dup interj. – Poc (exprima zgomotul produs de o lovitura). – Var. sdup. Creatie expresiva, cf. buf, hop si ngr. δοῦπος. – Der. dup, s. m. (bila; betisor care inlocuieste bilele la anumite jocuri de copii; smoc de par), cuvinte care adesea sint considerate de origine diferita, dar care provin din aceeasi intentie expresiva, de a desemna un obiect rotund si greu. Dupa Cihac, II, 105 ar trebui plecat de la dup „joc cu bile”, care ar proveni din sl. duplu „concav”, cf. pol. dup „scorbura”, ceh. dupa „gaura”, bg. dup(c)ia „a gauri”. Aceste paralele sint evidente; insa sensul lui dup „joc de bile” nu este atestat si pare a fi rezultatul unei greseli de interpretare a expresiei a juca in dupi „a juca popice (care trebuie sa fie bagate intr-o gaura)”. Dupa Conev 40, din bg. dupka. Dublet de la dup „smoc de lina” trebuie sa fie dop, s. n. (bucata de pluta cu care se astupa o sticla; pluta); se stie ca un smoc de lina sau o bucata de cirpa este cel mai simplu dintre dopurile primitive. Cuvintul rom. a fost explicat prin cr. tapun (Cihac, II, 99), care cu greu s-ar putea admite, si putin sau deloc probabil pe baza gepidicul *dups (Gamillscheg, Rom. Gem., II, 251) sau a sas. dop (Meyer-Lubke, Z. vergl. Sprachf., XXXIX, 597; Dacor., III, 734; Scriban; Rosetti, II, 80). Der. dupac, s. m. (lovitura; palma; pumn), der. cu suf. -ac (Pascu, Suf., 191; cf. Iordan, BF, I, 110; dupa Candrea, trebuie sa se puna in legatura cu sb. dupac „lovitura”); dupaci, vb. (a lovi, a da cu pumnul; a calca in picioare; a lega); dupuros, adj. (Mold., paros, plin de smocuri); dupurlui, vb. (a jumuli, a curata), de la pl. dupuri cu un suf. expresiv ; dupai (var. dupui), vb. (a tropai, a calca zgomotos); sducni, vb. (Banat, a scutura, a face sa tremure); (s)dupait, s. n. (tropait); (s)dupaiala, s. f. (tropait); indupaca, vb. (a se ghiftui, a infuleca), cuvint inv., folosit de Cantemir; indopa, vb. (a hrani, peste masura, a ghiftui; a umple, a satura; a hrani o pasare virindu-i mincare pe git pentru a o ingrasa; refl., a se satura, a se ghiftui); doapa, s. f. (femeie dolofana); dopar, s. n. (tirbuson). Din rom. provine mag. dop (Edelspacher 13) si sas. dop.

crochet n., pl. e (fr. [d. engl.] croquet). Un joc cu bile de lemn izbite cu maiurile si care seamana destul de mult cu poarca.

BILIARD ~e n. 1) joc cu bile, care sunt lovite cu tacul, dupa anumite reguli. 2) Masa speciala pe care se practica acest joc. [Sil. -li-ard] /<fr. biliard

NOUA² m. 1) Numar constand din noua unitati. 2) Cifra 9 sau IX. 3) Obiect (carte de joc, jeton, bila etc.) marcat cu aceasta cifra. /<lat. novem

CROCHET s.n. joc cu bile de lemn care se lovesc cu un ciocan cu coada lunga, facandu-le sa treaca, potrivit anumitor reguli, printr-o serie de mici arcade infipte in pamant. [< engl., fr. croquet].

BILIARD¹ s. n. joc cu 3 bile colorate, miscate prin lovirea uneia dintre ele cu tacul pe o masa acoperita cu postav verde; masa insasi. (< it. biliardo, fr. billard)

FLIPPER s. n. 1. mic levier la jocul de biliard mecanic, care aduce bila inapoi. 2. jocul insusi. (< fr., engl. flipper)

2) bila f., pl. e (fr. bille). Globulet, goaga (mai ales de ciment ori de sticla) cu care se joaca copiii: se juca la bile (V. bucoi). Globulet de biliard, de popice, de aruncat in urna la vot s.a.

biliard n., pl. e (fr. billard). joc care se joaca cu bile de ivoriu pe o masa acoperita cu postav verde. Masa pe care se joaca.

SNOOKER [snu:kər] (‹ engl.) s. n. joc sportiv, varianta a biliardului aparut in India, ca modalitate de relaxare pentru soldatii britanici (1870). Se joaca cu 15 bile rosii si sase culori (valori) diferite. jucatorii incearca sa introduca in cele sase buzunare ale mesei o bila rosie urmata de una de alta culoare. S. se refera la posibilitatea de a ascunde bila alba in spatele alteia pentru a-si pune in dificultate adversarul. In ultimii ani a capatat o mare dezvoltare, organizandu-se numeroase campionate si competitii.

BILIARD¹ s.n. joc practicat cu bile, care sunt miscate prin lovirea uneia dintre ele cu tacul. ♦ Masa speciala folosita pentru jocul descris mai sus. [Pron. -li-ard, pl. -de, -duri. / < fr. billard].

CARAMBOL s.n. 1. bila rosie (la jocul de biliard). ♦ Carambolaj. 2. (Fig.; fam.) Incurcatura, zapaceala; ciocnire. [Pl. -oluri, -oale. / < fr. carambole].

gioli, giolesc, vb. IV (inv.) a juca arsice sau bile; a da pui de giol.

ACHIU², achiuri, s. n. 1. bila de incercare la jocul de biliard, care urmeaza sa stabileasca persoana care incepe partida. 2. Tac². – Din fr. acquit.

ACHIU s. n. 1. bila de incercare la jocul de biliard, desemnand persoana care incepe partida. 2. tac. (< fr. acquit)

ACHIU², achiuri, s. n. 1. bila de incercare la jocul de biliard, care trebuie sa hotarasca pe jucatorul care incepe jocul. 2. Tac. – Fr. acquit.

CARAMBOL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a celorlalte doua bile (prin care se marcheaza un punct pentru jucator); punct inscris in acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Incurcatura, zapaceala; ciocnire. – Din fr. carambole.

POARCA, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafa. 2. joc de copii, la care unul dintre jucatori, numit porcar, impinge cu un bat spre o groapa o minge, o bila etc., in timp ce ceilalti jucatori incearca sa-i opreasca trecerea; p. ext. minge, bila etc. cu care se joaca ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca.

CARAMBOL ~uri n. 1) (la jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a doua bile straine. 2) fig. fam. Situatie incurcata; neintelegere; incurcatura; zapaceala. /<fr. carambole

CARAMBOL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a celorlalte doua bile (prin care se marcheaza un punct pentru jucator). ♦ Fig. (Fam.) Incurcatura, zapaceala; ciocnire. – Fr. carambole.

BILIARD, biliarde, s. n. joc in care o serie de bile² sunt deplasate pe o masa speciala prin lovirea uneia dintre ele cu tacul. ♦ Masa pe care se practica acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard.

CROCHET n. joc sportiv in aer liber, cu bile de lemn, care, lovite de un ciocan cu coada lunga, trebuie sa treaca prin niste portite instalate pe terenul de joc. /<fr. croquet

biliard (biliarde), s. n. – joc in care o serie de bile sint deplasate pe o masa speciala cu tacul. Fr. billard.

BILIARD, biliarde, s. n. joc in care o serie de bile sunt deplasate prin lovirea uneia dintre ele cu tacul. ♦ Masa speciala pe care se joaca acest joc. [Pr.: -li-ard] – Fr. billard.

bila², bile, s. f. Obiect de forma sferica (de dimensiuni mici), facut din diferite materiale si intrebuintat in diverse scopuri (la unele jocuri de copii, la jocul de popice, la anumite masini etc.). ♦ bila alba (sau neagra) = (intr-un anumit sistem de votare) vot prin care se aproba (sau se respinge) o lege, un guvern etc. ♦ (In trecut, la notarea examenelor din universitati) bila alba = nota „foarte bine”. bila rosie = nota „bine”. bila neagra = nota „insuficient”. – Dupa fr. bille.

arman n., pl. e (turc. pers. harman, arie). Sud. Ingraditura. Arie. Cerc tras de copii cu o varguta pe pamint sau cu creta ori carbune pe un paviment oare-care ca sa joace la arsice, penite, nasturi, petricele ori bile. V. mada.

chioc si (nord) teoc n., pl. uri (cp. cu toc 1). Mold. O gropita de citi-va centimetri facuta in pamint si in care baietii, la jocurile lor, arunca cu pumnu nuci sau bile de ciment. (Dupa cum intra cu sot ori fara sot, cistiga unu sau altu).

bila², bile, s. f. Sfera (de mici dimensiuni) fabricata din diferite materiale si intrebuintata in diverse scopuri (ca rulmenti, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.). ◊ bila alba = expresie a votului pozitiv. bila neagra = expresie a votului negativ. (La notarea raspunsurilor studentilor; in trecut) bila alba = calificativ intre „foarte bine” si „bine”. bila rosie = calificativ intre „bine” si „suficient”. bila neagra = calificativul „insuficient”. – Din fr. bille.

1) achiu n., pl. uri, rar e (fr. acquit, achitare). La biliard, prima bila izbita ca sa se decida care jucator va juca intii: a da achiu (fr. donner l' acquit).

CROCHET s. n. joc sportiv intre doua echipe de cate 1⁸ jucatori, care lovesc niste bile cu un ciocan de lemn, facandu-le sa treaca printr-o serie de mici arcade dispuse dupa un anumit traseu. (< fr. croquet)

RULETA ~e f. 1) Instrument pentru masu-rarea lungimilor, constand dintr-o panglica gradata, care se strange prin rulare intr-o caseta. 2) (in unele jocuri de noroc) Dispozitiv format dintr-un disc rulant, divizat in mai multe compartimente numerotate, si dintr-o bila care se rostogoleste o data cu discul, indicand la oprire numarul castigator. 3) joc de noroc in care se foloseste acest dispozitiv. 4) Instrument format dintr-o rotita de metal cu marginea dintata, folosit la desenarea tiparelor pe stofa sau la taierea aluatului. /<fr. roulette

RULETA, rulete, s. f. 1. Instrument folosit pentru masurarea lungimilor si distantelor, format dintr-o panglica lunga de panza sau de otel impartita in centimetri si care se strange, prin rulare, intr-o caseta cilindrica prin actionarea unei manivele. 2. Instalatie folosita la unele jocuri de noroc, formata dintr-un disc impartit in compartimente numerotate si dintr-o bila care se invarteste o data cu discul, indicand, la oprire, numarul castigator; p. ext. denumire data jocului care se practica la aceasta instalatie. 3. Instrument format dintr-o rotita de metal cu margine dintata, care se foloseste la desenarea tiparelor de stofa, la taierea aluatului etc. – Din fr. roulette.

bila² s.f. Sfera de lemn, de sticla, de metal etc. cu care se joaca popice, biliard, care se foloseste la rulmenti etc. ♦ (Cu complinirea: alba, rosie, neagra etc.) Nota care se dadea in trecut la unele facultati. [< fr. bille].

RULETA s.f. 1. Panglica de panza sau de otel gradata, care se poate infasura pe un ax metalic inauntrul unei cutii plate si care serveste la masurarea distantelor. 2. Obiect folosit in unele jocuri de noroc, format dintr-un disc impartit in compartimente colorate si numerotate si dintr-o bila care se invarteste odata cu discul, indicand la oprire numarul castigator; (p. ext.) jocul insusi. 3. Mic instrument format dintr-o rotita dintata, folosit in croitorie pentru desenarea tiparelor pe stofa, la taierea aluatului etc. 4. Curba descrisa de un punct al unei curbe plane care se rostogoleste fara alunecare pe o alta curba fixa cu care este coplanara. [< fr. roulette].

PURCEA, -ICA, purcele, s. f. 1. Puiul de s*x feminin al scroafei; p. gener. scroafa (tanara). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada (sau de nas) = a se imbata. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucatori impinge cu un baston o minge, o bila, un os etc., in timp ce ceilalti jucatori cauta sa-i impiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care serveste la acest joc. – Lat. porcella.

RULETA s. f. 1. panglica de panza sau de otel gradata, folosita pentru masurarea distantelor, care se poate infasura pe un ax metalic inauntrul unei cutii plate. 2. obiect in unele jocuri de noroc, dintr-un disc impartit in compartimente colorate si numerotate si dintr-o bila care se invarteste o data cu discul, indicand la oprire numarul castigator; (p. ext.) jocul insusi. ♦ ~ ruseasca = joc de noroc cu puternica implicatie psihopatologica, in care partenerii mizeaza pe insasi viata lor, indreptand spre tampla un pistol automat incarcat cu un singur glonte, care are o pozitie necunoscuta. 3. mic instrument dintr-o rotita dintata, in croitorie pentru desenarea tiparelor pe stofa, in bucatarie la taierea aluatului etc. 4. curba descrisa de un punct al unei curbe plane care se rostogoleste fara alunecare pe o alta curba fixa, cu care este coplanara. (< fr. roulette)

POPIC ~ce n. 1) la pl. joc distractiv cu noua piese cilindrice de lemn asezate vertical, care consta in doborarea lor cu ajutorul unei bile de lemn, aruncate pe un jgheab. 2) la sing. Piesa cilindrica de lemn folosita in acest joc. /pop + suf. ~ic

POPIC, popice, s. n. 1. (La pl.) joc distractiv la care se folosesc noua bucati de lemn cilindrice, fasonate la strung si asezate intr-o anumita ordine, jucatorii urmarind sa rastoarne cat mai multe dintre ele de la distanta, cu o bila mare de lemn aruncata pe un jgheab; (si la sg.) fiecare dintre cele noua piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicarie. 2. Piesa mica de lemn folosita ca proptea in constructia tunelurilor. [Var.: (reg.) popica s. f.] – Pop¹ + suf. -ic.

CROCHET s. n. joc sportiv in aer liber in care mai multe persoane lovesc pe rand, cu un ciocan, niste bile de lemn, facandu-le sa treaca, dupa anumite reguli, printr-o serie de portite instalate pe terenul de joc. – Din fr. croquet.

bila² ~e f. 1) Obiect sferic (din metal, lemn, os, sticla, mase plastice etc.) cu diverse intrebuintari (in tehnica, la unele jocuri etc.). 2) (intr-un sistem de vot) Semn prin care se aproba sau se respinge ceea ce a fost pus la vot. ~ alba. ~ neagra. [G.-D. bilei] /<fr. bille

LABIRINT¹ s. n. 1. constructie cu foarte multe incaperi si galerii in care orientarea este dificila. ◊ gradina ornamentala din benzi inguste de arbusti. 2. dalaj meandric in unele catedrale din evul mediu, pe care credinciosii trebuiau sa-l urmeze ca pe un drum de expiere. 3. joc de inteligenta care cere a gasi iesirea dintr-o retea de linii intortocheate. ◊ joc constand dintr-un cub din plastic transparent, din 6⁴ de camarute, la care unii pereti au cate un orificiu ce lasa sa treaca o bila de metal. 4. (fig.) incurcatura, incalceala datorata unor dificultati, unei proceduri. ◊ situatie incurcata, fara iesire. 5. dispozitiv folosit in diverse instalatii pentru a obliga un fluid sa parcurga un drum lung, in scopul de a-i micsora viteza. 6. parte a urechii interne, formata din cavitati sinuoase. (< fr. labyrinthe, lat. labyrinthus)

2) bula f., pl. e (fr. boule, d. lat. bulla, bula, bobita). bila care se invirteste in juru unui disc prevazut cu gauri numeroase si aduce cistig celui ce a pus banii p. acea gaura: a juca la bula.