PUSTNIC, -A, pustnici, -ce, s. m. si f. Calugar izolat de lume, care duce o viata aspra; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoana care duce o viata retrasa si aspra. [Var.: pusnic, -a s. m. si f.] – Din sl. pustynĩniku.

A SE PUSTNICI ma ~esc intranz. 1) A deveni pustnic; a se sihastri; a se schimnici. 2) fig. A trai izolat de lume (ca un pustnic); a se sihastri; a se schimnici. /Din pustnic

SCHIMNIC ~ca ( ~ci, ~ce ) inv. Calugar care traieste intr-un loc izolat de lume, petrecandu-si viata in post si rugaciune; pustnic; sihastru; ascet. /<sl. skiminiku

A SE SCHIMNICI ma ~esc intranz. 1) A deveni schimnic; a se face schimnic; a se pustnici. 2) fig. A trai izolat de lume ca un schimnic; a se pustnici; a se sihastri. /Din schimnic

SIHASTRU ~stri m. 1) Calugar care traieste intr-un loc izolat de lume, petrecandu-si viata in post si rugaciuni; pustnic; schimnic; ascet. 2) fig. Persoana care duce un mod izolat de viata. /<ngr. isihastris

A SE SIHASTRI ma ~esc intranz. 1) A deveni sihastru; a se face sihastru; a se pustnici; a se schimnici. 2) fig. A trai izolat de lume (ca un sihastru). /Din sihastru

STINGHER adj. 1. descompletat, desperecheat, disparat. (Un pantof ~.) 2. pustiu, singur. (A ramas ~ pe lume.) 3. izolat, singur, strain. (Se simtea ~ in locul acela.) 4. stingherit, stanjenit. (Se simtea ~ in casa directorului.)

INSINGURA, insingurez, vb. I. Refl. (Rar) A se izola de lume, de oameni. – In + singur.

INSINGURARE s. f. (Rar) Actiunea de a se insingura si rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. insingura.

INSINGURAT, -A, insingurati, -le, adj. (Rar) izolat de lume, de oameni. – V. insingura.

MIZANTROPIE s. f. Lipsa de incredere, dispret, ura fata de oameni; tendinta morbida de a evita societatea, de a se izola de lume. – Din ngr. misanthropia, fr. misanthropie.

SALBATICIE, salbaticii, s. f. 1. Stare in care se afla animalele salbatice; p. ext. insusire a ceea ce este salbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; fapta de om salbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu salbaticie = fioros, salbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mana omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. izolare de lume, singuratate. ♦ Timiditate, sfiosenie. 5. Prima perioada din istoria societatii primitive, care incepe o data cu constituirea aspectului actual al omului si cu aparitia limbajului articulat. 6. Stare de inapoiere, lipsa de civilizatie; primitivism. ♦ Loc unde nu a patruns civilizatia. [Var.: (pop.) salbatacie s. f.] – Salbatic + suf. -ie.

BLOCADA ~e f. Sistem de masuri (politice, economice, militare), aplicat fata de un stat sau de un oras cu scopul de a-l izola de lumea inconjuratoare, silindu-l sa accepte anumite conditii. /<germ. Blockade

A FERECA ferec tranz. 1) (obiecte) A inveli (partial sau total) cu un metal (pentru a mari rezistenta sau pentru a infrumuseta). 2) (persoane) A pune in fiare, in lanturi; a incatusa; a inlantui. 3) (porti, usi etc.) A inchide trainic (cu zavorul); a zavori. 4) (pietre de moara) A acoperi cu crestaturi; a cresta. 5) (monede) A inzestra cu zimti pe la muchii; a zimtui. 6) fig. A izola de lume (inchizand undeva). /<lat. fabricare

ERMITAJ s.n. (Rar) Pustnicie, sihastrie; (p. ext.) mic palat izolat; loc departat, izolat, retras de lume; pavilion izolat in parcul unui castel. [Var. ermitagiu s.n. / < fr. ermitage].

schimnicire, schimniciri, s.f. (inv.) izolare de lume, pustnicire.

schimnicit², schimnicita, adj. (pop.) care duce o viata de schimnic, retrasa, izolata de lume; pustnicit, sihastrit.

SALBATICIUNE, salbaticiuni, s. f. 1. Animal salbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care traieste izolata, retrasa, departe de oameni si de civilizatie. 2. Loc sau tinut salbatic, pustiu; starea unui tinut salbatic. [Var.: (pop.) salbataciune s. f.] – Salbatic + suf. -iune.

RECLUZIONA vb. refl. a se retrage din lume, a trai izolat. (< recluzi/une/ + -ona)

SENZATIE s. f. 1. reflectare nemijlocita a unor insusiri izolate ale obiectelor si ale fenomenelor lumii materiale ca urmare a actiunii lor asupra organelor de simt; denumire generica pentru diverse forme ale cunoasterii senzoriale. ♦ stare sufleteasca emotiva. ♦ a avea ~ a ca... = a simti, a i se parea ca... 2. impresie puternica provocata de cineva sau de ceva intr-o colectivitate. ♦ eveniment, stire care provoaca o impresie foarte puternica. ♦ de ~ = senzational; a face ~ = a produce o impresie foarte puternica. (< fr. sensation, lat. sensatio)

A SE INFUNDA ma infund intranz. 1) (despre santuri, conducte) A se inchide prin depuneri (de noroi, de nisip); a se astupa. 2) (despre drumuri) A nu mai avea continuare; a fi intrerupt; a se inchide. 3) (despre vehicule, oameni) A intra adanc (in namol, glod, zapada, nisip), fara a putea sa inainteze; a se impotmoli. 4) fig. fam. A se izola intr-un loc ascuns de ochii lumii; a se ingropa. /<lat. infundare

A SE INGROPA ma ingrop intranz. fam. A se izola intr-un loc ascuns de ochii lumii; a se infunda. /in + groapa

nat s. m. – 1. Individ, persoana. – 2. Ruda, rudenie. – Mr. nat „copil”. Lat. nātus „nascut” (Puscariu 1158; Candrea-Dens., 1208; REW 5851), cf. lat. nati „progenituri, urmasi”, in opozitie cu parinti, si prov. nat si nada „fata”. Cf. naste. In Trans., Banat si izolat in Olt. – Der. nata, s. f. (lume). Der. neol. natal, adj., din fr. natal; natalitate, s. f., din fr. natalite; prenatal, adj.

SIHASTRU, -A, sihastri, -stre, s. m. si f. 1. Om care traieste retras de lume in post si rugaciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoana care traieste izolata, retrasa de societate. ♦ Animal salbatic batran care traieste singur. [Var.: sehastru, -a s. m. si f.] – Din ngr. isihastis.

PLURALISM s.n. 1. Conceptie filozofica idealista care neaga unitatea materiala a lumii, sustinand ca tot ceea ce exista consta dintr-o multitudine de entitati izolate, independente una de alta si ireductibile la o baza comuna, unitara. ♦ (P. ext.) Orice conceptie care, intr-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenti, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta unei multiplicitati. 2. Principiu democratic potrivit caruia functionarea democratiei, garantarea drepturilor si libertatilor ar fi conditionata de existenta mai multor forte politico-sociale (partide, sindicate etc.) care sa se interpuna intre individ si stat. [< fr. pluralisme, cf. lat. pluralis – compus din mai multe elemente].

PUSTNIC ~ci m. 1) Calugar care s-a retras intr-un loc ferit de lume ducandu-si viata in post si rugaciuni; sihastru; schimnic; ascet. 2) fig. Persoana care duce o viata izolata si aspra. /<sl. pustyniniku

DOMN ~i m. 1) (folosit ca termen de politete si de adresare, izolat sau inaintea numelui) Persoana de s*x masculin; barbat, mai ales de la oras. 2) (in epoca feudala, in tarile romane; folosit si ca titlu pe langa un nume) Conducator absolut al tarii; domnitor; voda; voievod. 3) Forta supranaturala, considerata creatoare si carmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg; divinitate. ◊ A lasa pe cineva in plata ~ului a lasa pe cineva sa procedeze dupa bunul lui plac. /<lat. dom[i]nus