motilor, transformandu-le intr-o oaste taraneasca, cu care a aparat regiunea Muntilor Apuseni impotriva ostilor nobilimii maghiare. Abia la 2/14 iul. 1848, in urma staruintelor lui N. Balcescu, a fost incheiat proiectul de pacificare prin care se punea capat ostilitatilor intre cele doua tabere. Era insa prea tarziu, deoarece in aug. 1849 revolutia maghiara a fost infranta de trupele habsburgice si ruse. Desi infranta, Revolutia de la 1848 in Tarile Romane a avut totusi urmari insemnate; a contribuit in mod esential la dezvoltarea constiintei nationale a poporului roman si a pus la ordinea zilei problemele fundamentale ale dezvoltarii societatii: problema agrara, a eliberarii sociale, a egalitatii in drepturi, a unirii celor trei tari romane in cadrul fruntariilor unuia si aceluiasi stat, a libertatii si independentei nationale.

AGENDA, agende, s. f. 1. Carnet cu foi ca de calendar, in care se noteaza lucrarile care urmeaza sa fie facute la anumite date. 2. ordine de zi. – Din fr., lat. agenda.

AGENDA s. v. ordine de zi.

ordine s. 1. organizare, oranduiala, regula, randuiala, (inv.) tocmeala, tocmire. (O ~ desavarsita domnea acolo.) 2. v. randuiala. 3. succesiune. (O ~ descrescanda a elementelor sirului.) 4. ordine de zi = agenda. (Ce puncte figureaza pe ~?) 5. organizare, randuiala, rost. (~ lumii nu se schimba cu pamflete.) 6. v. disciplina.

AGENDA ~e f. 1) Carnet in care se noteaza, pe zile, lucrarile ce trebuiesc executate. 2) ordine de zi. ~a conferintei. 3) Carte cu indrumari practice intr-un domeniu oarecare. ~a inginerului. [G.-D. agendei] /<lat. agenda

DIVERS ~sa (~si, ~se) Care consta din elemente diferite; variat; felurit. ◊ (Fapte) ~se fapte care nu pot fi reunite la o rubrica speciala si formeaza, de obicei, ultimul punct din ordinea de zi a unei intruniri. Fapt ~ intamplare banala. /<fr. divers, lat. diversus

ordine s.f. 1. Dispozitie, aranjament al unor lucruri, al unor fapte, facut dupa anumite reguli etc.; organizare, insiruire. ◊ ordine de zi = program care cuprinde chestiunile ce urmeaza sa fie discutate intr-o sedinta. 2. Randuiala, regula, disciplina. 3. Oranduire, regim, organizare (sociala, economica etc.). [Gen. -nii, var. ordin s.n. / cf. lat. ordo, it. ordine].

AGENDA s.f. 1. Carnet pe care sunt insemnate zilele, folosit pentru diferite notite referitoare la anumite date, actiuni, treburi etc. 2. ordine de zi. [< fr., it. agenda, cf. lat. agenda – ceea ce trebuie sa faci].

AGENDA s. f. 1. carnet pe care sunt insemnate zilele, pentru diferite notite referitoare la anumite date. 2. ordine de zi. (< fr., lat. agenda)

AGENDA, agende, s. f. 1. Carnet cu foi ca de calendar, in care se noteaza lucrarile care urmeaza sa fie facute la anumite date. 2. ordine de zi. – Fr.agenda (lat. agenda „ceea ce trebuie sa fie facut”).

CARTEziANISM s. n. Doctrina filozofului francez Descartes si a adeptilor lui, caracterizata prin metoda, ordine, rigoare. [Pr.: -zi-a-] – Din fr. cartesianisme.

RAPITOR, -OARE, rapitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care rapeste pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde si consuma hrana de origine animala, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a doua ordine de pasari de prada (de zi sau de noapte), bune zburatoare, cu cioc gros, arcuit si incovoiat si cu picioare terminate cu gheare ascutite si intoarse; (si la sg.) pasare care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hraparet, uzurpator. 3. Fig. Care vrajeste, captiveaza; fermecator, incantator. – Rapi + suf. -tor.

AL UNSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul unsprezece in ordinea numararii; care se afla dupa al zecelea. ziua a ~ea. /unsprezece + le + a

FIziOCRATIE s.f. Orientare, cu precadere economica, aparuta in sec. XVIII in Franta, care contesta interventia statului in economie, sustinand ca in societatea umana exista o „ordine naturala” care se impune prin evidenta si este opusa ordinii artificiale creata prin vointa oamenilor; fiziocratism. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. physiocratie].

AL CINCIZECILEA a ~cea num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul cincizeci in ordinea numararii; care vine dupa al patruzeci si noualea. A ~cea zi. /cincizeci + le + a

SAROS s. n. Perioada de 18 ani, 11 zile si 8 ore, dupa care se repeta, la aceleasi intervale si in aceeasi ordine, eclipsele de Soare si de Luna. – Din fr. saros.

cronic, -a adj. (vgr. hronikos, d. hronos, timp). Med. Se zice despre boalele care se prelungesc mult timp, despre boalele vechi, in opozitiune cu acut. Fig. Betie cronica, betie veche. S. f., pl. i (rar e). Istorie scrisa in ordinea timpului, an cu an: cronica lui Sincai. Articul de ziar despre noutatile zilei: cronica politica, teatrala, artistica, financiara. Fig. Cronica scandaloasa, care povesteste ceia ce e rau pe socoteala cuiva. – Vechi si hronica (s. f.) si hronic (s. n., pl. e) dupa ngr.

ordine f. 1) Stare de oranduiala si de sistematizare; organizare armonioasa. 2) Succesiune regulata a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie sa fie discutate intr-o sedinta sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regula sau norma dupa care se infaptuieste ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva sa respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a incalcat. 4) Mod de organizare a vietii politice, eco-nomice si sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publica stare care asigura activitatea normala a organelor de stat si a celor publice, respectarea drepturilor cetatenilor si paza proprietatii obstesti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate si finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

pocanzel, (pocanzeu), pocanzei, s.m. (reg.; mai ales la pl.) 1. prietenii si rudeniile ginerelui. 2. persoana cu anumite atributii la o nunta taraneasca; vornicel. 3. parintii mirelui si miresei. 4. ruda a miresei trimisa cu daruri la ginere. 5. invitat al miresei la masa ginerelui. 6. nuntas. 7. petitor. 8. sol calare trimis de o autoritate cu ordine si stiri intr-o comuna. 9. zestrea miresei. 10. petrecere la tara in casa mirilor, a doua zi de nunta.

IAPET (IAPETOS) 1. (In mitologia greaca) Titan din prima generatie, fiul Geei si al lui Uranus. Tatal lui Atlas, Prometeu, Epimeteu. Ridicandu-se impotriva lui Zeus, a fost aruncat, impreuna cu ceilalti titani, in Tartar. Considerat adesea primul stramos al neamului omenesc. 2. Satelit al planetei Saturn, descoperit (1671) de J.D. Cassini. Al saisprezecelea in ordinea distantei fata de planeta (3.560.000 km); al doilea ca marime (diametru c. 1.460 km). Perioada de rotatie: 79,33 zile. Are indreptata aceeasi emisfera catre Saturn.

ordine s. f. 1. dispozitie, aranjament al unor lucruri, al unor fapte, dupa anumite reguli etc.; organizatie, insiruire. ♦ ~ de zi = program care cuprinde chestiunile ce urmeaza sa fie discutate intr-o sedinta. 2. principiu de cauzalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ randuiala, regula, disciplina. 3. oranduire, organizare; regim. 4. (mat.) relatie de ~ = relatie tranzitiva intre elementele unei multimi. (< lat. ordo, -inis, it. ordine)

SOROC s. v. ceas, ciclu, clipa, clipita, data, destin, epoca, extremitate, fatalitate, interval, limita, margine, menire, m*********e, minut, moment, noroc, ora, ordine, perioada, period, predestinare, rata, ragaz, rastimp, regula, randuiala, rost, scadenta, secunda, soarta, socoteala, spatiu, termen, timp, ursita, vreme, zi, zodie.

OBLATI (‹ fr., it.) s. m. pl. (Pana spre sfarsitul Evului Mediu) Baieti adusi de parinti la manastire pentru a deveni calugari. ♦ (In zilele noastre) Persoane laice care adera de bunavoie la viata monastica. ♦ Membrii unor intovarasiri catolice cu rol misionar, anexate unor ordine.

KALPA („ordine, lege”) (in cosmologia hinduista), perioada de timp care acopera un ciclu cosmic complet, de la originea lumii pana la sfarsitul ei. K. reprezinta o zi si o noapte a lui Brahma, egala cu 24.000 de ani divini si cu 8,64 • 10¹⁹ ani terestri.

NUMARA, numar, vb. I. Tranz. 1. A socoti cate unitati sunt intr-un sir, intr-o serie, intr-un grup etc.; a determina numarul de elemente dintr-o multime; a afla, a inregistra, a verifica numarul unui sir de obiecte etc.; p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i numara (cuiva) imbucaturile (sau inghititurile) = a tine cuiva socoteala de cat mananca, a da cuiva mancarea cu zgarcenie. A numara pe degete = a fi in numar foarte redus. 2. A enunta pe rand un sir de numere in ordine crescanda sau descrescanda. ◊ Expr. pana numeri la trei = imediat, intr-o clipa. 3. A da ceva cu numar, socotind; p. ext. a plati(in bani). 4. A considera, a pune ceva sau pe cineva in acelasi numar, in acelasi grup; a cuprinde, a ingloba, a reuni un anumit numar. ◊ Expr. A nu numara zile multe = a mai avea putin de trait. ♦ Refl. A face parte din..., a intra in categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

ciclu n., pl. uri si e (vgr. kyklos, ruda cu lat. circus, cerc, inel). Period [!] dupa care aceleasi fenomene astronomice se reproduc in aceiasi ordine: ciclu lunar, solar. Grup, sir, serie (de poeme epice cu acelasi subiect, de conferente [!], s. a.): ciclu breton. – Ciclu lunar e de 10 ani, dupa care fazele lunii revin la aceleasi epoci. Se mai numeste si numar de aur, fiind-ca Atenienii, entuziasmati de aceasta descoperire, datorita astronomului Metone (432 in ainte [!] de Hristos), insemnara cu litere de aur pe table de marmura proprietatile ciclului lunar. – Ciclu solar e de 18 ani, dupa care anu incepe cu aceleasi zile. Era crestineasca incepind in al zecelea an al ciclului, daca vrei sa afli numaru ciclului unui an, adaugi 9 la anu de care e vorba si imparti suma pin [!] 28.