priscala, priscale, s.f. (reg.) 1. scandurica sau lopatica de brad (folosita in jocurile copiilor); (in constructii) de-a priscala = numele unui joc de copii, in care un jucator este lovit pe spate cu priscala, pentru a-l ghici pe cel care l-a lovit. 2. prastie.

capra (capre), s. f. – 1. Mamifer rumegator paricopitat, cu parul lung, cu coarne. – 2. Porecla data grecilor (sec. XVII-XIX), deoarece erau considerati excesiv de laudarosi. – 3. Numele unui joc de copii. – 4. Joc pentru priveghiul mortilor, in care se foloseste o secure invelita in piele reprezentind o capra; este de asemenea un joc popular in noaptea de ajun a Craciunului. – 5. Aparat de gimnastica pentru sarituri. – 6. Suport de lemn cu patru picioare, incrucisate doua cite doua, sustinute de o scindura transversala. – 7. Scaun al vizitiului, la trasuri. – 8. Compas de dogar. – Mr., megl. capra, istr. cǫpre. Lat. capra (Puscariu 279; Candrea-Dens., 248; REW 1647; DAR); cf. alb. kjeper, it. capra, prov., cat., sp. cabra, fr. chevre. Der. caproi, s. n. (piedestal al virtelnitei); capresc, adj. (de capra); capreste, adv. (in felul caprelor); caprisor, s. m. (planta erbacee, Cyperus flavescens, Cyperus fuscus); caprit, s. n. (caprior); caprita, s. f. (dim. al lui capra; saricica, Atriplex litoralis); capras, s. m. (vizitiu al unei trasuri de inchiriat care nu este a sa); capriu, adj. (caprui); capros, adj. (mindru, trufas); caprui, adj. (cafeniu), care ar putea reprezenta un lat. *capruneus, cf. caprunus › prov. cabrun. Der. neol.: caprifoi, s. m. (arbust ornamental); caprimulg, s. m. (varietate de rindunica); caprin, adj. (de capra); capricorn, s. n. (constelatie zodiacala; semn al zodiacului reprezentat printr-un tap); Caprifoi (var. caprifoi), nu este cuvint pop., astfel incit nu este posibila der. directa din lat. caprifolium (Densusianu, Hlr., 162; Puscariu 283; REW 1852), abandonata de DAR.

ARMAS, armasi, s. m. 1. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si Moldova) Dregator domnesc, insarcinat cu paza temnitelor, cu aplicarea pedepselor corporale si cu aducerea la indeplinire a pedepselor capitale. 2. (In sintagma) De-a armasul = numele unui joc de copii in care un participant aplica celorlalti lovituri la palma cu o batista innodata. – Arma + suf. -as.

ARSIC, arsice, s. n. 1. Os al articulatiei piciorului, deasupra copitelor, la vite; os al articulatiei genunchiului, la picioarele (de dinapoi ale) mieilor si caprelor, folosit la un joc de copii. 2. (La pl.) Numele unui joc de copii la care se folosesc arsice (1). [Var.: arsica s. f.] – Din tc. asık.

AZVARLITA, azvarlite s. f. (Pop.) Azvarlitura. ◊ De-a azvarlita = numele unui joc de copii, care consta in aruncarea cat mai departe a unei pietre, a unui bat etc. ◊ Loc. vb. A da de-a azvarlita = a azvarli; a rostogoli (azvarlind). – V. azvarli.

BABA, babe, s. f. I. Femeie in varsta inaintata; femeie trecuta de tinerete; babatie, babeta¹. ♦ Spec. Femeie batrana care vindeca bolile prin mijloace empirice, prin vraji, prin descantece etc. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele noua sau douasprezece zile ale lunii martie, in care vremea este adesea foarte schimbatoare. ◊ (Fam. si glumet) Sotie ◊ (In sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii in care unul dintre ei, legat la ochi, incearca sa-i prinda pe ceilalti. De-a baba-gaia = joc de copii in care unul dintre ei, care face pe closca, isi apara „puii” insirati, in linie, in spatele lui, impotriva altuia care face pe „gaia”; de-a puia-gaia. II. 1. Barna de sprijinire a unui acoperis sau a unui planseu de lemn. 2. Parte a unei copci in forma de toarta (numita si femeiusca) in care se prinde cealalta parte a copcii, in forma de carlig (numita si mos). 3. (Iht.) Zglavoaca. 4. (Reg.) Ciuperca rosie, comestibila, care creste pe craci uscate si putrede. – Din bg., scr., ucr. baba.

CAPRA, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegatoare paricopitate, cu parul lung, cu coarne, mai mari si diferentiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capra de stanca = capra salbatica, cu blana roscata si cu coarnele in forma de spada (Capra ibex). Capra domestica = animal domestic rumegator, crescut pentru productia de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A impaca si capra, si varza = a multumi si pe unul, si pe altul; a impaca doua interese opuse. Capra raioasa, se zice despre un om infumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capra-neagra sau capra-de-munte = capra salbatica, cu blana bruna-neagra, cu coarne scurte si curbate la varf si cu doua dungi albe pe partea anterioara a capului, care traieste in regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular romanesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul nou si care consta din executarea unor figuri comice de catre un personaj mascat cu cap de capra (I 1) care bate ritmic din falci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, in care un copil sta aplecat cu mainile sprijinite pe genunchi, iar ceilalti sar peste el. II. 1. Unealta de lemn cu patru picioare, incrucisate doua cate doua, pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 2. Sistem de lemne incrucisate care serveste la sustinerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau lada) care se afla in partea de dinainte a trasurii sau a carutei si pe care sade vizitiul. 4. Aparat de gimnastica pentru sarituri, format dintr-un suport capitonat asezat pe patru picioare, cu inaltimea reglabila. 5. Arsic de miel. – Lat. capra.

GAIE, gai, s. f. Nume dat mai multor pasari rapitoare de zi, asemanatoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice si cu coada bifurcata (Milvus). ◊ Expr. Se tine gaie dupa (sau de) cineva, se zice despre o persoana de care nu poti scapa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc) patit-o. ♦ De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia]. – Et. nec.

HALEA-MALEA s. f. Numele unui joc de copii cu mingea, in care se recita aceste cuvinte.

ITII interj. (Rar; in expr.) A face itii, se zice despre cel care, intr-un joc de copii, scoate putin capul pe afara din locul unde s-a ascuns, pentru a da un semnal conventional. [Var.: itiiu interj.] – Onomatopee.

INVARTECUS, (2) invartecusuri, s. n. 1. (In sintagma) Inelus-invartecus = numele unui joc de copii in care unul dintre jucatori trebuie sa ghiceasca la cine se gaseste un inel care trece din mana in mana. 2. (Rar) Intortochetura. [Var.: (reg.) invarticus s. n.] – Invarteci (inv. „a invarti” < invarti) + suf. -us.

PUIA-GAIA s. f. art. (In sintagma) De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia] – Pui¹ + gaie.

TARC, tarcuri, s. n. 1. Loc ingradit (uneori acoperit), unde se adapostesc sau se inchid oile, vitele etc.; ocol. 2. Ingraditura, gard de nuiele, spini, de spini etc. in jurul unei clai de fan pentru a o feri de vite; p. ext. suprafata imprejmuita de acest gard. 3. Mica ingraditura facuta din stinghii, in care sunt tinuti copii mici cand incep sa umble, pentru a li se limita spatiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsarkos.

FRIPT, -A, fripti, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre alimente) Care a fost gatit prin expunere directa la actiunea focului; p. ext. prajit. ◊ Expr. A manca (pe cineva) fript = a distruge, a da gata (pe cineva). A face (cuiva) zile fripte = a necaji pe cineva (zi de zi); a hartui, a sicana. 2. Adj. (Despre fiinte) Ars, ranit prin actiunea focului sau a unui obiect fierbinte. ♦ Fig. Chinuit. 3. S. f. art. Numele unui joc de copii in care unul dintre jucatori incearca sa loveasca peste palme pe celalalt, iar acesta si le fereste in ultimul moment. – V. frige.

PASARE, pasari, s. f. 1. (La pl.) Clasa de vertebrate ovipare, cu corpul acoperit cu pene, cu aripi pentru zbor si cu falcile acoperite cu formatii cornoase; (si la sg.) animal din aceasta clasa. ◊ (De-a) pasarea zboara = joc de copii in care jucatorii imita zborul unei pasari. ♦ Fig. Avion. 2. Spec. Nume generic pentru pasarile (1) domestice crescute pe langa casa omului in scop economic; oratanie; spec. gaina. ♦ Carne de pasare (2), folosita ca aliment; mancare preparata din astfel de carne. 3. (Reg.) Vrabie. 4. Compuse: pasarea-musca = colibri; pasarea-lira = pasare australiana la care masculul are coada in forma unei lire, viu colorata (Menura superba); pasarea-omatului = pasare mica cu penele de diferite culori in care predomina culoarea alba (Plectrophenax nivalis): pasarea-canepii = canepar; pasarea-paradisului = pasare exotica cu pene bogate si frumos colorate (Paradisea apoda). [Var.: (inv. si pop.) pasere s. f.] – Lat. passer.

PACALICI, pacalici, s. m. Persoana care are obiceiul sa pacaleasca, sa faca farse. ♦ Numele unui joc de copii care se joaca cu un set de carti de joc speciale, in care pierde cel care ramane cu singura carte fara pereche. – Pacali + suf. -ici.

ASCUNS¹ s. n. Faptul de a (se) ascunde. ◊ De-a ascunsul sau de-a (v-ati) ascunselea = numele unui joc de copii in care toti jucatorii se ascund, afara de unul, care ii cauta pe ceilalti. ◊ Loc. adv. In sau pe (sub) ascuns = tainic, pe furis. – V. ascunde.

MOMARLAN¹, momarlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, badaran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (In constructia) De-a momarlanul = numele unui joc de copii. – Et. nec. Cf. marlan, modarlan.

PERGHEL, pergheluri, s. m. 1. (Inv. si reg.) Cerc; cirumferinta. ◊ Loc. adv. In perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a inconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arsice. 2. Instrument in forma de compas, folosit la masurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concava a unei bolti; zidarie in forma de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

PITIT, -A, pititi, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adapostit. ♦ (Substantivat, f.; in sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii in care unul dintre copii trebuie sa-i gaseasca pe ceilalti, care s-au ascuns. – V. piti.

POSTA¹, poste, s. f. I. 1. Institutie publica care asigura primirea, transportul si distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor postale si a coletelor; local in care se afla aceasta institutie. ◊ Loc. adj. De posta = postal. 2. Corespondenta primita, expediata sau distribuita in aceeasi zi sau intr-o perioada data. ◊ Posta redactiei = rubrica intr-o revista sau intr-un ziar, in care se publica raspunsuri la scrisorile si la intrebarile cititorilor. ◊ Expr. Cu prima posta sau cu posta viitoare (sau urmatoare) = cu prima corespondenta care urmeaza sa vina sau sa plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) posta = a colporta stiri, aprecieri, pareri, zvonuri de la o persoana la alta, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor postal. 3. Serviciu de transport pentru calatori (si corespondenta), cu diligenta, folosit inainte de introducerea cailor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligenta, postalion. ♦ Loc de popas, han asezat pe parcursul unui drum, unde calatorii care foloseau posta¹ (3) gaseau vehicule de transport in comun sau cai de schimb. ◊ Cal de posta = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de posta = a fi foarte solicitat, a alerga de colo pana colo. 4. Unitate de masura a distantelor folosita in trecut, egala cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanta (mare) nedeterminata. ◊ Expr. (Cale) de-o posta = distanta (relativ) mare. II. (Pop.) Bucata de hartie unsa cu grasime, care se lipeste de talpa unui om adormit si care apoi se aprinde pentru a-l speria. ◊ Posta merge = numele unui joc de copii. III. Echipa de hamali pentru incarcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (inv.) posta, (reg.) postie s. f.] – Din rus. pocta.

PRINS¹ s. n. Prindere. ◊ De-a prinsul sau de-a prinselea = numele unui joc de copii in care un jucator alearga sa prinda pe altii care fug. – V. prinde.

PURCEA, -ICA, purcele, s. f. 1. Puiul de s*x feminin al scroafei; p. gener. scroafa (tanara). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada (sau de nas) = a se imbata. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucatori impinge cu un baston o minge, o bila, un os etc., in timp ce ceilalti jucatori cauta sa-i impiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care serveste la acest joc. – Lat. porcella.

LEAPSA, lepse, s. f. (Pop. si fam.) Lovitura data cuiva cu palma. ◊ De-a leapsa = numele unui joc de copii. – Formatie onomatopeica.

CIRIP interj. (De obicei repetat) Cuvant care imita sunetele caracteristice ale pasarelelor. ◊ (De-a) cirip-cirip = joc de copii la care jucatorii se apuca unii pe altii de dosul palmei, ciupindu-se de piele si repetand „cirip-cirip”. – Onomatopee.

BABA ~e f. 1) Femeie de o varsta inaintata; femeie batrana. ◊ Zilele ~ei (sau ~ele) primele doua saptamani din luna martie, care se caracterizeaza prin timp schimbator. (De-a) ~a-oarba joc de copii in care unul dintre ei, legat la ochi, trebuie sa-i prinda pe ceilalti jucatori. (De-a) ~a-gaia joc de copii in care unul dintre ei o face pe closca care isi apara puii, iar altul pe gaia, care vrea sa-i fure. 2) inv. Femeie batrana care pretinde ca ar putea vindeca bolile cu ajutorul mijloacelor empirice (descantece, vraji, buruieni). /<sl. baba

FRIPTA f. adj. : De-a fripta joc de copii in care un jucator trebuie sa loveasca peste maini pe altul, care incearca sa le retraga cat mai repede. /v. a frige

INVARTECUS ~uri n. 1): Inelus-~ joc de copii, in care unul dintre participanti trebuie sa ghiceasca la cine este inelul transmis pe neobservate de la un jucator la altul. 2) rar Loc unde ceva (mai ales un drum sau un rau) se intortocheaza; intortochetura. /a invarti + suf. ~us

LEAPSA lepse f. pop. Lovitura cu palma. ◊ De-a leapsa joc de copii. /Onomat.

MIJA f. reg.: De-a ~ -a joc de copii in care unul sta cu ochii inchisi pana se ascund ceilalti, apoi ii cauta; de-a mijoarca. /v. a miji

MIJOARCA rar : De-a ~a joc de copii in care unul sta cu ochii inchisi pana se ascund ceilalti, apoi ii cauta; de-a mija. /Din mija

PRINS¹ n. v. A PRINDE si A SE PRINDE. ◊ De-a ~ul (sau ~elea) joc de copii in care unul alearga sa prinda pe unul dintre ceilalti. /v. a (se) prinde

PUIA f. : (De-a) ~-gaia joc de copii la care participa mai multi jucatori, dintre care unul fiind closca ii apara pe altii (puii) de un jucator (gaia), care se straduieste sa-i fure; (de-a) baba-gaia. /pui + gaie

ajumit s.n. (reg.) joc de copii denumit si „de-a ascunselea”.

celichiu s.n. (reg.) joc de copii cu doua bete (unul scurt si ascutit la amandoua capetele, celalalt de un metru); popic, turca.

chirimireata s.f. sg. (reg.) numele unui joc de copii.

chita, chite, s.f. (pop.) manunchi a) manunchi de flori, buchet, strut. b) manunchi, jurubita, manusa de fuioare. c) manunchi de grau. d) manunchi, manusa de frunze de tutun. e) manunchi sau ciucure de cirese. 2. stol de pasari. 3. numele unui joc de copii si al unui dans taranesc. 4. (reg., inv.) grija, dorinta imperioasa. 5. moment oportun, decisiv; noroc. 6. (reg., inv.) gand rau, pica, ciuda, necaz.

ciga s.f. (reg.) 1. melc. 2. scripete, macara. 3. mai de crapat lemne. 4. sfarleaza, titirez. 5. joc de copii.

cirice s.f. pl. (reg.) pietricelele folosite intr-un joc de copii (cirica); bobarnace.

coita, coite, s.f. (reg.) 1. catea. 2. femeie cocheta, frumoasa, dar lenesa si stricata. 3. joc de copii; raca.

crapustate s.f. sg. (reg.) numele unui joc de copii; de-a cioara.

cuscrai s.n. sg. (reg.) numele unui joc de copii.

hoha s.f. art. (inv.) joc de copii cu mingea.

arsic (arsice), s. n. – 1. Os, astragal, folosit la un joc de copii. – 2. (pl.) Numele jocului de copii la care se foloseste arsice. – Var. (rar) asic. Mr. asic. Tc. asik (Seineanu, II, 26; Lokotsch 124; Th. Capidan, Le jeu aux osselets chez les Roumains, les Slaves et les Albanais, REB, I, 217-31); cf. alb. a(r)sik, bg. asik, sb. arsik. – Der. arsicar, s. m. (jucator de arsice).

ascunde (ascund, ascuns), vb. – 1. A pune intr-un loc ferit. – 2. A tainui. – Mr. ascundu, ascundire, megl. scund, istr. ascundu. Lat. abscondere (Puscariu 139; Candrea-Dens., 97; REW 41; DAR); cf. it (n)ascondere, v. prov., v. fr. escondre, cat. ascondir, v. sp., v. port. asconder. Part. si perf. simplu reproduc lat. absconsum, absconsi, forme paralele cu absconditum, abscondi(di), ca it. ascoso, v. sp. en ascuso, a escuso (RFE, 1919, 24). Der. ascuns, s. n. (ascunzatoare); ascunsa, s. f. (inv., secret); ascunzatoare, s. f. (loc in care se poate ascunde); ascunzator, adj. (prefacut, care se ascunde); ascunzatura, s. f. (ascunzatoare); ascunzis, s. n. (loc tainic); (v-ati) ascunsele, s. f. (joc de copii in care toti se ascund in afara de unul care ii cauta), de la intrebarea v-ati ascuns?, interpretata ca s.

baba (babe), s. f. – 1. Batrinica, bunica. – 2. Vrajitoare, ghicitoare. – 3. Peste, zglavoaca (Cotus gobio). – 4. Larva de albina. – 5. Stiulete de porumb fara boabe. – 6. (Bucov.) Stergar cu care se acopera borcanele cu fructe de padure, legat ca o basma de femeie. – 7. (Mold.) Cozonac cu stafide. – 8. Birna, par; in general birna de sprijin. – 9. Ac de facut gaici. – 10. Gaura, butoniera. – 11. La unele jocuri de copii, bile sau monede aruncate intr-o groapa. – 12. (Arg.) Cafenea, cenaclu. Mr., megl. baba. Sl. baba (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; Lokotsch 146; DAR), ca si bg., sb., slov., cr., pol., rus. baba, alb. babe, ngr. βάβα, βάβω (G. Meyer, Neugr. St., II, 15), toate cu sensuri care oscileaza intre cel de „batrina” si cel de „bunica”. Si sensurile secundare coincid in general cu cele din limbile slave (pentru amanunt, cf. DAR). Sensurile 3-6 de bazeaza pe o presupusa asemanare a obiectului cu o batrina; sensurile 8-11 sint asociatii de idei ireventioase intre notiunea de „femeie” si cea de „a suporta” sau „a primi”. Sensul 7, care prin natura apartine grupului 3-6, pare a deriva direct din pol., ca si fr. baba. In sfirsit, sensul 12 pare a se intemeia pe dubla echivalenta „batrina” si „sotie” (cf. babatie), pe de o parte, si „sotie” = „camin” = „cafenea”, pe de alta. – Sensuri speciale: zilele Babei, primele noua zile din martie, sfirsitul iernii (trebuie sa se inteleaga zilele babei Dochia, personaj din mitologia populara care are corespondent in mitologia altor popoare; cf. bg. babini dni, ngr. οί μέρες τῆς γριᾶς, it. din Otranto i giorni della vecchia, prov. li jour de la vieio; materiale la Rohlfs, Quellen, 21-22); baba oarba „joc de copii”, cf. bg. slepa baba, iud. sp. papasiega, care pare a fi rezultatul unei combinatii intre baba [oarba] cu [gaina] oarba. Der. babalau, babalau, s. m. (babalic); babar, s. m. (om casatorit; batrinel); babaret, s. n. (adunare de babe); babarie, s. f. (descintec; leac in medicina populara); babatie, s. f. (baba; nevasta); babesc, adj. (propriu babelor); babeste, adv. (ca babele); babi, vb. (a imbatrini); baboi, s. m. (vrajitoare batrina); babornita, s. f. (baba decrepita). Toate der. sint normale. Din sl. babuska, forma dim., provine babusca, s. f. (babuta; peste de Dunare, Leuciscus rutilus; pasare batrina, care nu mai cinta; butoniera), al carei pl. este babuste, cu prima intrebuintare, si babusti in celelalte cazuri. – Cf. babca, babita.

negot, negoturi, s.n. (inv. si pop.) 1. (la pl.) treburi, afaceri, ocupatii; daraveri. 2. marfa. 3. bunastare, avere, bogatie. 4. numele unui joc de copii.

orjan s.n. (reg.) joc de copii; locul unde se desfasoara acest joc.

ostru² s.n. (reg.) joc de copii in doua echipe de cate patru.

paius, paiuse, s.n. (pop.) 1. nume generic dat mai multor specii de graminee care se gasesc in vegetatia pajistilor naturale. 2. paie ramase pe camp dupa seceris; pais. 3. pai mic, paiut de grau; pais. 4. loc pe care creste paisul. 5. (art.) numele unui joc de copii.

paraita s.f. art. (reg.; in expr.) de-a paraita = numele unui joc de copii.

parlegi s.m. (reg.) numele unui joc de copii.

pepose s.f. pl. (reg.) joc de copii (de fete) cu cinci pietre rotunde.

pichi s.n. (reg.) joc de copii denumit si „turca”.

pischirie s.f. (reg.) numele unui joc de copii.

pitigaie¹, pitigai, s.f. (reg.) 1. pitigoi. 2. (in expr.) de-a pitigaia = numele unui joc de copii; podul popii, de-a pitigusa.

plimbator, plimbatoare, s.m. si f. 1. (inv.) persoana care se plimba. 2. (reg.) numele unui jucator dintr-un joc de copii cu mingea. 3. (inv.; s.f.) loc de promenada; plimbare. 4. (pop.; s.f.) closet.

pocanaie, pocanai, s.f. (reg.) 1. mica farfurioara de lut, de marimea unei cesti, pregatita de copii pentru jocul de-a pocanaia. 2. (in expr.) de-a pocanaia = joc de copii.

polovia s.f. art. (reg.) numele unui joc de copii cu ajutorul monezilor.

potolas, potolasuri, s.n. (reg.) 1. supliment, adaos, completare. 2. (in constructii) de-a potolasu = numele unui joc de copii cu cinci pietricele.

puha², puhe, s.f. (reg.) bucata de panza rasucita, innodata la un capat (sau la ambele) folosita intr-un joc de copii: de-a puha.

puscuta, puscute, s.f. (pop.) 1. pusculita, pusca mica. 2. puscoci, puscala de soc (pentru copii). 3. prastie. 4. (in sintagma, art.) de-a puscuta = numele unui joc de copii. 5. (inv.) colivie mica.

busi (sesc, -it), vb. – 1. a lovi cu forta, a bate, a da pumni. – 2. A da jos, a dobori, a trinti. Sl. busiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. bus „dau cu pumnii”, sb., cr., ceh. busiti „a lovi”. Sl. busiti pare a cere un *busi, neconfirmat de texte. Der. bus, s. n. (pumn, in expresia de-a busilea; inv., lovitura de pumn; joc de copii, cu pietricele; cf. mr., megl. bus „pumn”), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la busi, si pe care Giuglea, Dacor., III, 618, il deriva de la un lat. *bysseus, din gr. βύσσος, ceea ce este putin sau deloc probabil; bus, s. m. (Trans., ciorap de lina), pe care Giuglea, Cercetari, 5 si DAR, il deriva de la lat. byssus „in” (cf. REW 1432 si Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la inceput manusile de casa, fara degete, caz in care ar fi acelasi cuvint ca cel anterior; buseala, s. f. (bataie, lovitura; palma dupa ceafa); busitura, s. f. (buseala); busai, s. n. (corectie).

scarmenis, scarmenisuri, s.n. (reg.) 1. scarmanat. 2. scarmanatura, scarmaneala. 3. joc de copii (cu fuga, hartuieli, prins). 4. cercetare, ancheta.

cal (-ai), s. m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exercitii de gimnastica). – 3. Piesa de sah. – 4. Mecanism care regleaza presiunea morii de faina. – 5. Masa de dulgherie. – 6. Frina a cilindrului razboiului de tesut. – 7. Lampa de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul mortilor. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 si Gramm., I, 9; Puscariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. Dupa ipoteza lui Meillet, cuvintul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oara, in sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, intr-o inscriptie de la Callatis, in Dobrogea). Totusi, noi cercetari sprijina ideea ca este cuvint autentic lat., bazat pe cabo „castrat”, de la cavus (V. Cocco, Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Gregoire, L’etymologie de caballus, in Recueil publie en l’honneur du millenaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul d******i (libelula), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. calare, calator, incalica. Der. caiesc, adj. (cabalin); caisor, s. m. (calut; sah; calusei); calut, s. m. (dim. al lui cal; lacusta, cosas); caloniu, s. m. (Banat si Trans., horn sau nisa in perete, in spatele sobei, pentru a stringe fumul; bancheta de carutas; scaun de tabacar); calus, s. n. (piesa mica de lemn pe care se sprijina coardele intinse ale viorii; botnita; sevalet; botnita prevazuta cu cuie pentru a impiedica viteii sa suga; piesa la razboiul de tesut, in general, suport, sprijin, reazem; manunchi de alune care cresc impreuna; dans tipic; joc de copii, cu un arc a carui sageata sau calus se rasuceste o data cu coarda si se lanseaza ca efect al miscarii de rasucire); calusel, s. m. (calut; manunchi de alune; birne care sustin cosul de moara; lacusta, Dicticus verrucivorus); calusei, s. m. (carusel, caisori; joc de noroc); calusar, s. m. (dansator tipic; danseaza in grupuri de 7, 9 sau 11, condusi de o capetenie care face legamint sa nu vorbeasca vreme de 40 de zile; poarta costume tipice, cu clopotei la picioare, iar dansul lor este foarte complicat si plin de figuri acrobatice); calusereasca, s. f. (dans tipic din Moldova); caluseresc, adj. (propriu calusarilor); calusereste, adv. (in felul calusarilor); caluserie, s. f. (grup de calusari). – DAR il explica pe calusar prin calus, datorita legamintului de a nu vorbi al capeteniei. In calusei este posibil sa fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalusar (Capidan, Raporturile, 190).

catea (catele), s. f. – 1. Femela ciinelui. – 2. Nume dat unui joc de copii. – 3. Dans tipic. – 4. P*********a, femeie de moravuri usoare. – 5. (Arg.) Gura. – Mr., megl. cataua, catao. Lat. catella, cf. catel.

strelici, strelici, s.m., adj. (reg.) 1. (s.m.) fluture mic de seara, de culoare vanata, cu pudra fina pe aripi. 2. (s.m.) pata mica pe piele. 3. (s.m.) pistrui. 4. (s.m.) rotocol de grasime la suprafata unor lichide (mai ales a supei); steluta. 5. (s.m.; fig.; la pl.; in forma: strilici) sclipire a ochilor. 6. (s.m.; in forma: strelice) picatura. 7. (adj.; in forma: starlic) pipernicit. 8. (s.m.; in forma: starlici) numele unui joc de copii.

surduca s.f. art. (reg.) joc de copii cu mingea: de-a surduca.

sindar s.n. (reg.; in constructia) de-a sindarul = numele unui joc de copii cu mingea.

tai-malai s.n. (pop.; inv.) joc de copii.

taca, taci, s.f. (reg.) 1. scandurea de lovit mingea la un joc de copii; (art.) jocul de copii. 2. un fel de cioc de barza, facut din scandurele si fixat pe fata flacaului deghizat in brezaie.

tarca s.f. art. (inv. si reg.) un joc de copii.

cirip interj. – Imita piuitul pasarilor. – Var. ciric. Creatie expresiva, care coincide cu sl. cirikati (Berneker 157), mag. csiripelni, „a piui,” tig. ciriklo „pasare”, germ. zirpen „a cinta greierii” (Cihac, II, 491), gr. τερεπίζω, romanicul tsirip (REW 9625), cf. Spitzer, Dacor., III, 648 si DAR. Der. cirip-cirip, interj. (nume de joc de copii); cirica, s. f. (acelasi joc); cirica, vb. (a juca acest joc); ciricai, vb. (a piui, a ciripi), pe care Miklosich, Cons., 53, il deriva din tig. ciriklo „pasare”, cf. Graur 139; ciripi, vb. (a piui; a biigui), pe care Cihac, II, 491, il deriva din mag. si Pascu, Etimologii, 21 (si Lat., 266), de la un lat. tinniulare, care nu pare posibil; ciripeala, s. f. (piuit, cintec de pasari); ciripit, s. n. (piuit); ciripiu, adj. (cintator, gures); ciripitor, adj. (cintator); ciurlica, vb. (a piui). Din tig. cirikli, f. de la ciriklo „pasare”, deriva ciricliu, s. m. (porecla a tiganilor), cf. Graur 139.

cleapsa (-se), s. f. – Palma, lovitura cu palma. Creatie expresiva, bazata pe interj. clap. Nu este probabila der. din germ. Klapps, propusa de Borcea, 182. Cuvintul se aude in principal in Bucov. – Der. clepsi, vb. (a palmui); leapsa, s. f. (joc de copii).

gidila (gadil, gadilat), vb. – 1. A produce, prin atingeri usoare, o senzatie care provoaca ris. – 2. A maguli, a peria. – Var. gidili, ghidili. Mr. gadil, gadilare. Tc. gidiklanmak, de unde ngr. (si Brusa) γιδιλίζω (Danguitsis 145), bg. gadelickam, alb. guduljis. S-au propus mai multe explicatii: din dacica (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din lat. catulῑre (Diez, II, 253); din bg. gadelickam (Cihac, II, 111; Berneker 367; Skok 68; DAR); din bg. dridel (Conev 90); in legatura cu alb. (Philippide, II, 714; cf. Meyer 133); din lat. *gatellāre (Pascu, I, 91), sau cattellāre (Tiktin); sau anterior indoeurop. (Lahovary 330). Der. gidelus (var. gidilus), s. n. (joc de copii); gidileala (var. gidilatura), s. f. (actiunea de a gidila); gidilici s. n. (faptul de a gidila); gidilici, s. m. (Arg., barbier indolent); gidilicios, adj. (care se gidila). Dupa Murnu, Lehnworter, 25, ngr. γϰουντουλῶ ar proveni din rom.

hala-bala adv. – Cuvint fara sens cu care incepe un joc de copii. – Var. hara-bara, halea-balea, halea-palea. Creatie spontana, care pare a imita zgomotul unei conversatii, cf. sp. tiquismiquis, si hondra-bondra. Se foloseste mai ales in expresia ce mai alabala?

inel (inele), s. n. – 1. Cerc mic de metal care se poarta ca podoaba pe deget. – 2. Cerc mic. – 3. Zuluf, cirliont. – Mr. nel, ninel, megl. ninel, istr. arel. Lat. anellus (Puscariu 833; Candrea-Dens., 858; REW 452; DAR), cf. it. anello, prov., cat. anel, fr. anneau, sp. anillo, port. elo. Rezultatul lui e, care ar fi trebuit sa se diftongheze si sa treaca la ie, a fost explicat prin influenta lui n anterior (Rosetti, Melanges de linguistique, Bucarest 1947, p. 171), si, cu mai mari sanse de probabilitate, prin analogia cu formele atone (Lombard, Studia neophil., II, 59). – Der. inelus, s. n. (inel; joc de copii); inelar, s. n. (degetul pe care se pune inelul), cu suf. agente -ar (dupa REW 451, din lat. anellārius).

luminare (luminari), s. f. – 1. Lumina. – 2. Faclie, facla. – Var. mr. luminare, megl. luminare, megl. luminari. Lat. luminare (Puscariu 992; Candrea-Dens., 1015; REW 5162); ar putea fi si un der. intern, din lumina. – Der. luminarar, s. m. (fabricant de luminari); luminararie, s. f. (magazin de luminari); luminarica, s. f. (luminare; un joc de copii; planta, Verbascum thapsus). Cf. lume, lumina.

minastire (minastiri), s. f. – Institutie religioasa, unde traiesc calugari(te). – Var. manastire, (inv.) monastire. Mr. minastir, megl. manastir. Ngr. μαναστήριον (Murnu 34), partial prin intermediul sl. manastyri (Tiktin; Graur, BL, VI, 155; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. alb. monostir, tc., bg. manastir, v. rus. manastyr. Cuvint de uz general (ALR, I, 187). Var. monastire este artificiala, formata dupa ngr. μοναστήριον. – Der. minastiresc, adj. (de manastire); minastioara, s. f. (manastire mica; joc de copii).

misca (miste), s. f. – Batista legata cu care se dau lovituri la miini, intr-un joc de copii. Bg. miska „soarece” (Candrea).

petrece (petrec, cut), vb. – 1. A trece, a strabate. – 2. A introduce, a face sa treaca, a patrunde. – 3. A conduce, a insoti. – 4. A vinde, a desface o marfa. – 5. A-si duce viata, a trai, a-si umple timpul. – 6. A se mentine, a se dainui. – 7. A se distra, a se desfata. – 8. (Refl., inv.) A se sfirsi, a muri. – 9. (Refl.) A se intimpla, a avea loc. – Mr., megl. pitrec. Lat. pertraicere (Tiktin; REW 8842) cu disimularea primului r. – Der. petrec, s. n. (joc de copii, in care un grup incearca sa patrunda intr-un loc aparat de grupul advers), deverbal; petrecanie, s. f. (petrecere, sarbatorire; chef, ospat; moarte); petrecator, s. m. (insotitor, escorta), inv.; petrecare, s. f. (inv., mod de trai, viata); petrecatoare, s. f. (cheotoare).

piatra (pietre), s. f. – 1. Fragment de roca dura. – 2. Calcul, litiaza. – 3. Grindina. – Mr., megl. katra. Lat. petra (Puscariu 1303; Candrea-Dens., 1371; REW 6445), cf. it. pietra, prov. peira, fr. pierre, sp. piedra, port. pedra. – Der. pietrar (var. petrar), s. m. (cioplitor in piatra; peste de riu, Aspre zingel; pasare, Saxicola oenanthe); pietrean, s. m. (locuitor al orasului Piatra-Neamt; pasare, Saxicola oenanthe); pietrarie, s. f. (cariera de piatra; meseria pietrarului; bijuterie cu pietre pretioase); pietricele s. f. pl. (joc de copii); pietris (var. petris), s. n. (piatra marunta, prund); pietroi, s. m. (piatra mare, stinca); pietros (var. petros), adj. (cu piatra; dur, tare; rece, nemilos; varietate de cirese); pietrosel, s. m. (cinepar, Cannabina Krameri); pietrui, vb. (a pava); pietruri, s. f. pl. (produse chimice in general; unguent); impietri, vb. (a hotarnici; a uimi, a ului); impietrosa, vb. (a intari). Pietros (mr. kitros) poate reprezenta direct lat. petrōsus (Puscariu 1317; Candrea-Dens., 1372), cf. it. pietroso.

porc (porci), s. m. – Rimator, ritan. – Mr. porcu, megl., istr. porc. Lat. porcus (Puscariu 1353; Candrea-Dens., 1426; REW 6666), cf. vegl. puark, it., port. porco, prov., fr., cat. porc, sp. puerco. – Der. poarca (mr., megl. poarca, istr. porke), s. f. (rar, scroafa; Olt., cep de butoi; joc de copii), din lat. porca (Puscariu 1346; REW 6656), cf. it., prov., cat., port. porca, sp. puerca; porcan, s. m. (porc; Mold., gramada de paie; ciuperca comestibila, Hydnum imbricatum; persoana murdara si neglijenta); porcar (var. purcar, mr., megl. purcar), s. m. (pazitor de porci), ar putea proveni direct din lat. porcārius (Puscariu 1354; Candrea-Dens., 1428; REW 6659), cf. it. porcaio, prov. porquier, fr. porcher, cat. porquer, sp. porquero, port. porqueiro); porcaras, s. m. (purcarel; ploier, Charadrius pluvialis; pasare, Calidris arenaria); porcarie, s. f. (turma de porci; murdarie, mirsavie, lucru prost); porcesc, adj. (de porc); porceste, adv. (ca porcii); porci, vb. (a insulta, a porcai; Mold., a minca grasime sau carne in zi de post), pentru ultimul sens cf. spurca; porcie, s. f. (rar, porcarie); porcime (var. porcarime), s. f. (turma de porci); porcina, s. f. (Mold., carne de porc), probabil reprezentant al lat. porcina (Candrea-Dens., 1430); porcos, adj. (murdar; trivial,imoral); porcusor (var. porcan, porcas, porcoi(as), porcul(le)t), s. m. (guvid, Gobio fluviatilis; ploier de munte, Charadrius morinellus); porsor (Trans. var. Banat parsor), s. m. (gramada, morman), in loc porcsor (dupa Conev 51, din bg. parsor, care trebuie sa provina din rom.); porcareata (mr. purcareadza), s. f. (cocina), poate direct din lat. porcaricius (Puscariu 1355; REW 6658), cf. it. porchereccia. Cf. purcel, porcoi.

porunci (poruncesc, poruncit), vb. – A ordona, a cere, a da ordin. – Var. inv. poronci, porinci. Sl. porąciti, porącą (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Byhan 329), cf. rus. poruciti, mag. parancsolni. – Der. porunca, s. f. (ordin, insarcinare), postverbal, sau din sl. porąci, cf. sb. poruka „ordin”, rus. poruka „garantie”; porunceala, s. f. (actiunea de a porunci; Munt., joc de copii care consta in a da ordine celorlalti tovarasi de joaca); poruncitor, adj. (imperativ; s. m., persoana care comada, sef).

prinde (prind, prins), vb. – 1. A apuca. – 2. A lua, a captura. – 3. A surprinde, a lua prin surprindere. – 4. A inhata, a insfaca. – 5. A ademeni, a insela. – 6. A percepe, a intelege. – 7. A ajunge din urma. – 8. A obtine, a dobindi, mai ales un pret. – 9. A contine, a cuprinde (in brate). – 10. A ocupa, a tine ocupat (mai ales la part.). – 11. A incepe. – 12. A da radacini, a se inradacina. – 13. A se solidifica un solid, a ingheta apa, a se inchega laptele. – 14. A atirna, a agata, a fixa. – 15. A repara, a completa. – 16. A pune bine, a conveni, a prefera. – 17. (Cu adv. bine) A cadea bine, a fi oportun. – 18. (Refl.) A avea succes, a reusi. – 19. (Refl.) A se inclesta, a se lipi, a se incurca, a fi arestat. – 20. (Refl.) A se obliga, a se promite. 21. (Refl.) A paria. – 22. (Refl.) A se angaja, a se lega de. – 23. (Refl.) A intra intr-o combinatie, a interveni, a se asocia. – Mr. prindu, primsu, prindire, megl. prind, pres, istr. prind, prins. Lat. prehendere (Puscariu 1388; Candrea-Dens., 1447; REW 6736), cf. it. prendere, prov. prenre, fr. prendre, sp., port. prender si aprinde, cuprinde, deprinde. – Der. prinde-muste, s. m. (vagabond, haimana); prindoare, s. f. (Trans., bunastare, confort); prins, s. m. (captiv, prizonier; s. n., joc de copii de-a hotii si vardistii); prinsoare, s. f. (inv., carcera, inchisoare; inv., avere, bunuri; pariu; Trans., cusatura, legatura a doua bucati cusute); desprinde, vb. (a desface, a detasa, a separa; a dezlega, a dezlipi; a deduce, a presupune); prinzator, adj. (care prinde); prinzatoare, s. f. (cursa, capcana; lat, legatoare); imprinde, vb. (a prinde, a lua; a captura, a detine; refl., a se indragosti), cuvint trans., pe care DAR il deduce dintr-un lat. *imprendere; surprinde, vb., traduce a fr. surprendre; surprinzator, adj. (uimitor); surpriza, s. f., din fr. surprise.

satrange s. f. – Sah. – Var. setranci. Tc. (per., arab.) satranc (Seineanu, II, 336; cf. REW 7961a), cf. sp. ajedrez. Pare cuvint identic cu sotron (var. sodron), s. n. (un anumit joc de copii), cf. var. araba sotrong (dupa Tiktin si Candrea, din fr. chaudron „caldare”, dificil de admis semantic; var. sodron, literara, pare fortata in urma acestei ipoteze).

sfir interj. – Imita zgomotul unui obiect lansat in aer sau al unui obiect care arde. – Var. svir, si der. Creatie expresiva, cf. sfor, hor, hir, cir, mir. – Der. sfirii, vb. (a vibra, a suiera, a bizii, a zumzai), cf. ngr. σφμρίζω, σφαραγίζω, sl. sviriti, germ. schwirren, cu aceleasi sensuri (dupa Cihac, II, 340, rom. ar proveni din sl.); sfiriiac, s. n. (zbirniitoare); sfiriitoare, s. f. (zbirniitoare); sfiriiala, s. f. (sfiriit); sfirla, s. f. (bobirnac), cu suf. expresiv -la, cf. cocirla (dupa ipoteza improbabila a lui Cihac, din sl. svireli „flaut”); sfirleza, s. f. (titirez), de la sfirla cu suf. -za (Denssusianu, Bausteine, 477; dupa Pascu, I, 156; din lat. sphaerula, ipoteza neverosimila); sfirlag (var. sfirlac), s. n. (roi mic; baltoaca), la care sensul al doilea nu este clar. – Cf. sperla, sfirc. De la var. svir deriva svirli (var. asvirli), vb. (a arunca, a trage, a a lansa; a lepada; a lasa, a se desprinde de ceva; a cheltui, a irosi; a lovi cu copita, a da copite; refl., a se arunca, a se precipita, a se porni, a se repezi), cu suf. expresiv -li, cf. sfirla, sperla (der. din bg. hvarljam, sb. vrljiti, cr. verljiti, propusa de Cihac, II, 382, Berneker 410, este posibila formal, dar cuvintele sl. sint tot de origine onomatopeica, dupa DAR si Candrea, dintr-un sl. *vruliti ‹ vrulu „repede” cu s- de la svir, explicatie care nu este convingatoare; dupa Miklosich, Slaw. Elem., 51, din sl. chvruliti; dupa Lambrior 107, din lat. *exvellῑre ‹ exvellere); (s)virlita, s. f. (tragere; joc de copii; bataia unei aruncari cu piatra); (a)svirlitor, adj. (care arunca); (a)svirlitura, s. f. (tragere; distanta unei aruncari cu piatra); svirluga (var. virluga), s. f. (peste mic foarte iute, Cobitis taenia), din cauza rapiditatii miscarilor lui, cf. sb. cvrljuga „ciocirlie”; virlan, s. m. (guvid, Cobitis gobio, C. barbatula), considerat in general drept. der. din sl. vrulu „rapid” (Tiktin; Candrea); virlav (var. virlogan), adj. (robust), in Olt., legat in mod gresit de Candrea de sb. vrljav, vrljok „care sufera de ochi” virligoanta, s. f. (zvirluga), in Trans. – Cf. birliga.

taia (tai, taiat), vb. – 1. A diviza ceva cu un obiect taios. – 2. A fi ascutit, taios. – 3. A divide, a separa. – 4. A ciopli, a slefui, a da forma. – 5. A desparti un grup de carti de joc cu o alta carte. – 6. A simti nevoia d*******i. – 7. A retine, a impiedica, a intrerupe. – 8. A scurta drumul. – 9. A bate cu o carte mai mare la jocurile de carti. – 10. A amesteca cu apa, a boteza. – 11. A curata de ramuri uscate, a emonda. – 12. A suprima. – 13. A ucide, a executa, a sacrifica. – 14. A hotari, a stabili. – 15. A valora, a costa. – 16. (Inv.) A falsifica moneda. – 17. (Refl.) A se brinzi (laptele). – 18. (Refl.) A se incrucisa. – 19. (Refl.) A se slabi, a i se sterge efectul. Mr. tal’u, tal’are, megl. tal’u, tal’ari, istr. tal’u. Lat. taliāre (Cipariu, Gram., 33; Puscariu 1711; REW 8542), cf. vegl. tal’uor, it. tagliare, prov., port. talhar, fr. tailler, cat. tallar, sp. tajar. Der. taiat, s. n. (actiunea de a taia); taiere, s. f. (actiunea de a taia; ucidere, sacrificare); taietor, s. m. (persoana care taie ceva; padurar, calau); taietor, s. n. (fagas, tais; bustean de taiat lemne; stiva, magazie de lemne); tai(e)toare, s. f. (topor, secure); tai(e)tura, s. f. (sapatura, incizie; decupaj, retezatura; stersatura; intepatura, zvicnet; curatura, teren despadurit); tai(e)tei, s. m. pl. (paste fainoase, tocmagi); taios, adj. (care taie, ascutit); tai(u)s, s. n. (partea ascutita a unei unelte; Arg., briceag); taimalai, s. n. (joc de copii); taie-baba (var. taie-paie, taie-fuga), s. m. (laudaros, fanfaron); strataia, vb. (a taia, a intrerupe), inventie nefericita a lui Vlahuta, dupa fr. entrecouper (Tiktin).

tanc (-curi), s. n. – 1. Pisc, culme. – 2. Punct, moment exact. – 3. Tinta, obiectiv. – 4. Mira, catare. – 5. Gradatie pentru a masura butoaie. – 6. Masurare, cotit, cotarit. – Var. inv. tenchi. De la tanc, var. lui tac, cf. celelalte der. de la aceasta radacina expresiva. Pentru prezenta infixului nazal, cf. bo(n)t, cio(n)c, ciu(n)t. Legatura cu sl. znaku „semn” (Cihac, II, 429) este improbabila; nici cea presupusa cu germ. Zinke, Zacke (Tiktin; Candrea) sau mag. czenk (Lacea, Dacor., III, 744) nu este mai putin improbabila. Der. tencuse (var. tancuse, tincuse), s. f. (virf, ascutis, colt; bucata de raboj pentru control; un anumit joc de copii cu pietricele sau cu boabe de porumb), cu suf. dim.; tantos, adj. (mindru, falos, increzut), probabil in loc de *tancos, cf. sp. encumbrarse (dupa Cihac, II, 534, din mag. dacos; dupa Scriban, din mag. cincos „perfid”); tantosa, vb. refl. (a se mindri, a se fali).

topuz (-ze), s. n. – 1. Maciuca, buzdugan. – 2. Buzdugan batut cu pietre nestemate, insemn al domnitorilor din Munt. si Mold. – 3. Lovitura la talpi cu topuzul (1). – 4. Piatra cea mai mare dintre cele cinci cu care se joaca un joc de copii. – Mr. topuze. Tc. topuz (Roesler 577; Seineanu, II, 364; Lokotsch 2090; Ronzevalle 117), cf. ngr. τοπούζι, alb., bg., sb. topuz.

vornic (-ci), s. m. – 1. Boier de rangul intii, ministru de interne si de justitie. Erau doi in Mold., incepind din 1399 (numiti mai tirziu al Tarii de Sus si al Tarii de Jos) si unul in Munt. din 1414, a carui sarcina a fost despartita in doua in 1761 si in patru in 1795. – 2. Nume pentru diversi demnitari: vornic de tirg, prefect de politie la Iasi (sec. XVIII); vornic de Tirgoviste si de Cimpulung, un fel de administrator al acestor doua regiuni, boier de rangul al treilea; mare vornic al politiei, membru al sfatului tarii, sef al politiei de straini (sec. XVIII); vornic de harem, administrator al casei Doamnei; vornic de obste, slujba creata in Mold. in 1803, reunind serviciile lucrarilor publice, al politiei urbane si al inspectiei preturilor; mare vornic al cutiei, administrator al fondurilor de binefacere, functie creata in Mold. in 1793. – 3. (Mold.) Primar. – 4. Sef de protocol la nuntile populare. – 5. Un anumit joc de copii. – Var. inv. dvornic. Sl. dvoriniku (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 463), cf. slov., cr. dvornik „curtean”, pol. dwornik „intendent”, rus. dvornik „portar”. – Der. vorniceasa, s. f. (nevasta de vornic; dadaca sau prima doamna a principesei); vornicel, s. m. (slujbas al cirmuirii; aprod, functionar judecatoresc ales de popor; sef de protocol la nuntile populare); vornicie, s. f. (slujba de vornic; primarie); vornici, vb. (a o face pe vornicul la o nunta). – Din rom. provine ngr. βόρνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 94).

DUPI s. m. pl. (Reg.) Numele unui joc de copii.

ARSIC, arsice, s. n. Os al articulatiei piciorului deasupra copitelor la vite; os al articulatiei genunchiului, la picioarele de dinapoi ale mieilor si caprelor, folosit la un joc de copii; p. ext. (la pl.) numele jocului de copii la care se folosesc aceste oase. [Var.: arsica s. f.] – Tc. asık.

ASCUNS¹ s. n. 1. (In expr.) De-a ascunsul sau de-a (v-ati) ascunselea = numele unui joc de copii, in care toti jucatorii se ascund, afara de unul, care ii cauta pe ceilalti. In sau pe (sub) ascuns = in taina, pe furis. 2. (Inv.) Loc tainuit, ascunzatoare, ascunzis. [Forma gramaticala: (in expr.) ascunselea]. – V. ascunde.

AZVARLITA, azvarlite s. f. (Reg.) Distanta (relativ) mica, socotita dintr-un punct oarecare pana la locul unde ar putea ajunge bataia pustii, un obiect aruncat cu mana etc. ◊ Expr. De-a azvarlita = numele unui joc de copii care consta in azvarlirea cat mai departe a unei pietre, a unui bat etc. A da (cu ceva) de-a azvarlita = a arunca (ceva) cat colo. [Forma gramaticala: (in expr.) azvarlita] – V. azvarli.

CAPRA, capre, s. f. I. 1. Animal domestic cornut din familia rumegatoarelor, cu parul lung; e crescut mai cu seama pentru lapte; (prin restrictie) femela acestei specii. ◊ Expr. A impaca si capra si varza = a multumi si pe unul si pe altul, a impaca doua interese opuse. Capra raioasa, se zice despre un om infumurat. ♦ Pielea animalului descris mai sus (prelucrata pentru incaltaminte). ♦ Compus: capra-neagra sau capra-de-munte = animal rumegator din genul antilopei, cu parul cafeniu pana la negru, cu doua dungi albe pe partea anterioara a capului, care traieste in regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Obicei practicat (la tara) in seara de anul nou, constand in jocuri executate de un flacau mascat in chip de capra cu clopotei la gat; p. ext. flacaul mascat astfel. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, in care un copil sta aplecat cu mainile sprijinite pe genunchi, iar ceilalti sar peste el. II. 1. Unealta de lemn cu patru picioare, incrucisate doua cate doua, pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 2. Sistem de lemne incrucisate cu care se intareste o constructie, pe care se infasoara odgoane etc. 3. Scaun (sau lada) in partea de dinainte a trasurii sau a carutei, pe care sade vizitiul. 4. Aparat de gimnastica peste care se fac sarituri. 5. Arsic de miel. – Lat. capra.

ALA-BALA subst. invar. 1. (In expr.) Ce mai ala-bala? = a) ce se mai petrece?; b) ce rost are atata discutie (inutila) ? 2. (In formule recitative din jocurile copiilor) Ala-bala portocala. – Formatie onomatopeica.

BIRLIC, (1) birlici, s. m., (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Speteaza verticala la zmeul cu care se joaca copiii. – Din tc. birlik.

CHIVARA, chivere, s. f. Acoperamant de cap in forma de chipiu inalt, folosit in trecut de ostasii unor unitati militare. ♦ Acoperamant de cap in forma triunghiulara, confectionat sumar din hartie si folosit pentru a feri capul de soare, in jocul copiilor de-a soldatii; coif. [Var.: chivera s. f.] – Din rus. kiver.

jucaRIE, jucarii, s. f. 1. Obiect cu care se joaca copiii. ♦ Fig. Persoana sau lucru ajuns la discretia cuiva; papusa, marioneta. 2. Fig. Lucru neinsemnat; fleac, bagatela, nimic. – juca + suf. -arie.

TURCA¹, turci, s. f. Betisor ascutit la ambele capete, cu care se joaca copiii, incercand sa-l arunce cat mai departe cu ajutorul altui bat mai lung; jocul la care se foloseste acest betisor. – Cf. ucr., rus. curka.

VAJAITOR, -OARE, vajaitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vajaie. 2. S. f. Zbarnaitoare (la zmeul cu care se joaca copiii). [Pr.: -ja-i-. – Var.: (reg.) vajiitor, -oare adj.] – Vajai + suf. -tor.

OGOI¹, ogoaie, s. n. (Reg.) Loc in care se joaca copiii cu mingea sau loc delimitat (ingradit) pentru jocuri de copii. – Et. nec.

SPETEAZA, speteze, s. f. 1. Parte mai inalta a unui scaun, fotoliu etc., de care isi reazama spatele cel care sade; spatar¹, rezematoare. 2. Bucata de scandura ingusta care serveste ca element de sprijin sau de legatura intre diverse parti ale unei constructii sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vant; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apa; c) fiecare dintre piesele de lemn care leaga carambii loitrelor de la car; d) bucata de lemn care uneste cele doua coarne ale plugului; e) scandura cu care se ridica firele de urzeala cand se tese cu alesaturi; f) fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor la razboiul de tesut; g) fiecare dintre scandurelele care alcatuiesc scheletul zmeului cu care se joaca copiii si care se fixeaza pe o coala de hartie; h) fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc scheletul stelei cu care colinda copiii si pe care se fixeaza hartia si ornamentele. – Spata + suf. -eaza.

COIF, coifuri, s. n. Acoperamant de metal sau de piele pentru protectia capului, purtat in trecut de unii ostasi in timpul luptei. ♦ Cascheta de hartie in forma de bicorn, cu care se joaca copiii, care se poarta ocazional pentru a proteja capul de soare etc. – Lat. cofea.

BAZAITOARE s. sfaraitoare, (reg.) sfaraiac, sfaraioc. (~ cu care se joaca copiii.)

SFARAITOARE s. bazaitoare, (reg.) sfaraiac, staraioc. (~ cu care se joaca copiii.)

TITIREZ s. 1. v. prasnel. 2. prasnel, sfarleaza, (inv. si reg.) sfarla. (~ cu care se joaca copiii.) 3. (TEHN.) hadarag, (reg.) bataius, bateala, ciocot, mana, parparita, terteleac, (prin Bucov.) scuturator. (~ la cosul morii.)

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

jucaRIE ~i f. 1) Obiect cu care se joaca copiii. 2) fig. Persoana usor influentabila, lipsita de vointa si de personalitate; marioneta; papusa. 3) fig. Obiect lipsit de orice valoare; lucru de nimic; fleac; bagatela. [G.-D. jucariei] /a (se) juca + suf. ~arie

MAIDAN ~e n. Loc viran in interiorul sau la marginea unei localitati, unde se joaca copiii, folosit in trecut si ca loc de desfacere a marfurilor. /<turc. maydan, meydan

BALON¹ s.n. 1. Vehicul aerian constand dintr-un corp sferic, care se umple cu un gaz mai usor decat aerul pentru a se mentine in atmosfera. ◊ (Fam.) A lua (pe cineva) in balon = a face glume pe seama cuiva. ♦ Basica de cauciuc foarte subtire, asemanatoare unei mingi, cu care se joaca copiii. 2. Vas, in general de forma sferica, folosit pentru anumite operatii chimice. ◊ Balon de sapun = basica suflata din clabuci de sapun. 3. Minge (de fotbal, de baschet etc.). [Pl. -oane. / < fr. ballon].

ciurca¹ s.f. (reg.) 1. batul cu care se bate mingea in jocurile copiilor; vajla. 2. vaca slaba ca un bat.

cleps s.m. (reg.) 1. bat scurt, ascutit la amandoua capetele pentru jocul copiilor; turca, climpus. 2. cui de lemn; scafus, sanzau, sfac, renghe.

cocovama, cocovame, s.f. (reg.) bulgare de pamant moale, in forma de blid, folosit in jocul copiilor.

cribda s.f. (reg.) inselatorie, soalda (in jocurile copiilor).

drichea, drichele, s.f. (reg., inv.) lemnisor taiat piezis la ambele capete, cu care se joaca copiii; turca.

felesteu, felesteuri, s.n. (reg.) 1. ungator pentru osiile carului (alcatuit dintr-un bat scurt cu pamatuf la un capat). 2. bat cu un petec la un capat, folosit in jocul copiilor.

jambor, jambori, s.m. (reg.) popic de lemn de 15 cm lung cu care se joaca copiii.

jumit, s.n. (reg.) jocul copiilor de-a-ajumita, de-a-jumitul, de-a-mijitul; mijit, ajumit, baba-oarba.

ogoi, ogoaie, s.n. (reg.) 1. loc in care se joaca copiii cu mingea; loc delimitat pentru jocurile copiilor. 2. joc practicat de flacai si fete, cu mingea mica, pe un teren delimitat ca cerc. 3. liniste, tihna, odihna.

piu, piuri, s.n. (reg.) 1. bat scurt ascutit la ambele capete cu care se joaca copiii turca. 2. turca.

popelnic, popelnice, s.n. (reg.) lemn cu trei mici ramificatii, cu care se joaca copiii.

sfaraiac, sfaraiace, s.n. (reg.) 1. zgomotul produs de un fier incins cufundat in apa. 2. lucru lipsit de insemnatate. 3. (in jocurile copiilor) sfaraitoare (cu nasture sau nuca). 4. (in forma: sfaraiac) prasnel, titirez.

topuz, topuzuri, s.n. (inv.) 1. buzdugan. 2. (fig.) sceptru. 3. bataie la talpi. 4. piatra mare din jocul copiilor.

BALON¹ s. n. 1. vehicul aerian dintr-un corp sferic umplut cu un gaz mai usor decat aerul, la care este atasata o nacela. ♦ (fam.) a lua (pe cineva) in ~ = a face glume pe seama cuiva. ◊ basica de cauciuc foarte subtire, asemanatoare unei mingi, cu care se joaca copiii. 2. minge (de fotbal, de baschet etc.). 3. (mar.) vela triunghiulara la ambarcatiile de regate. 4. invelis transparent sau translucid, etans, care inchide corpul luminos al unei lampi electrice, al unui tub electronic etc. 5. vas de forma sferica pentru anumite reactii chimice (de laborator). (< fr. ballon)

ALA-BALA s. invar. 1. (In expr.) Ce mai ala-bala? = a) ce se mai petrece?; b) ce mai atata discutie ? 2. (In formulele recitative din jocurile copiilor, cu sens neprecizat) Ala-bala portocala.

BALON, baloane, s. n. 1. Aerostat alcatuit dintr-o invelitoare impermeabila care se umple cu un gaz mai usor decat aerul si caruia i se ataseaza o nacela. ◊ Expr. (Fam.) A lua (pe cineva) in balon = a-si bate joc de cineva. ♦ Obiect de cauciuc foarte subtire, de obicei sferic, umplut cu aer sau cu un gaz mai usor, cu care se joaca copiii. ♦ (Sport) Minge. 2. (In expr.) Balon de sapun = basica suflata din clabuci de sapun. 3. Vas sferic de sticla intrebuintat in anumite operatii chimice. – Fr. ballon.

BIRLIC², birlicuri, s. n. Speteaza care trece de la cap prin locul de intalnire al spetezelor diagonale ale zmeului cu care se joaca copiii. – Tc. birlik.

amuzant, -a adj. (fr. amusant). Care amuzeaza: era un spectacol amuzant sa vezi cum se jucau copiii in zapada.

arsic m. si n., pl. e (turc. asyk). Osisor de la picioarele de din apoi ale meilor si cu care se joaca copiii. – E masc. in Mold. si n. in Munt. Are patru fete: domn (in forma de S), armas (opus domnului), pine [!] sau om bun (partea unflata) si hot sau om rau (scobitura). V. zar.

2) bila f., pl. e (fr. bille). Globulet, goaga (mai ales de ciment ori de sticla) cu care se joaca copiii: se juca la bile (V. bucoi). Globulet de biliard, de popice, de aruncat in urna la vot s.a.

bobinac m. (cp. cu cozonac). Ilf. Papusa (om mic) in intregime din portelan cu care se joaca copiii.

bourel m., pl. ei. Bourean, bou dragalas. Sfredelus, o pasare. Melc, culbec (in jocurile copiilor).

PORTINARI, Candido (1903-1962), pictor, ceramist, litograf si ilustrator brazilian. Picturi de sevalet realizate in tonuri delicate, subtile („Purtatorii de cafea”, „Emigrantii”) si vaste decoratii murale („Munca pamantului”, „jocurile copiilor”, „Cele patru elemente”, toate la Ministerul Educatiei din Rio de Janeiro, fresca din Biblioteca congresului, Washington; decoratia din catedrala de la Belo Horizonte; panourile „Razboiul si Pacea” oferite pentru O.N.U. de Brazilia), in care se remarca o tendinta puternica spre un expresionism aspru si violent.

BAR², baruri, s. n. (La unele jocuri de copii) Spatiu, loc de odihna si de refugiu dinainte stabilit de jucatori (la „ulii si porumbeii”, „leapsa” etc.) – et. nec.

BAZA, baze, s. f. joc de copii in care partenerii lovesc pe la spate, pe rand, cu palma in palma asezata la subsuoara bratului opus a celui care se pune „baza” si care trebuie sa ghiceasca cine l-a lovit, in timp ce partenerii de joc striga „bazzz!”. – Baz + suf. -a.

BILA², bile, s. f. Sfera (de mici dimensiuni) fabricata din diferite materiale si intrebuintata in diverse scopuri (ca rulmenti, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.). ◊ Bila alba = expresie a votului pozitiv. Bila neagra = expresie a votului negativ. (La notarea raspunsurilor studentilor; in trecut) Bila alba = calificativ intre „foarte bine” si „bine”. Bila rosie = calificativ intre „bine” si „suficient”. Bila neagra = calificativul „insuficient”. – Din fr. bille.

POARCA, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafa. 2. joc de copii, la care unul dintre jucatori, numit porcar, impinge cu un bat spre o groapa o minge, o bila etc., in timp ce ceilalti jucatori incearca sa-i opreasca trecerea; p. ext. minge, bila etc. cu care se joaca ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca.

SOTRON, sotroane, s. n. joc de copii in care jucatorii lovesc cu piciorul o pietricica, facand-o sa treaca printr-o serie de patrate desenate pe pamant. [Var.: sodron s. n.] – Cf. fr. chaudron „caldare”.

MIJA s. f. art. (Reg.; adesea cu determinari) Nume dat unor jocuri de copii; mijoarca. – Din miji (derivat regresiv).

ZBARCI³, zbarcesc, vb. IV. Intranz. A rata (lovitura), la jocurile de copii. (prob. de la strigatul zbar sau zbarci, folosit pentru a intimida jucatorul aflat la rand)

CODOBELC, codobelci, s. m. Nume dat melcului in unele jocuri de copii. – Contaminare intre codoberc (putin folosit „fara coada” <coada + berc) si melc.

RATUSCA, ratuste, s. f. 1. Diminutiv al lui rata; ratisoara, ratuca; pui de rata, boboc. 2. joc de copii constand din aruncarea unei pietricele in apa in asa fel incat aceasta sa faca mai multe sarituri la suprafata apei inainte de a se scufunda; p. restr. fiecare dintre aceste sarituri. – Rata + suf. -usca.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care isi depune ouale in cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care intai imita cantecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intra in compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea in inaltime. – Lat. cucus.

copil s. 1. (inv. si pop.) fat, prunc, (fam.) puradel, zgamboi, (peior.) plod. (In curte se jucau multi ~.) 2. copil de casa v. paj. 3. (in limbajul parintilor) pui. (Nani, nani, ~ ul mamii !) 4. v. fiu. 5. copil din flori v. bastard. 6. odrasla, progenitura, vlastar, (pop. si fam.) prasila, (inv.) nastere. (Un ~ de bani gata.)

GAIE s. 1. (ORNIT.; Milvus) (reg.) caila, puhoier, sorecar, sorlita, surlicar, uligan, (prin Munt. si Olt.) surligaie. 2. (art.) closca (art.), (Olt.) de-a cloata. (jocul de copii numit ~.)

MELC s. 1. (ZOOL.) gasteropod, gastropod, (pop.) bourel, culbec, (reg.) babita, (in jocurile de copii) codobelc. 2. (ZOOL.) melc fara casa v. limax. 3. melc membranos v. cohlee. 4. melcul lui Pascal v. c*******a.

ULIU s. 1. (ORNIT.; Accipiter) erete, (reg.) gaie, harau. 2. (ORNIT.; Accipiter nisus) coroi, pasarar, ulies, ulisor, uliut. 3. (ORNIT.; Astur palumbarius) erete, (reg.) cobat, gainar, harau, porumbar. 4. (ORNIT.) uliu-de-trestie (Cireus aeruginosus) = (reg.) sorecar. 5. uliul-si-porumbeii = closca-cu-pui, puia-gaia, (reg.) puisorii (pl. art.), baba-gaia, mama-gaia. (jocul de copii numit ~.)

ARSIC ~ce n. 1) (la vite) Os al articulatiei piciorului care se afla deasupra copitelor. 2) Os al articulatiei genunchiului la picioarele de dinapoi ale mieilor sau caprelor. 3) la pl. joc de copii la care se folosesc aceste oase. /<turc. asik

CAPRA ~e f. 1) la pl. Gen de mamifere rumegatoare, paricopitate, cu coarne mari, par lung si neted, crescute pentru lapte, lana si carne. 2) Animal din acest gen. ~ de Angora. ◊ A scapa ~a in gradina a acorda incredere unei persoane necinstite. A impaca si ~a si varza a imbina doua interese opuse. 3) art. Obicei popular practicat de Anul Nou, constand in executarea unor dansuri si figuri comice de o persoana mascata in chip de capra. 4) Personaj mascat astfel. 5) Suport cu patru picioare incrucisate pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 6) Scaun pe care sade vizitiul intr-o trasura. 7) Aparat de gimnastica constand dintr-un suport capitonat si patru picioare cu inaltime reglabila. 8) joc de copii, unde unul sta aplecat, iar altii sar peste el. [G.-D. caprei] /<lat. capra

POARCA ~ce f. 1) pop. Femela a porcului (sau a mistretului); scroafa. 2) la sing. joc de copii la care participa mai multi jucatori asezati in cerc, dintre care unul, numit porcar, se straduieste sa impinga cu batul un obiect (os, ciot, minge etc.) intr-o gropita, numita goger, iar ceilalti se straduiesc sa-l impiedice. A se juca de-a ~ca. 3) Obiect care se foloseste la acest joc. /<lat. porca

RATUSCA ~te f. (diminutiv de la rata) joc de copii constand in aruncarea unei pietricele in apa in asa fel, incat aceasta, inainte de a se scufunda, sa faca mai multe sarituri pe suprafata ei. /rata + suf. ~usca

SotrOn ~oane n. joc de copii in care jucatorul loveste cu piciorul un obiect, facandu-l sa treaca prin mai multe patratele desenate pe pamant. /Orig. nec.

TURCA¹ ~ci f. 1) Betisor ascutit la ambele capete pentru a putea sari cat mai departe la lovirea lui cu un alt bat. 2) joc pentru copii cu acest betisor. A se juca de-a ~ca. [G.-D. turcii] /< ucr., rus. turka

cicardau s.n. (reg.) gaura, gasca, cotetul (de la jocul de copii „de-a poarca”).

alabala, s. invar. – In expresia: ce mai alabala? Apare de asemenea in unele cintece si jocuri de copii, ca un cuvint fara un sens anume. Arab. ‘alā bāb allāh „cu ocrotirea lui Alah”, probabil prin intermediul tc. (Lokotsch 59; Iordan, BF, I, 110).

dup, dupi, s.m. (reg.) 1. smoc de lana, cocolos de blana, de par, de postav. 2. (in jocul de copii) vergea prinsa din zbor.

bara (bare), s. f. – Bucata lunga de lemn sau de metal. Fr. barre. La unele jocuri de copii, se aude cu fonetismul fr., bar. – Der. bara, vb. (a inchide, a impiedica, a intercepta), pe baza fr. barrer; baraj, s. n. (stavilar, zagaz), din fr. barrage.

paia² s.f. (reg.) piatra lata folosita de copii in jocurile lor.

paraghie s.f. (reg.) joc de copil care consta din aruncarea unei pietre pe luciul apei, paralel cu suprafata, pentru a o atinge in diferite puncte.

patrenes num. card. (inv.) patru (in jocurile de copii).

patrica num. card. (reg.) patru (in jocurile de copii).

petrec, s.n. (reg.) 1. moarte. 2. petrecere. 3. (art.; in constr.) de-a petrecutul = numele unor jocuri de copii (baieti).

pitpit! interj. (reg.; adeseori repetata) onomatopee care reda strigatele copiilor la jocul de-a baba oarba.

sacalus, sacalusuri si sacaluse, s.m. 1. (inv.) tun mic, primitiv, cu tragere directa, folosit in evul mediu ca arma de lupta, iar apoi la parade; salva de sacalus. 2. (inv.) pusca mica folosita in evul mediu. 3. (reg.) pusca de joc (pentru copii). 4. (reg.) piua mica cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de pusca pus in teava. 6. (reg.) bucata groasa (sferica) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucata de lemn de care se priponesc vitele; pripon, tarus. 8. (reg.) lemn care se pune cailor naravasi in gura cand se potcovesc.

scarje, scarje, s.f. (reg.) sarma groasa de forma unei vergi, indoita la un capat in semicerc, cu care se conduce cercul, in unele jocuri de copii.

socotea, socotele, s.f. (inv.) 1. fisa (la jocurile de noroc). 2. (reg.) numarul 7 la jocurile de copii.

strenche s.f. (reg.) 1. jocul de copii denumit: sotron. 2. figura dreptunghiulara cu despartituri, desenata pe sol si folosita la sotron.

tancusa, tancusi, s.f. (inv.) 1. bucatica, aschie, betisor, pana. 2. crestatura, motiv ornamental. 3. adeverinta, recipisa, chitanta. 4. numele mai multor jocuri de copii.

tic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocanitoare. 3. bibilica. 4. cantitate, masura, farama mica. 5. varf, ridicatura, deal.

CART² s. n. mic automobil cu caroserie simplificata, folosit in intreceri sportive sau jocuri pentru copii. (< engl., fr., it. kart, germ. Kart)

BILA², bile, s. f. Obiect de forma sferica (de dimensiuni mici), facut din diferite materiale si intrebuintat in diverse scopuri (la unele jocuri de copii, la jocul de popice, la anumite masini etc.). ♦ Bila alba (sau neagra) = (intr-un anumit sistem de votare) vot prin care se aproba (sau se respinge) o lege, un guvern etc. ♦ (In trecut, la notarea examenelor din universitati) Bila alba = nota „foarte bine”. Bila rosie = nota „bine”. Bila neagra = nota „insuficient”. – Dupa fr. bille.

CART², carturi, s. n. Automobil de curse mic, cu caroseria si partea mecanica simplificate si viteza redusa; automobil de acest tip folosit de copii in unele jocuri sportive. [Scris si: kart] – Din engl., fr. kart.

CUCU interj. Cuvant care imita cantecul cucului. ♦ Strigatul copiilor cand se joaca de-a v-ati ascunselea. – Onomatopee.

jucaUS ~a (~i, ~e) 1) (despre copii) Care se joaca mereu; predispus a se juca in permanenta. 2) Care este mare amator de dans. 3) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste usurinta in miscari; fara astampar; zglobiu. Privire ~a. /a juca + suf. ~us

CART² s.n. Tip de automobil de sport cu un singur loc, a carei caroserie si parte mecanica sunt simplificate. ♦ Automobil construit pentru a fi folosit de copii in anumite jocuri sportive. [Scris si kart, pl. -uri. / < engl., fr., it. kart].

cragui, cragui, s.m. (reg.) copilul care pierde jocul (de-a cacica, de-a pila).

scrobai, scrobaiesc, vb. IV refl. (reg.) 1. (mai ales despre copii) a se juca cu lingura intr-un aliment lichid (lapte, supa etc.). 2. a cotrobai prin casa.

sticloanta, sticloante, s.f. (pop. si fam.) ciob de sticla (utilizat de copii in diverse jocuri).

cragui (-i), s. m. – copil care se joaca sarind intr-un picior. Sb. kraguj „uliu” (DAR). In Banat.

LUDOTECA s. f. 1. colectie de jucarii si jocuri. ◊ biblioteca de jocuri electronice. 2. institutie care pune jocuri la dispozitia copiilor. (< fr. ludotheque)

DAGERMAN [da:gəman], Stig (1923—1954), scriitor suedez. Opera sa ilustreaza starea de spirit specifica „generatiei anilor '40“ confruntata cu dezastrele materiale si morale de dupa razboi. Romane („Sarpele“, „copilul ars“), nuvele („jocurile noptii“), piese de teatru („Condamnat la moarte“).

bocanet (var. din boghinet, buchinet, chichinet). Nord. Aluat nedospit si uscat. Prajitura proasta, chilimot (cum fac copiii cind se joaca). Un fel de prajitura taraneasca compusa din legume invalatucite intr’o foaie de aluat. Un fel de colac.

MINIRUGBI s. n. Rugbi cu reguli de joc modificate si adaptate copiilor. [Pr.:miniruibi]. – Mini¹- + rugbi.

ZBURDALNICIE s. 1. neastampar, vioiciune, voiosie, (rar) zburdare, (inv.) zburdaciune. (copil plin de ~.) 2. v. joaca.

JOACA f. Distractie (a copiilor) lipsita de griji; joc. /v. a (se) juca

joc ~uri n. 1) Activitate fizica sau mintala desfasurata din placere. ◊ ~ de societate distractie la care participa un grup de persoane lansate in dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de gluma, obtinut prin imbinarea unor cuvinte asemanatoare ca forma dar deosebite ca sens. A-si bate ~ de cineva a lua in ras pe cineva. 2) Distractie (a copiilor) lipsita de griji; joaca. 3) Competitie sportiva (de fotbal, de baschet etc.). ◊ ~uri olimpice competitii sportive, sub forma de manifestari internationale de mare amploare, care au loc o data la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~ . 5) Petrecere cu dansuri la tara; hora. ◊ A intra in ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Miscare repede si neregulata a ceva. ◊ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitata) de deplasare independenta a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus

itii interj. – Cuvint cu care se atrage atentia copilului care cauta, in jocul de-a v-ati ascunselea. Origine expresiva. Dupa Tiktin, de la aici-i „uite-l aici”. Cf. iti, vb. refl. (a se arata, a se ivi), pe care Tiktin (urmat de DAR si de Scriban) il considera der. de la interj. (cf. var. itii, itii, care pare a-i da dreptate), si pe care Cihac, II, 151, o punea gresit in legatura cu sl. iti „a merge”, iar Philippide, II, 718, cu alb. etseń „a da”. Este cuvint folosit aproape exclusiv in Mold.

antrenez v. tr. (fr. entrainer. V. tren). Supun calu sau omu unui regim care sa-l prepare p. curse ori lupta. Fig. A porni, a insufleti: vorba lui antreneaza toata lumea. V. refl. Ma pornesc, ma aprind: copiii se antrenase [!] la joc.

bircii (-iesc, it), vb. – A murdari, a minji. – Var. zbircii (cu der.). Sb. brkati, bg. barkam „a amesteca” (Scriban). Pentru var., cf. sb. zbrka „dezordine”. – Der. birciiala, s. f. (actiunea de a murdari; munca murdara). Probabil de aceeasi origine este cuvintul zbirci, interj., cu care copiii indica o greseala la joc, si der. sau a zbirci „a gresi, a nu nimeri”, cf. sb. zabrkati „a gresi, a pierde”, care in general se confunda cu a zbirci „a increti, a mototoli”. Pe de alta parte, din familia bg. barkam „a amesteca” pare a face parte bracaci, s. n. (ceaun), cf. bg. barkalka, barkacka (lingura de spuma).

MINIRUGBI s. n. joc de rugbi adaptat pentru copii. (< mini¹- + rugbi)

calusel m., pl. ei (d. calus). Cosas (lacusta). Pl. Caisori, cai de lemn invirtiti cu un mecanizm [!] si pe care incaleca copiii la sarbatori (caruzel). Un joc de noroc compus dintr´o masa al carei mecanizm invirteste niste cai mici care se opresc la un numar oare-care. Flacai calari la nunta (vornicei).

chior, chioara adj. (turc. kor, pop. kior). Care are numai un ochi. Intunecos: ferestre chioare. Fig. Iron. Care nu nemereste [!] sau face greseli la joc (foarte des in limba copiilor): mai chiorule! De-a chioara, chioraste, ca chioru, in bobote. Iron. Apa chioara, (dupa unii, din apa chiara, adica „clara, limpede), apa simpla, nu vin. A nu avea nici o para chioara, nici un ban chior, a nu avea nici o letcaie. V. orb.

balacesc (ma) v. refl. (bg. balakam, ma balacesc; rus. balakati, a flecari. Ruda cu balamut). Ma linciuresc, ma joc in apa (ca gistele, ca copiii). – Si ma balacaresc. (Cp. cu clataresc).

scapator, scapatoare, adj., s.m. si f. 1. (adj., s.m. si f.; inv.) care scapa, (se) salveaza (dintr-o situatie neplacuta); care elibereaza, dezrobeste. 2. (s.f. art., reg.) loc unde se refugiaza copiii, ca sa nu fie prinsi, la jocul „de-a prinselea”.

MINIBASCHET s. n. joc de baschet cu durata redusa, adaptat pentru copii si tineret. – Mini- + baschet.

MINIFOTBAL s. n. joc de fotbal cu durata redusa, adaptat pentru copii si tineret. – Mini¹- + fotbal.

birlic (-ci), s. m. – 1. As, carte de joc. – 2. Speteaza care trece prin mijlocul zmeului de copii. – 3. (Arg.) Nota unu, la scoala. – 4. (Arg.) Sublocotenent. Tc. birlik „unitate”, de la bir „unu” (Roesler 589; Seineanu, II, 52). La sensul 2 a putut avea loc o confuzie cu tc. bilik „antebrat” (DAR).

MINIFOTBAL s. n. joc de fotbal de durata scurta, adaptat pentru copii si tineret. (< mini¹- + fotbal)

CASSIAN, Nina (n. 1924, Galati), poeta si compozitoare romana. Stabilita in S.U.A. Lirica a pasiunilor cerebralizate si a introspectiilor lucide („Sarbatori zilnice”, „Ambitus”) sau jocuri temperat suprarealiste („La scara 1/1”, „Loto-poeme”). Proza („Confidente fictive”), versuri pentru copii, traduceri.

benghi si (Munt.) zbenghi n. pl. uri (turc. benk, benek, pata, benghi; bg. benka, neg). Pata artificiala facuta pe fata, precum: o alunica artificiala pe care si-o faceau odinioara femeile inchipuindu-si c’ar fi mai frumoase, minjituri pe care tarancele le fac copiilor ca sa-i fereasca de deochi, petele de pe fata clovnilor s.a. Zbenghi, un joc cu arsicele. – Si benchi (Mold. nord).

A SE ZBENGUI ma zbengui intranz. 1) A se juca sarind si alergand; a fi neastamparat; a zburda; a se zbantui; a se zbihui. 2) (mai ales despre copii) A se incaiera in gluma, sarind si tipand; a se harjoni. /zbeng + suf. ~ui

JOACA s. 1. joc, zbenguiala, zbenguire, zbenguit, zbantuiala, zbantuire, zbantuit, zbantuitura, zburdare, zburdalnicie, (reg.) zbeng, zbereguiala, zbant, zburda. (N-a fost de cat o ~ de copii.) 2. v. amuzament.

Archemorus (sau Opheltes), fiul lui Lycurgus, regele Nemeei. Cind cei sapte eroi porniti impotriva cetatii Thebae au trecut Nemea, ei au silit-o pe Hypsipyle, doica lui Archemorus, sa le arate drumul. Punind un moment copilul jos linga o fintina, pe iarba, ca sa-i poata indruma, Hypsipyle l-a gasit la intoarcere mort, muscat de un sarpe. Grecii au vazut in moartea copilului un semn funest trimis de zei. Cu toate acestea, dupa ce l-au plins pe Archemorus si au instituit in amintirea lui jocurile Nemeiene, ei si-au continuat expeditia.

tica s. m. – Persoana mica; expresie de alintare pentru un copil. – Var. tic(a). Creatie expresiva, cf. it. cicca „chistoc” (Battisti, II, 925), luc. cicco „mic”, sp. chico. Este gresita parerea lui Tiktin, care crede ca ar fi o reducere a lui putica, cf. puta. Dubletul lui tic, s. n. (un anumit joc cu mingea). In Mold.

NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbala) Poftim! ia! tine! ◊ Expr. Na-ti-o (buna) sau na-ti-o franta (ca ti-am dres-o) se spune pentru a arata contrarietate, surpriza, deceptie, sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamatie care insoteste gestul unei lovituri; p. ext. (in limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bataie. 2. (Exprima nerabdare, nemultumire, surprindere fata de un lucru neplacut) Iata! uite! ei! 3. Strigat cu care se cheama sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigat de voie buna folosit ca refren in unele jocuri si cantece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.