BRANDYS [brandis], Kazimierz (1916-2000), prozator polonez. Romane realiste inspirate din istoria contemporana a Poloniei („Orasul neinvins”, tetralogia „Intre razboaie”, „Cetatenii”). Proza eseistica („Carticica”).

BUZATU, Gheorghe (n. 1939, Sihlea, jud. Vrancea), istoric roman. Contributii privind istoria contemporana („Romania si trusturile petroliere internationale pina la 1929”, „Din istoria secreta a celui de-al doilea razboi mondial”).

CIOBANU, Ion (1927-2001, sat Budai, Telenesti, Basarabia), scriitor roman. Romane sociale, cu puternice accente etno-folclorice („Codri”) sau inspirate din istoria contemporana a satului (trilogia: „Podurile”, „Cucoara”, „Podgorenii”), in care analiza psihologica e dublata de lirism. Nuvele („Voci pe oglinda apei”), schite, evocari si medalioane literare („Modelari artistice”).

contemporan, -a adj. si s. (fr. contemporain, d. lat. con-temporaneus [si contemporalis]; it. contemporaneo. V. extemporal). Care e din acelasi timp: Hanibal si Scipione erau contemporani. Actual, din timpu nostru: istoria contemporana, contemporanii. – Fals contimporan.

BARSANESCU, Stefan S. (1895-1984, Viperesti, jud. Buzau), pedagog roman. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la Iasi. Lucrari de pedagogie a culturii si de istorie a pedagogiei romanesti („Unitatea pedagogiei contemporane ca stiinta”, „istoria pedagogiei romanesti”, „Pagini nescrise din istoria culturii romanesti”).

BOBOC, Alexandru (n. 1930, Dumbrava, jud. Mehedinti), filozof roman. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la Bucuresti. Preocupat de filozofia culturii si filozofia limbajului („Confruntari de idei in filozofia contemporana”). Monografii de istorie a filosofiei („Kant si neokantianismul”).

CRONICA s. f. 1. scriere in care sunt consemnate strict cronologic evenimente din viata unui popor; letopiset, anale. ◊ (p. ext.) gen de roman conceput ca un document de epoca, in sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului. 2. articol de ziar sau de revista care comenteaza evenimentele la ordinea zilei. ♦ ~ literara = analiza a fenomenului literar in care se exprima judecati de valoare. 3. comentariu rautacios in legatura cu viata cuiva. (< fr. chronique, lat. chronica)

ORTEGA Y GASSET, Jose (1883-1955), filozof si eseist spaniol. Prof. univ. la Madrid. Prin „Revista de Occidente” (1923-1936), as carui fondator a fost, a contribuit la propagarea in Spania a ideilor novatoare si la deschiderea ei spre valorile europene. Din considerente politice, s-a autoexilat intre 1936 si 1945. Ocupand o pozitie intermediara intre „filozofia vietii” si fenomenologie si existentialism, a anticipat multe din temele filozofiei contemporane, a facut patrunzatoare observatii asupra crizei culturii, a fenomenelor de instrainare si depersonalizare generate de societatea contemporana („Rascoala maselor”, „Spre o filozofie a istorie”, „Dezumanizarea artei”). Eseuri filozofice („Despre Galilei”, „istoria ca sistem”) sau configurand o constiinta filozofica a artei („Meditatii despre Don Quijote”, „Velasquez”, „Goya”).

BABITS [bɔbitʃ], Mihaly (1883-1941), scriitor ungur. Poezie de factura intelectuala, impregnata de cultul formelor lirice („Valea nelinistii”). Romane pe teme contemporane („Fiii mortii”), eseuri („Viata si literatura”), o istorie a literaturii europene. Traduceri.

DAICHES [deiʃiz], David (1912-2005), critic si istoric literar englez. Monografii si studii de referinta consacrate literaturii contemporane („Noi valori literare“, „Romanul si lumea moderna“, „Epoca contemporana in literatura britanica“) si opera de sinteza „istoria critica a literaturii engleze“, apreciata pentru subtilitatea demersului critic.

STRUCTURALISM s. n. 1. denumire generica, diverse orientari metodologice si epistemologice contemporane, care privesc obiectele ca sisteme, ansambluri de elemente organizate, ce pot fi recompuse si transformate prin anumite procedee operationale. 2. curent in lingvistica contemporana care studiaza limba independent de sensurile cuvintelor si istoria societatii, privind-o ca pe un sistem unitar de relatii (fonetice si gramaticale) ce se conditioneaza reciproc. 3. gestaltism. (< fr. structuralisme)

CIOCULESCU, Serban (1902-1988, n. Bucuresti), critic si istoric literar. Acad. (1974). prof. univ. la Bucuresti. Articole si cronici literare animate de credinta in rationalitatea actului critic si relevanta exegezei filologice („Aspecte literare contemporane”, „Itinerar Critic”, „Tudor Arghezi”), studii despre inceputurile literaturii artistice („istoria literaturii romane moderne”, in colab. cu T. Vianu si Vl. Streinu). Editor si comentator al lui I.L. Cragiale („Caragialiana”). Memorialistica („Amintiri”).

CANDEA, V****l (1927-2007, n. Focsani), istoric roman. M. coresp. al Acad. (1990). Contributii in domeniul istoriei culturii medievale si moderne („Les icones melkites”, „Stolnicul intre contemporani”, „Marturii romanesti peste hotare”). M. coresp. al Acad. (1991).

BRUNSCHVICG [brosvic], Leon (1869-1944), filozof francez. Prof. univ. la Sorbona. A examinat progresul constiintei in lumina istoriei stiintei si filozofiei („Etapele filozofiei matematicii”, „Progresul constiintei in filozofia occidentala”, „Idealismul contemporan”). M. de onoare al Acad. Romane (1935).

ANNALES.ECONOMIES.SOCIETES.CIVILISATIONS, numele din 1946 al revistei Annales d'histoire et sociale fondata in 1929, la Paris, de Marc Bloch si Lucien Febvre, cu o profunda influenta asupra istoriografiei contemporane. Promotorii „Scolii de la Annales” (F. Braudel, E.Le Roy Ladurie, J. Le Goff) au opus istoriei „evenimentiale” istoria „globala”.

CROHMALNICEANU, Ovid S. (1921-2000, n. Galati), critic literar roman. Comentator al fenomenului literar contemporan („Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale”), monografii despre T. Arghezi, L. Blaga. Proza stiintifico-fantastica („Istorii insolite”).

STRUCTURALISM s.n. 1. Termen care desemneaza o categorie de orientari si tendinte metodologice si epistemologice actuale, constand in a privi obiectele ca sisteme, ansambluri de elemente organizate, care pot fi recompuse si transformate prin anumite procedee operationale. ♦ Curent in lingvistica contemporana care sustine principiul unitatii interne a structurii limbii si priveste limba ca pe un sistem de relatii fonetice si gramaticale care se conditioneaza reciproc, dar o studiaza independent de istoria poporului. 2. (Rar) Gestaltism. [< fr. structuralisme].

CONSTANTINESCU, Nicolae N. (1920-2000, n. Bucuresti), economist roman. Acad. (1990), prof. univ. la Bucuresti. Lucrari privind istoria economica a Romaniei, teoria economica, economia mediului ambiant, evaluarea fondului forestier, economia de piata („Revolutia industriala in Romania”, „Problema contradictiei in economie”, „Economia protectiei mediului natural”, „Teoria valorii muncii si lumea contemporana”).

istorie ~i f. 1) Proces de dezvoltare a fenomenelor din natura si din societate. 2) Perioada a evolutiei umane, posterioara preistoriei si protoistoriei cunoscuta din documente scrise. 3) Stiinta care se ocupa cu studiul evolutiei societatii omenesti si a legitatilor ei de dezvoltare. ~a antica. ~a contemporana. ◊ A intra in ~ a ramane in memorie. 4) Stiinta care studiaza succesiunea evolutiei faptelor intr-un anumit domeniu. ~a limbii. ~a teatrului. 5) Relatare succesiva a unor evenimente, fapte; povestire; naratiune. 6) fam. Intamplare neprevazuta si impresionanta care intervine in viata cuiva; peripetie. [G.-D. istoriei; Sil. -ri-e] /<lat., gr. historia