ADAMESCU, Gheorghe (1869-1942, n. Bucuresti), istoric literar si bibliogra roman. M. coresp. al Acad. (1921). Op. pr.: „Istoria literaturii romane”, „Contributiune la bibliografia romaneasca”. A colaborat cu I.A. Candrea la „Dictionarul enciclopedic ilustrat <Cartea Romaneasca>”, elaborind partea istorico-geografica. Autor de manuale scolare.

BALDENSPERGER [baldẽsperie], Fernand (pseud. lui Fernand Baldenne) (1871-1958), critic si istoric literar francez. A intemeiat, impreuna cu P. Hazard, „Revue de litterature comparee”. Teoretician al literaturii comparate („Literatura. Creatie, succes, durata”).

BALOGH [bɔlog], Edgar (n. 1906, Timisoara), istoric literar si publicist maghiar din Romania. Animator al vietii culturale. Studii literare, de istorie, traduceri.

BEDIER [bedie], Joseph (1864-1938), istoric literar francez. Studii si editii critice privind literatura medievala („Tristan si Isolda”, „Chanson de Roland”). O „Istorie a literaturii franceze”, in colab. cu P. Hazard. M. de onoare al Acad. Romane (1919).

BITAY [bitɔi], Arpad (1896-1937), istoric literar maghiar din Transilvania. Traduceri din poeti romani, o istorie a literaturii romane in limba maghiara si o istorie a literaturii maghiare in limba romana.

BOGDAN-DUICA, Gheorghe (1866-1934, n. Brasov), istoric literar roman. Frate cu I. Bogdan. Acad. (1919), prof. univ. la Cluj. Studii de istorie culturala si literara (despre Simion Barnutiu, Ion Ionescu de la Brad, Vasile Alecsandri, Ioan Barac), cercetari de literatura comparata si o sinteza de istorie literara („Istoria literaturii romane moderne. Intii poeti munteni”).

BOTEZ, Octav (1884-1943, n. Iasi), critic si istoric literar roman. Frate cu Jean Bart. Prof. univ. la Iasi. A facut parte din cercul „Vietii romanesti”. Studii, analize si eseuri critice („Pe marginea cartilor”, „Alexandru Xenopol, teoretician si filozof al istoriei”, „Figuri si note istorico-literare”).

BREAZU, Ion (1901-1958, n. Mihalt, jud. Alba), istoric literar roman. Prof. univ. la Cluj. Cercetari privind fenomenul literar regional („Literatura Transilvaniei”, „Contributii la istoria teatrului romanesc din Transilvania”), relatiile culturale si politice franco-romane („Edgar Quinet et les Roumains”, „Michelet si romanii”), studii de literatura comparata.

BRUNETIERE [brunetier], Ferdinand (1849-1906), critic si istoric literar francez. Adept al pozitivismului. A aplicat dogmatic darvinismul la evolutia genurilor literare („Studii critice asupra istoriei literaturii franceze”, „Evolutia genurilor in istoria literaturii”).

BUCUR, Marin (n. 1929, Podul Rizii, jud. Dimbovita), istoric literar roman. Monografii („Ov. Densusianu”, „C.A. Rosetti”), editari de documente, restituiri eminesciene si caragialiene; versuri („La apa Vavilonului”). Editor al „Caietelor Eminescu”.

CARACOSTEA 1. Dumitru C. (1879-1964, n. Slatina), critic, istoric literar si folclorist roman. Acad. (1938), prof. univ. la Bucuresti. A utilizat metoda comparativa, formulind teoria expresivitatii limbii si conceptul creativitatii artistice („Creativitatea eminesciana”, „Expresivitatea limbii romane”). Intemeietorul scolii istorico-geografice in folcloristica romaneasca („Poezia traditionala romana”). 2. Andrei C. (n. 1908, Bucuresti), inginer constructor roman. Fiul lui C. (1). Prof. univ. la Bucuresti. Studii si lucrari in domeniul rezistentei materialelor si al calculului constructiilor. A introdus sudura si placile ortotrope la podurile Ciineni (1963) si Giurgeni-Vadul Oii (1970).

CARDAS, Gheorghe (1899-1983, n. Draguseni, jud. Suceava), istoric literar si bibliograf roman. Autor al unui „Tratat de bibliografie” si al unei „Istorii a literaturii romanesti. De la origini pina in zilele noastre”; „Studii si documente literare” (vol. I impreuna cu I.E. Toroutiu).

CARTOJAN, Nicolae (1883-1944, n. Calugareni, jud. Giurgiu), istoric literar roman. Acad. (1941), prof. univ. cu Bucuresti. Studii si cercetari fundamentale asupra literaturii romane vechi („Cartile populare in literatura romaneasca”, „Istoria literaturii romane vechi”). A fondat si condus publicatia Cercetari literare.

CALINESCU, George (1899-1965, n. Bucuresti), critic, istoric literar, scriitor si publicist roman. Acad. (1948), prof. univ. la Iasi si la Bucuresti. Intre 1933 si 1934 a facut parte din comitetul de conducere al „Vietii Romanesti”. A condus saptaminalele de critica si de informatie literara „Jurnalul literar” si „Lumea” si ziarele „Tribuna poporului”, „Natiunea”. Directorul institutului de Istorie Literara si Folclor al Academiei (1949-1965). Personalitate multilaterala, de orientare clasicizanta, spirit de o neobisnuita mobilitate intelectuala, a consacrat studii fundamentale unor mari scriitori romani („Viata lui M. Eminescu”, „Opera lui Mihai Eminescu”, „Ion Creanga, viata si opera” s.a.). Lucrarea monumentala „Istoria literaturii romane de la origini pina in prezent”, releva etapele si directiile specifice ale evolutiei fenomenului literar romanesc, integrate in contextul universal, cu excelente caracterizari de autori si opere. „Principii de estetica” sintetizeaza opiniiile sale teoretice. „Impresii asupra literaturii spaniole” schiteaza un tablou al culturii hispanice, iar culegerea (postuma) „Scriitori straini” reuneste studii si eseuri privind literatura universala. Prin C. limbajul criticii si istoriei literare cunoaste o substantiala improspatare. Ca prozator se afirma cu romanul liric „Cartea nuntii”, dar mai ales cu „Enigma Otiliei”, naratiune de tip balzacian despre mediul mic-burghez bucurestean de la inceputul secolului, „Bietul Ioanide” si „Scrinul negru” urmaresc drumul artisitului de geniu de la apolitism la atitudinea civica angajata. A mai scris versuri („Poezii”, „Lauda lucrurilor”), teatru („Sun, mit mongol”), note de calatorie, schite de observatie socio-morala si civica („Cronica mizantropului”, „Cronica optimistului”).

CERNY [cerni], Vaclav (1905-1987), critic si istoric literar ceh. Studii de literatura comparata („Eseu asupra titanismului in poezia romantica occidentala intre 1815 si 1850”), monografii, eseuri pe teme literare si culturale de actualitate.

CHITIMIA, I.C. (1908-1996, n. sat Albulesti, jud. Mehedinti), istoric literar si folclorist roman. Studii de slavistica literara, de literatura romana veche („Probleme de baza ale literaturii romane vechi”) si de folcloristica („Folcloristi si folcloristica romaneasca”).

CIBOTARU 1. Simion C. (1929-1984, n. Cobilca, Basarabia), critic si istoric literar roman. Acad. (1981). Contributii la valorificarea literaturii basarabene, monografii („Emilian Bucov”), culegeri de articole („Mesajul social al literaturii”). 2. Arhip C. (n. 1935, Cobilca, Basarabia), scriitor roman. Var cu C. (1). Versuri romantice si simbolico-metaforice, de lauda a constiintei civice; un roman-foileton satiric („Umbra comorilor”); comedii („Sase de toba”). Traduceri.

CIMPOI, Mihai (n. 1942, Larga, Basarabia), critic si istoric literar roman. Studii si analize critice consacrate literaturii clasice si contemporane („Alte disocieri”, „Cicatricea lui Ulise”), un original eseu despre poetica lui Mihai Eminescu („Narcis si Hyperion”). M. de onoare al Acad. Romane (1991).

CIOBANU, Stefan C. (1883-1950, n. Talmaz, Tighina), istoric literar roman. Acad. (1918), prof. univ. la Chisinau si Bucuresti. Studii si cercetari asupra literaturii romane („Istoria literaturii romane vechi”), a raporturilor culturale romano-slave si a inceputurilor scrisului romanesc.

CIOCULESCU, Serban (1902-1988, n. Bucuresti), critic si istoric literar. Acad. (1974). prof. univ. la Bucuresti. Articole si cronici literare animate de credinta in rationalitatea actului critic si relevanta exegezei filologice („Aspecte literare contemporane”, „Itinerar Critic”, „Tudor Arghezi”), studii despre inceputurile literaturii artistice („Istoria literaturii romane moderne”, in colab. cu T. Vianu si Vl. Streinu). Editor si comentator al lui I.L. Cragiale („Caragialiana”). Memorialistica („Amintiri”).

CIOPRAGA, Constantin (1916-2009, n. Pascani), istoric literar roman. Prof. univ. la Iasi. Monografii („M. Sadoveanu”, „Hortensia Papadat-Bengescu”). Sinteze („Literatura romana intre 1900 si 1918”, „Personalitatea literaturii romane”). Studii si articole („Propilee”).

CIORANESCU 1. Nicolae C. (1903-1957, n. Bucuresti), matematician roman. Prof. univ. la Bucuresti. Lucrari de analiza matematica, algebra si mecanica generala. 2. Ion C. (1905-1926, n. Moroeni, jud. Dimbovita), poet roman. Frate cu C. (1). Versuri de o sensibilitate maladiva („Vestiri”). Traduceri. 3. Ecaterina C.-Nenitescu (1909-2000, n. Bucuresti), chimista romana. Sora cu C. (1). Acad. (1974), prof. univ. la Bucuresti. Lucrari in domeniul chimiei organice si farmaceutice („Medicamentele de sinteza”). 4. Alexandru C. (1911-1999, n. Moroeni), istoric literar roman. Stabilit in ins. Tenerife (Canare). Prof. univ. la Lyon, Bordeaux, Londra, Bologna, La Laguna. Studii comparatiste („Teatrul romanesc in versuri si izvoarele lui”, „Estudios de literatura espanola y comparada”, „Principios de literatura comparada”, „Barocul sau descoperirea dramei”). Versuri („Atlantic”, „Biografie pentru rindunele”), un roman („Cutitul verde”), piese de teatru („Don Carlos de Viana”). Lucrari lexicografice („Diccionario etimologico rumano”); o monumentala bibliografie a literaturii franceze din sec. 16-18. M. de onoare al Acad. (1991).

CONSTANTINESCU, Pompiliu (1901-1946, n. Bucuresti), critic si istoric literar roman. Critica foiletonista si analize dedicate fenomenului literar interbelic („Opere si autori”, „Figuri literare”, „Critice”). Monografii („Tudor Arghezi”).

CORBU, Haralambie (n. 1930, Dubasarii Vechi), critic si istoric literar roman. Acad. (1986). Lucrari de valorificare a literaturii clasice („Dramaturgia lui Alecsandri”), cercetari si studii privind inceputurile literaturii moderne si aspecte ale limbii literare, in sincronie cu fenomenul cultural european („Interpretari”, „Creionari”).

DAICHES [deiʃiz], David (1912-2005), critic si istoric literar englez. Monografii si studii de referinta consacrate literaturii contemporane („Noi valori literare“, „Romanul si lumea moderna“, „Epoca contemporana in literatura britanica“) si opera de sinteza „Istoria critica a literaturii engleze“, apreciata pentru subtilitatea demersului critic.

CORNEA, Paul (n. 1924, Bucuresti), istoric literar roman. Prof. univ. la Bucuresti. Cercetari privind inceputurile literaturii romane moderne („De la Alexandrescu la Eminescu”, „Originile romantismului romanesc”); studii si eseuri de teoria si sociologia literaturii („Regula jocului”, „Introducere in teoria lecturii”, „Aproapele si departele”).

CSEHI [tʃæhi], Gyula (1910-1976, n. Satu Mare), istoric literar maghiar din Romania. Prof. univ. la Cluj. Studii comparatiste („Clio si Caliope, sau raportul dintre dintre istorie si literatura”; „De la iluminism la iluminism”).

REGMAN, Cornel (1919-1999, n. Danes, jud. Mures), critic si istoric literar roman. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu. Cronici si medalioane literare („Carti, autori, tendinte”, „Cica niste cronicari...”, „Nuvela si povestirea romaneasca in deceniul 8”, „Noi explorari critice”).

SANDULESCU Al[lexandru] (n. 1929, Plesesti, jud. Buzau), istoric literar. Monografii despre G. Toparceanu, B. Delavrancea, D. Zamfirescu, preocupari speciale pentru memorialistica si corespondenta clasica („Literatura epistolara”), studii despre scriitori clasici si moderni („Constelatii literare”); memorialistica („Operatie pe cord deschis”).

ORTIZ, Ramiro (1879-1947), istoric literar italian. Prof. la facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti. Studii de italienistica si comparatiste („Fortuna labilis – istoria unui motiv medieval”, „Capodoperele liricii italiene”, „Literatura romana”). M. de onoare al Cad. Romane (1934).

POPOVICI, Dumitru (1902-1952, n. Daneasa, jud. Olt), istoric literar roman. Prof. univ. la Cluj. Cercetari comparatiste consacrate unor epoci literare („La litterature roumaine a l’epoque des lumieres”, „Romantismul romanesc”) sau unor scriitori reprezentativi („Ideologia literara a lui I. Heliade Radulescu”, „Poezia lui Mihai Eminescu”). Editii critice.

COMENTARIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (in spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentand o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., facuta adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium.

COMENTATOR, -OARE, comentatori, -oare s. m. si f. Persoana care interpreteaza o opera literara, istorica etc., autor de comentarii. ♦ Persoana care comenteaza desfasurarea unui eveniment, a unei intreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris.

COMENTA, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observatii asupra unei intamplari, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lamuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.

COMENTATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Autor de comentarii literare, istorice sau juridice. 2) Persoana care comenteaza stiri de actualitati (la radio, la televiziune, in presa). /<fr. commentateur, lat. commentator, ~oris

COMENTARIU s.n. 1. Apreciere critica a unei probleme, a unui eveniment etc.; explicare, explicatie. ♦ (Peior.) Interpretare rauvoitoare a faptelor, a spuselor cuiva. 2. Interpretare a unei opere literare, istorice etc. [Pron. -riu., pl. -ii. / cf. fr. commentaire, lat. commentarium].

COMENTA vb. I. tr. 1. A interpreta, a face observatii (pe marginea unei intamplari, a unei chestiuni etc.). ♦ (Peior.) A discuta, a interpreta cu rautate faptele sau spusele cuiva. 2. A analiza, a explica critic (o opera literara, istorica etc.) [< fr. commenter, cf. lat. commentari].

COMENTATOR, -OARE s.m. si f. Cel care interpreteaza o situatie, un eveniment, o opera literara, istorica etc.; autor al unor comentarii. [Cf. fr. commentateur, lat. commentator].

COMENTA vb. tr. 1. a interpreta (pe marginea unei intamplari, a unei chestiuni etc.). ◊ (peior.) a discuta, a interpreta cu rautate faptele sau spusele cuiva. 2. a analiza, a explica critic (o opera literara, istorica etc.). (< fr. commenter, lat. commentari)

COMENTARIU s. n. 1. apreciere critica a unei probleme, a unui eveniment etc.; analiza, explicare. ◊ (peior.) interpretare rauvoitoare a faptelor sau a spuselor cuiva. 2. interpretare a unei opere literare, istorice etc. ◊ (pl.) memorii istorice. 3. (inform.) text explicativ care insoteste un program pentru a-l face mai clar, dar fara influenta asupra algoritmului. (< fr. commentaire, lat. commentarius)

COMENTATOR, -OARE s. m. f. cel care interpreteaza o situatie, un eveniment, o opera literara, istorica etc. ◊ (spec.) ziarist care comenteaza stiri de actualitate. (< fr. commentateur, lat. commentator)

TALMUD, talmuduri, s. n. Carte religioasa la evrei, care contine un comentariu si o dezvoltare dogmatica a Vechiului testament sub raport religios, legislativ, literar si istoric. – Din fr. Talmud.

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane; epistola, ravas. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o banca cere altui bancher sau altei banci sa puna la dispozitia purtatorului o suma de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondenta avand valoare literara sau istorica. ♦ (La pl.) Opera literara in proza scrisa sub forma de corespondenta. 2. (Inv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Inv.) Hartie scrisa, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atesta calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat in relatiile cu un alt stat. Scrisoare de trasura = act care contine conditiile intervenite intre cel care expediaza o marfa si cel care o transporta (serviciul de coletarie, posta etc.); fraht. 5. (Inv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

TALMUD s.n. Carte care contine interpretarea scolastica a Vechiului Testament, sub raport religios, legislativ, literar si istoric, in spiritul preceptelor religiei mozaice. [Cf. fr. Talmud, ebr. talmud – invatatura].

TALMUD s. n. carte care contine interpretarea scolastica a Vechiului Testament sub raport religios, legislativ, literar si istoric, in spiritul preceptelor religiei mozaice. (< fr. Talmud)

DACOROMANIA 1. Revista de lingvistica, filologie si istorie literara, aparuta la Cluj, in perioada 1921—1948, sub conducerea lui Sextil Puscariu, ca buletin al Muzeului Limbii Romane. In cele 11 vol. editate se regasesc studii de istorie a limbii romane, de lexicologie, fonetica, gramatica, dialectologie, lingvistica generala, istorie literara etc., precum si o bogata bibliografie a publicatiilor din aceste domenii, aparute in tara si peste hotare. Din 1994, apare din nou, la Cluj-Napoca, sub egida Institutului de Lingvistica si Teorie literara „Sextil Puscariu“. 2. Revista de studii literare si istorice aparuta in 1973-1993 la Freiburg (Germania).

NEAGOE BASARAB, domn al Tarii Romanesti (1512-1521). Descendent din boierii Craiovesti, domnia sa a marcat apogeul puterii acestei familii. Pe plan intern, a dus o politica de intarire a autoritatii centrale. S-a aflat in bune relatii cu Ungaria, Polonia si Venetia, bucurandu-se in acelasi timp de increderea turcilor. Preocupat de dezvoltarea culturii, in timpul lui s-a tiparit la Targoviste „Evangheliarul” (1512), au fost reconstruite manastirile Snagov, Tismana, Cozia, biserica vechii mitropolii din Targoviste si s-a construit biserica din Scheii Brasovului si biserica manastirii Curtea de Arges. Autor al Invataturilor lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, opera de mare valoare literara si istorica, reprezentativa pentru umanismul sud-est european.

RODRIGUES, João (c. 1561-1633), calugar iezuit portughez. Interpret si agent comercial al shogunilor Toyotomi Hideyoshi si Tokugawa Ieyasu, cunoscut pentru celebra „Arte da Lingoa de Iapam”, care cuprinde nu numai reguli de gramatica japoneza, ci si pertinente comentarii istorice si literare.

ANGHELESCU, Mircea (n. 1941, Bucuresti), istoric si critic literar. Studii consacrate fenomenului cultural romanesc, unele din perspectiva comparatista („Literatura romana si Orientul”, „Preromantismul romanesc”); monografii („Petre Ispirescu”, „Ion Heliade Radulescu”); editor.

NEPOS, Cornelius (c. 100- c. 24 i. Hr.), scriitor latin. A scris biografiile unor oameni de seama din Antichitate (De viris illustribus, din care s-au pastrat doar 22 de biografii), prin care a impus biografia si rezumatul istoric ca specii literare autonome.

CROCE, Benedetto (1866-1952), filozof neohegelian, istoric, estetician, critic literar si om politic liberal italian. Prof. univ. la Napoli. Participant la miscarea antifascista si de eliberare nationala. Creator al unui sistem de „Filozofia spiritului”, C. este cunoscut mai cu seama datorita „Esteticii” sale, conceputa ca „stiinta a expresiei si lingvistica generala”. A acordat intuitiei un rol esential in procesul creatiei artistice. Critic al intuitionismului irationalist, al pozitivismului si al curentelor moderniste in arta. M. de onoare al Acad. Romane (1921).

RAPEANU, Valeriu (n. 1931, Ploiestiori, jud. Prahova), istoric si critic literar roman. Prof. univ. la Bucuresti. Director al Editurii „Mihai Eminescu” (1972-1990). Monografii („George Mihail Zamfirescu”, „Vlahuta si epoca sa”, „I.G. Duca”, „George Enescu”). Studii si eseuri pe teme diverse („Cultura si istorie”, „Memoria si fetele timpului”); eseuri critice („N. Iorga”, „Gh. I. Bratianu”); editii (Vlahuta, Iorga).

EXEGEZA, exegeze, s. f. Interpretare, comentare, explicare istorica si filologica a unui text literar, religios, juridic. – Din fr. exegese.

EVENIMENT ~e n. 1) Intamplare importanta in viata sociala ori particulara; fapt remarcabil. ~ istoric. 2) Intamplare dramatica intr-o opera literara. /<fr. evenement

CIPARIU, Timotei (1805-1887, n. sat Panade, jud. Alba), filolof si lingvist roman. Acad. (1866). Participant la Revolutia de la 1848-1849 din Transilvania. Directorul gimnaziului din Blaj (1854-1875). Unul dintre presedintii ASTREI. Reprezentant al curentului latinist. A editat prima culegere de texte vechi romanesti („Crestomatie sau analecte literare”) si a pus bazele gramatice istorice a limbii romane („Elemente de limba romana dupa dialecte si monumente vechi”). A reusit sa impuna in cadrul Academiei Romane ortografia etimologica. A publicat o gramatica a limbii romane. Versuri, note de calatorie, o antologie de texte din sec. 16-18.

KARAMZIN, Nikolai Mihailovici (1766-1826), scriitor si istoric rus. Unul dintre creatori limbii literare ruse. Memorialistica („Scrisorile unui calator rus”) si nuvele sentimentale („Sarmana Liza”); opera istorica de viziune romantica („Istoria statului rus”, 12 vol.).

PAVLOVIC, Miodrag (n. 1928), scriitor sarb. Opera lirica („Octave”, „Laptele originilor”, „Mama Scitie”) si romanesca („Podul fara rau”) de inspiratie intelectualista, vizand sensuri istorice si mitologice. Eseuri si antologii literare („Termenii poeziei”, „Antologia poeziei sarbe”, „Antologia poeziei engleze”, in colab.).

LOCALIZAT, -A, localizati, -te, adj. 1. Care este fixat intr-un anumit loc, limitat pe un anumit spatiu. ♦ Care este determinat in spatiu sau in timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la conditiile istorice, culturale, sociale ale unei tari. – V. localiza.

SAMANATORISM s.n. Curent ideologic-literar initiat la inceputul sec. XX, in Romania, de revista „Samanatorul”, care acuza starile sociale existente, opunand orasului „viciat” de civilizatie imaginea idilica a satului patriarhal, considerand taranimea ca depozitara exclusiva a valorilor nationale si cultivand o literatura de inspiratie rurala si istorica. [Var. semanatorism s.n. / < Samanatorul – revista literara + -ism].

COTEANU, Ion (1920-1997, n. Bucuresti), lingvist roman. Acad. (1974), prof. univ. la Bucuresti. Specialist in lexicologie, stilistica („Stilistica functionala a limbii romane”), dialectologie, limba literara („Romana literara si problemele ei principale”) si gramatica istorica („Morfologia numelui in proto-romana [romana comuna]”). Redactor responsabil la „Dictionarul limbii romane” – serie noua.

BIOGRAFIE (‹ fr. {i}) s. f. 1. Scriere care expune (comenteaza si analizeaza) in scopuri documentare, istorice, portretistice, viata unor persoane. ♦ B. romantata = povestirea literara sau literaturizata a vietii unei persoane celebre. ♦ B. sociala = metoda de (auto)inregistrare a experientei de viata a indivizilor utilizata in sutdierea unor fenomene psiho-sociale, precum adaptarea si integrarea social-culturala, in vederea prezentarii cit mai veridice a vietii acestora in conditiile social-economice concrete. 2. Viata unei persoane; totalitatea evenimentelor existentei sale.

POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem in proza = specie a prozei literare apartinand genului liric, cultivata din a doua jumatate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatica in versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mica piesa muzicala instrumentala, vocala sau vocal-simfonica de constructie libera, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare ampla pentru orchestra, avand de obicei un continut programatic. [Var.: poema s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema.

LOCALIZA, localizez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) limita, a (se) restrange la un anumit spatiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina in spatiu sau in timp un fapt, o actiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la conditiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.

ISTORIOGRAFIE s.f. Disciplina care studiaza scrierile istoriografice; stiinta istoriei (2) [in DN]; (p. ext.) totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumita tara sau dintr-o anumita epoca. ◊ Istoriografie literara = totalitatea lucrarilor stiintifice avand ca obiect studiul istoriei unei literaturi. [Pron. -ri-o-. / < fr. historiographie].

SAMANATORISM (SEMANATORISM) (‹ „Samanatorul”) s. n. Curent social, cultural si literar aparut in Romania in primul deceniu al sec. 20, numit astfel dupa titlul revistei „Samanatorul”, avandu-l ca principal ideolog si promotor pe N. Iorga. Vazand in taranime depozitara exclusiva a valorilor nationale, idealizand satul patriarhal in opozitie cu orasu, „viciat” de civilizatie, si elogiind boierimea autohtona, s. considera posibila refacerea comunitatii nationale printr-o cultura unica (atat pentru paturile de sus cat si pentru taranime). Un merit al s. este pregatirea culturala si morala a Marii Uniri din 1918. Pe plan literar, s. a incercat ca continue ideile „Daciei literare”, promovand o literatura pentru popor si cultivand inspiratia din trecutul istoric si din folclor. Datorita insa confuziei intre estetic si etic, s. nu s-a impus ca un curent literar, literatura strict samanatorista fiind lipsita de valoare, cu un pronuntat caracter tezist.

ALONSO, Damaso (1898-1990), poet, critic literar si filolog spaniol. Versuri animate de o profunda neliniste existentiala („Fii miniei”). istoric al poeziei spaniole („Limba poetica a lui Gongora”, „Poezia spaniola”).

CICLU¹ s. n. 1. succesiune, sir de fenomene, de stari, de manifestari care se produc in cadrul unui proces repetabil totdeauna in aceeasi ordine. ♦ teoria ~ ului istoric = teorie care sustine ca procesul istoric se desfasoara in cerc inchis, printr-o „vesnica intoarcere”. ◊ serie, numar de luni, ani etc. dupa care se reproduc constant anumite fenomene. ◊ serie de productii literare, muzicale, de opere stiintifice etc. avand o tema comuna. 2. lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. ansamblu de valori succesive luate de o marime periodica in timpul unei perioade. ♦ ~ pe secunda = hert; ~ de productie = perioada in decursul careia obiectele muncii trec prin toate fazele procesului de productie, pana la stadiul de produs finit; (agr.) perioada de la pregatirea terenului pana la recoltarea, livrarea sau depozitarea productiei. (< fr. cycle, lat. cyclus)

BOLINTINEANU, Dimitrie (1819-1872, n. Bolintin-Vale), scriitor si publicist roman. Participant la Revolutia de la 1848, ministru de externe in timpul domniei lui Al.I. Cuza. Membru al „Asociatiei literare” si al societatii revolutionare secrete „Fratia”. A condus ziarul „Popolul suveran”. Lirica romantica sententioasa, celebrind libertatea si patriotismul. A cultivat meditatia, balada fantastica („Dochia”), poemul epic byronian („Conrad”), satira politica, legenda istorica („Legende sau basme nationale in versuri”), evocarea exotica a peisajului oriental („Florile Bosforului”). Romane de moravuri („Manoil”, „Elena”). Insemnari de calatorie, vieti romantate.

UTOPIE s.f. 1. Opera literara, filozofica sau politica in care se imagineaza o lume ideala. 2. Proiect irealizabil; dorinta irealizabila; fantezie, himera, vis. 3. Conceptie politica sau sociala generoasa, progresista, dar irealizabila pentru ca nu tine seama de conditiile istorice-concrete date si de legile obiective ale dezvoltarii societatii. [Gen. -iei. / < fr. utopie, lat. utopia, cf. Utopia – titlul operei principale a lui Thomas Morus < gr. ou topos – loc care nu exista].

SAMANATORISM s. n. curent ideologic-literar la inceputul sec. XX, in Romania, care acuza starile sociale existente, opunand orasului „viciat” de civilizatie, imaginea idilica a satului patriarhal, considerand taranimea ca depozitara exclusiva a valorilor nationale si cultivand o literatura de inspiratie rurala si istorica. (< „Samanator/ul/”, -ism)

SAMANATORUL, saptamanal literar, aparut la Bucuresti (2 dec. 1901-27 iun. 1910). La conducerea revistei s-au aflat succesiv: Al. Vlahuta, G. Cosbuc, I. Chendi, St. O. Iosif, N. Iorga, M. Sadoveanu, A.C. Popovici s.a. Revista a promovat o literatura de inspiratie rurala si istorica, legata de traditie. Colaboratori: I. Slavici, G. Murnu, I. Minulescu, I. Agarbiceanu, E. Garleanu, O. Goga s.a. V. samanatorism.

DESCRIPTIVISM s.n. 1. Manierism literar care acorda o importanta exagerata amanuntelor descriptive, nesugestive. ♦ Sistem de critica literara care, in loc de a se pronunta asupra semnificatiilor si valorii operelor, se margineste la o descriere a acestora. 2. Scoala lingvistica care foloseste metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal si fiziologic, fara cercetarea dezvoltarii lor istorice. [< descriptiv + -ism].

SAMANATORISM s. n. Curent literar initiat la inceputul secolului XX, in Romania, de revista „Samanatorul”, care acuza starile sociale existente, opunand orasului „viciat” de civilizatie imaginea idilica a satului patriarhal, considerand taranimea ca depozitara exclusiva a valorilor nationale si cultivand o literatura de inspiratie rurala si istorica. [Var.: semanatorism s. n.] – „Samanatorul” (n. pr.) + suf. -ism.

PAYRO, Roberto Jorge (1867-1928), scriitor argentinian. Romane de inspiratie istorica („Falsul inca”, „Capitanul Vergara”), picaresca („Aventurile hazlii ale nepotului lui Juan Moreira”, „Castoria lui Laucha”) si nuvele naturaliste („Povestiri noi din Pago Chico”) cu pertinente observatii asupra societatii argentiniene. Piese de teatru („Cantec tragic”, „Marco Severi”). A intemeiat mai multe publicatii literare.

DESCRIPTIVISM s. n. 1. manierism literar care acorda o importanta exagerata amanuntelor descriptive, nesugestive. ◊ sistem de critica literara care, in loc de a se pronunta asupra semnificatiilor si valorii operelor, se margineste la o descriere a acestora. 2. curent in structuralismul lingvistic american care foloseste metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal si fiziologic, fara cercetarea dezvoltarii lor istorice. (< descriptiv + -ism)

COSBUC, George (1866-1918, n. Hordou, azi Cosbuc, jud. Bistrita-Nasaud), poet roman. Acad. (1916). Redactor la „Tribuna” din Sibiu. Stabilit apoi la Bucuresti (1889), unde a intemeiat si a condus in colaborare diverse publicatii („Vatra”, „Semanatorul”, „Viata literara”). Opera sa, de factura neoclasica si si folclorica („Balade si idile”, „Fire de tort”), remarcabila prin varietatea prozodica si muzicalitatea versului, releva aspecte ale universului rural, evoca momente capitale ale existentei („Nunta Zamfirei”, „Moartea lui Fulger”) sau instantanee ale Razboiului de Independenta („Cintece de vitejie”). Pasteluri, balade de inspiratie istorica, parodii („Un piparus modern”), versuri pentru copii. Traduceri din Dante („Divina comedie”), Homer („Odiseea”), Vergiliu („Eneida”), Kalidasa („Sakuntala”).