BIELSKI, Marcin (c. 1495-1575), cronicar polon. Primul istoric polon care si-a scris opera in limba materna. A elaborat o istorie universala, care cuprinde stiri si despre romani. Lucrarea a fost completata si editata, in 1597, de fiul sau, Joachim (1540-1599).

CRONOGRAF¹ ~e n. Scriere cu caracter popular in care se expune istoria universala (pe baza de izvoare istorice, legende religioase, laice, etc.). /<ngr. chronographos

AUBIGNE [obine], Theodore Agrippa d’ (1552-1630), scriitor francez. Autor al virulentului poem satiric „Tragicele”, indreptat impotriva absolutismului monarhic si a bisericii catolice, al unei „Istorii universale” si al unui roman satiric.

BOLOGA, Valeriu Lucian (1892-1971, n. Brasov), medic roman. Prof. univ. la Cluj. Contributii la istoria medicinii romanesti si universale (sub redactia sa au aparut „istoria medicinii universale”, „istoria medicinii romanesti”).

BORGES [borhes], Jorge Luis (1899-1986), poet, prozator si eseist argentinian. Initiator al avangardismului in poezia latino-americana. Versuri „ultraiste” („Poeme”); povestiri fantastice cu sensuri filozofice („istoria universala a infamiei”, „Fictiuni”, „Moartea si busola”); patrunzator critic literar. Eseuri incisive, surprinzatoare si paradoxale („Inchizitii”).

BOSSUET [bosue], Jacques Benigne (1627-1704), scriitor si orator francez. Episcop catolic. Sustinator al politicii lui Ludovic XIV. Opere remarcabile prin arta elocintei, claritate si vigoarea stilului („Cuvintari funebre”, „Discurs asupra istoriei universale”).

CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.

EMINESCIANISM s.n. Fenomenul eminescian, reprezentand un moment distinct al istoriei literare universale, ulterior romantismului, care are la baza idealul unei arte nationale ca expresie a geniului poporului roman. [Pron. -ci-a-. / < eminescian + -ism].

CLASICISM s. n. 1. atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional, elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor, care caracterizeaza cultura antichitatii greco-latine si alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent in arta si literatura europeana din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichitatii greco-latine, prin suprematia principiilor morale, prin triumful ratiunii asupra sentimentelor si fanteziei, prin cultul pentru adevar si natural, prin respectarea stricta a anumitor reguli, prin ordine, echilibru si claritate. 3. perioada in istoria culturii universale si nationale ale carei creatii reprezinta maximum de realizare artistica si modele demne de urmat. (< fr. classicisme)

BODOGAE, Teodor (1911-1994, n. Cetatea de Balta, jud. Alba), teolog roman. Prof. la Institutul Teologic din Sibiu. Studii de istorie bisericeasca universala („Ajutoarele romanesti la manastirile din Sfantul Munte Athos”, „istorie bisericeasca universala”, in colab.). Traduceri.

POPOVICI, Eusebiu (1838-1922, n. Cernauti), teolog roman; preot. M. de onoare al Acad. (1908), prof. la Facultatea de Teologie din Cernauti. Lucrari de istorie bisericeasca („istoria bisericeasca universala si statistica bisericeasca”, „istoria si literatura sistemului teologiei”). Preocupari lingvistice; a intocmit o „Gramatica romaneasca”. Traduceri din latina si germana.

PROTOCRONISM s. n. Curent de idei preocupat sa puna in valoare elementele de prioritate in afirmarea unei idei, a unei teme etc. in istoria culturii (la nivel universal). – Proto- + [sin]cronism.

ALPATOV, Mihail Vladimirovici (1902-1986), istoric de arta rus. Prof. univ. la Moscova. Lucrari privind arta rusa si cea universala („Arta italiana in timpul lui Dante si Giotto”, „istoria artei medievale ruse”, „Andrei Rubliov”).

ANALELE ACADEMIEI ROMANE, publicatie anuala a Academiei Romane in care sint consemnate aspectele cu caracter general, stiintific, organizatoric si administrativ: adunarile generale, alegerile de noi membri, membrii decedati, structura si componenta Academiei si a conducerii sale, manifestarile stiintifice organizate de sectiile, filialele, comisiile si institutele de cercetare ale Academiei, acordarea premiilor anuale, discursurile de receptie, sarbatoriri, aniversari si comemorari ale unor personalitati si evenimente importante din istoria poporului roman, a stiintei si culturii romanesti si universale. Au aparut incepind cu anul 1869, tomul I cuprinzind sesiunile anilor 1867, 1868 si 1869, in mai multe serii: 1869-1878, 1879-1921, 1921-1946, 1948-1986; volumele pe anii 1946-1948 si 1987-1989 se afla in curs de elaborare si publicare. Pentru perioada 1878-1920 exista un indice bibliografic de nume si materii. Cu anul 1990 incepe editarea unei noi serii a A.

EMINESCIANISM s. n. moment distinct al istoriei literare, marcat de Mihai Eminescu, expresie a geniului poporului roman, spirit enciclopedic, universal, care, prin originalitate, prin simtul absolut al limbii si al muzicalitatii poetice, a dat o maxima stralucire romantismului romanesc. ◊ tendinta de a prelua si cultiva teme si motive eminesciene. (< eminescian + -ism)

universal ~a (~i, ~e) 1) Care tine de univers; propriu universului. Gravitatie ~a. 2) Care caracterizeaza lumea intreaga; caracteristic pentru intreg globul pamantesc. istorie ~a. 3) Care are cunostinte din toate domeniile; cu cultura vasta; enciclopedic. 4) Care se refera la o totalitate de obiecte sau fiinte; caracteristic pentru o anumita clasa de obiecte sau fiinte. Remediu ~. Principiu ~. 5) (despre masini, unelte, aparate) Care poate exercita mai multe operatii; bun pentru executarea mai multor operatii. /<fr. universal, lat. universalis